marți, martie 19, 2024

Să fii sau să nu fii pe falia dintre lumi? Despre avantajele şi dezavantajele periferiei geopolitice

Până în 1990, linia de demarcaţie a Occidentului diviza practic naţiunea germană. I se spunea, uşor dramatic, printr-un termen împrumutat parcă din arta teatrală, Cortina de Fier. Din păcate pentru noi, piesa a fost o uriaşă reprezentaţie nereuşită în aer liber, iar cele două generaţii de est-europeni care au primit roluri de figuranţi, timp de aproape o jumătate de secol, au fost practic sacrificate de marii „regizori” şi „scenarişti” ai scenei internaţionale. Vitrina ideologică a Occidentului la acea vreme, Republica Federală Germania, avea rolul strategic de a arăta lagărului socialist, dacă mai era nevoie, în special prin antiteză cu jumătatea comunistă a naţiunii germane, care regim politico-economic era de succes şi care era falimentar.

În anii din urmă, falia despre care vorbim s-a deplasat spre Răsărit dar riscul confruntării marilor blocuri de interese a reapărut recent pe noua linie de demarcaţie, care cuprinde acum şi frontiera de stat nordică şi estică a României. Suntem, cu alte cuvinte, pe marginea interioară a faliei. Dincolo de graniţă, la doar câteva sute de kilometri de indiferenţa noastră cotidiană (mult mai aproape, deci, decât se pare că ar conştientiza inclusiv o parte a establishmentului nostru politic, aflat într-o campanie electorală de foarte slabă calitate), periferia Europei fierbe.

După extinderea Alianţei Nord-Atlantice din primăvara lui 2004, frontiera spaţiului occidental a „încălecat”, peste Prut, naţiunea română. Cea mai mare parte înăuntru, salvată în cele din urmă din ambiguităţile zonei gri a continentului, iar o mică parte rămasă (deocamdată) în afara sistemului instituţional şi de securitate al ordinii occidentale, din motivele istorice binecunoscute. Undeva, departe de Europa, mai există o naţiune divizată politic, cea coreeană, care păstrează încă semnele unui război feroce, şi apoi ale unui lung şi încă nesfârşit Război Rece. Fireşte, diferenţele sunt infinit mai mari acolo decât în cazul faliei de la periferia Europei. Mai sunt aşadar „plăci tectonice” în geopolitica lumii, să nu avem sentimentul unicităţii.

Chiar şi după aderarea la NATO, în 2004, şi la Uniunea Europeană, în 2007, România a rămas tot pe falia dintre Vest şi Est, unde se pare că a stat în întreaga sa istorie, dar, din fericire de data aceasta, pe buza interioară a faliei geopolitice şi strategice, devenind, cu alte cuvinte, o parte din periferia Occidentului, un avanpost în faţa fostului Imperiu Sovietic. Nu e puţin lucru, aş zice că a fost pasul esenţial pentru (re)încadrarea naţiunii române în spaţiul politic, economic, instituţional şi cultural la care a aspirat dintotdeauna, chiar dacă suntem încă la marginea acestei lumi, din toate punctele de vedere.

Totuşi, se cuvine făcută observaţia că de destinul dificil şi periculos de periferie a tuturor imperiilor din care am făcut parte vom scăpa numai atunci când (şi dacă) nu vom mai asigura noi frontiera răsăriteană a Occidentului iar Republica Moldova şi Ucraina, de exemplu, vor fi devenit parte a sistemului euro-atlantic, perspectivă încă destul de îndepărtată. Cu cât se mută frontiera mai la Est, cu atât este mai bine pentru România. Ideea că ar fi bine să rămânem ultimul bastion al Occidentului în faţa nebuloasei Răsăritului, căci am avea astfel ceva de câştigat, mi se pare complet greşită.

Astăzi, în al doilea Război Rece, declanşat în contextul confuz şi tensionat post-Vilnius, bătălia se duce pentru smulgerea unor noi teritorii din actuala zonă tampon a Europei, respectiv din fosta sferă de influenţă atribuită de anglo-americani sau, dacă vreţi, acceptată lui Stalin la Ialta ca un fapt împlinit, în februarie 1945. Asistăm aşadar la o nouă confruntare strategică pornită de Rusia pentru blocarea avansului Occidentului în ceea ce se numeşte, în limbajul soft al Bruxelles-ului, „vecinătatea estică a Uniunii Europene”. Frontiera Occidentului a avansat în anii 2000, înglobând practic Europa Centrală. În faţa noului proiect european de extindere spre Răsărit, iată că Rusia spune ameninţător, pentru prima dată după 1991, Niet! Până aici!

Buza exterioară a faliei de delimitare a Vestului este acum reprezentată de cele şase state ale Parteneriatului Estic al Uniunii Europene (Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaijan), cărora Preşedintele Putin le-a arătat clar că nu doreşte să le dea drumul spre sistemul economic şi politico-militar occidental, considerând că Rusia are drepturi şi interese specifice în această regiune care a aparţinut Uniunii Sovietice.

Aşadar, România este pe creasta vulcanului, pe versantul său de Vest. O fi bine, o fi rău? La nord de noi, ţările baltice şi Polonia par şi ele preocupate de această perspectivă nesigură a interfeţei Vest-Est. Citesc diverse opinii şi analize care încearcă să sugereze cum putem profita de pe urma statutului de avanpost al Occidentului pe falia dintre lumi. Desigur, „cota” de interes politic şi de securitate militară a regiunii creşte în această perioadă. Marile cancelarii occidentale ar trebui, teoretic, să îşi întărească zidurile îndepărtate ale cetăţii. Dar oare se întâmplă acest lucru cu adevărat? Este pregătit Occidentul să investească pentru securizarea frontierei sale răsăritene? Semnalele în acest sens sunt până în prezent relativ timide.

Mă tem că aşa-zisele „avantaje” ale periferiei sunt mult mai mici în realitate decât dezavantajele, că de fapt ştim asta cu toţii dar ne prefacem că evaluăm plusurile şi minusurile. Să le luăm pe rând. Ce se invocă pe lista beneficiilor? Poziţia geopolitică cu potenţial strategic, aflată la confluenţa civilizaţiilor şi a coridoarelor Est-Vest şi Nord-Sud, Marea Neagră acum în epicentrul zonei conflictuale, patrulată de nave de război şi survolată de avioanele de luptă ale NATO şi Rusiei, faptul că pare să fim în centrul atenţiei la summituri şi reuniuni internaţionale iar liderii occidentali ne îmbărbătează şi ne bat pe spate amical, statutul de dig al Occidentului în faţa Rusiei, transferul a cinci-şase avioane de luptă din partea Canadei sau al câtorva sute de soldaţi americani, toate acestea sunt desigur importante simbolic dar nu într-atât încât să compenseze riscul deteriorării securităţii economice, respectiv a atractivităţii investiţionale a unei zone învecinată cu războiul, fie el rece sau fierbinte. Dacă mai punem la socoteală declaraţiile iresponsabile ale Primului Ministru că „ne paşte războiul”, ce climat de încredere investiţională mai vrem să avem în economia ţării? Cum să privească pieţele şi finanţatorii străini o asemenea declaraţie a unui înalt oficial? Prima reacţie nu e să fugi de aici cu banii cât poţi de repede?

Despre relaţia centru-periferie se pot spune multe, dar de la Immanuel Wallerstein încoace lucrurile sunt destul de clare şi mai e puţin loc de speculaţii. Bogăţia se acumulează în centru, sărăcia şi dependenţa la marginea oricărui sistem social şi economic. Periferia nu e bună, oricum am lua lucrurile, din perspectivă neomarxistă sau liberală. Cu cât eşti mai aproape de centru sau, altfel spus, mai departe de zonele marginale, de conflict, cu atât şansele de a te integra în circuitele economice ale bunăstării occidentale cresc. Zonele cele mai prospere ale lumii sunt cele care au fost ferite de război şi clivaje timp de secole. Iubim desigur Occidentul, dar parcă nu aş vrea să testăm niciodată solidaritatea acestuia. Vezi cazul Ucrainei de acum, sau al Budapestei în 1956. Da, ştiu, veţi spune că putem dormi liniştiţi, căci articolul 5 veghează de zece ani pentru liniştea noastră. N-ar fi totuşi mai sigur să nu avem război la frontiere? D-voastră, ca investitori, unde v-aţi plasa banii, într-o periferie nesigură sau cât mai în centru posibil?

Şi istoria noastră mai veche e plină de pilde eroice. Cu secole în urmă, pe gloriosul nostru voievod Ştefan occidentalii îl gratulau cu scrisori de felicitare în care îl numeau „atletul creştinătăţii”, pentru că stătea singur în calea păgânilor care pofteau la bogăţiile Apusului. Plăieşii şi răzeşii moldoveni mureau în război cu turcii, otrăveau fântânile, pârjoleau grânele dar rezistau cu stoicism asaltului turbanelor din Orient, spre lauda principilor occidentali care asigurau astfel liniştea şi prosperitatea regatelor lor. Minunată pildă de eroism, dar categoric nu o mai vrem repetată în versiunea actualizată a secolului XXI. Preferăm „plictiseala” geopolitică belgiană sau olandeză suspansului de la periferia Europei.

Pentru ca această linişte strategică să devină o realitate definitivă şi în regiunea noastră, ar trebui ca Republica Moldova şi Ucraina să reuşească acum să reziste tentativelor de destructurare din partea Rusiei şi să avanseze decisiv spre Uniunea Europeană şi NATO, chiar dacă asta ar presupune modificarea constituţională a neutralităţii lor post-sovietice.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Ponta a declarat ca ” ne paste un război”, pentru ca dumnealui i s-ar rezolva multe probleme in astfel de condiții tulburi. Ma tem din ce in ce mai mult cu acest individ aflat la putere si ma tem ca aflat intr- un cadru favorabil lui, este in stare sa impinga lucrurile intr-o direcție nefasta, doar ca sa-si scape pielea,indiferent cât de grave ar fi consecintele pentru tara. Apoi ar da vina pe context si s-ar face scăpat. Cred ca exact un astfel de moment pandeste. Ca o fi Ucraina, ca o sa bage bătul intr-o alta scorbura, nu stiu. Dar omul este foarte, foarte periculos.

  2. Sa nu uitam ca in ultimii 2000 ani am cam fost in „mijlocul drumului precum o balega”.
    Am stat in drumul tuturor triburilor migratoare.
    Apoi am stat intre turcii musulmani si vestul crestin. Si fie ne au calcat turcii si ne au jefuit, fie ne au tepuit austroungarii.
    Apoi au venit WW1 si WW2…si oricum am dat o, nu ne a fost bine. Am fost de partea nemtilor, dar am fost o vaca de muls pt armata germana. Am schimbat alianta, dar am fost vanduti la Yalta si ne a pus capastru stalinist.
    Acum?! Se repeta scenariul?

    • A fi pe falia dintre două lumi nu reprezintă o alegere, ci o situație de fapt. Nu România determină falia dintre cele două lumi, așa că nu prea are sens să vorbim despre avantaje și dezavantaje. În urmă cu doar o generație, falia dintre RFG și RDG era mai mult mai mare. Din punctul ăsta de vedere, România nici nu e pe falie, abia despre R.Moldova și Ucraina s-ar putea susține chestia asta.

      Separat de asta, România are propriile ei falii interne: mulți bucureșteni își fac și astăzi concediile în Bulgaria, Grecia și Turcia, simțindu-se mai confortabil în societățile orientale decât la Viena, la Praga sau la Munchen. Cu urmările care se văd, asupra atitudinii și mentalității lor. Dar aceste falii interne nu sunt în niciun fel determinate de falia dintre Occident și Rusia. Ar apărea o falie internă de acest tip doar în cazul reunificării cu R.Moldova, când oameni cu vederi și abordări filo-ruse ar deveni cetățeni români.

      • Aia cu bucurestenii care isi fac concediile in Balcani n-ati prea nimerit-o. Cam toti se duc iarna la schi in Austria, daca nu-si pot permite V. Prahovei. :)
        S-a auzit si in Bucuresti despre Occident, nu va temeti.

        • Nu e vorba dacă s-a auzit sau nu despre Occident la București, e vorba de unde se simt bucureștenii mai ”acasă”, ceea ce le descrie indirect caracterul și mentalitatea. Fără nicio urmă de modestie, vă spun sincer că n-am fost niciodată în Bulgaria, Grecia, Turcia sau Israel și nici nu văd ce motive aș avea să merg vreodată acolo. Aspect cu care bucureștenii ”care se respectă” nu prea se pot lăuda.

          A merge la schi în Austria e doar un mod de a te ”sparge în figuri” în fața cunoștințelor. Dar a te simți ca la tine acasă la Londra, la Viena, la Munchen, la Praga sau chiar în Istria, descrie tot indirect un anumit caracter și o anumită mentalitate. Net diferită de a bucureștenilor.

          Pe de altă parte, oameni ca Victor Ponta, Sorin Oprescu, Dan Voiculescu sau Mircea Badea sunt tipici pentru București, iar falia dintre București și jumătatea de nord a țării e destul de mare din cauza unora ca ei. Antiteza asta ”șmecherul vs.fraierul”, prezentă permanent în viața românească de zi cu zi, din mentalitatea ”dă șmecher dă Bucale” provine :)

  3. Trebuie evaluat cred altfel. Razboiul este cea mai buna afacere (in special pentru Rusia). In afara despagubirilor si a confiscarilor de tot felul retragerea este si ea conditionata de plati considerabile (vezi retragerea din Germania de est). Faptul ca Polonia, Ceoslovacia , Ungaria, Romania si Bulgaria au trecut „falia” s-a putut pentru ca erau prea sarace , dovada ca dupa 25 de ani saltul lor nu este cine stie ce. Ucraina se poate desprinde dar cine plateste factura? Ianucovici a incercat piata dar nu era pregatit de furtuna asa ca raspunsul se amina pina la examinarea atenta a facturii. Cineva trebuie sa plateasca datoria.
    Faptul ca il amintiti si pe Stefan este bine, dar de ce nu si pe Decebal ca si asa nu este relevant la situatia actuala. Romania trebuie sa fie pregatita pentru scenariul cel mai prost, adica pentru razboi si sa dea asigurari corecte populatiei. Intrarea in conflict nu este dependenta de aranjamentele diplomatice ale Romaniei si nici de vointa ei. Evitarea conflictului tine de abilitatea politicienilor la nivelul cel mai inalt (cea ce nu este cazul clasei politice actuale si cu mai ales al ministrului de externe din pacate).

  4. Toynbee va contrazice dle profesor, a propos de analiza istorica din perspectiva civilizatiilor. Dupa el marginile imperiilor sunt mai vii pentru ca sunt confruntate cu provocari/ „challenges”. In timp ce centrul „se moleseste” daca e prea bine protejat de provocari. Ati scris si dvs un articol in acest sens – despre cine ar mai fi dispus sa moara azi in Occident pentru libertate.

  5. Desigur ca un razboi nu este de dorit, insa trebuie sa fim realisti ministrul nostru de externe este departe de a avea o visiune clara asupra situatiei. Nu are capacitatea sa faca jocul poiltic pentru a evita un razboi. Probabil ca in razboi nu vom fi implicati, pentru ca NATO nu doreste acest razboi, dar nu pentru merituosul politcian T. Corlatean. De asemenea este de dorit ca Ucraina si Moldova sa avanseze spre NATO si UE, avem nevoie de vecini stabili la est si in nici un caz nu este de dorit sa avem frontiera cu asa zisa uniune euroasiatica.

  6. si occidentalii se bateau intre ei destul (razboiul de 30 de ani, de exemplu, a fost mai rau ca ciuma, holera sau ce probleme mai aveau si ei, chiar „plictiseala” olandeza nu era)
    asta cu nebiruitul Stefan-voda si Burebista invatam pe vremea lu Ceasca, si atunci mi se pareau cam suspect (ar fi poate interesanta si glorioasa istorie a rusilor, din kiev si crimeea plecand).
    in lumea globala de astazi ultimul trend e sa investesti in Myanmar(Birmania) de pilda, abia „deschisa” acum 2-3 ani (etnii ar avea destule sa-si puna bombe reciproc, ca prin alte locuri , proaspat eliberate de americani)

    • Istoria rușilor e și mai spectaculoasă decât ce învățam noi despre Burebista. Rusia începe cu cneazul Oleg care stăpânea Novgorod-ul. Care în realitate era viking, îl chema Helgi și printre multe alte ținuturi, stăpânea, ce e drept, și Novgorod-ul. :P

      Și e adevărat că el a mutat capitala la Kiev, asta ca să știe ucrainenii de la ce li se trage :P

  7. Siguranta unui stat nu e data (doar) de pozitionarea geopolitica, de faptul de a fi mai la est sau la vest, mai ales ca tehnica militara actuala face posibile atacuri la distante foarte mari (a se vedea razboiul din Maldive intre UK si Argentina ca cel mai facil exemplu).

    Siguranta e data, evident (si din pacate, as adauga), de puterea statului respectiv, militara, economica etc. Si asta dintotdeauna. Imperiul Otoman nu a fost la adapost de Imperiul Tarist pana la urma pentru ca erau bine pozitionati geostrategic, ci pentru ca aveau o armata capabila sa anihileze amenintarile. Mai aproape de noi, UK nu se afla la adapost de amenintarea rusa pt ca ar fi prea departe de ei (si era si mai aproape de Germania Nazista in 1940), ci pentru ca au forta necesara de a respinge orice atac din partea rusilor si a contraataca ulterior, daca e nevoie pana la anihilarea adversarului.

    Deci din pacate nu prea exista solutii simple, ci aceleasi solutii testate de mii de ani: inarmare si buna pregatire in vederea descurajarii oricarui atac.

    • N-a fost în Maldive, a fost în Malvine (Falkland). Și americanii s-au oferit să le împrumute un portavion englezilor, că ei n-o duceau prea grizav la capitolul ăsta. Adică Argentina n-a înțeles în ce se bagă, atunci când a ocupat Malvinele :P

  8. Până și guvernul roman a recunoscut că nu și-a îndeplinit obligațiile în ce privește procentul bugetar dedicat apărării- și cred că asta este norma în Europa și nu excepția. După două războaie internationale cu rezultate discutabile și cheltuieli fantastice, SUA sînt mai mult decât prudente înainte de a se angaja direct- mesajul pentru europeni este să pună umărul serios la partea financiară. Într-un fel, poziția Germaniei este de înțeles, dincolo de latura comercială și strânsa legătură cu Rusia- aproape 100 de ani Europa a țipat că se teme de prusaci/nemți. Acum toți țipă că Germania nu face îndeajuns. Și totuși, când exista RFG, Bundeswehr reprezenta pivotul defensiv principal împotriva unei posibile invazii a Pactului de la Varșovia. Deci nu este o armată chiar pitică, nu după standardele europene cel puțin.
    Cred că în afara constrângerilor bugetare, există două spectre care sînt mereu luate în considerare atunci când e menționată necesitatea prezenței americane sporite într-un anume loc- primul este cel al Vietnamului de Sud, al unui stat corupt și pe cale de dezintegrare, care nu demonstrează suficientă dorință de a se apăra împotriva unei agresiuni. Deci ideea ar fi să nu intervii acolo unde moral ce puțin, lupta pare pierdută din start. Al doilea spectru, este ceea ce e numit „nation building”, cu rezultate discutabile și cheltuieli care le pot depăși pe cele militare. Pe scurt, pare că azi ca aliat al SUA într-un conflict activ, sînt niște cerințe sporite care trebuie satisfăcute.

  9. Yalta e in Crimea – tot acolo aveau genovezii o colonie la Caffa.
    Din nefericire nimeni nu se baga in zona crepusculara – adica, nimeni nu aduce prosperitate periferiilor ci haitelor care controleaza periferiile astea.
    (vezi Romania de AZI multipla membrana, rep.Moldova, Rep.NISTREANA, Cecenia…)

    Iar Falia nu trece insa pe Prut ci chiar prin Romania care-si tine cu maxima pervesitate 20% din teritoriu blocat refuzandu-le cetatenilor romani reprezentarea politica a intereselor in statul nedemocratic, sarac, corupt si fara viitor, dar multiplu MEMBRU in selecte cluburi.
    (Rusia insasi, cat e de mare, devine din ce in ce mai periferica – periferizarea ei inceputa cu aproape un sfert de secol in urma nu s-a incheiat)

    Batalia geostrategica nu e pentru Ucraina, ci paradoxal pentru Turcia si Israel, stramtorile turcesti si SUEZ, culoarul dintre Mari… Sa nu uitam ca Stefan Voda si-a inchinat pana la urma sabia turcilor, scirbit de fratiorii lui crestini le-a deschis turcilor portile comertului cu tzarile rusesti, baltice, poloni, prusieni si chiar suedezi (vezi ce nazuia Carol al XII-lea si cine a constuit turnul Coltei!
    Drept urmare Odessa ramane foarte importanta pentru ROMANIA peste care planeaza suspiciunea ca ar juca dublu – ea nu trebuie sa ajunga un nou Kaliningrad, eventual cu pretul neintegrarii Turciei vreodata in UE!
    (iar Ucraina o noua Belorusie

  10. Nu intodeauna ma dau gata speculatiile de altfel frumoase ale gandirii . Situatia este cea care este si nu pot sa nu remarc ca est mai bine de o parte a noii cortine ce este pe cale sa se stabileasca decat de cealalta parte si voi veni cu un citat dintrun bloger ioan se :

    “Visau si bunicii nostri CAND MUREAU IN MUNTI SAU IN PUSCARIILE COMUNISTE: ca or sa vina americanii, cade Gheorghiu Dej si stai sa vezi ce-o sa pateasca comunistii!
    Iata ca americanii au venit, iar comunistii or s-o pateasca intr-adevar: dar cu 60 de ani intarziere.

    Mai tii minte Zidul Berlinului? Ei, nenea Putin al vostru psditilor, fix asta a facut saptamana trecuta: un mare zid intre el si restul lumii. Si de data asta, Romania a cazut de partea buna a Zidului! ”

    Deci sa fim maxim de pragmatici dle Naumescu. :)

  11. Da, HamLet,
    …daca ne gandim si la VBranciOaia!
    … la faptul ca peste 66% din Dunare se varsa in MN pe Chilia si ca insasi COnstanta schioapata INDEPENDENT, geografia pura dezvaluie fara gres faptul ca FALIA trece chiar pe teritoriul Romaniei.
    (inca inainte de aparitia ei ca stat modern european – dintotdeauna! – inca de cand cu haplogrupul i2, CULTURA cucuteni si bulucirea slavilor de sud sub zidurile Contantinopolului
    …cand s-a pra bushit turnul Coltei vericule?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro