vineri, aprilie 19, 2024

Să spunem lucrurilor pe nume

Mărturisesc că mi-a fost greu până mai ieri să diger stilul de jurnalism al lui Mălin Bot. L-am întâlnit la toate protestele din ultimul timp agitându-se, vorbind întruna, odată chiar la un microfon, cu selfie-stick-ul lui pe post de baionetă, mereu în avangardă, mereu în mijlocul celor mai încinși, neobosit, cu o ochi ușor exoftalmici, din care țâșnea o privire tăioasă. Sinceră să fiu, mă speria. Îmi spuneam că luciditatea, o oarecare rezervă, stăpânirea emoțiilor sunt necesare, mai ales în momente de puternică emoție colectivă. Îmi spuneam că nu trebuie să ne pierdem firea, să ne agităm prea mult, să trecem drept exaltați, fanatici. Că trebuie să oferim lumii o imagine echilibrată, de oameni decenți care știu pentru ce protestează.

Ieri însă mi-am schimbat radical părerea. Descinderea lui la Târgul Gaudeamus m-a făcut să înțeleg că acest tip de jurnalism pasional, făcut pe cont propriu și cu toate riscurile pe care le implică, este singura modalitate de a disloca enorma ticăloșie care a ajuns aproape să ne strivească. Faptul că un fost securist, un infractor eliberat condiționat din pușcărie, patron de televiziuni și scriitor de cărți în detenție nu s-a putut abține să-i astupe, mai în glumă, mai în serios, gura în timp ce îi punea întrebări neplăcute, spune totul despre felul în care acționează ei. Și mai ales despre eficiența pe care o are acest fel răspicat de a le arunca în față adevărul. Mi-am dat seama că nu argumentele raționale, oricât de elocvent prezentate ar fi, îi mișcă pe acești oameni îmbătrâniți în rele, ci cuvântul simplu, spus direct, fără menajamente:

„Haideți să vorbim, ca de la jurnalist la infractor!“

M-a frapat felul în care unul dintre foștii pușcăriași, care încă este numit jurnalist, chiar dacă pe lângă titulatura de penal, o are, cu acte în regulă, pe cea de colaborator al Securității, vorbea cu evlavie, pe un ton măsurat, aproape în șoaptă (implorând-l parcă pe Mălin Bot să nu-i strice acest moment sacru) despre „templul culturii“. Intrase așadar în templu și îmbrăcase haina unui devotat sacerdot. Iată, mi-am spus, după ce s-a tăvălit prin toate lăturile deversate pe la diversele televiziuni unde slujește ca laic, aici se simte cuprins de duhul sfânt al culturii. Și, evident, purificat de orice vină. L-am văzut de curând chiar la Televiziunea națională, cu același aer șmecher de șobolan, combătând de zor în apărarea drepturilor sacre ale penalilor. Obraznic, plin de sine, vorbind peste ceilalți cu dezinvoltura unei nesimțiri etalate cu satisfacție, acest personaj îi luase aici aerul unui pios cerșindu-și dreptul de a se înfrupta din prinoasele spiritului. Iar faptul că cineva i se punea de-a curmezișul îl irita peste măsură.

El și alții asemenea lui au fost eliberați din închisoare pentru ca ar fi scris cărți, ar fi lucrat, cu alte cuvinte, pe tărâmul spiritului. De fapt ei ne-au furat de două ori, mai întâi ne-au sărăcit, iar acum ne spurcă valorile. Se răsucesc în mormânt cei care au scris despre detenția în închisorile comuniste. Jurnalul fericirii, Închisoarea noastră cea de toate zilele, Fenomenul Pitești. Aceste cărți, care au fost scrise cu sânge, sunt pângărite acum de niște infractori care nu au niciun scrupul, nu au nicio remușcare. Ba mai mult, pozează în victime.

Trebuie să li se spună în față ceea ce sunt de fapt. Infractori.

Așa i-a abordat Mălin Bot pe acești așa-ziși scriitorii, produși în pușcărie și lansați de o editură al cărei nume nici măcar nu mai merită rostit. Iar felul în care au reacționat spune foarte multe despre momentul în care ne aflăm. Suntem puși în fața unei realități căreia suntem datori să-i spunem răspicat pe nume. Fiindcă răul trebuie demascat și numit ca atare ca să poată fi alungat.

Ceea ce a făcut Mălin Bot la târgul de carte Gaudeamus este, în fond, un gest purificator. Singur, doar cu selfie-stick-ul lui, i-a alungat pe acești tâlhari din templul culturii.

În fond luciditatea lui fierbinte s-a dovedit a fi mai eficientă decât bunul nostru simț plin de scrupule:

„Ceea ce fac astăzi poate ca pare neobișnuit pentru un jurnalist BBC într-o democrație consolidată ca Marea Britanie, dar este adaptat la Romania, o țară condusă de un infractor, unde puscăriașii lansează cărți și presa e aproape toată la butoniera unor patroni penali (…).”

Și de aceea el merită toată admirația noastră.

Iar acum e rândul nostru sa spunem lucrurilor pe nume.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

    • Nici ăsta nu e bun. I-ați găsit repede o bubă. Și-acum îl trageți la fund, lîngă voi. Să nu cumva să fie vreunu„ mai deștept ca voi.
      Frate, ce țară! De imparțiali… De-atîta echidistanță o să vă iar mănînce păduchii.

      • Frate Malachie, mergi la bibliotecă și canonește-te cu ceva cărți despre jurnalism. Nu Cristoiu, evident. Și nu sări peste rugăciuni, c-altfel te tragem și pe tine aici jos, în cazanul cu catran fierbinte! :)
        Pentru dreptate, trage-le, rogu-te, câte-o afurisenie cu păduchi și păcătoșilor de mai jos.

    • În Codul Penal este prevăzută INFRACŢIUNEA, începând cu articolul 15.
      Există infracţiuni contra persoanei, infracţiuni contra umanităţii, infracţiuni de corupţie, etc.

      1. O instanţă judecătorească hotărăşte dacă cineva a comis o infracţiune.
      Instanţe judecătoreşti au hotărât că Adrian Năstase, respectiv Liviu Dragnea sunt VINOVAŢI de comiterea unor infracţiuni.

      2. Toţi cei dovediţi (în justiţie) a fi comis o infracţiune pot fi numiţi INFRACTORI (există şi denumiri pentru cazuri particulare: cel care a comis un omor este criminal, cel care a violat este violator, cel care a furat este hoţ).
      Adrian Năstase şi Liviu Dragnea au comis infracţiuni, deci SUNT INFRACTORI.

      * Am vorbit până acum DESPRE Adrian Năstase şi Liviu Dragnea şi i-am numit infractori..
      * Dacă mă adresez DIRECT lui Adrian Năstase sau Liviu Dragnea, nu greşesc cu nimic spunându-le ceea ce sunt: infractori. E mai corect decât să evit cuvântul ori, şi mai rău, să admit că sunt oameni cinstiţi, care nu au probleme penale (înlocuind vina lor penală cu vinovăţia închipuită a procurorilor şi a judecătorilor care i-au anchetat şi au hotărât că sunt vinovaţi (condamnându-i pentru vina lor, conform legii penale).

      Dacă o persoană te-a înşelat, nu ţi-a înapoiat banii pe care i-a luat împumut, a doua oară îl refuzi spunându-i în faţă că e HOŢ, nu îi mai dai alţi bani (chiar dacă hoţul te consideră o brută fără inimă).

  1. Le convine sa fure pentru că pedeapsa penală e simbolică iar pedeapsa socială nu există. Exact ca in tramvai; se urca un jegos care pute si restul îl suportă .

  2. Mentalitatea romaneasca, sub toate formele in care se exprima ea in 2017 (discursuri, vot, practicarea religiei, prioritati nedisimulate, etc., etc.), este atrasa, irezistibil, catre extreme!
    Luciditatea, ponderatia, masura sau, si mai simplu : bunul simt, candva traditional, nu mai satisfac romanul modern, caruia nu-i vine sa creada ca a ajuns…fix acolo unde este astazi : intr-o fundatura incontestabila, din absolut toate punctele de vedere.
    Pericolul inlocuirii unei extreme, cu alta, a unor viziuni absolutiste, cu altele la fel de categoric absurde, doar ca distantate de 180 grade, este evident! Desigur, suntem tentati sa credem ca „la probleme mari, trebuiesc solutii pe masura”, ceea ce este valabil…cu conditia insa, ca „masura” sa nu devina apoi, reper pentru noua normalitate instituita.
    Nefiind sigura ca avem capacitatea (institutii si elite) sa ne distantam de o practica excesiva, o data ce am folosit-o pentru a indeparta o anomalie societala, cred ca nu avem interes sa o cultivam, daca dorim ca, intr-o zi nu prea indepartata, sa ne consideram descotorositi de impostura si mizerie!
    In democratie, scopul NU scuza mijloacele!!!

  3. Si lui Dragnea trebuie sa i se spuna in fata acelasi adevar! Si mai sunt si altii care cer un tratament similar. Suntem liberi si curajosi sau doar prizonierii propriei noastre politeti(un alt soi de corectitudine politica liber asumata)?

  4. Puteti sa-l admirati pe Bot ca activist, nu ca jurnalist, intrucat ceea ce a facut si face el este activism, nu jurnalism. Daca vreti sa-l admirati pe jurnalistul Bot, cititi-i articolele sau vizionati-i emisiunile si laudati-i-le. Acelea sunt jurnalism. Nu orice face un om care a fost sau este jurnalist inseamna neaparat jurnalism. Cat despre activismul politic vazut drept ideal de jurnalism ori culme profesionala pentru un jurnalist, nu-mi amintesc ca Woodward, Bernstein, Amanpour sa-si fi dobandit prestigiul profesional fiindca s-au dus sa huiduie vreun fost politician care isi lanseaza o carte.

    Si nu, nu e o dovada de curaj ca Bot s-a dus la Gaudeamus sa protesteze. Nu a riscat absolut nimic, ba dimpotriva, stia foarte bine ca va fi socotit un erou in lumea buna din categoria dvs., anume cea compusa din oameni care nu stiu sa faca deosebirea dintre activism si jurnalism, poate pentru ca nu au practicat nici activismul, nici jurnalismul ori pur si simplu nu s-au obosit sa inteleaga ca sunt lucruri distincte.

    • Bun, sunt lucruri (?) distincte, dar sunt si incompatibile?
      Daca puteți argumenta incompatibilitatea lor, ar fi interesant de discutat.
      De ce i se refuza unui jurnalist sa facă activism civic?
      Adică de ce sa nu poată el demonstra in piață publica pentru valorile in care crede? De ce sa nu poată interpela un actual/fost om politic la o adunare publică ( așa cum Dragnea a fost interpelat in aeroport de un cetățean si in avion de un alt cetățean, întâmplător tot din media – cea de entertainment)?
      Cei de la asociația care se delimitează acum de dl. Bot (care, apropo, a fost deseori in piață alaturi de cei putini care au tot demonstrat acolo din februarie si pana acum) au căzut si ei prada teoriei conspirației. Se tem sa nu cate cumva sa capete un lider, din cate am înțeles.
      Pana la urma, daca o comunitate (mica/mare) nude încheagă in jurul unor valori/ persoane/actiuni , nu va reuși sa crească si sa construiască. Se va micșora si va dispărea.
      Aceeași a fost teama dlui. Ciolos atunci când a refuzat sa accepte colaborarea cu USL pentru parlamentare. Cine a avut de pierdut din aceasta dovada de hipercorectitudine? (Am pomenit de dl. Ciolos pentru ca il consider un om decent si un politician responsabil fara sa stiu insa daca îmi împărtășiți patera).
      Oricum, rămâne intrebarea: de ce nu poate un jurnalist sa protesteze civic? Adică „jurnaliștii” de la anume posturi tv lot face propaganda, îndoctrinate si politica altora dar un jurnalist cinstit nu poate striga in strada pentru drepturi cetățenești. De ce?

      • Orice jurnalist poate merge la proteste, poate sa faca parte sau sa si conduca miscari civice, dar nu o sa fie niciodata tentat sa procedeze ca Bot, tocmai pentru ca intotdeauna poate mai mult de atat. Daca ai informatii solide cu care sa combati un politician sau daca vrei sa-i iei un interviu din care chiar vrei sa scoti informatii noi, la ce bun sa recurgi la o interpelare din care de la bun inceput stii ca nu vrei sa obtii decat rasete sau furie din partea privitorilor? Anna Politkovskaya a fost si jurnalista, si activista, dar n-a facut niciodata asa ceva.

        Interpelarea agresiva a cuiva cu microfonul si camera, cu scopul exclusiv de a provoca interlocutorul si de a smulge reactii emotionale de la privitori este un act clasic de activism: asa fac vloggerii (cum este Bot), asa au facut activistii la protestele cu Rosia Montana, asa a facut recent si un parlamentar USR. Cei care au produs filmulete cu interpelarile lor nu le-au proclamat insa acte de jurnalism, fiind constienti ca nu sunt asa ceva.

        Cine confunda cu buna stiinta planurile face un rau si presei, si societatii, pentru ca asa ii legitimeaza si pe altii, cu intentii necinstite, sa pretinda ca fac jurnalism cand ei de fapt doar vor sa hartuiasca pur si simplu pe cine nu le convine. Imaginati-va ca vine Ciolos la Gaudeamus si acolo il intampina unii de la diverse site-uri conspirationiste, care incep sa-i strige acuzatii ca a baut urina la MISA ori ca a vandut tara, apoi se justifica si ei ca asa ”fac jurnalism” si ”au curaj sa-i spuna verde in fata”, in aplauzele ”adevaratilor patrioti”. Ba mai mult, oamenii cu microfonul incep si sa-si convinga sustinatorii neinformati ca asa se practica de fapt jurnalismul, ca jurnalistii care nu fac asta sunt fricosi sau vanduti si ca articolele sau emisiunile lor nu au nicio valoare, e plicticos, depasit. De exemplu, o ancheta Rise Project nu are nicio valoare, pentru ca ea nu starneste direct hazul sau furia, nu consta intr-un filmulet de cateva minute unde un om cu microfon il ia la trei pazeste pe un politician. Nu?

        • In primul rand, va mulțumesc pentru explicația clara din care am înțeles in sfârșit punctul dvs. de vedere. In general, va dau dreptate in ceea ce privește răul pe care il poate face tipul acesta de „minimalizare, ducere in derizoriu, ridiculizare” a actului jurnalistic prin utilizarea unor metode specifice jurnalismului tabloidizat, nu ale celui serios.
          Eu nu am interpretat gestul lui Malin Bot in acest fel. Am crezut ca, aflând de cele doua lansări si fiind indignat de tupeul protagoniștilor si de lipsa de reacție critica a spectatorilor, dl. Bot (împreună cu alti câțiva tineri) i-a abordat pe cei doi punând întrebări simple pe care orice om obișnuit ar simți nevoia sa le puna (dar nu are fie curaj, fie o ocazie potrivita). Am crezut ca a facut-o in calitatea sa de cetățean si nu in cea de jurnalist. Exact la fel cum Marius Vintila l-a abordat pe Dragnea in avion.
          Pana la urma, acești oameni care ne-au condus si ne conduc trebuie sa afle ce cred cu adevărat oamenii simpli despre ei si isprăvile lor. Tocmai pentru ca fiecare e înconjurat de o droaie de adulatori, ar fi sănătos sa se confrunte din vreme in vreme si cu adevăruri incomode. Ca in povstea „Hainele cele noi ale împăratului”, in care, in mijlocul mulțimii ce nu are curajul sa spună adevărul, anume ca împăratul e gol, se găsește cineva, acolo un copil, care rostește adevărul.
          Pentru mine a fost un act de civism fara legătură cu jurnalismul. Nu pot ști ce a fost in mintea dlui. Bot, dar nu cred ca merita reacția de respingere de care a avut parte.
          Apoi, cum spune si autoarea articolului, uneori, când ai de-a face cu anumite personaje, trebuie sa vorbești pe limba lor ca sa le stârnești o reacție, ca sa nu vorbești in gol. Cam atât.

          • Am uitat sa precizez ceva esențial, anume ca nu cred ca acest gest a fost făcut pentru a-i „câștiga”, impresiona pe (tele)spectatori, ci cred ca el ar fi fost făcut oricum, chiar daca dl. Bot s-ar fi aflat singur fata in fata cu cei doi. De interviuri nici nu poate fi vorba atata vreme cat astfel de personalități nu se lăsa intervievate de ” oricine”. Excepție a făcut regizorul Alexandru Solomon, dar erau alte vremuri. Apropo, si dl. Solomon a avut o ieșire oarecum similara in fata Patriarhiei. E un bun prilej de reflecție – oare nu s-a întins coarda prea mult? Oare nu s-a depășit deja limita suportabilității? Daca oameni intru totul respectabili se manifesta in acest fel, înseamnă ca presiunea pusa pe bunul- simt, moderație si raționalitate e deja prea mare.
            Păcat ca nu avem opțiunea „edit”. As mai fi putut scurta comentariul.

          • Bineinteles, si pentru mine a fost un act civic fara legatura cu jurnalismul. Fata de tupeul celor doi (plus obraznicia lui Nastase cel mic), interpelarea lui Bot este de salutat, la fel si gestul celui cu hartia igienica. A inceput sa mi se para in neregula doar cand am vazut ca tot mai multi au sarit sa-i insulte pe niste jurnalisti de buna credinta, aflati cu totii de aceeasi parte a baricadei ca Bot, care au indraznit sa atraga atentia ca asta nu este un model de jurnalism (Vlad Stoicescu, Sidonia Bogdan, Silviu Sergiu, Andrei Luca Popescu). Oameni care n-au muncit niciodata in domeniul asta i-au luat de sus, zicand ca acum trebuie abandonate regulile ”prafuite” ale jurnalismului si trecut la noul model de ”curaj”, iar cine nu vrea sa treaca e fricos si pesedist. Si mai mult, o parte dintre comentatorii astia excitati au spus ca Bot a fost de fapt prea bland, ca solutia ar fi fost violenta fizica. Atunci mi-am dat seama ca s-au depasit niste limite care n-ar trebui depasite niciodata. Adica un jurnalist ar fi de fapt cu adevarat util societatii nu doar atunci cand ”spune verde-n fata”, ci atunci cand injura si loveste, ca sa-i racoreasca pe spectatori. In curand: si Mircea Badea e jurnalist si are dreptul sa dea cuiva cu microfonul in cap.

            • Nu cunoșteam toate aceste detalii, așa ca nu aveam cum sa le iau in calcul. Acum ca le-am aflat, mărturisesc ca nu ma determina să-mi schimb părerea. Numele comentatorilor pe care-i amintiți, mărturisesc, nu-mi spun mare lucru. Comentariile lor, cele pe care le relatați, mi se par abuzive si, intr-o oarecare măsură, rău intenționate.
              Jurnalismul (autentic) la fel ca activismul civic (autentic)in Ro sunt doua „făpturi” atât de fragile încât ar trebui încurajate/ sprijinite sa crească, sa prindă putere. De aceea, m-a surprins primul paragraf al articolului aici comentat, ca sa nu mai spun de unele comentarii.
              Pana la urma ne-am lămurit :-) intr-o oarecare măsură.

            • @ jj (28/11/2017 la 15:04)

              ” In curand: si Mircea Badea e jurnalist si are dreptul sa dea cuiva cu microfonul in cap. ”

              Mircea Badea a declarat ca e orice altceva dar nu jurnalist; se intampla cu ceva ani in urma cand o televiziune (poate Realitatea lui Vantu) l-a declarat jurnalistul anului.

              Chiar credeti ca prezicerea dvs. se va indeplini ?

  5. Ma gandeam cui, carui jurnalist i s-ar putea opune stilul inflamat al lui Madalin Bot. Marturisiti ca nu va placea, acum il gasiti potrivit. Mie mi s-a parut intotdeauna potrivit. Ma intrebam care e stilul pe care-l admirati s i, mai ales, cui apartine el. Example?! Cam putine example de jurnalisti onesti, care sa discearna corect binele de rau si sa scrie/vorbeasca limba romana corect.
    Madalin Bot ( si Ramona Ursu, Liviu Avram, Sabina Fati, Andreea Pora , Dan Tapalaga, Cristi Pantazi sunt putinii de care -mi amintesc acum) a spus mereu lucrurilor pe nume, fara jumatati de masura, fara concesii, fara sa – i crute/menajeze pe unii fiind in acelasi timp prea exigent cu altii. Imi vin in minte alti jurnalisti ce se perinda prin studiouri TV sau scriu pe diverse platforme. Sunt foarte putini (i-am enumerat deja) cei care vorbesc clar si raspicat, fara teama, folosind cuvinte tari dar foarte potrivite. Dl. Bot este unul din putinii care si fac ceea ce predica. Isi arata pe fata, cu vorba si cu fapta, repulsia, respingerea vizavi de nelegiuirea, hotia, lipsa de bun simt ale celor care se simt indreptatiti sa aresteze tara, cinstea, democratia. E mare lucru sa fii alaturi de oameni si sa nu te rezumi la scris sau la luari de atitudine comode. Ma bucur ca acum il intelegeti si-l aprobati.

      • Nu cred ca le confund. Chiar nu înțeleg de ce un jurnalist onest si neinregimentat politic nu poate participa la o demonstrație (o acțiune civica, pana la urma) daca acolo se demonstrează pentru valorile in care el crede și pe care le transmite si prin scris/ meseria sa.
        Îmi pare rău ca ONG-ul respectiv se delimitează de Malin Bot. Ei au de pierdut.

  6. Actiunile lui Malin Bot nu pot fi numite jurnalism, ci, dupa cum remarca mai sus un alt cititor, activism. Jurnalismul se manifesta in scris si pe pelicula.

    Una peste alta, actiunile sale sunt binevenite atat timp cat au scopul de a divulga coruptia generalizata. In momentul in care actiunile sale ar suferi de partizanat, atunci nu ar fi cu nimic mai presus decat lacheii lui Felix.

  7. Cand dl M Bot va sari si la „beregata” unor „portocale” atunci o sa va cred si pe dvs si pe el! Pana atunci mi se pare ca sunteti partizani. Echidistanta face diferenta.

  8. M. Bot poate fi numit oricum, numai “purificator” nu. În rest, de acord cu tine. Plus că parcă l-am văzut și pe Adrian Năstase pe acolo. Parcă nu mai avea fular, nu? Eh, las’ că primește el altul, nou, de la mătușă-sa Tamara. Sau aia a murit?

  9. Mă bucur de fiecare dată când văd confruntându-se ideile tradiționaliștilor cu cele ale adepților unor abordări ceva mai moderne. Studiile asupra jurnalismului sunt, poate, mai puțin dezvoltate în patria noastră, dar prin alte zări sunt prezente și analizate zeci de genuri jurnalistice. De la abordarea anilor 1900, când ziaristul scria din spatele ferestrei că pe-afară ninge frumos, unele lucruri se poate să se fi schimbat…

    Dl M Bot a ieșit NU din cadrul mijloacelor de exprimare ale jurnalismului, ci din tiparele jurnalismului clasic. Mimând sperietura, cei care nu sunt deloc deranjați de jurnalismul „fake” al reporterilor care aranjează știrile la Antene, spre exemplu, se declară șocați de faptul că dl M Bot a fost insistent față de interlocutorul său, care a fost astfel stânjenit.

    Mă iertați, dar un jurnalist care NU stânjenește pe nimeni se poate angaja foarte bine la TVR, pentru că nu este interesant pentru public! Fără să fiu un adept al stilului acesta, întrucâtva agresiv, admir curajul jurnalistului de a aduce o abordare mai puțin obișnuită în țara noastră pentru realizarea interviului. Bravo, M. Bot!

  10. Este evident ca, in Romania actuala, jurnalistul trebuie sa fie un activist care sa puna degetul pe rana, sa atentioneze asupra derapajelor, sa trezeasca „poporul adormit” de promisiuni! Bravo,Malin Bot! Multumim, ai fost „in locul nostru”, al celor lipsiti de curaj! Multumim, Dan Tapalaga, Andrea Pora, Sabina Fati,Cristian Pantazi,Ramona Ursu, Rodica Culcer !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Cioaba
Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro