vineri, martie 29, 2024

Schengen sau Corlățean?

Zilele trecute mă îndeledniceam, cu gândurile aiurea, cu nu știu ce corvoadă prin casă, când mi s-a părut că recunosc la Radio România Cultural, pus în surdină, vocea lui Horia Roman Patapievici. Tot eram acolo, l-am dat, cumva automat, plăcut surprinsă, ceva mai tare. Aceeași inflexiune inteligentă a vocii, același ”or” corect pronunțat, aceeași erudiție lipsită de ostentație și aceeași mobilitate pasionată a ideilor, pe care mă obișnuisem să i le urmăresc în ”Înapoi la argument”, de pe defunctul  TVR  Cultural. Era, totuși,  o problemă, că dl. Patapievici vorbea despre Aristotel și eu nu-l știam preocupat în mod special, de Aristotel. Observasem sigur că mai nou, și la Radioul și la Televiziunea publice, când e vorba de schimburi de idei culturale, de dezbateri, problematica se oprește, cu prudență, la granițele Antichității, hai, ale Evului Mediu. Și că atunci când,  foarte rar, câte un fals curajos se aventurează să discute chiar comunismul, o face cu multă precauție și la un nivel de abstracție,  ca și cum  tema însăși nu ar avea nicio legătură cu noi și în tot cazul, nu cu prezentul. Abia după ce mi-am dat seama, ascultând mai atent, că nu este Patapievici,  am revenit cu gândurile acasă și am realizat și că NU poate fi el. Că nici la Televiziunea națională, nici la Radioul public,  NU AVEAM cum să-l mai fi auzit pe  dl. Horia Roman Patapievici. Așa cum  era exclus să-l mai aud pe  vreunul dintre ”intelectualii lui Băsescu”, președintele țării.  Sau pe Tia Șerbănescu și pe Neculai Constantin Munteanu.  Sau pe Ion Vianu,  pe Sorin Alexandrescu, pe Dan Grigore. Nici chiar pe un scriitor de notorietatea și interesul lui Mircea Cărtărescu. ( Dacă nu e atent dirijat să vorbească despre Nostalgia, de exemplu, dar cine să-și asume riscul?)  De Theodor Baconschi, Cristian Preda, Sever Voinescu, Monica Macovei, intelectuali intrați în politică și anume în opoziție, nici nu poate fi vorba, deși ei înșiși reprezintă un public plătitor de taxe și impozite din România, și cred, fără modestie, că unul educat și deci corect în privința  taxelor și impozitelor. Și ”intelectualii lui Băsescu” și opoziția politică, și președintele însuși, au trecut în numai trei-patru luni, în  underground, au devenit persoane non grata. Iar asta nu doar pe posturile lui Voiculescu, ceea ce să zicem că ar fi  explicabil și chiar conform cu regula jocului. Ci chiar la Radioul și Televiziunea publice, cu profil cultural, pe care dacă le plătesc eu, cetățean de rând,  nu o fac în nici un caz pentru ca ele să servească interesele lui  Voiculescu, Ponta și Antonescu, ci ca să-mi servească mie, cetățean plătitor de impozite,  interesele. Și o fac să le ascult  autoreclama, prin care noua  administrație scoate bani din buzunarul drept, public, și-i bagă în buzunarul stâng, privat- clientelar,  nici interviuririle cu însuși PDG-ul (Ovidiu Miculescu, posesor al unui limbaj de lemn de cea mai slabă esență  și al unui dosar înalt cât casa,  adunat, ba de la CNSAS, ba de la ANI, ba din presa exasperată de cumetria sau încuscrirea lui cu Adrian Năstase). Nu le plătesc pentru asta, pur și simplu. Nici pentru ca să aud muzică populară, ”grei ai muzicii ușoare”, șlagăre străine piratate ca în codru și multe, multe slujbe ortodoxe. Săptămânile trecute, pe forumul acestei platforme, cineva îl ruga pe dl Tismăneanu  să explice importanța  pentru omul de rând, cel care ”învârte la șaibă”,  a demersului de condamnare a comunismului. Era o întrebare serioasă. Așa cum o întrebare serioasă pentru ”omul de rând” este  în ce fel ne  afectează pe toți MCV-ul prost, primit recent, sau neaderarea la Schengen.  Este o întrebare serioasă de cultură politică. Adică de domeniul postului Radio România Cultural.

Ministrul nostru de Externe spune că putem trăi și fără Schengen. Să vorbească pentru el. Despre noi, ceilalți, nu are cum să știe fără să ne întrebe, dacă putem sau nu. Dimpotrivă, Radioul și Televiziunea publice, aflate la dispoziția plătitorilor de taxe, și subvenționate de la buget, ar trebui să organizeze dezbateri pe tema asta.  Să publice sondaje de opinie pe subiect. Faptul că ministrul de Externe ar putea afla din ele că putem trăi mai degrabă fără el, decât fără Schengen, e problema lui, nu a publicului plătitor. De ce dl. Tismăneanu, pe care nu-l plătește nimeni și nu Radioul public,  pe care  chiar el îl plătește, nu s-ar îngriji să-i răspundă   ”omului de la șaibă” la întrebările astea?

Sigur că atunci când regimurile troglodite (cum sunt cel instalat la 6 martie 1945 și cel instalat la 19 decembrie 2012), ocupă  grobian, lacom, fără rușine, toată scena publică, atât partea ei care li se cuvine și partea care nu li se cuvine, cultura, începe curând să se scrie cu majusculă, și simultan să devină provincială, reducându-se la literatură, poezie cât mai  eterică, pictură și ”problema grea a muzicii ușoare”. Dezbaterea de idei, ideologiile, discuțiile pro și contra, se retrag în peșteri, în închisori, iar azi, din fericire pe internet și pe forumuri. Pentru a păstra iluzia că litera mare din Cultura  asta provincială până la penibil corespunde unei realități,  apar la Radio și Televiziune intelectualii puterii. ”Apoliticii” adică, cei care nu ies din laboratoare și sălile de curs și din turnul de fildeș, nu scot pur și simplu nasul din cărți, decât ca să afle cine mai e la robinetul resurselor.  Ei vin și vorbesc despre cultură. Pentru ei și ciuma bubonică, la o adică, e un fapt cultural, care trebuie discutată calm și fără implicare. Dar mai sigur e să se vorbească, să spunem, despre catari.

Și grație apolitismului lor interesat, miile de lucrători din Radioul și Televiziunea naționale, pot să continue să presteze cuminți și apolitici, la rândul lor, în aceste două instituții castrate, deposedate de rolul lor social și provincializate penibil. Pot  continua să se teamă  mai mult să nu-și piardă pâinea, decât să nu se deprofesionalizeze,  mai mult de perspectiva de a nu-și mai face ”meseria”, decât de aceea de a și-o face prost, așa cum o fac azi.

Se vor împlini curând, cinci ani de când ne-a părăsit Monica Lovinescu.   Ieri dimineață, am auzit la  același Radio România Cultural, pe care masochist, îl țin în surdină în camera unde mă ocup de corvezi casnice, inconfundabila, minunata Ei voce. Dacă trăia, sigur n-ar fi vorbit acolo.  Așa însă, contribuția ei la C-ul mare din Cultura oficială a vremurilor troglodite de azi, e că a găsit cineva interviul luat prin 1977 ( nu se spunea, bineînțeles, că la Europa Liberă!) lui Mircea Eliade,  despre lucrarea acestuia, Istoria religiilor.  Monicăi Lovinescu îi datorăm dacă nu în totalitate libertatea dobândită în 1989, măcar speranța că într-o zi vom fi capabili să ne-o dobândim și s-o păstrăm.  Șigur, dacă trăia, nu ar fi acceptat să vorbească acolo. Dar pun pariu că nici n-ar fi fost chemată  la Radio sau la Televiziunea plătite din bani publici. (Acolo unde, pe vremea ”dictatorului” Băsescu am văzut documentarele de după 1989 care i-au fost dedicate, de cel puțin patru ori și am auzit-o dând interviuri în emisiunea ”Est-etică” a Teodorei Stanciu). Fiindcă  nu ar fi putut-o determina nimeni să vorbească despre altceva decât despre  libertatea noastră, căreia și-a consacrat viața.

Adică după ce ne-am pierdut-o din nou, prostește, în decembrie 2012,  acea libertate, noi aceștia, pe care Ponta, Antonescu și Corlățean nu ne reprezintă, deși contribuim și noi la salariile lor, îi vom putea asculta vocea, vorbind despre libertate, ( temă de cultură politică, nu?) ca și pe aceea a dlui Patapievici, pe internet.

Sau, dacă nu ne mulțumim cu atât,  nu avem decât să ne îngrămădim în micile librării ale capitalei și în sălile de la GDS, sau NEC, unde ne ducem când vrem să-i ascultăm pe toți cei enumerați mai sus.

Un fel de escală înainte de a începe să plecăm iar, valuri, valuri, sau grupuri mici, acolo unde problema  Schengen-ului s-a rezolvat, sau nici măcar nu s-a pus.  Și unde corupția e doar o problemă a celor implicați: infractorii  și Justiția. În ce mă privește eu cred că putem trăi aici, mai degrabă fără  Corlățean la Externe, și fără ei toți, decât fără Schengen.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Nu doar „sau Corlatean”. Poate fi cu usurinta estinsa nelamurirea la:
    – sau Antonesei, sau Dinescu, sau Iaru, sau Cristian Teodorescu si „cîţi ca ei”.

  2. Buna ziua,

    Va multumesc pentru articol. Aceste mici oaze de aer curat intr-un cotidian sufocant, imbecil si nedrept ne fac sa ne pastram speranta.

    Sa speram ca vom apuca sa traim cu Schengen si fara Corlatean si toata breasla lor.

    • Eeeeei, nici chiar asa! Mai bine ne-am gandi la cineva care sa ne dea un sfat juridic in legatura cu posibilitatea de a NU plati taxe acolo unde serviciile prestate de institutii nu corespund, nu? Ar fi mai putin trist. Mai ales ca intentia mea nu este sa intristez oamenii, ci chiar sa ne gandim impreuna la ce presiuni putem face ca sa anuntam aceste institutii ca existam, ca vedem ce fac si ca vrem altceva. Stiti ”Puterea celor fără de putere”, grație căreia, cehilor le-au iesit mai bine treburile decat nou?

      • Eh, aia au o majoritate cu coloana vertebrala, gindesc in termeni de viitor si nu de miine, mici, bere, sa ne dea.
        Sa fim seriosi: Aia l-au avut pe Havel, noi pe Iliescu, reabilitatorul socialismului si comunismului. Uite ca i s-a implinit visul. Dar, daca l-a vazut, ne lasa? Sau vrea sa vada si nemurirea lor?

        • Ei nu, madamo! Succesul cehilor nu sta in verticalitatea lor. E aiuritor sa crezi ca nevoile primare pot fi suprimate cu speranta la democratie si echitate. In orice caz, nu pentru majoritatea oamenilor si, desigur, nu pentru mult timp. „Accidente”, precum Havel sau Doina Cornea, apar tocmai pentru ca se disting de aceasta majoritate. E greu sa te gandesti la democratie cu burta goala, iar instinctiv te intrebi la ce ti-ar folosi daca nevoile imediate te impiedica sa le atingi pe celelalte. Cehia era, in perioada interbelica, o forta industriala a Europei, iar Slovacia are inca multe resurse minerale. Apropierea de occident, relieful preponderent muntos, industria si zootehnia au fost atuurile majore ale economiei cehilor. Ramuri mult mai lucrative decat cerealele si industria textila.
          O ironie a sortii ne arata ca mai ales cei instariti au gasit vreme sa gandeasca la echitate sociala, la democratie, iar nu cei care ar fi direct interesati, mult prea chinuiti de gandul la micii si la berea politica. Mai exista o categorie, cea a nemultumitilor, din care fac parte cei ce mimeaza nevoile spiritului, dar in realitate sunt convinsi ca situatia lor materiala nu corespunde talentelor si calitatilor din dotare. Adica tot valiza …

      • O stiu, dar nu toata lumea o stie, ca doar „nimeni” nu s-a deranjat sa o traduca, iar de publicat in Romania nici atit.
        Dupa ce cam 50 de ani Romania a fost deconectata de la cultura mondiala, nici ulterior nu s-a reusit mare lucru. Inca mai sunt multe de recuperat pe linia asta.
        Astazi se vorbeste de modificarea Constitutiei. Cite Constitutii au fost traduse in romaneste?
        Ca specialisti in drept constitutional nu exista. Si nu vorbesc numai de judecatori.
        Din ce vad, chiar aici, cei mai multi care scriu sunt persoane ce sunt in afara Romaniei (articole si comentarii). Si extrem de multi din cei ce scriu pe „Contributors” scriu articolul ca o suma de judecati absolute, apoi nu se mai deranjeaza sa raspunda.
        Am mai spus-o si ma repet: atunci cind trebuia, cind eu si altii ca mine aveam nevoie de modele, modelele nu s-au aratat. Acelasi lucru si acum. Romania are nevoie de modele, altele decit cele ce sunt acum. Nu se poate schimba nimic fara modele si fara implicare reala.
        Stiti care e in opinia mea (si mi-o asum) diferenta intre sistemul dinainte si acum? Exista drpetul de a vorbi, de a spune, dar nu esti luat in seama. Plus dreptul de a avea pasaport.
        Romania nu a intrat in NATO, ci a fost acceptata in NATO, n-a intrat in UE, ci a fost acceptata in UE. Si totul in speranta vesticilor ca asa se va democratiza, se va reforma. Cam asa a fost si discursul politic din tot spectrul politic: primiti-ne intii ca apoi sa vedeti ce de minuni vom face.

  3. Asa e doamna Jela, din pacate. Ceea ce e mai durereros ca e oamenii de calitate sunt voci izolate, si nu ma refer neaparat la elite, ci la oamenii valorosi ai Romaniei, de la corporatisti, la cercetatori, tinerii universitari (de la ai batrini cu exceptiile de rigoare, n-ai la ce sa te astepti: care sunt in incremeniti in paradigma educatiei de tip sovietic, care sunt mediocritati lansate de PCR, care sunt „businessmen” cu diplome, ori mai precis cu pseudo-diplome etc) pina la simplii meseriasi (oameni care sunt intimi cu o anumita meserie, dar care au si constiinta lucrului bine facut)… citi or mai fi ramas. Nu vedeti cine ne conduc, tocmai aia care n-au excelat niciodata la nimic (excelat e o exagerare, pur si simplu n-au fost capabili sa faca absolut nimic in viata cit de cit remarcabil, in afara umbrelei partidelor pe care le cultiva ). Nulitati de la un capat la altul. Iar unii care au mai facut cit de cit cite ceva (extra-politic), cum ar fi Vosganian, par cel putin outisti cind vine vorba de politica (cel putin asta pe care l-am exemplificat, alaturi de marga sunt campioni la aiureli). Majoritate oamenilor de rind (si de bun simt) sunt din pacate fricosi (scuza ca avem o familie de care tre’ sa avem grija si copii de crescut, e doar o mare gogoasa), desi in soapta nu agreaza puterea (si nu neaparat centrala). E o caracteristica a natiei, fie ne place fie nu. Pe vrmea cind noi dormeam linistiti cladind ( e intentionat, am „cladit”, dormind. asta e) societatea multilateral dezvoltata, polonezii si faceau „Solidaritate”. Pe de o parte, nu stim sa ne organizam civic ( pe de o parte de inteles, e necesara extra-energie, pe care multi nu o mai au, si-o consuma in rutina cotidianului – au grija marii nostri conducatori, sa complice lucrurile in asa hal, incit sa-ti ajunga timpul doar sa traiesti de pe azi pe miine), pe de alta nu avem mobilitate individuala (nu pe baza de autocare de partid), una pentru ca nu avem infrastructura corespunzatoare (una e sa vii de la Iasi la Bucuresti in 3 ore, alta-i in sapte) iar alta ca exista o anumita comoditate pe care doar in Romania am intilnit-o. Facebook si Tweeter pot cataliza lucrurile, da nu e suficient.
    PS. Va invidiez ca aveti privilegiul sa mergeti la intilnirile cu Horia Patapievici ;-(, desi e bine ca putem si noi sa le urmarim online. Excelenta initiativa domnului Patapievici. Ar trebui sa ia exemplu si alti: n-avem nevoie de TVR si radio, alea controlate de stat (indiferent cine conduce statul la un moment dat), sa incepem sa ne cladim propriile institutii private, fara infiltratati, conduse de oameni si de caracter si care au probat competente la cel mai inalt nivel (culturale, condamnarea comunismului etc). am mai spus-o si o mai spun:sunt convins ca se mai gasesc romani onesti, cu o anumita bunastare (in special generatia miron cosma, plecati din tara in timpul domniei iliesciene, dar si nastase-cind mi se pare au emigrat un numar record, daca nu ma insel), care sa contribuie material si spiritual. Cit priveste initiativa lui Horia Patapievieci, sunt oricind dispus sa contribui, si chiar va rog daca stiti ca exista un cont ori alta modalitate de pune umarul, dati-ne de stire…
    PS2: Si o mica corectura „Ovidiu Miculescu, posesor al unui limbaj de lemn de cea mai slabă esență ” – cred ca ati dorit sa spuneti „limba de lemn de cea mai tare esenta”…adicatelea limba de lemn, nu de pluta ci de arborele de fier…cu cit esenta lemnului e mai tare, cu atit si limba de lemn e mai robusta…exact ca in constructii…cred…

    • Guardian, in chestiunea cu ”n-avem nevoie de ce face statul, să ne facem noi retelele noastre, să-l ignoram, etc. ” gandim la fel, dar nu cred ca gândim bine. Cred ca daca statul ne ia banii, noi trebuie sa-i cerem, sau sa nu-i mai dam. cred ca acest non-combat, in care ne ignoram reciproc, celor care au luat captiv statul captiv le convine foarte mult. Ei ne fura si noi, cu noblete, ii lasam sa ne fure. Cred ca trebuie sa le facem greutati. Nu stiu cum, dar daca ne gandim la asta, s-ar putea sa gasim solutii, de grupuri mici, sau individuale.
      In chesitunea lemnului, sa stiti ca am ezitat si nu m-am indurat sa bag un lemn de esenta tare, adica de buna calitate, in alcatuirea limbajului lui Corlatean. Nu e de lemn limbajul lui, e de vata…. adica moale, flasc.

  4. Draga Doina,

    Iti multumesc pentru articol. Sunt un inginer software plecat deja din Romania, insa ma bucur sincer atunci cand un compatriot denunta atat de lucid anomalia politica si sociala care se desfasoara acolo. A fost o gura de oxigen, la fel ca multe altele de pe contributors.ro.

    Toate cele bune,

  5. Din pacate Corlatean, Ponta et comp. reprezinta o evidenta.
    O evidenta pe care nu e bine ca ne facem ca nu o vedem, ca ne facem ca nu exista.
    Avem de-a face, clar, si nu de azi de ieri, cu doua Romanii.
    Dupa ce am ascultat ani si ani „Vocea Americii” sau „Europa Libera” nadajduind ca
    intr-o zi voi vedea Europa la mine in curte, am „mancat” o rocada mare in urma
    careia crainicii de atunci au ajuns (si) in locul meu iar (si) eu, pe meridianele de
    unde prelegeau dansii.
    Probabil ca dumnealor, framantand cum au framantat, au obtinut o Romanie mai
    aproape de asteptarile lor, dar mie mi-a iesit mult impotriva asteptarilor mele.
    Mie-mi reiese … o Romanie care m-a aruncat peste bord si o Spanie care …
    nu sunt a ei.
    Mie-mi reiese o Romanie care s-a descarcat de un balast (de-aia au ajuns unii
    camatari) si o Spanie (in cazul meu) care dupa ce a facut un matrapazlac cat
    socialismul de mare, dupa ce a obtinut destul unei covarsitoare majoritati de
    romani apasat pe o ipoteca cat casa (nu e si cazul meu) nu stiu cum sa
    deverseze la randul lor balastul cu care din interes ascuns s-au incarcat
    in aceeasi mare (Europa) de unde i-au cules.
    Noroc ca intre „a zice” si „a face” trebuie sa incapa mai intai verbul „a putea”.
    Avem asadar cu o Romanie conservatoare (care vor sa conserve situatia
    de „acum”) o Romanie a romanilor de la clasa-n I si o Romanie a tuturor
    celor pentru care „locul nasterii” reprezinta „buricul Pamantului”.

    Strainul „simte” cand cineva este (sau nu este) „familie” si te trateaza ca atare.
    (nu de azi, nu de ieri si nu doar la un anumit nivel ci, la orice nivel).
    Cu cat te stie mai dezbinat cu atat mai mult, scuipa pe tine.
    Acel „aschia nu sare departe de trunchi” oricat il desminti tu, ca individ, prin
    comportament propriu tot vine si ti se aseaza ca o eticheta imediat ce iesi
    din sfera cunoscutilor foarte apropiati, imediat ce iesi „in lume”.

    Am auzit pe multi, mirandu-se (si intrebandu-se), in lungul timpului de
    perceptia strainilor fata de noi.
    Pai este perceptia pe care global, ne-o fabricam. Cele mici (individuale)
    puse in cumpana (cu sens de „balanta”) cu „cele mari”, adunate si …
    impartite la 2 (facuta adica … o medie).
    Ponta, corlatean si usl-ei ca ei nu au capacitatea sa intrevada ce inseamna
    ratarea examenului de intrare in Schengen, pentru ca nu au capacitate de
    a distinge pe termen mai mare decat cel „ultra-scurt”. Ei sunt mandri
    (umbland cu coada ridicata ca dupa cine stie ce isprava) crezand ca dau
    peste glezne doar acelora care in majoritatea lor l-au aparat pe Basescu
    in decursul celor doua mandate (de-aia si gaselnita din urma, ramasa
    neobservata, cu „domiciliul”, la votare) dar nu-i ajuta capul sa intrevada ca
    de fapt … sapa hotarati la groapa altuia.
    Ar fi fost prea nepalpitant filmul, prea plictisitor, daca cei plecati afara,
    incepand de la 89 incoace ar fi putut sa nu trimita nici un ban acasa
    pana cand nu se intorceau ei insisi cu ei. Numai ca … asa ceva, nu se
    poate, iar acest lucru il stiu ..pana si magarii.

  6. Tema articolului este atitudinea nepotrivita a lui Corlatean, deprofesionalizarea institutiilor media publice, indepartarea intelectualilor buni din peisajul audio visual etc…? Probabil este un mesaj pentru cunoscatori.
    Poate autorul ne explica mai clar de ce inainte de 1.12.2012 a fost good time iar apoi ne-am mutat in bad time din punct de vedere al libertatii de exprimare. Mie mi se pare ca este aceeasi piesa cu alti actori.
    Ca spectator (si sunt realmente un simplu spectator), plangi cu un ochi si te amuzi cu celalalt la genul asta de situatii. Plangi atunci cand vezi prostituarea unor personaje pe care tu le pusesei in icoana, te amuzi cand vezi antagonismul de opinie intre cel care nu mai ajunge la strugurii din care a mancat pana ieri si cel care tocmai I-a luat locul. Amuzamentul vine din faptul ca aceeasi situatie ai vazut-o cu personajele inversate in urma cu 4 ani.
    Politicieni buni si politicieni rai. Lupi buni si lupi rai. Grobienii de azi vs cei de ieri.
    Asteptam clasa politica conducatoare sa evolueze dar in continuare ne dezamagesc cei care ar trebui sa fie moral deasupra lor. Ori suntem prea naivi ori prea prosti.

    • Gore, minimalizati prin termenul de ”atitudine nepotrivita” calcatul in strachini al guvernantilor nostri. Nu s-au consultat cu nimeni cand au spus ca nu avem nevoie de Schengen.
      Nu se pune problema nici in termeni de good time si bad time. Dar comparativ, sigur ca inainte a fost better time. Din motive multe si evidente:
      1. La televiziunea si radioul public se dezbăteau problemele de interes public ale actualitatii.
      2. Nu cel care a pierdut spunea dacă are sau nu nevoie, ci aceia pe care i-a reprezentat. el doar le dădea socoteală.
      3. ministrii nu statea toata ziua la televizor pe canalele patronilor, ci in cabinete.
      4. cultura in media era reprezentata de oameni cu o opera valoroasa, adica recunoscuta si altundeva decat intre cuscri si cumetri. Traim intr-un club, intr-o comunitate (politica, economica, academica si culturala), ceilalti trebuie sa ne spuna daca suntem buni. Si ei nu ne mai spun.
      Cand vorbiti despre cei care nu ajung la struguri, ce vreti sa spuneti? Aici proverbul nu se potriveste deloc. Nu e vorba de aspiratii care depăsesc posibilitatile ci de faptul ca li s-a interzis accesul unor oameni valorosi la mijloacele publice de exprimare. Una e sa vorbesti intr-o librarie si alta la televizor. Cat despre diferenta dintre Andrei Plesu si Corlătean, ca ministri de externe, intrebati-i pe omologii lor straini si nu numai.

      • Vai de mine si de mine! Ministrii STATEAU, evident, imi cer scuze ca trebuind sa fug si eu la lucru, ca tot omul, am comis rusinosul dezacord! si s-ar putea sa mai fie!

        • Eu zic ca este exagerat sa va apucati sa explicati ca exista o diferenta intre domnul Andrei Plesu si tovarasul Titus – sau intre domnul Horia Roman Patapievici si andrei marga Calorifer Rinocer .
          Ma gandesc ca si timpul dumneavoastra este limitat ; nu cred ca merita sa-l risipiti incercand sa-i convingeti pe sceptici – adica pe cei cu adevarat inteligenti / imaculati – ca exista totusi o diferenta intre alb si negru .
          Poate ca este mai productiv sa admitem ca printre noi se gasesc spirite superioare , care nu pot sa accepte acest fapt ( pare ca vor sa semnaleze astfel muritorilor de rand ca ei detin apanajul obiectivitatii absolute – sunt cei alesi ) .
          Spre deosebire de ei , eu cred ca este sanatos sa reamintim – cat se poate de apasat – ca exista o diferenta fundamentala intre domnul Andrei Plesu si tovarasul Titus – sau intre domnul Horia Roman Patapievici si andrei marga Calorifer Rinocer .
          Admit ca reprezentarea ( grosolan simplificata ) a Realitatii prin ” Toti sunt la fel ” este mult prea subtila pentru mine .
          Si cred ca un om are obligatia sa incerce sa discearna intre Bine si Rau .
          Daca a ales sa fie responsabil de viata lui .
          Daca vrea sa fie liber .

  7. Eu am mari indoieli asupra inteligentei dlui Corlatean.Da’ nu asta-i treaba. Eu am mari indoieli despre necesitatea acestui instrument numit stat pus la indemana romanilor. Eu inteleg ca iti fabrici sau imprumuti acest instrument cand tu, comunitate, ai un proiect, vrei sa pui ceva in opera, da’ sa-l imprumuti, asta-i cazul romanilor, da’ nu numai, ca sa ce?, sa-l pui pe Ponta prim ministru, pe Basescu presedinte, pe Corlatean la externe, pe Zgonea ce-o fi, etc., nu-i asta aflare in treaba, ba mai mult, daunator pentru cetatean. Mai bine sunt guvernat de olandezi, suedezi, luxemburghezi, nemti, decat de Ponta, Antonescu, Becali, Ghise, Udrea, Oprescu,…

  8. „Cred ca trebuie sa le facem greutati”, asa cum spune dna. D.Jela, este un mod corect de actiune, insa trebuie, cu grije, alese si caile. Gandirea, la un numar cat mai mare de oameni, (statistic insemnand cel putin 15% din populatie), trebuie „adusa in rezonanta” cu vorbirea si fapta, prin dialog dialog „fata in fata”, mesaje transmise prin retelele de socializare, intalniri ocazionale, etc; stiu, multi vor spune ca este un „mod” comunist/bolsevic de lucru, insa asa se pot ‘”cuagula” multimile mici si apoi deveni „multimi critice” cu „posibile probabilitati” de realizare a scopului propus, adica „fara corlatean- DA, si NU fara Schengen”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Doina Jela
Doina Jela
Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist- 1995- Humanitas, Bucureşti, Telejurnalul de noapte, Polirom, Iaşi, 1997,( Ediţia a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui tortionar, 2001), Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001. Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, Reuşeşti sau mori– convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski. Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). O suta de zile nu Monica Lovinescu, editura Vremea, 2008. A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil. A fondat si a fost multi ani secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro