joi, martie 28, 2024

Scoțând SUA din acordul nuclear iranian, Trump l-a făcut pe Putin broker politic mondial

Anunțul retragerii SUA din acordul nuclear iranian n-a stârnit mari emoții în Rusia. Pe de o parte, Moscova era ferm convinsă că președintele Trump va face acest pas. Stau mărturie analizele publicate încă de la începutul anului[1]. Merită amintit un lucru adesea trecut cu vederea, din cauza cunoașterii tot mai superficiale a Rusiei. Vladimir Putin a investit nu doar în noua generație de arme, ci și în noua generație de analiști. Moscova are un corp de experți în politică americană care îl descifrează cel mai adesea corect pe Trump. Și mai are specialiști pe Orient, e drept fără articole ISI, dar care au bătut cu piciorul regiunea și cunosc toate dialectele care se vorbesc în zonă. Pe de altă parte, atunci când Kremlinul se pregătește de o negociere importantă establishmentul de la Moscova e foarte zgârcit în declarații și nu-i scapă nici cele mai mici indicii privind poziționarea sa, încercând să-și surprindă nu doar adversarii, ci și partenerii.

Ziariști ruși au comentat cu ton și volum reduse decizia SUA de a se retrage din acordul nuclear iranian, iar experții au identificat deja seturi de dividende pe care Moscova le-ar putea obține de pe urma acesteia[2].

În primul rând, economice. Dacă amenințarea implementării sancțiunilor americane împotriva companiilor occidentale care lucrează în Iran se va concretiza, cel mai probabil acestea nu vor risca și se vor retrage. Locul lăsat gol va fi ocupat de firmele rusești și cele chineze[3]. Ea însăși supusă sancțiunilor americane și vest-europene, Rusia a declarat, prin vocea vice-ministrului său de Externe, Serghei Riabkov, aflat în vizită la Teheran la 10 mai, că va continua colaborarea economică cu Iranul și nu se teme de amenințarea sancțiunilor. De fapt, Moscova speră în relansarea schimburilor comerciale, în noul context marcat de decizia lui Trump[4]. Semnarea și implementarea JCPOA a infuențat negativ comerțul bilateral. În 2017, volumul acestuia abia dacă a ajuns la 1,7 miliarde dolari SUA, la jumătate din cel înregistrat acum un deceniu, când depășea constant 3 miliarde. Giganții petrolieri Lukoil și Rosnefti sunt solid instalați în Iran. La fel și concernul Rosatom, tot mai activ în sectorul nuclear civil. De fapt, construirea de la mijlocul anilor ’90 a centralei nucleare de la Busher, abandonată de Germania și reluată de Rusia, a reprezentat un moment de cotitură în relațiile dintre Moscova și Teheran. Dușmani tradiționali vreme de secole, Rusia și Iranul au început să-și îmbunătățească relațiile abia din 1987. Din aliatul tradițional al Occidentului, Iranul a devenit dușmanul lui fervent. Ceea ce a creat Rusiei contextul pentru a se apropia de Iran.

În al doilea rând, Moscova contează pe câștiguri financiare importante. Care deja se profilează la orizont, de vreme ce anunțul lui Trump a crescut considerabil prețul barilului de petrol. Cum 60% din bugetul federal provine din încasările și taxele la exportul de petrol, finanțele rusești sunt dependente de cotația petrolului la bursă. Barilul a urcat la cel mai înalt nivel după 2014, anunțul lui Trump fiind văzut ca o binecuvântare pentru bugetul Rusiei. Pentru o țară care gâfâie sub povara sancțiunilor, care-și cheltuie bugetele pentru creșterea capacității militare și care taie din banii destinați proiectelor sociale și modernizării, miliardele care se anunță din creșterea prețului mondial la petrol sunt mai mult decât bine venite.

Nu mai puțin importante sunt câștigurile geopolitice la care Rusia poate spera[5].

În primul rând, la nivel regional. Pe de o parte, trupele rusești dislocate în Siria colaborează cu milițiile iraniene, Fatemiyoun, formate de zeci de mii de refugiați afgani, unități înființate în 2014, echipate și antrenate de către Corpul gardienilor revoluției islamice. Pe de altă parte, aviația și artileria anti-aeriană rusești n-au intervenit atunci când forțele israeliene au bombardat pozițiile iraniene din Siria și au distrus cel puțin cinci baterii anti-aeriene operațiuniale, de proveniență rusească, utilizate de trupele loiale lui Bashar al Assad. În noaptea de 9-10 mai, s-a petrecut cea mai mare operațiune militară israeliană din Siria după 1974. Din informațiile experților militari ruși care au monitorizat zona, rezultă că circa 30 de avioane F-15 și F-16 au tras aproximativ 60 de rachete împotriva a 50 de ținte de pe teritoriul sirian. Astfel, a răspuns armata israeliană milițiilor iraniene care au tras 20 de rachete împotriva unor obiective militare aflate pe Înălțimile Golan. Și asta s-a întâmplat la nici 12 ore după ce premierul Netanyahu era primit de Putin, la Kremlin[6], unde e văzut tot mai des. E a 10-a vizită a lui Netanyahu la Moscova, de la începutul războiului civil din Siria și a 4-a în ultimul an și jumătate. Tot la 9 mai, Netanyahu participase atât la parada de ziua victoriei cât și la marșul “Regimentului nemuritor”, organizate cu mare pompă în capitala Rusiei. Colaborarea și coordonarea militară ruso-israeliană este fără precedent[7]. Tot fără precedent este prezența în guvern a mai multor evrei ruși, care funcționează ca traducători la întâlnirele între Putin și Netanyahu. Și tot fără precedent este influența pe care evreii originari din URSS o au asupra politicii israeliene și asupra mediului de afaceri. Ei sunt adesea percepuți la Moscova ca un fel de capete de pod ale Kremlinului în Levant. Și nu e vorba doar de Israel aici. Rusia nu a exercitat niciodată în trecut o așa influență în întreg Orientul Apropiat.

De altfel, Putin colaborează cu israelienii, cu sirienii lui Assad, cu milițiile iraniene, cu Teheranul, cu Turcia, practic cu toți actorii din zonă, jucând între ei, împiedicând ca vreunul să devină prea puternic, pentru a-și maximiza șansele. Moscova e vizitată de regele Salman al Arabiei Saudite, de regele Abdullah al Iordaniei, de președintele Turciei, de înalți oficiali egipteni. Cel puțin odată pe an, ministrul de Externe Lavrov face turul capitalelor din Orientul Apropiat. Rusia nu le propune interlocutorilor nici tehnologii noi, nici mari proiecte de modernizare. Moscova are de vânzare doar arme, dar asta se caută acum în regiune, tancuri, mașini blindate, rachete, elicoptere de asalt.

În al doilea rând, la nivel global. Atât axa Washington-Ierusalim, cât și Londra-Paris-Berlin, au nevoie de Rusia. Dacă vor să reducă influența Iranului în regiune și să-l împingă cât mai departe de țărmul Mediteranei Orientale, Trump și Netanyahu trebuie să negocieze cu Putin, cu care informal Teheranul se află în alianță. Dacă vor să apere “suveranitatea” Europei, cu riscul degradării relației transatlantice, Macron și Merkel ar putea încerca alături de Rusia și China să salveze acordul nuclear cu Iranul. Și o tabără și alta îl vrea alături pe țarul de la Kremlin. Ideologic, Putin e mai aproape de Trump și Netanyahu, însă la Kremlin n-au prevalat niciodată sentimentele și nici doctrinele politice. Rusia lui Putin a fost cât se poate de pragmatică.

După Netanyahu, la 10 mai, Moscova a fost vizitată de noul ministru german de Externe, Heiko Maas[8]. Berlin și Moscova își propun să evalueze împreună situația creată prin ieșirea SUA din acordul nuclear. O zi mai târziu, cancelarul Merkel a vorbit la telefon cu Putin[9], confirmând întâlnirea la vârf de la Soci, din 18 mai. După care președintele Franței, Macron, l-a sunat pe Putin, pentru a stabili detaliile vizitei sale în Rusia[10] programată pentru 24-25 mai. Și pentru a-l informa despre discuția pe dosarul iranian cu Yukiya Amano, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică care l-a vizita pe președintele rus la Soci.

Mișcarea lui Trump l-a pus pe Putin într-o poziție de invidiat. O simplă decizie a făcut ca unitatea transatlantică să scârțâie din toate încheieturile. Moscova încerca de mult timp să provoace o ruptură între aliați. Abia acum a reușit. Însă ea nu poate pretinde că are vreo contribuție la acest succes.

Atât Merkel și Macron care pregăteau de luni de zile vizite oficiale în Rusia, cât și Trump care speră la un summit cu Putin, după cel cu liderul nord-coreean, visează să atragă Rusia de partea lui. Este pentru prima dată, când Putin reușește să fie într-o situație ce se aseamănă cu cea a lui Stalin din 1939, atunci când cursul istoriei mondiale a fost influențat decisiv de alegerea făcută de Kremlin.

Acest text este varianta extinsă a articolului “Dividende pentru Rusia”, din revista 22, nr. 19 (1468), 15-21 mai 2018.

NOTE__________


[1] De pildă: http://russiancouncil.ru ; http://globalaffairs.ru ; http://svop.ru ; http://ru.valdaiclub.com dar sunt și alte centre/institute interesante.

[2] https://www.bbc.com/russian/features-44060580?ocid=socialflow_facebook

[3] https://www.franceactu.net/international/nucleaire-iranien-la-russie-bien-placee-pour-profiter-du-retrait-americain/

[4] https://ria.ru/economy/20180515/1520588452.html

[5] https://www.bbc.com/russian/features-41530144

[6] http://kremlin.ru/events/president/news/57441

[7] https://www.jpost.com/Middle-East/Russia-after-Netanyahu-visit-backs-off-Syria-S-300-missile-supplies-556165 ; https://www.haaretz.com/israel-news/.premium-putin-gave-israel-free-hand-against-iran-but-he-may-have-to-pick-side-1.6075664

[8] http://www.mid.ru/ru/foreign_policy/news/-/asset_publisher/cKNonkJE02Bw/content/id/3213546

[9] http://kremlin.ru/events/president/news/57450

[10] http://kremlin.ru/events/president/news/57471

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. „Mișcarea lui Trump” a limpezit apele, iar cu Putin e prea devreme de negociat ceva, la fel cum nu prea se putea negocia nimic nici cu Brejnev. „Brokerul politici mondial” ‘ține în picioare de unul sigur șandramaua numită Rusia, iar când dispare el, praf se face și șandramaua.

    ”Ruptura între aliați” s-a produs de mult, cam de când a plecat Obama de la Casa Albă. Dar am putea să facem pariuri dacă Merkel mai apucă încă 12 luni în fotoliul de cancelar :)

  2. Da. Corect si succint. Daarrr… Rusia lui Putin e crestina. Crestin-ortodoxa (ah, va rog, nu cadeti in eroarea de minimiza aspectul asta). Iar Putin joaca pe cartea asta acasa. Acum, imaginati-va soldatii rusi (in fine, mercenari unii dintre ei, dar oarecum pe acolo – Maica Rusia strange crucea-n mana seara la icoana si pentru ei) pe front: poate Putin sa se intalneasca la Moscova sau oriunde cu Bibi, Erdogan, Rohani sau Salman, dar cand Ivan da ochii cu Mohamed si viceversa, si trebuie sa-si apere unul altuia spatele – hm! – e dansul interlopilor la nunta fetei bulibasei – zambete pe fata, cutite ascutite pe la spate. Iar schizofrenia asta n-are cum sa tina la infinit. Orice psihiatru mediu instruit o stie.

    Pe de alta parte, banii despre care vorbiti sunt putini. Extrem de putini pentru necesitatile Rusiei, ca sa nu mai vorbesc despre ceilalti muritori de foame – pur si simplu, la propriu muritori de foame! – din desertul Orientului Mijlociu. Sa presunpunem ca Putin reuseste si traficheaza el puterea ce-o traficheaza si se termina cumva bulibasala de acolo. Cine „repara” Siria? Dar Libanul? Cine le face un stat (aveti idee despre ce bani vorbim in cazul asta?) palestinienilor? Si cu kurzii ce face (daca tot e broker de putere…)? Adica Putin ce spera? Ca ii face pe toti pana la sfarsit, ca la poker? Le ia toti banii si ii face sa si plateasca reconstructia Siriei si restul hangaralelor? Sa plateasca, nu zic nu, dar banii ii trebuie lui Putin pentru hranit copilasii acasa, nu beduinii din desert. Si pe urma, hai sa ne uitam la USA – cat ii costa pozitia asta de jandarm mondial? Adica, de unde o sa aiba Rusia banii necesari sa mentina (repet, SA MENTINA) si sa plimbe zeci de mii de soldati (omuleti verzi, mercenari, troli pe internet etc.) si echipamente functionale prin desert cateva zeci de ani de-acum incolo?

    Eu zic ca e bluf. Cacialma. Doar „poker-face” de Putin si bustul gol in pictoriale prin taiga. Putin nu-si doreste pozita in care a ajuns. Rusia nu-si doreste pozitia asta. Adica si-o doresc, dar nu si-o permit. Este ca atunci cand toti barbatii si-o doresc pe Sharon Stone (sau pe Demi Moore;-)). Dar cati si-o permit? Valabil si pentru femei. Fantasme cu Brad Pitt sau George Clooney au multe, bani sa le treaca prin fata n-au. Pur si simplu rusii s-au bagat in ea (in situatie;)) si acum nu mai au cum sa iasa. Au trecut de „turning point”. Ceilalti doar l-au incurajat pe Putin, s-au grabit sa-i dea telefoane si sa-i hraneasca grandomania: „vino, vino, da-ne o solutie, baga-te tu, puternicule, fa ordine in curtea scolii!”

    In rest, „nothing personal, business as usual”.

    • Şi mie mi se pare că Rusia joacă la cacealma. Indecizia, chiar defetismul lui Obama, a dat şansă Rusiei de a poza în „mare putere” deşi nu mai are forţă economică pentru a susţine o luptă globală. Trump nu face decât să-i cheme în ring pe toţi într-un fel de arătare a muşchilor. Şi cei mai schilozi sunt Rusia şi…”Europa noastră”….

    • :) Nu uitati de Israel. SUA, prin mutarea ambasadei sale la Ierusalim, a facut o miscare strategica si a pus piciorul in prag. Cred ca miscarea era foarte necesara pentru a inclina un pic balanta in regiune. Pe de o parte americanii se retrag din Siria (care este vraiste oricum) si ii lasa pe rusi sa faca aparent regulile acolo, iar pe de alta parte ies din acordul cu Iranul si relocheaza ambasada amenintand Iranul cu sanctiuni. In acest mod, orice actiune militara a Israelului +SUA in zona ar fi perfect legitima.

    • Toate la timpul lor (nu peste mult timp). Exista cineva (nu spui cine) care are o gramada de bani, ba inca si vrea sa primeasca rolul asta.

  3. Amestecați lucrurile, unele situații factuale își au originea dinainte de Trump sau de decizia sa privind Iranul, deci nu sunt imputabile lui Trump acele alianțe regionale ale Rusiei. Apoi, faceți o evaluare complet greșită că Trump are nevoie de Putin sau că Rusia ar fi stăpânul jocurilor din Orientul mijlociu. Rusia și-a însușit de facto un rol de forță în regiune cat a dormit Obama. Cu Trump lucrurile încep să se schimbe, sunt conturate clar doua tabere cate lupta pentru control acolo – Rusia, Iran, Turcia care vor sa se impună în Siria, Liban și Irak. Pe de altă parte, SUA, Israel, Arabia saudită, Franța și alți aliați ai SUA precum Iordania sau state din golf care caută să controleze evoluțiile din țările fragile de acolo precum Liban, Siria și Irak. Rusia pare, dar nu mai are prima mână în Siria.

    • Chiar aşa, ce mare lucru a făcut Rusia în Siria? Ceva ajutor tehnic contra ISIS. Rusia a fost foarte atentă să nu fie implicată în conflicte majore. Capul răutăţilor în zonă a devenit Iranul, Trump are dreptate, Iranul destabilizează tot Orientul Mijlociu. Din acest punct de vedere(Iranul), nu înţeleg poziţia Europei.

      • „Din acest punct de vedere (Iranul)”, follow the money! :)

        Știe @Hantzy niște povești grozave despre presupusele mormăieli ale lui Martin Herrenknecht la adresa lui Merkel, dar faptele sunt clare: el sapă în continuare tuneluri pentru programul nuclear iranian. N-a plecat nicăieri de la măcelărie :)

  4. Tot ceea ce se întâmplă este destul de periculos, chiar autorul pomeneşte despre anul 1939 care a fost anul începerii WW2. Dintre toţi, nu-i înţeleg pe europeni. Ce vor europenii?
    România este şi ea târâtă în aceste jocuri agresive şi periculoase. Ar cam trebui ca România să practice politica de la începutul WW1 când a stat „la cutie”(neutralitate) aşteptând să vadă cine oferă mai mult. Nu trebuie să ne băgăm între „marile puteri” fiindcă ne putem trezi amendaţi şi de unii şi de alţii. România este prea mică şi prea slabă pentru un război aşa de mare.

    • La începutul Primul Război, Statele Unite nu erau implicate în conflict, iar România avea de recuperat teritorii și de la Rusia și de la Austro-Ungaria. Neutralitatea era astfel explicabilă.

      La momentul de față, Statele Unite sunt implicate în conflict, iar România are de recuperat teritorii rămase în sfera de influență a Rusiei. La momentul de față, România nu are nimic de revendicat nici de la Statele Unite, nici de la Israel, nici de la Arabia Saudită. Deci e clar cu care tabără trebuie să meargă.

    • Romania ar trebui sa ramana neutra in cazul unui conflict. Asta este solutia! Problema rezolvata. Romania ar putea fi singurul stat balcanic neutru. De ce nu? Ne ajuta si Iohannis pentru ca el oricum este neutru fata de tot, el constata mai mult si analizeaza.

    • Da, uneori merita sa stai putin pitit si sa lasi pe altii la inaintare.
      Dar daca ii tot lasi pe altii la butoane sa isi faca doar jocurile pentru ei cum s-a intamplat dupa cel de al doilea razboi mondial cand au lasat un Rege si o tara cu ochii in soare asteptand englezii si americanii sa nu te astepti la ceva pozitiv pentru tara – va fi mereu setata pe poziita reactiv.

      Nu, pentru ca daca iti cunosti interesele poti sa vezi clar ceea ce se poate intampla si poti spune clar ca Europa va pierde daca va continua sa se plaseze anti- USA. Iran-ul nu este o tara pe care te poti baza, cu o politica coerenta, rationala si sustinuta – sunt instabili, incoerenti astazi anti-americani si probabil maine si anti-europeni…

      De ce fac europenii ceea ce fac?
      Din cauza unei intelegeri limitate asupra situatiei si dintr-un joc al liderilor cu mari orgolii si ambitii – sigur ca specialistii americani si cei europeni se pot intalni si conveni asupra celei mai bune abordari a situatiei daca maretii conducatori europeni dau unda verde specialistilor lor. Evident iarasi evropenii vor avea o mare surpriza dupa intalnirea cu omologii lor americani – domnule, astia chiar au o strategie si o urmaresc!

      Faptul ca acum Rusia are acum niste castiguri – este ceva temporar, limitat, se poate specula… SA nu uitam insa de dimensiunea sanctiunilor economice ce vor urma, a faptului ca exista o agenda clara de comunicare referitor la un nou deal propus de USA si cred ca ele vor prevala in urmatoarea perioada.

  5. Spuneti ca Moscova nu poate pretinde a avea o contributie la decizia lui Trump de a scoate SU din acordul nuclear.
    Dar poate sa fi avut o contributie la alegerea celui care a luat aceasta decizie dezastruoasa?
    Daca rusii au intuit cu mult timp in urma (cu aparatul de analiza pe care spuneti ca il are) ca alegerea unui prost gaunos ca presedinte al SU nu poate fi decit in avantajul lor! Si , asa cum se tem americanii , au lucrat in aceasta directie!

    • Da. Și alegerea lui Reagan a fost în avantajul lui Brejnev. Când a terminat Reagan de șters pe jos cu URSS, nu mai rămăsese nimic din ea :)

  6. Și dacă tot circul făcut de Trump, coroborat cu acuzele din campania electorală (implicarea rușilor în favoarea lui Trump), nu este decât o piesă a unui imens puzzle menit să facă jocul lui Putin?!

  7. Articol bine structurat. Avantajul Rusiei vine si din faptul ca Putin are experienta in politica internationala si Trump nu, Putin isi asculta expertii si le da credit iar Trump nu numai ca nu accepta solutii dar se comporta dictatorial si isi concediaza colaboratorii. La hotarirea de iesire din tratatul cu Iranul nu are plan de rezerva pentru ca analiza arata ca pierderile sunt mari si incontrolabile fata de situatia cind s-ar renegocia tratatul. Aliantele si respectarea tratatelor intre aliati a devenit problematica cu Trump pentru ca el nu lasa prea mult spatiu de manevra. In privinta Israelului situatia este asa de complicata ca daca cineva ar fi dorit sa limpezeasca ceva apoi Trump cu toate bunele lui intentii a adus situatia in pragul exploziei.

  8. Clasic romanesc. Avem un om care pricepe Rusia. Singurul de calibru. Bine, mai sunt operatori buni gen Sile So, dar nimeni cu perspectiva si capacitatea analitica a lui Armand. Care lucreaza pentru nemti. Bine macar ca mai face munca patriotica pe-aici. Vai steaua noastra. Dar lasa, habemus acum un agent guvernamental nou, cu mirifica experienta de doi ani practicand dreptul, si nici aia intr-un domeniu relevant. Hai sa facem pariu, cat mai sta Razvan Radu prin tara? Si hemoragia asta tine de decenii.

  9. Unele miscari sunt legate de jocurile diplomatice care trebuiesc facute pentru a nu escalada conflictele din zona si mai putin de nevoia aliatilor de a se apropia de Rusia.
    Este un dans firesc si este bine ca se intampla asa.

    Rusia are muschii din ce in ce mai mici chiar daca pretul petrolului urca acum – atentie la sanctiuni si la modul in care americanii restrictioneaza accesul firmelor care colaboreaza cu tarile considerate inamice. Vai de pielea lor! Sloganul Presedintelui Trump este „America First” asa ca…

    Nimic despre Iran – nimic despre dorinta sau lipsa acesteia de a colabora cu restul partenerilor – este o cheie importanta si cred ca Adminsitratia Trump a apreciat corect –

    Nu se poate conta pe o implicare onesta si corecta a Iran-ului. Incidentele din ultima perioada demonstreaza acest fapt. iar dificultatea cu care a fost incheiat vechiul deal poate fi considerat argument. In trecut timpul a fost cel care a grabit Administratia Obama sa incheie deal-ul. Acum nu mai este…

    Deci mai bine de la capat, cu noi conditii.
    Am curajul sa afirm ca acest lucru se va intampla.
    Dar o sa las timpul sa arate cum este de fapt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Armand Gosu
Armand Gosu
Armand Goșu este cercetător asociat la Berlin, la Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V. (Consiliul german de politică externă), în cadrul Robert Bosch Center for Central and Eastern Europe, Russia, and Central Asia. Armand Goșu a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București. Are un doctorat în istoria Rusiei, susținut la Universitatea din Moscova (1998). A lucrat ca cercetător la Institututul de istorie „N. Iorga” al Academiei Române, apoi la Institutul Român de Istorie Recentă, înființat de Fundația olandeză MATRA la București, și conferențiar la Universitatea din București, unde predă cursuri despre trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al Rusiei și al URSS. A lucrat la radio BBC (birourile din Moscova și București), a fost – pentru aproape un deceniu – redactor șef adjunct și redactor șef la revista 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. Cea mai recentă carte Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic a fost publicată anul trecut de Editura Curtea Veche. A editat volume de studii și mai multe volume de documente, cel mai recent fiind Istoria comunismului din România. Vol. III. Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975). A scris peste o mie de articole din 1993 și până astăzi în presa din România și din străinătate despre Vecinătatea Estică, Rusia fiind în centrul preocupărilor sale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro