joi, martie 28, 2024

Scrisoare deschisa catre cei ce ne irosesc vietile zilnic

Stimate domnule Victor Ponta, premier al României,

Stimate domnule Ioan Rus, ministru al Transporturilor,

Stimate domnule Narcis Neaga, director general al CNADNR,

Vă scrie un tânăr de 23 de ani care s-a săturat să îi irosiți viața pe drumurile din România. Viața mea și a altor câteva milioane de șoferi români. Sunt mâhnit. Sunt ultragiat. Sunt frustrat. Sunt revoltat. Din cauza voastră, am ajuns azi-noapte acasă la ora 01.30 și scriu aceste rânduri după ce am dormit numai șase ore. Din cauza voastră, sănătatea mea e pusă în pericol și, odată cu ea, a tuturor celorlalți participanți la traficul de pe drumurile mizerabile din România secolului 21. Din cauza voastră, de patru ani, mi-am pierdut ore bune din viață enervându-mă în trafic.

În seara zilei de 4 septembrie, mă întorceam din București după o zi foarte solicitantă, spre casă – la Sinaia. Era ora 23.30 când, deodată, imediat după ieșirea din Comarnic, văd toate tirurile din fața mea staționând. Am crezut că e o problemă de moment și că circulația se va relua curând. Am parcurs cei 15 km până în Sinaia în 87 de minute! 87 de minute, domnilor, în care am constatat că, cu aceeași iresponsabilitate care vă caracterizează, ați decis să „plombați” încă vreo 3-4 porțiuni de poduri de pe DN1, zona Posada. Probabil pentru a zecea oară numai în acest an. Pentru a 200.000-a oară în ultimii 10 ani. Vă bateți joc de noi, șoferii din această țară, de timpul nostru, de sănătatea și nervii noștri, de banii cu care contribuim la Bugetul de Stat și pe care îi utilizați după bunul plac cu companii care-și primesc banii pentru că repară niște gropi care, în două-trei luni, vor fi la loc. Și tot așa.

Domnilor, să știți foarte clar că dumneavoastră sunteți vinovații morali pentru prea multele mii de oameni care mor pe șoselele din România. Voi sunteți vinovați pentru prea multele altercații din trafic. Oamenii au ajuns la săturație pierzându-și timpul și viețile pe șosele pentru că voi sunteți incapabili să construiți în 25 de ani o autostradă pe cea mai circulată rută turistică din România, de exemplu – Comarnic-Brașov. Este absolut firesc ca, din cauza lipsei infrastructurii, oamenii să se enerveze, să devină agresivi, să accelereze mai mult decât este cazul după ce au stat mii de minute ale vieții lor blocați în trafic. Și atunci se întâmplă nefericitele accidente care lasă copii pe drumuri, soții văduve, mame fără copii – drame de o suferință atroce. În micimea voastră comportamentală și de acțiune, aveți impresia că rezolvați ceva mărind până la Dumnezeu cunatumul amenzilor ca să le „adaptăm la cele din Uniunea Europeană”. Halal manieră de a gândi! Ați putea cuteza să faceți asta când vom avea cei peste 13.000 de km de autostrăzi ai Spaniei sau măcar cei peste 1.300 de km ai Ungariei, vecina noastră. În țările astea, trăiesc oameni mult mai relaxați, mai fericiți, mai puțin încrâncenați. Pentru că clasele lor politice au înțeles întocmai și la timp nevoia imediată de a avea infrastructură funcțională.

Sunt, de patru ani, General Manager al unei companii publice de transport și fiu al unui tată care, cu eforturi fantastice, ține în viață o firmă de construcții și plătește taxe și impozite pentru 40 și mai bine de oameni. Un tată care pleacă la 07.30 acasă și se întoarce la ora 20.00! Domnule premier Ponta, așa cum i-ați amnistiat fiscal pe pensionari, mămici, bugetari și alte categorii sociale, eu și tatăl meu, plus alte milioane de șoferi români, vrem să ne amnistiați de la plata rovinietei pe care o plătim absolut degeaba. De fapt, o plătim pentru vreo 600 și ceva de km de autostradă și pentru firmele unor băieți deștepți care schimbă borduri ca la balamuc și plombează gropi aproape săptămânal. Dați-ne banii înapoi! Și plătiți-ne din anii dumneavoastră minutele pierdute de noi toți în trafic! Nu v-ar ajunge 100 de vieți, domnule prim-ministru. Știu, e extrem de simplu să circuli cu girofar, cu antemergător și să umilești o dată în plus cetățeanul și contribuabilul care se stresează că, blocat fiind în trafic, nu va ajunge la timp la spital, unde mama îi e pe moarte, nu va reuși să ajungă la stomatolog, nu va reuși să-și vadă copilul în prima zi de școală. Veți plăti, domnilor, pentru această stare de labilitate psihică în care ne-ați adus. Curând veți plăti. Până atunci, vă provoc să mergeți o săptămână la volanul unei mașini, fără girofar, prin întreaga România. Vă vom găsi, dacă aveți bărbația și asumarea de a face asta, la Spitalul 9, etajul 1, prima sală, al doilea pat din stânga.

Domnule Ponta, domnilor miniștri Șova (fost) și Rus (actual), ne promiteți cu titlu electoral, de ani de zile, că veți construi autostrada Comarnic-Brașov. Nu ați mișcat un deget. Doar pe hârtie Șova (cercetat acum penal) ne arăta cât de minunată va fi această autostradă care nu există. Din cauza voastră, stațiunile de pe Valea Prahovei mor câte puțin dar sigur, pentru că turiștii refuză să stea în coloane kilometrice între Comarnic și Bușteni, câte 4-5 ore. Și sute de mii se șoferi devin mai stresați, mai nervoși, mai agresivi. Începeți ACUM construcția acestei autostrăzi! De scuzele voastre penibile ne-am săturat! Ne-am săturat și de roviniete, acciza pe carburant, amenzi uriașe, în condițiile în care suntem o țară de mâna a treia la nivelul infrastructurii rutiere! Încetați să vă mai bateți joc! Oamenii sunt furioși. Și sunt foarte mulți, credeți-mă, care curând vă vor zbura din funcțiile pe care le ocupați vremelnic și iresponsabil. Veți fi la fel de huliți ca Băsescu, Udrea și Boc! Veți dispărea din viața publică. Și veți purta stigmatul toată viața de a fi distrus mii de vieți și o țară întreagă. Va fi greu să dormiți cu conștiința atât de încărcată.

Domnilor, aveți exagerat de mult tupeu și ne luați de proști permanent! Nu vă e rușine să spuneți că avem o autostradă București-Ploiești și să vă mândriți cu ea în condițiile în care au trecut mai bine de doi ani de la inaugurare și autostrada se termină niciunde, în câmp, ieșirile spre Snagov și toate celelalte nu sunt gata, nu există o benzinărie sau toalete, ieșirea de pe autostradă e blocată temporar pe unele direcții de mers?! Nu vă e măcar puțin jenă?! În ultimii 4 ani, am circulat peste 150.000 de km în special pe ruta Sinaia-București și știu exact în ce stadiu se află această autostradă. I-am parcurs pentru că mi-am dorit să termin o facultare de stat la zi, în timp ce lucram ore în șir într-o companie publică pentru a o aduce pe linia de plutire. Nu am nevoie de explicațiile voastre, vreau și vrem să vedem fapte! Terminați odată această autostradă, nu mai faceți atâta fanfaronadă televizată din nimic!

Domnule Neaga, pentru ce luați, conform declarației de avere, cei 3.500 de euro salariu lunar? Ce realizări notabile aveți? Pentru deszăpezirile impecabile de iarna trecută? Pentru că țineți în brate nu mai puțin de 27 (douăzeci și șapte!!!) de directori la CNADNR? Pentru ce vă plătim noi, cei cărora le consumați zilnic timpul și nervii? Evident că sunt retorice întrebările. Dumneavoastră de ACUM nu mai trebuie să conduceți CNADNR, e cert.

În aceste condiții, stimați domni, vă cer în mod public DEMISIA din funcțiile pe care le ocupați și, mai presus de toate astea, la fel de cinic ca voi, vă cer să ne înviați morții de pe șosele, să ne dați din viețile voastre înapoi timpul pierdut pe șosele, să ne dați din buzunarul propriu banii pe care îi plătim zilnic pe roviniete, să supliniți lipsa taților, mamelor, copiilor de lângă cei care, cu concursul iresponsabilității voastre, trăiesc niște vieți distruse, parțiale, uluitor de triste! Dați-ne toate lucrurile astea înapoi și dispăreți din viața publică. E minimul gest de decență pe care l-ați putea manifesta în raport cu noi, milioanele de șoferi din România care vă disprețuim profund și nu mai acceptăm să vă plătim salariile!

Vă asigur că această scrisoare deschisă nu este singurul demers pe care îl fac, îl facem pentru ca lucrurile să se schimbe definitiv din România. Nu mă voi opri până nu se vor schimba.

P.S.: Domnule copilot Ponta, te aștept în trafic la Posada, Comarnic și Bușteni! Să punem de-un raliu de melci.

Cu profundă mâhnire,

Bogdan Fălcescu

Distribuie acest articol

70 COMENTARII

  1. lasa domnule;fii patriot si urmeaza sfatul tovarasului basescu: ia elicopterul !
    sau dupa trenul de mare viteaza intre capitala de romanica si manastirili moldovenesti ti or face si dumitale ptr traseul turistic de care te plingi

  2. Ma bucura foarte mult initiativa dvs, domnule. In cazul in care pot contribui (fie prin banalul share de facebook sau orice semnatura aveti nevoie) ca luati initiativa. Personal traiul in Bucuresti ma dezarmeaza pentru modul total injust in care tolerez zilnic aglomeratia din RATB, prin maniera in care trei sferturi din calatori sunt, inca de la prima ora a zilei lucratoare, oameni ce au primit gratuitate. Respect varsta, desigur, insa modalitatea in care gratuitatea se ofera celor in varsta(eu as evita sa o ofer in orele de varf) e usor nedreapta fata de cei care realmente au nevoie sa ajunga in punctul x la ora y. Mult succes si va sustin din plin!

  3. DleBogdan Fălcescu populatia asistata si cea pupatoare de moaste, nu are nevoie de autostrazi.Firimituri ce cad de la masa conducatoare si circ. Cat mai mult.
    Cu stima, cineva care a condus 2550 km zilele trecute spre Marea Britaine si care ia luat aproape o zi sa traverseze Romania.

  4. asa gindesc multi romani, incapabili insa sa actioneze, sa-si strige public supararile, sa isi ceara drepturile! Am sa dau share pe FB, pt ca asa trebuie actionat.

    • Well, dacă ”așa trebuie acționat”, tot pe Facebook o să vă facă și Ponta autostrada :P
      Hipsterime, eu zic că ar trebui să vă luați și PET-urile, poate cu ele sunteți și mai convingători.

      Și când vă săturați de PET-uri și de share pe Facebook (și numai cei care o să vă săturați, evident) poate încercăm să discutăm și despre cum s-ar putea face o autostradă în pofida incompetenței și relei credințe a guvernului, nu apelând la bunăvoința lui.

  5. 1. „Vă scrie un tânăr de 23 de ani”
    2. „Sunt, de patru ani, General Manager al unei companii publice de transport”

    Adica de la varsta de 19 ani autorul e General Manager al unei companii PUBLICE de transport?

    Drumurile din Romania sunt mizerabile, e adevarat, dar asta e prea trasa de par… Imi pare rau stimate domnule autor, de orele pierdute pe sosele, nervii distrusi si stress-ul aferent, dar exagerari atat de (eufemistic vorbind) putin subtile nu consolideaza pledoaria Dumbeavoastra ci dimpotriva.

    • Si mie mi-a atras atentia acest detaliu. Dupa care am citit un interviu dat de autor unui ziar local si – mai ales – m-am uitat putin pe cifrele companiei respective, asa cum le puteti gasi si dvs. pe http://www.mfinante.ro. Arata interesant.
      Apoi mi-am amintit de vreo doi tineri prieteni (ma rog, tineri erau acum niste ani, multi…) care, tot cam asa, au fost atat de ocupati sa construiasca niste firme infloritoare inca dinainte de-a avea 20 de ani, incat nu si-au gasit vreme de facultate decat mult mai tarziu, si mai degraba de dragul parintilor. Tanarul nostru Contributor poate fi un caz asemanator.
      Poate ca e si putin orgoliu la mijloc in mentionarea calitatii de GM (pana la urma, sa fim sinceri, cam oricine are astfel de mici slabiciuni, nu vad o problema aici), dar eu prefer sa cred ca mentiunea cu pricina a avut rolul de-a adauga mai multa greutate articolului – semnat asadar de un om care are experienta mare in domeniu, atat ca simplu sofer „privat”, cat si ca profesionist in transporturi.
      Prin urmare, pana la proba contrarie si de la „inaltimea” celor 50+ de ani ai mei, ii transmit tot respectul meu d-lui Falcescu.

    • Am verificat eu, se pare ca e vorba de un SRL (microbuze in Sinaia). La 19 ani Dl. Falcescu era student la stiinte politice (in Bucuresti) in anul 1 si mare manager in Sinaia in acelasi timp. Bravo lui! Sau, mai precis, bravo tatalui, care a reusit sa tina in picioare o firma cu 40 de angajati si, in acelasi timp, odrasla la facultate in Bucuresti si la fruntea unei firme in Sinaia.

      Poate sunt eu rautacios. Nu-l cunosc pe autor, e posibil sa fi facut toate astea prin forte proprii si pe baza vastei experientei manageriale acumulate, nu stiu, in timpul liceului sau al scolii generale.

      Eu altceva vreau sa-i spun autorului: un licentiat in stiinte politice trebuie sa aiba cel putin doi buni prieteni: (1) datele empirice; si (2) logica elementara.

      In cazul de fata:

      Datele empirice spun ca principalele cauze ale accidentelor cu morti si raniti sunt, in ordine: (1) depasirea vitezei legale; (2) neacordarea de prioritate; (3) traversarea neregulamentara de catre pietoni. (un exemplu rapid aici: http://www.romanialibera.ro/stiinta-tehnologie/auto/viteza-si-neacordarea-de-prioritate–principalele-cauze-ale-accidentelor-din-romania-316787)

      Logica elementara, pe de alta parte, spune ca o infrastructura proasta duce la SCADEREA vitezei, nu la cresterea ei peste limita legala! Tot logica elementara spune ca neacordarea de prioritate sau traversarea neregulamentara nu prea au de-a face cu lipsa autostrazilor, ci cu alte lucruri care ar putea fi prevenite.

      In concluzie: Anual, vreo doua mii de oameni mor pe soselele patriei NU din cauza infrastructurii proaste, ci din cauza iresponsabilitatii criminale a unor soferi si a iresponsabilitatii sinucigase a unor pietoni. Infrastructura proasta conduce cel mult la disconfort, pierdere de timp, si tirade inflacarate pe Contributors si Facebook. Lucruri serioase, desigur, dar nu chestiuni de viata si de moarte.

      Cat despre povestea cu soferii care, saracii de ei, sunt prea stresati si de-aia depasesc viteza legala sau nu acorda prioritate (producand astfel mii de inmormantari), a se scuti! Daca nu te tin nervii in trafic, poti sa iei trenul de la Bucuresti la Sinaia. Sofatul e pentru oameni responsabili.

      • Domnule Alex V,
        Sau nu vedeti padurea de copaci, sau sunteti rau intentionat.

        Datele empirice spun ca principalele cauze ale accidentelor cu morti si raniti sunt, in ordine: (1) depasirea vitezei legale; (2) neacordarea de prioritate; (3) traversarea neregulamentara de catre pietoni.

        Chiar nu intelegeti ca o retea de autostrazi elimina cele mai frecvente cauze ale accidentelor?
        Va suspectez ca aplicati date empirice in loc de logica elementara.

        • Daca am de ales intre cele doua, atunci puteti sa ma considerati rau intentionat. As fi curios insa sa stiu de ce fel de rea intentie ma suspectati: ca vreau sa moara mai multi oameni pe strazi? ca vreau sa fie putine autostrazi? Chiar nu-mi imaginez.

          Ce ma enerveaza e ca se face un ghiveci din doua probleme importante, dar fundamental separate. Autorul face acest ghiveci, o gramada de comentatori fac acelasi ghiveci si, cel mai dramatic, decidentii politici fac acelasi ghiveci. Intre timp, ambele probleme raman nerezolvate, iar oameni nevinovati mor – la propriu – cu miile.

          Problema nr. 1 (infrastructura insuficient dezvoltata) este o problema fundamental ECONOMICA. Produce pierdere de timp, de bani, de oportunitati de dezvoltare. Ne trage in jos economic, ca tara. Dar, cu putine exceptii, NU produce accidente grave, cu morti si raniti grav. Eventual duce la accidente usoare, cu pagube produse masinii. Si asta dintr-un motiv foarte simplu: un sofer responsabil isi va adapta viteza (adica o va reduce), iar chiar daca va face greseli (de exemplu neacordarea de prioritate), va avea ceva mai multe sanse sa evite un accident, fata de cineva care goneste ca un tampit.

          Problema nr. 2 (numarul mare de morti si raniti grav) este o problema de COMPORTAMENT RESPONSABIL. Asta ne spun statisticile: aproape toate accidentele mortale ar putea fi evitate cu un comportament responsabil in trafic: de exemplu, sa nu bei cand conduci (am uitat sa spun ca si asta e o cauza frecventa a accidentelor mortale); sa nu depasesti cand nu ai suficienta vizibilitate; sa nu apari la stiri ca ai condus cu peste 200 km/h pe autostrada; (pentru pietoni) sa nu treci strada prin locuri nepermise sau fara sa te asiguri; etc, etc, etc.

          Problema nr. 1 se rezolva in timp (n-ai cum sa construiesti mii de km de autostrada la anul); problema nr. 2 poate fi rezolvata, cel putin partial, chiar si la anul, daca se vrea. Dar pentru asta trebuie sa le intelegem corect.

          Daca asteptam sa avem mai multe autostrazi pentru ca, vezi-Doamne, asta va reduce numarul de morti pe sosele, ne paste o dezamagire crunta. Vor muri la fel de multi oameni, doar ca la viteze mai mari – pentru ca aceiasi tampiti iresponsabili vor fi participanti in trafic. Pana nu ii ‘extragi’ din trafic (de exemplu, prin suspendari ale permisului nu de cateva luni, ci de cativa ani pentru fapte periculoase; prin examene draconice pentru permis; si in general prin actiunea viguroasa a Politiei), vor continua sa bage oameni nevinovati in mormant. Asta in timp ce decidentii politici si formatorii inflacarati de opinie vor astepta comod sa creasca numarul de autostrazi pentru ca, nu-i asa, asta ne va rezolva toate problemele. Sa vem iertare, dar o astfel de abordare denota, in cel mai fericit caz, LENE INTELECTUALA.

          Vreti sa faceti ceva concret? Luati cele doua probleme separat. (1) Explicati ca lipsa infrastructurii conduce la subdezvoltare economica, si va asigur ca veti fi sprijiniti chiar si de cei care nu au masina. (2) Explicati ceea ce absolut toate statisticile arata, si anume ca majoritatea accidentelor sunt produse de comportament iresponsabil in trafic, si va asigur ca veti fi sprijiniti si de o buna parte a soferilor responsabili, care n-au nici un chef sa se pomeneasca cu un tampit venind spre ei pe contrasens. Nu mai vorbesc de pietoni!

          Sau puteti sa continuati asa: faceti un ghiveci si nu veti rezolva nici una dintre probleme. Politicienilor chiar le convine genul asta de alegatori.

        • Comentarii care mai de care mai rautacioase, unele tampite chiar.
          In loc sa dam dreptate celor scrise in articol – pentru ca asa este! – stam sa analizam aptitudinile de manager ale autorului, varsta, scolile, de unde o fi avut bani sa se intretina. Apoi vin alti destepti cu calcule de logica si empirism.
          Pai omul asta a scris foarte clar ca viteza, neacordarea de prioritate, etc. apar din cauza nervilor creati de blocajele de trafic, ocolirile, opririle, gropile, bla, bla, bla…. Ce naiba e asa de greu de priceput? Are dreptate Paul cand afirma ca nu vedeti padurea din cauza copacilor. Iar asta, prostu’ satului (inspirat botez, cine i-or fi nasii?) o da in politica acum.
          V-ati tampit domnilor! V-a tampit televizorul si circul mediatic cu insulte, balacareli, arestari, denunturi, v-ati scindat in n’spe mii de fractiuni si acum ne sfasiem intre noi. Toti stiti ce inseamna „divide et impera” da’ nici care nu-i acceptati prezenta reala in viata voastra! Basisme, pesedisme, penelisme, etc.isme, rahat!, toti o apa si-un pamant. Ideea este ca nimic nu s-a facut si nu se va face pentru noi. Omul ala are dreptate sa ceara socoteala, sunt banii lui si cere raspunsuri pentru ce plateste el.
          Si nu in ultimul rand: ati mai vizitat si alte zone din tara asta ca sa vedeti drumurile? Unde nu sunt gropi, sunt damburi da’ rovinieta aia trebuie s-o platesti ca altfel iti blocheaza conturile si-ti ia banii cu japca. Am incaltat o amenda pentru rovinieta in oras! (drumul national trecea pe acolo, ce sa-i faci…?) si n-am vrut s-o platesc pentru ca, pe acelasi drum national in urma cu doua luni, la vreo 2 km de locul respectiv (intrare in oras) am dat intr-o groapa, pe intuneric, de am crezut ca acolo mi-a ramas roata. Service obligatoriu, cu alta cheltuiala. Si m-au executat nemernicii, cu penalitati.
          Asa ca, lasati omul in pace, dati-i dreptate daca vreti, daca nu, bagati-va capul intre picioare si pupati-va in cur ca sa va credeti niste fericiti iar daca nu ajungeti acolo, pupati-i pe altii dintre cei care va ofera viata asta de basm din Romania. In loc sa fim uniti si sa invatam sa ne cerem drepturile pentru ca noi ii platim pe hotii astia – de orice culoare, toti sunt la fel – si tot noi platim darile pentru bunastarea tarii – care sunt furate – zic, in loc sa fim uniti, noi cautam sa ne huiduim si sa ne-o tragem singuri pe la spate iar aia de sus stau si se imbratiseaza razand de noi.
          Lume proasta! Bravo prietene, nu te cunosc, esti de la cateva sute de km distanta de mine si mult mai tanar decat mine dar iti dau dreptate 100% !

      • In statisticile oficiale cauza principala e depasirea vitezei legale care este 90, 100 km/h dupa caz. Cand ai de strabatut tara dintr-un capat in altul, mai depasesti si viteza asta, mai ales cand depasesti alte autovehicule.

        • Alex V, responsabilitatea oricărui om nu e o constantă psihologică, un dat invariabil la circumstanțe. E vizibil și în cazul dvs, deși vă considerați probabil un individ responsabil. Vehemența cu care accentuați „iresponsabili” trădează lipsă de tact, când va simțiți agresat, contrazis sau va loviți de afirmații pe care le catalogați aberante.
          În același fel, șoferul obligat nu doar sa se deplaseze în condiții precare pe șoselele demne de perioada interbelică, dar să mai facă față și aberațiilor de pe traseu, care-i îngreunează încă mai mult deplasarea, devine rapid irascibil și „iresponsabil”. Șofatul stresează pe oricine, iar dacă stai trei ore în loc de două la volan, nu poți astepta aceeași responsabilitate ca la începutul călătoriei.
          Când viteza legală medie de la București la Cluj este de vreo 65 km/h, dar cea efectivă e abia 50, atunci tentația de a o depăși e mare. Altfel ar sta lucrurile cu o autostradă pe care poti circula și menține o viteza de 120, care separă traficul local de cel la distanta, unde ai vizibilitate bună și știi că nu-ti apare brusc vreun pieton sau vreo oaie pe carosabil. Uite cum rezolvă o arteră modernă cele trei cauze ale mortalității pe șoselele României!
          Afirmația cum că ar muri la fel de mulți doar ca la viteze mai mari nu se susține. Intre București și Ploiești există o autostradă nouă, paralelă cu drumul prin Otopeni, Baloteşti, Pucheni. Caută, te rog, peste câțiva ani o statistică comparativă intre cele două șosele. Pariem că mai toți „iresponsabilii” vor fi folosit vechiul drum?!

          • Infrastructura e aceeasi pentru toti (si hai sa fim seriosi, o fi ea insuficienta, dar sa o compari cu cea din perioada interbelica e chiar exagerat – desi in ton cu inflacararea juvenila a articolului). Si totusi, doar o parte din soferi se comporta iresponsabil si omoara oameni; marea majoritate nu devin rapid irascibili, ci isi pastreaza calmul suficient incat sa nu-i omoare pe altii. Ei, eu zic ca doar astia ar trebui sa ramana in trafic; ceilalti, carora le gasiti scuze chiar si atunci cand pun in pericol viata unor oameni nevinovati, ar trebui toti EXTRASI rapid din trafic si pusi pe tusa vreo cativa ani, sa aiba timp sa se maturizeze/calmeze.

            Marea majoritate a comentatorilor privesc sofatul ca pe un drept inalienabil, aproape constitutional. Nu, domnilor: intainte de toate, sofatul e o responsabilitate. Nu te tin nervii? Ia nene un tren, autobuz, taxi, avion, limuzina cu sofer, bicicleta, ce vrei tu. Nimic nu-ti da dreptul sa fii irascibil daca asta inseamna sa risti sa produci un accident. (Aici dialogul nu e cu dv., e retoric).

            Rationamentul dv. (si nu numai) e cel putin ciudat: avem o minoritate de soferi care produc accidente, si in loc sa-i disciplinam/responsabilizam/scoatem din trafic, solutia e… sa le facem autostrazi ca sa nu mai fie irascibili, saracutii de ei. A-propos, pentru aia care se urca beti la volan, tot crearea de autostrazi e solutia? Dar pentru aia care nu acorda prioritate? Dar pentru aia care apar la stiri conducand cu peste 200 km/h? Dar pentru aia care produc accidente in centrul orasului? Dar pentru aia care nu se dau la o parte din fata unei ambulante cu girofar si sirena, incalcand flagrant legea, desi loc pe margine e destul? (Am fost pasager la un moment dat intr-o astfel de situatie de urgenta.)

            De ce nu mergeti dv. la parintii unui copil omorat pe strada sa le explicati ca soferul era, saracul, irascibil, si ca de vina e lipsa autostrazilor? Daca, Doamne fereste, maine va moare cineva drag intr-un accident de masina, la fel o sa gasiti scuze soferului?

            Cat despre argumentatie, vad ca va bazati pe presupuneri – imi propuneti pariuri despre ce-o sa fie peste cativa ani. Mie imi place sa ma uit la date. Uite, puteti sa vedeti statisticile din Marea Britanie pe 2013, de exemplu, aici: https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/324580/rrcgb-main-results-2013.pdf . Doua aspecte va semnalez:

            (1) In ultimii ani, numarul accidentelor grave a scazut in UK (desi e in continuare foarte mare), dar in timpul asta NU s-au construit autostrazi! Deci ALTCEVA a condus la scaderea numarului de accidente! La pag. 7 veti vedea figurand proeminent SCADEREA VITEZEI medii in trafic si a numarului de soferi care depasesc viteza legala.

            (2) Cresterea/scaderea numarului de accidente se produce dupa acelasi tipic INDIFERENT de tipul strazii: cand creste numarul de accidente, creste la toate (inclusiv autostrazi); cand scade, scade la toate (inclusiv autostrazi). Puteti vedea un grafic clar la pag. 8. Asta pentru ca accidentele nu le produc strazile, le produc oamenii.

            Sigur, majoritatea accidentelor vor fi intotdeauna acolo unde sunt oameni, in zonele locuite. Nu putem construi autostrazi peste tot! In zonele dens populate, nu autostrada te protejeaza de accidente; comportamentul responsabil te protejeaza de accidente. De-asta zic ca trebui sa tratam problemele separat: problema accidentelor prin responsabilizarea participantilor in trafic (soferi si pietoni) indiferent de conditii; problema autostrazilor (si a altor tipuri de infrastructura poate si mai importante, cum ar fi cea de cale ferata) din perspectiva economica si, eventual, ecologica. Dar NU amandoua in acelasi ghiveci.

            • Multumesc de raspuns.
              Nu am la dispozitie timp suficient sa caut dovezi, dar in Germania 80% din trafic se desfasoara pe autostrada si numai vreo 25-30% din pagubele datorate evenimentelor rutiere nedorite sunt contabilizate acestei retele de drumuri. Procentul e favorabil mai ales in zonele cu densitate mare de populatie!
              Nu contrazic ce spuneti privind responsabilitatea, dar se pot face multe pentru a o mentine la o cota cat mai inalta. Nu spun ca ar fi un drept consitutional, dar tocmai de asta vrem o administratie buna, ca sa ne permitem cat mai multi o deplasare determinata exclusiv de necesitatile individuale, nu de mersul trenurilor.

      • Nedumeritului, lui Gabriel, Alex s.a
        Sunteti vesnici carcotasi , incapabili de a concretiza vreo actiune serioasa(in afara de anonime,reclamatii,plangeri) ,fara curajul de a va semna , filosofi si lingvisti de ocazie.
        Tanarul incearca sa traga un semnal de alarma pertinent iar voi ii cercetati allimentatia pentru a va da voi seama daca nu cumva trebuia sa tina un regim inainte de a o face.
        V-au zapacit anchetele tv intratat , incat mintea voastra excitata, confuza si alambicata ,cauta cu disperare sabloane ,incapabila de a urmari un act simplu .Acolo unde nu e nimic , voi insistati sa dovediti cu probe si martori , ca ar fi ceva..Nu trebuie sa citesti pe litere! Urmariti relaxati mesajul pe care il transmite si nu forma.
        Eliberati-va si ingaduiti oamenilor sa-si exprime public dorintele !

        Felicitari pentru articol , Bogdan!

      • Subscriu intru-totul la ce ati scris. Identic as fi raspuns si eu.
        Unii dintre noi se uita la rapoarte cu cifre de afaceri, profit, etc., pe scurt la ce ii intereseaza pentru a-si duce mai departe munca, investitia, planurile de viitor sau cele de zi cu zi. Politicienii nostri se uita si ei la ceva statistici, anume la sondaje. Din pacate numarul celor care sustin mediul si orientarea occidentala din acest punct de vedere (mai putin trafic, mai putin zgomot, centrul orasului inchis circulatiei, mersul cu bicicleta, cu trenul, facilitati pentru persoanele cu dizabilitati etc) este considerabil mai mic decat al celor care conduc, care vand / cumpara masini, vand / cumpara combustibil si tot ceea ce decurge din acest lant. Pentru ca toti acesti oameni voteaza, li se promit autostrazi, chiar suspendate, nici o restrictie pe strazi, se tolereaza indisciplina in trafic.
        Pe ruta Bucuresti – Sinaia se poate circula foarte bine cu trenul, fara a mentiona ca exista si varianta de tren privat cu un cost mai mic decat la CFR.
        Inteleg oarecum scrisoarea deschisa, insa este doar un punct de vedere, unilateral, si nu realitatea intreaga. Adevarul este oarecum la mijloc.

      • Va inselati amarnic.
        Tocmai ce-am citit un articol din SUA. Stiti cum pun ei limitarile de viteza??? Astfel incat 85% din participanti sa se incadreze sub ea. Socant? Cum adica, o medie de 15% va depasi oricum limita? Ei bine, se pare ca da, tot timpul exista astfel de conducatori. Problema e ca daca pui limita prea mica, inseamna ca o vor depasi mult mai multi, si din cauza ca „aia legali” merg mai incet fortezi mai multe masini sa incetineasca, provocand blocaje, accidente, etc.

        La ei se evalueaza mai des limitele. La noi nu prea s-ar zice, din contra am vazut tot felul de ciudatenii. Cateva exemple:
        – limitare la 50km/h (cum iesi din A1/centura Sibiu, mergand spre Vest, bucata de legatura pana in DN, cica e „zona industriala”).
        – am gasit si portiuni de km intregi prin sate cu linie dubla continua (pe drumul dinspre Pitesti spre Transfagarasan).
        – limitari la 30-40km/h pe anumite sectiuni, chiar si-n linie dreapta
        – linie continua pe bucati in linie dreapta, sau cu vizibilitate buna

    • 3. ar mai fi amanuntul ca tanarul face naveta ca sa isi completeze studiile -la zi-
      Daca o companie publica de transport a avut vreme de 4 ani ca General Manager un tanar de 19 – 23 de ani fara studii superioare(fiindca la 15-16 ani nu cred ca poti incepe facultatea) inseamna ori ca tanarul e un geniu ori ca onor, Contributors trebuie sa isi aleaga mai bine contributorii.
      In rest textul este foarte corect si la obiect.
      PS poate ca tanarul are 33 de ani si in cazul asta imi retrag criticile.

      • Foarte interesant ce inteleg unii.
        Dragii mei, va invit sa circulati pe acea ruta si sa probati cele spuse de autor.
        Ce mai conteaza ce realizari are tanarul? Daca personal nu cunoasteti oameni care la varsta de 23 ani sunt realizati si capabili sa conduca companii gigant, asta nu inseamna ca nu exista astfel de oameni.
        Am avut si eu ocazia sa calatoresc pe ruta respectiva de cateva ori (la intervale de timp apropiate) si pot sa confirm ceea ce a spus autorul.
        Coloana de kilometrii buni im ambele directii datorita lucrarilor permanente facute la drum, sau alte anormalitati de trafic: treceri de pietoni fara semafor (pietonii traverseaza cate unul), acordare de prioritate la cate o ulita, etc.

        Din pacate acest lucru se observa in toata tara, dar nu se poate face nimic pentru a preveni ori pentru a pedepsi persoanele vinovate; am incercat sa ma judec cu autoritatile din judetul Bihor unde mi-am indoit jentile masinii (2 jenti intr-o groapa de 1m pe 1.2m si adanca de 20cm) pe drum european, dar am fost ingropat de birocratie si modul in care sunt formulate legile.

    • Sunt putin surprins, nu neaparat de reclamarea faptului ca circulatzia pe valea superioara a PH este mizerabila, ci de faptul ca aceasta observatzie, vine, cu putin tupeu, din partea domnului Falcescu. Dupa cum s-a ramarcat in alte comentarii, e interesant sa ajungi manager la o companie publica la 19 ani, oare ce competenzte il recomandau pe domnul Falcescu? Compania TUS (Transport Urban Sinaia) se ocupa de microbuzele din Sinaia + de TELEGONDOLA Sinaia. Ar fi interesant de auzit ce profit are partea de transport cu miscrobuze, pana deunazii niste conserve pe rotzi, niste dube de marfa carosate pentru „transport urban”. Asta nu reclama domnul Falcescu? companie de transport care functioneaza dupa bunul plac a micii echipe de edili (era sa scriu mici teroristi) care sunt la carma statiunii Sinaia (Vlad Operea, alt mare competent, city managerul Marian Panait, alt tanar competent…). Nu ne spune domnul Falcescu cum sunt terorizati cei care desfasoara activitati de transport persoane pe Valea PH, deci intr-un fel si concurentzi ai TUS, prin faptul ca nu pot tranzita orasul Sinaia prin centru ci au fost maziliti pe varianta orasului, fapt ce creaza un discomfort major turistilor care daca vor sa mearga la Busteni trebuie sa mearga la gara pentru un microbuz, oare asta cum suna domnule Falcescu? Dar faptul ca marea modernizare din centrul statiuniii Sinaia a pus turizmul pe butuci de 2 ani, ca toate lucrarile se executa dupa bunul plac al echipei de la primaria Sinaia fara sa informeze pe nimeni, fara sa intrebe pe nimeni, fara nici un plan si calendar de lucrari afisat nicaieri, asta cum suna? Suna a verde deschis? Ori a maro’ inchis? Deci ururel cu pianu’ pe scari.

  6. Foarte bine scris!
    Dar chiar credeti ca vreunul dintre cei carora le este adresata va citi aceasta scrisoare? 1. E prea lunga, nu au timp de ea, sunt pe drum cu girofarul. 2. Vocabularul e prea ridicat, nu e de mahala. s.a.m.d

  7. Problema este ca ori avem PSD la putere si nu face nimic (dupa cum s-a putut vedea in ultimii 25 de ani), ori au un procent atat de mare in de parlamentari incat orice guvern din care PSD nu face parte isi iroseste energiile luptand cu asa-zisii socialisti. Cand in Romania nu se va mai vota PSD mai mult decat se voteaza azi PRM se va putea face si o infrastructura decenta. Asta e realitatea.

  8. Am dat deja share pe facebook… foarte bine si la obiect explicat… nu ma intereseaa cat costa kilometrul de autostrada ca oricum se fura o groaza dar faceti naibii odata ceva ca lumea… furati si faceti… sunteti jenanti, penibili si retarzi… mamaliga nu explodeaza asa ziceau americanii si uite ca Ceausescu, cu sau fara inscenari, e mort impuscat, se fac 25 de ani acum de la acele evenimente si simt ca rabdarea romanilor a cam ajuns la capat… simt ca vrem sa va debarcam pe toti… AJUNGE DOMNILOR POLITICIENI CU BATAIA DE JOC!!! De furat stim ca furati, macar faceti si ceva care ca sa ramana chiar daca costa ca si cum ar fi din aur…

  9. In tara asta chiar nu se intampla nimic. Si poporul ei e fie prea obosit, fie prea umil ca sa riposteze la atata nesimtire si bataie de joc. Ai pus punctul pe i. Nu stiu cum de putem indura atata. Ar fi timpul ca tot contribuabilul sa riposteze odata. Sa nu ne mai lasam calcati in picioare. Ca in fond si la urma urmei noi platim si tot noi suportam!
    ps si ca tot veni vorba, ai uitat de cele 2 semafoare din busteni, aparute din noaptea mintii prea odihnite a altui tembel care doarme linistit si implinit de marea lui realizare.

  10. 87 de minute Comarnic -Sinaia?Pe 19.iul. a.c., la ura 14, am traversat Busteniul intr-o ora. Pe 10 aug. a.c. am facut 100 de minute Predeal -Sinaia.Pana la Bucuresti 4 ore de mers in coloana. Cu un copil de 4 ani in masina care tipa :vreau acasa.Aseara am facut doar 3 ore pana la Bucuresti. Si asta se repeta in fiecare week-end petrecut pe Valea Prahovei.La intoarcerea din concediu am facut 3 ore Arad-Deva. Pana la Predeal am facut 8 ore .Cand am plecat in concediu, de la Deva la Nurnberg am facut 12 ore cu pauze( si sunt 1200km). Iar domnul Rus ne vorbeste de”drumuri expres”. Pai daca faci drum expres( probabil se refera la autostrada de mare viteza din Franta si Germania)acesta nu trebuie sa treaca prin localitati, trebuie sa aiba 2 benzi si sa permita deplasarea cu 110km/ora.Fata de autostrada nu are scuar pe mijloc si banda de urgenta.Ca altfel, parca si DN1 e drum expres. Cred ca in loc de frunza si de „gradina carpatilor”, brandul de tara ar trebui sa fie o roata patrata si motto-ul: un kilometru in tara face cat 3 afara

  11. Multumim frumos pentru aceste cuvinte simple si puternice, dar foarte trist de adevarate! Putem sa le intoarcem guvernantilor si politicienilor dispretul si bataia de joc la adresa noastra mergand la vot si nemaivotandu.i! Ultimii 2-3 ani se vede cine a facut treaba si cine a dat bine din gura la televizor, au pe constiinta mii de morti din accidente cu care se vor intalni pe lumea cealata sa le dea socoteala si nu au cum scapa!

  12. Bună seara tuturor! De vineri, moment în care am lansat în spațiul public scrisoarea mea, constat cu bucurie și surprindere că ea a stârnit mii de reacții – unele pro causa, altele care protejează și ascund niște interese politice. E dreptul fiecăruia de a argumenta și a se pune fie în sluba binelui comun, fie intereselor personale și de grup. Eu am ales să mă exprim, să vă chem pe toți la un efort unitar pentru a salva țara de clasa politică iresponsabilă care ne conduce. Urmărind comentariile și de aici, și din alte zone ale online-ului, cred că e nevoie să explic unele aspecte.

    În primul rând, eu nu sunt membru al niciunui partid politic tocmai pentru că nu cred în niciunul dintre cele care guvernează acum spațiul public. În al doilea rând, da, îmi doresc să fac politică cândva în țara mea și mă pregătesc de vreme bună pentru asta, dar nu în aceeași cloacă cu acești infractori care au confiscat ideea de bine comun. În al treilea rând, destinatarii scrisorii mele i-am ales pentru că, la acest moment, din punct de vedere instituțional, ei sunt responsabili de infrastructura rutieră din România și pe ei îi plătim pentru asta. Evident că acest lucru nu înseamnă că Băsescu – de atâtea ori ministru al Transporturilor -, Videanu, Berceanu și, în definitiv, întreaga clasă politică este în vreun fel exonerată de răspundere în fața noastră, a cetățenilor. Ei toți, fără excepție, nu-mi produc decât greață, mâhnire și porniri de felul acestei scrisori. Nici ce mi-a făcut PDL-ul prin zecile de controale politice trimise țintit nu voi uita vreodată.

    În final, îi asigur pe toți cei care nu sunt partizani politic că în zilele următoare voi lansa public demersuri mult mai concrete care să atingă dezideratele din scrisoare. Pentru asta am nevoie de fiecare dintre voi. Cei care doresc să-mi fie alături pot semna electronic scrisoarea mea accesând link-ul: https://docs.google.com/forms/d/1G9ofgD9V6uoZrdY2N4CdKD59MzehlBlXNIKCSOLdFvo/viewform?usp=send_form

    Știu că suntem foarte mulți nemulțumiți, știu că vrem schimbarea întregii clase politice,dar e momentul să strângem realmente rândurile. Din confortul căminului propriu sau din fața unui PC nu putem decât atrage atenție, așa cum eu deja am făcut-o. Vă aștept alături de mine acum și în zilele următoare. Nu vreau deturnări de niciun fel spre politic ale demersului meu. Vă rog.

    Cu bune gânduri,
    BF

    • Tocmai ati deturnat spre politic propriul demers nominalizand un singur partid politic si trei dintre liderii sai. nice try!

    • „a stârnit mii de reacții – unele pro causa, altele care protejează și ascund niște interese politice”

      Strașnic mod de a gândi. Dacă nu ești cu noi ești băsi…pardon, ai interese politice.

      Domnule Fălcescu, nu spuneți nimic nou și nu propuneți nicio soluție reală. Acest articol este ca un claxon nervos într-un ambuteiaj.

      Discursul și background-ul pe care le expuneți în spațiul public fac teribil de tentantă încadrarea dumneavoastră într-o tipologie pe care încep s-o observ în generația din care facem parte amândoi, o tipologie pe care eupersonal n-o consider potrivită pentru funcțiile publice la care probabil aspirați.

      Vă sugerez să renunțați la mașina personală și să circulați cu trenul o perioadă. Literal, dar și metaforic.

  13. Am o veste proasta pentru el. Am 33 de ani si exact la fel era situatia cand aveam eu 23 de ani. Erau mai putine masini, dar erau mai vechi, traficul era la fel de execrabil.

    Autostrazile nu vor duce la mai putini morti. Asta depinde doar de soferi. Se sta in „stau” si pe autostrazi.Dar ele vor aduce dezvoltare economica.

    Din pacate cei numiti nu au bun simt si avem doar o arma. Votul…

    • Cea mai paguboasa (vecina chiar cu resemnarea) idee ar fi ca avem doar o arma, votul. Care vot, ala alaturi de 18 miliaone si ceva de alegatori dintre care cca 3 milioane inexistenti ? DIN START procesul electoral e falsificat prin cifrele de referinta…. Intr-un fel se impart numarul de politicieni si candidaturile la 18 milioane de alegatori, in cu totul alt fel s-ar imparti la realitatea de 15 milioane…. Plus ca tocmai aia 3 milioane de inexistenti de fapt, decid procesul electoral….
      Votul, ar fi ultima arma la care ar trebui sa ne gandim !

    • Ba da, autostrazile conduc spre scadearea numarului de accidente rutiere grave.
      Unii comentatori au invocat deja primele 3 cauze ale accidentelor rutiere: depasirea vitezei legale, neacordarea prioritatii si traversarea neregulamentara. Toate 3 pot fi reduse drastic de prezenta autostrazilor unde se circula cu viteze mari, exista cel putin 2 benzi de circulatie pe sens, sunt ocolite localitatile etc.

      Ca fapt divers, cautati pe Google statistici privind ponderea accidentelor rutiere grave pe autostrazi vs. drumuri nationale. Si in Romania si in alte tari mai bine echipate. O sa vedeti ca proportia de accidente grave pe autostrazi din total e cam de 10 %.

  14. Apreciez revolta acestui tanar, numai ca licitatiile pentru lucrarile cu fonduri europene sau cu fonduri publice (guvernamentale, locale, etc) sunt in proportie foarte mare aranjate. Da, da …aranjate de clientela politica. Astfel de lucrari sunt castigate …..ori de firmele de casa ale clientelei politice ori…..daca sunt castigate de alte firme (care sa spunem ca nu ar fi din clientela politica)….acestora din urma li se impun mai voalat sa accepte executia anumitor parti din lucrarile castigate cu subcontractori care apartin clientelei politice din zona respectiva, altfel vor fi desfiintati pe perioada executiei lucrarilor si…..pentru a avea liniste acestia accepta…. in detrimentul calitatii lucrarilor si cu niste preturi foarte mari. Deasemenea, managerii acestor firme din clientela politica nu privesc decat latura economica (profit maxim) la un contract cu fonduri publice sau europene si niciodata calitatea sau fiabilitatea (astea raman in totdeauna pe ultimul loc). Pentru ei e important sa iei banul, adica sa-l prostesti pe fraier care mai intotdeauna este cetateanul (sa nu va imaginati ca pe vreun director de la stat il preocupa foarte mult cum este cheltuit banul public). Ve-ti spune unii dintre dvs. ca esista si consultanti care verifica……stati calmi …. si astia sunt cumparati……mai ales ca sefii firmelor de consultanta din Romania (chiar daca sunt firme straine) sau dat si ei pe brazda….. Pina si sefii de la organismele locale de control pentru proiectele cu fonduri europene sunt numiti ….politic. S-a schimbat partidul de la putere,,,,automat sunt schimbati si sefii dar si componenta echipelor de control. Nu avem absorbtie din cauza ca nu prea se mai inghesuie nimeni sa ia lucrari cu fonduri europene si nu ca nu ar fi proiecte. Proiecte sunt cu miile dar nimeni din companiile serioase nu se inghesuie sa le ia fiindca esti mancat de mafie si trebuie sa cotizezi la o mare armata de lupi …..mai intotdeauna …..flamanzi.

  15. Rog pe toti oamenii de bine care au inteles si sustin mesajul acestui articol dar care considera din diverse motive ( exemplu unele postari de mai sus ) ca in Romania nu se pot construi autostrazi, ca noi suntem cei mai prosti de pe planeta – se abtina de a da sfaturi. A sosit vremea actiuni, a protestelor, Ori ei ori noi. Politicieni trebuie sa isi faca datoria, daca nu sa pleace acasa. Trebuie facut ceva urgent. Acum.Vremea pasivitati a trecut. Trebuie sa ne organizam. A CUM TREBUIE LUATA INITIATIVA.

  16. iata cat de apolitic este acest tanar manager de companie publica: „Apel la civism și demnitate
    DA, de 4 ani, cu consecvență, scriu aici, pe blogul personal, despre felul în care Traian Băsescu și gașca portocalie pe care a impus-o la conducerea țării, cu o aroganță și o perversitate inumane, umilesc cetățenii acestei țări, comit abuzuri fără precedent, promovează nonvaloarea, fură, înjură, subordonează mass-media, mint cu nerușinare și ușurință și se hrănesc cu ură și bani publici! DA, în 2 iunie 2010, m-am solidarizat cu profesorii care au contribuit la formarea mea și am luat parte la două mitinguri de protest împotriva măsurilor de austeritate impuse de Traian Băsescu prin Guvernul Boc, la Sinaia și la Ploiești! DA, în 22 ianuarie 2012, la -20 de grade Celsius, am fost în Piața Universității, cu părinții mei, pentru a protesta și a-mi manifesta liber nemulțumirile față de regimul cu tendințe autoritariste și polițienești impus de Băsescu, față de modul mizerabil în care președintele României i-a umilit public pe Raed Arafat, unul dintre cei mai buni medici de urgență din țară, și pe regele Mihai I al României (Iartă-l, Majestate!), față de modul absolut discreționar în care a promovat hoți, oameni penibili prin slugărnicie și comportament, analfabeți și incompetenți (Emil Boc, Traian Igaș la Interne, Gheorghe Ialomițianu la Finanțe, Daniel Funeriu la Educație, Roberta Anastase, Elena Băsescu – europarlamentar, Elena Udrea la Turism, Monica Ridzi la Tineret, Adriean Videanu la Economie etc.), față de modul în care s-a substituit, în repetate rânduri, Executivului, față de injuriile aduse unor jurnaliști, față de catalogarea elevilor școlii românești ca fiind „tâmpiți” și multe altele! DA, sunt un cetățean european responsabil care își iubește țara și care vrea să rămână demn, deși a fost umilit de Traian Băsescu și PDL! DA, astăzi merg la referendum și DA, votez în favoarea suspendării lui Traian Băsescu pentru că votul este pilonul de bază al democrației, pentru că spiritul meu civic e mai presus de interesele lor partizane, pentru că nu accept ca țara mea să fie terfelită în fel și chip peste hotare de Macovei și Băsescu, pentru că sunt un om liber, pentru că nu voi accepta niciodată faptul că Traian Băsescu, președintele României, îndeamnă poporul său la a boicota democrația, pentru că Băsescu minte, pentru că Băsescu îmi jignește inteligența, pentru că Băsescu discriminează, pentru că Băsescu vrea să fiu parte dintr-o turmă de mioare (așa cum au fost parlamentarii PDL la votul pentru tăierile de toate naturile), pentru că țara mea merită o nouă șansă, pentru că am speranță!

    Fac un apel public la civism și demnitate către toți cei care citesc acest mesaj: dragi români, mergeți și exprimați-vă opinia legată de Traian Băsescu! Nu deveniți captivi în propria voastră țară! Fiți europeni, demonstrați că aveți spirit civic, asumați-vă răspunderea propriilor opinii! Dacă nu votați, nu veți avea dreptul să vă plângeți și nu veți avea cui să îi cereți socoteală! Nu vă boicotați pe voi înșivă, așa cum vrea Traian Băsescu!
    Conchizând, cred că trebuie să apelăm la rațiune atunci când analizăm evenimentele actuale de pe scena politică românească. Astăzi, unicul subiect al zilei este Traian Băsescu (ce a făcut el bine sau rău pentru România)! Nu USL, nu Ponta, nu Antonescu! Sper să nu cădeți în capcana de a vă lăsa manipulați de propaganda PDL care ne spune cât de negri sunt adversarii politici ai lui Băsescu. Pe Ponta, Antonescu și USL îi vom judeca la alegerile parlamentare din noiembrie, la alegerile prezidențiale, tot democratic, prin vot!”

    sursa:http://bfalcescu.blogspot.ro/

    apolitic tipic A3!

    • Exact!!! Iar acum le cere demisia astorlalti, pesedistilor… cata nerusinare, dom’le…
      Cum isi permite un tzanc ca el, sa fie nemultumit si de unii, si de ceilalti???

  17. Felicitari domnule Falcescu!
    Eu astept ca dl Ponta sa-si respecte angajamentul:”NU MAI CANDIDEZ DACA AUTOSTRADA NU ESTE GATA!”. Dar la NESIMTIREA pe care o arata, inclusiv SOVA, ….. Nu le pasa de altii. Ei merg cu girofar, colona oficiala, cu autoturisme de serviciu, pe benzina noastra… Pe noi ne tin „in coloana” ca sa poata fura cat mai mult. Asa procedeaza hotii din TIR-uri. Depasesc „tinta” si merg apoi incet, cu franari dese, pentru ca sa permita complicilor din spate sa se lipeasca de TIR, sa rupa sigiliul si sa arunce din mers incarcatura. PONTA si SOVA nu fac parte din etnia hotilor la care ma refer dar procedeaza la fel. Vor sa fie la putere cat mai mult, sa-si completeze CV-ul cu titluri de doctor, mimistru, prim-ministru, presedinte de partid, de tara, de parlament european. Nu le trebuie decat NERUSINARE, TUPEU si MINCIUNA, bazandu-se pe credulitatea, nepasarea si ignoranta unora dintre noi.

  18. Cât se poate de justificată revolta autorului, care cade însă în păcatul ignoranţei prin însăşi cererea sa. Autostrada de la Bucureşti la Braşov este cu siguranţă necesară şi cu siguranţă va trebui făcută la un moment dat. Nu este însă şi prioritară.

    Un drum de vacanţă între Bucureşti şi staţiuni ar fi un mare succes pentru bucureşteni şi pentru turismul gri de pe Valea Prahovei. Contribuţia sa la economia naţională ar fi însă nulă. Mult mai utilă ar fi autostrada de pe Valea Oltului, de la Timişoara la Craiova, sau una de la Oradea la Iaşi. Ieşiţi cu capul dintre propriile probleme, dacă mai puteţi, şi uitaţi-vă că în afară de Bucureşti şi judeţele din vest, care au investiţii străine uriaşe, restul ţării stă catastrofal economic. Neamţul care dă unui operator 15 milioane în Timişoara i-ar da 11 în Paşcani sau în Severin. O nouă autostradă care nu ne conectează ca ţară la nimic nu este necesară. Noi suntem izolaţi ca pe o insulă, din moment ce îţi ia 6 ceasuri să faci 300 de km.

    Prioritatea zero e să conectezi cât mai multă ţară la vest, la economie, nu să grăbeşti traseul de week-end al bucureştenilor. Nu am nimic cu Bucureştiul în sine, dar din banii ţării prefer o investiţie utilă pentru mai mult de 2-3 milioane de inşi, 2 zile pe săptămână şi în sărbătorile legale.

    În rest, autostrada Arad – Timişoara, circulată şi nu prea, are nevoie de a doua reasfaltare după 3 ani de la inaugurare.

  19. as dori sa fac o observatie. excesele de limbaj sunt ok atunci cand este clar ca e vorba de o gluma (de exemplu asta :D http://www.timesnewroman.ro/politic/poza-zilei-un-roman-a-scris-pe-facebook-un-mesaj-si-mai-emotionant-la-adresa-lui-ponta)

    dar cand mesajul se vrea serios si este prezentat public, derapajele de limbaj si ton sunt un semn de neputinta. primul ministru poate fi numit mitoman si plagiator, pentru ca asa este :D, dar a te adresa lui Victor Ponta la persoana a doua singular („te astept in trafic”) cand dvs aveti 23 de ani, nu il decredibilizeaza pe Victor Ponta, ci pe dvs. in plus, nu sunt convins ca analiza dvs contribuie cu foarte mult la imbunatatirea situatiei. pe alocuri rationamentele pe care le propuneti seamana prea mult cu populismul de la antena 3, if you asked me. genul asta de discurs este gresit indiferent daca tinta sunt ai nostri sau ai lor. sper sa reveniti cu un articol mai asezat. lucrurile bune se fac cu calm si multa rabdare, nu cu righteous indignation.

  20. „Este absolut firesc ca, din cauza lipsei infrastructurii, oamenii să se enerveze, să devină agresivi, să accelereze mai mult decât este cazul după ce au stat mii de minute ale vieții lor blocați în trafic.”
    Absolut firesc ar fi ca oamenii care se enerveaza, devin agresivi, etc, sa fie cazati in puscarie sau intr-un spital de boli nervoase in cel mai fericit caz… sincer, sunt satul de justificari din astea de Gâgă… Cat priveste tonul articolului… chill out man, ca sa folosesc o expresie draga generatiei tale… :)

  21. As completam cele scrise mai sus prin faptul ca incapabilitatea celor ce conduc tara asta s-a aratat la ultimul referendum pt suspendarea presedintelui cand aproape toti romanii doreau s_a voteze si cu mainile si cu picioarele suspendarea insa ……. sclavul de Ponta nu a reusit nimic. Sper sa obtina in iarna ceea ce merita.

  22. Bogdane, reactia ta este ok si intemeiata insa, nu inteleg cum de nu se adreseaza si primarului tau de suflet Vladut I al Sinaii care tine acel oras intr-un santier permanent si unde circulatia este la fel (sau poate chiar mai ingreunata decat in zona Posada a DN1). Din perla Carpatilor a fost transformata in santierul permanent al Vaii Prahovei. In acelasi timp nu pot sa nu ma intreb daca stimabilul tau tata chiar se chinuie sa tina firma de constructii pe linia de plutire cu toate lucrarile care se desfasoara in zona…
    Apropo, Transport Urban are ca actionar Primaria Sinaia nu-i asa?

  23. Da, baiatul este sef la Telegondola Sinaia dar desigur, nu pe merite pentru ca numai un nebun ar fi pus manager general la o societate comerciala un pustan fara studii si fara experienta.
    Omul e marioneta lui Vlad Oprea, primarul PNL din Sinaia, iar gurile rele spun ca-i si mai mult de atat.
    Ma rog, eu nu vreau sa stiu ca am alte orientari.
    Deci, cam asta-i politica…

    • „Ma rog, eu nu vreau sa stiu ca am alte orientari.”

      Politice, presupun? :) Sa le uram casa de piatra (construita, desigur, de firma lu’ taticu).

    • @nebunu: Cam asta-i dezinformarea si propaganda care o faci matale aici. Nu inteleg, ce conteaza cine/ce e autorul? Are dreptate in text sau nu? Asta-i intrebarea.
      Asta e metoda mizerabila comunista: da-i autorului/autoarei in cap cu tot felul de mizerii pentru ca lumea sa nu mai fie atenta la mesaj.
      Troli comunisti spalati pe creier :(

      • Metoda lui o fi comunistă, dar eu, care nu m-a născut ieri, mi-am format o părere proprie: toată povestea nu e decât o glumă proastă, autorul e un politician în devenire, iar acum ”își face mâna” impersonând o presupusă societate civilă.

        Poate nu e membrul nici unui partid încă, dar atitudinile găunoase de politician le are deja.

      • Dragut, nu? Si eu m-am amuzat sincer citind multe din comentarii.
        Junele a fost demascat ca fiind „propagandist anti-basist” (care calitate, daca ai proprietatea termenilor, pare sa insemne ca e un fel de propagandist anti-propagandist). Dar stai, cum se impaca asta cu faptul ca in textul propriu-zis latra la „pesedistii lui”, nemaivorbind de apelul unde-i cere demisia lui Ponta, o adevarata crima de lez-majestate???
        Io mai degraba cre’ca-i udemerist, ca despre aia n-a zis nimic de rau… deci vrea sa vanda tara ungurilor, nu stiu cum atatia comentatori vigilenti pot ignora un lucru atat de evident…
        Studii, nexam; daca-si cumpara si el o diploma de la Spiru Haret intr-un an de zile, era cu totul altceva, chestia asta l-ar fi calificat foarte mult ca sa conduca o trupa de 15 soferi si cativa mecanici, dar asa… Poti avea pretentia sa conduci o tara cu o diploma de-aia, dar este EXCLUS sa te descurci cu Transport Sinaia sau cum se cheama acea uriasa antrepriza…
        Apoi, pe langa faptul ca e ignorant – vrea autostrada pe unde circula el, nenorocitul, in loc sa zbiere in numele altora, ca sa se faca in alta parte – mai e si foarte nesimtit, ca nu-i vorbeste lui Ponta cu pluralul seniorial. Ca ar avea „alte orientari” (aici facem smechereste cu ochiul si zambim complice) vine ca un lucru aproape natural, chiar daca, pe aceasta platforma, te-ai fi asteptat ca asa ceva sa fie motiv de lauda si mandrie…
        Iar cel mai oribil lucru dintre toate si, de fapt, principala vina a autorului, este ca e ATAT de tanar… $#$$O)*&
        Ma gandesc ca, daca-si tinea discursul intr-o piata publica in care auditoriul era format din comentatorii de-aici, avea sanse bune sa fie omorat cu pietre.

        Asa ca, @DanCanada, va dau in buna masura dreptate; articolul de fata are macar meritul de-a arata cat de schilozi sufleteste si mental suntem, multi din noi. Unde nu va dau dreptate este cand credeti/sugerati ca acest model de gandire e rezervat celor ramasi in tara; de fapt, multe astfel de comentarii vin de la oameni care traiesc (sau cel putin asa pretind aici) in acele tari civilizate, educate etc.

        • P.S. Stiam eu c-am uitat cate ceva. Omul merge cu masina in loc sa ia trenul (evident ca nici noi, comentatorii, nu mergem cu trenul, dar asta-i alta treaba) si precis are vreo masina bengoasa de la ta-su.
          Si, dovada suprema ca e vandut dusmanilor – stiti cine mai e din Sinaia??? Victor Ciutacu!!!
          Cred ca acum totul e limpede, nu? Atat de limpede incat deja nici n-ar mai avea rost sa pomenesc ca Falcescu Jr. nici macar n-are bunul simt sa poarte basca!!!
          Nu sunt suficient de batran incat sa fi prins anii ’50 dar, din cate mi s-au povestit, cam tot asa mergea treaba si pe-atunci.

  24. De foarte multe ori in ultimii ani am avut aceeasi reactie ca acest tanat. Si eu il somez pe Ponta si prietenii lui, Sova Borza si altii sa ne lase in pace pentru ca dau dovada de o incompetenta crasa. Este plina mass media de articole in care Ponta este desfiintat si cu toate acestea sunt cozi la corturile pentru stangerea de semnaturi pentru prezidentiale. In ce tara traim oameni buni?

  25. Invidie, rautate, frustrare, ignoranta, impotenta, lene – astea sunt cateva din cele mai de seama caracteristici negative ale cetatenilor ce compun populatia din teritoriul numit generic Romania. Citind comentarii acide la adresa scriitorului imi vine in minte experimentul cu maimutele care ajung sa o bata pe cea care se urca pe scara fara a mai sti de ce. Experimentul comunist a functionat atat de bine pe romani incat in loc de a-i confrunta pe cei ce ne fac rau ne batem intre noi ca maimutele.
    Daca romanii care au apucat vremea comunistilor – cand erai pedepsit daca spuneai ceva contra regimului sau erai asociat in vreun fel, chiar arbitrar, cu cei care spuneau ceva contra regimului – au o scuza, cei care nu au apucat vremurile alea ticaloase nu au nicio scuza sa faca ciocu’ mic si sa tina capu’ plecat.

    • cred ca acele comentarii se refera la buna credinta a autorului. Cand este un dovedit propagandist anti-basist si, dupa cum remarca unii comentatori in textul lui numeste doar 3 ministri si un prtid, atunci e si normal sa ne indoim. Mai adaugam varsta lui frageda si lunga experienta antreprenoriala si ajungem unde trebuie. Fara sa fiu rau, sincer ma indoiesc, ca un antreprenor in Romania poate face firma de transport mare fara incardaseala politica. probabil ca PDlistii l-au calcat stiind ca e PSDist. La fel au facut si asociatii lui inainte…i-au calcat pe PDlisti.
      deci sa ma scuteasca figura asta inocenta…ca altii sunt de vina in timp ce noi le dam apa la moara si sustinem sistemul putregait pana-n oase. Si de la noi incepe schimbarea.
      oricu, eu vreau sa stiu cum ar conduce tanarul antreprenor o tara 8firma) cu oameni care nu-s de calitate. Cum ii organizeaza si ii educa?

  26. Mai oameni buni, de ce nu se iese in strada? Dogaru si ai lui, o mana de oameni fara nici un fel de putere au iesti si au urlat si au obtinut. Noi cei care chiar suferim, de ce nu iesim in strada? De ce sindicatele soferilor, trasortatorilor, etc nu ies si blocheaza activitatea guvernului pana cand acei nenorociti de politruci incep sa munceasca pentru noi?

  27. Naivitate. Asta caracterizeaza Romania. Naivitate la gandul ca Ponta, Basescu, Sova, subalternii lor sau subalternii subalternilor subalternilor subalternilor lor se vor obosi sa citeasca asemenea articole.

    Cand veti intelege ca nu le pasa ? Au gonit deja un sfert din populatia productiva, au ucis sau au adus la disperare – prin dezastrul din sistemul sanitar – majoritatea pensionarilor, au indobitocit cateva generatii prin distrugerea sistemului de invatamant, si au reusit sa blazeze restul in asemenea grad incat au ajuns sa priveasca alegerile ca nimic altceva decat o alta ocazie de a merge la mici si bere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bogdan Falcescu
Bogdan Falcescu
Licențiat în Științe Politice, Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București, specializarea BA in Political Science (program de studiu în engleză); Urmeaza un master tot în engleză - Security&Diplomacy la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul SNSPA; Din 2010, asigura top management-ul celei mai importante companii de transport public de pe Valea Prahovei - Transport Urban Sinaia. De aproape 10 ani face voluntariat în cadrul Asociației Socio-Culturale „Prahova Excelsior” (ASPE) din Sinaia al cărei vicepreședinte este. Director al Festivalului Național de Teatru pentru Tineri PRIMAVERA, ce are loc anual la Cazinoul din Sinaia;

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro