Home » Opinie » Citesti:

Scrisoarea d-lui Rudolph Giuliani și minciunile coaliției PSD-ALDE

Mircea Morariu septembrie 5, 2018 Opinie
8 comentarii 1,510 Vizualizari

Pe la începutul anilor ’50 ai secolului al XX lea, Maria Banuș, una dintre primele versificatoare trecute de partea puterii comuniste pe care a slujit-o nu gratis, ci în schimbul unor privilegii considerabile, a scris o poezie în care îi vorbea Americii.
Amestec de inteligență și de ticăloșie, Maria Banuș știa cum nu se poate mai bine că nimeni din America nu o va băga în seamă. S-a consolat însă cu gândul că “tovarășii”, adică prima generație de culturnici comuniști, i-au plătit cum nu se poate mai bine efortul. Atât de bine încât insa cu pricina s-a pus încă și mai serios pe treabă, iar în 1955 a scos chiar un volum cu titlul Ție îți vorbesc, Americă! La fel de fără ecou peste Ocean, însă tot la fel de profitabil pentru conturile cetățenei căreia puțin îi păsa că, în vreme ce încropelile ei poetice îi garantau o viață de huzur, bani, sejururi consistente la case de creație, prezențe nemeritate în manualele școlare, în închisori era nimicită floarea intelectualității române. Maria Banuș știa una și bună. Avea prețul ei, iar partidul i l-a achitat. Căci partidul se dovedea bun platnic în relația cu mercenarii, iar mercenarii nu au probleme de morală. Cum, de altfel, aceeași Maria Banuș a dovedit-o zeci de ani mai târziu în Însemnările mele, carte de memorii scrisă către amurgul vieții, în care își deplângea uitarea la care ar fi fost, pe nedrept, condamnată, în vreme ce alții și altele de o nemernicie similară încă beneficiau de privilegii.
În anul de grație 2018, fostul primar al New York-ului, dl. Rudolph Giuliani, s-a apucat să le scrie românilor. Să le dea sfaturi în ceea ce privește lupta împotriva corupției. Să îndemne. Sfaturile d-lui Giuliani, trimise pe adresa domnilor Klaus Iohannis, Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, erau cum nu se poate mai pe placul capilor coaliției PSD-ALDE și al presei subordonate acesteia. “Ne-a scris o valoare, o conștiință, un apropiat al președintelui Trump, ne-a scris America însăși !” au exclamat cei cărora pasajele despre utilitatea amnistiei și grațierii le veneau mănușă. Funcționând drept alibi pentru ceea ce vor să facă în favoarea unor inși de teapa lui Liviu Nicolae Dragnea sau Darius Vâlcov
Bucuria inșilor cu pricina a durat însă chiar mai puțin de 24 de ore. Căci s-a dovedit extrem de repede că dl. Giuliani era un fel de Maria Banuș. Care a scris la rându-i contra cost și în baza unor tarife recunoscute chiar de expeditor, recunoașterea venind după ce guvernul Statelor Unite a precizat că dl. Giuliani este o simplă persoană particulară. “Nu contează!” au avut grijă să ne asigure trompetiștii puterii, în frunte cu dl. Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, cel care mai an se dădea de ceasul morții să emită pronunciamente pe tema onoarei și demnității Parlamentului.
Onoarea și demnitatea d-lui Tăriceanu au rămas cum nu se poate mai insensibile și la aflarea veștii că dl. Giuliani a îndeplinit un serviciu plătit (mă rog, de unde nu e , nici Dumnezeu nu cere!), a executat o comandă ce i-a fost transmisă și retribuită de dl. Louis Freeh, avocatul a doi infractori români de marcă- Puiu Popoviciu și Alexander Adamescu. “Nu contează!” a strigat la rându-i, din înalt ordin de partid, și traseistul politic Valeriu Steriu, care acum a făcut o haltă în grădina PSD-ului, în cursul unei apariții jenante la postul de televiziune Digi 24. ”Cu siguranță, dl. Giuliani a scris ceea ce a scris după ce s-a consultat temeinic cu președintele Trump!” ne-a asigurat dl Cătălin Dancu, trimis consul New York de dl. Meleșcanu, într-un interviu acordat afaceristului Bogdan Chirieac în oficina de dezinformare dcnews. Aceasta chiar și după ce precizările guvernului american deveniseră cunoscute de toată lumea.
Dl. Giuliani a fost parte într-o afacere perfect legală, din punctul de vedere al domniei-sale și din perspectiva legilor americane. A făcut lobby contra cost și pentru asta și-a primit banii. Am susținut asta în editorialul publicat marți, 28 august, iar desfășurarea faptelor mi-a dat dreptate. Fruntașii coaliției PSD-ALDE, susținând pe mai departe ceea ce susțin, comit o nouă ticăloșie. Poate cineva să spună a câta de când inșii respectivi au preluat puterea în ianuarie 2017, în urma alegerilor catstrofale pentru democrația din România din luna decembrie a anului 2016?
Text apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , ,



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Adica, daca scriem noi Americii, nu ne baga in seama, iar daca ne scrie America, e clar, sint niste ticalosi.
    Dar americanul Giuliani nu era poet sa fictioneze, Giulianii, american si in in domeniu, vorbea despre increngatura Protocoalelor si a nenumaratelor Livezi cu Portocala pe care le are DNA-ul.
    Ca aici spre exemplu:
    https://www.mediafax.ro/politic/procurorul-oana-haineala-unul-dintre-sutele-de-magistrati-cu-dosar-la-dna-dosarul-a-fost-deschis-pe-vremea-cand-era-presedinte-csm-si-inchis-cinci-ani-mai-tarziu-pentru-ca-nu-exista-fapta-17507655
    De acord, americanul Giuliani nu e persoana oficiala a SUA, dar, ma scuzati, nici dvoastra nu sinteti persoana oficiala. Sa nu va credem?

    • Mircea Morariu Mircea Morariu spune:

      Numai că nu America ne-a scris nouă. Ci persoana privată, retribuită ca atare, pe nume Ruddolp Giuliani.

      • victor L spune:

        Parafrazare: numai ca nu Romania a scris Americii, ci o persoana privata, retribuita corespunzator, o poeta.
        Cui dam credibilitate? poetei sau procurorului?

    • Gabriel Deliu spune:

      Ce logică aveţi! Adică, lipsă. Vai şi amar!

  2. Genix spune:

    Domnule Morariu, lucrurile sunt proaste la noi, nu la americani. Pentru ei, ce a făcut fostul primar al New York-ului nu încalcă legea. Au precizat că e opinia lui şi gata. Se poate spune că pentru ei subiectul ăsta s-a cam închis. La noi e altfel. S-a vorbit cu argumente pertinente despre ce a făcut Rudolph Giuliani. Este clar că demersul lui e condamnabil. fie şi moral. Ca om de lobby şi persoană particulară, poate ţine partea cu vrea. Până la urmă, dacă cineva vrea să demonstrezi că pământul e plat şi te plăteşte bine, găseşti argumente. Reducerea la absurd este folosită în matematică de mult timp. Evident, nu e valabilă în toate cazurile, dar am avut un profesor strălucit care a demonstrat în felul ăsta că 4 este egal cu 5. Nu pot uita acea demonstraţie, care mi-a arătat că în lume poţi găsi o cale “corectă” să demonstrezi orice aiureală. Deci actualul avocat al preşedintelui Trump a făcut lobby pentru cei care l-au plătit. Dar cum poţi susţine tu, om politic de vârf din România, că nu contează în ce calitate şi în ce condiţii şi-a exprimat o părere Giuliani?!?? Auzi, nu se poate să fi trimis scrisoarea fără să fi discutat cu Trump…Ba se poate! Şi încă cum! E avocatul PARTICULAR al preşedintelui, nu primul consilier al Casei Albe! Ca să nu mai vorbim că nu a avut nici un amestec preşedinţia americană în borşul ăsta. Nu e nici Donald Trump vreun model de perfecţiune politică, dar nu a dat-o chiar aşa de tare de gard, cel puţin în cazul ăsta. Concluzia mea e simplă iarăşi s-a mers pe o manipulare a opiniei publice româneşti, pentru ca politrucii români să justifice ciuntirea legilor justiţiei şi subordonarea politică celor care funcţionează în domeniu. Şi mulţi cred astfel de aiureli! ŢA trimis o scrisoare de felul ăsta chiar Rudolph Giuliani, care e cine e, a fost procuror, primar la New York, ştie el ceva, nu vorbeşte degeaba…Ba nu ştie nimic! Şi nu cred că-l interesează!!! El nu are tangenţe directe cu România. Dar pentru bani, ce nu face omul, nu-i aşa_ Şi uite cum s-a ajuns iar la manipularea opiniei publice de la noi. Care are, o parte din ea, marele păcat că înghite orice vine pe linie oficială. Or fi având ei dreptate, nu vorbesc degeaba… Da, nu vorbesc degeaba, vorbesc în apărarea pieilor lor ameninţate de justiţie.
    PS Să dăm Cezarului ce e al Cezarului: mă îndoiesc că Rudy Giuliani se va plânge vreodată că romanii vor uita acest demers, aşa cum s-a plâns Maria Banuş..

    • Zev spune:

      Corect. Chiar nu inteleg de ce isi pierde timpul Ser Morariu cu un non-issue de gen. Va contrazic insa pe un punct – logica etichetarii institutionalizate a unor oameni, firme, actiuni ca fiind de factura lobby scoate implicit din ecuatie moralitatea. Un agent guvernamental, indiferent de senioritate, sau daca este political appointee sau ministru sau parlamentar, beneficiaza de cunostinta etichetarii ca lobbyist a unei persoane care face un demers oarecare de influentare. Adica stie de la bun inceput ca lobbyistul este platit sa promoveze ceva. Toti stim cum stam, cum ar veni.

  3. Aurel spune:

    Giuliani a fost speriat de interventia prompta a Departamentului de Stat si a recunoscut totul inclusiv faptul,ca a stat de vorba cu un politician roman.Dragnea Tariceanu in “marele lor patriotism” au cerut retragerea si pedepsirea lui Maior ,care si-a servit tara spunand adevarul despre facatura.Memorabila actiunea prompta a lui Melescanu,exemplu de fake-actiune diplomatica facand de ras tara.Nici o actiune impotriva consulului de la New York.A fost sincronizarea unui complot cu TT pe post de sluga,gata de atac la justitie.
    Presedintele,in mod cu totul surprinzator tace,nu cere raport de la Melescanu ,care avpus MAE in pozitie proasta,nu cere masuri impotriva consulului, nu cere explicatii de la TT,care de altfel il sfideaza,in privinta infractorilor Popoviciu si Adamescu.DE CE?Cum adica,sa fim in continuare reprezentati afara de Melescanu?
    Romanii nu trebuie ,sa stie nimic despre imaginea Romaniei dupa cazurile :ambasada.Giuliani,atacurile Valcov,Pop,la minoritatea germana etc.Niciun raport?

  4. Radu Sorin B spune:

    Din nou excelent punctat, Mircea.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Mi-a plăcut foarte mult acest interviu. (Am şi cumpărat astăzi cartea, deşi o aveam în englez...

de: Szilágyi N. Sándor

la " Iși iau animalele la revedere? Fac cimpanzeii politică? Interviu cu Carmen Strungaru, etolog, despre inteligența animalelor "

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

octombrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)