vineri, martie 29, 2024

Scutul anti-Educație

Fenomenul cel mai primejdios care se propagă tenace în aceste săptămâni, este configurarea scutului anti-Educație în România. Cum am ajuns aici? De ce reacțiile unor oameni ai Școlii, voci credibile, cu competențe dovedite, nu sunt încă suficiente pentru a stopa ceea ce pare o operațiune de succes: scutul anti-Educație.

Contradictorie, confuză, uneori, evoluția țării noastre în aceste luni. DNA, Sănătatea, Educația țin prim-planul. Nu neapărat pozitiv. Un jurnalist celebru îndeamnă la revoltă în timp ce un altul, la fel de celebru, candidează la Primăria generală. Două succese notorii: scutul anti-rachetă de la Deveselu (inaugurare însoțită de ritualice amenințări de la Moscova), câștigarea Cupei Campionilor de către echipa de handbal feminin CSM București. Dar și dezastrul TVR soldat cu pierderea participării la Eurovision și a drepturilor de transmisie a meciurilor de la Campionatul european de fotbal (adjudecate recent de către ProTV). În rest…plouă. Dar salariul mediu brut crește!

Fenomenul cel mai primejdios care se propagă, însă, tenace în aceste săptămâni este configurarea scutului anti-Educație în România. În cinci ani de zile, de la promulgarea Legii 1/2011, cunoscută drept „legea Funeriu”, nume hulit progresiv și persistent de unii politicieni, de unii responsabili din sistemul eeducațional, de sindicatele de profil, dar și de un număr semnificativ de cadre didactice, această lege a ajuns aproape de nerecunoscut. Deși legea a introdus, imperfect, criteriile de competență, competitivitate, evaluare a performanței și altele, ea suportat numeroase cosmetizări, lifting-uri, machiaje politice și tratament cu botox-ul gogomăniei, rezultatele arătând, astăzi, ca localitățile inundate, cu case puse la pământ, noroi până la clanța ușii, oameni care nu mai știu despre ce este vorba și care văd, ca în fiecare an, că sunt loviți fără vină.

Scutul anti-Educație e opera unui număr de politicieni din Parlamentul României, al complicității extinse dezvoltate în ani de reprezentanți ai clasei politice, oameni din structuri (guvernamentale), în general de decidenți și sprijinitori ai acestora care consideră că Educația trebuie apărată împotriva eticii și integrității, a profesionalismului și competenței, a competitivității la scară globală. Nu, Educația, spun aceștia și acestea, e o chestiune de siguranță națională, știm noi cum trebuie să ne apărăm. Sunt oameni care vin de dinainte de 1989 cu aceeași închidere intelectuală, cu același apetit de a ține Educația în țarcul atitudinii pater/mater-naliste cu care îngroapă sigur șansele elevilor și studenților noștri de a se dezvolta intelectual, profesional într-o lume conflictuală, unde schimbările se produc rapid, o lume care cere capacități, competențe, abilități și, în general, personalități structurate astfel încât să poată răspunde eficient unor fenomene de dezvoltare complexe, transdisciplinare. O lume în care poți avea o șansă dacă ești liber și nu ținut în lesa gardienilor lagărului Educației.

Oamenii aceștia nu pun în centrul misiunii Educației cultura eticii și a integrității. Sunt ajutați pentru asta de mulți dintre noi, cadrele didactice! Mulți dintre noi care, într-un fel sau altul, am ajuns să deținem poziții universitare, didactice și de cercetare și nu mai dorim să schimbăm nimic. Și, astfel, poziția academică a devenit un blazon (ne)meritat când, de fapt, e rugina care a atacat profund „materialul”.

Ce mă îngrijorează este că scutul anti-Educație se consolidează astfel încât Legea educației să devină carcasa unui organism cândva viu: ce avea sens în ea, a fost eviscerat de cuțitele comisiilor de învățământ din Parlament, ce promitea ea, a fost penalizat de complicitățile rodnice ale demnitarilor. Cazul anulării titlului de doctor în cazul plagiatorilor dovediți de către comunitatea academică românească, pentru care legea din 2011 avea cadrul necesar de aplicare, este notoriu deja. E notoriu pentru tehnica cu care făurarii scutului anti-Educație au înglodat speța în tertipuri nenorocite numite ordonanțe, ordonanțe de urgență, ordin de ministru, inițiativă legislativă, proiect de modificare a ordnanței/legii etc. Cei și cele care nici nu vor să audă că Educația trebuie să atingă standardele elementare, efective de etică și integritate, procedează cu o viclenie și perversitate devenite acum vizibile: pretind că, dând dreptul universităților să se ocupe de retragerea titlului de doctor, în caz de plagiat dovedit, de pildă, autonomia universitară iese întărită. Da, desigur, dar cu condiția ca universitățile să aibă instrumentele legale să o facă. Când însă recentele modificări produse la Camera deputaților și, mai ales, la Senat, unde tronează nefast inebranlabila/inconturnabila doamnă a educației românești, fac praf  acele prevederi care instituie pragurile etice și de integritate, e limpede cum funcționează scutul anti-Educație în România.

Proiectul prezidențial „România educată”, întins pe doi ani, pare o cremă de față de zi pentru tenul uscat de modificările nesfârșite ale legislației Educației. Ineficientă pentru fața devastată de cicatricile operate de scutierii anti-Educație. Câte o întâlnire, un simpozion, o tăcere mai consistentă, timpul trece. Dar, ia uite!, acum vine la promulgare un act legislativ care, însă, nu îi va pune președintelui dilema clasică („să-l promulg, să nu…”), ci îi va pune în față oglinda cu argintul mâncat (de veniturile salariale consistente ale scutierilor anti-Educație) din care chipul educației românești arată un ten nesănătos, un rictus al neîncrederii că blazonul unei profesii nobile mai înseamnă ceva.

Educația ca sistem are o șansă dacă e repusă pe făgașul normal al consistenței etice și de integritate. Vrem ca Școala să fie un motor al dezvoltării noastre? Atunci corectitudinea, transparența, eliberarea spiritului de competiție, modernizarea pachetelor curiculare și o nouă filosofie a relației didactice profesor-elev/student ar trebui reinstalate în corpul Educției. Un NU hotărât trebuie spus complicităților de sistem, intra-facultăți, intra-universitare, ministeriale care obstaculează dezvoltarea naturală, prospectivă, creativă, interdisciplinară a demersului educativ.

Ce Școală vrem să avem? Să punem această întrebare celor care decid, celor care au normă întreagă în munca de făurire a scutului anti-Educație. Căci și ei și ele răspund de România de mâine. Pe cea de azi, au reușit să o ducă în fundătura Educației. Pot trece în CV-ul lor: membru al scutului anti-Educație. Să le mulțumim. Au făcut tot ce au putut. Căci sunt corecți, cinstiți, transparenți, competenți și nu pot minți, nu-i așa?

Ce se va întâmpla? Nu știu. Se profilează noul compromis. Dar, compromisurile în Educație costă. Nu acum. Nu mâine, ci în curând. Elevii și studenții noștri, familiile lor nu merită asta. De ce a ajuns diploma de studii o bucată de carton? De ce universitățile sunt puse la colț pentru calitatea slabă a pregătirii absolvenților lor? În ciuda faptului că sunt unii rectori, decani, directori de departamente și școli doctorale, precum și cadre didactice care își fac datoria într-un context mai degrabă advers. Oameni ai comunității academice care fac față cu greu nivelului slab al pregătirii celor care vor să facă studii superioare. Și care nu abdică de la principii simple de etică, integritate, competență și profesionalism.

Cu gândul la ei și la ele, am scris cele de mai sus.

Articol aparut pe blogul autorului

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. – „Scutul anti-Educație e opera unui număr de politicieni din Parlamentul României,”.
    De acord, dar nu greseati deloc daca in fruntea „numarului de politicieni” o aminteati pe Ecaterina Andronescu, groparul Educatiei.
    Si chiar pe grajdanul plagiatorilor, ministrul Curaj.

  2. „Oameni ai comunitatii academice” da, dintre aceia, putini, care nu si-au facut studiile, respectiv, doctoratul (la … U.N.A.T.C. de exemplu) copiind cu mouse-ul de pe internet, pagini! Acesti oameni de care vorbiti sunt putini, foarte putini si nu si-au depus candidatura la CNATDCU, spre deosebire de alte persoane care si-au permis sa conduca concursuri frauduloase – anchetate de parchet – in acelasi mediu „academic”, care nu mai e deloc academic, in care „profii univi” injura birjareste iar studentii, la orice referat, poate cu o exceptie dintr-o suta, nu fac decat copy-paste si nici macar nu sunt in stare sa arate c-au inteles macar ce-au copiat. In acelasi timp, justitia, prin contenciosul administrativ, care-ar trebui sa fie un pilon al Rechtsstaat, da i n t o t d e a u n a dreptate mafiei universitare si nepotismului creator, nu-i asa?, de „cercetare fundamentala”. Frate si sora si mama si fiu si tata si fiu in aceeasi catedra, aceleasi comisii… „Comunitatea academica” la noi o cunosc prea bine. Oameni cu ambitie mare dar capacitate intelectuala si cultura invers proportionala cu ambitia, comunitate unde rectorii si decanii sunt oameni de afaceri (mai se ridica cate-un corp de cladire mai intra ceva bani in buzunarul d-lui decan) si nu oameni ai cartii…

  3. Din pacate, domnule profesor, nu politicienii sunt cauza, ci tocmai corpul profesoral, indiferent de nivelul despre care e vorba, dar mai ales de cel de nivel universitar. Sau, ma rog, de cei carora haina de profesori universitari, decani sau rectori li s-a parut prea mica pentru ego-ul disproportionat pe care il poseda (si sa ne amintim putin de sursa principala de provenienta a acestor mari profesori, care nu s-ar da dusi de la cascaval decat cu dricul, daca s-ar putea, si ce conditii hilare au indeplinit acestia dupa revolutie pentru a avansa in grad didactic. Adica din cei intrati in invatamantul superior in anii 70/80, cand toti cam stim ce conditii trebuiau indeplinite si care erau cele doua filiere pe care se ramanea in invatamantul superior in acei ani) si s-au decis sa o imbrace si pe cea de parlamentar, ministru sau primar. Evident, pentru unii, traseul a fost exact invers. Chestie de gust! Pe aceasta tema, imi amintesc, din pacate nu cu placere, de cata dreptate a avut bunicul meu, care in dec. 1989 imi spunea sa nu ma bucur prea mult ca vor veni din nou vremuri ca dupa 1945, cand toti cretinii, nespalatii, hotii, arivistii si nesimtitii vor ajunge in fruntea mesei. Din pacate, se pare ca acum, la un sfert de veac dupa revolutie, astia de acuma arata si sunt mai rai decat aia de dupa un sfert de veac de la instalarea comunistilor. Personal, pana nu vad pusi in fruntea educatiei si a sanatatii persoane din afara sistemelor, dar care sa cunoasca foarte bine sistemul (de tip Funeriu) si care sa fie sprijiniti a rezista macar 4 ani (in ciuda tsunamirilor sindicale si ale sefimii din sistem cu care vor fi intampinati) in functie (pentru a duce lucrurile intr-un punct cat de cat ireversibil), nu mai trag nadejde ca lucrurile se vor schimba in bine. Nici macar cu sprijin american!

    • subscriu in totalitate la cele scrise si cred chiar ca cu sistemul „universitar” trebuie inceput. Ce scop a avut „usurarea” conditiilor de bacalaureat daca nu sa asigure masa de studenti (majoritatea viitori someri) pentru facultati intregi care erau condamnate, de realitate, nu prin vointa cuiva, la disparitie? ( Mai stiti si ideea cu nu stiu ce fel de „semi-bacalaureat „?). Au existat studenti care nu stiau sa scrie (insiruiau litere care nu aveau semnificatie, nu formau cuvinte) si lucrarile sunt pastrate ca document pentru persoane care au primit din partea statului roman diploma de studii a douasprezece clase (nu un caz, mai multe). Acesti „profesori” sunt in stare de orice pentru a perpetua sistemul in care, cum bine ziceti, nu intra inainte de 1989 decat cine avea girul Partidului sau al Securitatii. Calitatea „profesorilor” – luati la bani marunti – este absolut jalnica – nu stiu sa scrie corect gramatical, nu stiu macar o limba straina si, cu mult mai grav, nu citesc, nu-i intereseaza nimic intelectual din profesia proprie! Pentru ca sunt in permanenta cautare de afaceri, sunt oameni de afaceri! Cum se poate sa fie membri ai CNATCDU persoane care nu indeplinesc nici macar ele criteriile care sunt stabilite in cazul examenelor pentru titlurile de profesori etc.? Pestele de la cap se…

      • Multumesc pentru apreciere. Probabil nu mai citeste nimeni postarea, dar astia sunt! Ii stiti prea bine. Pe langa calitatile enumerate de dvs., adaug si eu cateva. Nu citesc, in schimb scriu si publica. Mult! Nu citesc, in schimb cerceteza in draci. Mai ales in perioada 2005-2010, pe o gramada de bani publici. Daca cineva ar avea curiozitatea sa ia la mana proiectele de atunci, plagiatele din tezele de doctorat de acum vor parea maruntisuri fata de cele de acolo (pariu ca intersectia multimilor plagiatelor din acele granturi si a plagiatelor din/si tezelor de doctorat nu este multimea vida?). Dar vremurile alea, ale lui Tariceanu, in care economia duduia si banii publici pentru granturi de cercetare (atentie, nu cercetarea!) duduiau si ei au trecut. Acuma nu citesc, pentru ca sunt ocupati cu pregatirea resurselor umane, in programe POSDRU sau POCU sau cum dracu le mai zice. Tot pe bani gramada, dar acum, cica pe bani europeni, pentru ca pentru o gramada de astfel de proiecte, prin refuzul de decontare, tot banii publici vor plati. Daca si pe aceste proiecte ar avea cineva curiozitatea sa se uite atent, ar descoperi chestii simpatice, de genul ca studentii efectueaza practica cuprinsa in curricula si intr-un proiect de dezvoltare a resurselor umane. Dar cum titlurile acsstor prooecte sunt atat de alambicate, orice minte normala s-ar plictisi pe la jumatea titlului, darminte sa mai citeasca ceva din raport.
        O alta mare calitate e aceea ca au puiat mult, dupa chipul si asemanarea lor, asa ca resursa umana din sistem, dispusa sa accepte reforme este, cu mare ingaduinta, pe la o treime!
        Din fericire, lucrurile ce trebuie facute sunt simple. Din nefericire, ele sunt greu de facut (si aici a gresit Funeriu) pentru ca cel care va vrea sa le faca va trebui sa-si ocupe 80% din timp cu a-si imagina toate portitele de scapare imaginabile de catre sefimea din sistem (si aicea chiar sunt al dracului de productivi), pentru a le putea inchide prin prevederi legale, in caz contrar existand riscul de a fi lovita cel mai rau tocmai partea buna a sistemului, iar cealalta sa scape cu tot felul de chichite legale (daca imi amintesc bine, Universitatea de la Suceava a facut praf in justitie clasificarea universitatilor. Sau de la Oradea, nu mai stiu exact, dar oricum una de asta superperformanta). Oricum, unui viitor ministru al educatiei, care ar vrea cu adevarat sa faca ceva bun, nu i-ar trebui consilieiri super calificati in educatie (pentru ca, asa cum spuneam, ce trebuie facut este relativ simplu), ci consilieri juridici ai dracului de scumpi.

  4. Am vazut acum cativa ani un documentar excelent despre situatia invatamantului preuniversitar din SUA. „Asteptandu-l pe Superman” arata fara menajamente cu degetul spre sindicatele cadrelor didactice, o mocirla de mediocritate cu preocupare nula fata de imbunatarirea reala a procesului de invatamant. La noi e ceva mai bine, insa parlamentarii sunt un dezastru (si nu numai pentru educatie).
    Cat despre dl. Presedinte, ne-a spus din start ca nu vrea sa fie precum Basescu si exact asta face. E perfect sa-l ai vecin la bloc, ca nu face nici un zgomot…

    • O fi mai bine in sistemul preuniversitar dar colapseaza complet dupa , in timp ce sistemul universitar si produsul final e net superior in state . Sa nu ne imbatam cu apa rece de dambovita .

      • Exista si la ei universitati de rangul I si de rangul n, ca peste tot in lume. Au si ei rebuturi care au pus banul jos si au luat diploma.

  5. Menirea unui profesor este formarea tinerilor !.In ce fel si-au facut datoria acei profesori care pentru bani au impus INEPTII in invatamant ,vezi manuale alternative ,vezi maculatura impusa de voi profesorii elevilor.Vezi lipsa manualelor scolare !!.
    Vezi copii care termina liceul si sunt semianalfabeti ,nu stiu nici tabla imultirii ! sunt rezultatele voastre ca profesori . Vezi spaga luata la examene sa lasati sa treaca orce loaza !
    Vezi invatamantul privat o bataie de joc !,vezi tarabele de diplome universitare sau de diplome de baqcalaureat !!!.
    Ati fabricat pe banda prosti,iresponsabili,inconstienti in scolile voastre .
    Ati dus Romania in secolul XlX !!.
    Nu pot sa neg ca unii din DVS ati ramas ADEVARATII PROFESORI !!,dar marea masa si-au vindut sufletele banului !

  6. Cred ca articolele de pe acest site nu sunt decat un teatru. Un spectacol, la fel ca cel din presa in care oamenii se uita si pierd vremea in timp ce lucrurile se intampla … Papusarii trag firele papusilor, care e bine sa ramana doar niste papusi docile …

    Mare parte din presa de calitate, acolo unde nu e vorba de PR, Marketing, Advertising costa. Presa din Romania, in mare parte e gratuita …

  7. Cred ca este exagerat sa vorbim despre educatie in Romania. Nu exista. Exista doar alfabetizare, care se termina in clasa a III-a primara.

    Generatia astazi la putere este ea insasi produsul unei educatii deformatoare. Pur si simplu nu poate schimba nimic, nu poate reforma pentru ca nu are capacitatea professional si morala de a face asa ceva.

    Este o mare confuzie: avem impresia ca nu se vrea ca educatia sa mearga normal. Nu. De fapt, nu se poate. Nu are cine.

    Exista profesori uniersitari care nu stiu sa scrie, la modul propriu. Exista conducatori de institutii de „invatamant superior” semi-analfabeti.

    Sunt si din cei responsabili si bine pregatititi, de accord. Dar ei nu au cu cine lucre, nu au studenti pregatiti macara minimal.

    Acesti studenti sunt funcionari agresivi si analfabeti de maine, sunt lucratorii iresponsabili si mincinosi de maine, sunt patronii -lichele de maine.

    Ei ne vor acorda ingrijiri medicale, ne vir judeca in procese, ne vor construe case si ne vor prouduce mancarea.

    Nu e nici un scut impotriva educatiei. Ca nu exista educatie nationala. Pur si simplu nu exista.

    Prin clasele a V-a , a VI-a are loc desavarsirea tampirii. Mecansimul prponderent al „invatarii” devine „pe de rost”. Cat se poate. Elevi copy-paste, studenti copy/paste, cetateni copy/paste. Toata lumea repeat repeat repeat. Copiaza copiaza copiaza. Isi copiaza lucrarile, viata unii dupa altii.

  8. Educatia la baza inseamna trecerea de la stadiul primitiv la stadiul societal. Aceasta trecere se face la baza cu stabilirea unor reguli. Fara reguli omul fie ramane primitiv, fie a transcens.

    Regula este in esenta o norma statuata, in cadru exstins al societatilor organizate, inseamna sistemul legislativ, in cadru mai restrans inseamna abilitatea unui grup de oameni de a enunta, agrea si urma un scop comun, scop care primeaza intereselor individuale.

    Educatia este crearea acestui set de norme care sa construiasca viata societala.

    Lipsa intelegerii importantei educatiei la nivel societal prin prisma necesitatii reformarii ei inseamna exact lipsa ei. Lipsa unei coerente decizionale si lipsa vointei de a coaliza vectorii reformatori pentru a obtine intr-un final o reforma structurala acolo unde alte state se vede ca au reusit sa produca schimbari de esenta sau de substanta: Armenia a introdus sahul, Finlanda munca de echipa, Germania practica la locul de munca, America a modificat curicula de baza asa numitul Common Core, Japonia, inseamna pur si simplu absenta abilitatii de a emite un scop si a-l urma.

    Aceasta inabilitate se rezuma in lipsa coerentei la nivel societal, munca individuala, mesianismul, liderul carismatic ajungand sa fie factorii preponderenti si determinanti in a determina directia in care se misca societatea in ansamblul ei. Cu alte cuvinte avem o mentalitate arhaica si o lipsa a deprinderii cu civilizatia pe care o cunoastem mai mult prin prisma ideologica si a indivizilor mesianici: romanul de geniu, Eminescu, Brancusi, olimpicul, a originilor nobile: dacii si romanii si a trecutului eroic si nobil. Critica devine fundamentul justificarii esecului individual si o metoda de adaptare la grupuri mereu ostile.

  9. In invatamantul superior va exista calitate atunci cand:
    1. Va exista o selectie dura a candidatilor la admitere
    2. Profesorii vor fi specializati pe 1 maxim 2 discipline
    3. Finantarea si obiectivele cercetarii vor fi complet separate de finantarea si obiectivele educatiei
    4. Posturile in universitati vor fi cu durata limitata, continuarea fiind conditionata de indeplinirea indicatorilor de performanta
    5. Nivelul de birocratizare al universitatilor va fi redus la minim
    6. Universitatile vor putea oferi pachete salariale competitive pe piața academică internațională pentru cei care muncesc în educație și cercetare (nu șefi)
    7. Studentii vor avea un program de minim 30 ore conventionale, programe de patru-cinci ani, și stagii de internship obligatorii minim un semestru.
    8. Finantarea universitatilor nu va depinde de numarul de studenti
    9. Nu va mai exista acreditarea ”de stat” pe universitati, facultati si sectii, ci doar autorizarea/acreditarea managementului. Acreditarea secțiilor ar trebui efectuată numai de asociațiile patronale și asociațiile profesionale din domeniul de specialitate (opțional).

    Pana cand toate aceste conditii vor fi indeplinite, orice proces de ”evaluare a calitatății” nu este decât un exercițiu birocratic fara conținut. Intrucat aceste condiții nu vor fi indeplinite niciodata, ramane sa ne multumim cu ceea ce se doreste sa fie de fapt invatamantul, un producator de cantitate nu de calitate.

  10. Obiectivul ca 25% din absolventii de liceu sa termine o facultate.

    Asta este o mare aiureala, cat timp nivelul formal al tuturor institutiilor de invatamant superior este acelasi.

    In conditiile inflatiei de licentiati, studentii nu fac nici un effort pentru a intra la o ffacultate.

    Mai mult, incepand cam cu clasa a II-a primara are loc procesul de tampire institutional, copiii sunt invatati ca invatarea consta in a repeata ce au auzit si in a face tone de exercitii inutile.


    Solutia:

    Reducem drastic numarul de locuri in universitati si instituim invatamantul de scurta durata.

    Stiu – Bologna etc. Dar vedem ca nu merge asa cum e acum. Cat sa mai stam sa ne vaitam in loc sa mergem la radacina problemei?

    • Obiectivul Agenda 2020 e ca cel putin 40% din generatia tanara sa aiba studii superioare.
      (http://www.mae.ro/sites/default/files/file/Europa2021/Strategia_Europa_2020.pdf, pag 5.)

      In conditiile unui buget la jumatatea mediei europene, e clar pe ce cale s-a decis sa se atinga acest obiectiv. De facto, orice discutie despre calitate e o vorba goala. Bineinteles exista toate documentele care atesta calitatea. Exista dosare, atestate, referate, procese verbale, si alte hartii care dovedesc indubitabil ca diploma e o hartie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marian Popescu
Marian Popescu
Marian Popescu este profesor al Universității din București, expert independent în etică și integritate academică, comunicare, artele spectacolului și politici culturale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro