Home » Opinie » Citesti:

Se alege oare praful din politica externă a României?

Mircea Morariu mai 13, 2018 Opinie
14 comentarii 1,931 Vizualizari

Mi se pare extrem de important detaliul că manifestațiile cuparticipare consistentă ce au avut loc ieri seară în București și în alte câteva mari orașe ale țării au avut un dublu obiectiv.

Ele au dat expresie protestului la adresa samavoloniciei pe care și-o îngăduie majoritatea parlamentară șicoaliția guvernamentală PSD-ALDE în privința legilor justiției pe care le modifică în folos propriu, dar și îngrijorării față de atitudinea din ce în ce mai anti-europeană a unei consistente părți a politicienilor României.

Enumăr în cele ce urmează câteva situații extrem de îngrijorătoare înregistrate în mai puțin de o lună. Parlamentarii majorității ignoră, încalcă din ce în ce mai iresponsabil mesajele critice venite de la Bruxelles, iar ministrul Justiției. Dl. Tudorel Toader, profesor universitar și rector suspendat al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se străduiește jalnic să manipuleze opinia publică minimalizând în cel mai mincinos chip cu putință importanța semnalelor de alarmă trase de GRECO. Â
Ministrul de Externe, matusalemicul Teodor Meleșcanu, își îngăduie să țină seama în exclusivitate de ordinele șefilor săi politici, cărora le datorează nemeritatul portofoliu și dă ordin, fără a se consulta cu președintele Klaus Iohannis, ca România să nu voteze, alături de Ungaria și Cehia, o declarație a Uniunii Europene referitoare la refuzul de mutare a ambasadelor țărilor membre de la Tel Aviv la Ierusalim.
D-na prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă își îngăduie gestul, situat în afara oricăror uzanțe diplomatice, de a anunța pe cont propriu, că așa îi trece domniei-sale prin tărtăcuță, o posibilă vizită a Papei Francisc la București, încercând în chip grotesc și murdar deopotrivă să îl transforme pe Sfântul Părinte în agent electoral al PSD.
Președintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, deplânge fățarnic o pretinsă lipsă a consensului în luarea deciziilor UE. O face fiind,pare-se, brusc lovit de amenzie și făcându-se a nu fi putut ține minte că România, alături de din ce în ce mai euroscepticele Ungaria și Cehia , se află la originea unei acțiuni de mare gravitate care a subminat exact consensul a cărui absență o deplânge dl. Tăriceanu.
Toate acestea intervin după vizita neașteptată făcută de președintele PSD, dl. Liviu Dragnea, și de același ambuscat, incompetent premier Dăncilă în Israel acolo unde, pe lângă schimbul de experiență dintre penalii Dragnea și Netanyahu, se pare că au traficat, au scos la mezat unul dintre punctele forte și de lungăm durată ale politicii externe ale României. Penalul Dragnea Nicolae Liviu și-a îngăduit chiar impardonanbila obrăznicie de a-i califica drept „ceaușiști” pe toți cei care i-au reamintit și lui, și doamnei Dăncilă și acoliților domniilor lor din coaliție, dar și din presă, jurnaliștilor propagandiști politici și mercenari de teapa unui Ion Cristoiu sau Bogdan Chirieac că în relația cu Israelul dar și cu Țările Arabe România are de decenii o politică echilibrată. Care i-a adus respect în viața internațională și a pus-o la adăpost de situații neplăcute. Iată însă că ieri, la numai câteva ore după necugetata blocare, marca Meleșcanu, a declarației UE referitoare la decizia comună a țărilor UE de a nu-și reloca ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim au apărut pe piață declarații dezamăgite ale Țărilor Arabe. Extrem de critice la adresa țării noastre.
Din ianuarie 2017 încoace, de când deține guvernarea, coaliția PSD-ALDE a avut o singură acțiune reușită. Aceea de a introduce haosul, impredictibilitatea, abuzul, legea bunului plac în politica internă. Acum se înmulțesc indiciile că tunurile vor fi puse asupra politicii externe.
Să meargă până acolo iresponsabilitatea vecină cu demența a lui Dragnea, Tăriceanu& co încât să se gândească , să plănuiască un ROMEXIT?
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. un domn spune:

    Buna Dimineata
    Mamaliga este in formare, precum manifestarile vulcanice din Hawaii, de saptamana trecuta. Cu siguranta celebrarea intervalului 13-15 iunie 2018 poate avea o manifestare epica: raliul a minim 600 tomberoane inscriptionate cu nume si gen a LocatarilorEfemeri de la Casa Poporului si Guvern, nu e un efort prea mare, nu ii vom agresa fizic, ci doar psihic asa cum ei de treidecenii actioneaza, actorii din tomberoane sunt: P$D, penel€, a£d€, pemepe, iudemere, ( exista cel putzin un candidat usere disponibil nicushor dan care prin inactziune a fraternizat cu cei shasesute).

  2. victor L spune:

    Cu a nu mai stiu cita precizare ca sint impotriva PSD-ului de pe timpul bunicului său, PCR-ul, mentionez totusi ca sint de acord cu pozitia Romaniei, alaturi de Cehia si Ungaria, de a bloca o initiativa UE de condamnarea a Washingtonului pentru decizia de mutare a ambasadei la Ierusalim.
    E bine sa nu ne mai comportam duplicitar in politica externa, ca inainte de primul mondial.
    Avem o alianta strategica cu SUA, sa ne comportam ca atare. Dupa vorba neaosa “la bine si la greu”.
    Parafrazind o vorba mexicana “ce departe e Europa nucleului dur, si ce aproape Rusia”.

    • victor roshu spune:

      pecereul nu e bunicul pedesereului ci e chiar fratesu geaman, iar tu nu trebuie sa te obosesti sa confunzi un simplu parteneriat militar cu cel mai exploziv fenomen spiritual-religios din istorie.

  3. marcel spune:

    Din ce am vazut, este vina cetatenilor romani, oameni nepasatori, neinteresati, prosti ca noaptea si pasivi care nu taxeaza ratatii din conducerea tarii.

    Democratia vine si cu raspundere, nu mai poti sa fii cersetor in democratie, sa astepti lucruri de la un dictator, trebuie sa-ti faci datoria de cetatean! Sa votezi de fiecare data si sa protestezi cand vezi derapaje!

    Dar romanii nu inteleg asta si au impresia ca protestatarii sunt fraieri si isi irosesc timpul.

    • bogdan192 spune:

      Care este rezultatul protestelor noastre, domnul meu?

    • Bubu spune:

      La razboi te duci cu arme, in Romania ne lipsesc liderii ca antrenori sintem cu totii. Pres-ul nu e un lider, Ciolos e bun executant, deci…ce naiba ne facem….daca ne uitam mai bine lispseste emotia in discursuri si viziunea. Partidele sint atit de bine organizate ca au scos pe banda PM ca cel actual si multi profesori, infractori bagaciosi…aceeasi comunisti indrazneti. Ne lipsesc oamenii cu bun simt standarde ridicate si idei. Sintem mai saraci in fiecare zi, mai burtosi si agresivi in a declara opinia si gata de a imparti pumni celor cu care ne contram. Legea incepe sa se dilueze cind statul de drept incepe sa rateze stabilirea ordinii si aplicarea corecta a legilor. O sa fie si mai rau dar prea tirziu. Trezirea.

  4. Constantin spune:

    ” …necugetata blocare, marca Meleșcanu, a declarației UE referitoare la decizia comună a țărilor UE de a nu-și reloca ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim…”

    Păi, nu era SRI = RĂU, SIE = BUN ?! Și, nu SCL a aranjat printre altele vizita socrului peste Ocean? Oare, nu a fost dl Bibi alături de Vlady la Ziua Victoriei? Nu spuneau ei când se jucau cu cuburile colorate că DNA e câh !? Așadar, la ce putem să ne așteptăm în politica externă până în 2040, cât au domniile lor în plan să conducă România? Iar după aia, chiar nu mai contează, pentru că țara noastră va fi căzut deja de pe hartă.

  5. Kurt spune:

    O parte a dilemei va primi răspuns la Sofia / Bruessel unde conceptul francez va fi prezentat în timpul președinţiei bulgare 2018?
    UE se bazează pe tratate între state, nu se schimbă unilateral de azi pe mâine. Numai cu „unanimitate” de voturi se iau deciziile UE în consiliul ministerial al șefilor de stat. Toate deciziile UE 1957-2017 sunt luate în „unanimitate” (cel puţin până 2021?). De ce nu se discută în spaţiul public românesc un an înainte de președinţia UE 2019 detaliile de funcţionare UE? Politicienii „statelor naţionale” mint cum se întorc acasă de la Bruessel unde au semnat și au votat în „unanimitate”.

    …. „… Președintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, deplânge fățarnic o pretinsă lipsă a consensului în luarea deciziilor UE. O face fiind,pare-se, brusc lovit de amenzie și făcându-se a nu fi putut ține minte că România, alături de din ce în ce mai euroscepticele Ungaria și Cehia , se află la originea unei acțiuni de mare gravitate care a subminat exact consensul a cărui absență o deplânge dl. Tăriceanu…. „…..

    Se pare că un răspuns la blocajul „iliberalilor autocraţi” din est la acest sistem de conducere „colectivă cu unanimitate de voturi” a dus după Bratislava 2016 la conceptul francez cu două viteze (F. Hollande, Paris 2016). Încă nu î-mi vine să cred că e posibil așa ceva, o scindare UE.27 a la Bratislava 2016.
    E. Macron a proclamat la 10 Mai la Aachen crearea „nucleului francez dur ZE”. Nu am găsit pe nimeni care a înţeles în detaliu cine va face parte, cine nu va face parte, ce înseamnă acest „proiect francez”” paralell, pe lângă UE (Comisie, PE, Președinte UE, Reprezentantul exterioare UE). Retorica franceză elegantă reușește să antreneze publicul, motivează tinerii să fie interesaţi de comunitatea lor UE.27.
    Nici un șef de stat nu a răspuns 2017-2018 invitaţiei de la Paris, nu a susţinut în public scindarea UE.27 prin crearea unei budget separat ZE, instalarea unui ministru de finanţe ZE, etc. Numai răspunsul NU a venit din Olanda și de la cei 7 asociaţi (Balticii, Austria, Irlanda). A. Merkel a sprijinit în public la Aachen 10 Mai (medalia Kralspreis- Charlemagne pentru E. Macron) entuziasmul PRO- UE al tânărului președinte francez. Concret nu a spus mare lucru. Sprijinul (financiar) pe care îl va acorda conceptului francez se poate realiza fără scindarea UE.27, fără budget separat „nucleul francez dur ZE”. Rămâne problema cu „unanimitatea de voturi a șefilor de stat” care nu mai funcţionează ca la începutul UE.6. E. Macron refuză 2017- 2018 acest sistem ușor de blocat în est, vorbește de „refondarea ZE” (București 2017).
    De la A. Merkel s-au obţinut până azi numai puţine detalii pentru Sofia/ Bruessel Mai-Iunie 2018.
    a) Compensarea partială a contributiilor britanice 2021- 2027 din partea Berlinului. Reducerea budgetului agrar și de coeziune cu ca. 5 %.
    b) Uniunea bancară ( unde ZE?- UE.27?). ESM lărgit? FME Fond monetar ZE/ UE?
    c) Uniunea Economică (Wirtschftsunion) e numai o viziune franceză, nu are răspuns concret de la Berlin. Un fond pentru cercetare-inovaţie (digitalizare, AI inteligenţă artificială, baterii electrice, etc) va fi „instituţionalizat (unde … ZE? sau UE.27?).
    d) Majorarea resurselor pentru apărare UE, bani mai mulţi pentru grănicerii Frontex (imigrarea), păzirea graniţelor maritime sud-est mediteraneene. PESCO a dispărut din discuţii publice? E nevoie de 10- 20 de ani pentru a crea o bază militar- industrială comună UE ca în SUA (are 30 sisteme de armament, în UE sunt 178, multe incompatibile).
    e) „Suveranitatea UE” e o formulare franceză mult folosită 2017- 2018 (după vizita 2018 la D.Trump, după conflictul în Siria, cu Iran ..). „Statul naţional” rămâne baza tratatelor UE e răspunsul lui E. Macron la Aachen (întrebat de un student), e conceptul francez pentru viitorii 30 de ani. Deci nu mai e vorba de „Republica Europa (întrebarea studentului), de o „Federaţie Europeană (deci un fel de organizare statală). Suveranitatea lui E. Macron înseamnă că „el” e liderul UE și apără interese „europene” globale, în relaţiile exterioare. Aici trebuie atenţie mare? Cine se opune rolului de lider global al Parisului în ZE/UE.27?

    Au început tratative UE cu Rusia, China, Iran pentru păstrarea tratatului de denuclearizare a Iranului. D. Trump a anulat tratatul cu Iran și a lansat deja sancţiuni care afectează pe oricare intreprindere care are afaceri cu Iran. Conflictele de interese transatlantice pot scinda UE.27? Aic intervine „unanimitate de voturi” pe care o refuză Parisul de la Bratislava 2016 până azi. Vom vedea ce înseamnă „avantgarda franceză – nucleul dur ZE” la prezentarea în Mai- Iunie 2018 și ce va deveni realitate UE (Italia cu un guvern Cinci Stele + Lega e încă o necunoscută mare) din această prezentare.
    UE ca Uniune SUI GENERIS în permanentă transformare, ca de la 1957 până azi? De înţeles numai în „franceză”?

    Unde se va plasa România la președinţia UE 2019?

  6. bugsy spune:

    “Penalul Netanyahu”???!!!??

  7. Firea românilor spune:

    Mereu îmi vine în minte citatul acela* din Michael Bocignoli din Raguza, 1524, cînd văd cum se face politică “mare” în România, unii politruci ploconindu-se și plătind tribut americanilor, alții ploconindu-se și plătind tribut UE, alții direct Berlinului, alții Parisului, Londrei, Ierusalimului… Pentru mai multă siguranță, unii slugăresc (și plătesc tribut) la mai mulți stăpîni, că doar nu plătesc din buzunarul lor.

    Și noi toți, prin aleșii noștri, ne închinăm încîntați și plătim bucuroși tribut oricui binevoiește să îl primească.

    Iar cînd ne oprim puțin din slugărit și pupat conduri, doar atît cît să vedem ce mai e primprejur, îi înjurăm pe unguri, pe cehi, pe polonezi fiindcă sînt… I-Liberali! Și naționaliști!! Viktor Orban e populist, fascist, nazist, comunist etc., președintele Cehiei… putinist, iar polonezii niște bigoți anti-democrați care au adus la putere extrema dreaptă!!! La bulgari nici nu ne uităm, că sint prea insignifianți.

    Firea românilor e bătută în cuie. Nimic de făcut.

    (*)
    „…acest neam (din tara Romaneasca) (…) e aplecat la betie si la lacomie (…) Spiritul poporului este grosolan si necioplit, (ei sunt) deopotriva cu vitele; nu se ingrijesc nici de slujba ostaseasca si nici de treburile obstesti; sunt atat de porniti pe harta si cearta, incat de cele mai multe ori nu se dau in laturi de a-si omori domnii, din care cauza s-a intamplat ca, desi erau tributari doar ungurilor, au ajuns nu numai tributari turcilor, dar aproape subjugati de ei(…) romanii, vesnic nemultumiti oricum ar sta lucrurile …” (Michael Bocignoli din Raguza, 1524);

  8. opozitzia e prorusa si filoiraniana la fel cu ardelenii si staful strutzocamilei UE, ori E Gica Contra? spune:

    NU vad nicio tragedie in asta!
    Arabia Saudita deja e alaturi de americani, la fel si iordanienii, impotriva regimului sirian, rusilor si iranienilor. Normal, de moment ce petrolul si gazele altora vor putea veni direct la Mediterana ori prin Turcia la marii consumatori – pp ca nu vor putea trece prin Nordul Iraq, deoarece kurzii nu sunt de acord cu asta (pp ca vor sabota in draci conductele care vor trece pe la ei in batatura).
    Lumea s-a schimbat cam de multisor.

  9. Ross spune:

    Dragnea, Tăriceanu & co nu pot să plănuiască un ROMEXIT, pot cel mult să-l execute. Așa cum nici n-au avut vreun cuvânt la ROMENTER. Când România e de acord (vorba vine) cu mutarea capitalei Israelului, cheia interpretărilor dvs (borfași, incompetenți, pușcăriabili, țoape etc.) nu mai e bună, mai precis, nu e suficientă. Ar trebui întregită cu ceva, chiar multă, geopolitică. Unele mișcări ale lui Dragnea (ghiciți din ce țară și-a luat consilieri! sau, mai bine spus, din ce neam!) nu sunt atât de mult fente de Videle, ci sunt mutări fine. Spre exemplu, referendumul pentru familie are rolul de a sublinia caracterul diferit de cel european al unei structuri antropologice fundamentale: familia. Și mai urmează ceva surprize (un atentat sau o tentativă de atentat dejucată de servicii, pe teritoriul României, o mare dezertare din opoziție etc.) pre-electorale.
    România a ieșit practic din UE și a devenit pion în centura de presiune asupra Europei. Johannis este mult prea slab să ne ducă spre Occidentul european. Am ajuns iarăși teren de bătaie, coadă de topor și tampon, după caz. Asta se citește și printre rândurile scrise pe această platformă de către prof. Naumescu.

  10. bogdan192 spune:

    Trebuie sa fii incredibil de dens sa nu intelegi ca singurul mod in care pot mexicaniza Romania e sa o scoata din UE.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Orice temă mediatică se dezumflă după vreme, însă reflectarea problemei nu este problema. Cum ...

de: W

la "Creșterea și descreșterea interesului public pentru încălzirea globală "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iulie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)