Home » Opinie » Citesti:

Se coace guvernul Dăncilă!

Mircea Morariu ianuarie 22, 2018 Opinie
2 comentarii 1,324 Vizualizari

Pot doar să îmi imaginez cât de mare trebuie să fie tensiunea printre fruntașii partidului în aceste ultime ore de dinaintea CEX-ului de astăzi al PSD. Ședința în care se va defintiva și se va da votul final listei cuprinzând numele vârfurilor social-democraților ce vor face parte din guvernul condus de doamna Viorica Vasilica Dăncilă din Videle. Probabil cel mai prost guvern din istoria post-decembristă a României. Însă nu problema calității le dă nesomn celor ce se vor aduna luni la sediul PSD din Kiseleff, ci dacă ei sau apropiații lor se vor afla pe lista semnată de dl. Dragnea-Trei Dosare.
Sigur, CEX-ul în sine este, la urma urmei, o ședință fără importanță fiindcă, așa după cum ne-am putut convinge cu ocazia ultimei lui reuniri, cea în care a fost decisă concedierea premierului Tudose, onorabila adunare votează exact așa cum dorește dl. Liviu Dragnea. CEX-ul habar nu are ce înseamnă votul democratic.Partidul însuși habar nu are ce înseamnă democrația. El știe doar să execute ceea ce ordonă El Lider Maximo. Rebeliunile sunt repede taxate fiindcă în PSD, ca și la bolșevici, întrebarea kakaia deviatia este urmată de rapida punere la zid. În cel mai bun caz, CEX-ul PSD se identifică cu un birou notarial în care se autentifică vânzările-cumpărările de oameni și de conștiințe săvârșite în zilele anterioare.
Marile jocuri se fac ori s-au făcut deja în reuniunile informale, la cine știe ce selecte restaurante, în separeuri situate departe de ochii lumii, prin telefoane securizate. Tot atâtea ocazii și pentru a i se reaminti d-lui Dragnea că, de data aceasta, nu va putea face viitorul guvern doar numai așa cum îi place lui, ci și cum vor baronii locali și vechii lideri cu o anumită influență în PSD. Cei care în ultimele ore de dinaintea ședinței în care s-a hotărât sacrificarea d-lui Mihai Tudose și-au condiționat/vândut votul și acum își așteaptă recompensele promise.
Doar astfel se explică faptul că la bursa zvonurilor se vorbește despre o seamă de reveniri sau apariții spectaculoase. Tocmai de aceea nu m-ar mira deloc să o revăd în calitate de ministru al Educației pe d-na Ecaterina Andronescu ( o fi având domnia-sa multe defecte și o imensitate de lucruri rele de decontat, printre care și enormitățile debitate sâmbătă seara la postul de televiziuni digi 24,dar nici că se poate compara cu agramatul Liviu Pop), iar la Sănătate pe d-na Rodica Nassar (oricine poate fi, cred, mai bun decât a fost inenarabilul meu fost student, dl. Florian Bodog). Ajunge să ne amintim cât de active au fost respectivele doamne în urmă cu o săptămână și avem, fără mari probleme, explicația unei posibile adeveriri a respectivelor zvonuri.
Dacă în tabără celor de la PSD e mare agitație, la ALDE domnește o atmosferă de week-end perfectă. Nimeni nu are nici cea mai mică emoție fiindcă atât dl. Călin Popescu-Tăriceanu, președintele partidului, cât și dl. Varujan Vosganian, căruia îi place teribil rolul de afișată, auto-asumată condiție de eminentă cenușie, ne-au dat asigurări că ministeriabilii lor rămân aceiași. Adică Grațiela Gavrilescu la Mediu, Toma Petcu la Energie, Viorel Ilie, un invizibil ins care se zice că s-ar ocupa de relația cu Parlamentul și, bineînțeles, ultimul pe listă, cu sau fără voia dumneavoastră, Teodor Meleșcanu. Vechiul diplomat ceaușist, nimeni altul decât insul care, în decembrie 1989, pe vremea în care se găsea în post la Viena, întrebat despre ce se întâmplă la Timișoara și București, a dat asigurări presei occidentale că socialismul este cum nu se poate mai în siguranță în România și care și-a bătut joc de românii din Diaspora cu ocazia celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2014. Ministru de Externe și pe vremea neuitatului Nicolae Văcăroiu, și în timpul ștersului Sorin Grindeanu, și în guvernul condus de Mihai Tudose.
Nu avem știință ca dl. Meleșcanu să îl fi rugat pe șeful lui de partid, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, să îi spună colegului de alianță, dl. Liviu Dragnea, că marți, 16 ianuarie 2018, urma să vină la București prim-ministrul Japoniei, dl. Shinzō Abe. Și că ar fi bine să amâne mazilirea d-lui Tudose fiindcă nu se face să îi dai șefului guvernului celei de-a treia puteri economice a Lumii doar niște sărmăluțe și mămăliguță pe la Muzeul Satului, dar să îl lași fără interlocutor cu un rang egal celui al domniei-sale. Fiindcă așa o cer nu doar niște elementare norme de politețe diplomatică, ci și interesele diplomatico-economice ale României.
Dl. Meleșcanu s-a mulțumit să ne spună că premierul Japoniei “a înțeles situația”. Ajunge să facem revista presei internaționale și ne dăm fără prea mari eforturi seama despre cum a perceput lumea civilizată faptul.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Un Domn spune:

    Buna Dimineata
    Se Coace Razboiul Romano- Roman sub Tutela unor Humanoizi localizati pe Timp de Zi in Doua Imobile apartinand Bdului Kiseleff (un imobil securizat prin Gard Electric!) , acum Docila construieste Transeea!

  2. UE Schengen asteapta de la guvernul Dancila 6% din pib la EduCultura. Autostrazile se zice ca merge si-asa, bibliotecile nu! Coruptia noastra pleaca fatal de la tragedia ca nu poti face bani mulţi ca occidentalii decât cu o Infrastructură Intelectuală care merge, sa te documentezi pentru a adauga creativ valoare. Search Eminescu la o biblioteca UE si la una din RO: https://www.deutsche-digitale-bibliothek.de/ http://gallica.bnf.fr http://digibuc.ro/



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

octombrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)