Home » Opinie » Citesti:

Securitatea, Alianța 2020 și adolescenții

Mircea Morariu august 20, 2019 Opinie
6 comentarii 1,507 Vizualizari

Iminența alegerilor prezidențiale, dar și apropierea cu pași repezi a anului electoral 2020, cu două rânduri de alegeri extrem de importante- locale și parlamentare-, readuc în actualitate codurile de integritate.
Adică acel minim și elementar set de valori morale pe care cei care doresc să acceadă la vreo dregătorie ar trebui să le îndeplinească.
În ceea ce mă privește, privesc cu un scepticism mai mult decât rezonabil toată agitația cu pricină. Nu de alta, dar și în 2016, toate partidele au jurat că vor dovedi toleranță zero față de corupți, imorali, inși certați cu legea, foști angajați sau colaboratori ai serviciilor secrete. Or, în ianuarie 2017, atunci când noii aleși de la toate nivelurile au intrat, cum se spune, în pâine, realitatea s-a dovedit cu totul alta. În contradicție cu angajamentele anterioare și cumplit de dezamăgitoare. Faptul că președinția celor două Camere ale Parlamentului era asigurată de doi cetățeni cu mari probleme penale, unul ajuns deja la închisoare, celălalt salvat de trimiterea în judecată de refuzul Senatului, adică de frăția pesedisto-aldistă, de solicitarea a-i fi ridica imunintatea pentru simplul motiv că toți suntem egali, însă unii sunt mai egali decât alții mă determină să privesc cu maximă prudență toate noile jurăminte și angajamente de puritate și castitate luate de toți cățelușii care se jură că nu fură, dar foarte adeseabsunt prinși cu rața în gură ce-și fac pe mai departe veacul prin politica românească.
Zilele trecute, Alianța 2020, USR plus PLUS, a emis un comunicat redactat în termeni categorici în care afirmă că respinge din start orice candidatură a cuiva asupra căruia planează suspiciunea că s-ar fi numărat printre colaboratorii ori slujbașii Securității. Sunt cel puțin două motive în virtutea cărora șefii Alianței au socotit utilă precizarea cu pricina.
Mai întâi pentru că mult prea adesea, dar rareori cu argumente sau dovezi, membrii USR-PLUS sunt acuzați că provin din familii care,într-un fel sau altul, ar avea ori ar fi avut legături cu foști angajați ai Poliției politice, Nu mai pun la socoteală acuzele de neo-marxism ce li se aduc pe la felurite televiziuni. Cel mai adesea fiind auzit vorbind aiurea un anume Octavian Hoandră care întunecă ecranul la Realitatea tv, în pofida faptului că relațiile lui cu televiziunea sunt sensibil egale cu cele pe care le am eu cu Sfântul Scaun.
În al doilea rând, s-a stârnit o oarecare vâlvă că USR-PLUS ar dori să îi excepteze de la prevederile cu pricina pe cei care au semnat angajamente înainte de a fi ajuns la vârsta maturității. De aici necesara clarificare venită din partea d-lui Dan Barna. I-am auzit adesea pe reprezentanții CNSAS că ar fi nenumărate astfel de cazuri de copii siliți să semneze cu Securitatea. Că angajamentele celor care avea la recrutare între 12 și 18 ani au fost obținute în condiții mai mult decât dramatice. Traseul celor pe capul cărora a căzut beleau era diferit de la caz la caz. Unii erau abandonați, alții își continuau activitatea, o a treia categorie erau trecuți în adormire pentru ca, peste câtva timp, să li se reamintească că au pe mai departe de plătit o datorie.Sunt cazuri cunoscute ale unor persoane care, la un moment dat, au dobândit expunere publică și despre care s-a aflat că eele însele s-au dus să își ofere serviciile sperând că astfel vor obține mult visata negație, un post mai bun, mai aproape de casă, un pașaport. Și încă câte altele.
O decizie categorică precum aceea a USR-PLUS ar putea fi socotită momentan dură și nedreaptă, însă ea exclude interpretări, derogări, excepții de la regulă. Iar la acordat de dispense, indulgențe, excepții se știe foarte bine că suntem experți. Mai pe românește, să reamintim proverbul paza bună trece primejdia rea. Însă dacă admitem că minorii de dinainte de 1989 care au semnat pactul cu diavolul Securității pot fi acuzați de lașitate, de faptul că în 30 de ani nu și-au mărturisit greșeala, mă întreb dacă nu cumva au vreo vină și nu oricare, ci una gravă care ar trebui pedepsită ca atare politicienii, începând cu președinții Republicii, continuând cu șefii de guverne și partide, cu parlamentarii care nu au luat nici o măsură spre a-i pune la plată, a-i trage la răspundere, a-i deposeda de privilegii pe oamenii PCR și ai Securității ce au obținut prin minciuni, șantaje, intimidare, nenumărate presiuni astfel de angajamente. Să înțelegem oare că politicienii acceptă minciuna ce ni se tot repetă. Că deh, astea erau legile țării, că așa erau vremurile, teribil de nedrepte, că securiștii nu și-au făcut decât datoria, că merită pensiile consistente, și că fostul șef al Securității comuniste, Iulian Vlad, ar fi fost chiar un exemplu de conduită. Elogiat ca atare tot pe la Realitatea, de domnii Gușă, Rareș Bogdan și Hoandră.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , ,



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. Constantin spune:

    Minorii care au semnat inainte de 1989 angajamente au fost victime, nu calai!

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Da, dar minorii de atunci au 40 de ani acum. Adevărul i-ar fi eliberat, dacă n-au făcut-o avem o mie de motive să credem că au profitat de acele legături… ( evident e valabil și pentru majori, dar sunt sigur că măcar pentru minori societatea ar fi fost cât se poate de tolerantă )

  2. Principiul spune:

    Scepticismul afisat direct ,referitor la tema abordata, este clar intemeiat .Nu apartenenta unor cetateni la securitatea ceausista, indiferent de forma de angajament, facuta la vremea respectiva , este problema . Problema este daca acesti cetateni, au ramas fideli, unor concepte de natura comunista si daca urmasii lor si ai famililor lor si prietenii urmasilor lor , se pot integra intr-un partid politic actual (si este clar , ca nu ii poate opri nimeni sa faca asta ) .O simpla includere in statut ,fie si urmata de o asumare de raspundere personala , este suficienta ? In fapt intreaga tarasenie, are doar darul (posibilitate evidenta ) de a pacali electorii de orisice fel , atita timp cind in mod real ,nu ii poti opri , decit pe aceia care s-au dovedit colaboratori sau semnatari ai unor intelegeri scrise , (marea majoritate au deja o virsta ). Atita timp cit acesti oameni , presupusi colaboratori , nu au facut rau societatii , cetatenilor si au semnat doar o hirtie in conditii stiute doar de ei , nici acesti oameni nu pot fi opriti , sa faca parte dintr-o organizatie politica . E doar o actiune , ce isi doreste sa aiba un efect electoral .

    • Dana teri spune:

      semnatura pe un angajament este arhisuficienta pentru a evita sa am de-a face in orice forma cu autoarea/autorul semnaturii.
      Indiferent de motivele care au determinat semnarea documentului.
      Virste de fani sau apropiati ai securitatii – chiar ne facem ca am uitat ca se faceau recutari inca din invatamintul preuniversitar ? Eram in clasa X si gasca mea stia cine erau cele 4 floricele care dadeau raportul periodic despre restul clasei ! (foarte posibil ca erau si alte floricele, care la rindul lor dadeau raportul despre cele 4 anterior mentionate).

  3. Dedalus spune:

    Cu de isi bate pasha capul…

    Ma asteptam de la partidele politice sa dezbata optiuni si programe, viziuni. Primesc in schimb Teoria Mentosanului.

    Vom renunta la imbecilitatea salariului impus de guvern sectorului de afaceri? Cunoscut aberant sub denumirea de “salariu minim”? Vom transparentiza procedurile de reglementare a societatilor comerciale? Vom introduce tipurile moderne de contracte de munca? Vom permite in mod real accesul imm la achizitii publice? Vom introduce posibilitatea legala de a continua activitatea dupa iesirea la pensie? Vom introduce concurenta in educatie, cercetare si sanatate? Si mai sunt si alte intrebari.

    Raspunsul politicienilor: cine nu a mancat salam cu soia nu are voie la ciolan!

    Pariez ca daca iarasi vom avea absenteism tot pe alegatorul scarbit vom da vina nu pe imbecilitatea si iresponsabilitatea tuturor partidelor politice.

  4. Dedalus spune:

    Am cunoscut tineri care nici nu erau nascuti in 1989 si care sunt mai comunisti decat bunicii lor.

    Nu stiu cati romani chiar din securitate chiar aveau convingeri comuniste. Cei care chiar colaborau din motive de lipsa de caracter adesea au facut-o in deceniul rece in special. Acum sunt morti sau senili.

    Iar ca sa presupunem ca ei au transmis cumva convingeri sau tare de caracter copiilor sau nepotilor cred ca e exagerat avand in vedere cum functioneaza familia romaneasca.

    Dupa parerea mea ne pierdem timpul cu lucruri inutile cand si asa stam prost la aproape orice am putea sta prost.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Vedeti ca o parte din analiza dvs. se face pe Nota de informare generica din site (de fapt cred ca e...

de: Bogdan Manolea

la "Câteva considerații referitoare la votul diasporei din noiembrie 2019"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)