Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Selecția elitei academice – o perspectivă practică: IAN – Indexul Academic Național

Sorin Borza martie 19, 2015 Educatie, Opinie
34 comentarii 1,895 Vizualizari

România nu a fost niciodată tărâmul pragmatismului eficient. Deși au tot două urechi și o singură gură, românii au avut dintotdeauna vocația comentariului alexandrin. O țară așezată erect împrejurul șmecheriei obrăznicite l-a moșit pe Caragiale tocmai fiindcă forma simptomatică de raport care definește spațiul public de mai bine de un secol rămâne „mișto”-ul. Comunismul a fost mediul optim de maturizare a evazionismului parodic: supraviețuirea spirituală era potențată de abilitatea de a nu lua lucrurile în serios. După aproape trei decenii ironia de profil jos e întreținută de un cinism detestabil și apare lipsită de orice efecte pozitive. Îmi pot închipui că nu am moștenit (ca ins și popor) nici un fel de predispoziție subtilă pentru analiza filosofică, ba dimpotrivă, am motive bune să cred că Traian – țăran român cu doar două zile de școală[1], care n-a fost în viața lui la nimeni slugă, care a ținut până în ziua morții doar cai albi și a trăit din sudoarea palmelor, nu s-ar fi gândit în ruptul capului să-și facă un loc între oameni cu vorbe drese în abur de cârciumă. Au trecut mulți ani de atunci, dar lucrurile nu cred să se fi schimbat, doar pentru simplul motiv că noi nu mai umplem hârtia cu cerneală.

Cu mintea alergând între două ședințe, intelectualul autohton e bine înfipt și redutabil în competența sa oficială: performant după cerințele ministerului – scrie și execută aplicat în timpul orelor de program, iar în timpul liber înjură regimul ticăloșit și argumentează pe înțelesul „maselor” pentru ce, de acum înainte, nici o speranță nu se mai justifică. Tranziția, care a produs o sută de mii de teze doctorale (și, nu-mi dau seama exact, câte idei) – se dovedește mai săracă în bun simț decât lumea satului interbelic unde dascălul sau popa aveau toate motivele (și posibilitățile) să-și petreacă vacanțele la Paris. Poate că nu e onest să încercăm comparații în oglindă: fără pretenția unei diagnoze – a devenit evident faptul că spațiul academic a suferit o deteriorare îngrijorătoare. Autoritatea intelectuală a intrat in faza precarității metodice. Gândirea legitimată prin proceduri consensuale a căpătat o patină politică ale cărei efecte le resimțim în fiecare zi. Oamenii politici folosesc întâmplarea că pot avea dreptate în regim paușal și această posibilitate are efecte culturale și sociale imediate.

Lumea universitară e marcată de conflicte și interese, acest lucru nu cred că poate fi schimbat. Nici o epocă nu a făcut știință cu „oameni de bine”. Descoperirile sunt opere ale unor oameni ale căror texte au fost trecute în Index librorum prohibitorum vreme de sute de ani.  (Indexul Bisericii catolice conținea lista scrierilor dăunătoare – apare la cererea Inchiziției în 1559 și are mai multe ediții – ultima fiind cea din 1948) Că tot veni vorba despre „indexarea lucrărilor”, în bazele moderne de date, cred că disputa asupra relevanței indicelui Hirsch e la fel de utilă azi precum erau disputele teologilor medievali cu privire la sexul îngerilor.

Sub raport practic cred că lucrurile pot fi judecate în termeni mult mai clari. În Universitățile românești se scrie excesiv cu scopul deloc spiritual de a îndeplini câteva standarde cantitative de performanță fixate de un Minister bântuit de afilieri și interese străine oricăror criterii transparente de valoare. Cărți inutile (unele de-a dreptul toxice) se tipăresc în câteva zeci de exemplare doar pentru a fi trimise spre indexare KVK (Karlsruhe Virtual Catalog). Nu vreau să reproduc aici seria argumentelor bine fixate de colegii de breaslă (de revăzut articole Contributors recente – Adrian Papahagi, Virgil Iordache, Mihai Maci – și e doar o listă scurtă), cred că ar fi mult mai constructiv să acredităm rapid un criteriu național simplificat și transparent de selecție al elitei academice. Fără a avea iluzia că e imperativ să „inventăm apa caldă” vreau doar să remarc faptul că în corul contestărilor sistemelor de indexare precum și al partizanilor conectării cu orice preț la „mainstream”, cei mai mulți admiră sau detestă un conținut pe care nu îl cunosc. Evident nu se pune problema ca vreo comisie să fie în stare să cunoască integral producțiile textuale ale vreunui abilitat. CNATDCU nu e un club de lectură și nu cred că discutăm cu sens dacă ne închipuim că ar trebui să devină așa ceva. Pornind de la această premisă, pentru moment ceva devine valoros (sau nu) în plan intelectual pe baza unui soi de consens al autorității exterioare conținutului cunoașterii (ziceți-i ISI Thompson sau Chicoș Rostogan dacă vă este mai la îndemână). Ori asta nu ajută sub raport practic nimănui:  birocratizarea procesului de selecție a elitei academice (poate după un model occidental de succes) a adus în spațiul Universității (din păcate) doar efectele perverse: o goană devălmășită după indici de impact și o pletoră arogantă de inși care se citează încrucișat cu singurul scop de a beneficia de finanțări grase.

În opinia mea ideile care circulă liber au parte (mai devreme ori mai târziu) de exact atâta recunoaștere câtă au nevoie. Sunt domenii diferite de cunoaștere – unele stau sub semnul unui esoterism structural și nu se vor bucura niciodată de interesul public pe care îl trezește, spre exemplu, o creație majoră din domeniul artelor. Mediul academic nu are nevoie de proceduri mai complicate de validare a performanței, destui universitari privesc completarea unor formulare din ce în ce mai complicate ca o misiune imposibilă. E nevoie însă de o deschidere imediată a pieței ideilor și un schimb intensificat de opinie științifică. În acest scop e suficient ca Ministerul să asigure un cadru minimal: ca să fiu foarte concret și aplicat (în sensul politicilor publice) cred că mediul academic românesc are nevoie de un Index Academic Național (IAN) unde comunitatea științifică să poată intra în contact direct cu producția de idei din domeniu. Valoarea și onestitatea unei gândiri se probează fără echivoc atunci când e confruntată liber cu o gândire de același calibru. Ori nu e cazul să prezumăm că întreaga gândire de calibru din România e concentrată la nivel CNADTCU. Odată cu înființarea IAN (e nevoie de o discuție temeinică cu privire la procedurile de postare, acces, drepturi de autor, reglementări de securitate, etc.) o serie de tentative de plagiat vor fi stopate în fașă și mulți autori vor ezita atunci înainte de a decide să publice banalități aducătoare de puncte.

Indexul Academic Național merită o șansă. Nu spun că va rezolva integral problemele mediului academic românesc, geneza acestora e mult mai complicată și merită o analiză separată. IAN ar putea însă deveni mediul de întâlnire al gândirii fără prejudecăți și o formă de recunoaștere a celor care, în mod onest, vor și sunt în stare să scoată școala românească din epoca datului cu părerea. IAN poate oferi comunității academice din România ocazia de a da verdicte calitative: se va exprima pornind de la o gândire și nu de la un test procedural cu privire la valoarea ei – adică va primi șansa unei judecăți calificate.

______________________


[1] Bunicul vorbea puțin și a trăit întreaga viață convins că satul e plin de vorbe goale și muieri aflate-n treabă.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "34 comments" on this Article:

  1. Ela spune:

    Citind acest remarcabil articol, mi-au venit in minte (ce ti-e, si cu conexiunile astea intempestive :) ), un proverb chinezesc* si o afirmatie a lui Marcus Aurelius** care, combinate, sustin pertinenta propunerii de infiintarea a IAN.
    *Un drum, fie el de mii de km, incepe cu un prim pas, esential!
    ** In viata este important sa accepti ceea ce nu se mai poate modifica, este vital sa schimbi ceea ce te impiedica sa evoluezi, dar este esential sa faci diferenta dintre aceste doua categorii distincte!

  2. lucid spune:

    Pe cand era ministru, Mircea Miclea a decis infiintarea Registului National Academic dupa criterii precise la standard occidental – lucrari si citari in reviste serioase – ISI si baza EU de date pentru umanisti (nu mai stiu cum o chema, azi nu mai functioneaza). Registrul l-a facut practic Daniel David. Reactia majoritatii kkdemice din rrrominika – mai ales a “humanistilor” – a fost de respingere cvasi-totala din simplul motiv ca nu aveau loc in registru. Cand nu te stie nimeni dincolo de Bechicerecu Mic – precum pe “humanistii” nostri e normal sa fugi de bazele de date internationale ca dracu’ de tamaie. Se fac citari incrucisate in revistele ISI autohtone? Simplu, le scoatem din criteriile Registrului. Ipocrizia de tip adrian papahagi consta tocmai in respingerea bazelor de date serioase sub pretext ca “nu e complete”; mai sunt si unii care acuza Occidentul ca discrimineaza superba capacitate ‘telectuala moldo-valaha.
    Bref, Registrul National Academic exista, trebuie doar actualizat. Problema e ca in el incap doar cateva sute de universitari si scientisti. Asta este problema jalnicului sistem kkdemic de astazi.

    • Ioana spune:

      De ce trebuie sa ne avantam in a pretinde performante internationale de la niste oameni care sunt platiti ca vai de ei? Stiti ce salariu are un lector din Germania si ce salariu are un lector din Romania? Asta ar fi una.

      Alta ar fi ca in Romania se sufera crunt de boala unui formalism idiot. Publicam tone de lucrari, indexate, neindexate, nici nu mai conteaza, fara absolut nici un impact real in domeniul respectiv. Trebuie sa fii rupt de realitate sa-ti imaginez ca impunand norme de cercetare la hectar produci ceva nou la fiecare trei articole, mai ales in domeniul umanist. Si in timp ce cadrele didactice alearga ca nebunele dupa puncte, citari si isipisi, studentii sunt din ce in ce mai slabi. Pentru ca NIMENI nu se mai sinchiseste de calitatea actului didactic. Noi existam pentru a publica si a asigura, astfel, finantari universitatilor.

      Ar trebui sa ne preocupe in primul rand sa “producem” promotii cu pregatiri solide, o clasa de mijloc substantiala si capabila. Cercetarea, cu foarte putine exceptii, ar trebui sa fie rezervata unor institute, putine, dar bine finantate si monitorizate, nu impusa tuturor ca norma. Pana la urma ce urmarim, ca societate? Munti de hartie si citari fara numar sau o baza profesionala si sociala in stare sa mai salte tara asta din marasm?

    • judex spune:

      Indicele H-escu (ma rog, IAN), independent de bazele de date deja acreditate, nu slujeste decat izolarii cercetarii romanesti (prin urmare, a cercetatorilor romani si a universitatilor romanesti) de circuitul occidental. “Oglinda, oglinjoara…” era proprietatea imparatesei, nu a Albei-ca-Zapada, cum par sa incerce sa “demonstreze” universitari ca Borza sau Papahagi. Si altii..
      P.S.
      ..si imparateasa a avut impulsul spargerii oglinjoarei, atunci cand raspunsul nu s-a potrivit impresiei personale despre propria-i fiinta.
      P.P.S.
      Contrar parerii dlui Borza, exista cercetatori romani cu indici Hirsch care ii fac invidiosi pe multi universitari din SUA, Germania, Franta sau UK…

    • Sorin Borza SB spune:

      Eu nu cunoșteam povestea cu Registrul Academic Național – am dat o căutare pe Internet și nu apare nicăieri. Miclea și David sunt universitari impecabili și mă bucur să aud că au avut deja inițiativa. Eu vorbesc însă despre o formulă diferită: Indexul ar trebui să permită o evaluare calitativă a unui text – asta e mai mult decât o simplă indexare, de altfel cât se poate de utilă…
      Pot vorbi chiar despre modalități concrete în care acest lucru ar trebui făcut. Nu subscriu la ideea conform căreia toți universitarii ar fi făcut compromisuri. Trebuie să fiți de acord cu întâmplarea că e perfect posibil ca pe unii să fie, conceptual vorbind, în avans față de consensul academic – tocmai vă ziceam că Index Prohibitorum e plin de autori de geniu…

      • Catalin spune:

        Domnii Borza si Papahagi au luat o pauza de la edificarea noilor partide PMP si M10 si le miroase rau criteriile international recunoscute de evaluare academica. Mi se pare hilar ca in alte aspecte dumnealor striga ca numai occidentul are dreptate si eu stiu mai bine ce se intampla la Bucuresti, dar cand vine vorba despre chestii care tin de evaluarea profesionala a domniilor lor, europenii astia de vest n-au habar despre ce vorbesc (nici nu mai comentez faptul ca domnul Papahagi nu are habar sa caute indicele Hirsch al unei persoane si ii da ca amaratul ala de Umberto Eco este egal cu el sau pe aproape). Dar aitudinea dumnealor nu mi se pare cea mai etica, daca tot vorbim de un conferentiar universitar cu aplecare spre etica.

  3. Un batran spune:

    Exista zeci de astfel de indexuri academice de nivel international, de mare prestigiu si de larga utilizare, in care si-au postat operele stiintifice inclusiv laureati Nobel – v. de ex. celebrul Research gate – v. http://www.researchgate.net/ (care include cateva sute de cercetatori si universitari romani)

    Nu e cazul sa reinventati apa calda. (ISI Thomson nu “Thompson” cum ati scris Dvs.)

    • Sorin Borza SB spune:

      Ați înțeles greșit. Nu propun un nou sistem de indexare, propun o formulă care să permită oricărui membru al comunității academice să emită judecăți de valoare pe un conținut și să participe la dezbaterea cu privire la valori. Asta nu înseamnă că denunț sistemele consacrate de indexare. Abia acuma puteți concluziona în mod consecvent că sunt un troglodit fiindcă am scris Thomson în loc de Thomson

      • Tot eu spune:

        Nu am inteles gresit, ci corect. Exact asta face Research Gate, comenteaza lucrari, pe langa functiile de indexare, acces etc. Are o notorietate stiintifica uriasa, la nivel international. Se vede ca nu o utilizati… Cate articole Thomson Reuters aveti publicate (cu factori de impact si scoruri de influenta nenule)?

        • Sorin Borza SB spune:

          Prezum bunele dvs. intenții, de aceea vă răspund. Vă las să găsiți singur articolele mele indexate. Nu veți avea chiar așa mari dificultăți, nu e o pledoarie contra ISI – văd modelul Miclea ca un câștig important. Ați înțeles greșit ce propun, pur și simplu nu vreau să repetăm greșelile sistemelor occidentale. Înainte de a mă considera „reacționar” e bine să citiți ceva despre problema indexărilor (de pildă Lindsay Watters – Ennemies of Promise Publishing, perishing, and the Eclipse of Scholarship, Paradigm Press, Illinois 2008, sau măcar Paul Goodman – Compulsory Mis-Education and the Community of Scholars, NY, Random House) și a efectelor birocrației. Goodman se întreba acum zece ani dacă universitățile vor fi capabile să rezite noii birocrații.

          Acuma eu am scris un articol pentru publicul larg, dacă vreți vă pot explica poziția mea pur rațională cu argumente livrești, nu am fixat poziția mea după o noapte de chef.

          Cât despre bătrânețe – să știți de la mine, unora nu le aduce nimic altceva decât o chelie mai lată sau mai mult păr cărunt. Cu toata considerația, insist să citiți de două ori ce am scris: vreau o judecată pe conținut a unei gândiri și nu văd de ce ar fi atât de rău asta, indexările ISI, sunt utile și respectabile – dar ele au deja probleme semnalate în bibliografia deja indicată. Trebuie neapărat să ajungem peste zece ani să repetăm erorile deja identificate de Occident? De ce credeți că au apărut sisteme alternative de indexare?
          Altfel, numai de bine.

  4. Andrei George spune:

    Nu prea sunt de acord cu dvs ”Evident nu se pune problema ca vreo comisie să fie în stare să cunoască integral producțiile textuale ale vreunui abilitat. CNATDCU nu e un club de lectură și nu cred că discutăm cu sens dacă ne închipuim că ar trebui să devină așa ceva.”.CNATDCU și UEFISCDI trebuie să mai lase din fiițele blănoase și să devină cluburi de lectură. Producția de carte tehnică are și ea un rost- chiar dacă nu urmărește să fie indexare ISI. Nu putem norma munca unui profesor sau cercetător ca la strung- să aibă 2 articole ISI pe an, etc. Pur și simplu așa gândește nea Gheorghe de la sculerie, ăla care știe că de fapt inginerii ăia nu fac nimic și el face toată treaba.
    Corpul profesoral și de cercetare trebuie evaluat – și abilitat- individual. Pentru asta ar trebui să se apeleze la o firmă străină- iar cei abilitați să se bucure de tenure și de o finanțare decentă de la stat cel puțin 10 ani.

    • it_s__not_news spune:

      ” finanțare decentă de la stat ” -jos labele de pe banii mei, taietorilor de frunza la ciini. Faceti cercetari pentru privat, daca aveti cu ce.

      • judex spune:

        Asa este!. Imi permit sa traduc acel “…cu ce” al comentatorului, prin mai directul “cap”.

        • Cititor spune:

          Ca sa traduc si eu ce spune “it_s__not_news”, el spune de un SRL sau un SA care are nevoie de un X si care plateste pe cineva pentru acel X. Din pacate asta nu se numeste cercetare se numeste proiectare, si nu e acelasi lucru.
          De exemplu, cei care au inventat Internetul prin 1969 au facut cercetare si au fost platiti de stat, care nu a primit bani inapoi. SRL-urile si SA au devenit interesate de-abia dupa 25 de ani de chestiunea cu pricina. Asa ca daca azi un SRL sau un SA cere unui cadru universitar sa-i faca o aplicatie nu se cheama cercetare ci aplicarea unei cercetari mai vechi. Ce-i drept este util ca prin preajma sa fie unul din cei care in ultimii 25 de ani au cercetat Internetul cu bani de la stat si intre timp au educat o suita de tineri in acelasi domeniu, tot cu bani de la stat.
          Finantarea cercetarii este o “pomana” oferita unor oameni valorosi, pentru lucruri care e posibil sa nu fie utile nimanui. Doar pentru a nu-i lasa sa moara de foame si de asemenea sa-i mentii in forma si activi. Pentru ca va veni un moment cand “it_s__not_news” va avea nevoie de ei si incepe sa planga ca nu gaseste oameni valorosi si ca trebuie sa ii educe el si ca nu-i ofera un “solid return of investment”.
          Cum iti dai seama ca sunt valorosi? Pentru ca e clar ca nu poti pune baza nici pe “judex” nici pe “it_s__not_news” sa se ocupe de chestia asta, ei fiind mai limitati in gandire. IAN nu e bun ca e facut de persoane direct interesate de rezultatul acestuia, ISI e bun daca-i facut cu cap. Orice fituica poate fi facuta ISI de niste birocrati, e de ajuns sa respecti niste conditii administrative. Pe de alta parte nu orice fituica poate ajunge in zona rosie sau galbena ISI, deci chestia asta intradeva ar fi valida. (pentru “judex” si “it_s__not_news” Q1 si Q2, sa ajungi acolo nu mai e pe baza de completat hartii, trebuie mai mult)

      • Andrei George spune:

        Ca să reiau- că văd că a fost șters- deci n-a plăcut cuiva. Stimabile, în nici un fel de țară cercetarea nu se face direct către privat- dacă nu discutăm de niște firme gigant- care au propria lor cercetare. Germania- cel puțin în domeniul meu de specializare- are un institut- Fostul BIA- care este finanțat extensiv și regulat de Ascoaițiile Prfesionale (ceea ce în România nu există) și lucrează pentru aceste asociații- rezolvând problemele pe care ele le au. UK are un institut finanțat direct de stat- HSL- iar Franța idem- INRS-ul.

      • Cititor spune:

        Ceea ce se obtine este in concordanta cu ceea ce se investeste. Nu spun ca privatii nu platesc taxe, chiar impovaratoare, dar din pacate sunt paraziti interpusi pe traseul banilor.
        “Privatii” care sunt deranjati de astfel de cheltuieli inutile trebuie sa realizeze:
        1. Pentru banii oferiti unui cadru din mediul academic ei nu ar putea angaja nici o femeie de serviciu, asa ca ce se obtine exact ceea ce se plateste.
        2. Tot privatii se plang ca nu pot gasi oameni pe care sa-i angajeze deoarece nu se mai produc absolventi valorosi. Va mai dura un pic pana societatea va realiza ca are nevoie de invatamant performant.
        3. Aceeasi privati ar dori sa apara absolventi direct invatati cu EXACT ce le trebuie lor. Nu cu chestii generale “inutile”. E al n-lea nivel de invatamant, asa numitul training, din nou privit in momentul de fata ca pe o investitie inutila de antreprenori.
        La subiectul articolului: un alt instrument birocratic e ultimul lucru care este necesar acum. Invatamantul este in conservare, ce a mai ramas din el, pana cand societatea va constientiza ca e necesar. Un nou index ar fi util doar pentru mica/marea echipa de birocrati care ar profita implementandu-l.

        • it_s__not_news spune:

          pct 1. => nu vad ce relevanta are pentru problema curenta discutata. Pot intelege stiinta de dragul stiintei, dar ca sa ajungi la un asemenea nivel de libertate, trebuie sa fiu sigur ca nu-mi toci banii facind nimic. Chestie de incredere, pe care nu o mai aveti. Dl Andrei George face lista unor institute din afara, insa ele au ceva ce voi nu aveti: increderea publicului platitor ca se face ceva treaba acolo. Si rezultate din cind in cind.

          pct 2. => Nu subfinantarea cercetarii e motivul pentru care nu se produc oameni valorosi, ci nepotismul, angajatul pe pile, etc in facultatile de stat. Nu vreau sa vb de alea particulare, acolo e jale.

          pct 3. => Eu vad ca ies absolventi fara cunostinte teoretice, sau mai grav, gresite. Si trebuie sa-i scolesc eu pe niste chestii care ar fi trebuit sa le stie. Asta ma costa bani.

          In rest, va inteleg, e nasol sa te compari cu unii din afara care au un sistem care fct de ani buni, fac si treaba …

          • Cititor spune:

            Parca lucrezi in guvernul ponta cu loteria fiscala, mai intai primesti produsul si pe urma dai banii. Educatia e unul din sistemele alea in care platesti douazeci de ani si dupa aia primesti. Si nu ai alta solutie, specialisti valorosi nu obtii decat prin educatie (asta faci si tu la nivel mic, dar e o spoiala, il inveti sa roteasca o piulita de la stanga la dreapta, daca trebuie sa roteasca invers e pierdut).
            Nepotismul e o problema dar nu chiar asa de mare. Pentru simplul motiv ca o cariera in invatamant nu mai este de mult o CARIERA, care sa ofere statut social. Nepotismul in ultimul timp e de tipul “copilu’ asta e prea prost ca sa faca fata in alte locuri asa ca lasa-l aici unde macar nu chiar moare de foame”. Efectul periculos, ca il iau pe al lui X in loc sa il iau pe unul valoros nu mai exista de mult, pentru ca nu prea mai sunt oameni valorosi dispusi sa ramana in sistem. Asa ca prostul lui X in locul prostul Y care nu-i al nimanui e tot aia.

  5. Hector spune:

    Selecția este într-adevăr un aspect fundamental al ecosistemului academic, nu de alta dar criteriile de selecție determină caracteristicile elitelor. Apropo de elite, ca să dau doar un exemplu, este foarte larg răspândit la noi un anumit tip de profesor universitar, foarte respectat, care, după o lungă experiență din care lipsesc articolele în jurnale și conferințe de top și care predă cursuri de acum 20-30 de ani, are în schimb o activitate instituțional-birocratică foarte intensă și foarte bine punctată când e vorba de gradațiile de merit. Este acel tip de profesor, numit și ”șef de colectiv”, care deține puterea/controlul (cu acordul șefului de Departament) asupra orelor pe care sunt angajați tineri asistenți sau lectori ce se obligă să îl treacă co-autor pe profesorul-birocrat care le-a făcut intrarea în sistem. E treaba lor să publice articole ISI pentru șeful care a fost și este incapabil de așa ceva. Șmecheria este că tocmai aceste ”elite” se ocupă de selecție – de unde imposibilitatea primenirii sistemului și îndepărtarea, în bună parte deliberată, a tinerilor de valoare. Bravos națiune, halal selecție!

    • Sorin Borza SB spune:

      Aveți perfectă dreptate. De aceea e o propunere bună IAN: să dai „comenzi” pentru idei originale e mult mai greu decât să comanzi articole indexate. Ori multe opere de conjunctură nu ar mai fi vazut lumina tiparului daca autorii ar fi știut că sunt pasibile de critica abilitată a unor neafiliați unor interese sau coterii academice.

  6. Bogdan spune:

    Este nevoie de un sistem de cunatificare a performanțelor academice, dar ce dorim să măsurăm/cuantificăm?

    1. Vizibilitatea internațională?
    2. „Impactul științific„?
    3. Aplicabilitatea practică/utilitatea?

    Cum măsurăm? Asociem valori cantitative unor elemente calitative? Ce informație trebuie să transmită „indicatorul„ și către cine (utilitate)?

    Cred că un prim pas ar fi reconstruirea „podului„ dintre „soft science„/umanioare și „hard science„ cumulat cu renunțarea la generalizarea domeniilor/subdomeniilor/sub-subdomeniilor….

    Aș cum se afirmă că articolele din umanioare nu prea au aplicabilitate practică la fel se pot lua la inventariat articolele din „hard science„ care au avut aplicabilitate reală în domeniile industriale.

    „Sistemul„ în care trăim este atît de complex încît studiul societății și a fenomenelor nu poate fi lăsat doar la mîna „umaniștilor„ sau „inginerilor„.

    • Sorin Borza SB spune:

      Problema cuantificării pusă în acest fel rămâne în spațiul strâmt al deciziei de autoritate: cineva de la „centru” va spune că impactul științific contează mai mult decât orice alt criteriu (vizibilitate, etc) Ori un Index cu lucrări suspendă tocmai acest autoritarism – ceva este (nu este) bun fiindcă o instanță abilitată decide așa, ci se validează în raport cu interesele și recunoașterea unei comunități științifice mai largi. Există desigur contraargumente – eterogenitatea competenței în rândul membrilor unei comunități, valoarea nu e un concept de extracție consensuală etc, dar în final, cred că e mai bine să ne pronunțăm (riscat) asupra unei gândiri aflați în contact direct cu produsele ei și nu pe baza unor clasificări servite. Nu am nici o pretenție de relevanță a priori pentru sentimentul meu că examinarea critică a unui text e mai importantă decât orice sugestie de valoare științifică cu privire la el.

      • Bogdan spune:

        Vreau să mă asigur că am fost bine înțeles: rîndurile mele erau frămîntările mele :) nu o contestare a propunerilor din articol.

        Memento mori:

        „Proiectul strategic “Doctoratul in Scoli de Excelenta – Evaluarea calitatii cercetarii in universitati si cresterea vizibilitatii prin publicare stiintifica” a avut drept obiectiv general elaborarea, testarea si implementarea unei metodologii care sa asigure evaluarea internationala a calitatii cercetarii in universitati, sustinerea scolilor de excelenta precum si cresterea capacitatii de publicare stiintifica la nivel institutional si individual, cu impact asupra calitatii programelor doctorale.

        Managerul proiectului – dl. Prof. Dr. Ing Ioan DUMITRACHE
        Managerul Adjunct – dl. Prof. Dr. Gheorghe CATA-DANIL.

        Proiectul a fost pregatit, depus si castigat la prima competitie de proiecte finantate prin Fondul Social European, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, prin Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior si a Cercetarii Stiintifice Universitare – UEFISCSU, Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior – CNCSIS si Consiliul National pentru Finantarea Invatamantului Superior – CNFIS, alaturi de alte patru mari proiecte destinate imbunatatirii sistemului universitar romanesc.„

        Acesta este doar un exemplu de bani „pierduți„ de Ministerul Educației (http://www.ecs-univ.ro/).

  7. Articolul este binevenit, chestiunea este importanta si merita dezbatuta mai pe larg. Cu voia d-voastra, as puncta aici doar trei chestiuni:

    1) Din punct de vedere al principiului, problema metricilor nu o mai reiau aici – pentru cei interesati am dezvoltat-o mai larg intr-un eseu publicat pe blog-ul meu personal cu titlul ‘Lumea academică: mașinărie complicată sau sistem complex?’: http://reteauadeidei.blogspot.ro/2015/03/lumea-academica-mecanism-complicat-sau.html

    2) Din punct de vedere al implementarii, decat sa ceara fiecarui profesor sa completeze manual acele fise, Ministerul ar fi facut mai bine sa finanteze un mic proiect care sa automatizeze (sau macar semi-automatizeze) acest lucru – era fezabil pentru ca toate informatiile sunt in baze de date disponibile pe Internet. Profesorii sunt satui de fise si rapoarte si mai au nevoie si de respect pentru timpul lor. Acum aud (de la dna. prof. Mihaela Miroiu) ca Consiliului National al Rectorilor s-a intrunit astazi si a hotarat sa submineze intreg procesul – asta ca bataia de joc sa fie incununata (in loc sa se ocupe de plagiatorii din propria ograda: http://www.graur.org/Text/aa.20150309.htm ).

    3) Sigur ca ar fi foarte bine “sa se faca” ceva, de exemplu indexul IAN propus de autor. Dar este cu mult mai bine este cand cineva chiar face ceva! Astfel, permiteti-mi sa reamintesc aici initiativa profesorului Isoc care a creat Indexul Plagiatelor (http://www.plagiate.ro/Ro/ro.first.htm) – este unul dintre rarele exemple cand cineva face ceva si chiar are impact. Este un bun exemplu de lucru concret, care se pot face indiferent de vointa unor rectori sau politicieni care pot oricand sa ignore ideile bune si utile dar nefolositoare establishment-ului actual.

    • Sorin Borza SB spune:

      Cred că ați punctat foarte bine o serie de aspecte care vizează dimensiunea tehnică a propunerii. Sunt sigur că e nevoie de un efort colectiv pentru a ieși din stadiul „datului cu părerea”, rămâne ca solidaritatea noastră conceptuală să producă efecte în planul propunerilor coerente de politici publice.

  8. Razvan spune:

    Ideea este foarte buna asa cum sunt multe alte idei ce pot fi gandite pentru a fi aplicate la situatia de fata. Ea are insa un mic defect: Nu poate fi aplicata !
    Mi’as dori foarte mult sa poata fi aplicata dar nu este.

    Motivul este simplu. Nulitatea majoritatii productiilor universitarilor nostri.

    Este mai simplu sa numeri una doua cinșpe o suta de carti si alta este sa si citesti ce se afla in ele. Articolele la fel. De cand au indexat romanii toate fițuicile… trai pe vatrai. Nu mai conteaza continutul ci doar forma.

    Uitati’va la ei. Nu se citesc unii pe altii. Ah… uneori se citeaza reciproc dar asta e curtoazie. Sa citeze argumente… aiurea… asta ar insemna ca ar citi in primul rand si apoi ca ar si intelege. Nici pomeneala.

    Isi trateaza productiile intelectoale precum organele genitale, cu multa pudicitate. Ei stiu ! Ei stiu ca textele respective sunt imbecile. Si atunci… depinde de la caz la caz. Daca e in pozitie de forta, respectivul te ameninta cu pozitia sa. Daca nu este, incearca sa iti gaseasca mica solidaritate…

    Si, da, criteriile sunt cvasi-imbecile… pentru ca atat cat numeri in loc sa citesti pentru a evoalua productia cuiva rezultatul nu poate fi decat imbecil. Dar cine sa citeasca ? Comunitatea universitara ? Dar ei nu citesc. Ah… revistele straine… dar de ce ar publica ei subiecte si autori din Romania ? Nu e firesc. Nicaieri in lume nu se asteapta ca altii sa spuna daca esti prost sau destept. Nicaieri ! Dar noi nu mai avem criterii pentru competenta pentru ca la inceputul anilor 2000… noii universitari si’au dat seama ca au la indemana o vaca de muls… si au muls, si au muls… si inca mulg. de ce ar fi ei prosti sa lasa vaca din mana? De dragul tarisoarei ? Ete na!

    Problema este ca sitemul de perpetueaza. E capabil sa corupa mai departe pe noii veniti. Noii veniti care … D-zeu-le! sunt de o calitate tot mai indoielnica dar invata repede lectia. Problema este ca nimeni nu e capabil sa articuleze un argument si cel mai adesea nivelul intelectual si cultural este de nivel liceal. Exemplele abunda iar erxceptiile nu sunt datorita ci in pofida sistemului.

    De altfel ma uitam cat de deconcertant este sa lucrezi la un articol si sa te zabati sa gasesti resurse si literatura necesara si in acest timp sa ii vezi pe altii cum isi scriu maculatura lor de zi cu zi cu tonele. Bon, se poate sa fie unii vizitati de talent mai des si sa aiba o putere mai mare de munca. Dar privindu’le productiile simti ca iti vine inapoi mancarea de la ultima masa. Adesea nici macar idei pricipale nu mai zic de argumente sau interpretari ceva mai elaborate. Dar toate astea sunt de inteles pentru ca, nu’i asa, trebuie sa facem totul sa salvam universitatea/departamentul. De ceva vreme tot facem totul. Cursuri peste cursuri… care mai de care mai hilare puse ca “obligatorii” de niste conțopiști de la ARACIS, norme supradimensionate, cursuri la neplata cu ora (ca deh nu are facultatea bani), si nu mai vorbesc despre noi departamente de azi pe maine facute cu aceiasi oameni. Aceiasi ! Cum naiba ?! Ce este asta ? E un fel de srl de cartier care ia banii fraierilor.

    Si ca de obicei pot continua pana la anul cu artfel de circumstante… fiecare din ele fiind o piedica serioasa la crearea unui index academic.

    PS. Nu vedeti ca mediul academic e mai degraba inclinat sa publice in reviste de popularizare decat recenzii profesionale pentru disciplinele proprii? De ce oare? Recenzia este un instrument crucial intr’o lume in care evaluarea se petrece prin lectura nu prin numarare. Dar romanii nostri ce sa citeasca ei. De altfel si in evaluare… punctajul pentru o recenzie este 1 (unu) si nu conteaza unde o publici… poate fi si la gazeta de perete a instituiei… musai academice… sa mori de ras si alta nu.

    PPS Am scris nervos, iertati va rog greselile pe care fara’ndoiala le’am facut.

    • Sorin Borza SB spune:

      Trebui să vă păstrați sângele rece: întreaga istorie e o colecție de imperfecțiuni. Apreciez curajul dvs. de a nu sta deoparte, pentru început asta ar trebui să fie suficient.

  9. lucid spune:

    http://lege5.ro/Gratuit/g4zdkmzv/ordinul-nr-3993-2005-privind-constituirea-registrului-national-al-expertilor-in-invatamantul-superior-si-cercetare

    Daca mai exista undeva pe internet registrul compilat de Daniel David cred ca numai dansul ne poate spune.

    • Sorin Borza SB spune:

      Cu siguranță vorbim despre lucruri complet diferite. La articolul 2 din documentul la care faceți trimitere se spune că acești experți se trec în Registru pentru a a face parte din tot felul de Comisii aparținând Ministerului, acesta este motivul înscrierii lor acolo. Ori propunerea mea cere tocmai o alternativă la acestui sistem unde argumentum ad auctoritas e ultimul și singurul atestat de valoare pentru un universitar.

  10. Razvan spune:

    :-) ))))))))))))) Ramane cum am stabilit.
    Ieri Consiliul Natinal al Rectorilor a amanat “noua metodologie imbunatatita” pana cand “CNFIS va pregati variante mai bune si acceptate de toate universitatile” Evident… avem tot felul de universitati care trebuie si ele sa accepte variantele propuse… Pana atunci si Arici Popognici, Urzica si Can-Can vor fi indexate si se va putea astfel trece la o noua etapa de dezvoltare multilaterala a sistemului nostru de invatamant.

    Eu continui sa cred ca sansa universitatilor noastre poate veni numai de la asociatiile de protectie a drepturilor animalelor… si anume de la o initiativa legislativa care sa permita si cainilor, pisicilor si a altor animale dragi noua sa se dezvolte personal prin studii universitare. Astfel numarul candidatilor pentru studii universitare va creste considerabil si odata cu el si fondurile alocate care sunt nu’i asa per capita. Si aici numaratoarea e sfanta.

    Militati deci pentru drepturile animalelor.

  11. Razvan spune:

    ar mai trebui editat un dictionar pentru uzul amarastenilor, un dictionar despre ce inseamna “prestigiu international” expresie la care monoglotii aglutinati tot fac referire.

    Trebuie sa afle intr’un tarziu si Dulapoi si Scaunoiu ca fituica lor locala indexata CEEOL nu este de prestigiu international, sau ca mica lor contributie acolo nu merita tot atatea puncte cat un text acceptat de o revista editura de prestigiu international.

    Stiti cum e cu prestigiul ? Nu il cauti pe lista x sau y… pur si simplu il cunosti!

    Dar aici ajungem la alta problema spinioasa a bibliotecilor….

    Sa o luam pe rand
    BNR… fosta Samsung… mare frumoasa dar… poate fi folosita ca orice altceva dar nu ca biblioteca. Nu au fonduri, nu au oameni, cei care sunt sunt indolenti, iar revistele … nu pot fi cerute pentru ca sunt inca impachetate si nu are cine sa le prelucreze.
    Biblioteca Academiei… fieful unui cocalar cu o faimoasa vesta… functioneaza cam ca o bibliteca sateasca. Iar regimul fotocopiilor sau a posibilitatii de fotografiere cu aparatul propriu… este cainos.
    BCR- aici o bila patrata. E cea mai buna biblioteca. Ea insa este supra aglomerata si sistemul achizititiilor lasa de dorit ca peste tot. Mai nou nu mai functioneaza nici Rolinest… prin care mai aflai ce care si pe unde o poti gasi.
    Bibliotecile Universitare sunt o gluma proasta. Cel mai adesea ele au cumparat ceva carti candva cand au avut bani si dupa cerintele unor profesori care se intampla sa fie prin preajma si sa aiba nevoie de ceva lucrare straina. Atat.

    De fapt, pentru ca gasi o biblioteca functionala omul trebuie sa parcurga mai multe sute daca nu mii de km si sa treaca cel putin o granita. Sau exista biblioteca Amazon.com si altele ca ea. Dar vedeti dumneavoastra nu toti ai resursele financiare ale grangurilor care si’ai tras spuza pe turta lor.

    Asadar, vrea omul sa publice in ceva revista de rasunet…. rasunetul cui? Rasunetul Racnetului Carpatilor ? Crede cineva ca articole si carti publicate la reviste si edituri de prestigiu se scriu numai cu hei-rup? Chiar, cine e cretinul care poate crede asa ceva?

    Zice-se ca o carte este de prestigiu international daca se afla in 10-15 biblioteci… ce gluma buna. Pai tocmai ca oamenii aia de la universitati de “prestigiu” sunt de prestigiu pentru ca isi permit sa cumpere toata sau aproape toata maculatura produsa in lume. Am gasit daunazi o carte … in 6 biblioteci occidentale si doar intr’una romaneasca. Carte publicata aici in smarcurile Dambovitene.

    Apoi vrea omul sa scrie ceva studiu comparativ… si ar vrea el sa arunce un ochi asupra lucrurilor petrecute la vecini… Putina lume stie dar suntem vecini cu Bulgarii, Sarbii, Ungurii, &c…. nu cu Franta, nu cu Anglia, nu cu Statele Unite sau Italia cum cred tot zevzecii. Dar aiurea… de unde carti? Doar cautati o istorie a literaturii bulgare… a literaturii grecesti sau sarbe… doar cautati in toate bibliotecile de la noi. Cred ca mai usor s’ar gasi o istorie a literaturii din Noua Zeelanda. Crede cineva ca publica vre’o editura de “prestigiu” mici compuneri pe aceiasi si aceiasi tema a memoriilor lui Carol… sau imaginea femeii in memoriile Reginei Maria ? Cat de imbecil trebuie sa fii sa nu intelegi ca cercetarea costa.

    Si aceasta trebuie spus raspicat: Abia dupa ce investesti scoti profitul, dar asta daca ai grija ca investitia sa nu se duca pe apa Sambetei luata se smenarii care isi spun profesori dar publica la Racnetul Carpatilor si fac emisiuni dragalase pentru amuzamentul novicilor. Toata lumea asta nu stie ce este aia cercetare. Au senzatia ca se duc la biblioteca, noteaza cate ceva din ce citesc ei acolo si vin acasa si pun pe hartie impresiile lasate. Studentii lor nu stiu sa faca decat referate sau prezentari. Notiunea de eseu argumentativ le este straina asa cum le este si provesorilor lor. Scoli doctorale s’au construit pe tipicul asta. Cum naiba sa ii iai la puricat cand s’au inmultit mai rau ca sobolanii?

  12. Consonant spune:

    Nu cred in acest index: este aproape imposibil sa faci o institutie (fiindca asa ceva inseamna o institutie) care sa nu fie parazitata, ba politic, ba din rautate, ba din incompetenta, etc.

    Am insa o foarte buna experienta si impresie despre ReseachGate http://www.researchgate.net unde este mai greu de trisat si are criterii transparente si relativ coerente de evaluare.

  13. un dezastru spune:

    Vedeti Academia.edu – poate ajuta.
    Noi nu am reusti sa facem un repository national de teze de doctorat (prin care sa starpim plagiatul de la acest nivel, dar si sa identificam mediocritatea unor lucrari). Din cele peste 50.000 de teze de doctorat aprobate dupa ’89, peste 50% sunt maculatura si plagiate ordinare.
    Daca vor fi publicate online (ca in alte tari), situatia se va dovedi mai grava decat anticipam. Va mai aduceti aminte de infractorii ce-si luam doctorate in economie (inainte de a intra la puscarie)? Acela e doar un preview al calitatii lucrarilor…

    Comisiile de doctorat sunt deseori o gluma prin dezinteresul de a critica lucrarile prezentate – ideea e sa se incaseze bani pt conducere doctorate iar studentul sa primeasca bursa si titlul la final. Universitatile fara rezultate academice relevante international nu ar trebui sa aiba voie sa organizeze doctorate. Doar ciclu de licenta si maxim de master. Multumim Abramburica!

    Pun accentul pe nivelul doctoral deoarece de acolo sunt selectati (subiectiv) cei ce intra in sistem, chipurile sa faca treaba mai buna decat predecesorii lor. Nu este decat o reproducere a mediocritatii, iar exceptiiile nu fac diferenta.

  14. Andrei George spune:

    Văd că sunt foarte mulți oameni care au probleme cu ”prestigiul”. Nașpa rău. Ceea ce a rămas de la Ceaușescu- și e perpetuat în continuare de funcționari care doresc să se acopere în hârtii și ”geniali” de nișă- este dorința după piticul cel mai înalt și răcnetul Carpaților exprimat în indicele Hirsch imens. Nu se poate. Fără o cercetare care să aibă bani, care să aibă timp pentru cercetare și care să nu fie vânată să dea Nobelul azi-mâine- fără profesori care să fie întâi profesori și după animale politice cu păpușele de pânză în buzunare- nu se poate. Nu poți face bici din toate materialele- și e preferabil să ai cercetare care să te ducă un pic înainte- în economia reală- și nu descoperiri geniale despre dunga babuinului care a fost găsit nu știu unde sau despre psihologia transcedentală a nimicului mioritic. Acel pic înainte face diferența între țările normale la cap- și România unde cercetarea e finanțată ca un tur- dar avem cel mai performant laser și profesori care nu prea pot să se exprime dar au poziții la Albany College of Foi de Varză.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Sorin Borza


Sorin Borza

Conferențiar la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Oradea. Doctor în filosofie Universitatea Babeş Bolyai Cluj cu teza „Conceptul... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)