Home » Opinie » Citesti:

Si acum?

Cristian Garabet noiembrie 8, 2015 Opinie
7 comentarii 838 Vizualizari

Ce avem de facut mai departe? Probabil asta se întreabă acum cam toti cei deprinsi cat de cat cu actul gandirii. Optimismul si energia sunt la cote maxime si netul clocoteste de sugestii si scenarii. Toti asteapta marea schimbare acum, sau cel tarziu maine. Nimeni nu mai are rabdare si toti vor ca ceva ce nu s-a intamplat in 25 de ani sa se intample acum, sau cel tarziu maine. Si evident, agentii schimbarii sa fie altii.  Din pacate realitatea este mult mai rece. Nu suntem inca in Matrix sa ne downloadam in creier cunostinte si deprinderi care cer poate spre 10.000 de ore de studiu cum calcula Gladwell in Outliers. Si inca nu putem calatori in viitor. Viitorul il facem noi azi prin alegerile si prin stradaniile noastre continue, zi dupa zi, an dupa an, ani de zile, o viata. Bucla de reactie aproape  instantanee cu care sunt invatati cei din strada  de jocurile digitale si din bula virtuala in care multi traiesc nu exista in real life. Rareori gasesti in RL satisfactie imediata. Rezultatele cer efort si timp, foarte mult efort si foarte mult timp. Daca a iesit o data cu Ponta nu inseamna ca prin cateva zile de veghe in strada vom schimba Romania.

Anul care a trecut de la minunatele alegeri din 2014 a arata deja destul de clar cam ce se va intampla si in continuare. Desi dupa 16 noiembrie 2014, aveam toate motivele din lume sa iesim in strada si sa cerem in primul rand demisia plagiatorului Ponta si votul de la distanta universal, apoi schimbarea cu totul a jocului politic, nimic nu s-a intamplat. Ma gandeam anul trecut cam de Craciun ca e doar o problema de vreme. Eram sigur ca cel tarziu asa cam pe la  Paste VVP cu ticalosenia lui fudula cu tot va fi doar un vis urat. Cat m-am inselat! Nimic nu i-a miscat din casa pe romani, nici atacurile furibunde asupra statului de drept ale celor din Casa Poporului, nici urmarirea penala a sus-amintitului. Nimic! Tot cam pe vremea sarbatorilor de anul trecut ma gandeam ca iar o sa avem o pandemie de onguri si partide politice, ca ne intoarcem la anii 90. Gresit! In afara de M10 si USB ati mai auzit de vreo initativa?

Au fost necesare doua incidente tragice in succesiune imediata pt ca romanul sa se hotarasca sa iasa din casa. Asta arata deja ceva mai profund:  pragul de toleranta la imoralitate al natiunii este extrem de ridicat si poate fi depasit doar foarte, foarte rar. Cu atata hotie si grobianism revarsat peste noi 25 de ani parca e nu chiar de mirare totusi ca simtul moral ni s-a cam tocit. Mai grav si nelinistitor e altceva insa. Romanii nu au demonstrat pana acum ca ar avea cultura lucrului in echipa, perseverenta, rabdarea si dedicarea de a produce o mare schimbare. Sau nu le-au avut pana acum.

Un lucru trebuie sa intelegem cu totii foarte clar. Nicio minune nu se va intampla, oricat am striga noi prin piete si oricat am marsalui prin orase. Sistemul putred si hulit nu se va schimba peste noapte. Partidele nu se vor schimba de maine. Vor mima schimbarea desigur, dar sa nu va asteptati ca baietii de la butoane sa faca pasul in spate. Singura minune la care putem spera este sa ne schimbam pe noi insine. Sa mai lasam la o parte  comoditatea, cluburile, concertele, puburile, Game of Thrones si sa incepem sa daruim din fiinta noastra natiunii. Exista niste reguli ale democratiei si ele spun ca politica se face prin partide si politicieni. Ca urmare, singura solutie de schimbare este implicarea politica si/sau civica a noastra, a cetatenilor. Statul nu sunt ei, institutiile manipulate de politruci si infestate cu maimutoi incompetenti, ruda cuiva, prietenul altcuiva sau amanta vreunui baiat destept si conectat. Statul suntem noi. Daca nu vreti sa  ramanem cu acelasi sistem, cu aceiasi PSD, PNL, UDMR, PMP, ALDE nu aveti de ales. Trebuie sa iesiti din casa! Si nu numai la proteste si nu numai cand moare cineva. Trebuie sa iesiti de cate ori politicienii si institutiile ataca interesul public, morala si bunul simt. Trebuie sa iesiti pentru a va asocia, a produce idei si a le pune in aplicare. Nimeni nu va produce tara pe care ne-o dorim in afara noastra. Stiu ca toti suntem ocupati, cu jobul nostru sau cu firma noastra, dar daca vrem o alta Romanie trebuie sa ne-o construim singuri. Nu exista alta cale.

Cred ca solutia pentru Romania 2.0 sta in puterea asocierii si a crowdfundingului. Asta trebuie sa facem noi de acum incolo. Daca chiar nu  avem timp am putea plati pe cineva sa lucreze pentru noi. Daca toti cei care ne dorim o alta tara, daca firmele ar dona lunar o suma de bani catre onguri acestea ar putea produce know-how civic si social, ar putea produce idei si ar putea sa le puna si in aplicare. Pentru ca tot se fac acum liste peste liste de sugestii, de propuneri de schimbare, o sa fac si eu propunerea mea. Daca ar fi sa aleg din mii de idei doar doua, de cel mai mare impact, idei care ar putea produce bulgarele care ne va schimba tara, atunci le-as alege pe acestea doua: asociere si crowdfunding.

Daca revoltele din noiembrie 2014 si noiembrie 2015 au avut si au loc, asta se datoreaza netului si informaticii, mai precis actiunii disruptive a Facebookului. Acest instrument este perfect pt coagulare sociala, pt actiuni punctuale de guerilla. Lipseste insa ceva similar pentru dezbateri, pentru lucru colaborativ si pentru decizie prin vot. Cred ca un instrument care ar face asta ar avea puterea sa schimbe definitiv lumea in care traim permitand fiecarui om sa se implice, sa propuna, sa argumenteze si in final sa voteze la nivel national, regional sau chiar mondial. E surprinzator ca acest instrument nu a aparut inca pentru ca e atat de simplu de facut. Daca oamenii ar avea acest instrument la indemana pe PC, tableta sau telefon, daca si-ar putea face vocea auzita fara sa isi rupa ore din vietile lor incarcate, atunci cuvantul democratie ar capata un nou inteles.

Avem cam 100.000 si ceva de informaticieni in tara asta. Cum ar fi daca un mic grup dintre ei si-ar pune cunostintele la bataie si ar crea acest soft open-source pt uzul oricarei asocieri umane din Romania, de la o scara de bloc la un partid? Cum ar fi daca noii i-am plăti sa faca  asta? Cum ar fi daca acest soft care sa produca si sa selecteze idei la o scara aproape nationala ar fi acum la indemana noastra a celor 10 milioane de utilizatori de Facebook romani. Nu e locul aici de tehnicalitati dar acest soft ar putea sa acorde ponderi unei persoane in functie de exemplu dupa cate idei care au avut adeziune mare a produs sau din contra dupa cate idei respinse a avansat. Dupa adeziunile pe care le-a facut prin votul sau. Pentru fiecare persoana care ar avea un cont aici s-ar putea vedea oricand toate ideile produse, toate ideile sustinute. Cred ca acest generator de idei cu suport de masa, explicit ar avea putearea sa schimbe Romania. Ar facilita si acccelera fantastic asocierea si schimbarea. Ar reduce zgomotul si ar expune si elimina manipularea si propangada. Specialisti de top ar avea un cuvant de spus alaturi de analfabeti functionali. Doar ca greutatea specialistilor adevarati va creste cu fiecare idee buna promovata sau sustinuta, iar cea a sfertodoctilor si habarnistilor va scadea cu fiecare ineptie debitata.

Haideti sa fim noi prima natiune a lumii care face asa ceva!  Si inca ceva… Sa folosim crowdfundingul nu numai pt suportul tehnologic adus asocierilor ci si pentru productia de know-how juridic, economic si social. Sa lasam si sa permitem specialistilor sa ne ajute explicandu-ne simplu si inteligent hatisul cumplit de legi si norme facut tocmai pt a ridica obstacole progresului, creand ghiduri si oferind expertiza diverselor asociatii create, fie ele partide sau onguri pt salvat Delta Vacaresti.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. marian spune:

    Proteste masive in strada, in toata tara, in fiecare weekend. Luni de zile.

  2. dusu spune:

    “”Romanii nu au demonstrat pana acum ca ar avea cultura lucrului in echipa, perseverenta, rabdarea si dedicarea de a produce o mare schimbare. Sau nu le-au avut pana acum.”
    va referiti cred la intreaga istorie ca romini !asta gindesc si io; de cind s au inventat,nu prea au avut parte de o conducere proprie,independenta de exterior,desi constructia s a facut cu nationalism primitiv
    ” iata ce scrie un tinar psd ist dintr un oras ce odata era pe masura oraselor occidentale din vremi trecute:”Daca parlamentarii reprezinta coruptia, si toti isi vor da demisia, promiteti ca niciodata niciodata !! sa nu-i mai cautati pe niciunul sa va rezolve ceva sau sa va angajeze pe cineva ??
    promiteti ca nicodata nu mai dati spaga la “militie”, atentie la doctor, taxa de protectie la biserica, nu mai sunam pe “cineva” sa ne rezolve rapid, nu mai mergem cu ciocolata la functionarul de la institutia lu’ peste e.t.c.
    pentru ca daca nu..atunci e doar un demers ipocrit !”
    deci mentalitatea s a schimbat in asa masura ca shpaga e un lucru normal acum si in Ardeal

  3. OvidiuD spune:

    Cea mai bună soluție este emigrarea. În masă.
    Până când România se va goli de români. Vor rămâne cei care și-au luat BAC-ul la 32 de ani și apoi au fost votați primari, cei care i-au votat primari și cei precum Becali, Ponta, Năstase … România este țara lor. România e un stat care nu mai poate fi corectat. Nu mai sunt români de calitate pe care s-ar putea baza reconstrucția unui stat necorupt în care doar meritocrația este la putere.
    Așa că, sfatul meu pentru românii care mai au un dram de educație și putere de înțelegere a ceea ce se întâmplă în jurul lor: emigrați.
    România de azi nu mai merită sacrificiul nimănui, a nici unui român.

    • dusu spune:

      cei care pleaca nu vor mai fi romini
      pe de alta parte,oricind poate sa creasca un grup cu alte valori decit cele promovate pina azi de statul romin,destul de numeros sa poata inclina balanta;sigur e o chestiune de decenii. probabil
      nu ar trebui sa spun;nu se cade din partea mea,dar atunci in 89,daca comunistii nu reuseau sa produca rivolutia intregului popor,exista probabil un nr de oameni ptr schimbare.era tot asa posibil ca oltenii care au mers la Timisoara sa nu se afle in acelasi stat.
      comunistii se poarta ca o haita de ciini

  4. Utopic spune:

    Unde ar trebui sa ajungem si ce ne dorim cam stim cu totii. Cum ajungem acolo e problema.
    Sunr deacord cu ideea ca orice forma viitoare deguvernare sa implice doar persoane care nu au fost si nu sunt implicare politic in niciun fel.

    Si ca principale conditii:
    1. Orice persoana implicata la guvernare sa dea un TEST DE INTELIGENTA!!! si sa fie recomandat de cel putin cateva zeci/sute de persoane ca INTEGRU si PATRIOT
    Stiu, greu sa gasesti astfel de oameni dar degeaba esti patriot si nedotat intelectual sau inteligent si pus pe furt. Mai ales ca pana acum am fost condusi de multi PROSTI, NEPATRIOTI (sau chiar TRADATORI) si HOTI
    2. Orice activitate publica de guvernare sa fie transmisa live. Din Parlament, din orice birou de guvernant, din orice Primarie.
    Oamenii aleg so platesc oamenii pentru a guverna in interesul public, nu personal. Trebuie sa aiba acces la orice activitate, intalnire, discutie a persoanei careia i s-a incredintat responsabilitatea de a guverna sau de a avea o functie publica (cu exceptia unor activitati care presupun de ex. controale inopinate, activitati care tin de siguranta tarii etc)
    3. Sa se stabileasca prin lege ca orice contract incheiat in urma unor ilegalitati sa fie declarat nul si sa fie confiscate toate activele firmei implicate si ale responsabililor ce reprezinta interesul cetateanului.
    4. Sa se considere FURT INTELECTUAL orice incercare de a “fenta” sumele ce trebuie livrate la buget. Banii care se vor strange la buget nu vor fi ai “statului”, vor fi tot banii nostri care vor permite punctul 5.
    5. Cresterea salariilor profesorilor, medicilor, etc, in principiu a oricarei persoane care contribuie la dezvoltarea acestei tari, inclusiv cresterea salariilor persoanelor care guverneaza, cu mentiunea ca orice neregula ori neindeplinire a atributiilor va duce la excluderea din orice sistem platit de la buget.
    As propune chiar ca orice abuz grav in functie privata sa duca la confiscarea averii (personale ori a apropiatilor care au facut banii prin ilegalitatile celui in cauza) condamnare pe viata la munca in folosul comunitatii si remunerarea doar cu salariul minim pe economie.

    Propuneri ar mai fi.
    Hai ROMANIA, ca SE POATE!!!

  5. Paul spune:

    Ce ati spune de mai multa democratie locala?

    Si ar trebui sa inceapa cu cheltuirea banilor care se strang in comunitatea respectiva.
    De la guvernul central se poate asigura finantarea pentru scoala, politie si sistemul judecatoresc. Restul .. din ceea ce se strange la nivel local.

    Odata cu democratia vin si responsabilitatile.

    Cu toate ca nu il simpatizez pe d. Ponta sau pe parlamentari, dar cel vinovat este primarul si cei din subordinea lui.

  6. ana spune:

    Subscriu la toate conditiile Utopic.Va rog pe toti cei care credeti la fel sa le faceti cunoscute prin orice mijloc:mail, fb,afise, fluturasi,telef. la tv petitii la presedentie .



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Garabet


Cristian Garabet

A terminat Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti. In anii 90 a lucrat ca asistent universitar la Universitatea Tehnica de Constructii, a cercetat microtehnologii la In... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)