Home » Analize »Global / Europa »Opinie »Orientul Mijlociu »Societate/Life » Citesti:

Si daca Apocalipsa nu mai vine?

Mihai Maci octombrie 2, 2015 Analize, Global / Europa, Opinie, Orientul Mijlociu, Societate/Life
56 comentarii 5,840 Vizualizari

“Zi şi noapte, în virtutea autorizaţiei imperiale, goţii

îngrămădiţi pe bărci, plute şi truchiuri scobite de

copac, erau transportaţi peste Dunăre. Cum fluviul

era foarte primejdios şi ploile îl făcuseră să iasă din

matcă, mulţi dintre ei – din cauza înghesuielii – se

aruncau în apă şi erau înghiţiţi de ea. Şi toată

această înghesuială, tot acest haos, pentru a

ajunge la ruina Imperiului Roman!”

Ammianus Marcellinus

Au toate trăsăturile personajelor negative din thriller-urile de duzină: seamănă cu noi, dar sunt cu totului altceva, sunt purtătorii a ceva străin, care ameninţă lumea noastră, au apărut de nicăieri şi se înmulţesc mereu, printr-un soi de ciudată sciziparitate şi, odată ce-au ajuns aici, lumea noastră nu va fi niciodată ca înainte de-a şti de existenţa lor. Pentru cei care nu (mai) gustă distopiile comerciale ale Hollywood-ului lucrurile se mută în registrul istoric: avem barbarii trecând de la neliniştitori foederati la devastatorii Imperiului Roman de Apus, oştile semilunii cucerind cetatea sfântă a creştinismului răsăritean şi armatele marilor viziri traversând Balcanii (Grecia, Serbia, Ungaria) pentru a-şi aşeza corturile sub zidurile Vienei. Toate acestea pot fi sintetizate într-un cuvânt: invazie. Cine urmăreşte buletinele de ştiri poate rămâne cu impresia că Europa e invadată (din trei direcţii simultan, ca în manualele de tactică militară: enclavele spaniole Ceuta şi Melilla în Vest, Nordul Africii şi insulele Italiei de sud – în particular Lampedusa – în centru şi coasta anatoliană, respectiv insulele Mării Egee în Est) şi că liniile ei de apărare se prăbuşesc una după alta. Marea migraţie a veacului XXI a început şi noi – europenii creştini – riscăm să devenim victimele ei. Nu mai e nici o scăpare, nici măcar pentru dezamăgiţii blockbuster-elor: media e pe poziţii şi mesajul ei e clar – Apocalypse now!

Oare chiar aşa să fie? Parcă într-atât ne-am obişnuit în ultima vreme să tot trăim apocalipse (la ore de maximă audienţă), încât nu mai putem fără ele. Ieri armatele lui Putin erau la porţile Europei. Alaltăieri economiile europene se prăbuşeau una după alta, antrenate de principiul dominoului, iar Europa se dezmembra. Ceva mai devreme ne înjumătăţea o pandemie adusă de păsările migratoare. Sau ne înghiţea o gaură neagră fabricată de inginerii acceleratorului de particole din Elveţia. Viruşi mortali (biologici, informatici sau ambigeni) se pregătesc să ne dea lovitura de graţie. Chinezii şi indienii s-au pus în mişcare să ocupe peninsula vestică a Eurasiei. Se termină resursele, se încălzeşte clima, dispar speciile, ne pândesc asteroizi ucigaşi, mâncăm – şi respirăm – distilate de otrăvuri iar concupiscenţa cea mai abjectă, deşi e la apogeu, creşte în continuare. N-a fost zi, în ultimele două decenii, în care să nu auzim acest refren. Evenimentele lumii acesteia, mai ales dezastrele (începând cu 11 septembrie şi până la actuala criză a refugiaţilor) n-au făcut dect să constituie suportul pe care-au proliferat aceste profeţii sumbre şi totodată confirmarea celor ce le proferează. Ce (mai) e nou, în ultimă instanţă, pentru noi în acest horror cotidian ce ne pigmentează mărunta goană după un câştig, orice câştig? Dacă nu vor mai fi refugiaţii, va apare ceva, la fel de dramatic, în faţa căruia Europa va fi fără reacţie, oamenii politici se vor împletici în vorbe goale în vreme ce presa ne va desena, încă odată, sumbra perspectivă a sfârşitului. Căci asta e condiţia noastră: după ce ne-am îmbuibat cu de toate – ca nici o altă generaţie în trecut – acum media ne vinde bilete de lojă la ultima reprezentaţie a istoriei. Acum am ajuns la actul cu “imigranţii”.

Dar cine sunt imigranţii aceştia care pe unii-i înspăimântă atât de mult? Sunt oameni care şi-au părăsit casele (sau ce-a mai rămas din ele), urgisiţi de războaie în care s-au trezit prinşi fără să ştie exact cum şi de ce, şi care îşi caută un adăpost şi un rost în lumea largă, nutrind – cel mai adesea – gândul întoarcerii în ţara lor. Sau sunt oameni pe care disperararea sărăciei şi visului paradisului de după colţul Europei îi determină să traverseze pustiuri în speranţa bunăstării de care n-au parte în lumea lor. Că vin din zona subsahariană, din Cornul Africii, din Maghreb, din Levant sau de la graniţa Pakistanului, cu toţii au fost dislocaţi de războaie şi/sau de sărăcie şi au pornit în căutarea mântuirii consumeriste pe care-o întruchipează ţările bogate. Însă şi mai uimitoare decât bejenia lor e reacţia nostră. Oare nu suntem şi noi, cei mai mulţi dintre noi, locuitorii Nordului dezvoltat, tot nişte imigranţi (de prima, a doua, cel mult a treia generaţie)? Nu trebuie să mergem până la invazia indo-europenilor sau la Marile Migraţii de la cumpăna istoriei antice şi medievale pentru a înţelege acest proces. Ajunge să ne uităm la ceea ce reprezintă propriul lumii nostre şi condiţia bunăstării ei: modernizarea ultimelor două veacuri. Nu a reprezentat ea un proces de dislocare şi de amestecare a populaţiilor fără precedent în istorie?

Modernizarea e, în esenţa ei, dinamică: e un dezechilibru care pune în discuţie – şi finalmente distruge – lumea tradiţională care a precedat-o (rămâne de văzut dacă acestă lume era chiar aşa de echilibrată pe cât ne-o imaginăm noi în retropriecţii tardive). În fond asta înseamnă dezvoltarea: o asimptotă care absoarbe – cu forţa unui ciclon – tot ceea ce o înconjoară şi care amestecă (în turbionul ei) lucruri pe care milenii de istorie le-au ţinut distincte. Astăzi, instalarea unei fabrici în marginea unui sat înseamnă opurtunităţi de angajare pentru populaţia locală. La începuturi însemna – dimpotrivă – sărăcirea populaţiei locale. Şi asta dintr-o raţiune simplă: pe vremea aceea fabricile nu produceau componente pentru aparatura electronică, ci produse necesare existenţei (de pildă haine, mobilă, piese ceramice, obiecte metalice, etc.). Aceste produse erau realizate, artizanal, şi de economia casnică a societăţii tradiţionale. Numai că noua fabrică le produce mult mai eficient (pe baza diviziunii muncii, a standardizării procesului productiv, a raţionalizării costurilor şi a beneficiilor), de o calitate mult mai bună şi (graţie lanţului de producţie) mult mai ieftin, astfel încât manufacturarea lor casnică nu doar că e depăşită, ci – în scurt timp – devine contraproductivă. Altfel spus, produsul meşteşugarului artizanal nu-şi mai găseşte piaţă fiind mai scump şi de mai slabă calitate decât cel oferit de industria în dezvoltare. Ceea ce înseamnă că, nemaiavând de lucru în artizanatul lui, meşteşugarul e obligat să redevină muncitor agricol nediferenţiat, la fel ca ceilalţi locuitori ai satului. Numai că şi munca agricolă era limitată de teren (într-o vreme când cultura intensivă nu era cunoscută) şi rezultatul acestei deprofesionalizări a artizanilor îl reprezinta supraexploatarea suprafeţelor agricole, care nu crează belşug, ci, dimpotrivă, pauperitate. Astfel că, destul de repede, de nevoie, uneori familii întregi, alteori doar cei mai tineri locuitori ai satelor (şi aici e vorba e de multe ori de copii) sunt trimişi – fără menajamente – în căutarea unei situaţii către marile oraşe şi fabricile lor. Aici vor constitui – timp de o generaţie sau două – proletariatul urban, cel pe care ni-l descriu (aproape la fel, deşi de pe poziţii diferite) Marx, Toqueville, Dickens, Hugo sau Zola. Aglutinarea acestor “oropsiţi ai sorţii” în marile oraşe dă un imbold şi mai puternic industriei şi, implicit dezvoltării urbane, crescând astfel decalajul dintre sat şi oraş şi contribuind decisiv la colapsul civilizaţiei rurale tradiţionale, abandonate progresiv de toţi mai mulţi locuitori atraşi de mirajul “luminilor oraşului”. “Revoluţia industrială” a însemnat – peste tot – dezrădăcinarea populaţiei rurale (ceea ce înseamnă desprinderea ei de un mod de viaţă, în comunităţi mici, solidar cu anumite credinţe şi ritualuri religioase) şi aruncarea ei în marele malaxor al oraşelor în expansiune (unde, înainte de-a dobândi o nouă identitate de orăşeni, şi-au pierdut-o mai întâi pe cea veche). Poate nu e inutil să ne întrebăm: cum i-a perceput vechea burghezie urbană pe aceşti invadatori rurali, venind din ce în ce mai mulţi şi maculând – cu bidonville -urile lor – tradiţionala imagine de cetăţi a vechilor oraşe? Şi, mai aproape de noi, cum a văzut populaţia oraşelor transilvănene (majoritar maghiară, iudaică, germanică – săsească în nord şi şvabă în sud) afluxul de muncitori dislocaţi de proiectele industriale ale comunismului care au schimbat faţa oraşelor central-europene şi le-au dat o altă coloratură etnică? Oare pentru aceşti citadini (să nu uităm: cu privilegii medievale, confirmate de regi şi împăraţi), valurile de străini – etnici şi religioşi – care i-au luat cu asalt erau diferite de ceea ce sunt, astăzi, nord-africanii sau levantinii pentru noi? Şi noi, românii de rând, cu cine semănăm mai mult: cu un muncitor sau un comerciant din Alep (trecut şi el, cu strămoşii lui, prin experienţa Imperiului Otoman, a socialismului – de tip Baas – şi, apoi, a societăţii de consum) sau cu un bürger de la Hamburg? Tot aşa cum există un continum civilizaţional european, există şi unul levantin, răsăritean în sens larg, căruia nu-i suntem nici noi străini deşi, de când ne-am început modernizarea, îl lecturăm ca fiind doar reversul celeilate arii civilizaţionale, cea occidentală, de la care, în mod straniu, în acelaşi timp ne revendicăm şi spre care aspirăm.

Dincolo de toate acestea, o întreagă literatură, o bună parte din filosofia secolului industrializării, ba chiar şi noi discipline precum economia politică şi sociologia se ocupă de această “invazie” a imigranţilor rurali asupra marilor oraşe europene. Însă această deplasare de populaţii rămâne circumscrisă altei creaţii a veacului XIX: statul – naţiune. Produs mai întâi al Romantismului, cu celebrarea cvasi-religioasă – şi, în treacăt fie spus, deloc creştină – a comunităţii bazate Blut, Boden und Sprache, apoi a pasiunii organizatoare a Iluminismului, căruia-i datorăm structurarea birocratică (ca proiecţie a raţiunii în social), statul-naţiune e cadrul existenţei majorităţii oamenilor din ultimele două veacuri, pline de războaie menite a crea sau a extinde aceste ficţiuni mai reale decât realitatea. Statul naţional a reprezentat idealul unei identităţi clare, lipsită de ambiguităţi, autosuficientă şi precis delimitată. Reperul ultim al unui om din rural a fost, timp de aproape şapte generaţii, oraşul cel mai apropiat, centrul adminstrativ al regiunii sau capitala. Nu mulţi erau cei care – altfel decât în războaie – îşi părăseau ţara. O mică elită cosmopolită, alcătuită din aristocraţi, mari industriaşi şi membrii acelei république des lettres pe care-o idealizăm astăzi, nu dă seama de mutaţiile acelui timp, căci e mai stabilă în timp decât lumea ce se schimbă. Doar marele exod căre America din a doua jumătate a secolului XIX şi de pe toată durata secolului XX ne pare astăzi, retrospectiv, în măsură a anticipa o tendinţă care – în “bătrâna” Europă – s-a conturat destul de târziu. Dislocarea frontierelor consecventă războaielor veacului trecut – cu armenii fugind pe mare, cu evreii căutând să scape de Hitler, cu spaniolii alungaţi de Războiul Civil, cu valul germanilor prusieni ce fugeau din calea Armatei Roşii, cu boat-people-şii Orientului îndepărtat şi taberele de refugiaţi ale celui apropiat, cu “schimburile de populaţii” din Asia şi Africa – a transformat migraţia forţată în destin pentru milioane de oameni. În ce ne priveşte, prăbuşirea Cortinei de Fier a fost dovada efectivă a faptului că graniţele desenate în marile congrese şi apărate pe câmpurile de luptă ale antepenultimului veac nu sunt nimic mai mult decât nişte convenţii pentru oamenii care întorc spatele sărăciei. Niciodată în istorie nu a fost mai adevărat dictonul ubi bene, ibi patria: odată ce, pe urmele ideologiei revoluţionare (americane şi franceze) proprietatea, ca expresie a prosperităţii, a fost recunoscută ca un drept al oricărui om (şi a încetat a mai fi un privilegiu de clasă, legitimat prin drept divin), căutarea fericirii pământeşti – inclusiv în accepţiunea ei pur geografică – a devenit parte integrantă a drepturilor omului. Dreptul de liberă deplasare, cel la strămutare, dreptul de a cere cetăţenie, cel de a-ţi căuta, liber, cele mai avantajoase opurtunităţi de angajare sunt – astăzi – lucruri la fel de elementare precum dreptul la viaţă sau cel la şcolarizare. Şi încă un lucru: sunt drepturi universale, nu doar drepturi ale noastre, ale europenilor şi ale americanilor, ale oamenilor albi şi creştini. A trecut destul de puţin timp din 2002 şi până astăzi ca să uităm că, vreme de 12 ani, şi noi, românii, am asediat graniţele Occidentului şi că în următorii 12 ani patru milioane de români (adică aproximativ 330 000 pe an, cam cât totalul imigranţilor de până acum din anul acesta) s-au stabilit – temporar sau definitiv – în ţări occidentale, cu un nivel de viaţă superior celui al României.

În fapt, migraţia e permanentă, căci istoria însăşi e fluidă: ea curge nu doar pe verticala timpului, ci şi pe orizontala geografiei. Ceea ce schimbă timpurile recente este scara: pe de o parte fenomenul devine unul de masă (în măsură a antrena populaţii întregi), pe de alta, el beneficiază de toate avantajele organizării şi ale tehnologiei moderne (care liberalizează paşaportul, coboară preţul călătoriei, încadrează migrantul într-o formulă adminsitrativă “tratabilă”, speculează piaţa locurilor de muncă, etc.). Toate acestea, asociate cu regrupările statelor care abrogă graniţele interne, fac ca mişcările de populaţie să treacă de la migraţia continentală a ultimelor şapte decenii la deplasări intercontinentale a căror amploare e greu de estimat. Un lucru e cert: suntem abia la începutul acestui fenomen pe care libera circulaţie şi instantaneizarea informaţiei (care deschide graniţele minţii, mai înainte de cele administrative) o vor amplifica în viitorul proxim. La felul în care se înfăţişează astăzi lumea, e limpede că nici sărăcia nu va eradicată într-un timp previzibil, nici războaiele lumii sărace nu se vor împuţina semnificativ. O ştim bine şi, de aceea nu mai avem speranţă utopică a unei “păci universale”, ci – prin toate instrumentele dreptului internaţional – căutăm să limităm puterea dictatorilor şi, în egală măsură, să facilităm informarea celor aflaţi în nenorocire. Or, din momentul în care marea masă a cetăţenilor statelor sărace nu se mai simte nici prizoniera stăpânilor locali (care adesea o tratează sclavagist), nici ostatică între taberele seniorilor războiului (ce îi distrug ţara), ea poate uza de singura libertate ce-i mai rămâne: aceea de a pleca. Oamenii aceştia (care sunt mai mult de jumătate din populaţia globului) au, de acum libertatea de a-şi căuta fericirea – sau măcar, la început, supravieţuirea – în “Paradisul Terestru” al lumii bogate. Căci, să nu uităm: timp de decenii, aceasta a fost cheia ideologiei occidentale (europene şi americane) – nu mai trebuie să aşteptăm Judecata Ultimă pentru a ajunge în Rai. Raiul ne e accesibil încă de aici; numele proiecţiilor lui mundane sunt creşterea economică, sistemul de asigurări, consumul şi beatitudinea divertismentului. Alături de disperarea care-i împinge să părăsească lumile lor în care nu (mai) au nici un orizont, mitologia aceasta a Paradisului Terestru îi atrage pe săracii lumii către centrul ei strălucitor. Îşi închipuie cineva că, în timpurile noastre mediatice, poate fi făcut un gard în jurul bogăţei şi că cei atinşi de săracie şi/sau de disperarea fugii de război pot fi ţinuţi dincolo de el? Din momentul în care informaţia a devenit accesibilă oricui şi instantaneu, trăim cu adevărat într-un “sat global” în care cel bogat se îmbuibă sub ochii celui sărac. Ceea ce l-a ţinut veacuri întregi pe sărac la respect şi la distanţă au fost alte graniţe, nevăzute, pe abolirea cărora se bazează prosperitatea lumii noastre de azi.

Sunt astăzi voci, şi nu puţine, care arată acuzator spre ţările care i-au dat jos de la putere pe Saddam Hussein şi pe Gaddafi şi care declară că nu au ce trata cu Bashar al-Assad. Ni se spune că, atâta timp cât aceşti oameni – asupra cărora nimeni nu-şi face iluzii – au fost (sau sunt) la putere – cu tot ceea ce presupunea acest lucru la faţa locului: execuţii sumare, tortură, poliţie politică, etc. – ei au stăvilit valul migrator care astăzi loveşte Europa. Nu ştiu cum văd alţii lucrurile, dar mie mi se pare că dacă securitatea Europei depinde de menţinerea la putere a unor asemenea dictatori la marginile ei, atunci, cu adevărat, suntem în situaţia de a face comparaţii cu Imperiul Roman (în ambele lui ipostaze) la ceasul prăbuşirii. Căci crede cineva cineva că aceşti pretorieni ai periferiei nu înţeleg că de ei depinde stabilitatea imperiului şi, tocmai pentru că înţeleg, nu-şi vor cere partea lor din bunăstarea celorlalţi? Condiţia prosperităţii Europei sunt tocmai bătăuşii care-i păzesc intrarea? Dacă e să fie aşa, cu sau fără ei, Euroapa e foarte slabă. Şi mai bizar e argumentul celor ce valorizează religia: Saddam, Gaddafi, al-Assad sunt nişte toleranţi care îngăduie toate religiile şi confesiunile, până la a accepta membri ai lor chiar şi în guvern. Dar nu au fost, toţi cei trei, produsul socialismului arab (cu Jamahiria lui şi cu partidul Baas)? Nu consideră socialismul – pretudindeni – religia ca pe o rămăşiţă a unui trecut ce se cere depăşit (dimpreună cu moşierii şi clericii lui)? Da, în guvernele dictatorilor erau şi creştini, dar nu pentru că erau creştini, ci pentru că erau socialişti arabi ca şi dictatorul. Da, represiunea i-a vizat mai puţin pe creştini, dat fiind că secole de minorat în lumea islamică i-au învăţat să facă profil bas faţă de orice putere agresivă. Şi au fost toleraţi de puterea arab-socialistă, exact la fel cum – mai înainte – fuseseră toleraţi de Imperiul Otoman. Mă miră faptul că nimeni din zona stângii nu preia acest argument: iată, acum dreapta cea mai radicală recunoaşte că – cel punctul de vedere al toleranţei – socialismul îşi are, totuşi, meritele lui! Cel puţin în lumea arabă. Dar argumentul acesta funcţionează la fel de bine şi în sens invers: şi sirienii, şi irakienii care ajung acum la graniţele noastre au trăit timp de decenii (cam cât noi) în regimuri “laice”, de sorginte marxistă. Şi, înainte de acestea, nici Damascul, nici Bagdadul nu erau nişte târguri amărâte ale “lumii a treia” care să găzduiască doar bande anarhice de fanatici atemporali. Dimpotrivă, au fost adevărate centre spirituale şi comerciale, cu o burghezie negustorească aşezată, cu studii în Occident şi cu interese mult mai policrome decât lasă să se vadă reducţionismul religios. Peste ei a venit o dictatură marxistă şi militară (a lui Saddam, sau a lui Hafez al-Assad), de inspiraţie nasseriană, cu promisiunea – tipică acestui gen de ideologie – de a moderniza rapid nişte lumi cu disparităţi marcante. Atâta câtă a fost ea, această modernizare a avut un caracter forţat şi, ca peste tot, a creat două categorii umane: pe cei care-au urmat valul şi s-au adaptat lumii noi (nu neapărat în sens ideologic), şcolarizându-se şi urbanizându-se (şi pierzând în bună măsură contactul cu religiozitatea tradiţională) şi pe dezmoşteniţii acestui tip de “progres”, care s-au solidarizat împotriva acţiunii lui în numele valorilor – religiose şi de clan – “tradiţionale”. Această redescoperire a “tradiţiei” – ca “armă ideologică” împotriva doctrinei oficiale – are drept efect, de cele mai multe ori, crearea unei tradiţii destul de diferită de cea ancestrală. Ceea ce merită să ne dea de gândit în cazul Siriei e faptul că revolta împotriva lui Bashar al-Assad a pornit din mediul urban şi de la nişte revendicări fără măsură comună cu sfera religiosului. Doar prelungirea unui război de uzură şi “importul de ideologie” realizat odată cu preluarea iniţiativei antiguvernamentale de către jihadişti (culminând cu crearea Statului Islamic) au deplasat accentul pe tema fundamentalismului religios. În fapt, s-ar putea ca sirienii care iau cu asalt graniţele Europei acum să semene mai mult cu doctorii sierieni ce şi-au făcut studiile în centrele noastre universitare şi au rămas prin oraşele României. Nu-mi aduc aminte ca-n ultimii ani cineva să fi denunţat radicalizarea lor religioasă. Cred, dimpotrivă, că sunt foarte uşor asimilabili lumii moderne europene. Pe alocuri chiar mai asimilabil decât cetăţenii Estului bătrânului continent.

S-ar putea ca cei mai mulţi să nu dorească să se aşeze definitiv aici, ci să prefere – după sfârşitul războiului, să se întoarcă în ţara lor şi să-şi refacă, acolo, casa şi viaţa. Asta înseamnă că vor trebui, atunci, să aibe resursele necesare pentru a-şi reconstrui cele necesare traiului. E limpede că aceste resurse nu le vor agonisi – ca refugiaţi – în România, Bulgaria sau Ungaria, ci în Germania, Suedia sau Franţa. De aceea valul migraţionist se îndreaptă spre aceste ţări. Dincolo de problemele concrete de logistică legate de preluarea şi gestionarea acestui flux neaşteptat (dar pentru Europa noastră mai totul e neaşteptat), ţările occidentale mai au o datorie faţă de aceşti dezmoşteniţi: aceea de a nu mai repeta încă o dată eroarea Preşedintelui Roosevelt de la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Să ne amintim: atunci, la Teheran şi la Yalta, Stalin l-a convins pe Preşedintele american că singura problemă ce merită atenţia e înfrângerea nazismului. Pe acest fond grandios, sitauţia Poloniei postbelice (şi nu doar a ei – dar de la ea pornise războiul), devenea un simplu detaliu. Şi devreme ce guvernul comunist (cel de Lublin) era în mod clar antifascist, de ce n-ar fi fost la fel de bun pentru Polonia precum cel de la Londra? Sau poate chiar mai bun, căci era alcătuit din oameni noi, necontaminaţi cu păcatele politicianismului interbelic. Sigur, un guvern de tranziţie, până când poporul “votează”, în “alegeri libere”, în care Armata Roşie n-are nici un amestec decât acela de-a împiedica dezordinea şi resurgenţa fascismului. Va fi crezut Roosevelt în toate acestea? Unii spun că da, alţii că nu, alţii că era prea bolnav ca să mai judece, unii că a protestat, alţii că interesul lui era în Pacific. Cert e că acceptat acest pact şi ştim cu toţii ce a ieşit din el. Un pact similar propune astăzi şi d-l Putin Occidentului. Pentru liderul rus războiul din Siria e cel dintre armata lui Bashar al-Assad şi teroriştii Statului Islamic. Luptând de partea dictatorului sirian, d-l Putin îl legitimeză şi – probabil – îi pregăteşte realegerea sub oblăduirea Armatei Roşii. Numai că războiul din Siria e cel al lui Bashar al-Assad împotriva propriului lui popor în care, la un moment dat, s-au amestecat şi jihadiştii care mai apoi au pus la cale Statul Islamic. Logica Preşedintelui de la Kremlin exclude tocmai poporul sirian din ecuaţie şi, de aceea, nu va rezolva – ci probabil va amplifica – problema refugiaţilor. Pentru d-l Putin poporul nu se manifestă în stradă, nu cere – zgomotos – destituirea preşedintelui şi cu atât mai puţin ia armele împotriva lui. Pentru dânsul poporul, organizat şi bine încadrat, se duce ritaualic la vot pentru a-şi realege preşedintele. Lipsa de reacţie a Occidentului la o criză ce s-a amplificat timp de cinci ani şi bâlbâiala speriată din clipa exodului au arătat în chip manifest întregii lumi călcâiul lui Ahile al lumii bogate. De acum înainte orice dictator ameninţat (militar sau cu sancţiuni economice) va putea folosi acest argument: dacă vă mai legaţi de mine, dau drumul la câteva milioane peste voi. Ceea ce înseamnă că de acum înainte migraţia bruscă şi în masă va putea fi folosită ca o armă. Pe acest fond, d-l Putin îşi propune târgul: “stabilitatea” “imperiului” de la Bruxelles poate fi asigurată doar prin bunăvoinţa şefului gărzii varege – singurul care are suficientă putere ca să ţină la distanţă “popoarele migratoare”. Şi se pare că aceasta va fi ofertă mai greu de refuzat decât cea cu gazul. Dacă Europa alege “stabilitatea”, va trebui să-i plătească tribut (indiferent cum s-o numi el) d-lui Putin.

Ce are de făcut Europa? Mai întâi să-i preia uman pe cei care fug din cauza disperării sau a sărăciei. La fel cum fiecare dintre ei se poate radicaliza în ghettourile marilor oraşe occidentale, fiecare poate deveni – integrat în modernitatea vestică – un agent de influenţă al Europei în lumea lui. Primejdia cea mai mare o reprezintă ghettoizarea acestor oameni care, după boom-ul mediatic al “invaziei”, riscă să fie abandonaţi sorţii în barăcile în care-au fost adăpostiţi. Departe de ţara lor, dar la fel de departe şi de oraşul lângă care stau – care nu le oferă decât luminile înşelătoare ale reclamelor unei viaeţi la care nu au acces – oamenii aceştia îşi for forja (adunându-şi cel mai mic numitor comun al proiecţiilor imaginare) o ideologie a resentimentului care poate îmbrăca forma oricărui extremism. Integrarea acestor oameni nu va reuşi decât dacă va avea o dimensiune activă. În felul lor, ei sunt mult mai apropiaţi de noi decât de salafiştii cu cuţitul între dinţi din filmuleţe de pe Youtube. Şi, lucrul cel mai important e acela că, spre deosebire de fanaticii care vor să instaureze în ţara lor spiritualitatea “pură” a pustiei (reluând, în felul lor, temele tiermondismului radical),  emigranţii au venit aici pentru pentru a se împărtăşi din binefacerile modernităţii şi ale capitalismului. De aceea e esenţial ca această modernitate să nu-i refuze, ci, dimpotrivă, să-i asimileze. În fapt, violenţa care debordează în Orient nu e decât reacţia faţă de o modernitate pe care o elită (religioasă, socială, politică, militară) o simte deopotrivă ca inevitabilă şi ca ameninţând fundamentul lumii ei. În lumea noastră creştinismul a pierdut bătălia cu modernitatea şi de aceea, adesea, oferim restului planetei imaginea unui tărâm desacralizat, amoral şi fără nici un alt orizont decât hedonismul egoist. Atâta timp cât această imagine poate fi pusă pe seama mediei (şi a ideologiilor ei) poate că nu e grav, căci aceeaşi media ştie să vândă şi cealaltă faţă a lumii occidentale: aceea a promisiunii Paradisului realizat pe Pământ. Dar dacă efectiv, la faţa locului, asta e ceea ce descoperă cei veniţi să ceară azil la noi, atunci e greu de crezut că seducţia modernităţii va mai funcţiona. Într-un fel, emigranţii ne solicită să ne gândim noi înşine reperele care stau la baza lumii noastre. Aici nu e vorba doar (şi nu în primul rând) de reperele religioase. Europa zilei de azi e Europa Modernă, nu cea a Evului Mediu şi doar în modernitate, cu deschiderea şi cu logica ei integratoare, pot fi găsite acele elemente care să ne permită să ne raportăm la străini deopotrivă fără a-i asimila şi fără a-i respinge. Religia nu poate face nimic mai mult decât să pună în evidenţă opoziţia ireductibilă dintre “noi” şi “ei” şi să creeze în minţi garduri care se cer realizate şi pe pământ. Nici viziunea clasică, civilizaţională, nu ne de mare folos; căci aici întâlnim segregarea originară – veche de când războaiele medice – dintre Orient şi Occident. Nici acea parte a modernităţii economice care-l transformă pe celălalt, pe străin, în client – în toate accepţiunile termenului – nu e în măsură a ne face să-i înţelegem pe ceilalţi şi nici a-i face pe ei să ne înţeleagă. În fine, “multiculturalismul”, cu “drepturile (lui) colective” nu face decât să pregătească terenul ideologiei ghettoizării şi să ofere un panaceu ieftin la cinismul politico-economic al marilor puteri. Integrarea acestor străini nu constă nici în transformarea lor în Gastarbeiter-i eficienţi în uzinele pe care tineretul occidental le refuză. Ceea ce trebuie să învăţăm, împreună, e faptul că dincolo de diferenţele noastre, dincolo de interesele de moment există ceva care ne adună şi care face cooperarea mai eficientă decât dezbinarea. Nu e aceasta însăşi esenţa modernităţii şi a capitalismului? Evident, marea problemă este aceea de a numi şi de a asuma acest ceva după “dezvrăjirea lumii” şi după apusul ideologiilor seculare. Poate că în timpul ce ni s-a dat acest ceva ni se arată mai curând sub specia unei experienţe concrete decât sub aceea a unui discurs pe cât de plat, pe-atât de general, descompus şi recompus (până la completa epuizare) de media. A face din străin aproapele nostru, acesta e propriul Europei, clasice, creştine şi moderne. Şi acest lucru reprezintă provocarea zilei de mâine. Dacă Europa va reuşi să fie încă odată ea însăşi, profeţilor Apocalipsei nu le va mai rămâne decât pustiul şi filmografia de serie C.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "56 comments" on this Article:

  1. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    DIFERENȚA !!!

    „…ostrogotul Teodoric care, ajuns rege al Italiei, proclama la Roma (anul 500): Ne bucurăm că trăim sub regimul dreptului roman, pe care dorim să-l apărăm cu armele în mînă… La ce bun să fi înlăturat dezordinea barbară, dacă nu trăim în conformitate cu legea ? …”

    (Cassiodorus Variae via Lucien Musset Invaziile vol.1 – Valurile germanice)

    Cuvinte cheie: ”Refuz de civilizație” sau ”Vocația civilizației”.

    • Harald spune:

      Da, dar câteva sute de ani mai târziu, istoricii au zis că la acel moment Imperiul Roman de Apus se prăbușise deja. Deci nu contează ce zicea Teodoric, trăitor al vremurilor respective. contează ce s-a predat la orele de istorie despre vremurile respective.

      Mai era cineva pe-aici care ținea minte invaziile turcilor din secolul XV, de aceea știa cum se vor comporta actualii refugiați :P

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Ne încîlcim în detalii despre prăbușirea Imperiului Roman în loc să tragem concluzia care se impune din spusele lui Teodoric: există etnii (popoare, OAMENI) cu vocația civilizației și altele FĂRĂ.

      Dovada ? Europa medievală a fost edificată tocmai de către ”barbarii” germanici în combinație cu sedentarii romanizați, NU de huni, NU de maghiari, NU de slavi. Aceștia au fost absorbiți cu mari eforturi și aduși la linia comună (cehii, polonezii, slovacii, ungurii, slovenii). Acolo unde s-a băgat pe fir islamul, respectiv Peninsula Balcanică, a rezultat doar o adunătură de comtagii-cetnici violenți, cruzi și dezorganizați. Chiar și albanezii și grecii au fost aduși la acest numitor. Cel mai bine se vede treaba la croați – deși nu au căzut sub turci seamănă mult mai tare cu sîrbii decît cu slovenii (în ceea ce privește violența și cruzimea).

      „Dar principala șansă a creștinilor consta în criza de descurajare care îi cuprindea pe maghiari atunci cînd unul din conducătorii lor era ucis. Departe de a avea tenacitatea invincibilă a vikingilor, erau adesea supuși panicii și debandadei.”

      Lucien Musset, Invaziile – al doilea asalt asupra Europei creștine, Editura Corint 2002, pag.226

      • Andrei A. spune:

        Nu mai repet părerea mea despre intrarea refugiaților în Europa. Dar sînt oarecum în dezacord cu comentariul dumneavoastră. Ori mai bine zis, cred că relevă o situație într-un anume punct al istoriei, fără a avea valabilitate în orice moment al ei. O bună parte din slavi au constituit hinterlandul rural al orașelor bizantine și au sfârșit prin a fi contopiți în imperiu. Sau, dacă este să luăm cazul bulgarilor, care sînt niște emuli, diferența de „splendoare” nu a fost chiar așa de mare la un moment dat. Bun, erau departe de perfecțiune, dar cam între 350 și secolul VII-VIII, când „cultura europeană” abia începe să se mai dezmorțească prin focarele monastice, imperiul sau stilul bizantin este „singurul spectacol din oraș”. Și nu putem să nu luăm în considerare loviturile continue pe care le-a încasat de la invaziile succesive (inclusiv una din cele mortale, care a fost a Vestului).
        Imperiul Otoman, în Europa sau în afara ei, este până prin secolul XVI la paritate cu Europa occidentală- Înainte de a deveni turcească, Anatolia era bizantină iar acel trib al lui Osman care număra mai puțin de 1000, a crescut tocmai prin amalgamarea cu grecii sătui de dependența cosmopolitană. E drept, au intrat într-un exoschelet bizantin dar nu li se pot nega niște merite culturale proprii. Vorbind de exoschelet, arabii sînt cel mai bun exemplu- în mai puțin de 100 de ani, ajung să ocupe cochilia bizantină sau persană, ca apoi să ducă acest miez pe alte culmi- cca 750-1250, Islamul are un ascendent cultural și civilizațional net față de Europa occidentală.
        Deosebirile legate de slavii din centrul Europei trebuiesc atribuite și catolicismului, nu doar proximității germane. Au intrat în alt circuit cultural decât cei din sud sau est. Ghinionul nostru, în spațiul românesc, este de a fi preluat totul second hand- fie de la bulgari, fie mai târziu de la sârbi (intelectualii lui Mircea cel Bătrân erau refugiați după bătălia de la Kosovopolje).
        După cum ne-a demonstrat secolul XX, „germanii” au nu doar capacitatea de a construi o cultură sau a prelua-o, cât și pe cea de a distruge totul ca nimeni alții. Și apoi, „germanitatea” se poate defalca și ea în diverse grade. Noica făcea diferența între Germania untului și Germania culturii. Poate ar trebui să facem și noi distincția între Germania forței și cea a spiritului. Borușii, sau strămoșii prusacilor sînt creștinați cu sabia de Carol cel Mare și de teutoni. Dar marile centre culturale ale Balticei sînt rezultatul negoțului hanseatic și nu „Spartei teutone”. După cum am putea specula îndelung soarta Europei dacă reunificarea germană o făcea Austria și nu Prusia junkerilor.
        Ce vreau să spun este că nu orice fel de germanitate are un ascendent cultural și civilizațional în orice moment. Iar pe de altă parte, îmi este greu să accept această congenitalitate a eșecului.
        Iar modul nostru de gândire este în continuare robit acestui concept „roman” ca și cum ar fi singura măsură posibilă în istorie. Civilizația romană o stârpește pe cea etruscă, care la acea vreme era de un rafinament și sofisticare mult peste cătunul de păstori care avea să devină Roma antică de mai târziu. Aceeași civilizație romană o stârpește pe cea celtică, a cărei vină era desigur faptul de a fi fost barbară, la fel cum grecii considerau astfel pe orice ne- elen. Aceeași civilizație romană o extermină pe cea cartagineză. Acum desigur, cineva ar putea să spună că atât celții cât și cartaginezii practicau sacrificiul uman. Intrăm în aria tipică unui gen de ipocrizie des întâlnit, dacă spunem că masacrele făcute de romani erau „acceptabile”, ținând de politica unui stat și nu de o religie.

        • Andrei A. spune:

          Asia Minor si Trapezunt in cazul osmanliilor, nu Anatolia, scuze.

        • Cinicul spune:

          Spuneti ca imperiul bizantin ..”este până prin secolul XVI la paritate cu Europa occidentală-”
          Nu cred. Cand solii bizantini vizitau Venetia prin sec XII au venit cu tacamuri. Venetienii (ca intreg W Europei) mancau cu mana.
          Bizantul a fost mult mai avansat fata de Europa de W, cruciatii de la 1204 au ramas surprinai de splendoarea Constantinopoului, de asta l-au si pradat.
          Europa de W s-a trezit din barbarie in timpul Renasterii si asta in principal dupa prabusirea Biznatului cand un numar important de greci au emigrat in Italia si Franta.
          Ca sa revin la tema gastronomica: tacamuriel devin mai frecvente in Europa de W abia dupa 1500, dupa prabusirea Bizantului.

          • Andrei A. spune:

            Am spus Imperiul Otoman, nu bizantin. Aleg secolul lui Soliman Magnificul ca un fel de apogeu. La primul asediu al Vienei nu asistăm la un echivalent al invaziilor mongole în China să zicem, unde între cei dinăuntrul și dinafara zidurilor există poate un mileniu diferență în dezvoltare. Carențele care au dus la stagnarea și apoi implozia Imperiului Otoman nu devin evidente de cum turcii pun piciorul în Europa. În schimb,dacă revenim la al doilea asediu al Vienei, diferențele sînt considerabil mai mari.

        • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

          Doriți amănunte ? Hai să ne ”încîlcim” în ele.

          Primul punct (și cel mai important): am dat UN exemplu de vocație civilizațională. Ar mai fi destule, precum ideea de a așeza legea la temelia societății (cele XII table) sau înlocuirea răzbunării prin plată (wergeldul germanicilor – chestie pe care sicilienii, corsicanii și albanezii nu o pricep prea bine nici acum).

          Exemplu de respingere a civilizației: între retragerea armatei române și venirea celei germane (1916) au avut loc (la țară) jafuri generalizate împotriva ORICĂREI proprietăți abandonate; la fel cînd s-a produs mișcarea inversă (plecarea germanilor și sosirea românilor). Printre altele au dispărut complet instalațiile de uscat fructe aduse de germani (cam seamănă cu distrugerea sistemelor de irigații, nu-i așa ?).

          „slavii au constituit hinterlandul rural al orașelor bizantine” – corect. Dar în ce manieră ? Iată ce ne spune același Lucien Musset, în același volum, la pag.78:
          „…toate aceste „sclavinii”, pentru a folosi un termen al cronicarilor bizantini, prezintă un caracter comun: nu au dat naştere, după o perioadă îndelungată, unor adevărate state, ci s-au mulţumit cu un cadru tribal. Cunoaştem destul de bine natura organizării şi funcţionarea acestora în Macedonia datorită Miracolelor Sfântului Demetrius. Fiecare din grupurile slave era în totalitate rural (oraşele rămase neatinse, precum Christoupolis sau Tesalonic, erau greceşti); aveau familiile princiare şi terenurile de păşunat, dar instituţiile politice erau puţine sau chiar lipseau. Nu construiau nimic şi singura lor urmă arheologică este negativă: oprirea oricărei activităţi arhitecturale bizantine. Forţa lor militară era apreciabilă, dar, cu excepţia situaţiilor când erau conduşi de avari sau bulgari, nu au fost capabili de acţiuni de amploare…”

          Așadar contribuția slavilor la ”splendoarea” bizantină a fost eminamente negativă.

          Nu pot trece mai departe fără a lămuri chestia cu ”exterminările” ”masacrele” și ”stîrpirile” romane aruncată la finele comentariului Dvs., deși ar fi trebuit pusă la început.

          „Parcere subiectis et debellare superbos” – Oricîte asasinate s-au petrecut în războaie, acest principiu a stat la baza cuceririi Italiei (cel puțin). ACEASTA este cauza principală a înfrîngerii lui Hannibal care NU a atacat direct Roma deoarece spera să-și ralieze restul peninsulei (destul de recent intrată sub stăpînire latină). Faptul că nu a reușit dovedește cum respectivele populații nu ședeau lipite de Republică doar prin forța armelor (vezi și Mommsen). Cartagina nu a fost arată cu plugul din cauza copiilor ”molohizați” (o poveste cam demontată de multă vreme) ci fiindcă romanii au perceput-o ca pe o primejdie colosală după două războaie epuizante. De fapt era chiar o antiteză a Republicii prin oligarhia ei de tip asiatic care nu a înțeles ce comandant fără pereche era Hannibal și nu l-a ajutat la timp. Însăși decadența Romei a început exact prin adoptarea a tot felul de asiatisme care s-au continuat apoi în Bizanț – tot ce a fost bun era de origine romană, tot ce era rău venea dinspre est. (vezi iconoclasmul și aproape completa supunere a bisericii în fața factorului politic – ÎNTREG ortodoxismul moștenește această nenorocire).

          Apoi: care ”exterminare” a celților (galilor) ? Sînt mulți istorici francezi de părere că substratul esențial al Franței este celt, nu roman, nu germanic. Ideea cu epurarea etnică a Galiei seamănă prea tare cu aberația ”95% din amerindieni au pierit în primul secol după sosirea europenilor” ca să nu detectez influențe stîngiste (sovietice). Hotărîți-vă: a fost ”stîrpită” CIVILIZAȚIA sau etnia ? Pentru civilizație termenul este neadecvat (cel puțin): de la etruscii deja decadenți romanii au preluat multe; celții, pe lîngă că nu exhibau o civiliație bine articulată (galii erau profund dezuniți) au supraviețuit bine-mersi în Anglia și Irlanda (unde, cu toate realizările lor excepționale în artă NU au fost capabili să reziste invaziilor anglo-saxone și normande).

          Ne întoarcem la turci: or fi ocupat ei ”cochilia” bizantină, dar pînă la urmă au spart-o complet sub influența unei religii întristător de simpliste. Răul făcut de ”administrația” otomană nu a constat în pulsiunile ei fanatico-asasine ci în laxitatea regulilor: orice lege putea fi ocolită prin mită sau spulberată din voința celui mai tare. Noi, spre deosebire de Balcani, am moștenit doar prima racilă (ajunge). În ce privește ”ascendența culturală” a Islamului dintr-o anumită epocă vă întreb doar atît: cum de a dispărut așa de repede și așa de complet ? Răspuns: era doar ”cochilia” Imperiului Răsăritean înainte de a fi făcută praf.

          Cînd am spus ”barbarii” germanici în combinație cu sedentarii romanizați” am subînțeles ȘI biserica romană – nu e nici un mister.

          În fine ajungem la „Germania untului și Germania culturii”. Dincolo de accidentul pervers al hitlerismului (derivat aproape inconturnabil din mizerabila pace de la Versailles) CE au distrus nemții în 12 ani care să poată fi comparat cu bombardamentele anglo-americane ? Excludem din discuție holocaustul care reprezintă un cu totul alt ”soi” de distrugere (cu corespondențe tulburătoare în Holodomor și Marea Teroare, ba chiar și în genocidul armean). În schimb, în plin nazism, geniul german a produs uluitor de multe străpungeri tehnice pe baza cărora ne dezvoltăm și astăzi. Semn că anumite popoare secretă valori spirituale chiar și sub cea mai cretină dictatură. Să mai amintim că prima înregistrare stereo pe bandă magnetică (Imperialul lui Beethoven cu Gieseking la pian) a fost făcută în Septembrie 1944 direct sub bombe (la minutul 16:50 – se găsește pe youtube) ? Cît despre ”unt” germanii i-au pierdut gustul lungi perioade din secolul trecut, ”slavă domnului”: un an de blocadă engleză DUPĂ armistițiul din 1918 (pînă au semnat infama pace), vreo trei ani în timpul hiper-inflației, încă vreo cîțiva la criza 1929-1933 și nu se știe prea bine cîți la reconstrucția post-belică.

          Poftiți ”amănunte” cîte doriți ! (ȘI mai multe la paulvasiliu_ro@yahoo.com)

          • Andrei A. spune:

            Haideți ! :)
            Doriți amănunte ? Hai să ne ”încîlcim” în ele.

            „„slavii au constituit hinterlandul rural al orașelor bizantine” – corect. Dar în ce manieră ? Iată ce ne spune același Lucien Musset, în același volum, la pag.78:
            „…toate aceste „sclavinii”, pentru a folosi un termen al cronicarilor bizantini, prezintă un caracter comun: nu au dat naştere, după o perioadă îndelungată, unor adevărate state, ci s-au mulţumit cu un cadru tribal. Cunoaştem destul de bine natura organizării şi funcţionarea acestora în Macedonia datorită Miracolelor Sfântului Demetrius. Fiecare din grupurile slave era în totalitate rural (oraşele rămase neatinse, precum Christoupolis sau Tesalonic, erau greceşti); aveau familiile princiare şi terenurile de păşunat, dar instituţiile politice erau puţine sau chiar lipseau. Nu construiau nimic şi singura lor urmă arheologică este negativă: oprirea oricărei activităţi arhitecturale bizantine. Forţa lor militară era apreciabilă, dar, cu excepţia situaţiilor când erau conduşi de avari sau bulgari, nu au fost capabili de acţiuni de amploare…”
            Așadar contribuția slavilor la ”splendoarea” bizantină a fost eminamente negativă.”

            Imperiul bizantin moștenește aproape intactă structura celui roman în partea de răsărit și în întregime vechea administrație. Are la dispoziție secole întregi pentru evoluție. Slavii revin la sedentarism după migrația pricinuită de invadatori dinspre răsărit și practic, putem socoti începând
            din secolul IX, cu misionariatul lui Chiril și Metodius. Primul țarat bulgar, care ne-a alipit și pe „noi”, nu este de lepădat, cu atât mai mult cu cât era expus atât ostilității bizantine cât și invaziilor din răsărit. Al doilea țarat, în care să zicem că avem un rol mai important, este cremat de invazia lui Nogai. Dacă privim la sârbi, au avantajul legăturilor din Adriatica, dar iarăși, sînt puține secole comparat cu cele bizantine, MAI ALES DACĂ SE ȚINE SEAMĂ DE UNDE A PLECAT FIECARE.

            „„Parcere subiectis et debellare superbos” – Oricîte asasinate s-au petrecut în războaie, acest principiu a stat la baza cuceririi Italiei (cel puțin). ACEASTA este cauza principală a înfrîngerii lui Hannibal care NU a atacat direct Roma deoarece spera să-și ralieze restul peninsulei (destul de recent intrată sub stăpînire latină). Faptul că nu a reușit dovedește cum respectivele populații nu ședeau lipite de Republică doar prin forța armelor (vezi și Mommsen). Cartagina nu a fost arată cu plugul din cauza copiilor ”molohizați” (o poveste cam demontată de multă vreme) ci fiindcă romanii au perceput-o ca pe o primejdie colosală după două războaie epuizante. De fapt era chiar o antiteză a Republicii prin oligarhia ei de tip asiatic care nu a înțeles ce comandant fără pereche era Hannibal și nu l-a ajutat la timp. Însăși decadența Romei a început exact prin adoptarea a tot felul de asiatisme care s-au continuat apoi în Bizanț – tot ce a fost bun era de origine romană, tot ce era rău venea dinspre est. (vezi iconoclasmul și aproape completa supunere a bisericii în fața factorului politic – ÎNTREG ortodoxismul moștenește această nenorocire).”

            Povestea cu copiii sacrificați chiar a luat amploare în urma unor săpături mai recente, dar nu are relevanță în discuția noastră. Cartagina a fost exterminată, acesta este un fapt istoric. Cartagina era o putere mercantilă- faptul că Roma provenea din altfel de organizare, nu este o justificare a unui genocid. Ce s-a întâmplat în sudul Mediteranei este expresia unui fel de paranoia. Despre cauzele decăderii Imperiului Roman, trebuie să ne rezervăm spațiu în altă parte:). Ce supraviețuiește din el este estic, nu vestic. Ceea ce dumneavoastră deplângeți ca fiind influența pernicioasă a Răsăritului (și nu neg multe aspecte), se aplică cu foarte multe secole mai târziu, o dată cu dezmorțirea intelectuală și industrială a Vestului. Sute de ani nivelul de trai și civilizație în Răsărit este superior Occidentului. Nu degeaba avem normanzii încercând să cucerească spre EST. Din perspectiva de azi, putem să spunem că ne bucurăm de lumea vestică în care trăim, cu toate carențele ei. Dar acum 1500 de ani și mai bine, această superioritate era cum nu se poate mai departe de a fi evidentă.

            „Apoi: care ”exterminare” a celților (galilor) ? Sînt mulți istorici francezi de părere că substratul esențial al Franței este celt, nu roman, nu germanic. Ideea cu epurarea etnică a Galiei seamănă prea tare cu aberația ”95% din amerindieni au pierit în primul secol după sosirea europenilor” ca să nu detectez influențe stîngiste (sovietice). Hotărîți-vă: a fost ”stîrpită” CIVILIZAȚIA sau etnia ? Pentru civilizație termenul este neadecvat (cel puțin): de la etruscii deja decadenți romanii au preluat multe; celții, pe lîngă că nu exhibau o civiliație bine articulată (galii erau profund dezuniți) au supraviețuit bine-mersi în Anglia și Irlanda (unde, cu toate realizările lor excepționale în artă NU au fost capabili să reziste invaziilor anglo-saxone și normande).”

            Cultura celților (pentru că nu aveau drumuri pietruite și încălzire centrală și deci le negăm o civilizație în sens spenglerian) cuprindea cam jumătate de Europă. Dar faptul că nu erau „structurați”, nu îi neagă valoarea. În ce privește orfevrăria și lucrul metalelor, sînt colosali.
            A fost politica romană începută de Cezar în Galia și continuată în ocuparea Angliei, de a extermina religia celtică, deci druidismul. Acesta este un genocid cultural și echivalează cu decerebrarea unei culturi întregi, pentru nivelul de dezvoltare de atunci. Iar ce nu au prăpădit romanii, au desăvârșit creștinii, ca peste tot în Europa unde au dat de „păgânism”.
            Ce nu reușește să reziste invaziei anglo-saxone, este o lume să-i zicem cvasi-romană, în orice caz mai curând romană decât celtică. Ce nu reușește să reziste invaziei vikinge, este o lume mixtă celto-romano-germanică (bun, anglii și saxonii erau mai sălbatici și nu s-au civilizat în buza lumii romane ca predecesorii lor pe continent). Iar ce nu reușește să reziste invaziei normande este o mixtură celto-romano-germano-vikingă. Legislația de sorginte romană supraviețuiește în Franța, este preluată de normanzi (deci nu doar germanii au vocația asta :) ) și reintrodusă cu forța în Anglia, unde fusese „uitată” de câteva secole.
            Faptul că o civilizație sau cultură rezistă ori nu unei cuceriri, este nerelevant în ce privește nivelul de dezvoltare. Nishapur, unde Omar Khayam preda matematica și scria poezie, era cu 2000 de ani înaintea hoardelor mongole care l-au prăpădit- la fel, China dinastiei Song. Toată lumea romană de vest se prăbușește și rezistă tocmai partea de est, deci să-i zicem cea mai „pestriță”.

            „Ne întoarcem la turci: or fi ocupat ei ”cochilia” bizantină, dar pînă la urmă au spart-o complet sub influența unei religii întristător de simpliste. Răul făcut de ”administrația” otomană nu a constat în pulsiunile ei fanatico-asasine ci în laxitatea regulilor: orice lege putea fi ocolită prin mită sau spulberată din voința celui mai tare. Noi, spre deosebire de Balcani, am moștenit doar prima racilă (ajunge). În ce privește ”ascendența culturală” a Islamului dintr-o anumită epocă vă întreb doar atît: cum de a dispărut așa de repede și așa de complet ? Răspuns: era doar ”cochilia” Imperiului Răsăritean înainte de a fi făcută praf.”

            O bună vreme,ca și islamul în alte părți ale lumii, Imperiul Otoman a fost o meritocrație. Exemplul lui Sokolu Pașa, ajuns mare vizir plecând dintr-o familie de ciobani bosniaci, nu are echivalent în lumea europeană. Cauzele decăderii sînt multe și necesită o discuție aparte. Eu sînt ateu, deci pentru mine religia care l-a ars pe rug pe Giordano Bruno sau l-a cenzurat pe Galilei, nu este mai bună. În schimb, Europa a reușit o emancipare pe care otomanii nu au avut-o. Între multe altele, nu au fost capabili de a-și pregăti proprii „specialiști”. „Otomania” nu a a avut universități. Dar nici Imperiul Bizantin nu a avut echivalentul celor de la Bologna, Paris, Praga, Salerno, Montpellier. Prin urmare, oare s-au otrăvit turcii cu ce-au înghițit ? :)

            „În fine ajungem la „Germania untului și Germania culturii”. Dincolo de accidentul pervers al hitlerismului (derivat aproape inconturnabil din mizerabila pace de la Versailles) CE au distrus nemții în 12 ani care să poată fi comparat cu bombardamentele anglo-americane ? Excludem din discuție holocaustul care reprezintă un cu totul alt ”soi” de distrugere (cu corespondențe tulburătoare în Holodomor și Marea Teroare, ba chiar și în genocidul armean). În schimb, în plin nazism, geniul german a produs uluitor de multe străpungeri tehnice pe baza cărora ne dezvoltăm și astăzi. Semn că anumite popoare secretă valori spirituale chiar și sub cea mai cretină dictatură. Să mai amintim că prima înregistrare stereo pe bandă magnetică (Imperialul lui Beethoven cu Gieseking la pian) a fost făcută în Septembrie 1944 direct sub bombe (la minutul 16:50 – se găsește pe youtube) ? Cît despre ”unt” germanii i-au pierdut gustul lungi perioade din secolul trecut, ”slavă domnului”: un an de blocadă engleză DUPĂ armistițiul din 1918 (pînă au semnat infama pace), vreo trei ani în timpul hiper-inflației, încă vreo cîțiva la criza 1929-1933 și nu se știe prea bine cîți la reconstrucția post-belică.”

            Nu anglo-americanii au început acest război iar în ce privește ce nu au distrus germanii, este pentru că nu au avut mijloacele tehnice necesare (de exemplu, aviație grea de bombardament cu rază lungă de acțiune). Când mijloacele au existat, avem Varșovia. Londra sau Leningrad mai există încă nu datorită unei civilizații înnăscute a naziștilor.
            Și în URSS oamenii au creat artă și știință în ciuda sistemului criminal în care trăiau- este un testament umanist și nu o laudă adusă dictaturii staliniste (ca să luăm perioada cea mai grea).
            Deci acești slavi, în ciuda handicapului pe care li-l atribuiți și în ciuda unei dictaturi criminale, au creat mai mult și mai valoros decât Germania între Weimar și Bonn.
            Bun, ultimul concert prezentat în Berlin, sub bombele sovietice, este o porțiune din Amurgul Zeilor. Iar singur spectator este Albert Speer. Dar faptul că unul din responsabilii muncii sclavilor până la moarte era un iubitor de cultură, este anecdotic. Nici Hitler nu era un incult.

            • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

              Bingo ! De ce nu ați început direct Galilei, Giordano Bruno și ateismul derivat din persecuțiile acestora ? Zău dacă mă mai căzneam să vă răspund căci nu am obiceiul să mă bat cu lozinci-dogme. Cît despre ”extraordinara productivitate spirituală a rușilor” (cu sau fără bolșevism) ”superioară” celei germane, ce să zic… o las la judecata cititorilor.

            • Andrei A. spune:

              @ Vasiliu Mircea Paul
              Retrag ce am spus și reformulez: Inchiziția a fost un factor de progres în Occident. E pur… :)
              Ați distorsionat grosolan afirmația mea. Ce am zis, este că și slavii, în speță rușii, în condiții deosebit de grele, au produs artă și știință, Iar aceasta, iarăși în textul meu, era o afirmație menită să omagieze omul și nu sistemul.
              Am plecat de la idei iar dumneavoastră ați redus în cele din urmă la umori. Sper că nu era din lipsă de argumente :)

  2. Vlad spune:

    Apocalipsa e sfarsitul pamantului sau al sistemului solar. Inevitabil are sa vina la un moment dat …

    Nelinistitor este faptul ca se promoveaza non-violenta, iubirea, intelegerea cu mana pe tragaci sau folosind diverse mijloace coercitive, punitive si chiar privarea de libertate fizica, de expresie iar cei care o fac se simt perfect indreptatiti sa o faca …

  3. Dan spune:

    Buna ziua. Frumos articol, bine structurat, cu o paralela intre lumea antica si cea moderna, intre un imperiu muribund si o Uniunea Europeana ce pare ca se zbate in ghearele prabusirii. Dincolo de paralelismul istoric (ce este folositor celor care cunosc istoria si nu vor sa o repete) si a argumentelor aduse in favoarea acestei miscari de migratie moderna, as spune ca totusi se ignora anumite aspecte concludente, care completeaza si creioneaza imaginea acestei migratii altfel decat cea pe care o prezentati. Va intreb: i-ati vazut personal pe acesti oameni? Pentru a nu repeta greseala administratorilor romani la venirea triburilor barbare , ar trebui sa ne documentam asupra problemei la fata locului si apoi sa emitem opinii mobilizatoare sau dezaprobatoare privind situatia oamenilor. Razboiul este o boala, spunea cineva si din pacate una dintre cele mai indragite indeletniciri ale omului. Are si o parte pozitiva recunosc unii, in care modelarea noii lumi aduce la lumina exprimarea sentimentelor nationale (vezi formarea statelor), exprimarea apartenentei la o religie si mentalitate, precum si reconstructia. Dupa furtuna vine soare, caci norii au plecat si pe campul irigat si brazdat putem sadi viitorul. Insa aici este problema care se ridica: ce viitor sadim. Caci sigur unii nu sunt multumiti de aceste seminte si cer o alta calitate a semintelor, altii nu vor sa schimbe ogorul caci noul te sperie, iar altii, si acestia sunt cei mai periculosi, vad in schimbare scara care sa ii propulseze “acolo unde se avanta vulturii”!

  4. DanT spune:

    Daca au existat in trecut alarme false privind Apocalipsa (desi eu de ex. n-am crezut nici una), nu inseamna ca orice alarma e falsa.
    E ca in povestea cu Petrica si lupul. Se uita finalul: pana la urma lupul a venit.
    Discursul despre toleranta, acceptarea imigrantilor, era valabil pana in 2015, pentru ca imigratia era in limite acceptabile.
    Situatia s-a schimbat insa radical: imigrantii incep sa vina cu milioanele si Europa va fi coplesita, daca nu-si apara granitele.

    • Cetateanul Roman spune:

      Dar daca de fapt traim o forma de apocalipsa? Nelinistea continua si lipsa certitudinii zilei de miine ce este?
      Inteleg din articolul dumneavoastra ca o luati pe ocoolite sa ne demonstrati ce nemernici sintem noi europenii si cite drepturi reusim sa incalcam multimilor invadatoar.
      Amestecati aiurea diverse concepte si utilizati generalizari pentru a duce in ridicol rectia fireasca si LEGITIMA a locuitorilor Europei. Raspund aprecierii dumneavoastra cum ca “tot nişte imigranţi (de prima, a doua, cel mult a treia generaţie)” ca locuim de 4 generatii in Bucuresti (trei generatii nascute aici) si cunosc alte doua in Marginimea Sibiului (Poplaca, Bucium, Rasinari)
      Tin de asemenea sa spun ca am avut colegi din Siria, Irak, Maroc, Libia, Liban, si Kurzi. In general ei nu sonciderau ca traiesc sub dictatura; Dictatura pe care o pomeniti era chiar limitarea dreptului de exprresie a unor triburi ce doreau eliminarea altor triburi, limitarrea activitatilor religioase; e adevarat au fost in fiecare din acesle state crime politice, pur si simplu isi asasinau opozanti fiind bolnavi de putere. Daca opozantii i-ar fi prins ei primii ar fi facut acelasi lucru – mental toti sint undeva in evul mediu.
      Si practic asta e si motivul pentru care Europenii se tem. Faptul ca poti intilni arabi foarte culti, ce traiesc opulent nu inseamna ca nu sint tributari acelorasi reguli impuse de islam. De exemplu, un coleg ff bogat, foarte umblat, de “familie”, isi desconsidera sotia fiindca ii nascuse doua fete si cauta o noua sotie (si prima era dintr-o casatorie aranjata cu altii de familie buna!) care sa ii faca baiat; se cauta o formula care sa nu jigneasca primii socrii fiindca aveau putere. Si e un caz de oameni foarte civilizati pentru zona de care vorbim! De asemenea ii desconsiderau complet pe kurzi, se temeau insa teribil de ei.
      Plecati prin europa sau aiurea prin lume au refuzat integrarea. Astfel au aparut enclave, cartiere apartinind exclusiv unor etnii. Si ni se pare firesc. Asa ceva insa nu e posibil daca noi am incerca sa instituim o zona crestina unde sa fie biserici, alcool si carne de porc! Ar jigni islamul!
      E considerat firesc sa te mindresti ca esti Asiatic, Arab, Evreu, African, Gay, etc. e insa anormal si chiar nazi sa fi mindru ca esti Caucazian, Crestin, Straight; cu toate ca sintem mai putin de 800 milioane din 7,3 miliarde. Nu, nu e rusinos sa ne mindrim cu traditiile noastre, cu apartenenta la lumea crestina, cu apartenenta la un popor; rusinos e sa ne lasam manipulati si prostiti in fata in numele unui “multiculturalism” ce inseamna ca noi sintem “datori” (intotdeauna datori!!!) sa asiguram conditii, sa platim, sa ocrotim, sa promovam pe banii nostrii (intotdeauna pe banii nostrii!) si in numele vinei de a fi caucazian toate damblalele si obiceiuriile de aiurea. Noroc ca nu au imigrat in Europa canibali ca sint convinsa ca ar fi trebuit, in numele multiculturalismului, sa le asiguram macar o masa traditionala pe satamina!
      Faptul ca scrieti un asemena articol (pe care unii din comentatori il considera excelent) arata ca pt Europeni Apocalipsa se intimpla acum: nu numai ca ne indreptam spre aneantizare, dar sintem datori sa ne si bucuram pentru asta (e aproape ilegal sa comentezi impotriva!) si mai mult se vorbeste pe fata de invadatori ca de populatia inlocuitoare atita timp cit nu sintem in stare sa ne asiguram sporul natural. Si in loc sa rezolvam problema, trebuie sa ne bucuram ca o sa disparem si o sa fim inlocuiti de altii. Si trebuie sa primim asta cu aplauze si eventual sa dam bani pentru asta. O fi politically correct dar e complet inept!

      • Harald spune:

        Există un mic detaliu pe care îl ignorați, în ciuda comentariului-fluviu: statele din Orientul Mijlociu sunt organizate după mintea acelor triburi, la fel cum și România este organizată după mintea celor rămași în țară. Însă Germania, Franța, UK sau statele nordice nu sunt organizate nici după mintea triburilor din Orientul Mijlociu, nici după mintea românilor rămași în țară. Cam asta-i.

  5. Dan spune:

    Nu va grabiti va rog sa trageti concluzii sau sa aruncati piatra, caci nimeni nu e “curat” sau “fara de pacat”. Insa pacatul este nu sa ravnesti la ceva ce nu meriti, este sa ajungi acolo “calcand pe cadavre”. S-ar spune ca e prea puternica exprimarea sau prea “ca la carte”, dar cum ati inceput a ne aminti agonia prabusirii Romei, astazi vedem agonia prabusirii Europei crestine. Intrebarea privind Apusul ne-a framantat de secole, sa nu uitam ca si noi ne-am intrebat, cu turcii trecand Dunarea, unde sunt fratii nostrii crestini? Acum, poate se vor intreba ei, unde sunt fratii lor rasariteni, ce par scutiti sau ocoliti pe moment de acesta migratie. Nu as crede, vazandu-i personal pe unii din acesti “napastuiti”, ca sunt chiar victimele colaterale ale unor interese si dorinte nascute in birouri fastuase si sustinute de declaratii pompoase, transmise de mass-media. Eu as crede ca ei sunt altceva. Parerea mea conteaza, ca si a dumneavoastra, in proportia in care omul se identifica cu idea. Nu ai primi si integra pe acesti oameni, speriindu-ne cu opinia “justificata” ca marginalizarea naste radicalismul, este problema cu care se confrunta Europa acestor zile, nu moralitatea ridicata de diferentele de religie si mentalitate ale populatiilor ce se imbina (deci acea discutie este necesara daca vrem sa intelegem) ci altceva ne aduce in prim plan aceasta migratie.

  6. Dan spune:

    Intrebarea este: ne incanta imaginea din viitor a Europei? Eu am fost contrariat auzind un om de stat dintr-o tara bogata araba declarand ca tara dansului nu are nevoie de acesti oameni. Exprimarea sa insa m-a luminat si am inteles. Si ma intreb: are Europa nevoie de ei? Daca da, atunci sa ii primim cu bratele deschise si sa acceptam acea imagine de viitor care se contureaza. Daca nu, sa ii ajutam, sa le oferim mijloacele sa isi refaca viata in tara lor de origine. Problema aceasta este spusa si de dumneavoastra, vorbind de migratia romanilor. Dar este un detaliu: romanii nu au plecat dintr-un teatru de operatiuni, ci dintr-o saracie lucie. Tragedia celor despre care vorbim se regaseste in cele doua motive: razboiul si saracia. Insa ramane comportamentul si mentalitatea si atitudinea. Si aici parerea mea este ca trebuie sa fim atenti si sa analizam. Nu putem hotara doar cu inima, nu pentru a castiga capital politic, nu pentru a deservi un grup de interese, ci pentru a vedea care e binele nostru comun. Si vorbesc de cel national. Caci totul se reduce la o singura concluzie, indiferent de argumente si dezbateri: interesul national. Si de aceea nu cred ca problema este usoara, nu cred ca abordarea este pe o singura linie si nu in cele din urma nu cred ca se rezuma la un popor, sau etnie, sau minoritate.

  7. dana eugenia spune:

    da … si eu am salariul mult mai mic decat consider eu ca mi se cuvine …. mama lui de angajator …. da’ nu dau navala in Germania, sa stau un an sau mai bine pe somajul nemtesc, pentru ca la prima “razie” sa zbor inapoi in tara mea amarata, condusa de hotul mincinos !

    mai citit presa … unul din politia germana se plangea la un ziar … GERMAN … ca sunt violuri asupra femeilor, agresiuni asupra copiilor si barbatii se bat intre ei cu arme albe – adica ce stiu ei de la mama lor … aaaa, tatal lor, care adduce “pacea” … sichi …

    • Harald spune:

      Abia așteptăm un link pe tema asta :)

      Mai era un articol care a apărut în 3 versiuni diferite, în Daily Mail, în EvZ și pe Mediafax și care descria aceleași evenimente, despre care unii pretindeau că s-au întâmplat la ”cazarma bavareză” din Munchen, iar alții că s-ar fi întâmplat la Giessen, la 450 km distanță, mult dincolo de graniele bavariei, evident.

      Însă leit-motivul era același: prostituție, violuri și trafic de droguri sub ochii polițiștilor germani. Adică totul fusese inventat în redacția Daily Mail.

      • Harald spune:

        ”granițele Bavariei”, scuze.

        • Optimistu spune:

          Lasati-o p-asta cu Daily Mail. Mai bine faceti-ne sa credem ca e ordine si civism in lagare. ONGurile care vegheaza la punerea in practica a traditionalei ospitalitati germane nu au consemnat armonia care domneste intre adeptii religiei pacii? Vreun link, ceva? De ce sa cedem ca in lagarul din Bavaria e altfel decat la Cairo, Islamabad, Kabul, etc, etc? Or fi invatat deja de la nemti cum e cu domnia legii…

          • Harald spune:

            Domnu’ optimist, ești conștient că vorbești despre o ”tabără” cu 100 și ceva de locuri în care sunt cazați vreo 200 și ceva de inși? Deci nu discutăm de mii de oameni sau de zeci de mii adunați pe un stadion. Faimoasa voastră ”tabără” plină de atrocități ale musulmanilor are o capacitate cam cât 3 autocare și ”locatari” cam cât 5 autocare.

        • Nordwind spune:

          A mai fost si stirea de la b1 despre teroristul depistat intre refugiati la Stuttgart despre care nici un ziar german nu a scris nici un cuvintel. :) Si mai sunt sumedenie de statistici beton despre numarul urias de necalificati, desi inca nu au fost nici pe departe inregistrati toti … Si tot asa. Intoxicatiile se tin lant si toata populatia consumatoare de internet STIE ca vom fi coplesiti de violatori, teroristi si escroci care ne vor lua salariile, casele, nevestele si clatita din tigaie.

          Serios vorbind – UE are 500 de milioane de locuitori si este printre zonele cu cel mai ridicat nivel de trai din lume. Daca va fi distrusa de cateva milioane de amarati veniti cu bocceaua in spate, inseamna, fara suparare, ca i-a sunat ceasul istoric si ca e oricum terminata, cu sau fara refugiati. Ceea ce, sunt convinsa, unii isi doresc cu ardoare pentru ca o Europa deschisa ii sperie si vor inapoi la granite cu caini si pusti.

          • Harald spune:

            Da, noroc de B1 și de Daily Mail, că altfel nemții au o cenzură mai ceva ca pe vremea lui Hitler. Mai bine caută pe Youtube emisiunea originală difuzată de Bayerischer Rundfunk și ai să vezi ce spune polițistul german în acea emisiune. Și apoi poți face comparație cu ce pretinde Daily Mail că ar fi spus acel polițist.

            S-a găsit mass-media românească să dea lecții de libertatea presei ziarelor și televiziunilor germane! Chiar nu mai există simțul ridicolului pe malurile Dâmboviței?

      • Gabriela Cirstea spune:

        Un link ref. Germania – Hamburg:
        https://www.youtube.com/watch?t=4&v=ifB-9VW1bHk

        Un link ref. Olanda:
        http://www.nltimes.nl/2015/09/28/refugees-suspected-of-assaulting-five-women-in-almere/

        Si un exemplu de integrare reusita (a treia generatie de imigranti) in Olanda:
        http://www.liveleak.com/view?i=913_1443795561

  8. Dan spune:

    Cand a cazut Roma locuitorii Imperiului s-au identificat cu zona lor. Noii veniti au contribuit la conturarea portretului respectivelor populatii si va amintesc ce spun istoricii: in afara hunilor lui Atilla, populatiile erau intr-un fel sau altul crestine. Ce sa insemne asta? Ca integrarea celor veniti s-a facut usor caci parghiile erau deja stabilite, au fost doar intarite. Prin religie, prin comunicare, prin convietuire. Nu e un atac la religia acestor oameni, dimpotriva, sa intelegeti unde vreau sa ajung: eu o constatare a diferentelor istorice! Cum dumneavoastra ati folosit istoria, la fel o aduc si eu in prim plan. E bine sa nu o uitam ca sa nu o repetam! Astazi societatea este mai avansata spunem, moderna, construita pe principii stabile, de egalitate si echitate, condusa de reguli de morala si conduita civica. Insa cui aplicam aceste norme? Occidentalilor care au integrat cu mai mult sau mai putin succes persoane diferite ca nationalitate, romanilor, care au un grad de toleranta manifestat si dovedit (rautaciosii sigur vor aduce argumente, insa nu cazurile fac regula) sau acestor oameni, care vor si desigur, merita o viata intr-o lume fara razboi si nesigurata, dar care resping totusi valorile celor care ii adopta? Sa nu confundam si sa fim clar edificati asupra aceea ce cerem, ce acceptam si ce oferim. Sa oferim insa sa primim inapoi ceea ce se cuvine. Nu de recunostiinta e vorba aici, e vorba de respectul fata de tot ce reprezinta binefacatorii.

  9. Dan spune:

    Respecta si vei fi respectat! E simplu. Iar de va fi ca soarta sa hotarasca un anume tablou peste timp sa fim siguri ca am facut astazi tot ce tine de noi si ca deciziile luate sunt cele care asigura un viitor sigur tuturor. Altfel, ne vom trezi intr-un cosmar prelungit si atunci vor vorbi armele si tonul va fi manios. Vedeti ce se intampla pe glob si spuneti dumneavoastra ce traim. Apocalipsa sau preludiul?

    • Harald spune:

      Singurul viitor sigur e moartea. Pentru orice individ și pentru orice specie :P

      Soarta nu hotărăște nimic, deciziile oamenilor fac asta. Viitorul nu e scris. Dar a pune mâna pe arme este o metodă foarte bună de a transforma și Europa într-un Orient Mijlociu.

      E amuzant că românii încă n-au înțeles ei înșiși ce este și ce nu este Uniunea Europeană, dar sunt gata s-o apere tocmai după ideile și principiile lui Putin. Nu suntem cu nimic superiori sirienilor, milioane de români s-au răspândit prin Europa în căutarea unui trai civilizat, care la noi acasă nu e disponibil.

  10. nnm spune:

    Si totusi… Democratia inseamna evolutie, nu revolutie. Dand jos un dictator nu faci decat fie sa lasi locul altui dictator, fie sa deschizi lupta pentru putere. Oricat am fi de “politically correct”, adevarul e ca popoarele arabe sunt cu catva secole in urma in privinta nivelului de toleranta si intelegere a civilizatiei.
    E ca si cum ne-am intoarce in timp, l-am da jos pe Stefan cel Mare de pe tron (pentru ca a omorat destui nevinovati), si i-am pune pe moldoveni sa-si aleaga democratic un presedinte. E cineva care sa-si inchipuie ca o asemenea actiune ar avea sorti de izbanda?
    Si atunci de ce ne inchipuim ca o adunatura de triburi care era Libia ar putea supravietui fara o forta de constrangere? Isi inchipuia cineva ca dupa caderea regimului aceste triburi vor convietui pasnic? Ce credeam ca va veni dupa Mubarak, vreun Lincoln? A venit Morsi, un alt extremist. Si cine stie cine va mai veni. Iar Egiptul, dupa 30 de ani de stabilitate si prosperitate, paradis turistic, a revenit de unde a plecat. De cati ani va fi nevoie pentru a se reface? Saddam a omorat probabil zeci de mii de irakieni, dar dupa caderea lui vorbim de milioane. Si nimeni nu mai vede astazi vreo solutie fara rescrierea granitelor. Deci?!
    Incurajand revolutiile nu le aducem arabilor democratie, ci haos. Haos care produce milioane de victime, si ajunge pana la urma se ne afecteze si pe noi. Nu e mai bine sa lasam un dictator moderat sa tina lucrurile sub control si sa asigure un progres lent, dar progres, nu haos? Revin la inceput, democratia inseamna evolutie, nu revolutie.

    • Harald spune:

      Teoria ta fiind că dictatorii ar trebui încurajați și tratați drept legitimi, right? Am dat un răspuns pe tema asta la articolul dl.Stanomir. Consideră că l-am postat și aici.

      • nnm spune:

        Nu e vorba de legitimarea dictatorilor, e vorba de tolerarea in anumite limite. Nu uita ca toate tarile arabe sunt sub dictatura. Inclusiv Arabia Saudita, Qatar, sau marele paradis Dubai.
        Sub o dictatura moderata (nu vorbim de Stalin sau Hitler) se creaza o rezistenta interioara, oamenii pur si simplu refuza sa accepte ceea ce li se impune, chiar daca nu se pot manifesta (noi am trait asta). La momentul oportun vor renaste.
        Dar cand vorbim de razboi, nu mai exista nicio rezistenta, totul e distrus. Nu stiu daca ai vazut cum arata orasele siriene, sunt complet distruse. Acele orase nu vor mai fi niciodata la fel, oamenii nu se vor mai intoarce acolo. Comunitati care au supravietuit timp de generatii au fost pur si simplu spulberate. Aici nu mai putem vorbi de renastere, totul e distrus iremediabil.
        Si nu in ultimul rand, daca sub dictatura vorbeam de zeci de mii de victime, acum vorbim de milioane. Din orice unghi ai privi, nu exista termen de comparatie. Pe de alta parte, daca-ti inchipui ca oponentii dictarurilor arabe vor democratie, esti naiv. Nu vor decat sa faca ei celorlalti ceea ce fac actualii.

        • Harald spune:

          Dictatorii sunt tolerați, dacă nu se încaieră cu Occidentul. Lukașenko își vede de treaba lui, Kim Jong-Un își vede de treaba lui, iar saudiții (deși eu nu cred că se încadrează la ”dictatură”) sunt chiar cooperanți cu Occidentul.

  11. Andrei A. spune:

    Eu cred că apocalipticul sau milenarismul sînt concepte primejdioase- credința în ele poate duce la neplata impozitelor, nerambursarea creditelor bancare și chiar absentarea nemotivată de la școală sau cursurile universitare. Credința fierbinte în apocalipsă este profund înrădăcinată în lumile eșuate, care au depus armele progresului sau nici măcar nu găsesc vlaga să pună mâna pe ele. Apocalipticul îmi evocă imaginea unui tuberculos terminal la Pompei, izbucnind în râs isteric la vederea erupției Vezuviului.

  12. Carstea spune:

    Un articol excelent care mi-a placut! O singura observatie: Bashar nu lupta impotriva propiului popor ci impotriva majoritatii siriene care nu se mai supun minoritatii siriene alawite.
    In ceea ce priveste emigrarea romanilor, 12 milioane, este foarte mult. Cred ca fenomenul emigratiei masive musulmane, in occident, o sa puna capat acestui fenomen profund negativ cu plecarea romanilor din tara. Si speram ca Moise Guran o sa mai taca din gura si, n-o sa mai indemne oamenii sa plece, pe de o parte, si nici sa aducem colonisti in tara.

  13. DanC spune:

    Asta e f gresit: “sunt foarte uşor asimilabili lumii moderne europene”. Lumea musulmana e departe de civilizatia occidentala, iar cei din tara, saracii, nu stiu. A compara cu turcii din Dobrogea e o prostie. Aia nu sint musulmani in sensul adevarat, sint complet integrati, sint romani cu traditii turce. Iar sirienii rasfirati pe ici pe colo nu sint comunitate, sint adaptati si ei.
    Treburile se schimba cind mii-zeci de mii apar + fonduri de la Wahabisti pentru moschei si comunitati. O sa vedeti ca dinamica e alta, cerintele din partea ‘comunitatii’ se inmultesc.
    Si va fi prea tirziu; calul troian deja inauntru.
    E usor si frumos sa fii roz-bombon, kumbaya, dansind cu ochii in lacrimi hai sa ne ajutam aproapele, dar e bine sa si gindesti inainte. Sa te intrebi de ex ‘bine, ii ajut, dar nu cumva e in dterimentul meu, al familiei, al comunitatii deja existente?’ Sau macar sa compari cu ce a mai fost/este similar. Peste tot in Occident si N. America s-a vazut ca unde Islam-ul ajunge la o masa critica, treburile incep sa se duca naibii.

    • Vele Vasile spune:

      Un mare intelectual Roman spunea intr-o carte de-a sa “ca astazi barbarul nu mai este zdrentaros si nespalat ,astazi el poarta costum scump are maniere si bune legaturi cu oameni cu putere de decizie” tot asa si islamistii importanti nu stau ascunsi ei sint in mijlocul lumii civilizate,restul sint invadatori mai ales din punct de vedere legal, nicidecum azilanti.

      • Harald spune:

        Și cam care ar fi articolul din Codul Penal care incriminează infracțiunea de ”invazie”? :P
        Asta dacă tot discutați ”din punct de vedere legal” …

        • Vele Vasile spune:

          Intrebare de “smecher “

          • Harald spune:

            Asta este, un ”șmecher” care crede că poate prosti lumea venind cu argumente de genul ”sint invadatori mai ales din punct de vedere legal”, ar trebui să fie capabil să-și susțină afirmațiile. Dar cum nu e capabil să le susțină, vine cu replici ieftine gen ”întrebare de șmecher”.

            Nu ai cum să declari un migrant drept ”invadator”, iar vinovăția colectivă în Europa s-a cam terminat după ce Benes a expulzat germanii sudeți. Nici măcar frații ortodocși sârbi, când s-au apucat de exterminat musulmani bosniaci, nu au pretins că ar exista vreo vină colectivă a acestora, i-au exterminat pe ascuns, încercând să nu afle lumea civilizată despre asta.

            • Vele Vasile spune:

              Domnule ! continui sa te repezi precum gaina la boabe.Am spus clar si sustin un adevar :din punct de vedere legal nu sint refugiati .Pofteste de te intereseaza intii eu nu iti voi oferi alte clarificari Discutie incheiata.

            • Harald spune:

              @ Vele Vasile – dpdv legal trebuie să investighezi fiecare caz în parte, pentru a decide cine e refugiat și cine nu. Îl identifici, îi iei niște interviuri, vezi dacă identitatea și povestea lui se confirmă, după care decizi dacă e refugiat sau nu. Nu se decide pe forumuri că ”sint invadatori mai ales din punct de vedere legal”.

        • iosiP spune:

          @Harald, chiar daca notiunea de invadator nu (mai) exista, incalcarea granitelor unui stat suveran, stationarea si deplasarea pe teritoriul acestuia fara documente emise de catre statul respectiv si refuzul de a te identifica sunt inca incriminate de majoritatea legislatiilor nationale.
          Desigur, nu discut de spatii de libera circulatie stabilite prin acorduri bi- sau multi-nationale.

          • Harald spune:

            Legea este aplicabilă în situații individuale. Vrei să arestezi zeci de mii de inși pentru că au intrat ilegal în Ungaria? Arestează-i, să vedem ce faci cu ei! :)

            Ce faceți voi nu este căutarea unei soluții practice la o problemă reală. O soluție practică e căutată de Germania, de țările scandinave etc. Ce faceți voi e o isterie xenofobă generalizată, în care amestecați așa-zise argumente legale, culturale, religioase etc. E un mod de a face timpul să treacă, dându-vă dreptate unul altuia, îl găsești descris în cărțile lui Eric Berne.

  14. Vele Vasile spune:

    Articol foarte bun dar nu sint de acord cu primirea Sub nici un chip in Romania a islamistilor.Asta nu inseamna ajutor .Eu am plecat din Romania intr-o alta tara care mi-a apartinut dintotdeauna prin cultura ,obiceiuri si traditii.Islamistii nu s-au adaptat niciodata nicaieri si in mod sigur nu se vor adapta niciodata marii culturi Europene,restul este minciuna sfruntata si nerusinata .

  15. euNuke spune:

    “Ce are de făcut Europa? ”
    Nu sunteţi in poziţia de a vorbi in numele Europei. Nicidecum in numele cetăţenilor europeni care in majoritatea lor resping procesul imigraţionist declanşat de deciziile şi declaraţiile eurocraţiei.

    Nu ştiţi cine este “Europa”. Nu cunoaşteţi Tratatele şi mecanismele Uniunii şi de aceea nu vedeţi conflictul juridic periculos dintre dreptul unionist şi cel naţional. Interpretaţi, fără niciun argument, norma eurocraţiei ca fiind norma modernizatoare deşi diktatul cotelor obligatorii e de un primitivism şi de un barbarism şocant amintind de lucrările ‘modernizatoare’ ale fasciştilor şi bolşevicilor cunoscute sub numele de deportări.

    Nu vă este clar cine anume decide prin diktat in ce ar trebui să constea ‘umanitarismul’ şi ‘modernitatea’ tratamentului pe care intr-un mod glorios anunţaţi că ar trebui să-l oferim migranţilor.

    Nu ştiţi cine sunt migranţii, nu luaţi in seama realitatea, ştergeţi cu buretele istoria unui fenomen religios şi nici că vă pasă de legile încălcate sistematic in procesul imigraţionist articial la care asistăm. Inventaţi pur şi simplu imigrantul ideal, omul-minune cu care să vă simţiţi confortabil de-ar fi să primească drept de şedere pe canapeaua din sufragerie. Inventaţi refugiaţi şi azilanţi. Inventaţi consumatori paşnici de democraţie, capitalism şi prosperitate, de drepturi, valori, idealuri europene. Pe aceeaşi ‘logică’ a migratorului perpetuu invadatorii bolşevici ai secolului trecut nu erau altceva decât nişte bieţi migranţi aflaţi in căutarea unei vieţi mai bune, a unor ceasuri de calitate şi a unor femei mai frumoase. Iar ai noştri strămoşi nu erau decât nişte paranoici apocaliptici şi extrem de egoişti ce nu voiau să împartă beneficiile modermităţii cu amărâţii de colhoznici năpustiţi de Soviete in Europa de Est. Bine că reacţionarii, moşierii şi chiaburii medievali au fost băgaţi in puşcării de imigranţii sovietici…altfel cum mai aveam noi atâta progres astăzi?

    Nu ştiţi nici măcar că rumânii plecaţi la muncă in UE după aderarea la această uniune NU sunt imigranţi.

    Nu ştiţi nici că pe rumânii plecaţi la muncă in UE nu i-a primit nimeni cu flori şi mesaje de solidaritate, ci cu scuipaţi şi batjocură televizată.

    Şi nu vorbeşte nimeni de nicio apocalipsă, ci doar de abuzuri, încălcări repetate ale suveranităţii, de deficit democratic, de diktate aiuritoare, dar e bine că adulatorii eurocraţiei continuă să trăiască in reveria lor rozalie şi să ne asigure că totul e bine, totul e frumos, totul e progres, staţi liniştiţi la locurile voastre, conducătorii noştri sunt nişte magicieni şi toţi o să fim integraţi in absolutul albastru. Mulţumim.

    • Vele Vasile spune:

      Autorul acestui articol imi este foarte drag,imi plac articolele scrise de domnia sa ,personal il consider in mod sincer un intelectual valoros pentru societate .In acest caz consider ca nu trebuia sa militeze in acest mod pentru imigrantii islamisti,paralele facute de domnia sa sint fortate si pe Romani ii numeste in mod cu totul eronat emigranti,eu personal ma simt la mine acasa aici in Viena si pot spune ca am fost primiti asa cum stie oricine ,(cel Putin o majoritate covirsitoare ,exceptind cei care au venit cu loc de munca fixat dinainte) in cel mai umilitor si josnic mod cu putinta ,nu cred ca uita nimeni acest lucru.

    • Josef Svejk spune:

      Vai de mine, dar cum va permiteti sa puneti intrebari tendentioase unuia din apostolii binelui cu de-a sila (chiar daca-i unul asa mai maruntel ;-) )?! Nu va dati seama ca exista riscul real ca bietei creaturi sa li se zduncine increderea nestramutata misia sa nobila de pustiire de a lumii reactionare si zidire a omului nou?!/! Dragul de el, omuletul asta nou, ca uite ca de la Lenin, via Htiler si pana la Kim Jong-un inca tot se lucreaza din greu la problema…

      Cum de n-ati realizat pana acum ca nu stunteti destul de competent ca sa stiti ce anume e bine sau rau pentru dumnevostra? Nu stiati ca trebuie sa asteptati cu ochisorii clipind de infriguraree ca una din luminile intelepciunii progresismului contemporan sa va calauzeasca cu o voce hotarata (chiar daca usor zeflemitoare) si cu privirea fixa a lui Ghita Funar spre culmile de aur ale societati socialiste multicultural dezvoltate?

    • Liviu Daniel spune:

      Bine spus, euNuke. Am sa înaintez comentariul tău, pentru că ai mare dreptate.

    • Padurar spune:

      Nu stie si nici nu il intereseaza. Ce stie e cum sa scrie astfel incit articolele sa ii fie acceptate de Revista 22 a admiratei (prin cele mai provinciale medii romanesti) “elite” ghedesiste, teribil de progresiste, europeiste, corecte politic, multiculturaliste, internationaliste, globaliste etc. etc. Vrea sa-si vada numele acolo…

      Tara mica, mese putine, mize mici.

  16. Oana spune:

    Domnule Profesor,
    problema principala este cea a integrarii acestor oameni care fug din calea razboiului si din cauza saraciei.Dupa cum observ si europenii au ,sa zicem ,un instinct de conservare care depaseste nivelul de civilizatie, cu tot ce cuprinde aceasta, ce reprezinta ea pentru ei,.Din acesti europeni facem parte si noi, romanii.Pentru a fi respectati de acesti oameni care nu stiu nici macar sa scrie( o parte dintre ei) , e bine sa dovedim ca suntem la un nivel spiritual inalt si sa facem primul pas pentru a-I ajuta.Mi-a placut initiativa Universitatii de Vest din Timisoara care s-a oferit sa-i invete gratuit pe refugiati limba romana.
    Este un fapt ca acesti oameni au venit, vin si vor mai veni in Europa.Singura metoda de integrare a acestora este educatia, cu respectarea valorilor fiecarei civilizatii din care face parte fiecare ,, pe care o avem si mai ales pe care stim sa o daruim

    • iosiP spune:

      Minunat, doamna Oana! Numai sa nu-i invatam cumva valorile civilizatiei din care facem noi parte, ca daca au venit aici cu mana-ntinsa nu au vreo obligatie… ce spuneti, deschidem sectia de Sharia la Universitetea de Vest, sa respectam “valorile” civilizatiei islamice?
      Stati putin – sunteti femeie – sper ca aveti vreun voal prin casa :)

  17. MariS spune:

    În Siria problemele încep să ia amploare. Intrarea Rusiei şi recent a Chinei în zonă creşte semnificativ riscul unor ciocniri sau incidente între forţele SUA+UE+aliaţii versus Rusia+China+aliaţii lor. Deocamdată marile puteri “joacă” pe teren neutru, dar odată ce scânteia s-ar aprinde, focul se va extinde rapid. Nu ştiu dacă Apocalipsa e pe drum, dar WWIII posibil să fie prin preajmă … Ne cam jucăm cu focul, ce-i drept.

    • Harald spune:

      Și pe vremea instalării rachetelor nucleare în Germania, cei ca dvs. pretindeau că asta va transforma Germania într-o țintă. Ei l-ar fi lăsat pe Brejnev să invadeze Europa cu tancuri până la Amsterdam, numai să nu-l supere . Dar spre deosebire de acele vremuri, Rusia de azi e ocupată cu Siria și Ucraina, nu mai are timp să sprijine mișcări teroriste europene ca Rote Armee Fraktion sau Brigăzile Roșii.

      Cât despre China, mai are de copiat timp de vreo două generații tehnologie occidentală. Deocamdată fabrică pe cont propriu modele de avioane rusești vechi de 40 de ani.

  18. Cinicul spune:

    Spuneti ca modernizarea facuta de dictaturile seculare din ME « Atâta câtă a fost ea, această modernizare a avut un caracter forţat…>>

    Peste ea a venit recent o modernizare si mai fortata, o pojghita de democratie impusa din afara unoor triburi cu o diversitate etnica si religioasa mai mare decat in Balcani.

    Toate statele din Orientul Mijociu si Apropiat (mai putin Turcia si Iran) au fost create dupa niste reguli impuse din afara. Acordul Sykes–Picot a creat state fara nici o baza etnica sau religioasa.
    Iraqul a fost o constructie atificiala servind intereselor britanice. La fel si Siria. Paradoxal, timp de 4-5 secole de dominatie otomana aceste triburi au trait in mai multa armonie decat in ultimii mai putin de 100 ani de la prabusirea otomanilor si instaurarea tutelei franco-britanice si apoi americane.
    Dupa 1945 s-au adus doar modificari minore si acestea tot prin influente externe. Ceva mai sus Cetateanul Roman are dreptate cand spune ca dictatorii din ME tineau triburile in control.
    Distrugerea regimurilor seculare din ME si NA (da, dictatori dure) este la radacina dezastrului actual din Siria. Pana mai ieri BBC ne bombarda zilnic cu crimele lui Bashir, inclusiv folosirea armelor chimice. Mai apoi aflam de la doamna Carla di Ponte ca opozitia siriana ar fi instrumentat aceste atacuri.
    Regimurile militare din ME erau brutale, dar corespundeau cu nivelul de dezvoltare al societatilor respective, inlocuirea lor cu democratii de import (sau de export, depinde de ce parte te afli) a dus la mult mai multe victime umane si distrugeri materiale. In find aceste regimuri intelegeau mai bine situatia locala decat niste opozanti sirieni traind in apartamente de lux din Belgravia sau Kensington.
    E destul sa-l citesti pe istoricul si scriitorul britanic William Dalrymple (From the Holy Mountain, de exemplu) ca sa vezi ca Siria era sub Assad tatal o oaza de stabilitate si civilizatie (pentru standardele locale). Autorul spune ca a fost usurat cand a trecut din Turcia in Siria, simtindu-se mai in siguranta sub dictatura lui Assad, decat in Turcia democratica (pre- Erdoğa!). Nu cred ca lucrurile degenerasera atat de mult sub Bashir, educat la London. Sa nu uitam ca atat sub Assad, cat si chiar sub Sadam Hussein, crestinii au detinut posturi importante in guvernele din Siria si Iraq. Nu cred ca a existat un singur crestin in guvernele post-Sadam din Iraq sau va exista vreodata in orice incarnari pseudo-democratice post-Bashir. In fapt crestinismul a fost eradicat in ME ca urmare a instalarii de regimuri „democratice”. Siriacii, un grup crestin mai vechi decat ortodocsii armenieni sau greci, vor exista doar in niste enclave din diaspora si
    in dictionare.
    Cat despre demonizarea maghiarilor care refuza sa primesca emigranti fata de care nu au nici o raspundere trebuie sa privim lucrurile in perspectiva istorica. Francezi si britanicii (si mai traziu americanii) au creat premizele dezastrului din ME, unguri n-au avut un imperiu colonial care sa le confere responsabilliti morale pentru dezastrul lasat in urma. Sunt cinici dar mai putin cinici decat cei care vor sa-i adaposteasca pe emigrantii din Siria, Bangladesh, Pakistan, Kosovo et al, redistribuindu-i unor tari mult mai sarace.
    Sunt cateva state dezvoltate si democratice care nu accepta niciodata emigranti, de orice fel, din motive de puritate rasiala sau ethno-religioasa. Doua exemple care-mi vin in minte : Japonia si Israël. Abia astept sa vad un articol pe contributors criticandu-le si pe ele pentru asta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)