De o bună bucată de vreme, sportul românesc trăiește și se hrănește din amintiri. Le scoatem din congelator, le încălzim, le adăugăm niscai noi mărturii-condiment și pe urmă le consumăm, ca în direct, împreună cu junimea: ohoho, nepoate, stai să-ți povestesc cum a fost Ilie primul-prim, Nadia-primul decar și Gică – decarul ultim. Și-apoi, nepoate, când s-o face 7 mai, pe ceas de seară, îți promit că mergem la Sevilla s-apărăm din nou penalty-urile lui Duckadam ca să crape Europa de ciudă. Iar după aceea, ne întoarcem, repovestim amintirile și vecinilor (de data asta e rândul nostru), le împachetăm în plic de supă și le punem în congelator ca să fie proaspete și frăgezite pentru următoarea ediție a emisiunii “Dacă doriți să revedeți…”. Între timp, din când în când, în pauzele de publicitate care ne întrerup memoria, ne scotocim prin studiourile TV de fotbal-wrestling în căutarea unor efecte de real din Liga lui Mică. Pe care le scandăm răgușit și bombastic, în duet cu crainicul de veghe, din jumate în jumate de ceas, ca apocaliptic avertisment de sfârșit de lume: “luuupii galbeeeeni urlă la Astra ca la lună în așteptarea meciului care va dinamita Ploooooieștiul!!!” Un răcnet pe post de consolare cu traiul în periferia amintirilor…
Când am văzut însă recent mulțimea de drapele românești în tribunele de la Doha și când am simțit săptămâna trecută entuziasmul unor conaționali conectați la Indian Wells, mi-am dat brusc seama că avem din nou, în sport, ocazia să trăim în actualitate, șansa să lăsăm istoriile să ne scrie istoria și bucuria că cineva ne legitimează prezentul și ne prezice un frumos viitor. Asta grație Ei.
Ea, acolo, pe teren, în finala de la Doha, făcând legea. Ea, legiuitorul finalei și muza analiștilor în căutare de superlative, fericiți că le-au găsit și că-s pe măsura sursei lor de inspirație. Dincolo de aceste meritate superlative, jocul ei din acea finală, din recentul turneu californian și din meciurile de referință ale ultimului an a atras, ca un magnet, o formidabilă revelație: ea e, evrika!, da, ea e. Ne uităm la forehand-ul ei à la Del Potro (ori Soderling, cândva), la defensiva ce pare împrumutată de la Rafa, la mișcarea ei pe teren, la agresivitatea sufocantă, la relaxarea dintre schimburile de mingi și-apoi ne privim unul pe altul fără grai, acceptând tacit și unanim că ne-am găsit, în sfârșit, candidatul nostru la oscar-tenis pentru rolul feminin principal.
Ea, pe marginea terenului, în pauzele dintre ghemuri, privind înspre noi, “cei de-acasă” și rugându-ne să fim pe pace că totul e-n regulă. Controlez lucrurile, pare ea să spună, mi-e tare drag de voi cum vă frământați, dar nu vă faceți griji, o să fie bine, la vita e bella. Asigurări confirmate și de victoria de la Doha, și de parcursul foarte bun din California. În urmă cu un an, ea era pe la locul patruzeci, iar acum este numărul cinci în lume și noul star al tenisului feminin mondial. Da, la vita e bella.
Ea, în drumul spre vestiar după înfrângerea din semifinala de la Indian Wells, zâmbind spectatorilor și mulțumindu-le din priviri. În realitate, scrutând viitorul cu ochii ei frumoși, luminați de o licărire-avertisment adresată lumii: Viktoria, Serena, take care, here I come.
Iar noi, cei de-acasă, iluminați de această privire și de convingerea că ea, Simona, ar putea completa careul de ași ai gloriilor sportive românești. Că ea, Simona, ne poate asigura transferul din peluza Giuleștiului în loja de onoare a Roland-Garros-ului. Că ea, Simona, se-apucă serios să rescrie prezentul și să citească-n stele viitorul. În pagini de istorie bune de visat și de trăit, de povestit și repovestit.
A fost odată ca niciodată olimpiada de la Rio și, imediat după ea, un carnaval. La București.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
RE legitimarea noastra in sportul mondial spune maestrul Tzuca in titlul compunerii sale. Dar de cand suntem NE legitimi in sportul mondial sau cine a decretat acest fapt ?
Suntem nu NE legitimi, doar putin incapabili sa sustinem sportul si performanta romaneasca la nivelul a ceea ce e nevoie pt a face performanta la nivel mondial.
Octavian Morariu presedintele COR da din maini si din buzitze in frumoasele costume si plimbandu-se in masina cu cercuri olimpice si sofer. Sportivii olimpici nu ghasesc sustinere, schioarea Edith Miklosz a plecat la unguri ca sa faca schi alpin de performanta (partie are unde ? in Austria poate, ca muntii din Ungaria sunt inexistenti. Cati bani au fost platiti pentru sustinerea Simonei Halep inainte sa ajunga unde este acum ? Are un fizioterapeut, un dietetician, un manager care sa se ocupe de logistica si comunicatii ?
Dumneata maestre Tzuca, care legi steagurile romanesti de coada rachetei lui Simona si le falfai ca la manifestatiile de sustinere ale lui Ceausescu, zbierand ca „esti mandru ca esti roman” sau alte chestii penibile care ti-au ramas din iconografia si comportamentul comunist, cu compuneri de doi bani cu iz comunist / legionar de aburire a maselor ai facut lobby, ai scris proiectul de lege pt spônsorizarea sportivilor romani ? Din banii pe care-i invarti pe degete din contractele obtinute cu statul crezand ca esti „legitim” cel mai bun ai platit bilete de avion in clasa biznis pt Simona ca sa se poata odihni intre turnee ?
Du-te maestre Tzuca la ceea ce spui ca esti expert sa faci si nu mai construi teorii despre cat suntem de legitimi sau nu in sportul romanesc, cu povesti prafuite de Ilie, Nadia, Gica sau Duckadam. Niste sportivi de frunte, sigur si cam atât, dar perfect orientati in fructificare intereselor personale si cu putina, foarte putina rigoare morala (vezi Ilie cu vizite la penitenciar, parca s-ar duce la spital: Ilie, nu sunt bolnavi, sunt condamnati la ani buni de inchisoare pentru evaziune fiscala. Tie ti-a dat Ceausescu casa pe strada Sofia si grad de general).
Du-te Tzuca, du-te si nu mai falfai steagurile sau scrie compuneri de clasa a V-a. Las-o pe „ea” sa-si vada de treaba si, eventual plateste 50 000€ bilete de avion.
Sa auzim de bine.
Nu prea inteleg de ce ar trebui statul sa asigure masaje si fizioterapeuti? Tenisul, sau alt sport, e un business. Parintii Simonei au investit (bine ca au avut ce si au avut curaj sa riste) si acum investitia lor da roade, gratie talentului si seriozitatii Simonei.
Noi ne mandrim cu ea la fel cum ne mandrim de realizarile oricarui roman.
Daca ar fi acum la.moda o formatie de muzica nu ne-am mandri? Ba da. Ar trebui statul sa le asigure instrumentele? Nu. Dar asta nu inseamna ca nu ne-am mandri.
Sportul romanesc n-are de ce sa fie relegitimat. Nici nu are cum.
In Est sportul a fost un instrument de propaganda, legitimand prin rezultatele peste normal – daca luam in calcul populatia, nivelul de trai, forta economica – oranduirea socialista. Decaderea din anii nouazeci se explica tocmai prin asta, prin faptul ca fostele tari comuniste – exceptie facand Rusia si China – au revenit in sport la locul lor normal avand in vedere raportul real de forte.
Sportivii din vremea comunismului nu pot fi comparati cu cei de astazi. Erau niste privilegiati, scosi din „productie”, cu venituri mult peste posibilitatile celorlalti, calatorind in toata lumea, facand jocul puternicilor zilei.
Sacrificau normalitatea pentru privilegii. Maturizarea Nadiei a fost intarziata artificial, feminitatea ei avand se suferit iremediabil din aceasta cauza. Exemplele de acest gen sunt multe.
Simona Halep nu vine din aceasta traditie. Ea este primul jucator de tenis din Romania care ajunge in varful ierarhiei mondiale prin forte proprii (ale familiei care o sustine), fara stat propagandistic in spate, adecvandu-se criteriilor internationale din lumea tenisului.
Ea nu legitimeaza sportul romanesc. Ea depune marturie despre talent, munca si seriozitate. Valori individuale atat de importante in sport si care nu tin cont de natie sau alte concepte propagandistice…
Ma mir ca un tanar intreprinzator din zilele noastre nu sesizeaza acest adevar simplu.
Subscriu. Simona Halep merită aprecieri pentru rezultatele ei, dar sunt rezultatele EI, nu ale națiunii române. Că unii dintre români se vor simți mai bine ca urmare a unei astfel de recunoașteri internaționale, e adevărat. Și mie mi se întâmplă să aud comentarii gen ”Ooo, Dan Petresco!”, atunci când cineva află că sunt din RO. Dar de-aici și până la ”relegitimarea noastră în sportul mondial”, e un pas cam prea mare.
Un asemnea articol e doar dovada că propaganda comunistă prin sport dă roade și peste generații. Dar pentru propaganda asta comunistă, Nadia Comăneci încasa bătăi crunte de la Bela Karolyi. Adică ar trebui să ne fie rușine pentru o asemenea ”legitimare”.
Perfect de acord, si asa e si normal sa fie. Sportul de performanta e un business. Dar asta nu inseamna ca noi sa nu fim bucurosi ca un roman/ o romanca are asemenea succese.
aveti dreptate. pe vremea lui ceausescu numarul mare de medalii obtinute in sport a fost echivalentul cantitatii record de otel pe cap de locuitor din economie. neputand schimba situatia reala, statul comunist si-a folosit autoritatea pentru a se lupta direct cu „indicatorii”. si a „castigat” – zero datorii externe, productia de porumb la hectar, canalul dunare marea neagra, casa poporului etc. in fond resurse prost alocate si faliment. iar noi ne-am construit iluzia importantei noastre planetare, ale carei ecouri le mai auzim si acum, tot pe baza de „indicatori”.
dar pe ansamblu nu cred ca solidaritatea in jurul unui sportiv ca simbol national este un lucru rau, cat timp nu e luata prea in serios. poate ca multi sportivi chiar si-ar dori lucrul asta (imi aduc aminte de un interviu cu michael klein dupa o accidentare, in care era intrebat daca se simte roman sau neamt). daca sportivul ar vrea sa se simta sustinut de conationali, cred ca ar fi frumos sa facem gestul. valabil cu atat mai mult pentru cei care se straduiesc si nu ajung in prim plan, ca si simona, care poate ca si-ar fi dorit sustinerea noastra atunci cand era un nume necunoscut mai mult decat acum. in alta ordine de idei, sunt sigur ca alti sportivi romani prefera sa fie „lasati in pace” si trebuie sa le respectam optiunea.
Tot ce pot adauga la acest excelent (si binevenit!) articol,este ca Simona Halep reprezinta si altceva decat o sansa de reabilitare sportiva nationala (necesara!),ea este un model al reusitei prin munca,demonstrand tuturor celor care se mai indoiesc inca,ca perseverenta,auto-disciplina si tenacitatea,adica ceea ce oricine poate sa-si impuna(!),conduc la realizari marete!
Consider ca exemplul acestei remarcabile sportive este DEJA o lectie de viata pentru cei care viseaza,in mod legitim(!),la obiective exceptionale si glorie mondiala,sportiva sau de alta natura:se poate!
Campionii nu sunt exclusiv americani,spanioli,sau de orice alta natie decat a noastra!Romanilor nu le este interzis accesul pe primele trepte ale podiumurilor,pentru ca succesul nu depinde de nimeni altcineva decat de propria vointa,exprimata prin munca asidua si determinare!
„Aveti grija ca,in viata dvs,sa va stabiliti obiective suficient de inalte,pentru a nu le pierde din vedere,pe masura ce le urmariti…” (W.Faulkner,Nobel de literatura 1949)
Nu ne-am gasit nimic si nu Simona ne poate „asigura transferul”. Totul este meritul ei individual, realizat in ciuda noastra, nu datorita noua.
Ea transpira pe teren, altii vaneaza capital de imagine pe spatele ei.
Stimate domnule Tuca
Ne reunește admirația comună pentru tenisul și temperamentul lui Roger Federer și pentru debutul drei Halep în elita mondială. Sincer, însă, nu înțeleg titlul; care este meritul național în succesele – deosebite și evidente – ale drei? Care este contribuția FRT? Care este implicarea practică a oamenilor de afaceri din România în susținerea performanței sportive naționale?
Mult prea mult capital declarativ –
de ce am avea nevoie de „relegitimare” in sport ? e si asta vreun fel de cintare a romaniei ?
pedalezi bicicleta sa faci miscare, daca ti propui sa faci si bani din asta, e treaba ta si a snobilor care te platesc. in general prostimea a fost distrasa de la problemele majore doar prin circ (fara piine). cu burtile lipite de spinare (de foame) marsaluiau cu zecile de mii la universitate pentru a sarbatori „succesurile” „generatiei de aur”. partasi la fericire. asa mentalitate asa tara.
scrieti despre justitie/drept unde sinteti expert daca vreti sa va ajutati conationalii. la tenis lasati papagalii.
@tudor
Absolut de acord cu ce spui.
In plus mi se pare extrem de pagubos sa vezi competitiile sportive transformate in competitii intre natii: tara mea a X medalii, a ta are Y. Sau 0. Sportul ar trebui sa fie o incununare a rezultatelor sportivilor, mai ales in sporturile individuale. Si mai ales la echipe internationale: antrenor din alta tara, pregatire si infrastructura folosita din alte tari, echipamente straine, etc. Da, sportivul s-a nascut si a crescut intr-o tara, insa mi-ar place sa-i vedem intr-un context mai larg, international sau global, nu redusi la granitele unei tari.
Inclusiv la olimpiada, impresia mea e ca au fost mult prea multe steaguri nationale, evident fiecare cu ai lor. A devenit sportul inca un mijloc de propaganda si mindrie nationala, care doar desparte oamenii, nicidecum ii apropie. Ce folos sa-i filfii steagul ofensator celuilalt sub nas doar ca un sportiv din tara mea a fost mai bun decit un sportiv din tara ta? Miine poate fi absolut invers. La ce ajuta? Ce merit ai tu sa filfii acel steag? Sau o sa vezi o „cursa a inarmarilor” cu sportivi in care legile sportului nici nu o sa mai conteze pt. ca presiunea obtinerii de rezultate o sa duca la incalcarea tuturor legilor naturii sau sportivitatii (dopaj incurajat de federatii nationale, plus un mediu complet nesanatos pt. sportivi), doar ca liderii politici sa aiba cu ce se mindri iar cetatenii ce discuta la o bere si bate cu caramida in piept de mindrie. Ala nu mai e sport ci propaganda.
In cazul Simonei, tot respectul pt. rezultatele ei si sper sa mai creasca, in pofida presiunii extraordinare care pune societatea romaneasca pe ea cerindu-i un trofeu de grand-slam.
Dupa ce l-ar obtine ce ar urma? Vrem mai mult, mai multe trofee … si apoi s-o bata pe X si pe Y? Nu-i cam mult ce cerem ca simpli spectatori? Ce-ar fi sa ne uitam la meciurile ei ca la un meci normal la care avem un favorit, sa-i uram success, oricare va fi acel succes? Asa poate s-ar simti si ea mai usurata de povara cerintelor societatii si poate ar juca altfel doar daca joaca pt. ea nu pt. o natie intreaga.
Măi să fie! Adică cum ar veni, toată netrebnicia din mişcarea sportivă românescă să se înghesuie în jurul Simonei Halep şi să înceapă să-şi revendice fără ruşine „aportul adus”, vorba nemuritorului Gambetta. Bravo dom’le!
Articol demn de Gazeta Sporturilor din vremurile premergătoare busculadei din decembrie 1989… un limbaj siropos, pompat peste limite -gen IIie Dobre- , care taie la lingurică cititorul liber cugetător modern. Simona Halep nu este un proiect al națiunii române, tovarăși! Este o sportivă a cărei performanță și succese îi aparțin în întregime. I-am urmărit interviurile și mă bucură faptul să văd persoana atât de tânără și tenace. Talentul este pus în valoare de multă muncă și perseverență. Are mentalitate vestică, nu dâmbovțeană. Felicitări!
Simona lupta prin ea insasi, pentru ea insasi. Si foarte bine face!
Daca apare cateodata in spatele steagului romanesc, sa nu ne iluzionam: ne face noua un serviciu, si ar putea la fel de bine sa obtina oricand o bursa de studii la o universitate americana de prestigiu… Desigur, si atunci ar ramane tot „a noastra”, de parca am cules-o din sant si am crescut-o pe banii nostri, ai tuturor.
Simona readuce legitimitatea sportului romanesc? Nu, Simona arata ca te poti realiza pe plan personal prin munca si talent, chiar si cand tara ta iti refuza minima sustinere acordata sportivilor de exceptie din toate tarile civilizate.
Doritii relegitimare, domnule Tuca? Pe asta o capatam prin sentintele (cu executare) primite de „jmeckerii” din fotbal, nu prin eforturile Simonei!
Da, ne mandrim cu Simona! La fel cum sarbii se mandresc cu Nole, iar spaniolii cu Rafa, si noi avem de ce sa fim mandri. Ea a urcat pe locul 5 in lume, este cea mai buna performanta feminina in tenisul romanesc, iar dupa ultimele evolutii se pare ca e hotarata sa mearga mai departe. Suntem alaturi de ea, suntem fanii ei, iar aplauzele ce i se aduc in tribuna, in fata televizorului, in scris sau in orice alt mod sunt cele mai firesti si de bun simt reactii pe care un conational al ei le poate avea. Dupa castigarea recentului turneu de la Doha, Simona a multumit fanilor ei din tribuna si din tara, da, romanilor care au fost alaturi de ea, s-au bucurat pentru succesul ei si s-au simtit mandri de performanta ei. O materializare, in scris, a acestei bucurii se afla, inclusiv, in articolul de mai sus.
Bravo, Simona! Datorita tie steagul Romaniei se afla, momentan, pe locul 5 in clasamentul WTA, dupa cum se poate vedea aici: http://www.wtatennis.com/players/player/13516/title/simona-halep