Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Sinuciderea – o reacție tipic masculină

Andrada Ilisan septembrie 2, 2019 Opinie, Societate/Life
29 comentarii 6,977 Vizualizari

Cîteva date:

• “În cea mai mare parte a ţărilor lumii, actul suicidar este, cu precădere, o conduită şi un mod de reacţie tipic masculină. În acest sens, Organizaţia Mondială a Sănătăţii subliniază că, indiferent de categoriile de vârstă şi de ţara considerată, sinuciderile bărbaţilor sunt de aproximativ 3 ori mai frecvente decât cele ale femeilor. În schimb, tentativele de sinucidere ale femeilor sunt de circa 3 ori mai numeroase decât cele ale bărbaţilor. Această diferenţă se explică atât prin faptul că bărbaţii folosesc, pentru a se sinucide, metode mult mai brutale şi letale decât cele utilizate de femei, cât şi prin aceea că, spre deosebire de femei, bărbaţii se confruntă, în timpul vieţii lor şi, mai ales, în perioada vârstei mijlocii, cu mai multe evenimente stresante (şomajul, de pildă, însoţit de reducerea drastică a veniturilor), cărora nu le mai pot face faţă. Pentru toate aceste motive, sinuciderea bărbaţilor a fost descrisă, în mod sugestiv, ca o „epidemie silenţioasă”: „epidemie din cauza înaltei sale incidenţe şi a contribuţiei sale substanţiale la mortalitatea masculină şi silenţioasă datorită lipsei de conştientizare publică, a absenţei cercetării explicative şi rezervei manifestate de bărbaţi în a căuta ajutor pentru problemele legate de suicid.” (EVOLUŢII ŞI TENDINŢE ALE FENOMENULUI SUICIDAR ÎN ROMÂNIA, ÎN PERIOADA 1996–2012)

• “O treime din morţile violente pentru care, în 2013, s-au făcut autopsii au fost sinucideri, iar cei mai mulţi dintre cei care au ales această cale de a-şi încheia socotelile cu viaţa (82%) au fost bărbaţi. În concordanţă cu statisticile Institutului Naţional de Medicină Legală, cea mai frecventă metodă de comitere a suicidului, folosită în România, este spânzurarea”. (aici)

• “Această pondere este comparabilă cu cea a sinucigaşilor din ţările Europei de Est, care preferă spânzurarea ca metodă de sinucidere preponderentă. Urmează, în ordine, intoxicaţiile (voluntare) şi precipitările (aruncările de la înălţime), care sunt folosite de aproximativ 8–9% dintre sinucigaşi. De menţionat că aceste metode sunt folosite, de asemenea, dar într-o proporţie mai mare decât în România, de sinucigaşii din alte ţări europene, precum Anglia şi ţările nordice (care aleg, ca principală metodă, după spânzurare, intoxicaţiile), de cei din Luxemburg, Malta şi Spania (care preferă, imediat după spânzurare, precipitările).

“Exceptând asemenea metode, în România mai sunt folosite, dar într-o proporţie mai mică, submersia sau înecul (3,5%), plăgile autoproduse (1,8%) şi arsurile, la egalitate cu împuşcăturile (2,1%). Deosebirea faţă de alte ţări europene se manifestă, mai ales, în privinţa împuşcăturilor cu arme de foc, care, exceptând spânzurarea, reprezintă o metodă preferată de sinucigaşii din Serbia, Croaţia, Elveţia, Finlanda, Franţa şi Norvegia, dar este mult mai puţin folosită de cei din România, astfel că numai 1,2 dintre aceştia o preferă ca mijloc de sinucidere”. (aici)

• “Frecventa suicidului in Romania este peste media europeana la unele dintre cele mai predispuse categorii – adolescentii de 15 – 19 ani si adultii cu varste intre 50 si 54 de ani, conform unui studiu Eurostat, prezentat marti in Capitala si citat de Mediafax”

• “In Romania se sinucid de 5 ori mai multi bărbați decat femei.” (aici)

• “Mult mai multe femei au avut tentative de suicid, însă la capitolul suicid realizat, dus până la capăt, bărbaţii sunt pe primul loc. E vorba în general, în astfel de cazuri, de bărbaţi singuri, care au un nivel educaţional şi financiar mai scăzut, de cazuri unde există şi un abuz de substanţe, în principal de alcool“, a adăugat Teodorescu. Şi medicul Ştefan Milea susţine că bărbaţii sunt cei care duc de obicei la bun sfârşit un astfel de act.” (Bărbaţii se sinucid cu succes, femeile mai mult dramatizează)

• “În America, bărbații divortați se sinucid de 9,7 ori mai mult decît femeile divorțate. Cu alte cuvinte, la fiecare femeie divortață care se sinucide, alți 9 bărbați divortați se sinucid.” (Divorce and suicide risk)

Prin iulie/august apăruseră în presă o serie de știri despre sinucideri comise de bărbați.

1) Un medic stomatolog de 39 de ani care i-a lăsat soției o scrisoare de adio:

Am construit împreună un cămin pentru familia noastră, ulterior mi-ai reproșat că atunci, în perioada aia în care eu mergeam la două locuri de muncă și în rest făceam muncă de construcții pentru căminul nostru, eu te-am neglijat pe tine și ai simțit că nu îți mai ofer sprijin moral. În cele două luni în care eu renovam apartamentul dormind 5-6 ore pe noapte poate aș fi avut și eu nevoie de sprijin moral. A urmat afecțiunea mea de coloană vertebrală, care m-a ținuit la pat și m-a adus în depresie, momente care au fost dificile pentru amândoi și în care aș fi avut mult mai multă nevoie de susținere morală, nu de critici și certuri, a scris victima în vârstă de 39 de ani pe rețeaua de socializare.

Pentru tine în schimb cuvintele au o importanță mai mare decât orice, și în deosebit de multe cazuri ai scos din context partea negativă a ceea ce spuneam, chiar dacă afirmația întreagă era pozitivă. Anul trecut în iulie m-ai întrebat: spune-mi lucruri pe care le admiri la mine. Printre alte răspunsuri am zis: te admir cât de bine te descurci cu gestionarea cabinetului în care lucrăm, chiar mai bine decât mine, mai ales că inițial nu credeam că te vei descurca pentru că nu aveai experiența necesară. Ai transformat afirmația mea pozitivă într-un scandal penibil în care ai ajuns să mă bați în fața copilului nostru și a mamei tale. Din momentul acela te-ai răcit față de mine lent, pe zi ce trecea, și, eu imatur fiind încă în gândire nu nu am înțeles câtă nevoie avem de ajutor. De abia după 6 luni de zile am înțeles, încet, încet unde greșesc în gândire, ca om, și în relația cu tine și cu oamenii din jurul meu. Orice îmbunătățire am făcut la modul meu de a gândi nu te-a mai interesat, din contră, deși te-am implorat să nu înrăutățești ceea ce mai rămăsese între noi, ai făcut-o cu bună știință”, a mai scris medicul în mesajul de adio.

Pentru orice faci rău și deplasat tu îți găsești mereu o scuză, iar eu care sufăr înfiorător din dragoste nu am dreptul niciodată să mă apăr în fața ta și, în ochii tăi, pentru tine tot ce fac și zic eu este rău. Acum pot spune împăcat că este penibil ce faci de un an de zile, adică încerci să te scapi lent amiabil de mine încât tu să beneficiezi de toate avantajele din partea mea, adică a unui om care te iubește și își iubește copilul. De ce? Pentru că nu îți poți ierta faptul că ești violentă când îți pierzi controlul? () Dragostea și altruismul au niște limite. E momentul ca și eu să fiu egoist, pentru că nu mai pot suferi mai mult de atât! Viața mea a devenit un chin înfiorător! Tuturor celor care v-am greșit vă spun sincer că îmi pare rău.

2) Un tânăr în vârstă de 30 de ani din Iași care:

“… n-a putut suporta dorul de iubita lui, a închiriat o garsonieră în Tătărăși, a scris un bilet de adio în care și-a rugat prietenul cel mai bun să se ocupe de înmormântare, iar apoi a băut și a consumat pastile până când a murit. Băbatul a cerut să fie îngropat cu un ursuleț de plus, pe care cel mai probabil îl primise în dar de la iubita lui.”

3) Un tânăr şofer din Deva care:

“… a transmis live pe Facebook momentul în care a ales să se sinucidă, la volanul dubei pe care o conducea în Germania. Cristian Claudiu tocmai aflase la telefon, de la iubita lui, că aceasta îl părăseşte, scrie Observator.tv:

Mamă, tată, nu vreau să vă spun decât că vă iubesc, vă iubesc mai mult ca orice pe lumea asta, pe voi. Pe Monica pot să zic că am iubit-o, am iubit-o mai mult decât a meritat, încă o iubesc, o iubesc foarte mult. Astăzi mi-a dat o veste foarte dezamăgitoare. Mi-a spus că ea nu mai vrea nimic, nu mai vrea nimic cu mine. Mi-a spus că ea se desparte de mine. Mi-a spus că ea nu mai vrea să aibă nicio legătură cu mine. Mi-a spus că nu mai vrea nimic cu mine, după trei ani de relaţie, după ce am aşteptat atât.

După câte am îndurat, după câte am sperat, după câte speranţe mi-am făcut, ea îmi spune că nu mai vrea nimic cu mine. În schimb, vrea cu altcineva, cu Iulian, un băiat foarte de treabă. O să vă duceţi dracu şi eu am să mă duc la fel. Eu vreau să mor. Tot ce am vrut eu a fost ea. Nu mai pot, sunt terminat. Nu am să mai rezist. Am cedat psihic. Am trecut prin ce nu a trecut nimeni. O să îmi iau adio astăzi de la voi. O să merg cât o să fie drumul. Am să mă izbesc în ceva. Am să mă duc şi nu am să revin, credeţi-mă, Doemne, credeţi-mă”.

Imediat după ce începe să vorbească, tânărul începe să plângă şi explică faptul că suferă prea mult. Iubitei sale îi transmite, la un moment dat: „Şi de sus pot să-l iubesc pe copilul tău, şi de sus pot să am grijă de voi!. După 8 minute de goană, românul accelerează spre 170 de kilometri pe oră, virează dreapta pe un alt drum și se izbește violent de un TIR. După impact, telefonul său a continuat să transmită Live pe Facebook. După momente lungi de tăcere, pe înregistrare se aud voci în germană ale martorilor care i-au sărit în ajutor. (aici)

4) Un tînăr de 25 de ani din Megidia care:

“a murit după ce și-a dat foc în mașina sa, sub un pod al autostrăzii A2, în zona localității Medgidia. Înainte de a incendia autoturismul, tânărul a spus că recurge la gestul extrem din cauza tatălui său. Înainte dea recurge la gestul extrem, tânărul a publicat un mesaj șocant pe Facebook.

Îmi cer scuze tuturor care i-am jignit sau le-am greșit. Taților de băieți nu îi faceți copilului vostru ce mi-a făcut tatăl meu, nu am fost eu cel mai bun copil, dar nu cred ca meritam tratamentul pe care l-am primit. Sunt ei băieți, dar mai au nevoie de puțină iubire părintească. Îmi pare rău pentru ceea ce voi face și știu că sunt un laș, dar nu știu ce altceva să fac.”

“Ce a urmat este redat, spre miezul nopții, de un martor într-o postare pe grupul Info Trafic Constanța. „Azi, în jurul orei 16:40, mă deplasăm dinspre București spre Constanța și la km 197 vizibilitatea era foarte redusă din cauza fumului ce ieșea de sub pod. Am oprit pe banda de urgență și am coborât să văd ce se întâmplă. Ceea ce am văzut este greu de imaginat. Era o mășină care ardea, am sunat la 112 să trimită o mașină de pompieri, apoi am coborât la o distanță sigură de mașină să văd dacă sunt victime. Lângă mașină, erau așezate frumos, un portofel, un telefon și o pereche de ochelari”, povestește Gabriel Radu”. (aici)

5) Un tânăr din Arad care:

“… a fost decapitat de tren după ce s-a întins pe calea ferată. Înainte de impact, și-a pornit camera telefonului mobil. Din primele informații furnizate de martori, se pare că tânărul în cauză s-ar fi întins pe liniile de cale ferată, cu intenția clară de a se sinucide. În momentul impactului cu trenul, tânărul avea căştile în urechi şi telefonul pe modul de filmare sau de transmitere live. Din câte se pare, tânărul a fost cel care a sunat la 112, înainte de a se sinucide. A fost găsit, așa cum am precizat, cu căștile în urechi și telefonul mobil pus pe o piatră cu camera îndreptată spre el. Se spune că mecanicul l-a văzut când s-a pus pe burtă și și-a pus capul pe șină, a frânat, a pornit sirena, dar era prea aproape să îl mai evite, potrivit aradon.ro.” (aici)

Cîteva interpretări

• “… why are divorced men killing themselves? Some analysts argue that the research community has ignored a plausible explanation for the excess suicide risks experienced by divorced men. As Perrault3 and Farrell4 observe, while social, psychological, and even personal problems facing women are readily denounced, societal institutions tend to ignore or minimise male problems as evident in suicide statistics. For instance, in many jurisdictions in the US there seems to be an implicit assumption that the bond between a woman and her children is stronger than that between a man and his children.5 As a consequence, in a divorce settlement, custody of children is more likely to be given to the wife. In the end, the father loses not only his marriage, but his children. The result may be anger at the court system especially in situations wherein the husband feels betrayed because it was the wife that initiated the divorce, or because the courts virtually gave away everything that was previously owned by the ex-husband or the now defunct household to the former wife. Events could spiral into resentment (toward the spouse and “the system”), bitterness, anxiety, and depression, reduced self esteem, and a sense of “life not worth living”. As depression and poor mental health are known markers of suicide risk, it may well be that one of the fundamental reasons for the observed association between divorce and suicide in men is the impact of post divorce (court sanctioned) “arrangements”. Clearly this is an issue that needs further investigation.

• “Mult mai multe femei au avut tentative de suicid, însă la capitolul suicid realizat, dus până la capăt, bărbaţii sunt pe primul loc. E vorba în general, în astfel de cazuri, de bărbaţi singuri, care au un nivel educaţional şi financiar mai scăzut, de cazuri unde există şi un abuz de substanţe, în principal de alcool“, a adăugat Teodorescu. Şi medicul Ştefan Milea susţine că bărbaţii sunt cei care duc de obicei la bun sfârşit un astfel de act.

• “Am putea spune că sunt mai serioşi, decizia bărbatului e decizie. Ei nu se mai răzgândesc, nu vor să impresioneze, să emoţioneze“, spune Milea.

• Pe de altă parte, explică Radu Teodorescu, o altă explicaţie ar putea fi faptul că femeile sunt mai religioase decât bărbaţii, dar şi spiritul matern al acestora: „Femeile sunt mai responsabile, mai ales dacă au o familie, un copil, e un lucru descurajant şi se gândesc de două ori înainte de suicid.”

Aș propune un alt tip de interpretare: Eu cred că reziliența femeii la labilitate e mai mare. Femeia e mai emoțională/hipersensibilă (mai puțin serioasă, dacă mergem pe urmele raționamentului doctorului interveviat), dar rezistența ei la disperare e mai mare. Afirmațiile doctorului “Am putea spune că sunt mai serioşi, decizia bărbatului e decizie. Ei nu se mai răzgândesc, nu vor să impresioneze, să emoţioneze” – indică 1) o idealizare a raționalității și 2) pe cale de consecință, omit faptul că raționalitatea – care dă amploarea hotărîrii, logica ține drumul drept si decizia luată, pe cînd emoționalitatea e vibrantă și astfel mai mișcătoare, mai “schimbătoare”, mai adaptabilă – se poate întoarce impotriva celui așa zis rațional. Femeia si barbatul pot fi amîndoi nevrotici (vedem asta în terapie), însă ce mai vedem e că bărbatul folosește cu precădere anumite mecanisme de apărare: bărbatul neagă mai mult, raționalizează mai mult, izolează afectul mai mult. Ei își manageriază suferința (nevroza) izolînd-o, raționalizînd-o. Așa ne putem explica faptul că atunci cînd suferința dă pe-afară, bărbații nu știu ce să facă cu ea (și cu sine). Iau decizia să se sinucidă fiindcă decid că nu se mai poate face nimic. Femeia (în strînsa ei vecinătate cu polul afectivității adînc receptive) poate duce în cîrcă mult mai multă afectivitate îmbolnăvită (deturnată de la firescul ei). Sunt femei care duc greul unei familii (neînțelegerile, deziluziile, fracturile, adicțiile partenerului, ratările copiilor adulți) ani la rîndul și spun mereu acel “NU MAI POT”. Și mai pot. Încă o tură, încă un an. Bărbatul, cînd se impotmolește caută o rezolvare imediată, pragmatică. El nu poate umbla cu “jumătățile de măsură” ale femeii. Și cînd spun jumătăți de măsură spun de fapt nenumăratele nuanțe fracturate. Emoționalitatea e plină de nuanțe, de urcușuri și coborîșuri. Tocmai datorită uriașei ei afectivitatii, femeia se poate fractura nenumărat și să rămînă vie. Nu ridic femeia in slava ei (vulnerabilă). Femeia poate fi o mare turbată. Nu cobor din slava lui nici bărbatul. Emoționalitatea lui (mai) cerebrală îl face partenerul ideal pentru emoționalitatea feminină miloasă și fierbinte. Însă mi s-a părut util să completez cu o interpretare nouă aceste cumplite date statistice (“bărbații români se sinucid de 5 ori mai mult decît femeile românce”). Sinuciderile acestea arată că “hotărîrea” nu e numai hotărîre/determinare ci și o mare labilitate atunci cînd se metamorfozează in geamănul ei patologic: ridigiditatea. Gîndirea rigidă care nu vede decît un număr limitat de nuanțe, gîndirea rigidă care vede totul în alb sau negru. O gîndire cerebrală e o gîndire care percepe, ordonează și clasează realitatea în linii mari, adică după niște principii ordonatoare tari (the empathizingsystemizing theoryprincipiu de care suferă însăși teoria invocată, la o adică). Cu cît liniile sunt mai mari și principiile mai tari, cu atît ele sunt mai rezistente (la schimbare). Freamătă mai puțin, dar în același timp sunt mai puțin adaptabile (flexibile). Caută să plieze realitatea la ele și mai puțin să se plieze ele realității: integrarea cunoștințelor noi în cele preexistente sau modficarea/ajustarea datele existente în funcție de noile inputuri? Cu cît principiile sunt mai tari (rigide), cu atît se instituie mai repede un sistem de gîndire cu o structură clară. Dar sistematizarea e reductivă. În acest caz, liniile mari blochează ieșirile din criză.

Pe de altă parte, vedem că în cazul sinucigașilor deziluzionați romantic, avem de-a face cu o emoție pură (labilă). În aceste condiții de labilitate emoțională, mi se pare că ceea ce permite realizarea gestului ultim e forța. Bărbatul o fi el labil (sufletește vorbind), dar are mai multă forță (fizic vorbind). Mi se pare că forța fizică îi permite labilității să se sinucidă. Pare mai puțin specific ca o femeie să se agațe în spînzurătoare, să se îndrepte cu 180 km la oră spre un tir etc…

În “Taina iubirii”, Paul Evdokimov observă că “dacă rolul bărbatului este acela de a acționa, al femeii este acela de a fi. Femeia are darul pătrunderii directe în existența celuilalt. Bărbatul se prelungește în lume prin unealtă, femeia o face prin dăruire de sine”.

În crima domestică, nu întîlnim tați care să își ucidă copilul așa cum își ucid mamele copilul (copiii). Tocmai fiindcă mama e substanță care pătrunde peste tot, tocmai fiindcă ea e una cu copilul, “Ea umple lumea cu ființa ei. Bărbatul, dimpotrivă, se impune ca stăpîn si domn”, femeia-mamă, atunci cînd se răzbună pe bărbat, ucide, înainte de toate, dăruirea ei în relație, ucigîndu-se pe ea cea părăsită în copil (Cazul Oana Neț – “tatăl tău nu mă mai vrea? Atunci o să omor ce i-am dăruit, ceea ce iubește la mine”). Cazul Susan Eusbank, îi lasă un mesaj fostului soț- “Ia-ți la revedere!” (de la copii). Cazul Susan Smith – scapă de copii ca să fie cu bărbatul dorit. În schimb, bărbatul, atunci cînd se răzbună, își ucide direct femeia/familia ca întreg (sigur că și femeia face asta, dar mai comună, in crima domestică, e uciderea femeii). Vezi cazul lui Gheorghe Vladan, agentul de poliție care și-a împuscat soția intr-un coafor din București, cazul plutonierului Florin Oprea care și-a înjunghiat iubita într-un coafor din Tîrgoviște, cazul bărbatului care și-a împușcat iubita într-un bar din Târgu Mureș, cazul directoarei de grădiniță înjunghiate de fostul soț; sau vezi cazul Brașov, Mircea Buligă, tatăl care își ucide întreaga familie. In concluzie. Vedem deci exterioritatea bărbatului în raport cu femeia (sau familia sa) și unitatea femeii cu copilul său (familia sa). Tatăl ucide din afară, mama ucide dinăuntru. Și la propriu, și la figurat. Tatăl ucide din prea multă obiectivare, mama din ultrasubiectivitate.

În Familicid hearts: The emotional styles of 211 killers”, Websdale propune două modele de crimă domestică: 1) tatăl devotat și rigid/constipat din punct de vedere emoțional (dar extrem de sensibil la rușine și umilință – “hypersensitive to narcissistic injury conducive to the rapid loss of ego control”) care își ucide familia în marginea eșecului – cînd afacerea (acțiunea sa în lume, proiectul său în lume, afacerea, bunăstarea, familia ca atare, prestigiul familiei) dă faliment si 2) soțul volatil din punct de vedere emoțional care își ucide soția în marginea atașamentului romantic ultralabil (bărbatul este gelos, paranoic, borderline, anaclitic, exercită un control coercitiv in cuplu cu izolare, agresiune fizică, in esență își ia identitatea de sine din relație – acesta mai bine își omoară femeia decit să o “piardă” în permanență). Autorul îi numește pe tații criminali din prima categorie “civic reputable hearts”, iar pe soții din a doua categorie “livid coercitive hearts”. Primii își reprimă furia (și neputința) in permanență, ceilalți și-o exprimă prin violența, ostilitate și intimidare.

Plecînd de la aceste observații, putem specula că motivul pentru care bărbatul își ucide femeia sau familia se înrudește cu motivul pentru care bărbatul se sinucide. 1) Civic reputable hearts - Așa cum ucide în baza eșecului, la fel se sinucide în baza eșecului performanței sale în lume sau 2) Livid coercitive hearts - bărbatul labil care se sinucide în baza atașamentului său anaclitic.

1) Bărbatul înregistrează părăsirea ca înfrîngere a statutului său de pretendent al femeii și viitor conducător/cap de familie. Cînd o femeie e părăsită, cel care a părăsit-o e un ticălos, un dezertor, un bărbat care nu s-a ridicat la înălțimea angajamentelor sale matriomoniale. Cînd bărbatul e cel părăsit, înseamnă că el e loser care n-a demonstrat. Vedem deci că statutul de iubit al bărbatului se învecineză strîns cu cel de performanță. Pretendentul n-a reușit să se consacre ca titular al relației – evit să spun titular al femeii fiindcă, în urechiile multora va suna abominabil de misogin, pe de altă parte nu doresc ca observațiile mele să aibă bătaie ideologică, să fie asimilate limbajului de lemn specific textelor organizațiilor nonguvernamentale care luptă împotriva discriminării și care transformă relația complicată (și complexă) dintre bărbat și femeie în cel mai rigid limbaj de lemn cu putință și, unde, invariabil, ajungem la o concluzie imperturbabilă: “…la identitatea individului care (nu) se încadrează în normele culturale prescrise etc…”. Revenind. În marginea observațiilor gînditorului creștin Paul Evdokimov, ne putem gîndi că un anumit tip de bărbat se sinucide fiindcă nu a fost “ unealta” de succes care să producă (și să susțină) efecte concrete în lumea reală (cu alte cuvinte, să își securizeze iubirea femeii sale). Nu a avut suficientă putere să acționeze în relație, să își “cîștige” relația. Bărbatul cucerește spațiul relației fiind mai bun/mai tare decît toți ceilalți pretendenți.

2) Bărbatul nu poate răbda rana abandonului și se sinucide în baza atașamentului său romantic insecurizant. Am putea stabili că în primul caz vorbim de un eșec reputațional iar în celălalt de un eșec de atașament. Însă vedem că și eșecul reputațional are la bază un eșec de atașament. Nu putem stabili cu fermitate unde începe eșecul reputațional și unde începe cel de atașament. Și invers. Un bărbat care își ia valoarea de sine și din alte surse de legitimare decît cele romantice, nu va ajunge să gîndească/să simtă că nu mai poate trăi fără persoana iubită (fără persoana de care s-a agățat în mod labil!).

Ne putem uita la scrisoarea de adio a medicului stomatolog să vedem cît de tare e atinsă (în suferință) chestiunea performanței conjugale (cu alte cuvinte, chestiunea acțiunii masculine – bărbatul care face chestii și are mai apoi parte de recunoaștere/dragostea femeii. Un fel de “FAC – să nu mă părăsești niciodată”: a) “Am construit împreună un cămin pentru familia noastră”, b) “mergeam la două locuri de muncă”, c)renovam apartamentul dormind 5-6 ore pe noapte, d) “te admir cât de bine te descurci cu gestionarea cabinetului în care lucrăm, chiar mai bine decât mine, mai ales că inițial nu credeam că te vei descurca pentru că nu aveai experiența necesară”.

Vedem că, deși bărbatul a făcut, faptele nu au contat și nu au securizat recunoașterea/iubirea: a) “Pentru tine în schimb cuvintele au o importanță mai mare decât orice”, b) “Orice îmbunătățire am făcut la modul meu de a gândi nu te-a mai interesat”, c) “pentru tine tot ce fac și zic eu este rău.

Vedem că, din perspectivă masculină, este valorizată acțiunea, construcția, experiența în lumea reală (să te descurci, să îți faci un rost, să întemeiezi ceva). Admirația pe care femeia a cîștigat-o în ochii bărbatului era fix admirația pe care el și-ar fi dorit-o securizată în ochii femeii sale. Fapte = realitate = spațiu, apărare, suport = admirație/iubire. Sigur că in interiorul acestor acțiuni și desfășurări de forță care instituie o lume (căminul, jobul, prestanța și statusul social) femeia se poate simți singură și neglijată. Dacă la bărbat: moneda de schimb = fapte / lumea exterioară, la femeie: moneda de schimb = afectivitate/ lume interioară (“Pentru tine în schimb cuvintele au o importanță mai mare decât orice”). Ce cred eu, clinicianul? Că e de datoria cuplului să navigheze printre aceste diferențe de percepție și acțiune și să se compleze reciproc.

Remarcam, în cazul Magdalenei Șerban, femeia care a împins o tînără nevinovată în fața metroului, ucigînd-o, că un fir de ață o desparte pe Magdalena Șerban demnă de milă de Magdalena demnă de dispreț/ură. Toate faptele personale de viață care ar fi putut fi aduse în favoarea ei, nu mai încălzesc azi pe nimeni. Fata aceea frumoasă și nevinovată zace moartă fiindcă o necunoscută bolnavă psihic a împins-o în fața metroului. Pînă în clipa în care a împins-o cu piciorul pe frunte pe Alina Ciucu ca să asigure că aceasta nu se mai poate ridica de pe șinele metroului, Magdalena Șerban avea de partea ei întreaga ei suferință de viață: tatăl violent, viața grea (“viața scăzută”), povara defectului fizic, operațiile nereușite, experiențele “groaznice” din Spania, depresia, greva foamei, relația cu mama și, împărățind peste toate acestea, starea de deznădejde și disperare, acea “decădere față de lipsa unei speranțe”. Pînă să o omoare pe Alina Ciucu, Magdalena Șerban era o victimă. Apoi victima a devenit agresorul criminal. Cît timp iadul personal îți face rău numai ție, ești demn de milă. Cînd muți iadul tău asupra celorlalți, mila te abandonează.

Remedierea, îmbunătățirea propriei vieți (a relației cu Celălalt) se petrece în acest cadru antionomic (dialectica iubirii): E simplu și convenabil să iubesc un ideal. Să iubesc de la distanță sau în imaginație. Dar abia “relația iubirii”, adică exersarea ei în practica dintre noi doi o definitivează, abia exersarea ei in practică realizează iubirea. Probabil că relația de iubire poate fi numită învingătoare (triumfătoare) cînd vederea celuilalt există “în afara” idealizării, cînd celălalt are o șansă să existe (în ochii mei) și așa căzut. Nu închizînd ochii la defectele perechii și nici părăsind-o imediat ce a “picat” din ideal, ci văzîndu-le și “aducîndu-le” în relație, făcînd atingere cu ele. Dar ca atingerea să fie constructivă și nu distructivă (devalorizantă: “mi-ai distrus viața”, “nu am fost niciodată fericită cu tine”, “nu m-ai făcut niciodată să mă simt bărbat”, “pentru tine tot ce fac și zic eu este rău), celălalt trebuie să se fi achitat cît mai onorabil de confruntarea cu sine. Mi se pare că perechea triumfă cînd fiecare se confruntă pe sine în favoarea Celuilalt. Slabul relației luptă cu sine și perechea sa îi ușurează lupta prin simplu fapt că i-o ințelege. Apoi celălalt slab luptă cu… etc. Cu cît celălalt îmi înțelege mai sincer lupta, cu atît mă “silește” să nu abandonez și să nu mă scuz (să nu dezertez). Relațiile proaste sunt pline de pretexte proaste și scuze proaste. Relațiile tari nu-și scuză demonii, ci rezistă dincolo de ei. Și cum îi reziști demonului? Știindu-l, nemințindu-te în legătură cu el și nemințind nici relația. Luptă și iertare, ăsta este, după mine, secretul și dublul înveliș al relației tari de iubire. Ca să te pot ierta, trebuie să te “văd” că lupți. Ca să pot duce lupta, trebuie să mă ierți cînd cad. Dacă te iert cînd cazi, trebuie să te ridici și să o iei de la capăt.

Tragedia, însă, tranșează legitimitatea acestor neputințe (a acestui schimb de neputințe/esecuri – pretenții/așteptări din cuplu). Înțelegerea, în ceea ce îi privește pe cei doi, se poate institui cu ceva ușurință înainte de tragedie (tragedia e mereu un fel de final, de încheiere), cînd omul are, de partea sa, tot bagajul existențial care îi legimitimizează neputințele. Înainte, cei doi erau, într-un fel, unul victima celuilalt. Acum, după sinucidere, singura victimă legitimă e copilul rămas orfan de un părinte. Îmi vine să revin la concluzia din articolul Mame care ucid: Cînd vezi cu ce dexteritate înflorește iadul, adică cu ce ușurință lucrurile se pot transforma în tragedie, nu îți rămîne decît să fii pe fază. Să nu îl distrugi pe Celălalt avînd scuza că tu măcar l-ai distrus încet și sigur, lăsîndu-l de fiecare dată în viață.

În Dumnezeul creștinilor, Remi Brague o citează pe Simone Weil: “A iubi la modul pur înseamnă a consimți la distanță, înseamnă să venerezi distanța între tine și ceea ce iubești.”

Remi Brague observă că iubirea trebuie să respecte alteritatea ireductibilă a ființei iubite: “Iubirea omenească nu poate astfel decît să accepte, mai mult sau mai puțin bine, alteritatea a ceea ce iubește. Dar nu poate produce această alteritate. Astfel, ea merge în unire deopotrivă prea departe și nu destul de departe, pentru ca nu reușeste să facă din cei doi una; merge prea departe în unire pentru că nu poate realiza aceasta unire decît devorîndu-l pe celălalt. In acelasi timp merge prea departe in alteritate pentru că persoanele rămîn exterioare una alteia, și nu merge destul de departe in alteritate, pentru că distincția lor nu e decît înregistrată, nu voită.”

Suntem, iată, atît de flămînzi după celălalt, însă abia “venerata distanță” dintre noi doi imi va potoli foamea. Nu îl pot “produce” pe celălalt. Dacă nu mă satur “în” distanță, mă paște pericolul. Voi forța distanța firească prin posesivitate sau abandon de sine, prin crimă sau sinucidere. Abandonul de sine mă poate duce la pieire și nu la recupererea mea prin celălalt. Trebuie deci să îi inregistrez celuilalt-mult-iubit distincția lui de mine, să ajung să “suport”, sa îndur exterioritatea lui și abia așa voi “inainta” real în alteritate. Să mă mă dedic lui fără a-l devora si fără a mă lăsa devorat. Suportînd că nu putem fi cu adevărat unul și că pentru o comuniune reală această (falsă) contopire nici nu (ne) este necesară.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Nu ”forța fizică îi permite labilități să se sinucidă”, instabilitatea psihică e generată chiar de testosteron. La fel ca și forța fizică. De asta bărbații educați se sinucid mai rar, sunt prea demasculinizați și ca să se sinucidă :)

    • acdc spune:

      femeia e centrata fara extreme ( si intelectual si psihic) , masculii dau geniile si nebunii . explicatia e biologica . ( o ipoteza , nu detin adaevarul absolut ca tovarasii mei bucuresteni care sunt experti in toate)

      • Harald spune:

        Avem un exemplu recent în politica românească, ce poate fi mai centrat fără extreme decât a demisiona din magistratură pentru a deveni ministru al Justiției și a retrage ulterior demisia din magistratură, în urma imposibilității de a deveni ministru? :)

        Un bărbat ar fi absolut incapabil să fie atât de centrat fără extreme :)

        • Harald spune:

          Nu despre simpla retragere a unei demisii era vorba în propoziție, era vorba despre imparțialitatea magistratului care nu are nicio problemă de etică sau conștiință să devină ministru numit politic. După care iarăși nu are nicio problemă de etică sau conștiință să redevină magistrat, deși și-a făcut cunoscut partizanatul politic, chiar dacă n-a mai ajuns ministru.

    • John Doe spune:

      Tipic @Harald. Vreo cercetare ceva, care sa iti confirme spusele?

      As putea veni cu o parere contrarie ca in general barbatii educati sunt destul de success si nu prea au multe motive sa isi curme viata. Nu are nici o legatura cu testosteronul.

  2. victor L spune:

    Un articol pe care nu il citesti cu placere. Dar e o realitate.
    Acum, ca sa ma destind, citez ceva ce mi-a placut (nu sint misogin): “Bărbaţii se sinucid cu succes, femeile mai mult dramatizează”

  3. quovadis spune:

    Va poftesc, o femeilor, din dragostea ce aveti pentru barbati, sa aratati ca va place si cat va place aceasta piesa; si va poftesc, o barbatilor, din dragostea ce o aveti pentru femei, – si cum vad dupa zambetul vostru niciunul din voi nu le uraste, – sa va intelegeti cu femeile ca sa placa piesa.
    Visul unei nopti de vara sau Cum va place sau Ce doriti ? That is the question”
    By William Shakespeare.
    Totul se reduce la ceea ce nemuritorul nostru poet nepereche, ne recita, cu atita mare intelegere a notiunii sau a relatiei – barbat – femeie- In Venere si Madona.

    Venere şi Madonă

    Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
    Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,
    O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste
    Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.

    Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
    Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
    Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
    A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd.

    Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
    Suflet îmbătat de raze şi d-eterne primăveri,
    Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
    Te-a văzut plutind regină printre îngerii din cer

    Şi-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie,
    Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,
    Faţa pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
    Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

    Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieţi de poezie,
    Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc,
    Şi-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
    Când în viaţa pustiită râde-o rază de noroc.

    Am văzut faţa ta pală de o bolnavă beţie,
    Buza ta învineţită de-al corupţiei muşcat,
    Şi-am zvârlit asupră-ţi, crudo, vălul alb de poezie,
    Şi paloarei tale raza inocenţei eu i-am dat.

    Ţi-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie
    Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,
    Din demon făcui o suntă, dintr-un chicot, simfonie,
    Din ochirile-ţi murdare, ochiu-aurorei matinal.

    Dar azi vălul cade, crudo! dismeţit din visuri sece,
    Fruntea mea este trezită de al buzei tale-ngheţ
    Şi privesc la tine, demon, şi amoru-mi stins şi rece
    Mă învaţă cum asupră-ţi eu să caut cu dispreţ!

    Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nşelăciune
    De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir,
    O fecioar-a cărei suflet era sunt ca rugăciunea,
    Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.

    O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
    Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,
    Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie,
    Cu inima stearpă, rece şi cu suflet de venin!

    Plângi, copilă? – C-o privire umedă şi rugătoare
    Poţi din nou zdrobi şi frânge apostat-inima mea?
    La picioare-ţi cad şi-ţi caut în ochi negri-adânci ca marea,
    Şi sărut a tale mâine, şi-i întreb de poţi ierta.

    Şterge-ţi ochii, nu mai plânge!… A fost crudă-nvinuirea,
    A fost crudă şi nedreaptă, fără razem, fără fond.
    Suflete! de-ai fi chiar demon, tu eşti suntă prin iubire,
    Şi ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond.

    Cit despre sinucidere , raportata la nevoia de dragoste a barbatului ,ea exista ,dar procentul astfel exprimat , nu contine in totalitate o explicatie oarecare , sau un adevar de nesdruncinat . Fiecare caz in parte ,are sau poate avea explicatii multiple ,ce nu pot fi cunoscute ca adevar ,decit de cel ce isi asuma gestul suprem (sau poate nici macar in acel unic moment , nu intelege ceea ce se intimpla )Textele lasate in urma unei sinucideri ,chiar daca aparent, ne pot arata cauza acestei actiuni , tot atit de bine ne pot duce in eroare . Nu putem accepta ca adevar, niste cuvinte scrise de sinucigas ,ce in mod cert ,nu se pot referi doar la el , ca deja fosta entitate umana , si nici nu pot cuprinde cu exactitate , motivatia atit de nestiuta , a gestului in sine . Ceea ce vreau sa va spun este ca nu stim (functie de posibilitatea de exprimare sau de punere in pagina a vreunei idei ), care este adevarata gindire a sinucigasului in secunda mortii . Daca nu ati fost de acord cu mine nu-i bai . Dar sigur ca ati fost de acord cu poetul nepereche .

  4. Neamtu tiganu spune:

    Uite asa as vrea sa mor intr-o crisma din Obor.
    **********
    Sinuciderea barbatilor e o expresie a determinarii barbatilor, a hotaririi lor de a-si lua soarta in propriile miini, nu de a astepta soarta.
    Poate cel mai important motiv ar fi plictiseala, sau cind se termina tuica.

    • cetățeanul turmentat spune:

      Un scoțian cam pilit și cu o sticlă de whisky în buzunar se împiedică și se duce de-a rostogolul pe scări pînă în stradă. După ce se ridică cu greu, simte că are un crac al pantalonului ud și în timp ce se pipăie ca să vadă ce a pățit, zice printre dinți ”Sper să fie sînge!”

  5. asd spune:

    Când bărbații vor primi aceeași înțelegere și compasiune pentru problemele lor cat primesc femeile, atunci aceste diferențe se vor reduce. Până atunci daca acceptați să puneți doar pe baza sexului diferențele dintre bărbați și femei, veți ajunge la concluzii eronate, care nu vor duce către a ajuta pe cei ce au nevoie și se găsesc în situații disperate.

  6. M. Constantin spune:

    Pe urmele lui Durkheim, Emanuel Adrian Sarbu prezinta “Harta sinuciderii” in Romania post-comunista. Nu fapte diverse colationate, nu nevroza adolescentina cu discrete soparle in cantarirea sinuciderii la barbati/ femei, nu infiorare in fata erotismului stresat, esuat in moarte…
    Daca harta d-lui Adrian Sarbu este un film ce arata ca stam ferm ancorati in pasajul in care se opteaza pentru viata ori moarte, articolul prezent suspenda libertatea individului de a alege. Poate ca o fi viata valoarea suprema a omului. Poate ca raiul vietii vesnice e dupa colt. Poate ca omul e in stare chiar de amputarea oricarui sens pentru a trai ‘sine die’. Pana una alta, daca tot suntem datori cu o moarte, de ce trebuie blamata sinuciderea ca racnet impotriva lipsei de sens?

  7. jay spune:

    Extrem de interesant articol, excelent scris, clar dar si empatic….intr-o zona sensibil-dramatica a umanului.

  8. Ad Min spune:

    e o poveste, de Jack London, care m-a fascinat in anii de liceu: Martin Eden… teza Dvs. mi-a adus-o aminte, mai ales senzatia/ trairea. au trecut zeci de ani de atunci. dar aceasta traire este mai vie decat cafeaua de dimineata. intretimp am vazut destule “acte si fapte” si, mai important, am inteles altele, incat sa incerc sa nu ma joc cu plasa de supravietuire a speciei. toti masculii care se sinucid sunt nascuti de femei… mare atentie ce frustrari si obsesii inculca parintii copiilor… de ambe sexe. dar si societatea.
    de cand este istorie scrisa, razboiul dominantei intre sexe a ramas in … pat, ca la sah (ca sa-i nu-i zic remiza, ca nu reflecta realitatea).
    cine/ ce v-a enervat atat de tare? sa vorbiti Dvs., chiar ca psiholog, despre ce simt barbatii este ca si cum ar vb. barbatii, chiar ca psihologi, despre ce simt femeile la ciclu, sarcina, nastere… poate ca o suspendare a judecatii in astfel de directie este mai corecta… ori o punere sub beneficiul indoielii asupra opiniei… din categoria: nu stiu despre ce vorbesc, dar puteti asculta elucubratiile mele!
    Fiecare dintre noi am avut oameni dragi in familie… de ambe sexe. Unii au ajuns la varste venerabile, altii au suferit o “dezintegrare” mai devreme… unii luptand in razboaie, altii incercand sa asigure continuitatea familiei.
    Integritatea si sacrificiul nu sunt “labilitate” (ce-o mai insemna si asta in contextul articolului, relativ la ce), iar cazurile patologice nu sunt o regula, desi pot arata ceva statistic.
    Pe de alta parte, rezilienta la fracturile morale nu este un merit per se. Atentie la judecatile de valoare. Atentie si la relativizarea cazuistica din motive personale.
    De aceasta data nu sunt in asentimentul Dvs. ba chiar consider ca ati judecat superficial.

    • Harald spune:

      Nu e neapărat relevant dacă un psiholog e bărbat sau femeie, nu toate cunoștințele de specialitate ale unui psiholog provin din constatări proprii. Mai există și literatură de specialitate. Sigmund Freud, Carl Jung, Eric Berne, Carl Rogers au fost cu toții bărbați.

      Există într-adevăr o tendință a femeilor de a ocupa complet și psihologia, la fel cum au ocupat și alte domenii, dar asta are legătură cu tendința femeilor de a fi interesate de ființe, nu de obiecte.

      Există într-adevăr și catedre de women’s studies, dar articolele de față nu par contaminate ideologic.

    • Ad Min spune:

      multumesc @Harald. oricum simteam ca am fost prea rugos in comentariu, motiv pentru care simtul meu a modulat dintr-o gama minora inspre una majora, in sens muzical. adica mai putina drama si mai multa tonicitate, din categoria aspirationala “a gentleman should never take himself too seriously”…
      in acest sens, mi-am adus aminte de Sir Terry Pratchett (e.g. https://www.goodreads.com/book/show/34507.Equal_Rites)
      “A little knowledge is a dangerous thing, but it’s not one half so bad as a lot of ignorance.”
      multumesc tuturor care au scris, incepand cu provocatoarea D-na Ilisan, pentru rememorarea unor lucruri simple, fara de care viata poate parea absurda, desi merita traita :)

  9. Stefan spune:

    Doamna Ilisan, de data asta m-ați surprins. Nu știu sigur daca surprindere a fost sentimentul pe care l-am avut citind articolul dumneavoastră dar sigur m-a tulburat putin. Da, aveți aceasta calitate de a va sufleca mânecile si a răscoli teme controversate. Chapeau!

    Damn, sinuciderea. Pfff, mă bucur că încetul cu încetul pătrunde și la noi, sa se popularizeze partea de psihologie aplicata. Incepem și noi să ne cunoaștem mai bine, sa ne definim sentimentele, să ținem cont de ele. Oricât ar părea de “ușoare” cărțile de “soft skills”, ele forțează să ne punem întrebări despre noi.

    Da, stiu, ideea de “inteligenta emoțională” este controversată și negata in Ro (îmi amintesc de un link recomandat de cineva la articolul despre negarea inteligenței emoționale, un domn Iliescu parca).
    Dar a-ti cunoaște și a-ți manageria sentimentele este important. Awareness, rezilienta … Nu mai deschid subiectul.

    Ce îi trebuie unui bărbat? Recunoaștere, susținere și sex. Că restul le face el pe toate. O femeie deșteaptă ar trebui să știe toate astea când intră într-o relatie. Dar, pentru că o femeie sa devina “deșteaptă” ar trebui sa citească ceva cărți de psihologie aplicata, de inteligenta emoțională, de psihologia cuplului samd.

    Oricum, doamna Ilisan, un articol bun pe o temă importantă. Felicitări!

  10. Namaste spune:

    Culturile, religiile, traditiile etc. sunt foarte variate, europenii nu detin intaietatea: taranii indieni se sinucid frecvent, lasand vaduve si copii pe drumuri, dar acum sunt frecvente sinuciderile si in randul fermierilor/agricultorilor francezi! Capitalismul ultra-liberal ii “sinucide”…
    Mai exista si “sinuciderile” in detentie, ultima de rasunet este a lui Jeffrey Epstein, asadar, exista si probabilitatea unor false sinucideri…
    Latinii antici procedau la acest gest, prin exanguinare, in semn de barbatie, eroism si onoare; altii, se sinucideau pentru a nu ajunge in robie, cazul dacilor, de ex.
    Monoteismul, insa, considera sinuciderea un pacat grav, o blasfemie, dar la Auschwitz, in relatarea scrisa de Dr. Miklós Nyiszli, martor ocular, anumiti prizonieri din grupele de Sonderkommando, foarte piosi, s-au gasit in situatia nedorita de a invoca, in rugaciuni speciale, iertarea proniei ceresti, deoarece hotarasera sa se sinucida in grup, doar schimbarea brusca a imprejurarilor i-a salvat de acest gest atroce…

  11. Prototipescu Fanel spune:

    mie mi se pare ca barbatii gandesc mai in perspectiva, incat decizia e de fapt luata cu mai mult timp inainte de a interveni situatia critica, drept solutia prestabilita in caz ca lucrurile ar merge cel mai prost posibil si nu ar mai fi vreo varianta de rezerva care sa ofere reluarea schemei logice a vietii de la un punct anterior nu intr-atat de indepartat incat sa fie demotivanta;

  12. AMI spune:

    Doamna Ilisan, apreciez acest articol ca fiind foarte bun si oportun. Citindu-l, am cazut un pic pe ganduri la contextul unde a fost folosit cuvantul “rigiditate” . Doresc sa comentez putin aici adresand si cateva intrebari. Aceasta rigiditate nu este cumva un mod de perceptie a implacabilului, adica a Naturii insesi, in psihicul masculin? Se spune, la urma urmei, ca “Natura nu iarta”, iar acest lucru este un adevar universal valabil. Si as mai completa ideea aceasta adaugand si ca , barbatul, este, probabil, o victima mai usoara decat femeia in fata obisnuintei, a rutinei si a consecintelor acestora. Apoi, “Bărbatul se prelungește în lume prin unealtă, femeia o face prin dăruire de sine”. Ar fi corect sa parafrazam prima propozitie din acest citat spunand ca , el , barbatul, are nevoie doar de o “muza” pentru a-si proiecta sinele in “lume”/univers? Cred ca ar merita si explorarea ideilor acelea despre rutina, natura/implacabil in cazul celor doua psihice, tot aici, in cadrul acestui articol. M-as bucura daca ati raspunde la comentariul meu, in ciuda faptului ca este cam succint.

    • Harald spune:

      Hai să încercăm o versiune simplificată, pe înțelesul oricărui elev de liceu: bărbatul nu-și poate perpetua singur linia genetică, iar în lumea reală ăsta e singurul lucru care contează cu-adevărat, restul sunt surogate. O femeie își poate perpetua oricând linia genetică, are întotdeauna de unde alege pe altcineva în scopul ăsta.

  13. mihai spune:

    autoarea (femeie) citeaza dintr-o alta femeie si isi da cu parerea despre barbatii pe care nu ii intelege si despre un sentiment pe care ea insasi nu il intelege, neavand capacitatea biologica pt asta: iubirea

  14. Cinicul spune:

    Cred ca trebuie sa facem o diferențiere între cei care vor ss se sinucidă cu adevarat si cei (mai degrabă cele) care dau un semnal că sunt nefericiți și iau un pumn de pastile stiind ca exista o sansa foarte mare sa fie salvati (mai degrabă salvate). Asta ar explică ponderea mai mare a femeilor la tentative de sinucidere.

  15. PAFI spune:

    Eu cred ca ar trebui mai multa societate in explicatiile astea. Adica, e vorba si de rolul social si de asteptarile, uneori extrem de rigide, pe care societatea le are de la barbat/ femeie. Daca o femeie poate – ba chiar trebuie – sa planga in cazul unor evenimente dramatice, barbatul nu are voie, el trebuie sa reziste tentatiei, ba chiar sa performeze, sa se “descurce”. Daca e parasit de iubita/ nevasta, inseamna ca “ceva nu e OK cu el”, spune societatea, punand o presiune suplimentara pe bietul om. La fel actioneaza si cu femeia societatea, dar intr-un sens diferit. E vorba de roluri, de asteptari, pe care diferiti indivizi nu le pot juca la inaltimea cuvenita si atunci cedeaza (pentru ca ei sunt convinsi ca ar trebui sa le poata juca cu succes). Exemplul cu barbatii care se sinucid ramasi fara serviciu e foarte bun, societatea asteapta de la barbat “sa tina casa”, sa aduca bani, sa fie tata de familie iar el nu mai poate si atunci solutia pare sa fie parasirea scenei. Si femeia are parte de multe si grele asteptari din partea societatii, dar rolurile ei sunt cu totul altele. Bineinteles ca particularitatile fiecarui individ sunt importante, nu toti somerii de termen lung se sinucid, dar o groaza ajung betivi (ceea ce e poate acelasi lucru).

  16. Andre spune:

    1. Sunt unele fapte care vă contrazic:

    In China femeile se sinucid mai mult decât bărbații: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8062588

    Observati, vă rog, că femeia este la fel de capabilă sa se sinucidă ca si bărbatul. Diferentele sunt date de cultură, dar sunteti priceput in a inventa argumente pentru probleme inexistente. Are la fel de mult de-a face cu testosteronul ca si cu cortizolul (homonul de stres).
    Are de-a face cu rationalizarea, că toate sunt interconectate, sentimente și gandire pragmatica, insa e pur si simplu deplorabil cum separati gandirea de sensibilitate si atribuiti labilității, care este un aspect fenomenologic, rol ontologic.
    Ele coexista in fiecare dintre noi, dar modul cum prezentati glorifica sinucidera, v-o faceti cu mana dvs, toti barbatii care va citesc, vor crede ca daca se sinucid: ”duc la bun sfarsit”, sau ”nu umbla cu jumatati de masura” sau ”decizia bărbatului e decizie”. Chiar daca sunt doar reprezentari ale altora, sunteti responsabil pentru ceea ce perpetuati.

    2. “Ea umple lumea cu ființa ei. Bărbatul, dimpotrivă, se impune ca stăpîn si domn”
    Ma intreb, cata prostie le atribuiti celorlalti, ca sa omiteti faptul ca IDEEA centrala de aici este ca in femeie vedeti o proprietate. Stapanul prostiei si domnul minciunii, mie asa imi suna. Ca o fiinta umana isi apartine doar siesi, si daca se daruieste, se daruieste prezentului.

    3. Partea de final va salveaza, macar faceti o abordare psihologica prin care asumarea sentimentelor cu toate contradictiile lor interne, pot permite autenticitatea relatiilor. reiese o speranta de acolo.

    4. V-as sugera sa aveti in vedere un articol pe tema: cati oameni au murit de mana barbatilor si cati de mana femeilor, in istoria cunoscuta, inclusiv in razboaie. Si ce face asta din BARBAT?
    Si apoi, ce idei despre originea lumii si a omului va fac sa credeti ca aceasta este normalitatea? Sau poate ca, e inutil.

    Tragedia este ca nu exista rezolvare, argumentul fortei este balastul care tine omul la stadiul de animal si relatiile interumane degenereaza in lupte pentru putere.

    Astept sa glorificati viata daca nu v-ati facut-o atat de insuportabila incat glorificati distrugerea, a duce la bun sfarsit…

    • ion daniel spune:

      Doamna/Domnule vorbiti prostii. Vezi ca autorul e femeie si nu barbat asa cum presupuneti, nimic sexist aici.

      Pe de alta parte majoritatea barbatilor relationeaza cu ce scrie in articol.

      Sinuciderea e o problema in randul barbatilor pe care si dumneavoastra o tratati cu zeflemea si cu superficialitate mai ales cand ziceti: “Astept sa glorificati viata daca nu v-ati facut-o atat de insuportabila incat glorificati distrugerea”

      1) Faptul ca ati gasit o tara unde raportul e aproxmativ egal nu arata trendul in general. Daca luati orice statistici o sa vedeti ca in marea majoritate a tarilor raportul e minim 2-3 la 1 . Interesant de vazut e de ce in china nu se respecta

      2) Nu a sugerat ca femeile sunt vazute ca o proprietate , ci asta ati citit dumneavoastra. Se vorbea de fapt rolului asociat instinctual de masculi si de femele . Il vezi oriunde in lumea animala , de la gaini la maimute , nu doar la oameni. E chestie inerent fiziologica, pentru ca doar femeile pot purta copii si barbatii trebuie sa convinga o femeie ca sa isi poate propaga genele. De asta trebuie sa se impuna in ochii femeilor ca si o persoana vrednica de a fi aleasa ca si partener si pentru asta trebuie sa construiasca un cuib frumos, sa aduca mancare , sa demonstreze ca are cu ce, ca e mai bun ca ceilalti barbati, ca poate asigura proteja si sustine progenitura .

      4) Am explicat mai sus motivul pentru care barbatii poarta razboaie, se omoara intre ei si pe femei. Pentru a se putea reproduce , pentru a asigura resursele necesare progeniturilor si familiei, pentru a isi proteja linia genetica. Ce face asta din barbat? Pai ce sa faca , o fiinta care instinctual vrea sa isi propage linia genetica. Ca unii o fac cu charm-ul lor , ca altii nu se descurca asa si aplica forta e irelevant. Ca forta tine barbatul la stadiul de animal e prostie , pentru ca nu orice se poate rezolva prin vorbe si comunicare , mai ales in situatii de criza cand trebuie sa alegi intre a suferi tu sau cineva apropriat sau cineva strain, concurent.

      Viziunea asta hipie , ca totul se poate rezolva prin vorbe, merge atat timp cat sunt resurse pentru toti. Este doar o utopie pentru ca in realitate nimic nu e infinit

      • Andre spune:

        Infinita e prostia.

        Deși nu exista o comunicare reala, fac doar un efort inutil sa iti spun ca pentru crime si razboaie explicatiile sunt la nivel de minte (ca sa poti trai cu ororile) in timp ce consecintele obiective fac din lumea asta un loc tot mai rau (un om se sinucide la fiecare 40 de secunde). Tu o vezi ca pe selectie naturala deoarece iti lipseste empatia, eu o vad ca pe o degenerare temporara a umanitatii la scara globala. Infectia este data de convingerile gresite si vectorul este educatia. Aproape ca ma bucur pentru degradarea invatamantului, un ochi rade, unul plange.

        Ma revolta cum bagi pe gat teoria cu reproducerea si genele pentru a-ti motiva alegerile instinctuale si iti negi impulsurile superioare. Daca esti doar instincte nu vei realiza niciodata o creatie superioara, traiesti ca un animal si mori ca unul. Darwinismul nu te va invata niciodata ca viata in sine este un mister si ca ii datorezi respect oriunde o intalnesti. (absolutismul Bisericii a provocat aparitia lui Darwin dar cum pentru fiecare curent cultural exista o reactie, la darwinism macar stim ca religiozitatea nu este o solutie, oamenii au speranta in avantajele tehnologice care pot semăna tot un dezastru, dar poate ca neurostiinta va aduce schimbarea necesara pentru recastigarea comunicarii autentice). Viata ta si a oricaruia reprezinta universuri, tu in mintea ta ai o reprezentare a totului si avem datoria mai intai sa protejam viata care deja este, abia apoi sa o inmultim.

        A ucide un singur om inseamna a ucide umanitatea din tine. Din pacate, soldatii si criminalii afla asta prea tarziu. Iar predecesorii nostri au ucis de atatea ori incat, prin ceea ce ne-au trasmis, ca predispozitii sociale si agresivitate innascuta, ne-au adus in acest punct crucial.

        As estima ca fiecare stat dezvoltat este sustenabil si comertul este la fel de vechi precum lumea. Doar sa fie si vointa.

        La nebunia pe care o spui, ca barbatii pornesc razboaiele pentru ca sa se poata reproduce, nu pot spune decat ca iti lipseste ceva. Si imi intaresti parerea nefasta despre masculinitate, sunteti niste potentiale bestii care alegeti in cunostinta de cauza sa va comportati ca unele. Ma intreb cum de va suportati? Ah, sau nu, nu va suportati, ca de aceea sunteti primii la sinucidere?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrada Ilisan


Andrada Ilisan

Psiholog clinician. Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea "Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei ataș... Citeste mai departe


E randul tau

Vedeti ca o parte din analiza dvs. se face pe Nota de informare generica din site (de fapt cred ca e...

de: Bogdan Manolea

la "Câteva considerații referitoare la votul diasporei din noiembrie 2019"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)