Home » Analize »Asigurari Sociale »Idei si solutii »Opinie » Citesti:

Sistem de sănătate public vs sistem de sănătate privat. Modele europene şi internaţionale.

Victor Negrescu ianuarie 14, 2013 Analize, Asigurari Sociale, Idei si solutii, Opinie
19 comentarii 5,454 Vizualizari

Zilele acestea a apărut în dezbaterea publică din România o temă cu adevărat interesantă şi necesară pentru dezvoltarea ţării: finanţarea sistemului public şi privat de sănătate. În urma unei decizii anunţate de Ministrul Sănătaţii PNL, Eugen Nicolăescu, se pare că serviciile de sănătate din sistemul privat nu vor mai fi finanţate din banii CNAS. În contrapondere cu această măsură ministru promite creşterea fondurilor către spitalele publice cu 10%.

Ne întrebăm însă cum schimbă această decizie situaţia sistemului medical din România. În acest sens, ne propunem să realizăm o analiză detaliată şi comparată din care fiecare cititor poate să îşi tragă propriile concluzii.

Prima consecinţă a deciziei va fi mărirea costurilor serviciilor medicale oferite de instituţiile private, fie că vorbim de simple analize sau de operaţii mai complicate. Acest lucru va conduce automat la reducerea numărului de pacienţi care îşi permit aceste servicii, dispariţia cardurilor private de sănătate oferite de angajatori şi în final la posibile reduceri de posturi în sistemul privat.

A doua consecinţă, va fi reatribuirea unor sume importante către sistemul public. Creşterea promisă cu 10% a finanţărilor către sistemul public este una importantă şi poate schimba în bine sistemul medical public din România. Dilema care apare este în ce măsură aceste fonduri îşi vor putea regăsi utilitatea în cel mai scurt timp în practica medicală din sistemul public subfinanţat de prea mult timp. Pot aceste fonduri să permită o echilibrare între serviciile oferite de sistemul public şi de cel privat.

A treia consecinţă va fi readucerea pacienţilor din sistemul privat către cel public. Acest lucru va creşte solicitările de servicii medicale în sistemul public dar şi a fondurilor prin sistemul de co-plată. Practica medicală din România face ca în aceeaşi logică să crească din păcate şi „atenţiile” financiare făcând, paradoxal, sistemul medical public mai atractiv pentru tinerii medici care caută să plece din ţară sau din sistem.

Pentru a putea însă să analizăm aceste consecinţe este necesar să înţelegem şi motivele dezvoltării exponenţiale ale sistemului privat. Serviciile medicale private s-au dezvoltat pe fondul calităţii reduse a serviciilor medicale publice, a absenţei aparaturii medicale dar mai ales din prisma modului în care era tratat pacientul care trebuia să se descurce într-un sistem unde contează, din păcate, de cele mai multe ori relaţiile şi resursele financiare mai mult decât viaţa pacientului. Această dorinţă de transparenţă şi de simplitate a fost resimţită şi de către personalul medical care în condiţiile unor salarii mult prea mici pentru anii de pregătire nu doreau să se compromită cu miciile atenţii.

Pentru a putea reanima sistemul, decidenţii din sistemul medical şi guvernamental trebuie să se mişte rapid şi să caute să schimbe din temelii şi rapid mentalitatea din sistemul medical public combătând cu insistenţă „atenţiile financiare” şi delapidarea spitalelor de diverşi administratori şi directori mai puţin interesaţi de bunăstarea sistemului şi avizi de bogăţie.

Câteva soluţii în acest sens pot fi oferite de sistemele medicale din străinătate. Există în prezent la nivel mondial trei sisteme principale de finanţare. Primul sistem, plata pentru servicii, este practicat în ţări precum Japonia, Germania, Canada sau Franţa. Astfel la nivel naţional este stabilit un tarif pe care îl rambursează statul pentru fiecare serviciu. Acest sistem permite convieţuirea sistemului public cu cel privat. Problema care poate să apară este că finanţarea depinde de fondurile disponibile iar în consecinţă ca tarifele stabilite să nu corespundă necesarului de finanţare al serviciilor oferite. Sistemul Australian şi din Noua Zeelandă permite însă ca practicienii să ceară o plată suplimentară faţă de tarifele standard stabilite. Această ajustare reprezintă un risc pentru că poate conduce la suplimente prea apăsătoare pentru pacienţi.

Un alt sistem este cel al capitalizării, care a fost propus în ultimii ani de fosta guvernare condusă de PDL. În această logică medicii erau plătiţi conform unei liste de boli şi criterii precum genul sau vârsta pacientului. Practicat mai ales în Marea Britanie, dar şi în Austria, Suedia şi Olanda, şi parţial în Danemarca sau Olanda, sistemul face ca fondurile practic să meargă cu pacientul. În aceste condiţii pacientul optează pentru cine doreşte să îi ofere serviciile, dispărând astfel noţiunea de public sau privat. Principala problemă a acestui sistem este că furnizorii de servicii medicale au tendinţa să selecteze pacienţii care permit atragerea celor mai importante sau rapide resurse.

Al treilea sistem, al salarizării personalului medical, este şi cel practica în România. Multe din ţările care au practicat sau practică acest sistem sunt foste state comuniste. Chiar dacă sistemul permite un calcul şi un control mai bun al fondurilor alocate, problema care apare este generată de absenţa responsabilităţii asupra calităţii actului medical practicat. În consecinţă, dacă un medic tratează 1 sau 10 pacienţi, sau dacă tratează cu atenţie sau nu pacientul, rezultatul este acelaşi pentru practician în termeni financiari.

Dacă este să ne uităm cu atenţie la cele trei sisteme observăm că niciunul nu este perfect dar şi că România, din păcate, nu optează pentru niciunul dintre modelele standard, căutând să dezvolte propria versiune hibridă. Dilemele sociale ale acestei reforme inspirate de fondatorul SMURD, Raed Arafat, sunt însă clare:

-       îşi poate permite sistemul medical public din România să facă faţă concurenţei oferite de sistemul privat şi să supravieţuiască în contextul în care pacienţii dar şi medicii merg către instituţiile private?

-       poate România să accepte crearea a două categorii de beneficiari de servicii medicale: categoria care îşi permite să plătească o taxă suplimentară pentru serviciile medicale şi categoria care nu îşi permite?

Răspunsurile la aceste întrebări nu pot fi oferite prin decizii pripite ci prin analize temeinice bazate pe rezultate şi date concrete. Chiar dacă îmi doresc un sistem public de sănătate performant am fost, în absenţa acestuia, un beneficiar al sistemului privat în căutarea unor servicii de calitate şi rapide.

În consecinţă consider că Ministrul Sănătăţii trebuie să facă acelaşi efort de comunicare pe care l-a realizat şi premierul Victor Ponta şi să explice public şi în detaliu această decizie. Pentru ca sistemul public să supravieţuiască şi decizia să fie acceptată trebuie ca măsurile să fie explicate. Fără un pact naţional şi înţelegerea clară a fenomenului reforma sistemului medical nu va avea succes. Un exemplu, din care se pot inspira guvernanţii este reforma „Obamacare” propusă de preşedintele american Barack Obama şi care a permis introducerea într-o ţară fără tradiţie de acest gen, a serviciilor medicale minime garantate.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. Dedalus spune:

    Asa cum copiii invata de la parinti limba romana, la fel invata si ca trebuie sa dai spaga la doctor. Asta nu inseamana ca toti doctorii iau spaga, ci doar ca orice roman se simte obligat sa dea spaga.

    Nu cred ca finantarea are vreo importanta. Cred ca i se acorda excesiva atentie, pentru ca e comod sa spui ceea ce toti oamenii vor sa auda.

    In realitate, principala problema este pregatirea profesionala a medicilor.. Invatamantul medical din Ro e la fel ca si tot invatamantul superior: bazat pe memorie si pe inmagazinarea cunostintelor, foarte putin pe judecata si ratiune.

    Din acest motiv, medicii tot spera ca aparatura sofisticata o sa puna diagnostice in locul lor sau ca o sa dea rezultate mai bine de la sine. Evident, exista si medici foarte buni, dar nu trebuie sa ne bazam un sistem de sanatate pe cazuri izolate si pe eforturi individuale.

    Reformati invatamantul medical. Luati banii necesari reformei de la investitiile materiale in sistem, ca oricum ii dati degeaba. Nu aparatul pune dignosticul, ci medicul. Nu salariul vindeca, ci cunostintle de specialitate.

    Dar sunt convins ca spun degeaba toate astea. Oamenii s-au obisnuit sa spuna ca sistemul medical e subfinantat si spun asta fara sa se mai gandeasca.

    • Cristian Paun Paun Cristian spune:

      Ba e fundamentală finanțarea și cine este proprietarul resurselor și în acest caz. Nu mai încercați să deturnați subiectul discuției către ce vă convine mai mult.

      1. Dacă vorbim de sistemul public de sănătate resursele aici se controlează și se distribuie POLITIC fără nici un fel de eficiență în spate. Beneficiarii sistemului nu au un CONTRACT clar în spate, nu știu pentru ce plătesc și nu pot să pretindă de banii pe care îi plătesc servicii de calitate. Medicul de la stat știe că nu există nici un contract clar între el și pacient și se poartă ca atare. Acest sistem public are încorporat un hazard moral imens la toate nivelele: managerii spitalelor licitează scump și prost resursele; doctorii cer șpagă sau dacă nu fac greșeli; chiar și cu șpaga dată, greșelile făcute sunt mușamalizate etc.

      2. Dacă vorbim de sistemul privat de sănătate aici resursele se acordă ECONOMIC și nu POLITIC pentru că există UN CONTRACT cu clauze clare la care dacă vrei aderi, dacă nu vrei nu aderi. Contractele sunt voluntare și supraviețuirea SPITALULUI PRIVAT depinde de câți clienți atrage (repet voluntar). Altfel se comportă astfel de spitale și hazardul moral e imens mai mic. Și costurile, în consecință, vor fi mai mici. O să îmi replicați că ei o să urmărească doar profitul. Exclus dacă facem ca să existe un sistem concurențial puternic. Fuga după clienți și raritatea lor vor obliga spitalele să nu urmărească profituri nesimțite pentru că nu pot.

      Vă propun un exercițiu: haideți să lăsăm libertatea indivizilor să aleagă între un sistem privat și unul public de sănătate. Cum? Simplu: le luăm din salariu doar 100 de lei sau 200 lei sumă fixă obligatorie și restul le dăm libertatea să îl aloce către ce sistem vor dori. Ce credeți că se va întâmpla, dacă tot spuneți că nu e o o problemă de finanțare sau de proprietate?

      Și încă o întrebare la care vreau neapărat răspuns: Care sunt cele mai perfomante spitale din lume și de ce?

      Vă doresc sănătate multă.

      • Dedalus spune:

        Raspuns: nu exista spitale performante sau mai putin performante; cum s-ar putea cuantifica “performanta” medicilor?

        Perceptia publica este insa cu totul altceva. Astfel, in Ro nu mi-as dori sa ajung intr-un spital, as cauta sa plec la Viena sau in Turcia. Alegerea nu este insa matematica, nu are la baza informatii si calcule, ci experienta personala si cele auzite.

        —–

        Si alegerea propusa ca exemplu nu pare semnificativa: o persoana nu alege intre un sistem privat si unul public, ci in functie de ce urmareste, alege intre un spital/unitate medicala si alta.

        Astfel, daca eu sufar de o gripa sau ceva ce pare simplu, voi merge spre sistemul public, unde nu ma costa si ma gandesc ca macar atata lucru pot obtine; daca am o boala mai complicata sau o suferinta neobisnuita, voi merge spre sistemul privat. Asa aleg eu, in Ro. Un neamt in De alege probabil altfel, un american altfel.

        Indivizii nu aleg intre sisteme, ci intre situatii concrete.

        —-

        Ceea ce spun eu este ca nu mai analizam cauzele reale, ci doar incercam sa legam doua situatii intre ele – subfinantarea si nivelul redus de sanatate al populatiei. Consider ca este o eroare de rationament si ca din acest motiv nu se poate face reforma sistemului medical.

    • mihai spune:

      Articolul este o varza de informatii incomplete si/sau eronate; se confunda modalitatea de finantare a sistemului sanitar si a spitalelor cu modalitatea de retribuire a medicilor. Toate tarile mentionate a avea diferite forme de finantare a spitalelor folossesc de fapt un mecanism comun: plata serviciilor furnizate prin mecanisul numit DRG, mecanism folosit si in Romania de 10 ani, atat pentru spitalele publice cat si pentru cele private. Ca atare pentru un asigurat care este operat de apendicita(sa zicem) spitalul va primi aceeasi suma de bani, indiferent de forma de proprietate a spitalului. In plus se vor plati conditii hoteliere suplimentare (fata de baremul CNAS de minim 3 paturi/salon), privatii nu au voie sa ceara bani suplimentari pt. serviciile contractate cu CNAS; cand o fac spun ca e vorba de sporul de confort oferit fata de contractul cu CNAS.
      Masura propusa de Nicolaescu nu va imbunatatii sub nici-o forma performanta spitalelor publice, ci dimpotriva va creste aglomerarea din acestea, pt.ca o parte din cei care apelau la serviciile private vor renunta, pt.ca vor trebui sa plateasca integral costurile acestora. Ca exemplu, la apendicita anterior mentionata, pana acum in medie platea la privat intre 20 si 30 de milioane lei(vechi), de acum va plati in plus cca. 14 milioane(suma pe care o deconta CNAS tuturor spitalelor). Ca atare se vor adresa spitalelor publice si pentru conditii mai bune vor platii, oficial sau nu, o suma suplimentara, ducand la reducerea accesului celor care nu pot plati si care vor fi amanatati sub diferite pretexte.
      Daca MS are informatii de nereguli in spitalele private, solutia este controlul, sanctiunea si reglementarea mai buna si nu renuntarea la ele.
      De altfel e posibil ca masura sa poata fi respinsa ca neconcurentiala, de vreme ce din banii asiguratilor se interzice accesul la un anumit tip de furnizor de servicii medicale, doar pe baza formei de proprietate, independent de orice alt criteriu specific(calitate servicii, infectii nosocomiale, rata de reinternari si de complicatii, etc). Pe principiul asta, privatul rau/statul bun, inseamna ca vor trebui sa aibe acelasi statut toate institutiile fiinatate din banii contribuabililor de la CNAS, adica farmaciile, laboratoarele de analize, centrele de ingrijiri la domiciliu si chiar medicii de familie care sunt practicieni privati ! In caz contrar este vorba de o interventie a statului (inclusiv sub forma de ajutor de stat).
      Este insa foarte probabil sa fie vorba doar de un exercitiu de imagine al unui individ narcisist si inplus de transmitere a mesajului catre privati la cine trebuie sa mearga pt. negocieri.

      • casandra spune:

        Dati exemplul unei apendicectomii. Cifrele sunt departe de realitate.
        La Euroclinic, conform listei lor de tarife, pentro o operatie atat de simpla si cu internare de 1 (una) zi, tariful pentru cei deja asigurati public (deci si cu o decontare de la CNAS) este de 4800 RON. Adica, 4800 RON de la pacient plus suma decontata de CNAS pentru o apedincectomie oricarui spital public. Cam mult!
        http://www.reginamaria.ro/ro/spitaluleuroclinic/preturi

        Solutia va fi aceea de tip nemtesc: pentru cei cu venituri anuale per capita peste o anumita valoare (in Germania de 44.ooo euro) sa se permita iesirea din sistemul public de asigurari de sanatate si intrarea (obligatorie) in sistemul privat. Nimeni nu ramane neasigurat, dar oamenii sa-si poata alege calea in raport de veniturile lor.

        Tot in Germania, cei care au ales asigurarile private (astazi, cam 10% din populatie este cuprinsa in asigurari private) si au respins sistemul de solidaritate sociala din sistemul public nu se mai pot intoarce in sistemul public chiar daca le scad veniturile. Conditia pentru a fi readmisi in sistemul public este de a saraci cu totul.
        Atunci, sistemul public va fi complet separat de cel privat. Ma tem insa ca asemenea formula ar fi neconvenabila sistemului privat. Nu exista in Romania mai mult de 100.000 de asigurati cu venituri serioase si stabile

        Deocamdata insa, nici asigurarile rpivate de sanatate de la noi nu sunt complete.
        http://www.rca-ieftin.ro/stiri-asigurari-medicale/cat-costa-o-asigurare-privata-de-sanatate-3584.html
        Optiunea pentru interventii chirurgicale este suplimentara si se plateste speparat. Majoritatea asigurarilor private nu prevad compensarea medicamentelor, iar cea mai bina limiteaza compensarea la 1000 euro anual. Bolnavii cronici, cu tratamente destul de costisitoare, vor fi daramati!

  2. val spune:

    Domnule Negrescu, va rog nu mai spuneti “finantarea serviciilor de sanatate”. Chiar daca asa e formulat in lege si contracte, stim doar ca e vorba de decontare. Finantarea suna a subventie si nu e cazul.

  3. dorin valeriu spune:

    Chiar nimeni ne crede ca sistemul public de sanatate se poate ameliora printr-o mai buna finantare, printr-o salarizare cat de cat mai buna a medicilor, prin organizare, gospodarire a resurselor si CONTROL ? La sange !

    • cristi spune:

      Nu. Si nu ma chinui sa iti argumentez. Din moment ce ai pus aceasta intrebare este clar ca nu poti sa intelegi motivele pentru care statul (mai ales la noi) nu se va reforma decat privandu-l de bani (si fortandu-l sa iasa vrand-nevrand din economie).
      In alta ordine de idei, tinand cont de raportul platitor/beneficiar din Romania cu perspectivele clare si evidente de scadere a primilor nu se poate vorbi de reforma sub nici o forma fara “victime” multe. Care oricum va fi inevitabil. Este o simpla problema de logica matematica.

  4. lili spune:

    Pai, cine s-o explice, ca numai Raed Arafat a zis cate ceva mai aplicat, mai la concret despre masura cu pricina..
    De la Dl Nicolaescu am auzit vorbele goale le unui politruc, NU a fost in stare sa explice asa cum sugerati Dvs, nu l-am auzit ca ar fi facut o analiza, ca ar fi discutat cu reprezentantii pacientilor, ai spitalelor, ai medicilor…. cred ca nici el nu stie, adica nu are o analiza din care sa fi reiesit necesitatea masurii asteia, dimpotriva nevoia de bani in Sanatate a determinat aceasta masura rapida si sigura de a aduce bani, fara sa analizeze consecintele pentru PACIENTI, pentru ca PACIENTUL este in centrul sistemului de sanatate din Romania.
    Iar reactiile majoritatii romanilor la aceasta masura nu sunt deloc favorabile, dimpotriva, oamenii contesta masura considerand ca le este incalcat dreptul de a alege in schimbul banilor platiti pe asigurarile de sanatate….
    NU l-am auzit pe Dl Nicolaescu vorbind despre PACIENTI, ci numai despre spitale…
    Ori, spitalele au demonstrat cu varf si-ndesat ce “bine” stiu sa toace ineficient banii alocati de guvernanti….
    Iar banii Dlui Nicolaescu suplimenteaza tocatura in continuare….

  5. DanBruma spune:

    Cred ca deja reforma ar trebui sa inceapa cu medicii si anume sa se defineasca foarte clar modul in care medicii lucreaza in cele doua sisteme. Secundo, sa se defineasca foarte clar cum infrastructura spitalelor private este utilizata de spitalele private. Tertio, sa se defineasca reguli clare de functionare a celor doua sisteme si de interactiune dintre ele si de asemenea sa se publice pe situl ministerului cum cele doua sisteme participa la asigurarea sanatatii in RO. Fara asemenea puneri la punct ale celor doua sisteme nu se va ajunge la o intelegere a sistemului de sanatate din RO nicicum la o eventuala reformare a lui.

  6. nicu spune:

    corectii
    1. sistemul de sanatate e unul singur. unitatile sunt detinute de stat sau privat.
    2. se scrie/pronunta “a opta” iar nu “a obta”
    intrebari:
    De ce avem nevoie de distinctia de stat vs. privat ?
    Sistemul de asigurari de sanatate n-ar trebui doar sa deconteze serviciile medicale cetatenilor si sa-i lase pe cetateni sa aleaga de unde-si ‘cumpara’ servicii medicale ?
    Asa cum avem medici de familie putem avea si ‘spitale’ de familie? Iar serviciile de urgenta decontate ca la operatorii de telefonie mobila ?
    De ce simplu , eficace si eficient daca se poate prolix, ineficace si total inept?

  7. Solfernus spune:

    Se face o mare confuzie intre sistemul public si cel privat. Aici se incurca notiunile. Aici se face referire la tipul de proprietate. Banii asiguratilor sunt bani privati pt ca se colecteaza separat si au o destinatie unica aceea de a plati servicii medicale si medicamente. Furnizorii de servicii medicale sunt dupa tipul de proprietate de stat si privat. Farmaciile sunt toate private. Spitalele si ambulanta (pana in martie 2013 cand trece la ministerul de interne ) sunt in proprietatea statului. Medicii de familie sunt privati. Toti acesti furnizori vand la casele de sanatate servicii cu preturi clare. Aici conteaza si calitatea actului medical. Mai este un aspect la care dl. Nicolaescu nu are un raspuns si nu poate face nimic decat discriminare. Daca pacientul Gogo se duce si se opereaza la Viena la un spital PRIVAT casa de sanatate din Romania unde acest Gogu e asigurat ii returneaza acestuia o parte din banii cheltuiti pana in 1000 de euro. Astea sunt directive europene unde ministrul sanatatii din Romania nu are putere. Sigur ca atunci putem specula si sa credem ca cetatenii care doresc conditii de tratament decente sa se duca sa se trateze in Europa ca oricum cam in 6 luni recupereaza pana in 1000 de euro de la casa de sanatate.

  8. George spune:

    Deci, exista in lume 3 sisteme principale de finantare: cel al Japoniei, Canadei, Frantei si Germaniei, al doilea practicat in Marea Britanie, Austria, Suedia, Danemarca si Olanda, si al treilea, aplicat si-n Romania, cel al salarizarii personalului medical.
    Apoi, in final, aflam ca mai exista unul, asa-numitul sistem “Obamacare”, al serviciilor medicale minim garantate, dar care… nu mai este explicat. Si care, se pare, se bucura de succes.

    _________
    Nota editor: Multumim pentru corectura

    • “Obamacare” nu este un sistem. Sistemul american este tot un sistem de capitalizare bazat pe contribuţiile pe care asiguratul le face către o asigurare de sănătate care în sistemul medical este de cele mai multe ori privat. Noutatea modelului introdus de Obama este că a furnizat aceste servicii medicale garantate şi mai ales recomandarea mea ca şi autor era către modul în care Barack Obama a comunicat această reformă.

  9. euNuke spune:

    Analiza efectelor produse de recentele politici guvernamentale este bună, chiar dacă repercusiunile asupra pieţei serviciilor medicale nu-s prezentate exhaustiv.

    In schimb analiza de sistem este prolixă, iar categoriile prezentate sînd deduse in afara unui criteriu coerent fixat prealabil, ca atare artificiale.

    Dacă stabilim modul de finanţare ca fiind un criteriu definitoriu atunci sectorul serviciilor se va împărţi in:
    1. sistem cu finanţare directă: in care furnizorii de servicii sînt plătiţi direct de către beneficiar, fără existenţa unor intermediari, publici sau privaţi. In acest sistem nu există asigurări colectiviste şi asiguratori specializaţi de sănătate. Pînă in secolul 19 era predominant in toate statele puternice.
    2. sistem cu finanţare indirectă, secvenţială. in care furnizorii de servicii sînt plătiţi de un terţ asigurator. in acest sistem vorbim deja de premisele dezvoltării a două pieţe conexe -cea a serviciilor de sănătate şi cea asigurărilor.
    2. a] sistemul cu finanţare indirectă, secvenţială, monopolistă. In această versiune piaţa asigurărilor este anihilată de către stat şi se conferă monopolul asigurării unui terţ, de obicei etatist [o aşa-zisă Casă de asigurări]. este sistemul socialist dominant astăzi chiar şi in ţări occidentale. In acest sistem politica tarifară este complet arbitrară şi discreţionară neexistînd posibilitatea corelării preţurilor cu condiţiile pieţei locale.
    2. b] sistemul cu finanţare indirectă, secvenţială, in regim de oligopol. Versiune in care piaţa asigurărilor este păstrată, dar ultrareglementată de către agenţii etatiste, şi in care accesul pe piaţă este din start restrictiv şi supus unor condiţii dure. Este vorba de sistemul fascist, întruchipat de mecanismul american de control, supraveghere şi alimentare cu capital a celor 2 pieţe corelative.
    3. c] sistem cu finanţare indirectă, secvenţială, in regim de piaţă liberă. In care intrarea pe piaţă se întîmplă intr-un regim relaxat in care normele aplicate sectorului de asigurări nu sînt mai drastice decît cele aplicate altor pieţe reglementate de stat. In acest sistem politica tarifară este rezultatul negocierilor directe dintre reprezentanţii celor 2 ramuri/pieţe, adică intre asiguratori şi prestatorii de servicii medicale, statul neavînd decît statut de observator, eventual avizator final. Acest sistem există, după cunoştiinţele mele, doar in Elveţia. Să menţionăm insă că şi in Elveţia sistemul este amprentat de o caracteristică totalitară, din moment ce atît cetăţenii cît şi asiguratorii sînt obligaţi prin lege să încheie o Asigurare de bază, e drept mai apropiată ca formulă de un contract veritabil de asigurare, dar in esenţă temeiul unui rapt instituţionalizat dar nu in beneficiul unor autorităţi centrale ale statului, ci al asiguratorilor. In plus, aceşti asiguratori sînt obligaţi prin lege ca activităţile corelative administrării fondurilor corelative Asigurării să nu conducă la obţinerea unui profit [acesta fiind permis pentru alte tipuri de asigurări, facultative]. cetăţenii îşi aleg singuri atît asiguratorul cît şi furnizorul de servicii [cu oarece restricţii teritoriale] şi au posibilitatea de a afla atît conţinutul serviciului asigurat cît şi preţurile practicate in sistem prin Lista Tarifară publică.

  10. euNuke spune:

    erată: in loc de “3. c]” a se citi “2. c]”

    o completare:
    3. sisteme hibride. in fapt sînt aceleaşi sisteme cu finanţare indirectă ce au impus, ca urmare a presiunii pieţelor, şi un mecanism de finanţare parţială directă, respectiv co-plata serviciilor efectuată de către client prestatorului.

    şi un link [sper să fie permis, fiind vorba de un studiu comandat de o companie privată]
    http://blog.inmures.ro/wp-content/uploads/2012/12/Raport_Asupra_Sistemului_Elvetian_de_Asigurari_de_sanatate3.pdf

  11. Miron Damian Miron Damian spune:

    A doua consecinţă, va fi reatribuirea unor sume importante către sistemul public. Creşterea promisă cu 10% a finanţărilor către sistemul public este una importantă şi poate schimba în bine sistemul medical public din România.

    Cred că putem încerca să extrapolăm ce impact vor avea asupra sistemului medical public creșterea aceasta de 10% considerând creșteri suplimentare din trecut. Conform Eurostat, în 2003 cheltuielile pentru sănătate în RO erau de 2,7 miliarde Euro. În următorii ani, suma a crescut într-un ritm extraordinar, ajungând la o valoare maximă de 7,3 miliarde în 2008, înainte să scadă la 6,5 odată cu primul an de criză în RO. Fie și considerând sumele ”pierdute” către privați, vorbim de o creștere cu peste 200% față de 2003 a banilor primiți de sistemul public.

    • albesti spune:

      Domnul ministru spune indirect adevarul, deoarece la CJAS, privatii merg cu spaga mare si primesc sume enorme fara sa poata justifica ceva.
      Nu sunt impotriva sistemului privat de asisitenta medicala in spitale, dar aici pe plaiuri dambovitene totul este original! Adica, daca vrei sa ai profit, iti faci o reclamamincinoasa si spui ca faci ceva si de fapt serviciile nu sunt nici pe departe la nivelul tarifelor cerute.
      Daca va uitati in Turcia, serviciile medicale sunt de mii de ori peste cele de pe la noi si sunt mult mai ieftine, iar conditiile sunt impecabile!
      Turcii si ma refer la personalul de specialitate este superspecializat si superprofesionist!
      La noi in schimb rezidentii si cei care nu au nici un job lucreaza la privati!
      De analize profesioniste nici nu se pune problema, deoarece acestea se fac numai .. dupa ureche!
      Asa ca, sistemul privat este NUMAI de categoria a treia si a patra, conform evaluarilor facute, adica ar trebui inchise si nu finantate, cu spaga de la CJAS!
      Aici nu se pune problema cu centralizarea ci cu copetenta!

      • Cristian Paun Paun Cristian spune:

        Centralizarea si competenta sunt legate una de alta. Sistemul privat de sanatate din Romania nu e unul autentic. In sistemul public sunt 100.000 de paturi si in cel privat doar 1000. Deci nu avem nici concurenta reala si nici tarife competitive. Iar cauza e de fapt centralizarea si nu liberalizarea sistemului. Luati ca exemplu serviciile stomatologice care s-au liberalizat si privatizat intr-o masura mult mai mare.

        Haideti sa nu tragem prea repede concluzii cu privire la cat de eficient sau nu e un sistem autentic privat de sanatate pe ce avem acum. In sistemul public nu poti vorbi de competenta din cauza hazardului moral imens indus de politic si monopol.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Victor Negrescu


Victor Negrescu

Cadru universitar si consultant specializat in managementul reputatiei, comunicare, relatii publice si afaceri europene 2001-2004: Liceul «Victor Duruy» - Paris, Franţa. Sp... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)