Home » Asigurari Sociale »Opinie » Citesti:

Sistemul de sănătate și societatea

Dorel Bucur august 19, 2015 Asigurari Sociale, Opinie
15 comentarii 2,114 Vizualizari

Veniturile medicilor și sistemul de sănătate

Problema sănătății în România nu se reduce doar la problema veniturilor medicilor. Să ne închipuim că de săptămâna viitoare salariile angajaților din sistemul medical ar fi mărite nu cu 25% ci cu 1000% dar că nimic altceva nu s-ar schimba. Condițiile de muncă, de luare în primire a pacienților, tratamentul, infrastructura ar rămâne neschimbate iar șpaga ar fi (sic!) legalizată[i].

Cum s-ar îmbunătăți sistemul de sănătate, în aceste condiții? Cum anume s-ar îmbunătăți concret luarea în primire și tratarea pacientului, în condițiile în care un medic ar avea un salariu de 2000 de lei plus 1000%, adică 22000 lei sau aproximativ 5000 de euro la care s-ar adăuga, pentru unii, „șpaga legalizată”? Ce anume s-ar schimba? S-ar schimba brusc, ca prin minune, zugrăveala ancenstrală din saloanele actuale? Un salon de șase paturi s-ar transforma în unul cu un singur pat? Grupurile sanitare ar deveni demne de acest nume? Oribila margarină matinală s-ar transfroma în ambrozie sau, în fine, nu în ceva atât de contraindicat de nutruționiști? Medicamente, astăzi inexistente, că „nu sunt bani”, ar apărea de nu se știe unde? Instrumentar medical, aparatură medicală, s-ar ivi acestea de nicăieri? Pe chipurile asistentelor ar apăra zâmbete angelice? Un duh al concordiei ar s-ar pogorî peste sălile de așteptare?

Așa cum „se știe” (căci despre șpaga actuală, „nelegalizată”, prin natura ei doar „se știe”) o parte din doctori se bucură deja cel puțin de aceste venituri, ba chiar de unele și mai mari. Așa cum se vede, aceste venituri nu schimbă nimic. O creștere veniturilor ar schimba poate doar viața acelei părți din medici care nu ia încă șpagă. Chiar și acest lucru ar fi un pas înaine. Însă, din punctul de vedere al sistemului de sănătate, tot nu ar fi suficient. Căci, sănătatea se face într-un sistem iar scopul acestui sistem nu se poate reduce doar la veniturile medicilor.

Nu este de conceput un sistem sărac dar cu medici bogați, însă tot așa nu este de conceput nici un sistem bogat cu medici săraci. Nici invers, nu ne putem închipui doar o schimbare a condițiilor de luare în primire și de  tratament, cu aparatură performantă, spitale strălucind și medici sărmani și necăjiți dar plini de pasiune care vin la spital pe jos, pentru că nu au bani nici măcar de biletele de autobuz, după nopți nedormite în garsoniera sărăcăcioasă, plină de igrasie, că să ne facă pe noi bine. Nici asta nu este de conceput.

Societatea și sistemul de sănătate

Soluția trebuie să fie una care privește sistemul în întregul lui. Societatea are nevoie să reasume explicit, prin dezbatere publică, forma sistemului de sănătate. Asta pentru că sursa actualului sistem vine dintr-o altă ordine politică, una impusă, una vădit falimentară și care între timp a fost contestată printr-o revoluție. Cum chestiunea sănătății este una eminamente socială și politică, societatea trebuie să o ia în discuție ca atare, public. Discuția trebuie pur și simplu deschisă.

Ceea ce s-ar constata ar fi faptul că medicina nu se poate practica astăzi decât prin mijloace care depășesc atât puterea de investiție materială pe care o poate face strict individual un medic dar și capacitatea directă de plată pe care o poate face în general un pacient. Un stetoscop, un pat de consultație, un cabinet medical nu sunt sufiente tot așa cum un salariu, două, trei nu ar fi suficiente pentru o intervenție medicală mai complexă. Stomatologia se poate practica la nivel individual iar piața liberă a rezolvat problema, însă neurochirurgia, de pildă,  nu se poate practica în regim de inițiativă individuală privată. Pe scurt este nevoie de investiții în spitale.

Pentru a construi spitale și pentru a le întreține este nevoie de mai mulți bani decât pot aduce în mod direct beneficiarii acelor spitale. Nu trebuie inventat nimic nou. Sistemul de asigurări rezolvă acestă chestiune. Plătești în mod regulat pentru un serviciu de care, în principiu, nu beneficiezi în mod regulat. Asigurarea, pe lângă faptul că este o măsură de precauție, are o putere de investiție printr-o solidaritate implicită și asumată. Din aceste sume cumulate, ale celor care se asigură, se pot construi și întreține spitale și clinici, se poate investi, se poate finanța formarea continuă a medicilor. Pe scurt, doar asigurările pot întreține un sistem de sănătate.

Mai mult, dacă astăzi oricum plătești șpagă la doctor, nu ar fi mai bine dacă aceste sume s-ar regăsi în întreg sistemul medical? Dacă șpaga estimată este de aproximativ 360 de milioane de dolari americani pe an[ii], deci în jur de 1,44 miliarde de lei, atunci ea reprezintă aproximativ 18% din bugetul sănătății pe 2014, de 7,8 miliarde de lei. Nu ar fi mai bine dacă această sumă enormă, care oricum „se dă”, s-ar investi în asigurări medicale?

Cine gestionează sistemul de sănătate?

Dar dacă sistemul de sănătate este prin natura lui social și implică o investiție solidară, el nu trebuie să fie automat etatist. Iluzia este aceea că statul are o mai mare putere de investiție și de control și că prin urmare ar fi un gestionar mai bun.

Așa cum se știe, statul nu este cineva sau ceva diferit de cetățenii care-l formează. Statul nu poate oferi mai mult decât cetățenii care-l formează își pot oferi. Statul nu este un miraculos sac fără fund de unde pot veni la nesfârșit beneficii. Nici măcar înainte de ’89, acel stat, îndrăgit astăzi de unii cu o patimă ce depășește orice rațiune politică, nu avea mai mulți bani decât puteau produce membrii lui egali în toate. Gratuitatea serviciilor medicale era și este o iluzie. Este un fel de a vorbi, un fel de a se minți. Chiar dacă nu plătesc direct un serviciu medical, asta nu înseamnă că este gratuit. Astăzi, iluziei comuniste i s-a adăugat o ipocrizie generalizată. Căci, deși, „e gratuit” (dar nu este, pentru că sistemul actual se bazează pe asigurările de sănătate), totuși, cu rare excepții, trebuie plătit ceva în plus, o șpagă, una care nu este deloc simbolică, care nu este, așa cum ne mințim frumos, o „atenție”.

Ce știm astăzi este că statul, statul român, e un gestionar ineficace și că sistemul de sănătate are probleme. Soluția nu se poate reduce nicidecum doar la mărirea salariilor medicilor, ci la liberalizarea sistemului. Probabil că aceasta nu poate fi o soluție pentru toată lumea, dar statului trebuie să i se ia acest privilegiu aproape totalitar de a gestiona asigurările de sănătate.

Se poate imagina oricând un sistem mixt, un sistem cu un regim de asigurări de bază, obligatoriu, gestionat de stat (dacă asta ar rezulta în urma dezbateri publice) la care să se adauge un regim complementar de asigurări private în proporții diferite. Ar trebuie să te poți folosi de asigurare, în funcție de alegerea ta, în funcție de cât ai investit în aceasta și indiferent de spital, public sau privat.

În orice caz, sistemul trebuie redezbătut și în cele din urmă deschis.

____________________


[i] Expresia „legalizarea spăgii” este un paradox lingvistic iar ca atare este o aberație economică.

[ii] Vezi Dan Popa, „Cresterea salariilor personalului sanitar in 4 intrebari si raspunsuri”, http://hymerion.ro/2015/08/18/problema-cresterii-salariilor-personalului-sanitar-in-4-intrebari-si-raspunsuri.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Nu vreau sa fiu considerat ireverentios, dar nu stiu unde sint protestatarii de la sfirsit de 2011 sau inceput de 2012 in frunte cu medicul Calafat?
    Ce au rezolvat in urma protestelor? inafara de vandalizari si stoparea unei legi – perfectibile sigur – a sanatatii.

  2. casandra spune:

    Există și acum asigurări private de sănătate. Eu am pentru mine și familia mea. Piață pentru acest sistem nu există în România. Asigurarea mea, care îmi impune apelul doar la anumiți medici și o coplată de 30% din costul oricărei operații chirurgicale, costă mai mult de 1000 RON pe lună. Câți români își permit?
    Realitatea este că grupul țintă al prezumtivilor asigurați în sistmeul privat s-a redus. Cei care l-au accesat la începuturile lui nu-l mai preferă de când veniturile lor s-au majorat masiv. Preferă să se trateze în străinătate. Grosul ”clasei mijlocii” a fost lovit de criză. Efectul: multe rețele private închid clinici și spitale sau acestea sunt vândute unor investitori străini – vezi recenta vânzare a rețelei Regina Maria – care pot susține activitatea în această perioadă nu prea veselă.
    La realitatea veniturilor populației românești, ideea privatizării sistemului de sănătate, în oricare formulă, este nerealistă și imorală. Vor muri mulți cu zile, de boli tratabile, 80% din populație abia trăiește dde pe o zi pe alta și acum. Când venitul salarial median net va crește la peste 1000 Eur mai vorbim. Până atunci, nu prea.

    • cinic spune:

      Caasandra. Palavrele pompoase pot inlocui aritmetica elementara?
      1. salariu mediu pe economie [brut] nici 2200 ron
      2. CASS la 10,5% inseamna cam 230 ron
      3. platitori cam 6 mil [incluzand bugetarii]
      4. beneficiari 18 milioane

      Cata sanatate GRATIS vrei de nici 60 ron lunar:
      a. sigur ca unii NU consuma intr-o luna, dar un RMN costa cam 250 USD, iar pt. boala X tratamentul poate ajunge la 20 000 USD lunar
      b. calculand, nici macar nu am luat in considerare niciun cost de administrare [a banilor, a Casei etc]
      c. la bugetari guvernul muta bani dintr-un capitol bugetar [de cheltuieli] intr-un alt capitol bugetar [venituri din taxe]. NU SUNT BANI PROASPETI

      Lozinca de ticalos/imoral e tipic marxista cand economia nu se supune elucubratiilor.

      • pro_fan spune:

        nu cumva ati uitat si o cota de 15,8% ?

      • Florin Economistul spune:

        In tarile cu un sistem performant (ie Gemania, Olanda, Danemarca, Franta, Austria, Suedia, mai nou si Polonia) casele de sanatate au notat un surplus. Maximizarea transparentei, atragerea unui numar mare de contribuabili (platitori) si in cele din urma nivelul ridicat al contributiilor stau la baza acestor sisteme. Romania, Bulgaria, Grecia, R Moldova, Albania, Macedonia, etc stau prost la aceste capitole.

    • pro_fan spune:

      si un full CASCO e un lux, CASS mai degraba e un fel de RCA, aparent mai ieftin si de care beneficiaza “ceilalti”
      bine macar ca asiguratul RCA beneficiaza totusi de o polita in care este specificata suma asigurata (si care e totusi considerabil mai mare decat prima de asigurare, functie de risc, cu fransiza aferenta), nu te obliga sa te duci la un anume service si, mai ales, nu iti spune ca ” reparatia o suportati dvs., noi punem accent pe serviciile de baza cu rol preventiv si deci asigurarea acopera doar constatarea daunelor,”

  3. iosiP spune:

    Atunci cand mama mea, la 70+ ani, (internata la Floreasca) mi-a cerut sa-i aduc “hartii de 5 lei” penrtu a beneficia de plosca si a nu urina/defeca in pat!
    Atunci am decis sa nu mai apelez la hiene ci sa-mi controlez sanatea in strict sistemul privat! Problena e ca “statul” tot ma obliga sa-i finantaez operatia lui Dorel, cel care s-a certat cu amicii macaragii si a primit un cutit in burta. Ei bine, nu-mi pasa!

  4. Cetatean spune:

    Un fragment din articolul “Germanii sunt nedumeriti de discutiile pe tema asigurarilor publice de sanatate din SUA (“Healthcare Debate”):

    Wolfgang Zoeller, un politician bavarez (landul cel mai prosper din Germania) care a fost parlamentar timp de 22 de ani, si care este “departe de a fi un socialist”, spune: “Pentru mine, problema asigurarilor publice de sanatate este o chestiune de umanism. Doresc ca fiecare persoana, indiferent de varsta, venit, stare de sanatate sau posibilitati materiale, sa fie ajutata atunci cand este bolnava. … Acesta nu este un principiu socialist, este principiul solidaritatii. … In Germania consideram ca societatea are anumite cerinte si responsabilitati pentu fiecare membru al ei. … Pentru noi este clar. Sanatatea reprezinta un risc care nu poate sa fie lasat pe umerii individului”.

    https://www.thelundreport.org/content/germans-confused-over-us-healthcare-debate

    Sa vedem cum functioneaza sistemul de sanatate din Germania:

    1. In Germania, toti salariatii sunt obligati sa aiba asigurari de sanatate de baza (publice). Numai persoanele care castiga mai mult de 50.000 Euro pe an pot opta pentru asigurari private. O persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurare de baza (publica). Persoanele care au optat pentru asigurarile private de sanatate nu mai pot sa revina la sistemul de baza (public) dacat daca indeplinesc simultan doua conditii: nu au implinit inca 55 de ani si veniturile lor scad sub limita plafonului de 50.000 Euro pe an. 85% din populatia Germaniei are asigurare de baza (publica).

    2. Fondurile pentru asigurarea de stat sunt gestionate de organizatii NON-PROFIT. Ele sunt supuse unor reglemantari guvernamentale stricte si sunt constituite din contributia lunara a angajatilor si angajatorilor. O parte a acestor fonduri e finantata de stat (asistenta financiara) pentru a acoperi asigurarea persoanelor care nu au fost niciodata angajate sau nu platesc pentru sistem.

    3. Exista un sistem de preturi uniform in toata Germania (G-DRG). Acesta include plata medicilor, serviciile medicale, mancarea si cazarea din spital.

    4. Exista reglementari guvernamentale stricte care stabilesc calitatea actelor medicale iar serviciile medicale sunt supravegheate in mod continuu. Sunt colectate date prin diverse proceduri, fiind analizate sistematic (o rutina) de agentii guvernamentale.

    5. Sistemul de spitale din Germania este foarte vast avand aproximativ 2000 de spitale care sunt grupate in functie de apartenenta:
    a. 55% dintre spitalele din Germania apartin statului.
    b. 38% dintre spitale apartin unor organizatii non-profit.
    c. 7% dintre spitale apartin unor societati comerciale.

    6. Spitalele din Germania sunt faimoase pentru criteriile inalte de performanta pe care le impun. Ele au cei mai bine calificati medici care sunt acceptati sa practice ca specialisti numai dupa o pregatire lunga si intensiva.

    7. Spitalele din Germania au de regula camere cu doua paturi, pentru doi pacienti. In aceste spitale se poate plati o taxa suplimentara pentru cei care doresc o camera doar pentru ei.

    8. Nu exista liste de asteptare pentru operatiile importante si pentru tratamente.

    Este evident ca pentru obtinerea unor performante similare si in Romania, este obligatoriu ca procentul din PIB alocat sanatatii sa creasca substantial (Germania aloca 11.6% din PIB in anul 2010), la fel si salariile medicilor.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Healthcare_in_Germany

    http://www.english.german-hospital-service.com/html/background.html

    http://www.amiexpat.com/2009/08/18/health-care-in-germany/

    Oare de ce rupe statul german orice legatura intre asigurarile private si cele de stat? (o persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurare de stat). Si de ce opreste accesul la asigurarile private pentru cei care castiga mai putin de 50.000 Euro pe an? Raspunsul: tocmai pentru a nu submina finantarea asigurarilor de stat (85% din populatia Germaniei are asigurare de baza – publica). Si asta intr-o tara cu salarii si cu o putere economica mult superioare Romaniei si cu un procent de 11.6% din PIB alocat sanatatii (in Romania procentul este mai putin de jumatate fata de cel din Germania – de salarii nici nu are rost sa mai vorbim). Statul german face acest lucru nu pentru ca are ceva impotriva sectorului privat ci pentru ca considera sanatatea populatiei o obligatie a lui si un drept al omului.

    • pro_fan spune:

      bun, deci pentru 11,6% din PIB ar trebui sa cotizam mult mai mult decat 10,5%; in prezent platim pe asigurari 10,5+15,8=26,3% din salariu, lasand la o parte ca retinerea la angajator e o aberatie; ce ne impiedica sa crestem cota de asigurari de la 26,3% la cat credeti dvs.?

      • Mihai spune:

        In Romania contributia obilgatorie pt. sanatate este de 5/. Angajator + 5,5/. angajat , deci 10,5/., nu stiu de unde scoateti alte cifre. Pensionarii cu peste 10 milioane platesc 5,5/. Din suma ce depaseste 10 mil. Lei(vechi). Contribuabili cu 10,5/. sunt sub 5 milioane persoane! Beneficiari sunt toti cei 20 milioane de cetateni. Deremarcat ca din 2007 contributia a scazut de la 14/.Printre cei ce beneficiaza fara plata contributiei sunt copiii, somerii dar si magistratii (!!!), precum si cei care au boli incluse in programele nationala de sanatate, indiferent de statutul lor. Din bugetul sanitar cca. 1/3 se duc pe medicamente, 1/3 pe salarii; procentul pe medicamente e printre cele mai Mari di UE, dar in cifre absolute e cel mai mic. La salarii este printer cele mai mici din UE. Cu toate astea in spitale cam 70/. din buget merge in salarii la majoritatea spitalelor, cu exceptia celor universitare care au si alte surse de finantare. Plata spitalelor se face la fel ca in toata UE printer-un mecanism luat de la SUA, numit DRG( precum in Germania de ex.). Fara regandirea celor exceptati de la plata asigurarilor publice sistemul va colmata, iar functionarea sa se va baza si mai mult pe transferuri de la bugetul de stat (ca la pensii). In ce priveste salariile medicilor, regula in Vest este ca acestia sunt cei mai bine platiti “bugetari” din fonduri publice, alaturi de magistrati, indiferent ca e vorba de bani publici din asigurari obligatorii (Franta,Germania) sau direct de la bugetul statului (Anglia, tarile nordice) media fiind de cca. 4 ori venitul mediu/locuitor.

    • Hantzy spune:

      Bună documentarea! În completare as dori doar să ofer un exemplu: împrietenit fiind cu medicul meu de casă, l-am întrebat de ce mai acceptă încă, în pragul pensionării, pacienți cu asigurare de bază (GKV). Mi-a răspuns că, fără acești pacienți, ar fi inchis de mult cabinetul. Pacienții privați sunt, cu adevărat, cireșele de pe tort, plățile făcute de casele de asigurări fiind rapide și acoperind o paletă mai amplă de investigații (deși, funcție de pachetul asigurator, anumite acțiuni medicale nu sunt acoperite – de ex operațiile în regim ambulatoriu). Însă pentru a-și procura și întreține instrumentarul și pentru a plăti chiria și salariile asistentelor are nevoie de cel puțin 300 pacienți în fiecare lună. Pacienți privați are în total vreo 40 și, oricât de des ar veni aceștia la control, nu și-ar permite să renunțe la ceilalți.
      PS. Pentru a înlătura vreo suspiciune de conflict de interese, beneficiez de asigurare privată de sănătate (PKV).

    • cinic spune:

      [With all due respect] comparam incomparabilul:
      . sisteme fiscale diferite
      . % venituri diferit :
      …… noi nu impoztam decat anumite pensii
      ,,,,,, scutiri fiscale pe alte baze

      Daca in RO s-ar cheltui 12% din PIB ar fi cam 40% din bugetul national adica NEFEZABIL

      la noi contribuie mai putin de o treime din cei ce benefiziaza de sanatate GRATIS, asa ca un calcu simplu arata ca unui roman ii revine un buget de 60 ron lunar!!!!! Cata gratuitate se poate obtine din 60 Ron??
      Evident unii nu isi consuma bugetul luna de luna, dar un RMN costa 250USD iar tratamentul pt boala X e de 20 000 USD
      Iar la nemti costul acelei asigurari se regaseste in pretul manoperei nemtesti. Un astfel de cos la noi ar inchide cam toate intreprinderile.

    • ion spune:

      Daca triplam peste noapte procentul din PIB nu se va intampla nimic, banii se vor scurge ca apa in nisip. E nu sunt dispus sa platesc 10% din venituri statului pentru sanatate. I-as da maxim 5% restul sa platesc in alta parte si sa-mi fie dedusi din impozit. Nu in ultimul rand nici un sistem de sanatate nu va putea tine pasul cu descoperirile stiintifice si pretul lor ridicat; e clar nu toata lumea va putea beneficia de tot la nesfarsit. Nici macar in Germania. Nu vei putea trata milioane de octogenari si nonagenari al caror numar este in continua crestere cu ultimele tehnologii.

  5. Falstaff spune:

    “Soluția nu se poate reduce nicidecum doar la mărirea salariilor medicilor, ci la liberalizarea sistemului.” – nu este incorect, ci extrem de discutabil…
    1.Nu este vorba de o singura masura, ci de o prima masura, absolut necesara! deoarece orice drum, fie el de mii de km, TREBUIE sa inceapa cu un prim pas, esential (proverb chinez).
    Asa cum, pe buna dreptate, aratati ce NU S-AR SCHIMBA in spitale in ciuda maririi salariilor, la fel, va propun sa va imaginati spitale impecabile si ultra dotate, fara cadre medicale…
    2.Experienta ultimilor 25 de ani ne arata cat suntem de priceputi, cand vine vorba de liberalizari! In principiu poate fi, la termen, o parte a solutiei, strict concret insa, nu este momentul potrivit : nu avem, inca, nici maturitatea, nici mentalitatea si nici incoruptibilitatea (individuala si sistemica!), indispensabile realizarii cu succes a acestui “grand écart”.

    “Ar trebuie să te poți folosi de asigurare, în funcție de alegerea ta, în funcție de cât ai investit în aceasta și indiferent de spital, public sau privat.” – nu zic NU, dar ceea ce spuneti trateaza diferentiat problema, dupa cum bine specificati “in functie de cat ai investit”!
    Or, deocamdata, vorbim despre un sistem de sanatate national si, de preferinta, solidar…

  6. Ion spune:

    Oare de ce in Romania se fac tot felul de experimente (asa zis reforme) si nu se “importa” un sistem de sanatate car functioneaza de ani de zile ? Se vrea Romanai sa fie originala cu orice pret ? Se pot adopta fie un sistem european, cel american (care este aproape exclusiv privat bazat pe polite de asigurare) sau cel canadian (exclusiv de stat). Insistemul canadian, statul detine toate spitalele si le administreaza iar toti doctorii (mai putin psihologii din spitalele de psihiatrie, din cauze evidente) sunt angajati pe baza de contract…………si nu exista “atentii pecuniare” !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dorel Bucur


Dorel Bucur

Doctor în filosofie al Universității Jean Moulin Lyon 3, Institutul de Cercetări Filosofice din Lyon, cu un subiect despre raportul cu celălalt. Master profesional „Culture ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)