joi, martie 28, 2024

Sistemului educațional privit din perspectivă evoluționistă

Marele merit al teoriei evoluționiste nu mi se pare a fi o eventuală explicare a originii omului. Mult mai important este faptul că această teorie scoate în evidență o legătură cauzală între un rezultat: individul adaptat și un mecanism: selecția naturală. Aplicată sistemului educațional, această teorie ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine un mecanism intern pe baza observării indivizilor celor mai adaptați. De fapt, mai relevant decât să ne concentrăm asupra unor indivizi particulari este să analizăm trăsăturile și comportamentele care asigură succesul indiviziilor.

Care sunt aceste trăsături? Iată în continuare câteva exemple:
a) Impostura a fost identificată în cazul mai multor persoane din sistem, în special dintre cele cu funcții de conducere. Exemple concrete pot fi găsite și în indexul plagiatelor: www.plagiate.ro. Avantajul trișării este evident: minimizează efortul (mai ales pe partea de cercetare – cea mai dificilă și costisitoare ca efort/timp) și permite focalizarea individului pe chestiunile social-politice necesare accederii în funcții de conducere. Conform studiilor lui Dan Ariely trișarea apare spontan acolo unde probabilitatea de penalizare e mică și proliferează prin exemplul liderilor și al majorității. Impostorii se coalizează ad-hoc și se susțin între ei. Așa cum spunea profesorul Mircea Miclea într-o conferință, aceștia se ”înmulțesc asexuat”: un impostor aduce lângă el alt impostor. Prezența imposturii la cele mai înalte nivele indică o permisivitate ridicată a sistemului la acest fenomen. Impostura s-ar putea combate printr-un mecanism de control care ar mări probabilitatea de taxare/penalizare a acesteia. Ce se întâmplă însă dacă tocmai impostorii fac legea și regulamentele? Este rolul societății civile și al elevilor/studenților să intervină mai ferm pentru stoparea acestui flagel.

b) Ipocrizia pare să fie absolut necesară integrării în mediul academic, rolul ei principal fiind protecția, conservarea stării actuale și a configurației de distribuție a puterii. Astfel, există regulile scrise (exprimate de obicei în limbaj de lemn, greu de înțeles și foarte interpretabile) respectiv regulile nescrise, care sunt mult mai importante. A spune ceva și a face altceva este principala regulă nescrisă în sistem. De exemplu, insistăm să fie completate chestionarele de feedback didactic de către studenți dar apoi spunem în ședințe că acestea nu au relevanță. Scriem în metodologia de acordare a gradațiilor de merit că ceea ce contează este calitatea activității didactice și de cercetare dar evaluăm îndeosebi cantitatea și, mai mult, adăugăm partea administrativă (inclusiv faptul de a avea funcții de conducere) la două criterii de evaluare din patru. Susținem că promovăm excelența dar nu ne putem desprinde de cultura colectivistă care penalizează de fapt indivizii performanți, cei care ”ies din rând” (a se vedea studiile profesorului Daniel David). Ipocrizia este foarte dificil de combătut pentru că în lipsa acesteia indivizii ar trebui să facă față unor conflicte, atât cu ei înșiși cât și cu ceilalți, or, a rezolva problemele nu este specific culturii noastre.

c) Obediența față de șefi și lipsa spiritului critic față de orice vine din partea acestora este o altă trăsătură foarte larg răspândită. A nu avea opinii personale este mai simplu și mai puțin riscant pentru că  este pe placul șefilor care vor promova și favoriza pe cei care îi servesc obedient. Acest lucru ar putea fi explicat printr-o continuitate a culturii comunisto-securiste care nu admitea nici o formă de contestare a autorității dar și printr-un context istoric mai larg, în care ”capul plecat” a fost promovat. Efectul negativ este că, indiferent cât de absurde, inutile și ineficiente sunt cerințele care vin din partea superiorilor, subordonații nu vor avea aproape niciodată o părere critică, nu vor pune nici un moment la îndoială ceea ce li se cere și vor executa mecanic sarcinile. Aici se încadrează foarte răspânditele fenomene de tip ”yes man” din diferitele structuri (consilii, senat, diverse comitete și comiții) precum și lipsa contestării cerințelor birocratice absurde/ineficiente. Lașitatea poate fi văzută ca o formă de obediență. Răspândirea mare a lașității ar putea fi explicată prin contra-selecția comunisto-securistă care a eliminat fizic indivizii onești, cu coloană vertebrală, ce exprimau o poziție deschisă opusă ideologiei regimului. În timp, oamenii au învățat că lașitatea este o cerință absolut necesară pentru supraviețuire și acest lucru s-a instituit ulterior ca normă socială. Obediența este foarte greu de combătut pentru că șefii mediocrii, majoritari, o vor favoriza întotdeauna. Lucrurile s-ar putea schimba odată cu schimbarea generațiilor însă este un proces foarte lent mai ales că în sistem sunt selectați tocmai cei obedienți.

d) Conformismul în respectarea normele sociale informale este un mecanism de menținere a stabilității sistemelor sociale în general. Conformismul se manifestă prin obediență dar și prin ceea ce filozoful Howard Bloom numea ”Poliția conformismului”: pedepsirea/marginalizarea nonconformiștilor de către majoritatea conformistă. Diferite cercetări arată că o doză relativ mare de conformism (90%) asigură grupurilor sociale mai multă cooperare și stabilitate. Dar este necesară și o anumită cantitate de nonconformism fără de care capacitatea de adaptare a grupului la un context dinamic scade. Atunci când există o distanță mare între regulile formale, declarate și cele informale, nescrise, conformismul devine de fapt un mecanism de conservare a regulilor nescrise. Astfel, conformismul se transformă ușor într-un pilon de bază al imoralității. Conformismul este dificil de combătut în mod direct. Un grad prea ridicat de conformism ar putea grăbi eventual colapsul sistemului (prin slăbirea capacității de adaptare a acestuia), sistem care ar putea să fie apoi reconstruit pe baze noi – pare mai degrabă o utopie.

e) Toleranța ridicată la compromis față de principiile eticii este, în fond, una dintre manifestările conformismului și a ipocriziei în contextul distanței mari dintre vorbe, gânduri și fapte. Regula e simplă: oricât de incorect ar fi un lucru, el devine perfect acceptabil dacă majoritatea îl acceptă. De exemplu, este perfect acceptabil să se scadă ștacheta calității în cazul tezelor de doctorat sau chiar al examenelor obișnuite dacă asta are ca efect satisfacerea unor indicatori de ”performanță” și/sau aduce mai mulți bani pentru instituție. Sau, este perfect acceptabil pentru majoritate ca o persoană influentă să fie tratată cu altă unitate de măsură decât una care nu are atâta putere/influență. Combaterea acestui gen de comportament imoral necesită, la fel ca impostura, un mecanism de penalizare/taxare.

f) Atitudinea defensivă este o altă trăsătură culturală frecvent întâlnită la români și nu numai. Scopul acesteia este protecția. Există, de exemplu, relatări despre medici din SUA care supun, în mod deliberat, pacienții la investigații și tratamente inutile/dăunătoare doar pentru a nu putea fi dați în judecată. La români, utilizarea tipică a spiritului defensiv e ușor diferită: noi am învățat că dacă avem o explicație pentru ceea ce merge prost e ca și cum am fi rezolvat problema. De fapt, e chiar mai bine, pentru că nu mai trebuie să depunem efortul de a o rezolva efectiv. Retorica în limbaj de lemn este un instrument de tip defensiv foarte des utilizat și care continuă să aibă un efect puternic asupra minților lipsite de gândire critică. În particular, cei care ar trebui să găsească soluții pentru îmbunătățirea sistemului educațional vor avea întotdeauna la îndemână soluția mult mai simplă a explicațiilor convingătoare pentru ceea ce nu se poate face.
Lista de trăsături ale indivizilor academici bine adaptați ar putea continua dar este suficientă pentru a putea formula o concluzie generală. Această concluzie ar putea fi că, dincolo de orice declarație sau discurs, o schimbare nu poate să apară dacă nu se schimbă mecanismele (cele reale, nu cele declarate) de selecție. Dificultatea schimbării din interior provine din faptul că sistemul are mecanisme foarte puternice de menținere a stării sale actuale, de perpetuare a acelorași ”valori”/metehne, de a rămâne într-o stare cvasi-stabilă, un soi de echilibru ”călduț” convenabil majorității din sistem dar indezirabil pentru societate în general. Practic, trăsăturile enumerate mai sus au la bază norme sociale informale care se auto-reproduc – ceea ce poate explica inerția foarte mare a sistemului. Ronald Heifetz, cercetător, ne spune în cartea sa despre leadership-ul adaptiv că: ”…orice sistem social (inclusiv organizație, o țară sau o familie) este așa cum este fiindcă oamenii din acel sistem (sau cel puțin acei oameni sau grupuri care au cea mai mare putere de influență în cadrul lui) și-l doresc așa… Sunt întotdeauna destui oameni importanți cărora le convine exact situația așa cum este, orice s-ar spune despre ea… Este clar că sistemul, ca întreg, a ales să trăiască cu acea discordanță între valorile declarate și realitatea curentă…” – citat care subliniază încă odată importanța culturii ipocriziei (sau schizofreniei?) în asigurarea stabilității sistemului indiferent de performanța sa.

Aspectele discutate mai sus sugerează că, în faza în care ne aflăm, schimbarea nu poate să fie declanșată decât din exteriorul sistemului, printr-o presiune suficient de mare a societății civile. Din punct de vedere evoluționist, schimbarea poate apărea doar atunci când comportamentele enumerate anterior vor implica costuri/dezavantaje mai mari, când vor înceta să mai corespundă unor strategii de succes și nu vor mai sta la baza criteriilor de selecție.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. „schimbarea nu poate să fie declanșată decât din exteriorul sistemului, printr-o presiune suficient de mare a societății civile”

    Subscriu.

    Sunt 2 modalitati logic posibile, pe care eu le vad:

    a) un incident, chiar minor, cu rol de scanteie ce aprinde fitilul schimbarii (cum a fost Colectiv) – doar ca de data asta vorbim de aproape 5 milioane de parinti, bunici si alti intretinatori ai elevilor si studentilor – la Colectiv au fost sa spunem 5000 de persoane afectate. Imaginati-va manifestatia prilejuita de Colectiv, dar de 1000 de ori mai mare!

    b) o intelegere pentru o reforma, asumata insa ca plan politic la alegerile acestea, plan concret si clar.

  2. Reforma se produce dar in afara sistemului de educatie, prin aceea ca exista alternative educationale. Cei care sunt cei mai in masura sa faca aceste schimbari au vazut inertia sistemica si au decis sa-si canalizeze eforturile intr-o directie care le permite o libertate de expresie.

    Sistemul ramane din nefericire cvasi-nereformabil. Cei care au puterea sa-l reformeze nu vor sa o faca pentru ca ar pierde parghiile care le asigura un anume control asupra unei mase critice din populatie, pe de o parte si pe de alta parte nu inteleg inca foarte clar care sunt efectele unei lipse a reformei in educatie.

    Cred ca ne indreptam mai degraba catre o structura a invatamantului ca cea din Statele Unite, unde sistemul de educatie publica e relativ ok dar totusi mai putin stralucit decat cel privat.

    O hiba a multor discutii privind reforma in educatie cred ca este cea cu privire la o privire pur utilitarista. De altfel invatamantul de stat are o astfel de abordare. Mi-am intrebat copilul daca se joaca la scoala si mi-a raspuns scurt: Nu!

    Deci unde este acea abordare a bucuriei de a invata, de a descoperi lumea din jur, de a privi cu mirare spectacolul vietii ? Unde mai este disponibil cadrul de a face acest lucru intre betoane, masini, tehnologie ?

    Vedem noi ca adulti timpul liber si atlfel decat excursia de la sfarsit de weekend in afara orasului, gratare si bere si alte viziuni similare in care timpul liber este doar un alt exercitiu de consum ?

  3. Si la privat e cam la fel. Si in multe alternative – la fel. Homeschooling – interzis sau se face cu mare dificultate cu scoli umbrela din straiantate – cu riscuri pentru parinti.

    Timpul petrecut la scoala a ajus la valori imense, asa ca nici acasa nu mai exista timp sa faci macar ce trebuie, in afara scolii.

    Nu va amagiti. Capcana educatiei nationale nu are in acest moment decat o singura usa deschisa: Aeroportul Henri Coanda.

  4. articolul este bun / rational, dar ce importanta are logica in ferma animalelor ?
    „… Sunt întotdeauna destui oameni importanți cărora le convine exact situația așa cum este, orice s-ar spune despre ea… Este clar că sistemul, ca întreg, a ales să trăiască cu acea discordanță între valorile declarate și realitatea curentă…”
    un ins ramine la putere 5 / 10 ani, profita din plin de slugarnici (impreuna cu toate progeniturile lui si rubedenii pina la a nu stiu cita spita) apoi se declara „invins de sistem” ! s a intarit justitia, militia si securitatea (nababii astia cistiga mai bine decit antreprenorii) dar romania continua sa fie sufocata de coruptie, hotie si impostorura. solutia i una singura : demilitarizarea, descentralizarea, debirocratizarea si raspunderea personala. daca lucrezi intr o fabricuta si nu performezi, ori te da patronul afara ori vei dispare cind ea falimenteaza. ei bine, in „administratia statului” nu se intimpla asa ceva. lichelele organizate piramidal se fac ei intre ei generali, doctori, academicieni, isi fixeaza salariile, pensiile si privilegiile, fara sa i traga nimeni la raspundere. asta i singura lor filosofie : status social, contracte bugetare, salarii uriase si pensii privilegiate. cine sa i mai traga la raspundere ? tinerii capabili au emigrat, a ramas pensionarimea, functionarimea si asistatii sociali care fac legea in alegeri. cam asta ar fi. finalul este previzibil, insa a astepta ca putorile si capusele din aparatul bugetar sa se primeneasca de la sine si sa performeze e o iluzie. singura solutie e sa i scoti in suturi.

    • Este cu atat mai adevarat in educatia preuniversitara, unde nu exista de facto nici o raspundere personala.

      Un professor poate sa „predea” tot felul de tampenii sau sa nu „predea nimic” (sinistru, a doua variant e preferabila) ca nu raspunde in fata nimanui.

      Inspectoratele verifica doar hartii, parintii sunt exclusi din ecuatie.

      Stiti ca in preuniversitar parintii nu au nici un drept asupra scolii? Pehartie, fraze frumoase si „drepturi” dar nu exista nici o posibilitatea de a trage scoala la vreo raspundere pentru nimic.

      In universitar, toata lumea vinde si cumpara diplome. Nu raspunde nimeni pentru ca oricum nu e nevoie de hoardele de absolventi.

      Si tot asa. Este un system care voit a fost croit fara raspundere.

      Raspunderea trebuie adusa inapoi: contracte de scolarizare clare, cu drepturi si obligatii si posibilitati de verificare a lor in universitar si reducerea drastica a numarului de locuri in invatamantul superior. Iar aceasta raspundere trebuie sa se rasfranga de la nivelul scolilor si universtiatilor pena la raspunderea personala, individuala, a directoirilor de scoala, a rectorilor si decanilor.

      • asa si este, un sistem voit croit fara raspundere, care sa acopere nelegiuirile legiuitorilor.
        nu se stie nici acum cine a omorit tinerii in 89 si la mineriade, nu se stie cine a devalizat bancile, cine a vindut industria la fier vechi, cine a defrisat padurile, cine a distrus educatia si sanatatea. se stie insa ce salarii / pensii au judecatorii, ca batem recordul la ciomagari (militieni si securisti) pe cap de locuitor, la politruci penali si functionari analfabeti, si ca sintem in coada europei. sa nu uitam ca n a avut loc nici o lustratie, iar slugoii de azi au fost instruiti de profesorii de marxism si securism de odinioara

        • Asa e .

          Dar acum eu spun sa salvam ce se poate salva. Si cred ca toate mecanismele de adaptare expuse de autor (multe multumiri – exceptional articol!) si-au atins limita.

          Nu cred ca exista alta cale decat de a face scolile raspunzatoare pentru ceea ce fac.

  5. Capacana educatiei nationale este asa:
    a) in preuniversitar – prea mult timp la scoala (5-6 ore), prea multe teme (1-2 ore) – copilul oboseste si nu mai poti sa ii ceri sa suporte corectarea tampeniilor de la scoala in timpul care i-a mai ramas
    b) in invatamantul universitar: prea multe locuri, muuuult prea multe locuri, de 3-4 ori mai multe decat e nevoie

    Pe linia autorului – toata lumea s-a tot adaptat , dar acum nu mai exista nici o posibilitate de adaptare. Sistemul mafiot centrat pe un grup de profitori ce au determinat un cadru legislativ ce le estre lor favorabil, in profund dispret fata de copiii si tineri, a tot supt din vlaga sistemului de educatia, pana cand l-a trimis in mormant.

    ====

    Sunt 5 miloane de oameni nemultumiti de ceea ce a facut acest stat fascist cu copiii lor.

    Nu-i vad bine pe politicienii care ii vor neglija pe acesti 5.000.000 de oameni.

    S-a tot spus ca mamaliga nu explodeaza, dar in 1989 a explodat mai tare decat toate dinamitele din Europa de Est.

    Iar la Colectiv, doar un sfat bun a oprit o izbucnire sociala urata rau de tot (pe buna drptate de altfel).

    • Va impartasesc frustrarea … din pacate nu vad solutii pe termen scurt. Pe termen lung o generatie, doua poate si mai bine … cine stie … Pe termen scurt … doar o schimbare politica … O liberalizare mai mare a actului educationalbar fi poate cel mai simplu si de efect aspect care sa genereze o schimbare fara implicarea majora a clasei politice …

      Dar ramane cred, intrebarea … daca nu putem face ceva pentru a crea niste conditii mai propice pentru un mediu mai relaxat, care sa genereze nu doar abilitati profesionale ci sa favorizeze si relationare umana informala …

      Ma gandesc ca exista o paleta larga de exemple, initiative si locale si in alte tari din care ne putem inspira … dincolo de testele Pisa …

      Eu aceasta inertie nu o inteleg, nu inteleg de ce nu se incearca niste schimbari incrementale … de proba macar … si se asteapta o ocazie pentru o reforma de anvergura pe care nu si-o asuma nimeni si in concluzie nu apare …

      • Sunt solutii, Chiar foarte simple.

        Pot oferi rezultate in 2-3 ani, e adevarat ca nu miraculoase, dar s-ar vedea o imbunatatire clara.

        Un astfel de set minimal ar fi:
        a) reducerea duratei planului cadru in preuniverstiar la aproximativ 50% din prezent
        b) introducerea contractului de scolarizare cu drepturi si obligatii concrete
        c) reducerea la 1/2 a numarului de locuri in invatamantul superior

        Acestea, in rezumat. Mai sunt inca vreo 7-8 masuri ce vizeaza alte aspect si le sustin si pe acestea.

        Te termen lung, reforma ar trebui pur si simplu sa diversifice foarte mult unitatile de invatamant preuniversitar – ca organizare si ca programa, astfel incat posibiltiatea de allege sa exprime libertatea individului si sa regleze oferta de educatie.

        Sigur, si aici mai sunt 5-6 masuri de sprijin si de rezolvare a altor aspect.

        Aceasta parte a reformei ar da rezultate pe termen mai lung, de un ciclu educative (12-16 ani).

        E foarte simplu, si aceste lucruri pe care le propun sunt fezabile, multe din ele (daca nu toate) s-au mai facut si pe alte meleaguri.

        • Posibilitati de schimbare exista, lipsesc oamenii care sa le genereze in coordonatele organizatorice actuale. Ati vazut ca interesele au fost desfiintarea CNATDCU-ului …

          • Oameni ar fi. Chiar destui.

            Dar mecanismele de „adaptare” (eexceptional descrise de autor) si propaganda marsava au creat iluzia ca obstacolele sunt uriase.

            Nu, obstacolele sunt foarte mici.

            Sa facem scolile sa raspunda pentru ceea ce fac („accountability” :-)) e usor. Pentru cine vrea.

            Cine nu vrea sa o faca, va plati pana la urma. De fapt, si plateste. Pentru ca si cei mai inversunati dusmani ai reformei educatiei au copiii. Se amagesc ca ii vor salva de sistemul marsav pe care tot ei l-au intretinut, trimitindu-i instrainatate. Doar ca „trimisul in strainatate” are loc la o varsta cand cei mici au fost deja afectati grav de educatia din Romania. Putini sunt in realitate si pe bune admisi un universitati straine. In unele cazuri, e vorba doar de bani. In alte cazuri e vorba doar de locuri. Si amagirea continua….

            Nu vreau sa spun prin asta ca orice tanar care pleaca la o universitate straina este asa. Spun doar ca tinerii care au fost „salvati” de parintii lor sus-pusi au toate sansele sa se rateze, pentru ca in mod evident, parintii nu s-au ocupat de ei.

            Asa ca dusmanii reformei educatiei platesc aceasta respingere cu soarta propriilor lor copiii.

            ==
            Nu revin asupra masurilor pe care le-am propus, le-am tot scris pe aici. Sunt oameni care sa mearga pe aceasta cale destui.

  6. Corect! Doua lucruri ar mai fi de adaugat: rolul – enorm – al saraciei in generarea si perpetuarea acestor forme de „supravietuire” (prin reducerea drastica a alternativelor) si faptul ca toate metehnele enuntate nu sunt simple mecanisme adaptative, ci creeaza realitati (care ajung sa se sbstituie experientei concrete a lumii).

    • Saracia este creata, intretinuta, nu neaparat voit, ci prin masuri inselatoare de eradicare ce conduc de fapt la adancirea ei.

      Saracia functioneaza si ca un fel de paravan pentru deciziile ce vizeaza supravietuirea unui sistem de educatie ce are drept scop mentinerea de locuri de „munca” exceptional de bine platite (nu neaparat direct ci prin diverse mecanisme ce deriva tot din necesitatea de a supravietui).

      Educatia nationala nu are nimic de-a face cu educatia. Pentru a asunde acest lucru si pentru a justifica lipsa de masuri eficiente, au fost puse la treaba nenumarate mituri, au fost insistent utilizate mijloace si metode de propaganda ce au influntat puternic gandirea oamenilor.

      ===

      Cand vorbesc cu cate cineva despre necesitatera reformei educatiei din Romania si in loc de a ma plange, pun pe masa propunerile pe care le-ati tot vazut pe aici, cel mai des primesc replica:

      „- Am crezut ca toata lumea a renuntat!”

      Este foarte greu sa rezisti psihic unui sistem care are toate armele de partea lui si care nu da socoteala nici justitiei.

      Educatia romaneasca este mai distrugatoare si mai lipsita de raspundere in fata cuiva decat chiar NSDP-ul lui Hitler.

      Aceasta lipsa de raspundere este ascunsa de tot felul de sloganuri dubioase, al caror singur merit e ca sunt repetate la nesfarsit, dupa vechea idee a propagandei ca o afirmatie trebuie doar sa fie credibila, nu e nevoie sa fie si adevarata!

      Lista minsiunilor propagandei acestei educatii naziste, cu care incearca sa descurajeze oamenii:

      1. „Numai tu esti nemultumit!” – Fals, sunt milioane de nemultumiti, dar cum asta i se spune fiacruia in parte, fiecare ajunge sa se creada intr-adevar in minoritate

      2. „Programa e de vina!” – Fals, programele sunt foarte bune, dar cum nimeni nu le citeste, ai impresia ca bietele cadre didactice sunt niste victime ale „ministerului” (asta e vinovatul de srviciu, ideal pentru ca e credibila idea si nici nu se poate apara…)

      3. „In alta parte e mai rau!” – Fals, e tot atat de adevarat ca si asertiunea contrara – anume ca in alta parte e mai bine, doar ca nu e verificabil si atunci nu ai ce sa faci

      4. „Mergeti la alta scoala!” – Un fel de a scapa de orice critici si o incercare de descurajare, persoana marsava care face aceasta afirmatie o face bazandui-se pe faptul ca iti va fi frica de traumatizarea copilului la mutare (alta bazaconie, dar care circula)

      5. „Majoritatea are alta parere!” – Fals, adesea teama ca a lua o pozitie contrara s-ar putea rasfringe asupra copilului te face sa renunti si la bruma de personalitate care iti mai ramane – si ei stiu asta…

      Toate acestea au devenit in preuniversitar unelte ale unei propagande marsave, imunde, croite de minti pentru care probabil doar teama de procuratura le mai retine in a bate copiii cu bastoanele pana crapa pielea pe ei si urla de spaima, fiare fara urma de morala, dar care adesea merg in fiecar duminica la Biserica.

      Stiti cat ar fi de simplu de oprit toate astea? Foarte simplu, ar trebui pur si simplu introdusa raspunderea scolilor pentru ceea ce fac, prin contractul de scolarizare. Asistenta la ore, accesul parintilor la camarele de supraveghere din clasa ar reduce fantastic toate aceste probleme.

      Stiu, sunt masuri interventioniste dure, dar si situatia este foarte urata. Pe termenj scurt este nevoie de interventionism, pentru a renaste speranta si a curata sistemul. Pe termen mediu si lung, preluarea raspunderii de catre parinti de la statulo fascist care le-a furat-o si introducerea unei mult mai mari diversitati de scoli ar rezolva definitiv educatia nationala.

      ===
      Unele detalii:

      Apoi, ar trebui pur si simplu introduse obligatii de verificare a persoanelor si a faptelor, nu a hartiilor pentru inspectorat.

      Elevii nu ar trebui sa stea la socala mai mult de 4 ore pe zi in gimnaziu si nu mai mult de 4-5 la liceu.

      ====

      In universitar pur si simplu sunt prea multe locuri. Totul s-ar rezolva daca le-am reduce drastic.

      Saracia nu dispare daca ai facultate, ci daca stii sa faci ceva. Nu diploma lucreaza, ci detinatorul ei :-).

      Ne-am mintit pe noi zeci de ani cu ideea ca invatamantul superior te scoate din saracie. Nu e deloc adevarat. In primul rand ca invatamantul superior nu e o garantie ca stii – in Romania cel putin si in al doilea rand ca invatamantul superior nu mai este demult singura cale de a sti. Iar acest lucru este clar recunoscut.

    • Uite inca un exemplu, din seria intr-adevar de „creare de realitati” – cum ati zis: Scoala altfel.

      Scoala altfel a deveit un fel de facut harttii + vacanta organizata.

      Daca citesti documentele oficiale despre Scoala altfel ti se umfla inima cat un cos dfe hieprmarket :-))

      Realitatea? Hai sa facem ceva – uneori sunt pusi parintii sa faca….- si sa facem hartiile alea de le cere inspectoratul.

      Vreau si eu sa stiu cati inspectori de specialitate au participat direct, in persoana, la procedura de Scoala altfel? Stiu, vor spune ca sunt putini ca au si altele de facut… dar orice i-ai intreba, mereu sunt putini si au altele de facut :-).

      Rapoarte factuale despre Scoala altfel? Ati vazut vreunul publicat? Nu nesfarsite date statistice cu cati au participat, cate vizite la muzee si alte asemenea. Vorbesc despre evaluarea Scolii altfel.

      De ce nu se face? Pentru ca nimeni nu raspunde in fata nimanui. Scoala trimite niste hartoage la Inspectorat, inspectoatul le verifica – asta e.

      Totul e legal si administrativ corect.

      Dar este si real, eficient?

      Nu!

      Sunt implicati si parintii – ca asa zice procedura. Ok, dar cati parinti citesc procedura aia si mai ales cati o inteleg. De ce oare e asa incalcit scrisa?

      ====

      In mediul Universitar – aici stiti mai bine decat mine cum functioneaza lipsa de raspundere si mai ales cum au ajuns universitatile sa vanda diplome.

      Am creat o cerere artificiala de diplome si aceasta cerere a fost satisfacuta :-).

      Am creat o realitate SF (vorba unui cometnator) in care imaginate nevoi sunt satisfacute de imaginate certificate care consintesc imaginate abilitati.

      Ce-ar fi sa reducem cererea asta artificila de diplome si sa scadem locurile din facutlati? Imediat ar spune cineva ca in facutlati ar ramane numai pilosii. Nu ar fi asa daca s-ar plafona salariile mari ca raport la cele mici, s-ar publica declaratiile de avere ale recotrilor si decanilor si s-ar interzice mandatele consecutive.

      Nu ar mai fi asa si pentru ca la locuri putine ar fi necesar taxe mari. Ori la taxe mari, ori ceri calitate, ori pleci in strinatate – ca tot platesti, nuj?

      Nu inteleg de ce invatamnatul superior de stat este subventionat? De ce trebuie sa fie subventionata facultatea si nu studentul?

      Asa ca trebuie sa readucem concurenta in invatamantujl superior si sa eliminam toate sitautiile in care dipolmele de doctorat tin locul caii comune si situatiile in care confera drepturi salariale.

      O cerere mai mica = o oferta mai mica = o oferta responsabila.

  7. Am citit cu mare interes articolul. Sunt profesor de fizica, nivel universitar. Observ in tonul cu care este scris acest articol,cat si in comentarii, acea patima si furie specifica omului care judeca empiric, sub imperiul impulsului de moment, dand la o parte stiinta care tocmai se invoca. Marturisesc ca, in tumultul vietii cotidiene, am avut si am si eu multe astfel de momente. Si imi pare rau…
    La ce ma refer?
    Ca sa intelegi o anumita realitate este neaparat necesar sa iesi din sistemul in care se petrece. Ca element interior nu ai acces la intelegerea fenomenului. Einstein descria foarte frumos acest aspect stiintific: nu poti rezolva o problema numai cu cunostiintele care te-au condus la ea.
    Asadar, pentru a intelege ce se petrece in subsistemul de educatie si invatamant (nu mai zic de cercetare, pentru ca a devenit cvasineglijabila…), trebuie ca, intr-o prima etapa, sa analizati intregul sistem numit Romania. Dar apartineti acestuia, deci sunteti element interior. Iesim din Romania si analizam sistemul romanesc „din afara”. Abia atunci intelegem. De milenii am fost si suntem colonizati si recolonizati. Din ’89 incoace asistam la un proces foarte rapid de recolonizare a Romaniei. Am trecut de la statutul de gubernie ruseasca, la cel de feuda prusaca (euroatlantica). Ori, intr-o colonie, educatia trebuie dusa la un nivel cat mai scazut, pentru a asigura o cat mai linistita exploatare. Un mic exemplu: daca OMV-Austria ne-ar da inapoi petrolul si gazele, nu credeti ca ne-am tari la picioarele lor sa vina inapoi? Pentru ca nu mai avem nici picior de specialisti cu care sa mai facem exploatatii… Iar ca sa incepem sa cream altii adevarati (nu ceea ce iese astazi din aceste biete cladiri cu pretentie de universitati…), daca ne apucam astazi de reconstruit educatia si invatamantul – presupunand ca ni s-ar permite si am fi macar lasati in pace, nu ajutati! – dupa parerea mea ar fi necesari cel putin 12+6=18 ani. Deci!?
    Apoi mai este ceva. Sa presupunem ca ne apucam de treaba. Oameni ca Dvs., ca mine si ca alti cativa cu potential de schimbare. Avem vreo sansa? In termodinamica exista principiul al doilea, care, in termeni informationali, afirma ca (cel putin in universul macroscopic in care ne ducem inexplicabila existenta…) nu este posibila AUTOORGANIZAREA (principiul al treilea ne spune ca este posibil, dar numai in apropierea lui zero absolut…). Orice organizare a unui sistem se face cu investitie de resurse din exteriorul acestuia, cu atat mai multe cu cat sistemul este mai complex. Ori cine are interesul sa organizeze colonia in care traim!? Citeam ca Germania Federala, dupa caderea zidului Berlinului, a investit circa 600 de miliarde de euro (sau marci, la vremea aceea…) pentru a reasimila partea estica. Pentru a o restructura si reorganiza. Reusita este contabilizata astazi la circa 47% din obiectivul propus…
    Poate vi se pare trist tonul cu care spun (scriu) toate acestea. Este, adevarat, dar nicidecum pentru ceea ce se petrece in jurul meu. Din punct de vedere strict stiintific, rece, totul este explicabil si in perfect acord cu principiile pe care le cunoastem. „Supararea” mea este de alta natura: de ce actioneaza astfel de principii… umilitoare?
    Va marturisesc in final ca multe din gandurile mele le-am transcris sub forma unor nuvele Sf (S-ul mare este de la multa stiinta…) publicate in Nautilus sau Gazeta SF, (uzual sub pseudonimul Wilhelm von Paul – nu o luati ca pe vreo reclama; nu ma intereseaza aspectul, pentru ca nu vand nimic!). Acolo sunt liber sa ma cert cu orice posibila divinitate pentru modul in care este creata lumea in care traim. Din INTERIORUL ei, eu il percep ca pe unul stramb. Dar exista vreun altul mai bun!? Poate, dar in niciun caz nu il putem vedea de aici, de la nivelul la care traim. Oricum, nu pot sa fiu de acord cu Leibniz care, in a sa teorie a monadelor, afirma ca traim in cea mai buna lume posibila. Oare alternativele care ar fi fost!?

    • La interiorul realitatii este sinele. Daca il evitati … inseamna pe scurt ca nu va puteti pune de acord cu trecutul dumnevoastra, ca nu il puteti accepta si astfel il evitati scriind povesti SF.

    • Primele rezultate lae imbunatatirii educatiei se pot obtine in 2-3 ani. Nu miracole, doar rezultate clare, durabile, vizibile. Este esential ca oamenii sa-si dea seama ca se poate si este esential sa readucem vaporul educatiei pe linia de plutire.

      Asta nu ia zeci de ani, ci doar cativa ani. Nu revin asupra modului in care se poate face, am tot spus-o.

      Intre timp putem lua masurile care vizeaza reforma pe termen lung.

      Primele- cele care vizeaza refacerea si primele rezultate sunt in mod necesar interventioniste.

      Cele dedicate reformei pe termen lung – sunt cele care vizeaza punerea la treaba a fortelor reglatoare sociale si de piata.

      ====

      Toate statele lumii fac reforma educatiei. Intr-un fel sau altul. Lor le pasa de copii, noua nu.

      ====

      Reforma educatiei nu cere alocarea de resurse publice in plus. Dimpotriva. Nu exista nici o legatura intgre cat cheluiesti pentru educatie si eficienta ei, desi la prima vedere ar fi (desigur, nu vorbim despre situatii extreme de sub-finantare).

      Va dau un exemplu: o tabla alba costa 1200 lei iar markerele cu care scrii pe ea costa 7 lei-12 lei. Si se consuma 1-2 pe saptamana (asta, daca nu le lasi deschise … :-( ). O tabla alba se sparge foarte usor, si nu se poate inlocui in interiorul duratei contabile normate.

      Rezultatul acestor cheltueilei este asa: se scrie putin pe tabla, toata lumea se poarta de parca ar avea un ou in clasa.

      Prin contrast, tabla clasica este mai ieftina, mult mai greu de distrus iar creta a mult mai ieftina.

      Este doar un exemplu, daca ne e teama ca reforma ar insemna mai multi bani de la buget. Nu! Reforma educatiei ar insemna mai putini bani de la buget.

      Nu vreau sa spun prin asta ca refoerma ar fi inlocuirea tablelor- nicidecum! Am dat doar un exemplu ca sa fie clar ca vorbim despre o mai judicioasa utilizare a banilor existenti.

      ===

      Nu stiu daca traim in cea mai buna sau in cea mai rea lume. Ce ma intereseaza in acest moment sunt cei peste 5.000.000 de parinti si bunici care doresc fericirea copiilor si nepotilor lor.

      Acesti oameni au dreptul sa stie ce face scoala cu copiii lor. Acum, li se refuza acest drept. Li se refuza pana si dreptul de a alege o scoala. Teoretic, da, aceste drepturi sunt declarate, sunt puse pe hartie. Dar o multime de mecanisme marsave au facut ca drepturile respective sa nu se poata exercita.

      Asta spun: raspunderea pentru scoli si libertatea de a alege scoala pentru parinti.

      Astea sunt cele doua principii clare pe care reforma educatiei se bazeaza.

      Nu astept nici un zeu salvator, nici o Germanie sau Uniune Europeana. Fiecare cioara are grija de puiii ei :-). Consider ca parintii copiilor din Romania isi iubesc suficient copiii pentru a lua decizia de a lupta pentru ei.

      Nu sunt cativa nebuni izolati, sunt 5.000.000 de oameni. Si daca veti vorbi cu orice parinte nemultumjit veti vedea ca va spune exact acelasi lucru pe care l-am tot spus si eu: raspundere pentru scoli si libertatea de a alege pentru parinti.

      • Aș zice că nu infrastructura din școli e marea problemă, ci nivelul „corpului didactic”. Adică nivelul sub-mediocru d.p.d.v. statistic. Desigur că mai există/rezistă pe ici colo și profesori adevărați, dar … Câte ceva s-a putut vedea în vara trecută la concursul pentru directorii de școală. Sub-finanțarea, bunul plac al aleșilor locali, sau intervențiile diverșilor granguri, alături de programa școlară unică și obligatorie, dar supra-încărcată cu informații inutile (unele cel puțin discutabile), programă ce stresează atât dascălul cât și elevii, …toate astea au făcut ca studenții buni să fugă oriunde, adică să nu-și dorească nici cum să ajungă la catedră. O știu și din propria experiență, căci în 13 ani de activitate ca profesor de informatică, n-am putut convinge și n-am avut nici un absolvent care să măcar să dorească să ajungă să predea informatica în pre-universitar. Am avut doar câțiva masteranzi care aveau nevoie doar de o diplomă în baza căreia să se poată titulariza și pe informatică, întrucât nu le ajungeau orele/normele dela muzică, respectiv fizică … Iar la școala de vară de informatică ce am tot organizat-o, în afară de 2-3 persoane pasionate, dascălii nu-s interesați întrucât nu le oferim diploma sau certificatul recunoscut de MEN ca să poată obține o gradație. O privire în grupul profesorilor de pe Facebook poate fi edificatoare, ținând seama că acolo activează totuși doar persoanele curioase, dornice să comunice, să mai afle câțe ceva. Să mai amintesc profesori care se încred în gunoaiele care circulă acum, de tipul „Pământul e plat” sau „Cioloș fiul lui Soros” ?

  8. E nevoie de un grad de prezenta.

    De exemplu interactionezi cu un om care te minte in fata. Realizezi ca e inconstient dar ce poti sa faci ? Daca il combati te afunzi si mai mult in marasm, daca accepti se cheama ca te lasi mintit.

    • Am experinenta in asa ceva. Dupa mine, cel mai bine e sa te prefaci ca ai crezut si sa sanctionezi persoana respective cand iti vine bine.

      Sistemul de educatie din Romania este 90% minciuna, si din aceste minciuni, 90% sunt minciuni grosolane – prin negarea evidentei.

      Cand ii prinzi cu cioara vopsita, toti se ascund – nu mai raspunde la emailuri, la telefoane. Semn clar ca ai atins o minciuna structurala, majora.

      Alta modalitate este sa te provoace, sa faca scandal si apoi sa dea pe tine ca „ai facut scandal”.

      Alta modalitate – extreme de raspindita – este minciuna cu internetuil :-). Trei sferturi din ce vezi pe web-site-urile scolilor trebuie verificat. Frazele sunt mestesugit facute ca tu sa crezi una, iar daca ii prinzi cu minciuna – sa o intoarca.

      De-asta nu fac un contract clar de scolarizare, de-asta Regulamentele scolare sunt super-vagi. Este voit asa, pentru a acoperi minciuna.

      Si asta e motivul pentru care tot spun ca un contract de scolarizare foarte concret (!) si detaliat ar rezolva rapid multe din problemele educatiei. Evident, nu ar fi sufficient dar ar fi un mare pas inainte si principala conditie pentru orice altceva.

      Orice reforma a educatiei s-ar face, nu va merge daca mecanismele mincionoase nu sunt distruse.

      • Legile sunt vagi. Din experienta mea in cititul legilor noastre exista doua tipuri de legi: cele interpretabile care se pot interpreta tot timpul in defavoarea drepturilor celui pe care chipurile ar trebui sa le consfinteasca si sa le apere si cele care nu sunt interpretabile si care consfintesc niste drepturi de facto, adica in interpretarea mea mea, cetateanul de rand nu are niciun drept, pe masura ce urca in ierarhie, ocupand anumite functii apar si drepturi, care pe masura ce se apropie de structurile care asigura functionarea statului sunt tot mai clare.

        Asta cu Legea Educatiei si anumite reglementari vagi legate de regulamentele de functionare a scolilor le-am observat si eu in sensul ca nu am gasit nimic clar iar cele legate de cele de mai sus le-am constatat cand ma uitam care sunt drepturile cetateanului cu privire la datele personale.

        • Da. in cazul educatiei e chiar simplu: regulamentele sunt ineficiente pentru ca obligatiile nu sunt verificabile.

          Si aceasta situatie e voita, in sensul ca determina lipsa controlului social, de orice natura.

          Credeti ca lucrurile pe care le-ati observat (si le-am observat si eu) sunt asa de „filosofice” incat sa necesite cine stie ce „analiza profunda”? Nici pe departe!

          Dar nu e orb mai orb decat ala care nu vrea a vada.

          In cazul educatiei, o hotarare de guvern si doua-trei ordine de ministru ar rezolva 50% din problemele educatiei, intr-un an-doi. Daca se doreste :-).

          E simplu.

          ==
          In cazul datelor personale, din cate stiu, exista un tratat UE-SUA si o serie de directive (sau regulamente) privind protectia datelor personale. Dar treaba se complica daca vorbim despre protectia datelor pe internet sau daca problema se pune in relatie cu securitatea pe internet.

          Povestea datelor personale (ma rog, in legatura cu privacy in cazul lor) a starnit un mare zumzet in SUA inca de acum vreo doi ani. Europenii au fost (si sunt) mult mai „darnici” cu intimitatea lor (unii spun ca frica e mai mare decat dorinta de libertate :-) ).

          Intuiesc faptul ca Romania, cu stand aplecata peste stat mai mult decat peste cetatean a abordat problema din perspectiva bancului cu Statuia („Statu’ ia tot !” :-)).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marcel Cremene
Marcel Cremenehttp://reteauadeidei.blogspot.ro/
Este conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Departamentul de Comunicații. Predă cursurile: ”Comunicații Mobile”, ”Dezvoltarea de aplicații pentru telefoane mobile” și ”Software pentru prelucrări de semnale și imagini”. Pe partea de cercetare este interesat de sisteme adaptive și de complexitatea sistemelor distribuite. Conduce un laborator de cercetare numit ”Sisteme Adaptive”. Având o deschidere multidisciplinară, se preocupă și de domenii cum ar fi: ”Game Theory”, ”Evolutionary Computing” și ”Behavioral Economics” – fapt ce i-a permis să integreze direcțiile sale de cercetare tehnice cu preocupări sociale și filozofice precum și cu preocuparea pentru îmbunătățirea sistemului de educație. Blog personal: http://reteauadeidei.blogspot.ro/

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro