joi, martie 28, 2024

Slăbiciune și confuzie la Washington. Deocamdată, prădătorii așteaptă

Imaginea unui președinte american slab, capricios și instabil, care își expune toate resentimentele în public, în contul de Twitter, nu e neapărat liniștitoare. Așa cum comentează jurnalista conservatoare Peggy Noonan într-un articol recent din The Wall Street Journal, „Trump is Woody Allen without the humour” („Trump e un Woody Allen lipsit de umor”), președintele Trump contrazice total reprezentarea convențională a masculinității americane. Aceasta din urmă e modelată de tipul masculin tăcut, calm și puternic ce apare în filmele americane clasice de la jumătatea secolului XX, avîndu-i ca protagoniști pe John Wayne, Gary Cooper și Henry Fonda. Prin contrast cu acest tip, Trump e un soi de regină a dramei care nu-și poate stăpîni emoțiile, se plînge isteric de „neloialitatea” propriei Curți și își exprimă incontinent frustrările – un fel de Woody Allen lipsit de elementul comic. În cadrul Primei Familii a Statelor Unite, Prima Doamnă, Melania Trump, dă dovadă de mai multă maturitate și stăpînire de sine decît președintele. Trump este, în plus, reprezentat de un nou director de comunicare, Anthony Scaramucci, la rîndul lui obsedat de „leakers” și trădări. Slobod la gură și necontrolat, Scaramucci a reușit în timp record să se compromită public printr-o ieșire plină de imprecații la adresa unui jurnalist. O nouă regină a dramei ce completează tabloul confuziei și isteriei de la Casa Albă.

Împotmolit în proiectul de a abroga legea asigurărilor de sănătate ObamaCare, după ce Senatul a respins abrogarea din cauza votului a trei senatori republicani ce au votat precum democrații, Trump apare ca un lider confuz și parțial învins, dar incontinent. Vanitos, grandoman și lipsit de umor, infantil și melodramatic, actualul președinte al SUA nu reușește deloc să fie un lider convingător.

Spectacolul de la Washington este, desigur, urmărit de întreaga lume. O lume obișnuită, cu bune și cu rele, cu rolul Statelor Unite de lider global. O lume în care țări precum Iranul, China, Rusia și Coreea de Nord abia așteaptă să profite de orice slăbiciune a ordinii liberal-democratice occidentale. Rusia face deja „eforturi diplomatice” ca să-și recîștige vechea sferă de influență est-europeană. Cine ar fi crezut că Budapesta va ceda seducției „democrației iliberale” cu iz putinist? Cine ar fi crezut că, în 2017, noua capitală a democrației va fi Bucureștiul? Ce mai urmează? Cum vor mai profita oare prădătorii iliberali de fragilitatea Washingtonului?

Aș evoca și exemplul unui lider global care știe să rămînă calm în plină furtună. În mijlocul a tot felul de provocări politice și scandaluri de la Vatican, Papa Francisc, cu umorul lui caracteristic, și-a lipit pe ușa micului său apartament un afiș pe care scria „Vietato lamentarsi” („Văicăreala interzisă”). Nu e de mirare că acest papă rămîne un reper de comportament matur în vremuri tulburi.

Cînd răufăcătorii din lume se cheamă Kim Jong-Un – obsedat de cursa înarmării nucleare –  și Vladimir Putin – obsedat de sporirea influenței și a teritoriului rusești – și cînd în locul șerifului Will Kane (Gary Cooper) din filmul La amiază (High Noon) se află Donald Trump, ne putem aștepta realist ca acesta din urmă, în ciuda discursului său bombastic și belicos, să încerce un „deal” cu dușmanul sau să dea bir cu fugiții. E oare surprinzător că popularitatea președintelui Donald Trump se menține la cotele cele mai mici din istoria ultimilor 70-80 de ani?

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Citind articolul, nu am inteles: viata bate filmul sau filmul bate viata?!
    Si nici de unde constatarea „Slăbiciune și confuzie la Washington”.
    Doar pentru ca Obamacare nu e anulat?
    „Confuzie si isterie la Casa Alba”. Nu e prea mult?
    Se repeta cumva scenariul cu piesa radiofonica „Razboiul lumilor”?
    Oare cum ar trebui sa procedeze Trump – SUA ca sa multumeasca si pe europeni (germani, francezi), si pe rusi, si pe chinezi, ca sa nu mai zicem de nord coreeni ori iranieni?
    In stilul fostului presedinte Obama nu se mai poate; din cauza politicii lui s-a ajuns aici.
    Aaa, am uitat: ce ar trebui sa faca Trump – SUA ca sa-i multumeasca pe romani? pe unii dintre ei, bineinteles.
    Sa lasam SUA sa se prabuseasca („Marea Britanie sa se scufunde”, vorba unui crainic sportiv), noi europenii ii avem pe Merkel si Macron.

  2. Intr-un fel aveti dreptate. In altul parca nu :P
    Sa ne gandim la pozitia fata de Rusia. Daca Trump era prietenul rusilor, la inceput, acum este criticat de UE pentru sanctiunile aplicate …Rusiei. Ce sa intelegi din asta?
    Am avut o aplicatie NATO semnificativa anul acesta trupe si tehnica americana sunt relocate pe flancul estic. Astea sunt fapte. Si costa ceva bani. Care, pe noi, romani, ne ajuta mult, putem sa fim mai fermi avand „spate” …slabiciunea din SUA? Mai eram fermi cu berbecul de Rogozin si avioanul „test” plimbat peste cateva tari UE si NATO care n-au prea chirait la survol, dar noi da, respectand ce am promis? Ahmmm, ceva e pe dos, dupa mine.
    Perceptia mea este alta: confuzia este in tabara cealalta. Se spunea ca Trump e un pokerist care clipeste rar. Au contraire! Clipeste atat de des incat nu mai sti cand are o musaca in ochi pe bune sau cand este un tic adevarat :P
    Greu de nogociat cu din astia, imprevizibili!
    Nu stiu daca este o tactica geniala de negociat sau omul este confuzat . Poate fi si una si alta, posibil sa fie a doua varianta. Dar pare sa aiba , totusi, cateva linii peste care nu trece, sau trece greu. A promis in campanie niste „chestii”, bune rele, nu stiu. Incearca sa se tina de ele, dar nu e fixist. Unde nu se poate nu forteaza aiurea. dar adat si semnale ca nu e de glumit cu „slabiciunea” lui. Rachetele din Siria (ca semnal, nu ca nu stiu ce represalii), sanctiunile aplicate Rusiei, in contracurentului UE sund cele mai importante, dupa mine.
    Sigur ca pradatorii asteapta. chestia e ca la un tip atat de „confuzat” nu se prea intampla ce te astepti :P
    Nu-mi place Trump, dar nici nu am vreun bias contra, asa, la orice face, sa-i caut musai musca din ciorba!
    Daca stau sa ma gandesc la rece, noi am avut de castigat. suntem vazuti mai bine dupa vizita lui Johi in SUA, cumparam Patrioatele alea, nu ca am face vreo branza cu ele, dar avem si noi ceva tehnica de top, ne mai scolim, una, alta.
    SI, in primul rand, dovedim ca suntem seriosi, ca aliatii se pot baza pe noi. Fie ca se numesc Germania sau SUA, am avut o pozitie ferma. Notabila cu adevarat.
    Apoi sa ne gandim la acordul climatic. N-au semnat, dar acum SUA livreaza carbune alora care..au semnat! Care si-au facut praf mineritul si acum importa carbune…iarasi ceva e putred. Ceva pregmatism nu strica, euforia nesustenabila este tot un fel de confuzie, nu?
    Sa ne mai gandim apoi ca SUA nu e Trump, ca slabiciunea sau confuzia lui nu este „egala” cu slabiciunea sau confuzia SUA. Dupa alegerea lui dolarul nu s- a prabusit, indicii bursieri au crescut, ma rog, oricum trendul era up, cu sau fara Trump.
    Dar nu au scazut! Piata, adica aia care au banul gros bagat in afaceri, atat in SUA cat si in UE sau Asia nu au perceput slabiciunea si confuzia de care spuneti. Dimpotriva exista elemente clare de apreciere, cum ar fi reducerea impozitelor firmelor. Ca nu vor scadea de la 35 la 15 din prima, posibil, probabil chiar, dar poate ca vor scadea la 25.
    Ca nu se va reduce deficitul, fiind necesara inca o majorare a pragului maxim…iarasi e probabil, dar toti dinainte au majorat pragurile. Toti au avut musca asta in ciorba.
    Ca Obamacare nu este anulata, asa , toc, poc, nu este un semn de confuzie, pentru ca ceva trebuie pus in loc. Confuzie era daca tipul o tinea langa cu aiurelile din capmanie. Dar nu o tine si se adapteaza din mers…creand confuzie la altii.
    Si mai e ceva, sa ne gandim la alternativa: HC ar fi performat mai bine? Mai ales in jocul de poker cu Putin?

  3. E adevărat că pentru Trump diplomația și discursul politic sunt necunoscute, americanii și-au dorit un președinte care spune ce gândește și care le apară interesele. Și e normal să fie așa. S-au săturat de discursuri de curtoazie, adevăruri spuse pe jumătate, declarații neconvingătoare, sinceritate simulată prost. Iar atitudinea lui față de Franța, Germania, România, Rusia, China, Coreea de Sud, Coreea de Nord mi se pare corectă, tranșantă și fără echivoc. Dovedește că este un lider atipic, dar un lider puternic cu subiect și predicat. Și este cred prima dată în istorie când România este considerată prieten și aliat de bază al SUA, o țară puternică și de încredere. Noi trebuie să demonstrăm că merităm acest statut, nu să lovim un președinte american care nu ne mai ține la colțul de rușine din cauza lobby-ului puternic al altor țări. Părerea mea.

  4. Mie insa mi se pare ca Francisc e pentru Vatican fix ceea ce este Trump pentru Washington DC: un bufon trasnit, un gargaragiu, un one-man show pentru care ghidusia si farsa nu pot lipsi din meniul zilei diplomatice, un mofturos chitit sa’si transforme capriciile in chestiuni globale, un caraghios obsedat de imagine si de ideea de a’si vinde cat mai scump imaginea in beneficiul prezumat al institutiei pe care o conduce. Si da, un om slab, las, confuz pentru care interventia activa pentru fratii lui crestini aflati la ananghie este ceva…de neimaginat, asta in timp ce’si manifesta falsa toleranta suicidala fata de dusmanii crestinatatii facandu’le toaleta in public unor mujahedini in devenire si apostrofind populatia europeana pentru rezervele, suspiciunea si chiar indignarea cu care primesc hoardele de imigranti africani.

  5. Constat si la dna Palade, ca si la dl Naumescu, increderea nestirbita in falimentarele jurnalistic, moral si financiar NYTimes, CNN, WSJ, WaPo…, al caror ecou pe Contributors se fac. Daca site-ul Contributors nu ar fi in intenet, as crede ca acesti autori ori nu au auzit de internet, ori nu citesc nimic altceva decit NYT, WaPo, WSJ etc.

    Nimic nou pe plaiurile Mioritei. Doar doua secvente din trecut:

    – Era, parca, un personaj intr-o piesa de teatru care tot intervenea spunind, fara nici o legatura cu realitatile locului, ca in Le Monde scrie ca la Paris ploua.

    – Ana Pauker a fost vazuta in Bucuresti intr-o dimineata insorita iesind din casa cu umbrela. „Ce faci cu umbrela aia, tovarasa?”, ar fi intrebat-o mirat un alt bolsevik. „Am auzit la radio Moscova ca la Moscova ploua”, a raspuns tovarasa Ana.

  6. “Confuzie si isterie la Casa Alba”.
    Masuri de retorsiune germane :P
    „Germania: Noile sancţiuni americane impuse Rusiei contravin legislaţiei internaţionale. Vor afecta ţările din Europa, care cooperează cu Moscova în domeniul energiei/ UE analizează posibilitatea unor măsuri de retorsiune”.
    Care or fi tarile din Europa ce coopereaza cu Rusia in domeniul energiei?
    Ghici Germania ce-i?

  7. Cred ca este doar o incercare de a prezenta o imagine a dlui.Trump ostila fata de jurnalisti si nesigura vis a vis de ce si-a propus sa faca.
    Cei care citesc acea publicatie (majoritatea oameni de afaceri) nu-s manipulati de articol (stiu stilul lui Trump si poate ar aborda acelasi stil daca ar fi in locul lui), iar cei care l-au votat probabil citesc publicatiile care-i intereseaza (altele), sau n-au timp sa citeasca sau nu citesc
    Dl. Trump s-a bazat pe Senatori, insa a avut o surpriza cu votul privind Obamacare. Sa fie inceputul sfarsitului?
    N-as crede, cum nu cred ca senatorii sunt nestiutori (au stiut ca inca ceva nu e functional in sistemul propus sa inlocuiasca Obamacare).
    Oricum, cred ca dl. Trump are alte prioritati, cea de sus e interna, cele externe sunt mai importante…. .

  8. Numai o intrebare retorica la articolul curent. Unde apostolii lui Trump? Nu se mai vad, nu se mai aud la comentariile de la subsol. E prea liniste, si linistea nu e a buna.

      • @Victor L,

        Nu ca m-as plange in lipsa lor. E doar mirare la mijloc. La orice fel de articol despre Trump Svejk si ai lui faceau permanenta la postare.

        Ma intreb cati dintre asa zisii suporteri ai lui Trump nu erau de fapt decat troli platiti de Kremlin si acum s-au cam terminat banii pentru ca Putin si-a cam pierdut rabdarea cu Trump si a inceput a intoarce foaia in fata sanctiunilor dictate de Congresul american care nu pot fi intoarse prin veto de Trump si nici nu pot fi anulate sau modificate fara aprobarea aceluiasi Congres. Se vede cata incredere are Congresul (inclusiv republicanii) in Trump de vreme ce au votat aproape in unanimitate sanctiunile in asa fel incat sa il lege pe Trump e maini si de picioare cand vine vorba de Rusia.

        • Draga George, nu ma supara sa fiu numit corupt de catre cei care se sperie de fiecare rusnac ascuns prin dulap si pe sub hamac, dar sa vad rublele in aur in contul meu bancar mai intii. Avem si noi prioritatile noastre, justificate. 

          PS Intreaga calomniere a unui presedinte american cu teorii de toaleta legata de coruperea sa de catre rusi este o rusine de nespalat pentru cei care au sustinut-o pina in pinzele rosii, nu pentru cei care nu s-au lasat pacaliti nici un moment. 

        • @ George Gafencu,
          ma tem, fara suparare, ca nu prea pricipesti politica.
          In plus, daca nu iti place SUA, dece nu te relochezi in Rusia, China, ori chiar Coreea de Nord?
          Tu, plecat dintr-o Romanie ce tindea spre comunism in zbor, inca ai in gena impotrivirea fata de capitalism. Si ai vrea ca America sa se schimbe dupa pohta ce-o pohtesti! Peste poate.
          Apostoli hilary-eni, treziti-va.
          Caci confuza si isteria de care vorbeste autoarea, este a voastra :P

        • Absurdistan,

          Astept damigeana de vin pentru schimbarea de nume.

          Insa am un comentariu care poate explica lipsa unora dintre suporterii lui Trump de pe forum.

          Cu mult trambitata noua lege de imigrare prin care Trump taie numarul de noi imigranti si ii accepta numai pe merit pe noii veniti, Trump si-a retezat suportul penticostalilor, baptistilor si altor neo-protestanti de origine romana, unii dintre ei suporteri infocati. Pentru ei, reintregirea familiei e esentiala. Asa au venit majoritatea dintre ei in SUA, insa de pe vremea comunismului. Daca sunt taiati de la a-si aduce rudele cu ei in SUA, Trump nu mai are nici o valoare pentru ei indiferent ce altceva le promite.

          Am venit in SUA pe merit, dupa o lege similara cu ce vrea Trump sa treaca. Insa si eu gasesc legea lui de imigrare propusa chiar inumana, deoarece separa familli intregi pe ambele maluri ale Atlanticului.

  9. ” O lume în care țări precum Iranul, China, Rusia și Coreea de Nord abia așteaptă să profite de orice slăbiciune a ordinii liberal-democratice occidentale. Rusia face deja “eforturi diplomatice” ca să-și recîștige vechea sferă de influență est-europeană.”

    Eu aveam senzatia ca tarile mai sus mentionate isi faceau de cap pe vremea lui Hussein Obama.

    Oare nu Hussein Obama este cel care ii spunea lui Medvedev in fata microfoanelor deschise (fara sa fie constient de acest lucru – ca microfoanele sunt deschise) „spune-i prietenului Putin ca dupa alegeri voi avea mai multa flexibilitate”?
    Oare nu Hussein Obama este cel care a retras in 2013 armamentul greu din Europa (urmate de niscaiva invazii si anexari rusesti), armament pe care Trump l-a reintrodus in acest an in Europa, a desfasurat trupe, a suplimentat bugetul militar pe Europa de Est cu 40%? Si tot Trump este cel care a sporit sanctiunile la adresa Rusiei in timp ce Germania prin gura lacheului lui Merkel de la Bruxelles – ma refer la Juncker, cel anti-american, pro-rus si filo-islamic, Germania zbiara ca USA pune in pericol cooperarea cu Rusia prin noile sanctiuni.
    Oare nu Hussein Obama este cel care a urmarit cu incapatanare sa faca pace cu Iranul CU ORICE PRET – inclusiv sa-i dea practic pe mana arma nucleara cu care Iranul a promis sa stearga de pe harta Israelul?

    Logica progresista (anti-Trump, anti-Brexit, anti-nationalista, anti-white, anti-crestina, etc) este un continuu motiv de uimire….

    • Mă Ioane mă, mai vină-ți țiglele pe-acoperiș. La fel la toți trumpiții care cască ciocu și nu se satură de răstălmăcit critici și-ntors povestea la Obama și H. Clinton. Sancțiunile i le-a impus Congresul, așa cum reînarmarea Europei era în plan de dinainte de Trump, că doar nu vă imaginați că a zis Trump (care n-a zis, ba chiar o ține pe dos cu marele Putin) și a doua zi au început să se plimbe trupe prin Europa. Nu-i mai puneți lui Trump în spinare merite care nu-s ale lui, că bietul se cocoșează. Drama queen s-a fostără auzit plîngîndu-se că nici măcar republicanii nu-l mai iubește pe președintele lor – se știe, republicanii, oameni răi și-ai dracu.

      Îmi place nespus de mult aroganța de fanatic a lui VictorL N-are niciodată argumente, doar o atitudine de maidanez, chioară ca bezna.

      Trump e produsul degeneral al unei clase (economice), să nu-i spunem pături, de țoape. Incult politic și nu doar, arogant și abuziv, cu o înțelegere retardată nu doar a fenomenelor de stat, dar și a celor umane. Bucuria nebunilor.
      Pina una alta, Obama a ieșit din Joc, iar Hilary nu e președinte. Nu ei sînt protagoniștii zilei. Ci bolundelul peroxidat. Pupați-l.

      • „Mă Mărie mă”, e bine ca ti-ai pus basmaua pe cap, caci spiciul tau imi readuce in memorie vechile activiste cu coc.
        In rest, aceleasi vorbe le aveau si ele cind aveam o opinie contrara.

        • E bine că măcar tu crezi ce spui.
          Cu basmaua te-ai născut tu pe cap, din păcate. Și cu mîinile în șolduri. Îți place să stai la gard și să dai din fălci la fiecare articol – ți-a scăpat vreodată vreunul? Ai un complex, e clar.
          N-am nici o îndoială că erai plin de aplomb în fața doamnelor cu cocuri. Curajul ăsta retrospectiv nu s-a consemnat în anale așa că ar trebui să te credem pe cuvînt, nu? Așa cum acum ar trebui să-ți admirăm necondiționat „opinia contrară”. Un delir arogant de mic vadimel anonim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro