joi, martie 28, 2024

Societatea schizoidă. Etapa universitară și academică

Pe 18 iulie 2013 Guvernul României a decis scoaterea la concurs a 1262 de posturi în învățământul superior și cercetare. Până la această dată concursurile trebuie să se fi terminat pentru ca cei care le-au câștigat să poată fi încadrați odată cu începerea noului an universitar. În marea majoritate a cazurilor câștigătorii concursurilor se știau înainte de publicarea hotărârii Guvernului pentru simplul motiv că, ar spune Wittgenstein, limba română are o mică problemă gramaticală: „a scoate post la concurs” se conjugă astfel: mie mi se scoate post la concurs, ție ți se scoate post la concurs, lui/ei i se scoate post la concurs, nouă ni se scot posturi la concurs, vouă vi se scot posturi la concurs, lor li se scot posturi la concurs. Asta pentru că majoritatea posturilor au fost de promovare. Cu o mică inadvertență legislativă: Toate posturile din învățământ și cercetare, spune legea, se ocupă prin concurs. Și deci nu prin promovare. Dar acesta nu este un impediment pentru mediul academic românesc. Postul se scoate la concurs cu o tematică și bibliografie în așa fel creată încât în toată România nu se găsește altcineva care să fie specialist pe struțo-cămila care I se scoate Lui/Ei la concurs. Să luăm un exemplu la întâmplare: poziția 46 de lector universitar din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Departamentul de Filologie și Studii Culturale pentru care se cere, pentru oricine s-ar înscrie la concurs, expertiză în următoarele domenii (selectez pentru că lista este prea lungă): Sociologia comunicării de masă, Film documentar, Filosofia minții, Creare pagini web, Spiritualitatea precreștină greco-romană, Politici social-europene în asistență socială a vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități (http://www.utcluj.ro/media/documents/2013/4._lista_posturilor_07.2013.pdf). Ne bucurăm că Universitatea Tehnică din Cluj are un asemenea homo universalis. Iar dacă privim „Lista finală a candidaților înscriși la concurs” a onor așezământului de cultură sus-pomenit () observăm că pe majoritatea posturilor s-a înscris un singur candidat. În rare cazuri (5 din 70), s-a înscris și câte un neavenit căruia nu I s-a scos post la concurs și a fost respins pe bază de dosar. Cazul nu e izolat: http://www.upb.ro/files/posturi-vacante-2012/tabel_inscrieri.pdf, http://www.umf.ro/index.php/ro/administratie/concursuri/1059.html. Iar informațiile nu sunt accesibile pentru toate universitățile dar putem infera universalitatea practicii. Faptul că nu s-a înscris decât un singur candidat relevă mai multe lucruri: 1. starea dezastruoasă a resursei umane din mediul academic românesc, 2. corupția sistemică, 3. acceptarea de către întreaga comunitate academică a faptului că aceste concursuri sunt forme fără fond pentru a I se da cui trebuie o sinecură, 4. blazarea cercetătorilor disponibili în fața sistemului.

Secția de limbă și literatură română a Academiei Române ar trebui să consilieze guvernul în legătură cu inadvertențele gramaticale din hotărârile sale și să propună înlocuirea formulei „Se scot la concurs următoarele posturi…” cu formula „Li se scot la concurs celor vizați următoarele posturi…” În acest fel disonanța dintre practica socială și valorile egalității de șanse s-ar rezolva prin dispariția celor din urmă. Dreptul de proprietate asupra unui post în învățământul superior și cercetare se poate stipula și prin declararea acestora drept „bunuri imobile incorporale”, categorie juridică onorabilă ce exista în Franța înainte de Revoluția din 1789. Aceste „bunuri imobile incorporale” erau, printre altele, slujbele, oficiile regale prin intermediul cărora regele administra regatul începând din secolul al XIII-lea. Dacă la început aceste posturi erau acordate prin dispoziție regală suverană, în timp posturile au început să fie tranzacționate pe piața liberă sau lăsate moștenire creându-se astfel acea noblesse de robe, acea pătură nobiliară franceză creată prin achiziționarea și uzufructul acestor posturi. Apelativul de robe provine din faptul că pentru a putea achiziționa sau moșteni un asemenea post trebuia să fi absolvit o universitate, adică să porți roba universitară tradițională. Recunoașterea dreptului de proprietate pe post și liberalizarea pieței posturilor universitare în România de astăzi ar legaliza dreptul cutumiar de proprietate care există de facto, ar permite Guvernului să taxeze tranzacțiile cu aceste „bunuri imobile incorporale” și, cel mai important, ar crea o oarecare mobilitate în sistemul academic din România.

Lăsând dureroasa glumă-realitate la o parte să analizăm o altă formă de disonanță, cea a legitimării. Ocupanții-proprietari ai acestor posturi își legitimează dreptul de a deține postul prin concursul pe care l-au dat, o legitimare specifică societăților moderne bazate pe domnia legii. Însă modul real de obținere a acelui post, după clasificarea tripartită a lui Max Weber, se petrece conform mecanismelor autorității tradiționale în care clienții sunt numiți pe post după preferințele și nevoile personale ale celor ce dețin autoritatea tradițională legitimă. Mediul academic are afinități cu autoritatea tradițională pentru simplul motiv că pentru a crea o școală, un grup coerent de cercetare profesorul, magistrul își alege cei mai buni studenți, discipoli. Astfel, spre exemplu, Habermas a devenit membru al Școlii de la Frankfurt, fiind promovat de Adorno, și încă se legitimează ca membru al acestei școli. În acest caz, în care se crează o școală de gândire, legitimarea se face pornind de la relația magistru-discipol și ca urmare și îndatoririle sunt altele. Discipolul învață, ascultă și dezvoltă gândirea maestrului. Însă când „ai noștri tineri” ajung pe posturi prin numiri tradiționale (pile, cunoștințe și relații), ei nu mai contribuie la dezvoltarea unei școli pentru că se legitimează prin discursul autorității legale, acela al „câștigării postului prin concurs” și ca urmare reclamă libertate și autonomie. Libertatea și autonomia în cercetare sunt lucruri admirabile dar numai pentru cei ce ajung pe aceste posturi printr-un concurs corect, anume dovedind că pot performa în cadrul unui concurs transparent. Dacă nu, ei vor fi veșnic personaje în sistemul de pile, cunoștințe și relații care nici nu învață de la magistru pentru că se reclamă ca fiind independenți, căci au câștigat un concurs, dar nici nu dezvoltă o gândire autonomă pentru că sunt dependenți, pentru promovare, de colectivul din care fac parte și de rețelele toxice care i-au promovat. Pe de altă parte acest colectiv poate deveni sursa schimbării. Dacă o parte din colectiv nu este mulțumit de un viitor promovat, din varii motive, poate demara organizarea unui altfel de concurs. Corectitudinea unui astfel de concurs poate fi dată de faptul că se crează tabere de putere care, chiar dacă nu sunt mânate în luptă de litera și spiritul legii, urmăresc fiecare mișcare a celorlalte tabere doar-doar le-or prinde cu ocaua mică. Dar și în acest caz va câștiga tabăra cea mai influentă pentru simplul motiv că va exercita cele mai mari presiuni. Un concurs principial incorect nu poate deveni corect.

Al treilea tip de disonanță este cel mai debilitant. Ține de structura internă a personajelor implicate în acest proces. Fiind vorba de oameni care și-au dedicat viața cercetării, cei din învățământul superior și cercetare obișnuiesc să citească mult, să adere la valorile transparenței, adevărului, binelui, dreptății și să sufere mai intens din cauza nedreptăților sociale pentru simplul motiv că înțeleg mai mult. Pe de altă parte, acești oameni se complac, promovează și girează concursuri netransparente, mincinoase, ilegale și imorale. Pentru că oricât de dragă ar fi dreptatea nu se poate, mă-nțelegi, ca eu, care famelia mea de la 48 în Cameră, și eu să rămâi fără coledzi, neicușorule. Valorile promovate de cei ce promovează sunt contrazise de felul cum promovează. Prin concurs.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. :) ati conjugat bine verbul a concura : mie mi se scoate, tie ti se scoate…
    o analiza simpla :
    1. daca cei care aloca posturile si cei care se complac sint majoritari atunci nu mai este nimic de facut.
    2. daca nu, atunci prin solidaritatea oamenilor onesti, cei mai sus mentionati ar trebui alungati.
    oare nu asta i problema (si nu doar in mediul academic)?
    citi pot pune onoarea si demnitatea inaintea intereselor marunte (adesea rezumate la subzistenta)?

  2. Foarte corect!

    As mai adauga cateva posibile puncte de vedere:

    1. Ce e aia „se scoate la concurs”? Postul liber disponibil in schema ar trebui sa fie automat pus in concurs (pana se ocupa) sau desfiintat.
    2. Neproportionalitatea extraordinara intre cerintele primelor grade didactice si plata. Se cere doctorat pentru un asistent si se plateste cu 1000-1200 RON. Sigur femeia de servici „ia” mai mult. Neproprotionalitatea continua pana la postul de profesor, cand plata creste brusc – probabil datorita faptului ca e plin parlamentul de profesori, insa asistentii is ceva mai rari. Situatie de altfel similara cu ceea ce se intampla in spitale cu medicii rezidenti. Daca ma gandesc bine, salariul ar putea fi un motiv indirect pentru care s-au inscris doar cate un candidat pe post.
    3. Inchistarea intrauniversitara. Nu putem lasa studentii si profesorii din urbea B sa vada ce soi de cadre didactice sunt in urbea A si viceversa. Adio visiting professorship.

    _______________

    Partea haioasa e ca totusi pestele se impute, si aparent de la cap. Alde DNA-ul a inceput sa traga de fire pe ici, pe colo, afurisitii de sarbi publica articole la misto prin „prestigioase reviste de talie internationala”, cum e Metalurgia. Ca in multe alte domenii, parca vad ca lumina tot din UE o sa vina.

    • Diferenta e ca la ei e smecherie pentru admiterea in „school of thought”. Oamenii aceia studiaza si publica lucruri de valoare. La noi e smecherie SI incompetenta. Articolul e fin.

  3. Frumos descris mecanismul, dar, apropo de concursuri cu rezultat dinainte cunoscut, nici tânăra fecioară (aia cu tată pedelist de la Loto) derectoare la Institutul Diplomatic Român la frageda vârstuţă de 25 de anişori, nu era din altă logică. Şi nici bibliotecara antitero de la Biblioteca Centrală.

  4. Rezultatul ? In ultima clasificare QS World University Rankings , cele 4 univarsitati romanesti care figurau au coborat 100 pozitii pozitionandu-se la +700 din 8oo. Probabil anul viitor com fi aruncati din clasament. O demisie de rectori, ceva, se mai paote spera?

  5. vai domnilor,dar ar fi nerealist sa se creada ca in domeniul universitar ar fi altfel!
    imi aduce aminte de vorbele unui mare acdimician de romanica:ceva de felul:partidul m a imbracat,partidul mi a dat de mincare,cum sa nu servesc partidul ?
    spunetzi dvs cine e ?

  6. Domnule Robert Arnautu,

    ati comis o gresala grava, toti intelectualii nostri care au un post oarecare va vor detesta in tacere. Pentru ca ei sunt wittgensteinieni pana la capat: despre ocuparea posturilor in invatamantul superior scoase la „concurs” TREBUIE SA SE TACĂ.

    Si trebuie sa taca nu doar cei care ocupa i ci si micii masteranzi, doctoranzi, aciuiati de tot felul pe langa cutare sau cutare, oameni care mai spera (majoritatea in van, fireste) ca „li se va scoate post”. Toti tac demonstrand prima calitate a unuia care spera sa fie in carti pe viitor: discretia, pentru ca numai astfel poti face parte din sistem, aratand ca, odata ce vei intra acolo, nu vei risca sa-l tulburi.

    Eu insumi voi semna Anonim, sperand la un post la 60 de ani.

    • Foarte inspirat comentariul. Ca dovada ca autorul are dreptate in ceea ce priveste scoaterea posturilor la concurs cu dedicatie, la Univ. Cuza, Iasi, avem aceeasi situatie a candidatilor unici.
      http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/Main/Rezultate

      Pe site scrie ca lista posturilor scoase la concurs va fi afisata la sectiunea „angajari”, asa cum s-a facut si in datile anterioare. La aceasta sectiune nu apare nici o lista de la scoaterea la concurs (19.07) si pana astazi. Cu alte cuvine, daca esti interesat de concursuri in invatamantul superior trebuie sa consulti zilnic monitorul oficial unde guvernul isi publica deciziile, sau sa fii in sistem, sau sa ai in sistem pe cineva care te informeaza. Acest lucru este in totala opozitie cu o practica a concursurilor transparente. Multi nu se inscriu pentru ca nici nu afla de aceste posturi.

  7. Exceptionala analiza ! Ati avut rabdarea de a decupa foarte exact un aspect, din pacate doar unul, dintre cele asa de multe care dau impreuna tabloul atat de familiar al… tarelor societatii academice (nu gasesc alt cuvant – putregai, pecingine suna si mai rau).
    Ce iluzii in 1989 ca ne vom adapta rapid la pulsul vietii universitare occidentale !…. Dar, vai, dupa primele luni am constatat ca primul lucru dupa care umblau cei responsabili de destine institutionale erau doar acele mici oportunitati pentru ei insisi sau pentru descendenti. Din nefericire, nu avem (inca) o mana de decidenti care sa indrepte naravurile intelenite de decenii…. A propos: v-ati uitat asa, cumva, prin lumea universitara de frunte, cam cati dintre ei erau secretari de partid in anii 70-80 ?

  8. Ati vazut solutionata vreo problema ca lumea?
    Ati vazut articole semnate in clar?
    Ati vazut persoane absolut meritaoase venind la concursuri, din afara?
    Ati vazut venind 90% populatie la vot?
    Ati vazut un roman de success dupa1990?
    Ati vazut altceva decat procese de bordurizare?
    Ati vazut cum s-a taraganat Rosia Montana?
    Ati vazut ca toate legile au texte lungi si greoaie?
    Daca toate acestea le-ati vazut, de ce va mirati ce e in mediul academic?

  9. Presupun ca nevoia de a pastra aparentele unei societati democratice sta la baza acestui mod schizoid de a gestiona situatia posturilor scoase la concurs.
    Zecile de ani de comunism si-au pus amprenta puternic pe modul de gandire al romanului si, din pacate, nu s-a facut nimic pentru schimbarea mentalitatilor in Romania. Inainte de a ne insusi valorile democratice aveam nevoie de o minte democratica, ori la noi procesul s-a derulat invers: am inceput prin a „inghiti” democratia fara a avea capacitatea mentala de a o „digera”.

  10. Facultate de Litere la Universitate Tehnica? Mama ce inovatii se petrec la Cluj. Tehnica literelor.

    In alta ordine de idei, sa nu generalizam. Nu peste tot se cer pagini web la pachet cu folozofie mintii si asistenta sociala. Iar cine n-a vazut vreodata cum se fac statele de functiuni, fisa individuala a postului si alte hartogarii, mai bine nu-si da cu parerea. Nu exista post fara minim trei discipline mai mult sau mai putin inrudite, mai ales unde nu sunt ore, studenti putini, numar de grupe variabil.

    Problema e in principal administrativa, nu academica.

  11. Apropo de rețele și magiștri – elevi, una din chestiile care mi-au plăcut la filosoful (docher ….) Erich Hoffer a fost faptul că, neaparținând de nici o scoală de gândire din astea care transmit, la pachet cu promovarea, ideologia magistrului, și-a putut permite independenta de gândire de a vedea și de a gândi / apoi de a scrie „The true believer”. Am înţeles că prea multă şcoală, la modul formal, nu avea. Un agramat de-ai noştri, un „doctor” precum Mischie de la Gorj nici nu şi-ar fi coborât augusta privire asupra unuia ca Hoffer, presupunând prin absurd că s-ar fi întâlnit vreodată.

  12. Situatia pe care o descrieti cu umor si stil si cat se poate de exact se poate schimba foarte usor. Posturile didactice si de cercetare se fac pe perioada determinata, cu posibilitate de prelungire a contractului. Si aici intervin, desigur, criteriile de performanta. Exceptia o fac posturile profesorilor emeriti, care dupa o lunga cariera academica fructuoasa primesc in semn de recunoastere acest titlu, echivalent cu un post permanent in invatamantul universitar. Aceasta este singura cale de a face un invatamant universitar performant si de valoare. Sistemul de acum din Romania face ca orice pilos care pune piciorul intr-o universitate pe post de asistent sau preparator sa se simta indreptatit sa aiba postul si viitorul asigurat, indiferent de capacitatile lui. Mai departe, totul devine o cursa pentru castigarea favorurilor, valorificarea si extinderea relatiilor care sa-l propulseze in pozitii ierarhice mai inalte. Se mai face si un pic de cercetare,se mai scrie un indreptar, o carte, dar nu asta este preocuparea principala. Ci cum sa se pozitioneze mai bine in reteaua de interese. La randul lor, asistentii vor ajunge profesori si vor selecta tinerele cadre didactice dupa modelul pe care l-au cunoscut de la proprii lor profesori, si tot asa. Sistemul acesta este gresit si daunator de la un cap la altul, din toate punctele de vedere.

  13. In limba romana, „a scoate post la concurs” se conjuga la diateza medie din greaca veche : actiunea verbului se face in interesul persoanei care vorbeste (si a grupului de care apartine)…

  14. Cel mai puternic factor motivant in Academie e (ati ghicit) Imoralitatea, iar ca urmare e normal ca profesorii sa fie preocupati de posteritate. Alegerea unui discipol sau a unui adept asigura un oarecare grad de continuitate ce va contribui la imortalzare. Asa cum discipolii lui Jesus (in special Paul) au creat Crestinismul asa si favoritii profesorilor pot continua actiivitatea predecesorului nivelindui calea si maribdui sansele spre posteritae.
    Academia e un fel de club elitist de oameni ambitiosi si cu un ego enorm, ce nu se da laoparte de la nimic in a respira aerul purificat de la altitudinea turnului de fildes iar acest afrodeziac ii transforma in niste egoisti reputabili.
    Pentru cei ce nu sunt familiari cu Academia: Nici un domeniu de activitate nu atit de fals si de iluzoriu ca aceats clica de infumurati complect detasati de realitrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Robert Arnautu
Robert Arnautu
Robert Arnăutu şi-a obţinut doctoratul în filosofie la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca cu o teză pe filosofia tehnologiei. În prezent este doctorand al Central European University Budapesta, cu o teză despre concepţiile asupra tehnologiei la Bacon şi Descartes, şi cercetător postdoctorand al Fundaţiei Noua Europă în proiectul "The Cartesian Framework".

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro