joi, martie 28, 2024

Sovieticii, americanii și Revoluția

Atunci când vine vorba despre Revoluția română, din păcate, mult prea adesea, nici noi, dar nici cei mai calificați decât noi nu luăm nici în calcul, nici în discuție o seamă de elemente altminteri cunoscute. Elemente care ne-ar ajuta să avem confirmări legate de propriile noastre supoziții.
Ne este, de pildă, cum nu se poate mai clar că, alături de revolta populară, de Revoluția propriu-zisă care, se prea poate să aibă dreptate Ion Caramitru când afirmă că s-ar fi încheiat vineri, 22 decembrie 1989 la ora 12, odată cu fuga lui Nicolae Ceaușescu, au existat și numeroase acțiuni și interese externe. Mai cu seamă ale Moscovei. De unde și rapoartele detaliate pe care Ion Iliescu a simțit nevoia să i le furnizeze acesteia încă din primele ore de la preluarea puterii. De unde și solicitarea de sprijin militar sovietic, o acțiune ce nu mai poate fi de nimeni negată, după ce în anul 2014 realizatorul de televiziune Cornel Mihalache a găsit în arhiva TVR secvența în care una dintre figurile-cheie ale intoxicării prin mass-media, Teodor Brateș, îi cere redactorului George Marinescu să citească pe post o știre în acest sens. De unde și graba și iresponsabilitatea cu care același Ion Iliescu, guvernul condus de Petre Roman și ministrul de Externe de după iunie 1990, Adrian Năstase, au semnat în 1991 un scandalos Tratat de prietenie cu muribunda Uniune Sovietică. Tratat care cuprindea, printre altele, angajamentul că țara noastră nu va intra în nici un fel de tratat sau în vreo alianță neagreată sau ostilă Uniunii Sovietice. Adică în NATO. Că până la urmă chiar și persoanele menționate mai sus au făcut altceva sub presiunea faptelor a istoriei și a geopoliticii e altă poveste.
Uităm în schimb, de pildă, că în chiar zilele apropiate Revoluției, unii înalți funcționari americani au făcut declarații, bănuiesc că nu pe cont propriu și nu chiar de capul lor, prin care încurajau implicarea URSS și a trupelor pactului de la Varșovia în evenimentele din România. Printre respectivii funcționari s-a numărat însuși secretarul de stat american, James Baker.
Excelenta carte a lui Emil Hurezeanu, Pe trecerea timpului-Jurnal politic românesc- 1996-2015, recent apărută la editura Curtea veche, carte la care am mai făcut referire în vremea din urmă în comentariile mele, conține, printre altele, un remarcabil interviu cu fostul mare diplomat american Henry Kisinger. Secretar de stat în vremea administrației Nixon. Transcriu din el câteva întrebări și câteva răspunsuri, ambele strict legate de nefericita declarație a lui James Baker
E.H- Pe 24 decembrie 1989, la 20 de ani după vizita dumneavoastră la București, cu o zi înainte de execuția lui Ceaușescu, secretarul de stat James Baker a spus că SUA nu are obiecții în cazul în care sovieticii sau alte țări din Pactul de la Varșovia ar interveni în România pentru a asigura forțele anti-Ceaușescu. A fost pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial când un înalt oficial american accepta și chiar încuraja o intervenție sovietică în afara teritoriului URSS. România independentă a anilor ’70 pe care o sprijineați alături de președintele Nixon, eșuase după 20 de ani. Cât de surprinzătoare a fost această evoluție urmată de o revoluție?
H.K.- Secretarul Baker a fost un extraordinar secretar de stat. Este și o persoană extraordinară, și un bun prieten al meu, pentru care am un mare respect. Dar cred că a făcut o greșeală teribilă cu acea declarație. Și nu pot să îmi imaginez ce i-a trecut prin cap. Cred că se gândea că forțele anti-Ceaușescu erau democratice și că Rusia și restul statelor din URSS devin democratice, iar el nu dorea ca Ceaușescu să înfrângă aceste așa-zise forțe democratice.
E. H- Așa zise?
H.K- Nu știu la ce se referea exact, dar probabil la asta se referea. A fost o greșeală să invite URSS să facă uz de forță militară pentru a interveni în problemele domestice ale României.
E.H.-Nu ar fi intervenit oricum. Au refuzat. Ambasadorul SUA la Moscova l-a vizitat pe adjunctul ministrului de Externe al URSS și i-a transmis același mesaj. Răspunsul rușilor a fost: „Nu vom aplica doctrina Brejnev niciodată”.
H.K.-Nu știam acest lucru. A fost o greșeală, e clar.
Despre aceeași greșeală și stupoarea pe care a produs-o ea, avem și mărturia lui Nicolae Stroescu-Stânișoară, directorul Serviciului românesc al Europei Libere în intervalul noiembrie 1989- iunie 1995. Omul în sarcina căruia a căzut conducerea operațiunilor de informare ale respectivului post de radio în perioada Revoluției române, dar și în vremea mineriadelor. În cartea Povestea Europei libere- Nicolae Stroescu-Stînișoară răspunde la întrebările lui Andrei Crăciun, și ea apărută în toamna acestui an la editura bucureșteană Vremea, putem citi următoarele:
„Ministrul de externe american, James Baker, tocmai întorcându-se dintr-o călătorie în Israel, declara, ajuns pe aeroportul de la New York, că ar fi necesară o intervenție a Pactului de la Varșovia în România, pentru salvarea Revoluției. În aceeași zi, presa franceză vorbea despre oportunitatea unei intervenții în România a unui corp de luptători voluntari. Știm acum că, în zilele acelea, Ambasadorul Statelor Unite în Uniunea Sovietică transmitea rușilor mesajul în care li se sugera acestora un sprijin militar acordat de Uniunea Sovietică Frontului Salvării Naționale din România. Așa că le-am comunicat din nou directorilor americani că trebuie să vorbesc cu ei și ei au venit în studioul în care mă găseam. Serviciul de știri transmisese deja știrea respectivă și eu le-am spus celor doi: Domnul Baker ne face greutăți. Căci abia a plecat Nicolae Ceaușescu, care, pentru mulți, iar noi începem să apelăm la o intervenție a rușilor. Deci N. Ceaușescu a plecat și vin rușii…Un demers cu atât mai nepotrivit cu cât în clipa aceasta nu mai este nevoie de un ajutor militar pentru salvarea Revoluției. Trebuie să spun că nu mă așteptam la un acord atât de prompt și de categoric din partea celor doi directori, care mi-au spus că, într-adevăr, demersul lui Baker este mai mult decât o greșeală. Așa că le-am putut comunica, în deplină armonie, că voi opri repetarea știrii respective și voi explica atât propunerea americană cât și pe cea franceză ca izvorând dintr-o mare îngrijorare, dar din momentul în care Armata e cu noi nu se mai pune problema posibilității unui eșec”.
Cred că nu mai e nimic de adăugat.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Aveţi idee unde poate fi găsit textul integral acelui „Tratat de prietenie” (:( ) din 1990? Personal îl caut de ceva timp şi nu dau de el nicăieri, doar referiri la mâna a doua.

  2. Cred că mai lipsește o săptămână 15.12- 21.12 din decembrie 1989, din textul autorului. La 15 Decembrie 1989 numai câteva sute de enoriași s-au solidarizat cu preotul care trebuia înlăturat din Timișoara. La 16 decembrie 1989 erau deja câteva mii de timișoreni pe stradă, de data aceasta nu numai enoriașii preotului. A început revolta timișorenilor și represaliile sângeroase 17 -21 Decembrie cu peste 100 de morți până la 22.12.1989. Tovarășa Elena a ordonat transportul primelor victime la București pentru încinerare.

    Trei zile, o saptamână a revoltei fără importanță ?

    Morții cui sunt acești timișoreni ?

    A trecut o săptămână în care zeci de mii de timișoreni au demonstrat fără ajutor extern. Orașul era izolat. Armata era pe stradă cu blindate. Cine a tras în revolutionarii timișoreni în prima săptămână 16.12-21.12.1989 a revoltei?

    Am ascultat la radio și am aflat de revolta timișorenilor imediat după primele trei zile. Am vorbit la telefon cu timișoreni și am aflat de starea de tensionare a locuitorilor din oraș. In prima săptămână înainte de 22.12.1989 în vestul continentului erau de ja demonstrații de solidarizare (La Bonn era erganizată o demonstrație cu acordul primăriei, Horst Samson a citit o adresă de solidaridate în public pe Friedensplatz Bonn la 21.12.1989 etc. / … sute de cetățenii români din fața ambasadei române din Bonn au rămas și noaptea, nu au plecat toți acasă noaptea pe 22.12.1989) cu revolta timișorenilor. Am vorbit cu timișoreni de la fabrici care erau pe stradă de la început, din 17.12.1989. Ce am citit un an mai târziu (publicații din țară .. ) deja nu era nici măcar asemănător cu prezentările participanților din fața operei din Timișoara, cu care am vorbit de mai multe ori (apare : Der Sturz des Tyrannen, William Totok, Richard Wagner, Helmut Frauendorfer, Herta Müller. 1990 Rotbuch Verlag / Prăbușirea tiraniei).

    Un continent întreg în vest era solidar în public înainte de 21.12.1989 cu revolta din Timișoara. Erau demonstrații de solidaritate (München, Berlin Vest) 21.12.1989 în multe orase din vest, in multe țări din vest și stiri permanente pe toate mediile din vest.

    …. „… Atunci când vine vorba despre Revoluția română, dar din momentul în care Armata e cu noi nu se mai pune problema posibilității unui eșec”.
    Cred că nu mai e nimic de adăugat…. „…..

    O nimica toată? Locul unde nu s-a întâmplat nimic 1989?

    Azi în Timișoara mâine în toată țara?

  3. Concomitent cu Revolutia din Romania, SUA au invadat Panama pentru a-l aresta pe Noriega, dictatorul statului Panama si „patronul” traficantilor de droguri.
    Se spunea atunci, nu dupa zeci de ani, ca americanii, pentru a nu intimpina adversitate din partea URSS, le-a transmis ca, in compensatie, pot interveni in Romania. Ceea ce au refuzat, desi Iliescu voia sa le spuna „cine sintem si ce vrem”.
    Cu timpul, nu doar ca se pot afla lucruri nestiute, ci se adauga si noi interpretati nerealiste. Deoinde ce vrei sa scoti in evidenta. Ca Istoria se scrie de invingatori, iar Revolutia a fost deturnata fara dubii.
    Asa ca am inchis si redeschis doasrele, iar acum noii procurori militari ne spun, la fel ca Ceausescu, ca a fost lovitura de stat. Revolutia a fost ceva de genul „Ceausescu sa ne ierti, ca-n decembrie am fost beti!”

  4. Sint unul dintre cei care l-am vazut auzit cu ochii si urechile mele pe Ion Iliescu la TVR, dcelarind ” Am informat Ambasada URSS despre cine sintem si ce facam „. Cred ca era pe 23 decembrie sau 24 dimineata, , oricum, inainte de declaratia lui Baker . O fi cerut direct interventia nilitara sovietica , sau nu, cine stie ?
    Oricum, astept cu nerabdare ca un istoric, cercetator avizat , sa studieze cu meticulozitate si corectituidine rolul crucial din acele zile al generalilor Stanculescu si Guse.
    Primul, a predat cu buna stiinta armata in mina noii puteri emanate pro-sovietice si si-a primit plata pacatelor, chiar din mina celor pe care i-a cadorisit cu puterea.
    Al doilea, cel care a declarat clar ca nu este nevoie de niciun ” ajutor ” militar strain si a amenintat ca se va opune cu armele oricarei interventii straine , se pare ca a platit cu viata, curmata prematur.

  5. „Iliescu voia sa le spuna “cine sintem si ce vrem” S-a clarificat demult cestiunea.
    Le-a spus cine e si ce vor ei ( au aparut dovezi si s-a clarificat ) si rusii au fost linistiti, omul desemnat de ei cu mult timp inainte a ajuns la putere. Omul lor care-si facuse studiile la Moscova, caruia ii atasasera si o nevasta rusoaica, Nina, cu fir direct in URSS, care sa-l supervizeze zi si noapte.

  6. Am fost mai intai martor si apoi participant la revolta din Timisoara. Populatia a iesit spontan, nimeni nu ne-a fortat desi erau elemente dubioase printre noi. Am locuit aproape de casa parohiala a lui Tokes si am vazut evenimentele incepind cu ora 11-12 ziua pe Decembrie 16 1989. Enoriasii nu erau enoriasi. Primele victime au fost facute de subofiterii de militie, imbracati in civil care anihilau pe anumiti manifestanti la indicatia unora in civil care nu cunosteau orasul. Pe unul l-am identificat dupa revolutie la procuratura din Timisoara.Nu am fost singurul dar nu s-au luat nici o masura. Toti faptasii subofiteri au ramas in functie dupa Revolutie. Au fost ofiteri de securitate care au avut suficienta minte sa nu se bage direct. Pe 17 decembrie seara, in fata primariei,aproape de Cathedrala Primarul Motz a salvat viata unui manifestant pe care trei subofiteri de militie il loveau salbatic cu bate de lemn . A strigat la ei : „nu-l omorati” ci tortionarii s-au oprit. S-a tras la intamplare de soldatii din trupele de graniceri. In Noiembrie si Decembrie inainte de revolutie am vazut o multime autoturisme sovietice cu turisti care se spunea merg spre Yogoslavia si nu stiu cum se rataceau noaptea prin tot orasul.De unde aveau benzina cand in tot Banatul se circula cu toluen furat de la fabrici ? Pe 17 decembrie seara pe calea Girocului am trecut cu Dacia mea pe langa o coloana de manifestanti bine organizata. Numai unul dintre ei cunostea orasul si dirija coloana. Erau foarte sportivi si strigau jos Ceausescu ,etc.. fara accent local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro