joi, martie 28, 2024

Spre Occident, sau îndărăt?

”Principala noastră problemă nu e de natură politică sau economică. E de natură culturală: nu avem o majoritate democratică adaptată mental și psihologic la schimbările, ritmul și conținutul filozofic al postmodernității occidentale. Asta n-ar crea nicio dificultate, dacă nu am fi parte a Occidentului, prin dubla apartenență la UE și NATO.

Așa, suntem și nu suntem. Părem ajunși și încă pe drum. Înăuntru și totuși pe dinafară. Plini de posibilități și încă neputincioși. Limpezi ca orizont și confuzi în mijloace. Pregătiți deopotrivă pentru un salt decisiv și pentru o prăbușire fără plasă în golul istoriei.”

Fragmentul citat anterior este o postare făcută acum câteva zile, pe pagina mea de Facebook. Aș dori, cu voia și răbdarea cititorilor, să dezvolt un pic acest gând. Orice evoluție politică are ca punct de pornire o configurație mentală dominantă.  Nimeni nu poate ”urni” o societate către o anumită direcție dacă nu se sprijină pe această pârghie: consensul intelectual, formalizat printr-un contract politic și sancționat electoral, cu privire la ”justețea” intrinsecă a respectivei direcții ”de mers”. Teza mea este că societatea românească a atins plafonul capacității de a procesa marile schimbări socioculturale care au definit perioada 1990-2007 și că se livrează acum fantomei unui trecut care nu vrea să moară. Să ne amintim: comunismul se desface precum un castel de cărți în intervalul 1989-1991 (între ”masa rotundă” a Solidarității poloneze și implozia URSS). Rămași fără hegemonul sovietic, atrași de fostele state (central-europene) din CAER, care au umplut vidul strategic înaintea noastră, am reușit, alături de vecinii bulgari, să intrăm (ultimii) în NATO și UE. A fost șansa istorică a generației căreia îi aparțin, dincolo de parcursul nostru ezitant și preluarea mimetică a unor forme occidentale rămase adesea fără fond. Am ars, cum s-ar spune, toate etapele posibile. De la un decor politic asiatic (inspirat de modelul nord-coreean care a oferit stalinismului românesc o variantă barocă de autarhie) am devenit un stat-membru al clubului occidental, într-un iureș continuu de transformări (ideatice, legislative, instituționale) care s-au bucurat de consens bipartizan. E suficient să vizionăm filme de arhivă din România comunismului terminal ca să constatăm formidabila metamorfoză pe care am întruchipat-o colectiv. În paralel, am avut forțe politice și economice, dar și ”structuri” care au temporizat occidentalizarea țării, menținând pe agenda publică și în conștiința ”celor mulți” imaginarul simbolic al fostului regim. Aceste forțe, abile și persistente, sunt și cele care au instrumentalizat frustrarea ”perdanților” apăruți în tranziție, punând bazele eurosceptismului care pare să fi depășit, recent, jumătate din populație: am numit astfel cea mai spectaculoasă ilustrare a ”sindromului Stockholm”, în care victima (sărăcită) a tranziției post-comuniste devine aliatul obiectiv (electoral și cultural) al unui comunism rezidual, spectral, dar omniprezent.

În intervalul amintit (cel de până la 1 ianuarie 2007, când am devenit oficial membri ai UE), disperarea reconstrucției economice și lipsa evidentă a oricărei alternative geopolitice a pus în valoare elitele intelectuale liberale și pro-occidentale din România, care au primit culoar politic și vizibilitate mediatică sau internațională, ca avocați ai unei sincronizări aparent populare. După ce fondurile structurale și de coeziune, dar și triplarea PIB-ului sau efectul acumulării de capital relativ accesibil au creat un soi de confort consumist (contrariat doar de efectele crizei globale din 2008/2009), jocul politic intern s-a reconfigurat în termenii unui suveranism neo-naționalist care (fără să atingă rangul și intensitatea oficială din Polonia sau Ungaria momentului prezent) și-a îngăduit deja să evacueze elitele intelectuale liberale și pro-occidentale, rămase cumva fără ”obiectul muncii”. Personal, consider că dispariția pilotată a acestor elite din sfera deciziei, reprezintă simultan cauza și ocazia replierii în fantasmele izolaționiste ale comunismului terminal. Guvernul Cioloș (un simplu tampon înainte de ultimele alegeri parlamentare, din 2016) a reprezentat și cântecul  de lebădă al miticului intelectual tehnocrat, care – așa cum s-a dovedit ulterior – nu mai este ”util”, în contrast absolut cu funcția lui directoare din perioada 1990-2007, când toate partidele &  guvernele au recurs la competențe certificate obiectiv și (cât mai) exigent. Odată cu demolarea dirijată a mitului tehnocratic s-a produs refluxul tot mai strident al unei legitimități populiste bazate pe selecție inversă. Dacă până în 2007, orice ministru de Externe (aflat obiectiv în vârful dinamicii de occidentalizare) era și un potențial prezidențiabil, după acest prag, odată cu erodarea profilului nostru internațional, elita politică a revenit, sub felurite pretexte festiviste, la retorica autosuficienței și  a ”demnității”, astfel încât legătura dintre competența actorilor și interesul național s-a dizolvat sub suflul unor artificii demagogice mereu mai primitive.

Întrebarea pe care v-o pun privește natura (deci și durata) acestei staze. Evident că occidentalizarea va continua, prin impactul difuz, dar constant, al celei de-a patra revoluții industriale. Ea va fi însă dramatic încetinită, lungind ciclurile de redistribuire a resurselor și aplatizând performanța noastră ca stat. Prin alegerea făcută (care se bucură de un indiscutabil sprijin popular), elita pro-occidentală din România intră în hibernare. Vom dispune de tot mai rari ”traducători” ai paradigmei occidentale în viața noastră publică. Vectorii de modernizare (care operează cu prioritate pe piața internă a ideilor) au intrat deja în eclipsă, iar migrația creierelor (din clasa de mijloc antreprenorială) continuă hemoragic. Nimeni nu va fi mirat dacă voi situa acest fenomen în categoria riscurilor existențiale de țară. Poate fi el evitat ? Dacă observăm stricta actualitate, slabe speranțe… Triumful plagiatului academic, al imposturii profesionale și al unui substrat rustic valorizat în spiritul unei presupuse ”revanșe” identitare a generat un blocaj indiscutabil, o criză de reprezentare și o stare de pesimism social fără precedent, care ar trebui să ”preocupe” ceva mai intens ansamblul elitei politice. Acomodarea mentală cu ”fatalitatea” unui destin mediocru alimentează deocamdată paroxismul războiului româno-român, jucând totodată rolul perfid al profeției auto-realizate. Ne vom complace în această fundătură comunitară, sau vom fi suficient de imaginativi și de patrioți pentru a o depăși? Rămâne de văzut și, desigur, de întreprins ceva, pentru a evita ”căderea fără plasă în golul istoriei” (sau măcar idiocrația).

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. impasibilii, nevotantii au inceput sa-si dea seama de pericolul schimbarii directiei noastre.
    Un test va fi cel din 20. Sambata.
    Daca vom astepta impasibili sa vedem la stiri cati s-au adunat in piata universitatii, ca eventual sa trecem si noi mai pe seara, ne batem joc de sansele pe care le-am avut.
    Iar guvernul Ciolos, in limitele foarte stranse ale mandatului pe care l-a avut, a fost din punctul meu de vedere un exemplu incurajator a ceea ce am putea avea/alege. Incercarea lor de a schimba ceva la nivelele mai joase ale structurilor/ministerelor/agentiilor, de a limita clienterismul, neprofesionalismul, nepasarea a fost ce mi-a placut cel mai mult din acea aventura.

  2. Cred totuși ca principala problema este data de politicienii pro-occidentali de la noi care nu sunt in stare sa tina un discurs coerent. PSD-ul a câștigat datorita vizibilității sporite. Dreapta a pierdut datorita lipsei de vizibilitate a PNL-ului și a Președintelui.

  3. O mica greseala ” Guvernul Cioloș (un simplu tampon înainte de ultimele alegeri parlamentare, din 2014)”
    Ultimele ( de n-ar mai fi fost!) alegeri parlamentare au fost in 2016.
    Eu am o problema: distanta dintre elitele intelectuale si „stirbi” este o prapastie peste care nu se vrea a trece. Imi face impresia ca unora le stirneste repulsie.
    Daca s-a amintit de Solidaritate poloneza, acolo, pentru a reusi, au conlucrat intelectualii cu electricianul si ceilalti meseriasi.

    • la noi, electricianul si ceilalti meseriasi sunt in majoritate bolsevici…ei nu colaboreaza cu nimeni, ei stiu cel mai bine, ei au avut bunici si strabunici exploatati si cu singele supt de catre exploatatori, ei au redescoperit remanenta bolsevica, ei vor razbunare, confiscare, iliesti, tatuci si alti nicolici.. ei nu vor decit sa fie lasati sa fie RAI.

      • gresit!! Electricianul, ..si ceilalti meseriasi , nu sunt bolsevici. Ei nu sunt deloc, pentru ca au plecat alaturi de IT-iti, ingineri, proiectanti, medici, in occident, sa is poata intretne familiile. Bolsevicii, sunt toti acesti paraziti, care nu stiu sa faca nimic, dar nimic, si care forneaza grosul partidelor politice romanesti.

      • By the way, Nicolicea a fost şi în barca reformelor lui Băsescu, UNPR se chema, dacă ţin io bine minte. Pentru rigoare şi nuanţare a lucrurilor.

  4. Postmodernismul e o boală care în SUA a schimbat 2017 radical reperele politice și culturale. Democrații (liberalii în SUA înseamnă de stânga) americani au căzut în capcana „identitară“, s-au preocupat de tot felul de minorități (sexuale, etnice, sociale,etc.) și au pierdut total din privire un concept cultural și politic pentru toată (șomajul) societatea americană. După un an de guvernare D. Trump nu au reușit să se reorienteze, nu au o viziune pentru viitoarele alegeri.
    In Franța socialiștii fostului președinte F. Hollande sunt acuzați de comuniștii (internaționaliști moscoviți, CGT) și de cei „naționalcomuniști-suveraniști“ ai lui J.L. Melenchon de trădare pentru faptul că au scos „lupta de clasa“ din vocabularul și campaniile electorale ale socialiștilor, sunt acuzați ca în SUA democrații, că s-au preocupat cu tot felul de „minorități“ (etnice, rasiale, sexuale, religioase) și s-au îndepărtat de „clasa muncitorilor“. E. Macron a profitat de această „restanță“ socialistă franceză și a învins în mod surprinzător (corupția Fillon).

    … „… nu avem o majoritate democratică adaptată mental și psihologic la schimbările, ritmul și conținutul filozofic al postmodernității occidentale. … …. Părem ajunși și încă pe drum… Pregătiți deopotrivă pentru un salt decisiv și pentru o prăbușire fără plasă în golul istoriei. … elita pro-occidentală din România intră în hibernare” „…..

    Autorul e încă blând cu descrierea „decalajului“ româno- occidental. Cei care nu au vrut ieri, și nu vor nici azi România în UE, trasează limesul occidentul european – estul european în alt fel decât autorul. Ortodoxia (Rusia, Bielorusia, Ucraina, România, Bulgaria, Serbia) e diferența, e limesul în est de linia Nord- Sud: Balticii (luterani, romano- catolici), Polonia (Romano catolici), Ungaria (Romano catolici/ luterani) pâna la Carpați (Tansilvania/Bucovina: luterană, greco catolică, romano catolică, etc.). E una din dilemele UE. Unde e limesul geografic în estul continentului (Ucraina, Moldova, Armenia, Georgia, Turcia, etc). Cum și când se va accepta aderarea candidaților de aderare din est?

    Cred ca România a dovedit că e parte a UE, vrea să participe la această UNIUNE SUI GERNERIS (UE nu e un stat, nu e o federație de state, se bazează pe dreptul Uniunii, pe valori „culturale“: pe tradiția creștin- iudaică/ Grecia elenă antică/ Dreptul Roman/ Dreptul bisericesc medieval, etc). România e văzută azi de cei mai mulți leaderi (excepție Londra/ B. Johnson, Brexit) occidentali ca o parte firească a Uniunii. Statul de drept e examenul care trebuie trecut cu succes azi și mâine, e o problemă pentru „restanțierii 2007“ România și Bulgaria. Poate influența statul de drept nerealizat, eșuat în România, aderarea Moldovei intr-o zi?

    Rămân întrebările, grijile întemeiate ale autorului.

    • „liberalii în SUA înseamnă de stânga”

      Doctrina liberală este de stânga nu doar în SUA, ci pe toate meridianele, inclusiv în patria noastră. Din nefericire indecența unor exprimări din acest spațiu face imposibilă o discuție pe această temă. În România nu există o formațiune politică de dreapta. iar, atunci când se vorbește despre stânga politică, ideile se pierd în spatele termenilor „marxiști”, „tefeliști”, „comuniști”, „socialiști”, „democrați” etc., astfel că talmeș-balmeșul doctrinar din capul lor este transpus în comentarii, inclusiv pe această platformă.

      Unele dintre confuzii sunt voite și urmăresc amețirea publicului pentru a fi mai ușor de manipulat prin concluzia „dom’le, n-ai cu cine, prin urmare, Dragnea e parfum!”. Altele sunt pur și simplu reflecția stării de fapt de pe scena politică românească. Indiferent de cum se numesc partidele noastre și ce doctrină declară în programele lor politice că au (dacă declară), acțiunile lor efective nu respectă practic nicio doctrină, de nicio orientare. Motivul principal este acela că partidele noastre politice sunt marionetele kleptocrației formate începând cu 1990 din reprezentanții din rândul al doilea ai Securitîții și PCR, precum și din apropiați ai lor.

    • Limita Occidentului pe Carpati, un lucru comun vehiculat de Huntington et al. Ceea ce nu explica Huntington este cum au ajuns unele societati asiatice sa devina mai competitive decat cele cccidentale. Cred ca merita citita cartea lui Niall Ferguson din 2013: The Great Degeneration: How Institutions Decay and Economies Die.

  5. Tema ridicată este fundamentală și mărturisesc temerea mea cea mai mare ca elanul nu ne-a apartinut – ca matrice a natiei – întrutotul, ci a fost o conjunctură. Elanul conjunctural i-a amuțit un timp pe conservatori (caftanele aparatciko-securiste, as zice eu) și nu i-a auzit pe cei multi care, la talpa țării nu au avut, nu au și nu vor avea niciodată alta ambiție decât să se înghesuie la pomana.
    Acum elanul s-a estompat și de dorit ar fi o reconceptualizare pentru un nou salt. Ca sa avem energie, suma capacităților individuale care se contopesc în națiune ar trebui să fie pozitivă și să tinteasca intr-acolo. Și teama mea e ca asa ceva nu se mai întâmplă. Ca tinta o fixează acum conservatorii și ca cei care puteau oferi surplusul nu mai vor să își irosească viața în țară. Pleaca daca pot.
    Ce va fi, vom vedea. Dar mi-e teama de ce-i mai rau și mai trist.

  6. nu stiu altii cum sint, dar cind aud de „elita politica” imi vine sa intru n pamint. ca si cind caderea zidului berlinului a fost determinata si de „elitele” romanesti. caderea zidului a fost benefica pentru germania care s a reunit, pentru romania a insemnat socialism stiintific, cleptocratie , exodul creierelor si fortei active, inversarea valorilor si atomizare. dac am fi avut elite (in adevaratul sens al cuvintului) n am fi ajuns unde sintem astazi. daca nu „elitele” sint cauza reala a dezastrului post decembrist, n aveti decit sa biciuiti populimea si ati rezolvat dilema. doar ca aceeasi „populime” prospera si si a facut un rost oriunde n lume, la mare distanta de „elitele” (criptocomuniste) din romania.

    • @ man of war (19/01/2018 la 17:11)

      Cata dreptate aveti !
      „Elitele” romanesti dau doar sfaturi !
      Cei care au plecat din tara „elitelor” se saturasera de „elite”

  7. un comentariu lucid, aproape cinic. de parca autorului (ca de altfel, majoritatii populatiei) i-ar fi frica sa mai spere, servind ideea pe care ne-a prezentat-o el insusi in articol, ca o dovada in plus.
    dincolo de acest pesimism auto-programat, eu as vedea ca noua generatie de dupa omul-nou creat de comunism, impreuna cu cei care au „evadat” in lumea libera pentru o viata mai buna, o cariera sau alte motive strict personale, sunt si raman in continuare romani. si e vorba de cateva milioane. sa nu mai aiba ei oare nici un rol de jucat ca romani? sa se repete oare soarta exilului impus de ocupatia ruseasca de dupa cel de-al doilea razboi mondial? e o intrebare la care as vrea sa reflectam.

    • Stimată doamnă! Din păcate, nu vă puteți baza pe diasporă. Puținii români pe care-i cunosc personal, aici în Stockholm, și cei cu care am reușit să intru în contact pe facebook, gândim altfel, vedem altfel lucrurile/situația din România. Mă refer acum în special la momentul debarcării premierului României exact când în România venea în vizită premierul Japoniei. Toate cunoștințele mele au fost revoltate de situație, au înțeles care vor fi consecințele situației, și totodată am fost de părere că într-un stat de drept, cei ce s-au făcut vinovați de situație ar fi trebuit să suporte consecințele. În schimb în România cazul a trecut de parcă ar fi fost doar o situație nefericită și cei care au creat-o au fost doar inconștienți. Un alt fapt concret, în RO doar se fac bancuri pe seama incompetenței și maleabilității viitoarei d-nei prim-ministru, în diasporă suntem cu adevărat revoltați de fapul că un semenea personaj va conduce țara. Alt exemplu, în timp ce pe facebook diaspora se luptă pentru a scoate în stradă cât mai mulți oameni la protestele de azi, aseară PRO-TV ne prezenta șuvoiul de turiști care au plecat de vineri dimineața către pârtiile din Prahova/Brașov pentru a se bucura de zăpadă. Eu am plecat din România pentru că m-am săturat să fiu altfel, să realizez că oamenii care mă înconjoară au cu totul alte priorități și nu vor să înțeleagă că e și interesul lor să nu accepte mizeriile servite de către politicieni. În concluzie, e doar părerea mea, nu așteptați ca diaspora să vină să facă ordine acasă în timp ce voi vă dați cu sania pe pârtiile înzăpezite sau vă chefuiți prin cluburi de fițe. Când încă nu făceam parte din diasporă, am luptat pentru o Românie mai bună, am realizat că sunt singură, fără spijin, așa că am renunțat. Sunt alături de cei care încă mai au puterea să creadă că lucrurile se pot schimba. Vă mulțumesc!

  8. Domnule Baconschi, speram intr-o revenire a dvs in arena publica. E greu, uneori e mizerabil, dar daca oamenii de pret ai natiei nu se implica mai mult, ajungem mai rau decit acum.
    Oricum, e de salutat prezenta dvs. aici.

  9. „Ne vom complace în această fundătură comunitară, sau vom fi suficient de imaginativi și de patrioți pentru a o depăși?” – Sunt de acord, „spatiul comunitar” in care traim a devenit o fundatura din care iese cine poate. In acest spatiu comunitar autohton aderarea la Zona Euro este o utopie, intrarea in spatiul Schengen este parca un proces fara sfarsit, iar aderarea la noul nucleu dur european este un proiect SF. Cu politicieni ca cei din PSD si un astfel de prim-ministru, cu majoritatea popluatiei care ar vota oricand cu PSD-ul, la ce te poti astepta? Nu poate sa iasa ceva bun din chestia asta. Nu cred. Acum doi ani eram dati ca exemplu de luptatori impotriva coruptiei, iar acum se pune problema daca mai suntem capabili sa tinem pasul cu tarile UE. Nici macar grupul Visegrad nu cred ca ne vrea pentru ca nu ne putem compara cu Ungaria, Polonia sau Cehia, tari destul de dezvoltate, avand o infrastructura comparabila cu cea din Vest. Singurul nostru atuu il reprezinta pozitia geografica si oamenii inteligenti din IT care sunt vanati de companii. In rest…nu stim ce va fi.

  10. Haida de! Elitele noastre calca in picioare toate regulile comunicarii. Nu au deloc contact cu masele. (A propos de Unire, acum 100 de ani, lumea nu era impartita pe clase si elitele nu se plangeau ca populatia e asa si pe dincolo. Nu cumva de asta au si reusit atunci?). Mineriadele le-au dat un fel de imunitate la critici. Papa renunta acum la infailibilitate, dar elitele noastre vor ramane vesnic fara cusur.
    Ati avut vreodata ocazia sa abordati cu Dl. Ciolos vrun subiect de cultura? Intreb pentru ca nu am vazut nicio opinie a dansului pe vreo tema culturala.

  11. Acum, ca parteneriatul strategic cu Japonia a fost rezolvat de PSDragnea, intrebarea dvs. este foarte oportuna. Nu-mi mai aduc aminte bine cine este responsabil de politica externa, dar urmatoarele zile (10-20) ne vor clarifica intentiile alesilor romanilor.

  12. De-a lungul Istoriei, cei ce-au instigat şi/s-au au decis să transforme societăţile au avut întodeauna un interes de clasă, o logică, şi, macar la începutul organizării lor, un program ideologic şi societal clar, chiar dacă ameliorabil.
    Articolul descrie natura si comportamentul unei societăţi imature şi poate chiar prea bătrâne (îmbătrânite) pentru a putea urmări evoluţia rapidă a noii societăţi propuse de lumea în care trăim.

    „Nu avem o majoritate democratică adaptată mental și psihologic la schimbările, ritmul și conținutul filozofic al postmodernității occidentale” iar „victima (sărăcită) a tranziției post-comuniste devine aliatul obiectiv (electoral și cultural) al unui comunism rezidual, spectral, dar omniprezent.” întregesc tabloul societătii româneşti cu concluziile deloc încurajatoare ale unei „crizei”actuale şi ale stării de „pesimism social fără precedent”.
    Practic, la acest moment al lecturii, autorul a spus totul ! Articolul ar fi putut, foarte bine, deveni, din articol, o ştire arhi-cunoscută.

    Dar să continuăm. Personal mă îndoiesc că nu au mai existat „precedente”, autorul articolului făcând aceeiaşi greşeală „naţională” : judecând, adică, prin prisma propriei experienţe, mult prea tânără şi prea tributară cacofoniei ideologice a României zilelor noastre.
    România traieşte într-o magmă profundă a unei gândiri rustice (ca să utilizez un eufemism), steril-repetitiva, lipsită de originalitate. Noua limbă pestriţă ce-a invadat „piaţa” snobismului fudul a unui tineret fără repere educaţionale solide, reprezintă, exact, arhetipul haosului actual. Lexicul cotidian este sărac, mimetic, „focusat” pe „trenduri” dubioase, ce ne strâng, pe-ici-pe-colo, haina de import, un second-hand lipsit de originalitate constructivă proprie. Utilizând aceleaşi cuvinte „la modă”, fără nici o „relevanţă”, „brandul” de ţară devine frunză în vântul istorie, urmărind traiectorii impuse de alţii.

    În ăst timp, „elitele”ori trăiesc din glorii trecute, ofilite şi nu totdeauna fără pată, ori se baricadează în spatele unor ziduri imaginare si defensive (ziare prietene, cărţi necumpărate de mai nimeni, etc) ori scriu articole descriptive, deja depăsite chiar în clipa redactării, despre o societate obosita de lipsa de coerenţă şi de cinismul amoral al celor ce profită de situaţie pentru a distruge şi ce mai e de distrus.

    „Ne vom complace în această fundătură comunitară, sau vom fi suficient de imaginativi și de patrioți pentru a o depăși? Rămâne de văzut și, desigur, de întreprins ceva, pentru a evita ”căderea fără plasă în golul istoriei” (sau măcar idiocrația)” se întreabă, mai mult sau mai putin retoric, autorul.
    Interogaţia este obsoletă şi livrească : cine sunt acei „noi” care se complac…? România sau „noi”, furnicile depresive, „patrioti” cu veşnica pungă-plasă românească la purtător ? Ce mai „rămâne de văzut” şi cine va „întreprinde ceva” pentru a evita „cădera în…”. Munţii îi poţi vedea de la distanţă, dar dacă vrei să-i „cunoşti” cu adevărat, trebuie să urci, pe poteci greoaie si întotocheate, către vârfurile înţelegerii.

    Pentru a schimba o societate trebuie timp, logică, disciplină, perseverenţă şi, mai ales, iubire de oameni (care să-ţi susţină lupta anevoioasă, cu lovituri din toate părţile).
    Şi atunci revin la un punctul deja evocat (de mine) şi de o extremă importanţă : Cine este capabil să o facă, să se implice, să lupte, să combată, să…
    Ori există astfel de forţe în ţară, ori au plecat cei mai buni şi atunci astfel de articole sunt „decât” defulări inutile, ce nu fac altceva decât să întreţină nevroza colectivă.
    Ne-am pierdut identitatea, într-o oarecare măsură, pt că societatea românească este grav dezechilibrată de emigrare, de plecarea tinerilor talentaţi şi a forţei de muncă a viitorului vândut al României lui Dragnea. Lipsa educaţiei („pe” toate registrele ei) face restul.
    Aşa că, vă urez să aveţi un moment de revelaţie revoluţionară, care să vă permită să priviţi (un timp) această societate aşa cum este ea, fără complezenţe, fără evadări într-un imaginar şchiop şi inutil şi (mai apoi) cu dorinţă si implicare „patriotica” sa contribuiti la salvarea ei, printr-o implicare concretă şi nu numai jurnalistică.

    Toate aceste articole defulatorii ale unui jurnalism dependent de rating, egolatru sau la fel de disperat, ca şi omul de rând, nu reprezintă (dupa mine) o contribuţie benefică la necesităţile reale (şi nu închipuite) ale societăţii noastre bolnave.
    Acţiunile sterile (arbitrare şi justificative) ale unor conştiinţe de funcţionar le las celor ce doresc să se mai afunde încă puţin în retorica fără viitor al celor ce aderă la „profeți[a] auto-realiz[ării]”.

    „Dansului ploii”, din acet articol (dar si din altele, puzderie…), îi prefer combativitatea unui Saul Alinsky, nu prea cunoscut Europei, dar cu rezultate probante şi încurajatoare, ce-ar fi demne de urmat şi la noi.
    Vă încumetaţi ?

    • Felicitari pentru curajul comentariului d-voastra!
      A ocoli problema politica si economica, a augmenta carenta culturala a majoritatii democratice, a prefera pozitiile institutionale numite celor alese, a rezista gures cu argumentele tocite ale umanismului angelic nu inseamna altceva decat (o alta) distantare de magma puturoasa a naturii noastre excesiv de adaptabile.
      Virulenta de televizor a opozitiei cultiva insidios establishmentul cu aerul ca -acusi acusi- il demoleaza. Cu ochii fixati pe varful piramidei, intelighentia ignora bazele acesteia invocand deranjul nisipului strecurat in pantofii de lux.
      Toata lumea refuza cu indarjire sa priveasca spre bazele teoretice si practice ale partidelor politice, ca vectori ai democratiei. Membrul de partid este marea fictiune: partide cu zeci/ sute de mii de membri se sprijina pe umbre. Pe cat de vocali sunt activistii pe atat de muti membrii. Disparitia subita a partidului unic cu milioane de membri ca si aparitia intempestiva a puzderiei de partide fara membri au fost un fel de operatii magice, fara legatura cu vreun efort al elitelor ce ne sparie acum cu intrarea in hibernare. Aceasta expresie a stazei, dominata de frica si de lene, este contrata copios, in afara, de milioane de mahalagii care au plecat in lume fara translatori si, inauntru, de zeci de mii de tineri care exerseaza accesul la butoanele democratiei.
      Vasta operatie de castrare a mintilor cu apetit politic a reusit. Trecutul trage sa moara. Gospodari si gospodine dau cu sapca de pamant si chiue tropaind prin noroaie: la trecutul mare, mare viitor…
      Iar prezentul? Trage. Ganditor trage coca-cola cu paiul.

    • Saul Alinski? Mentorul lui Hillary si Obama? Cel care a dedicat Stanei o carte (pentru ca a fost primul care a spus „nu”)? Tare as fi curios sa stiu ce reactie are Dl Baconschi, care e cestin-democrat.

  13. Natura stazei este optiunea politica in favoarea unei paradigme perdante si pe viitor!
    Elita nu a inteles macar sa fie environment-friendly, sprijinind proiectul „demnitatii” pe model polonez al extractiei prin fractionare hidraulica a gazelor de shist! :-(

  14. Nu s-a scris demult un text de o asemenea luciditate in presa noastra, care incepe sa piarda din vedere mizele capitale. Este una dintre temele foarte rar abordate i ultimii zece ani – pozitia mentala a societatii fata de occidentalizare, de modernizarea accelerata. Da, pot sa afirm ca si eu ma numar printre cei care, dupa 2007, am decantat cu tot mai mare dificultate „schimbarile socioculturale care au definit perioada 1990-2007” – doar ca nu impartaseam fantasmele trecutului si continui sa cred in necesitatea modernizarii si a integrarii mai accentuate cu Apusul. Ar fi interesant sa dezvoltati tema intr-un studiu!

  15. Nu cred ca avem o atat de mare problema cu oamenii care alcatuiesc societatea romaneasca. Toti incearca sa arunce vina in carca lor pentru propriile neputinte. Avem o majoritate care isi doreste foarte mult sa se sincronizeze cat mai rapid cu lumea occidentala. Si asta chiar in conditiile in care societatile occidentale sunt ele insele intr-un proces de schimbari majore cu multe necunoscute. Problema noastra sunt elitele, cele care ar trebui sa traga dupa ele un popor, o natiune. Neputinta si confortul lor fac ca aceasta tara sa fie capturata, nu dorinta majoritatii populatiei. Poate ca veti spune ca daca e asa, de ce nu se revolta. Da, asta este o chestiune culturala care caracterizeaza intreaga societate, dar nu scuza in niciun fel elitele care nu reusesc sa articuleze o miscare politica consistenta care sa duca societatea romanesca spre o consolidare a modernitatii ca pas necesar pentru a intelege si a ajunge in postmodernitate.

  16. Spre Occident, evident. Orice om care se simte tehnocrat la cap, care are veleitati de ministru si care se defineste ca intelectual pro-occidental asculta indemnul celor mai intelepti mentori ai patriei si fuge. Chiar si omuletii simpli, fara ambitii si fara patalamale pretioase, dar conectati la spatiul cultural occidental, asculta si ei de parintii spirituali/tehnici ai Romaniei [cati or mai exista prin tara] si se pregatesc sa paraseasca ograda lor mizera si puturoasa, cu cariera, cu nevasta, catel si purcel. Pana si eu, un umil eurosceptic traitor la sat, ascult discursurile inflacate anti-romanesti ale elitei noastre intelectuale si ma las convins: aici nu’i de trait. Insa, de data asta, cred ca o sa zic pas Europei si o sa ma indrept catre America…asta pentru ca nu m’am dezbarat de suveranism, iar in UE nu e prea bine privita chestia asta [poate asta isi doresc si intelectualii care triaza fortele de munca in pepiniera Romania: sa ii directioneze subtil pe ai mai caposi catre alte zari, dandu’le de inteles ca Europa cea multiculturalista si multilateraldezvoltata nu are nevoie de ei]

  17. Din pacate, nimeni nu poate sa inteleaga ca putem si noi ajunge ca Grecia, care nu prea produce nimic, unde nu se intimpla nimic, in afara faptului ca sint inglodati in datorii. Sintem exact pe calea cea buna…

    • Turcia ravneste Grecia, „posesia” ei conform dreptului otoman. Rusia pofteste pe tava toata Europa, conform testamentului lui Petru I, in mod ciudat scolit prin Europa.
      Asta aminteste de vanatoarea d eneandertalieni, mai inteligenti, zice-se, decat sapiens. Iacata exemplele docente, doua la numar. Sa-i citezi si pe chinezi n-are sens, ei au propria lor istorie pe propria lor planeta.

  18. Deja cred că nu se mai pune problema de „occident” ci de normalitate și civilizație. Ne îndreptăm tot mai rapid spre Venezuela și ne facem că nu vedem semnele. Fără industrie, fără resurse, fără viziune si cu o imensa datorie externă care creste zilnic. Cu o clasa politică puternic coruptă, avară și dominanta de 60+ de ani.
    „Generatia voastră” a făcut cam toate experientele posibile de copii răzgâiați ai comunismului.

    • „Cu” occidentul, da.

      „Cu” NATO înseamnâ protecție sigură sub scutul nuclear american.
      „Cu” UE înseamnă stat de drept și AQUIS COMMUNAITAIRE asumat 2007 prin tratat de stat.

      De rezolvat ramâne „decalajul secular” cu occidentul. Tinerii de azi din țară sunt în stare să transforme societatea civică după aspirțtiile lor, să-și clădeascățtara după propriul crez. NU au nevoie de „indicații prețioase” ale conducătorului iubit, ale partidului, ale ortodoxiei, etc. Ei sunt stăpâni pe soarta lor, pe viața lor zi de zi, sunt oameni liberi asociați egali cu oamenii liberi din UE, cu vecinii mai apropiați sau mai îndepărtați în SUA/UK/Canada.

      Nu trebuie recapitulat, nu trebuie cunoscut, nu trebuie încercat, nu trebuie preluat din urmă în defazaj de timp „istoric” tot ce s-a întâmplat în occidentul mult lăudat. Și la Paris, Roma, Bruessel, NY se fierbe numai cu apă.

      Mă refer aici la „postmodernism” ca un curent, o perioadă în literatură, artă, filozofie, sociologie, psihologie, etc. care poate fi interesant pentru specialiști în literatură, artă, critici literari, etc. Dar numai atât! Postmodernismul are slăbiciunile și limitele bine cunoscute și discutate în occidentul secolului 20. O reflectare critică despre „postmodernism/ poststructuralism” se poate citi în: Consilience. The Unity of the Knowledge. Edgar O. Wilson 1998 NY, profesor de biologie evolutionarâ, 41 de ani la Harvard/SUA. (….aici : Die Einheit des Wissens. Traducere din Consilience: …. „ Alle Bewegungen tendieren zum Extremen. An diesem Punkt sind wir auch heute wieder in etwa angelangt. Der überschwengliche Selbstverwirklichungsdrang von der Romantik bis zur Moderne hat schließlich zur Postmoderne geführt, oft auch Poststrukturalismus genannt, vor allem in ihren eher politischen und soziologischen Ausdruckfromen.

      Die Postmoderne ist die äußerste Antithese der Aufklärung….. Aufklärer glauben, daß wir alles wissen können, radikale Postmoderne glauben, daß wir nicht wissen können.

      Die postmodernen Philosophen, eine meuternde Mannschaft unter der schwarzen Fahne der Anarciei, stellen die Grundlagen von Wissenschaft und traditioneller Philosophie in Frage. Realität behaupten sie, ist ein vom Geist hergestellter und nicht ein von ihm aufgegriffener Zustand. In der extremen Form dieses Konstruktivismus gibt es keine „reale” Wirklichkeit, keine objektiven Wahrheiten, die außerhalb der Aktivität des Geistes ligen, sondern ausschließlich Versionen, die von den herrschenden sozialen Gruppen verbreitet werden. Auch Ethik könne auf keiner festen Basis ruhen, angesichts der Tatsache, daß jede Gesellschaft ihre eigenen Werte zugunsten derselben unterdrückerischen Kräfte schafft. Träfe diese Prämisse zu, dann folgte daraus, daß eine Kultur so gut wie jede andere ist in ihrem Ausdruck von Wahrheit und Moral, jede auf ihre Weise. Noch deutlicher kommt die Postmoderne in der Destruktion zum Ausdruck, einer Technik der wissenschaftlichen Literaturinterpretation, die davon ausgeht, daß die Absichten eines Autors ausschließlich für ihn erkennbar seien, …. Denn wenn die die radikal postmodernistische Prämisse stimmt, dann können wir nie sicher sein, ob es wirklich das ist, was er meinte. Dieses Puzzle das ich geneigt bin als „Derrida Paradox” ad acta zu legen, ähnelt dem kretischen Paradox: ein Kreter schwört: „Alle Kreter sind Lügner”…. Es wäre verlockend die Postmoderne mitsamt der Theosophie und dem transzendentalen Idealismus ins Kuriositätenkabinett der Geschichte zu stellen, wäre da nicht die Tatasache, daß sie das Denken der Sozial-und Geisteswissenschaften wesentlich beeinflußt hat…. den gewöhnlich linskorieneeirten Denkmustern der allgemeinen Postmoderne sind Afrozentrismus, die sozialkonstruktivistische Sozialanthropologie, die „kritische Sozialwissenschaft”, die komplexe Ökologie, der Ökofeminismus, die Lacansche Psychoanalyse, die Latoursche Wissenschaftssoziologie und der Neomarxismus zu verdanken…. Wenn ich könnte würde ich Foucault sagen, daß doch alles nicht so schlimm ist… Dennoch: Hier ein Salut an die Postmodernen. Als Zelebraten einer korybantischen, ausgelassenen Romantik bereichern sie unsere Kultur.. … Sie gemahnen uns daran, daß wir vieleicht, nur vielleicht, falschen Vorstellungen anhängen…. Doch am meisten zählt, daß sie die traditionelle Wissenschaftlichkeit unermüdlich kritisiert. Wir werden immer Postmoderne oder andre Rebellen benötigen…. / /…. …Postmodernismul e antitesa cea mai extremă a iluminismului/umanismului. Iluminiștii cred că putem ști totul. Postmoderni radicali cred că nu putem ști nimic. Filozofii postmoderni pun semnul întrebării asupra bazelor fundamentale în știință și în filozofia traditională. Toate sunt un construct al spiritului … impus de clasa dominantă în interesul ei .. … de obicei sunt de stânga… Ecofeminismul, Afroentrismul, Neomarxismul…. avem nevoie întotdeauna de rebeli, postmoderni sau alții.).

      O consecință a conceptului francez de „refondare- adâncire” a UE e îndemnul 2017 al lui E. Macron/Paris: să se conecteze universitățile europene cu studenți/profesori care cunosc profund cel pțtin încă două limbi europene, pe lânga limba maternă. Indemnul e o parte a conceptului francez de „refondare- adâncire” UE/ZE. Locuitorii europeni în 27 state partenere e bine să cunoască limbile vecinilor, al celorlalți cetățeni în orașele metropolă, cu peste 100 sau 200 limbi vorbite de „citoyeni”.

      Sunt de acord. Tinerii de azi în țară pot învăța ușor limbi, limbile vecinilor, limbile UE.

  19. O analiza eleganta,pe alocuri eufemistica,a unei realitati triste,daca nu dramatice. Am retinut doua formulari. Prima, realista: „fundatura comunitara”. Da,ne adancim intr-o fundatura comunitara confundata comod cu patriotismul. A doua,politic corecta,”elitele politice” (romanesti).Amintesc definitia: „elita – un ansamblu de indivizi considerati cei mai buni,cei mai demni de a fi ales,cei mai remarcabili prin calitatea lor”. Deci.. Nu,nu poate exista imaginatie (in sens pozitiv de creativitate) intr-un mediu paralizat si sufocat
    (coruptie,lasitate,frica,oportunism), unde competentele se rarefiaza vertiginos si periculos.

  20. Marsul de azi este foarte ,foarte important . Desigur ca nu va cadea vreun guvern sau nu va demisiona vreun parlamntar sau careva de la CCR sau altele/altii asemenea, dar in acest moment cand in plan european atentia este indreptata spre ce se intampla la noi si credem ca se cunoaste si scrisoarea trimisa de organizatiile neguvernamentale organizatoare ale marsului catre Guvernul Romaniei si catre Ministrul Justitiei si mai ales dupa acel Raport distrugator publicat joi de Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), organismul anticorupţie al Consiliului Europei (CoE), cat si dupa ce s-a stabilit ca in ce de a doua sesiune plenara din acest an adica in cea din februarie a Parlamentului European de la Strasbourg conform deciziei Conferintei presdintilor compusa din liderii grupurilor politice si presedintele Parlamentului Europen se vor discuta problemele de la noi privind justiti, numarul mare de oameni va fi cel mai pternic argument cu care putem veni in sprijinul acestor eforturi europene.
    Pe azi la ora 18:00.

  21. Autorul are absoluta dreptate!
    Romania va rata si Cea de-a IV-a Revolutie Industriala, la fel cum le-a ratat si pe toate celelalt, deoarece e programata sa dispara mai devreme ori mai tarziu. Daca va mai aduceti aminte, dupa reformele lui Cuza, in vremea lui carol1, pestete 90% din pop era gettoizata in rural, la limita supravietuirii, in plina Revolutie Industriala Mondiala! Principalul aliat si al Romaniei Independente fiind la acea data inapoiata RUSIE caruia carol1 ii facea tot felul de concesii teritoriale si nu numai privind la Soseaua Kiseleff si asa-zisa DOBROgia.
    Razboiul romano-roman se va inteti, deoarece ne afundam in CRIZA. Interesant de observat organizarea unora (aproape militara) si pasivitatea altora. Ma gandesc la cei din orasul ceausisto-comunist CLUJ cu o evolutie programata in postceausimul actul fara de viitor.
    A! propos.
    La 100 de ani de la UNIRE si facerea ROmaniei MARI, celalta fiind chipurile mica in tot si toate fara vagauna si fundatura Europei, dupa cum auziti, desiguri, majoritatea jurnalistilor in frunte cu Patriarhul si politicienii celui mai sarac, inapoiat si fara viitor stat din Europa, NU pot vorbi corect limba romana atunci cand se PRONUNTA!

    • sa NU uitam nici faptul ca resursa care ne-ar fi putut propulsa direct in fruntea celei de-a doua revolutii industriale alaturi de GERMANIA – care intrece Imperiul Britanic la toate capitolele dupa 1850 -, ne era exploatata de tot felul de strain fara niciun beneficiu pentru pop statului INDEPENDENT!
      Abia cand vasluianu” MALAXA prindea cheag sub carol2 am ajuns si noi sa profitam – doar ca ca el trebuiau sa fie macar opishpe, daca nu zeci si sute!

  22. In opinia mea actual in Romania este la putere…. dreapta! Pentru ca in substanta si substrat politic PSD este mai degraba de dreapta (chiar extrema dreapta frizand cu nazismul care in fond e reversul in oglinda a comunismului). Daca ne uitam atent, in fosta URSS, in special Russia precum si Europa de Est fostii comunisti au ajuns actualii politicieni de dreapta (o dreapta nationalista. Lumea ii da tot inainte cu Tzarul Putin „comunist” insa in realitate Tzarul este de dreapta ca si politica lui). Practic fostele elite comuniste s-au transformat in actualele elite nationaliste de dreapta in tot Estul fost comunist. Daca analizati atent PSD si toate derivatele (toti desprinsi din fostul FSN) au aplicat mai multe masuri de dreapta decat au aplicat PNL considerat ca fiind de dreapta. In fapt PNL a aplicat si promovat mai degraba politici si concepte de stanga. Iar elita intelectuala care se vantura pe la Bucuresti a fi de dreapta este in fapt deabinelea de stanga. De aceea rezoneaza cel mai bine cu politica Partidului Democrat din USA, care stim, e stanga americana.
    Dupa ce Trump a castigat alegerile in USA impreuna cu Republicanii, unii lideri PSD si mai ales Dragnea au prins trenul, si-au dat seama ca acum e momentul lor. Ceea ce se petrece in politica americana se repercuteaza direct si la Bucuresti. Apropos, eu cred ca ceea ce s-a intamplat acum la Bucuresti este cu binecuvantarea sau poate ordinul de la Casa Alba, direct de la Trump care probabil vede PSD si Dragnea ca singurii politicieni „garantati ne-pro-democrati” din elitele de pe Dambovita. Asa este daca ne gandim ca PSD-ul a fost mereu marginalizat cat la putere in USA s-au aflat Democratii si Obama, moment cand la noi DNA-ul a schimbat macazul, adica din fosta „leguma” s-a transformat intr-un zmeu.
    Parerea mea e simpla – PSD este singura forta care contine mentalitati si deci politici practice de dreapta in Romania. Iar Dragnea e sustinut probabil de Trump si apropiatii acestuia vizibil pro-israelieni (toata lumea stie de consilierii din Israel, de afacerea Black Cube si de alte chestiuni suspecte legate de Israel, in prezent deosebit de recunoscator lui Trump!).
    In fapt lucrurile sunt cu susul in jos in Romania iar rumanul majoritar ca mentalitate profunda este anti-stanga si pro-dreapta chiar extrema. Mentalitatea majoritara la rumani este lacomia, egoismul, indiferenta si lipsa de empatie pentru cei din jur girata cu disperarea supravieturii cu orice pret. Rumanul nu vrea sa imparta nimic cu nimeni. Se bat fratii, fii si parintii intre ei pe mosteniri si averi. Acest tip de popor nu agreeaza nimic de stanga pentru ca stanga inseamna colectiv si a imparti. Aparent poporul pare sa vrea numai stanga si bolsevism nationalist dar asta e numai o aparenta, un ambalaj, in profunzime toti vor colectiv si imparteala doar cu gandul ca vor lua doar ei, daca se poate totul cu maxima lacomie!
    Parerea mea este ca Romania nu e condusa din interior, inca de mult. Ceea ce se intampla acum este efectul noii administratii de la Casa Alba si aici se vad si conflictele interne care exista in varful administratiei USA intre cele doua tabere, democrati si republicani. Iar politica externa a lui Trump este…. asa cum este, probabil se va dovedi pe termen lung gresita si paguboasa pentru USA. Republicanii sunt cei care fac buna intelegere si cu seful canibalilor daca asta le garanteaza alianta si accesul la ce-i intereseaza in tara bananiera condusa de seful canibalilor. Republicanii nu se baga acolo unde nu le iese direct profit. Sunt de dreapta. Democratii sunt aia care se limiteaza singuri pentru niste concepte, principii si idealuri ajunga, iata, sa faca sub Obama din USA un jandarm mondial pe gratis, adica ala care face si treaba, aduce si bani de acasa! Pe asta a castigat Trump. Iar in trecut stim bine ca Republicanii au girat tot soiul de dictaturi si canibali in numele stabilitatii politice si profitului.
    Probabil ficusul Iohannis a primit ordin de peste ocean sa accepte gospodina propusa indirect de Dragnea. Iar noi i-am sarit in beregata nestiind ca defapt el este o marioneta ca si ceilalti.
    Cumva traim vremuri fanariote moderne, marionetele care „conduc” Romania sunt tinute la putere atata vreme cat reusesc sa produca oua, lapte si blana pentru Stapan.
    Evident, veti spune ca sunt trol rusesc :))) In ce-l priveste pe nea Putin, asta s-a umflat precum broscoiul din fabula franceza dupa care da din colt in colt descoperind ca totul e pe bani, iar Rusia nu mai are parale sa sustina politica globala megalomanica a liderului vanator.
    Din pacate atata vreme cat astfel de personaje au ajuns sa conduca lumea ne aflam cu totii in pericol. Iar noi, aici pe malul Dambovitei suntem doar mici victime colaterale. Numai Dumnezeu ne poate ajuta la halul in care am ajuns!
    Apropos, dl. Baconschi, va stiu din MAE, pe vremea aia nu va coborati privirea catre gandaceii din jur, erati mare… si foarte orb!

  23. E dificil sa aiba loc o schimbare intr-un popor care are tot ce-i trebuie fara sa depuna nici un efort.

    Socialismul postdecembriest omniprezent s-a straduit (oarecum inconstient) sa mentina hranirea gratuita a unei mase imense de dependenti. Este conditia perpetuarii socialismului.

    Toata lumea stie insa, inclusiv promotorii socialismului romanesc actual, ca nu poate dura la nesfarsit. Ca va veni vremea cand vom plati cu totii. Dar spera sa nu li se inample lor. Spera fiecare sa gaseasca fie o cale de a profita, fie o cale de a fugi.

    „Fuga” este usoara, pentru ca suntem in UE. Incet, incet, Romania se restrange la borfasi si inculti.

    Eu consider insa ca vremea socialismului a trecut. Si ca are loc o intoarcere acestei tendinte macabre a fugii sau inregimentarii.

  24. Propun un paradox.
    Romania va deveni mai occidentalizata daca va iesi (nolens volens) din UE, sau UE schimba regulile dreptului la munca, si 3 milioane de romani, care nu si-au luat masuri de prevedere si nu-au dobandit o a doua cetatenie, vor trebui sa se intoarca in tara. Acestia vor occidentaliza Romania.
    Cum iesirea din UE, sau schimbarea dramatica a dreptului la munca, care inseamna practic desfiintarea UE, nu sunt de dorit, trebuie sa asteptam disparitia naturala a inca 3 milioane de pensionari.

    • Comentariul ăsta e cea mai bună dovadă privind monștrii pe care i-a creat comunismul. De asemenea, e cea mai bună dovadă că mai întâi trebuie să meargă la loc cu verdeață toți cei care s-au format ca oameni în comunism, pentru ca în România să înceapă realmente să se schimbe lucrurile.

      Până la urmă, cine reprezintă România de azi? O ceată de scelerați care consideră că tot ce produc milioanele de români plecați le aparține lor de fapt? Din perspectiva asta, e vreo diferență între cei 3 milioane de pensionari și autorul comentariului de mai sus?

      A discutat vreodată autorul comentariului cu astfel de pensionari? Știe autorul comentariului de ce votează ei PSD sau dacă ar dori ei ca proprii copii și nepoți plecați din țară să fie obligați să se întoarcă?

  25. Toata credibilitatea articolului cam piere la sintagma „confort consumist” care ar descrie Romania dupa aderarea la UE. 4 milioane de emigranti, milioane de familii sfaramate. Ruralul devastat. Rata saraciei 25%, rata deprivarii 50% (date 2017!). 86% din salarii sunt sub salariul mediu si aproape 50% sunt cu salariul minim (date 2016). Autorul ce stie de fapt despre Romania? Hai s-o mai lasam cu ideologiile, cu „comunismul rezidual” (ce-o fi aia?). It’s the economy, my dear.

  26. „Chassez le naturel, il revient au galop!”(cu cat va negati metehnele, cu atat ele se exprima mai puternic) este o avertizare devenita proverb, deoarece nu face doar sa enunte o realitate. ci propune (implicit!) o introspectie lucida, oricui doreste o reala schimbare a comportamentului dovedit pagubos.
    Intrebarea la care am avea de raspuns cu sinceritate, ar putea fi : unde ne simtim „acasa”?
    Atentie, insa!!! Nu, unde ne-ar place sa ne simtim bine, nu unde ne imaginam ca am trai convenabil, si nici unde credem ca ne-ar fi locul, ci pur si simplu : unde ne simtim la noi acasa?
    Daca, asa cum indraznesc sa cred (scuze daca ma insel), nu impartasim spontan si natural, viziunea occidentalilor despre libertate si toleranta, dar si despre datorie, munca, merit sau integritate ne-negociabila, inseamna ca mentalitatea noastra nu este in armonie cu restul familiei occidentale europene. Nu inca.
    Desigur, nici ei nu sunt toti la fel, dar, in punctele esentiale, pe care le-am mentionat, nu sunt divergente.
    De ex, indiferent ca sunt catolici sau protestanti, societatile occidentale sunt reglate in spiritul respectului drepturilor tuturor cetatenilor, casatoria homosexualilor nu reprezinta nicio problema, mari probleme fiind insa coruptia, furtul si plagiatul, in general, si in special in cazul politicienilor!
    Nu intentionez sa spun ca la noi e „mai bine sau mai rau”, realitatea face ca nu e ca…la ei!
    Deci, daca suntem occidentali doar teoretic, e asemanator cu faptul ca economia ne duduie, dar noi ducem lipsa de esential (mancare, apa si aer de calitate, scoli, spitale, drumuri civilizate) : nu e tocmai ideal….

  27. „Principala noastră problemă nu e de natură politică sau economică. E de natură culturală: nu avem o majoritate democratică adaptată mental și psihologic la schimbările, ritmul și conținutul filozofic al postmodernității occidentale.”
    Din pacate, minoritatea „adaptata mental […]” la „postmodernitatea” occidentala / europeana, nu are nici ea solutia buna, corecta, sanatoasa, cel putin pentru cei cu mentalitate de DREAPTA. Raspunsul corect si necesar la intrebarea din titlu l-am gasit nu in articolul de mai sus, ci aici: https://thetrueeurope.eu/o-europa-in-care-putem-crede/

  28. Intr-adevar, exista o “staza” economica si sociala, dar ea nu se datoreaza naturii culturale a romanilor, ci proiectului politic in care Romania a ramas inghetata in ultimele aproape trei decenii. Pentru impasul in care am ajuns, nu trebuie sa dam vina pe Romania profunda. In niciun caz, pe factura identitara, psiho-culturala a poporului roman. Ar fi ceva facil, dar las si necinstit. Raspunderea apartine Romaniei superficiale, clasei politice postdecembriste. Inadaptarea si erorile sunt ale politicii. O politica lipsita de viziune, corupta si suficienta siesi.

    Romania nu a mers pe pilot automat. A avut niste “piloti” – partide, guverne, presedinti. De ce sa nu recunoastem? In ultima instanta, politica reuseste sa-i duca pe oameni tot acolo unde vrea ea. Prin urmare, politica, nu cultura ne-a dus in fundatura. Decontarea trebuie sa se faca politicii. Nu culturii. Daca pornim de la premisa, falsa dupa parerea mea, ca problema noii paranteze istorice, ca si cea comunista, nu ar fi politica, ci culturala, mi-e teama ca ajungem iarasi la tentatiile culturnicismului si “omului nou”. Adica, la o cultura modelata politic, un stereotip comunist pe care l-am crezut abandonat sau uitat. Ne intoarcem, ni se sugereaza chiar sa o facem, la aceeasi veche problema scop-mijloace, in care mijloacele pot compromite orice scopuri.

    Cred ca sansa noastra e sa ne apropriem luciditatea si alegerea, sa iesim din nostalgia fata de Occident si liberalism (Fr. Fukuyama a facut-o de mult). Asa cum am iesit din nostalgia comunismului, care a venit tot pe aripile ideilor experimentale occidentale si ale banilor de implementare occidentali. De ce sa nu vedem criza si fragmentarea Vestului? De ce sa refuzam un diagnostic real, bazat pe fapte si consecinte vii, palpabile, ca paradigma filozofica a postmodernitatii occidentale si-a atins limitele, ca si-a consumat potentialul de dezvoltare? Continuam la nesfarsit cu pesimismul gnoseologic de a ne considera o periferie sau un minorat? Asteptam ca Vestul, refuzand sau neputand sa se reformeze, sa-si deconteze din nou crizele structurale in Est? Nu mi se pare un semn de inteligenta. Nu atata timp cat stam cu spatele la altfel de experiente, de StartUp Nations. Politica inteligenta este un subsistem sau o organizatie care invata, care isi extrage, deci, resursele de adaptare din invatare, indeosebi din invatarea comparativa. Sunt optimist pentru ca suntem un popor optimist.

  29. Cu voia dumneavoastra, un scurt comentariu critic la afirmatia: “elita pro-occidentală din România intră în hibernare.” Cred ca politica si politicienii trebuie sa se raporteze invariabil la realitatile democratiei. Doua realitati invariabile ale democratiei sunt cele desemnate prin conceptele “ciclu electoral” si “mandat electoral”. Oricum le-am intoarce si analiza, substanta lor comuna este aceeasi – tranzienta. In mod cert, Donald Trump se va intoarce, profesional, la afacerile imobiliare, la ceea ce a facut inainte de a fi ales presedinte al SUA. Deci nu va „hiberna”, nu va ramane somer precum, candva, „revolutionarii de profesie”. Si tot pe exemplul din acelasi spatiu politic, sa observam ca inainte de a fi pro-cineva sau pro-altceva, cel care conjunctural se afla in varful verticalei politice americane este pro-american. Inca o remarca, legata de ultimul cuvant cu care se incheie articolul: “idiocratia”. Nu este cumva o greseala? Nu cumva s-a dorit sa se scrie “ideocratie” (puterea ideilor) si a iesit “idiocratie” (puterea idiotilor, natangilor)? Nu de alta, dar cuvantul “idiocratie” ne aminteste repugnabil de expresia brucanista “stupid people”…

  30. Spre Occident sau îndărăt cu intelectualii publici

    Un articol captivant aparut recent pe platforma Contributors.ro ( Theodor Baconschi – Spre Occident sau indarat ) reitereaza teza arhicunoscuta a „inapoierii” societatii romanesti („nu avem o majoritate democratică adaptată mental și psihologic la schimbările, ritmul și conținutul filozofic al postmodernității occidentale” ) si ofera ocazia ideala de a face o sinteza a pozitiilor exprimate de intelectualii publici de la noi la sfarsit , si respectiv inceput de an , inclusiv aceea exprimata de catre autorul articolului citat :

    ” „No, hai!” e un îndemn care scoate poporul român la lumină. Acum avem prilejul să arătăm că nu suntem o adunătură de oameni așezați între granițe de borfași. Ieșind în stradă cu sutele de mii, ne vom așeza ființa pe tipsia națiunii care suntem și o vom arăta lumii întregi. Așa cum am arătat-o și în decembrie ᾽89, așa cum am arătat-o și în acest început de an.”
    Gabriel Liiceanu
    18 decembrie 2018
    http://www.contributors.ro/editorial/%E2%80%9Eno-hai%E2%80%9D/

    ” Pe 8 aprilie 1965, când împlinește 54 de ani, Cioran notează: „Mi-a trebuit o viață întreagă ca să mă obișnuiesc cu gândul că sunt român”. Dacă îi acordam credit lui Cioran, scriind despre fericirea românească ar fi trebuit să pot dovedi că fericirea este cu putință într-un loc consacrat istoric al nefericirii. „Această mulțime de strămoși care se tânguie în sângele meu…”, clamează Cioran în Silogismele amărăciunii. Acest prezent care ne hărțuiește clipă de clipă!, putem adăuga noi . Acest loc în care viitorul ne este periodic sustras și în care nici un vis nu pare îngăduit! . ”
    Gabriel Liiceanu
    30 decembrie 2018
    http://www.contributors.ro/cultura/%C8%9Bara-noastra-in-termeni-de-destin/

    ” Ce ne leagă? Cum trăiesc românii de azi sentimentul solidarităţii? Teoretic – şi retoric –, primul răspuns se referă, de obicei, la solidaritatea naţională. „Toţi sîntem români!“ Buni sau răi, de dreapta sau de stînga, săraci sau bogaţi, mai mult sau mai puţin oneşti, dar români. Dinaintea trecutului „eroic şi martir“, a „barbarilor de tirani“, a sarmalei strămoşeşti şi a cîntecelor de dor şi jale, ne deşteptăm, ca la un semn, din „somnul cel de moarte“ şi stăm uniţi, umăr la umăr, cu lacrimi în ochi: „Pe-aici nu se trece!“ Foarte curînd, apar, totuşi, nuanţele… La o adică se poate trece.”
    Andrei Plesu
    28 decembrie 2017
    http://adevarul.ro/news/societate/solidaritati-1_5a44a62cd7af743f8dcd1a52/index.html

    ” În România se vorbeşte mult. Sîntem un popor epic, liric, dramatic, gata oricînd să practice confesiunea, lamentaţia, memorialistica şi bancul. Conversaţia e aproape un viciu, pasiunea istorisirii are o lungă tradiţie. Strada e zgomotoasă, cîrciuma sau cafeneaua – suprapopulate.”
    Andrei Plesu
    18 ianuarie 2018
    http://adevarul.ro/news/societate/ce-avem-spus-1_5a60584fdf52022f759ea605/index.html

    ” În întreaga lume postcomunistă se poartă o mare bătălie politică și morală. Rolul intelectualilor critici este esențial nu doar pentru definirea mizelor acestei lupte, dar și pentru formularea mai clară a acelor valori care trebuie apărate împotriva profeților neocomuniști și/sau neotribaliști. Intelectualii (mă gândesc acum la cei pe care îi numim intelectuali critici) sunt cei care trăiesc pentru și din cultivarea ideilor, fiind totodată implicați, de partea democrației, în conflictul care se desfășoară în sfera publică.”
    Vladimir Tismaneanu
    8 ianuarie 2018
    http://www.contributors.ro/global-europa/intelectualii-adevarul-%C8%99i-politica/

    ” Principala noastră problemă nu e de natură politică sau economică. E de natură culturală: nu avem o majoritate democratică adaptată mental și psihologic la schimbările, ritmul și conținutul filozofic al postmodernității occidentale. Asta n-ar crea nicio dificultate, dacă nu am fi parte a Occidentului, prin dubla apartenență la UE și NATO.
    Așa, suntem și nu suntem. Părem ajunși și încă pe drum. Înăuntru și totuși pe dinafară. Plini de posibilități și încă neputincioși. Limpezi ca orizont și confuzi în mijloace. Pregătiți deopotrivă pentru un salt decisiv și pentru o prăbușire fără plasă în golul istoriei.”
    „Teza mea este că societatea românească a atins plafonul capacității de a procesa marile schimbări socioculturale care au definit perioada 1990-2007 și că se livrează acum fantomei unui trecut care nu vrea să moară.”
    Theodor Baconschi
    19 ianuarie 2018
    http://www.contributors.ro/editorial/spre-occident-sau-indarat/

    Dar autorul nu se opreste aici . In viziunea sa extrem de originala si de psihologizanta , evolutia politica a unei tari nu depinde de actiunea si responsabilitatea fortelor politice , respectiv a guvernantilor , ci de configuratia mentala dominanta („Orice evoluție politică are ca punct de pornire o configurație mentală dominantă.”).
    Pe cale de consecinta, „neadaptarea majoritatii la post-modernitatea occidentala” si „configuratia mentala dominanta” ar explica probabil pesimismul fara precedent , blocajul social si ceea ce un guru al comentariului politic din anii `90 si maestru al eschivei si echivocului social ca Octavian Paler a denumit drept „razboiul romano-roman”:

    ” Triumful plagiatului academic, al imposturii profesionale și al unui substrat rustic valorizat în spiritul unei presupuse ”revanșe” identitare a generat un blocaj indiscutabil, o criză de reprezentare și o stare de pesimism social fără precedent, care ar trebui să ”preocupe” ceva mai intens ansamblul elitei politice. Acomodarea mentală cu ”fatalitatea” unui destin mediocru alimentează deocamdată paroxismul războiului româno-român, jucând totodată rolul perfid al profeției auto-realizate.”

    Ca lucrurile sa fie si mai interesante , in buna traditie a paradoxului autohton autorul isi dinamiteaza singur tezele initiale despre „neadaptarea majoritatii la post-modernitatea occidentala” si „configuratia mentala dominanta” aratand unele din cauzele reale ale stagnarii si involutiei societatii romanesti :

    „ În paralel, am avut forțe politice și economice, dar și ”structuri” care au temporizat occidentalizarea țării, menținând pe agenda publică și în conștiința ”celor mulți” imaginarul simbolic al fostului regim. Aceste forțe, abile și persistente, sunt și cele care au instrumentalizat frustrarea ”perdanților” apăruți în tranziție, punând bazele eurosceptismului care pare să fi depășit, recent, jumătate din populație: am numit astfel cea mai spectaculoasă ilustrare a ”sindromului Stockholm”, în care victima (sărăcită) a tranziției post-comuniste devine aliatul obiectiv (electoral și cultural) al unui comunism rezidual, spectral, dar omniprezent. ”.

    Problema este ca aceste forte politice si economice si aceste structuri raman fara chip si fara nume, singura certitudine fiind regresul societatii romanesti pe toate planurile :

    „Întrebarea pe care v-o pun privește natura (deci și durata) acestei staze. Evident că occidentalizarea va continua, prin impactul difuz, dar constant, al celei de-a patra revoluții industriale. Ea va fi însă dramatic încetinită, lungind ciclurile de redistribuire a resurselor și aplatizând performanța noastră ca stat. Prin alegerea făcută (care se bucură de un indiscutabil sprijin popular), elita pro-occidentală din România intră în hibernare. Vom dispune de tot mai rari ”traducători” ai paradigmei occidentale în viața noastră publică. Vectorii de modernizare (care operează cu prioritate pe piața internă a ideilor) au intrat deja în eclipsă, iar migrația creierelor (din clasa de mijloc antreprenorială) continuă hemoragic. ”

    Cu acest gen de discurs academic, pretios si tautologic de tip jargonofazie , dar care nu spune de fapt nimic si nu ofera niciun fel de solutie, este greu sa scoti oamenii in strada , dar este si mai greu sa-i tii in casa mai ales atunci cand concluzia finala este una mobilizatoare doar prin …patriotismul ei care doreste sa evite idiocratia :

    ” Ne vom complace în această fundătură comunitară, sau vom fi suficient de imaginativi și de patrioți pentru a o depăși? Rămâne de văzut și, desigur, de întreprins ceva, pentru a evita ”căderea fără plasă în golul istoriei” (sau măcar idiocrația).”

    Dupa mesajele catre popor ale unei clasei politice incapabila sa inteleaga diferenta intre onestitate si furt , mesaje de genul ” Dacă aceste demonstraţii acreditează ideea că România este instabilă, că e o ţară neguvernabilă, toată lumea pierde” ( Ecaterina Andronescu) si dupa un astfel de discurs al intelectualilor publici, putem intelege de ce cetatenii romani stau singuri in strada practic de un an de zile (http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2018/01/21/5a64d476df52022f75bc2ba7/646×404.jpg ) si de ce se simt straini in propria lor tara de aproape trei decenii.

  31. Domnule Baconschi, n-ar fi mai pragmatic sa uzati de expertiza dv. in domeniul antropologiei religioase pentru a ne explica rolul si contributia BOR la „problema culturala” de care ziceti ca suferim ca societate in raporturile cu UE si NATO?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Teodor Baconschi
Teodor Baconschi
După un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), a urmat studii post-doctorale la New Europe College (București, 1996). A fost director al Editurii Anastasia (1995–1996), apoi redactor-șef în TVR (emisiunea Viața spirituală, 1997). În 1997 a intrat în diplomaţie, fiind, pe rând, ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta și Republica San Marino (1997–2000); director general în Ministerul Afacerilor Externe (2001–2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002–2004); secretar de stat pentru afaceri globale (MAE, 2004–2006); consilier prezidențial (2006–2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007–2009); ministru al afacerilor externe (2009–2012). A fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România). Publicații, sub semnătura de autor Teodor Baconsky: Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Desclée de Brouwer, Paris, 1996 (Râsul Patriarhilor, Anastasia, 1996; Humanitas, 2008); Iacob şi îngerul, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreună cu Horia Bernea), Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, Editura Pro, 2004; Insula Cetății. Jurnal parizian, Curtea Veche, 2005. Despre necunoscut, Humanitas, 2007; 111 incursiuni în Cotidianul românesc (ilustrații de Devis Grebu), Curtea Veche, 2009; Bisericile de lemn din Maramureș (album UNESCO), 2010. Sub semnătura Teodor Baconschi: Creștinism și democrație, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. Mărturii diplomatice (în dialog cu Armand Goșu),Curtea Veche, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro