vineri, martie 29, 2024

Steadfast Jazz, Noua Europă și rebalansarea NATO

În primele zile ale lunii noiembrie, NATO a organizat unul dintre cele mai importante exerciții de după sfârșitul Războiului Rece. Pentru prima dată, componentele Forței de Răspuns a NATO (NRF) au fost testate într-o operațiune tradițională de apărare colectivă pe teritoriul Poloniei și al statelor baltice. Și totuși, Steadfast Jazz 2013 face parte dintr-o coregrafie strategică mult mai amplă. Dacă ar fi să selectăm un motto reprezentativ, probabil că vechiul crez al lui Havel rămâne profund actual: „politicienii trebuie să aibă un elementar simț dramatic, adică simt în legătură cu modul cum diferite acțiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradație și o arhitectură“. Steadfast Jazz 2013 face parte dintr-o astfel succesiune în slow motion, creând în timp senzația unei arhitecturi atent planificate.

Summit-ul de la București

Totul a început cu puțin înainte de august 2008 la… București. Doi dintre protagoniștii cheie de astăzi – estonianul Ilves și polonezul Sikorski – formulau atunci, pe scena summit-ului de la București, probleme la care Steadfast Jazz răspunde în parte abia în 2013. Cu autoritatea unui fost ministru al Apărării, Radosław Sikorski a punctat atunci vulnerabilitățile unei Alianțe insuficient ajustate la piața de securitate post-1990: planuri de apărare învechite, neactualizate, deși NATO trecuse deja prin două valuri de extindere, plus absența exercițiilor colective la nivel de divizii. În joc era chiar natura Alianței: „vrem să fim un club politic sau vrem să fim o alianță militară hardcore, în care nu doar stafful internațional, ci mii dintre ofițerii țărilor noastre se antrenează împreună și sunt parte dintr-o cultură colectivă? Este ceea ce cred că lipsește în ultimii ani“, spunea atunci Sikorski. Vorbim în cele din urmă de Polonia, o țară pentru care memoria lui 1939 a creat o veritabilă cultură strategică, iar credibilitatea garanțiilor de securitate primite se traduce printr-o prezență semnificativă la firul ierbii. Or, după aproape 10 ani de membership în cea mai de succes Alianță din istorie, prezența NATO în Polonia echivala cu un centru de conferințe doar pe jumătate finalizat: „asta nu prea ne dă încrederea că NATO va apăra acest centru de conferințe“. Dimpotrivă, pentru Sikorski extinderea Alianței trebuia urmată de crearea contextului adecvat pentru apărarea credibilă a noilor state membre. Cu alte cuvinte, „infrastructura NATO ar trebui distribuită mai mult sau mai puțin uniform pe teritoriul său“. Toate acestea s-au spus la București în aprilie 2008, cu câteva luni înaintea războiului ruso-georgian. După august 2008, nevoia de a corecta dezechilibrul dintre Noua și Vechea Europă a devenit și mai urgent: „în NATO trebuie să ne întoarcem la fundamente“, avea să spună Sikorski în octombrie 2008, în emisiunea lui Fareed Zakaria de la CNN. În limbajul NATO, acest lucru înseamnă să ne întoarcem la a exersa sistematic apărarea colectivă sub articolul 5 al Tratatului de la Washington.

Garanții vizibile pentru Flancul Estic

În timp, de teama reacțiilor Moscovei, NATO a perpetuat această disparitate dintre Vechea și Noua Europă, generând indirect pe Flancul Estic conștiința unor cetățeni de mâna a doua. Deși tehnic s-au aflat sub aceeași umbrelă, nivelul de securitate a rămas mereu inegal. Pe acest fond, statele baltice și Polonia au ajuns să se îndoiască masiv de capacitatea și disponibilitatea Vestului de a le apăra în eventualitatea unei crize: „cu cât crezi mai mult în Vest și în solidaritatea occidentală, cu atât mai puțin ai nevoie de hardware. Dacă nu crezi în Vest, ai nevoie de semnale clare că forțele sale sunt pregătite să vină în apărarea ta. La finalul zilei, ingredientele cheie ale articolului 5 sunt voința politică și solidaritatea“, ne-a spus Ron Asmus în 2010, la București, în timpul turneului de promovare a cărții sale despre lecțiile războiul ruso-georgian. Acesta este contextul care a condus la elaborarea Raportului Albright, ale cărui recomandări au fost ulterior absorbite în Conceptul Strategic al Alianței tocmai pentru a răspunde problemelor semnalate de statele plasate pe Flancul Estic al NATO. Din acest moment, Forța de Răspuns a NATO își împarte atribuțiile expediționare (out-of-area) cu cele tradiționale de apărare teritorială. În plus, NATO promite să implementeze o politică robustă de exerciții și antrenamente, dublată de furnizarea unor „garanții vizibile“ și a unei capacități de ranforsare pentru toți aliații. Cu alte cuvinte, exact ceea ce își propune Steadfast Jazz 2013 să livreze astăzi: o forță de reacție rapidă de tip „SWAT“, capabilă să răspundă oricărui apel la „911“. În cuvintele secretarului general al NATO: exercițiul este un „semn vizibil al determinării noastre de a fi pregătiți să ne apărăm aliații“. Pentru președintele Lituaniei, miza Steadfast Jazz ține de încredere: „Avem încredere că ceea ce contează pentru noi poate fi apărat“. Nu în ultimul rând, pentru președintele Estoniei, Ilves (prezent alături de Sikorski la București în 2008), exercițiul NATO este o expresie a solidarității occidentale: „Steadfast Jazz rocks. Este ceea ce simțim cu toții când vedem această integrare a dorințelor, capabilităților și voinței Alianței. Sunt foarte mulțumit să văd astăzi o Alianță operațională, pregătită, exersând una dintre sarcinile nucleu ale NATO – apărarea teritoriului Alianței“.

Simbolic, în noiembrie 2013, NATO se află într-o altă epocă: a dezvoltat planuri de apărare teritorială pentru Polonia și statele baltice, dispune de o forță de reacție rapidă pregătită să implementeze aceste planuri, și mai mult se antrenează activ pentru scenarii clasice de articol 5. Sunt pași semnificativi în această cursă a asigurării capacităților defensive ale Alianței “la un nivel care garantează o securitate echivalentă pentru toate statele membre” (în cuvintele lui Sikorski). “Toate acestea sunt necesare în cazul unui pericol asupra frontierelor unui membru NATO”, spunea anul acesta Roman Kuźniar, consilier al președintelui Komorowski.

Pivotul polonez și reîntoarcerea istoriei

Și totuși, rebalansarea Alianței are însă loc într-un moment în care Polonia se află ea însăși în plină recalibrare a priorităților de securitate dinspre operațiuni expediționare desfășurate în afara Europei, spre apărarea teritoriului național. Foarte probabil, pivotul polonez este o consecință a tendințelor care se observă în imediata sa vecinătate: exercițiile ofensive de tip Zapad, modernizarea militară masivă anunțată de Moscova pană în 2020 în valoare de 770 miliarde de dolari, teama de o posibilă dezangajare americană din securitatea europeană, pe fondul impactului sechestrului bugetar care deja afectează grav capacitatea de răspuns a forțelor Pentagonului. Cel puțin din perspectiva Varsoviei, la orizont se conturează o nouă piață geopolitică.

Semnalele publice deja transmise sunt semnificative: „obiectivul nostru este să urmăm o politică de apărare care nu depășește capacitățile, interesele și nevoile poloneze. Vrem să terminăm cu politica nesăbuită, din prea mult exces de zel, a trimiterii de trupe în celălalt capăt al lumii“, a declarat președintele Komorowski la jumătatea lui august. Și site-ul Administrației Prezidențiale anunța că noua Strategie de Securitate Națională, aflată în lucru, va reflecta o schimbare a priorităților cu accent preponderent pe apărarea propriului teritoriu național.

Încet, dar sigur, Varșovia se îndreaptă cu pași repezi spre o „fortress Poland“. Descurajarea convențională, dar și conștiința de frontieră geopolitică revin la modă. Să observăm termenii folosiți: “în cele din urmă, unde ar fi potențialul NATO fără potențialul individual al statelor membre, mai ales ținand cont de faptul că suntem o țară de frontieră? (…) Dincolo de investițiile în interoperabilitate, ne consolidăm capacitățile de a ne apăra eficient teritoriul – un teritoriu NATO. Este cea mai importantă misiune a noastră în interiorul Alianței. (…) Am construit o putere militară care începe să descurajeze”, spunea Sikorski în mai 2012 la Varșovia.

Pe fond, într-un moment în care Europa se dezarmează, Polonia se înarmează. „Shopping list“-ul anunțat până la sfârșitul deceniului sugerează investiții în capacități configurate pentru politici anti-access, de interdicție regională (anti-access/area-denial) destinate să maximizeze costurile oricărei acțiuni ofensive împotriva Poloniei. O tendință similară vedem și în alte periferii vulnerabile, precum Taiwan și Japonia, plasate în apropierea unor superputeri regionale active geopolitic: se investește masiv în sisteme de “deterrence by denial”. Moises Naim surprinde în cartea sa –Sfarșitul puterii– patternul care descrie fidel comportamentul (micro)puterilor plasate în ecosisteme tectonice și preocupate în consecință de dezvoltarea unor avantaje asimetrice capabile să anuleze adversarului perspectiva unor beneficii substanțiale: ”while it is clear that today’s micropowers cannot go toe-to-toe with the world’s military powers, they are increasingly able to deny victory to the larger players in an asymmetric conflict – and that speaks to a fundamental change in how power operates”.

Concret, Varșovia urmează să investească aproximativ 43 de miliarde de dolari în dezvoltarea unui sistem național de apărare antirachetă (complementar, componentei americane ce urmează să fie amplasată în 2018) și în achiziționarea de rachete anti-navă pentru paza de coastă, 3 submarine convenționale, drone. În plus, numărul celor 128 de tancuri Leopard urmează să fie dublat, ceea ce „va transforma Polonia în cea mai grea armată din Centrul și Vestul Europei“ (Dominik Jankowski). Esențial în acest proces de modernizare este intenția Poloniei de a-și dota, pe modelul Finlandei, cele 48 F-16 cu rachete de croazieră semi-invizibile de tip JASSM (Joint Air-to-Surface Standoff Missiles), ideale pentru a fi folosite împotriva platformelor rusești S-300 și S-400 sau pentru a stopa un atac terestru. Pe scurt, vorbim de un “threshold-raising weapons system”, consideră Charly Salonius-Pasternak de la Finnish Institute of International Affairs. De remarcat este că nicio altă țară NATO nu mai deține rachete JASSM, pe lista potențială aflăndu-se 2 state cheie, aflate, “accidental”, pe Flancul Estic și Nordic al Alianței. În cele din urmă, „ca vechi kremlinolog, sunt foarte atent la simboluri. Iar acest lucru îmi afectează interacțiunea cu oamenii“, obișnuia să spună veteranul Robert Gates.

  • O versiune usor modificata a acestui articol a aparut si in Revista 22.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. să le fie ruşine că pângăresc numele jazzului cu circul lor militarist. nu e nimic altceva de comentat pe marginea balamucului ce domneşte in NATO. trebuia să-şi boteze exerciţiul de flexare a muşchilor Prohod_2013 sau Balada_lu_Sam_cel_Roşu_Ciung_Schiop_si_Chior.

    • Prohodul s-a cintat, dar nu pentru ceea ce vrei tu, ci pentru Tratatul de la Varsovia, cu vesnica lui nepomenire ;)
      Fara NATO acum scriai ruseste :P

      • Cu insigna nato pe bască am ajuns să fim iarăşi conduşi de comunişti şi incă de unii de cea mai joasă speţă. in fapt, ponta al nostru se luptă cu kim jongun şi maduro pentru titlul de Cel Mai Zevzec Pionier din Noua Parcare Socialistă a Mileniului 3. şi, culmea, e sprijinit in marşul său spre idiocraţie chiar de către UE, acea fantastică entitate in care işi puseseră toţi românii speranţele. cu cine defilează cheul nostru carpatin la braţ? cu maoistul Barroso, tătucul lui ingăduitor. Iar lumea obiectează absurd la remarca mea despre haosul din nato pretinzînd că această organizaţie ne-ar fi scăpat de năpasta chirilicelor. păi, io zic să aveţi grijă să nu ajungeţi să mâzgăliţi comentarii in arabă…că dacă o decide vreo gaşcă socialistă de hamericani obamificaţi că e ok să existe aici un absurdistan sub conducerea unui emir docil, apăi aşa o să se-ntâmple. şi dumneata o să continui să te bucuri că tot e bine că nu scrii in ruseşte, adică pe limba aia frumoasă in care au depănat poveşti atâţia scriitori de geniu. şi apropo de rusificare inchipuită şi baubau geopolitic, iată ce scria in urmă cu 3 secole un român refugiat la Moscova:
        „Teoctist de neam bulgar și diacon al lui Marcu din Efes, pentru a dezrădăcina din Moldova sămânța catolicismului și să ridice pentru totdeauna tinerilor putința de a citi sofismele latinilor, a încredințat pe Alexandru cel Bun să surghiunească din țară pe oamenii de altă credință și să scoată literele latine din toate scrierile și cărțile și să introducă în locul lor, pe cele slavone”.
        Care va să zică rusificarea era slavonizare şi nu venea de la răsărit, ci din sud, şi nu era neapărat epurare etnică, ci religioasă…

        @ampersand, te rog mult, nu strica şi dumneata jazzul cu polisemia de maidan politic. pentru orice meloman e bătaie de joc politizarea in context militarist a muzicii. şi dacă ar fi fost un exerciţiu al celorlalţi nătărăi cazoni, ăi de la răsărit, aş fi avut fix aceeaşi obiecţie.

        Şi nu pricep cum de săriţi aşa iute să luaţi apărarea ditamai nato atacată pasămite de un ghimizdroc ca mine. te pomeneşti că le pun in pericol vreo strategie dibace de învăluire prin improvizaţie dodecafonică a adversarului. mă citesc ruşii şi gata, se prind că e vrăjeală. :)

    • Rusii au nevoie de aratatul pisicii permanent. Fara asta li se urca la cap gloria si incep sa se creada superputere.
      @EuNuke – tu vorbesti serios? sau dupa tine atunci cand iti flexezi muschii e bine sa ii flexezi direct pe subiect(Georgia, Moldova, etc)

  2. Si in toata strategia asta NATO , unde este plasata Romania din punct de vedere al fortelor armate autohtone cu misiune de aparare a „granitei ” UE si NATO ?
    In afara de 12 avioane rablagite si care inca sint pe alte meleaguri si in posesul altei natiuni , doua fregate depasite si cu armament ridicol (doar tunul din dotare ) , in afara de un singur submarin (si pe butuci din 1996) cu ce poate contribuii tara asta la o aparare colectiva , la o forta de reactie rapida ?
    Unica preocupare e recalcularea periodica si prin marire constanta a pensilor fostilor militari trimisi la „odihna ” la extraordinare virste de 40- 52 de ani .
    Bine , unii din ei au fost numiti si ministri ai apararii dar tot de recalcularea pensiei lor au fost preocupati in mod primordial si exclusiv . :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Octavian Manea
Octavian Manea
Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un M.A. în Relații Internaționale și un Certificate of Advanced Study in Security Studies. Este colaborator la Small Wars Journal și Foreign Policy Romania.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro