„Comportamentul uman este intotdeauna motivat de anumite scopuri, la rindul lor, acestea izvorasc dintr-un set de axiome care, in mod obisnuit, nu sint constientizate de cel in cauza. Elementele de baza ale unei culturi sint receptate de individ in mod inconstient prin insasi imersia sa constanta si totala in acea cultura. Tocmai aceste axiome […] care determina comportamentul unui popor, sint fundamentul institutiilor unei comunitati si le ofera unitate.„i
Romania nu s-a putut lauda niciodata cu un popor educat. In Scotia primii pasi spre invatamintul obligatoriu s-au facut la 1496ii, in Strasbourg la 1598iii. In secolul XVII in toata Europa civilizata, din Anglia si pina in Polonia, incep sa fie tiparite ziare – dovada a unei alfabetizari de masa. La noi? La 1899 se estimeaza un procent de 80% analfabetiiv, in 1930 sint peste 54%v – Romania fiind tara cu cea mai mare pondere de analfabeti din Europa!
Pe de alta parte, istoric vorbind, a merge la scoala a reprezentat un ideal constant. Este semnificativa transformarea de sens pe care a suferit-o zicala Ai carte, ai parte!; intelesul initial, pierdut acum, nu avea nici o legatura cu educatia – se referea la cartea funciara (sau alt document) care iti atesta proprietatea unui terenvi…
Sa fie contradictorie aspiratia catre educatie a unei populatii needucate? Citusi de putin. Educatia a fost vazuta tot timpul ca un factor de ridicare pe scara sociala. Pentru taran, pentru locuitorul din mahala, toti cei aflati pe o treapta superioara – mici slujbasi, preoti sau boieri, aveau ceva in comun: erau invatati, stiau macar sa citeasca si sa scrie. Lipsa educatiei nu provenea dintr-un refuz al acesteia ci din lipsa posibilitatilor materiale. Scoala iti oferea sansa unei vieti mai bune, a unei piini mai albe. Am putut vedea in propria mea familie, de-a lungul a 3 sau 4 generatii, cum au evoluat lucrurile.
Unul dintre stra-strabunicii mei a fost zidar; sotia sa era moasa.
Nu stiu foarte multe despre el. Ilie a lui Preda s-a nascut in jur de 1840; a locuit intr-o mahala, la margine de Bucuresti, in apropierea gropii de gunoi a orasului – actualul Parc al Tineretului. Poate ca stia sa scrie si sa citeasca, sau poate ca nu. Oricum, l-a dat la scoala pe fiul sau.
Hristache al lui Ilie (sau Iliescu dupa cum i-a ramas numele) pare sa fi fost un personaj aparte; l-am gasit mentionat in memoriile unui avocat interbelic drept „Hristache Vulpoiul”. Desi nu prea multi, anii de scoala i-au permis sa devina functionar la un tribunal, apoi secretar al unui avocat. Bunica mea isi amintea cum, in copilaria ei, oamenii din tot cartierul veneau la el ca sa le redacteze diferite acte sau sa-i ajute cu sfaturi juridice. Asa, muncind de dimineata si pina noaptea tirziu, scriind cu cerneala violet pe care si-o facea singur, si-a tinut familia si si-a crescut cei sapte copii.vii A dus-o destul de greu; a reusit totusi sa asigure zestrea necesara maritarii fetelor mai mariviii (una chiar cu un conte polonez!), iar pe baieti i-a trimis in armata – dupa absolvirea Scolii de Razboi, ambii au ajuns ofiteri superiori.ix Mai apoi, vremurile schimbindu-se, pe Maria, bunica mea, a tinut-o la facultate; a absolvit „magna cum laude”…
La Universitate Maria s-a cunoscut cu viitorul ei sot. Desi colegi, bunicul meu era cu noua ani mai in virsta decit ea; pina sa ajunga la facultate trecuse prin multe. Provenea dintr-o familie de tarani, de undeva de prin Moldova. Ar fi vrut sa urmeze Medicina, dar taxele erau prea mari. Aceeasi problema a banilor o avusese si la bacalaureat; pentru a putea sa faca liceul a trebuit sa intre la un seminar teologic. Abia dupa citiva ani in care a lucrat ca invatator a putut sa-si permita sa se inscrie la Facultatea de Litere – aici taxele erau mai suportabile.
Desi ajunsese la Filologie mai mult fortat de imprejurari, a urmat cursurile cu seriozitate si pasiune, iar la absolvire i s-a oferit o bursa doctorala in Polonia pentru studii de slavistica.x
Aceleasi salturi de la o generatie la alta, aceleasi greutati si in familia tatalui meu. Strabunicul – fara prea multa scoala; mecanic de locomotiva. Bunicul, remarcat de patron, a fost trimis in Elvetia la o scoala tehnica; intors in tara, dupa o vreme a reusit sa-si deschida propriul atelier si sa porneasca o afacere infloritoare; din nefericire s-a imbolnavit si a murit de tinar, familia ajungind in pragul saraciei. La rindul sau, tata ar fi vrut sa se faca inginer, dar ii lipseau banii de taxe; de abia dupa razboi a putut sa urmeze Medicina.
Strabunici, bunici, parinti. Au trecut prin razboaie si bombardamente, prin crize economice si schimbari de regim, prin ocupatii militare si epurari politice. Au pornit de jos, dar, la fiecare generatie s-au straduit sa mai construiasca o treapta care sa le permita copiilor lor sa urce un pas mai sus.
De curind, oprindu-ma cu fetele mele sa ne uitam la niste lucrari de constructie, unul dintre muncitori li s-a adresat: „Sa invatati, ca uite unde am ajuns daca nu mi-a placut scoala!„. In urma cu 30 de ani, pe cind faceam practica intr-o fabrica, una dintre muncitoare ne indemnase aproape identic.
Ideea, inca prezenta in societate, ca educatia te ajuta in viata, ca te face mai bun reprezinta un capital important.
Sa nu il irosim!
Puteti comenta pe pagina de Facebook dedicata reformei in educatie la http://www.facebook.com/AlexandruTomaPatrascu
____
i Fei Hsiao-Tung, Chih-i Chang, Earthbound China: A Study of Rural Economy in Yunnan, University of Chicago Press, 1945, pp. 81-82; citat in George M. Foster, Peasant Society and the Image of Limited Good, American Anthropologist, New Series, Vol. 67, No. 2 (Apr., 1965), pp. 293-315, disponibil la http://www.jstor.org/discover/10.2307/668247?uid=3738920&uid=2129&uid=2&uid=70&uid=4&sid=21101653135207. Traducerea imi apartine.
ii http://www.nas.gov.uk/guides/education.asp
iii Rudolf Vierhaus, Germany in the Age of Absolutism, Cambridge University Press, 1989, p. 74
iv http://www.iccv.ro/oldiccv/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2003.2.a03.pdf
v https://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/media_room/stiri/381
vi Sau cel putin asa ne-a spus unul dintre profesorii de istorie din liceu…
vii A avut in total 11 copii, dar patru au murit de mici.
viii Asa era pe atunci… Ca fata, fara zestre, nu prea te puteai marita. Mai am pe undeva actul de zestre al strabunicii.
ix Au fost „epurati” apoi de comunisti. Unul dintre ei tocmai urma sa fie avansat general.
x A renuntat la bursa si la cariera universitara pentru a se casatori cu bunica mea. A intrat in invatamint si o vreme a fost directorul Scolii Primare de Baieti din Marasesti… Dupa un timp a reusit sa se transfere in Bucuresti; va fi profesor, printre altele, la Mihai Viteazul si inspector in Minister.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Maistrul insotit de ucenic, ucenic ce ii cara geanta cu scule, ajung la un canal pe care trebuiau sa il desfunde.
Maistrul se apleaca in canal, scoate cu mana o mana de k.., apoi inca una, pana cand il desfunda. La sfarsit, ii spune ucenivcului: „Bai! Tu sa pui mana sa inveti sa ajungi maistru ca mine, altfel o sa cari toata viata geanta aia!: :-)
Si de aici se poate usor intui cealalta fata a monedei: asa cum acei parinti munceau pentru copiii lor si le insuflau de mici ideea ca trebuie sa invete ca sa aiba parte de succes in viata si oprtunitatea de a le oferi, la randul lor, aceleasi invataminte copiilor lor. Acestea fiind datele problemei, oare mai are sens sa ramanem uimiti in fata comediei umane de astazi? Parinti inculti, cresc copii inculti, pusi pe imbogatire rapida. Cand parintele ia in deradere scoala si tot ce inseamna ea, cum ar putea odrasla sa aiba alta parere? Cand parintele batjocoreste orice urma de autoritate, cum ar putea copilul sa respecte vreo regula cat de mica? (si aici ma refer la reguli de orice fel, pornind de la statul la coada si terminand cu altele mai serioase).
Ajung iar la ideea ca societatea noastra poate fi salvata numai daca ne schimbam toti. Fara mentalitatea ca totul se va rezolva de la copii. Daca parinti sunt „defecti”, copii nu au cum sa salveze pe nimeni si nimic. Vor fi la fel sau mai „defecti” decat parintii lor.
P.S. Foarte frumos articolul :)
Din nefericire vorbiti despre o lume apusa, unde exista Rusinea! Unde iti crapa obrazul daca iti faceai de rusine Familia! Unde oamenii isi iubeau copii cu adevarat – azi vrem doar sa apucam sa consumam cit mai mult, nu conteaza ce lasam in urma. Preferam sa lasam probleme nerezolvate (probleme sociale serioase gen sistemul de pensii, sanatatea) pentru a fi rezolvate de „cineva, in viitor” fara sa ne pese ca lasam in bratele copiilor o bomba sociala amorsata. Socialismul si consumerismul capitalist au nevoie de indivizi, Familia e periculoasa, poate oferi o structura alternativa, individul nu mai poate fi tratat ca atare, atomizat. Asa ca ambele sisteme au distrus si distrug ideea de familie. Inoculeaza ideea de „libertate individuala”, „ia-ti viata in propriile miini”, „esti major, decizi SINGUR”, toate astea cu mult libertinism, alcool si distractie, toarna deasupra misticism – o biserica, tantrism, yoga, alte goange si afli de ce copii de azi invata sa se uite numai dupa scurtaturi. Si cind vezi liota de „milionari” si de alte soiuri de panarame ce umplu sticla la tv…….aproape ca nu vezi o cale de scapare.
Imi aduc aminte cu drag de un curs predat de Bertaux, un discipol al lui Bourdieu (sociolog clasic) si in cadrul caruia a trebuit sa analizam mobilitatile sociale din cadrul arborelui genealogic al familiei fiecaruia/fiecareia dintre noi, studentii. Analiza trebuia sa se faca din prisma accesului indivizilor la diferite forme de capital (economic, social, cultural, simbolic). Cursantii eram din toate partile globului, iar istoriile familiilor noastre cuprindeau momente/ epoci destul de diverse precum Holocaustul; Uniunea Sovietica, lovituri de stat si miscari teroriste din America Latina (ex. Sendero Luminoso si Tupac Amaru din Peru) urmate de azil politic in America de Nord, Khmer Rouge in Cambodia, apartheidul din Africa de Sud etc…. Din toate aceste cazuri au reiesit istorii exceptionale, cu multe suisuri si multe coborasuri, cu pierderi totale si redresari senzationale. S-au desprins multe concluzii, ce mi s-a parut mie remarcabil a fost importanta capitalului cultural (dispozitii, gusturi generate de educatie – nu neaparat institutionala, ci mai ales cea provenind din familie) si capitalul social (relatii importante) in ‘garantarea’ mobilitatii sociale indiferent de momentul istoric. Iar odata achizitionate, aceste tipuri de capital nu se pierd usor, ci mai degraba se re-genereaza. Asta explica tendinta unor mari diferente dintre copiii unui frate care prefera banul venit repede, si unul care prefera sa mai stea 4 ani in scoala… Acestea sunt alegeri cu responsabilitate inter-generationala. Asadar, nu sunt de acord ca „societatea noastra poate fi salvata numai daca ne schimbam toti”. Nici nu sunt sigura ca exista ‘societate’. Eu cred in alegeri individuale.
De ce Monarhie Constitutionala? Este o intrebare care imi revine mereu in minte, cu toate ca eu m-am nascut, crescut si educat in vremea comunistilor. I-am vazut pe activistii partidului comunist in actiune. Am asistat la colectivizarea fortata a bunicilor mei, la confiscarea bunurilor a pamantului si inregimentarea lor in tovarasii si Cooperative Agricole de Productie. De la ei am aflat ca inainte de Regat in tara noastra tinerii erau recrutati cu arcanu’ pentru actiunile armate. Am aflat ca Regele Carol I, a construit prima cale ferata din Romania, si a construit prima scoala elementara din satul nostru. Invatatorii aveau cunostinte solide in disciplina lor dar si botanice si agronomice. La fel preotii pe langa slujba lor aveau si cunostinte medicale. Inainte de perioada comunista, spiritul de voluntariat al satenilor era exemplar, iar primarul avea un rol insignifiant. Daca un satean isi muta gardul cu o jumatate de metru in domeniul public, neantarziat numerosi cetateni chemau primarul si in prezenta lor cel in cauza revenea la proprietatea lui. Respectul reciproc intre familiile conlocuitoare era exemplar, copiiii fiind educati intr-un respect deosebit fata de oamenii mai in varsta. In perioada comunista, odata cu dezvoltarea tehnologica s-a intensificat educatia profesionala dar au fost slabite fortele de coeziune ale comunitatilor, spiritul de voluntariat, altruismul, respectul reciproc. A aparut Primarul care era si activist de partid, atotputernic si parintele tuturor. In sat nu se facea nimic fara aprobarea primarului, fara binecuvantarea lui. In 1989 comunismul s-a prabusit, Romania a trecut la o forma democratica dar Primarul a ramas la fel sau mai puternic decat in perioada comunista. Da ajutor social la cine vrea el, iar cei care voteaza cu el pot ocupa nestingheriti domeniul public, sau sa foloseasca cum vor ei surplusul de teren agricol. Cam asa arata astazi Romania republicana si mie nu-mi place!
Minunat articol si bine documentat, Intr-un sat din Vrancea, unde m-am nascut, erau aceleasi conceptii legate de viata si educatie. In invatamtlul elitist din perioada 1957-1962 faceau facultatea studenti devotati studiului si deosebiti de respectuosi. Nu se putea intra in facultate cu pile. Absolventii aceia au contribuit la dezvoltarea industriala a tarii acum desindustrializata de hoardele politice care s-au perindat la putere. Acestia si-au facut legi pentru ei si accederea in invatamantul superior fara prea mult efort si cu spaga. Interesant ca absolventii care au facut studiile superioare cinstit erau oameni cu mult bun simt, cinstiti si corectii in relatiile interumane. Aface o facultate la nivelul actual inseamna munca intensa. Cei care au cumparat diplome desigur au facut si 5 facultati in paralel! Bacul devenise un furt tacit iar cei care sunt politicienii de azi, cei mai multi dintre ei, sunt impostorii de azi care fura, fura si iar fura..
„ Romania nu s-a putut lauda niciodata cu un popor educat”
Daca prin educatie intelegeti numai „informatie” , este perfect adevarat, si este o moda sa dam vina pe „needucati”, „tarani”si „prosti” , uitand mereu de vina celor care ii conduc si au (inca) tot interesul ca primii sa existe in numar cat mai mare pentru ca o populatie needucata, neinformata , dezinformata si manipulata este cel mai usor de condus. Exista insa o cultura populara milenara care a dat ceea ce nu poate da nici o scoala contemporana si pe care o remarca …strainii , pentru ca romanii „nu mai trebuie sa aiba ochi sa o vada ” . Oamenii din postarea si filmul de mai jos am inteles ca au numai 5 clase ( !) dar au exact ceea ce scolile contemporane au uitat pe drum… Depinde de noi daca vrem sa mai pastram sau sa distrugem acest univers al umanitatii, simplitatii si normalitatii – aceasta este Romania normala care NU trebuie sa apara pe ecranele posturilor TV despre care citeam recent ca au nu numai „ liste cu invitati aprobate de politicieni ”, ci si „liste cu subiecte interzise” ( cele cu subiecte permise sunt de mult „publice” si in uz pe toate posturile… ) :
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=432031273536911&set=a.103573676382674.5810.100001901264136&type=1&theater
http://www.youtube.com/watch?v=R6pd5aVMLzs&feature=player_embedded
Curios… citeam intamplator acum cateva luni pe un blog de sociologie din SUA despre o analiza care arata ca impactul educatiei asupra mobilitatii sociale este mult mai mic decat se spune -da, poate intelegi mai bine lumea, oamnii, etc. insa financiar prea putin din cei ce termina un doctorat, etc. ajung sa depasesca un nivel mediu de bunastare financiara (daca ajung si acolo, tinand cont de taxele mari de scolarizare) .