Home » Analize »Opinie »Politica & Doctrine »liberalism »social-democratie » Citesti:

Subminează CCR ordinea constituțională? Cui îi este frică de anticipate și de ce

Alexandru Gussi februarie 28, 2020 Analize, Opinie, Politica & Doctrine, liberalism, social-democratie
62 comentarii 3,754 Vizualizari

Regimul nostru constituțional are multe defecte, dar cel puțin o calitate: flexibilitatea. E de altfel o caracteristică a regimului semiprezidențial. Sistemul politic a supraviețuit unor situații de criză majoră, calității scăzute a personalului politic și administrativ, ieșirii incomplete din comunism etc. datorită capacității de a se metamorfoza în funcție de comportamentul actorilor politici sau al partenerilor externi. Acest tip de supraviețuire are costuri. Într-un capitol de carte am încercat anul trecut să arăt că principalulu cost este chiar abandonarea democratizări ca obiectiv politic și instituțional.[1] Gravitatea acestei situații ar trebui să ducă la punerea în centrul dezbaterii publice a unei schimbări sistemic-constituționale.[2] Un asemenea obiectiv părea pănă mai ieri utopic. Iată însă că decizia CCR din 24 februarie 2020 poate avea acest efect.

CCR, pilula amară care a compensat eșecul democratizării postcomuniste

Am albit scriind analize și comentarii politice, dar nu mi-am permis niciodată să atac Curtea Constituțională. De ce? Pentru că, indiferent de intențiile mebrilor săi, efectul global al acțiunii acesteia e decisiv pentru supraviețuirea regimului constituțional, iar contestarea sa are mai multe efecte perverse decât posibile efecte pozitive. După revizuirea Constituției din 2003, nici macar un consens politic (o majoritate calificată) nu mai poate pune în discuție deciziile CCR: accepți sau contești nu hotărârile acesteia, ci întreaga ordine constitutională. Ultima variantă e perfect acceptabilă în logica libertății de expresie, dar are o doză de lipsă de responsabilitate cât timp o schimbare constituțională nu e posibila.

Aici trebuie să subliniem că CCR îndeplinește nu numai rolul primit strict prin Constituție, rezultat și din legea sa de funționare (Legea 47/1992, cu modificări ulterioare), rolul său rezultând și din îndeplinirea acelor funcții pe care sistemul politic i le încredințează. În acest sens, Curtea nu poate fi acuzată că și-a mărit singură competențele, acesta a fost rezultatul unui efect sistemic care a compensat eșecurile combinate ale altor instituții.

Rolul politico-juridic al CCR a devenit major după prima suspendare a șefului statului din 2007. Coabitările Băsescu-Tăriceanu și Băsescu-Ponta au avut un dublu efect: pe de o parte, CCR a devenit treptat un fel de a treia Cameră a Parlamentului, nu numai cenzurează legi, dar implicit chiar legiferează, deciziile sale producând efecte similare cu politicile instituțiilor care se bucură de o legitimitate electivă. Pe de altă parte, și cu efecte la fel de importante, CCR a devenit unicul arbitru al luptei între autoritățile publice atunci când acestea sunt conduse de partide sau personalități aflate în conflict. Din ce în ce mai multe conflicte politice devin astfel conflicte instituționale și sunt tranșate de CCR ca și cum ar fi conflicte între diversele competențe constituționale ale acestor autorități. În fața diverselor interpretări partizane ale textului constituțional, dar și ale unor legi, CCR își impune propria viziune.

Deciziile în această materie vor nemulțumi în mod inevitabil una dintre părți, tot inevitabil acestea se află la granița dintre juridic și politic. Câtă vreme sunt ghidate de o minimă bună-credință și răspund unei necesități sistemice, ele sunt legitime.

Primele coabitări cu scântei Băsescu-Tăriceanu și Băsescu-Ponta păreau să aibă un vinovat de serviciu: caracterul șefului statului. Cetățenii României au ales în 2014 pe cineva cu un portret-robot diametral opus. După o primă perioadă de eclipsă a funcției prezidențiale, conflictul a reizbucnit, chiar s-a acutizat până la a tranforma rolul asumat de președinte în exercitarea funcției într-un rol anti-PSD, deci unul eminamente partizan.

Ca și rolul CCR, rolul șefului statului a evoluat spre acest partizanat din care este iluzoriu să credem că poate ieși. De fapt, niciun șef de stat nu a respectat litera și spiritul textului constituțional cu privire la neutraliatate sa. Ion Iliescu a fost toată viața în primul rând un om de partid, Emil Constantinescu avea de facto proprii lui miniștrii etc. Există o involuție stilistică, însă pe fond trecerea de la textul constituțional la practica sistemului politic a impus această evoluție. Mai important este însă faptul că electoratul a încurajat această politizare a funcției prezidențiale și asta s-a văzut în ultimii ani în diferența de participare între alegerile parlamentare și cele prezidențiale (15-20% în favoarea prezidențialelor), dar și prin prezența la referendumurile convocate de ultimii doi șefi de stat.

Curtea Constituțională acceptă cu falsă modestie inflamarea puterii sale în funcție de aceste evoluții și de actualul context politic, electoral, sistemic, dar nu ține cont de același context atunci când este să analizeze rolul altor instituții. Aici atingem efectul grav dez-organizator al Deciziei CCR din 24 februarie.

Negarea realității și decizia CCR din 24 februarie 2020

Prin decizia sa Curtea a admis existența unui conflict de natură constituțională, dând astfel dreptate președinților celor două Camere ale Parlamentului. Iată un extras din scurtul comunicat de presă al CCR din 24 februarie:

“Curtea a constatat, în esență, în acord cu Decizia CCR nr.80/2014, că desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorități parlamentare în vederea formării unui nou Guvern”

Nu e doar anecdotic faptul că președintele CCR Valer Dorneanu s-a grabit sa explice la Antena 3 că a luat în calcul declarații și comportamente ale actorilor politici care ar fi arătat faptul că nu vor ca guvernul să treacă.[3]

Sigur că o lectură a deja mult-citatului articol 89 din Constituție referitor la prerogativa președintelui de “Dizolvare a Parlamentul” ne indică într-adevăr că prero]gativa dizolvării a fost gândită pentru a ieși dintr-o criză instituțională. Dar asta nu înseamnă că CCR are dreptul să-l cenzureze pe șeful statului, să-i facă procese de intenție sau să intre în analize în care consideră sau nu că este o criză și identifică cine o provoacă.

A provoca anularea nominalizării unui candidat de prim-ministru, așa cum a făcut CCR, însemnă a restrânge o prerogativă constituțională explicită a șefului statului. Este și motivul pentru care președintele Iohannis a invocat alte motive pentru depunerea mandatului de către Ludovic Orban. De fapt este nu numai dreptul, ci și responsabilitatea șefului statului să constate o criză și să utilizeze instrumentele legale pentru a ieși din ea. CCR nu se poate substitui analizei situației socio-economice și politice a președintelui. Acesta a primit legitimarea electorală tocmai pentru a răspunde unor astfel de situații.

Invocarea voinței celor care au scris textul constituțional pentru a justifica cenzurarea președintelui nu ține cont de constituția materială, nu ține cont de faptul că în diverse momente din trecut (1997 CDR, 2003 PSD, 2005 PNL-PDL) provocarea alegerilor anticipate a fost deja invocată. Atunci obstacolele au fost de ordin politic, nu constituțional. Asta face ca interpretarea de azi a textului constituțional să nu se mai poată face exclusiv plecând strict de la presupusa voință inițială a celor care au scris textul și fără să se țină cont de întregul context al ordinii constituționale de azi. Asta nu înseamnă că CCR trebuia să interpreteze altfel, ci pur și simplu Curtea nu trebuia să se pronunțe ci să lase jocul politic liber. Însă, ea a intervenit ca un arbitru prost al cărui partizanat e agravat de tipul de argumente invocate.

În acest sens e semnificativ faptul că în loc să ne lase să așteptăm redactarea deciziei, care va cuprinde motivarea acesteia, Curtea ne trimite către Decizia CCR nr.80/2014. Dar aceasta nu se referă la un caz concret. CCR a preferat deci să invoce o falsă jurisprudență câtă vreme decizia respectivă privea un proiect de modificare a Constituției. Este evident abuziv să te referi nu la un context similar, ci la un text care avea propria lui logică: majoritatea USL din 2014 dorea o evoluție spre republica parlamentară. Nu a fost să fie, iar CCR ajunge deci să invoce acel text al deciziei CCR în care, la punctul 319, găsim următorul paragraf care se referă la procedura de desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru:

Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului”

Invocarea deciziei din 2014 ne spune ceva esențial despre decizia din 2020: nu se referă la constituția efectivă, la ceea ce a făcut funcțională ordinea constituțională de la adoptarea textului constituțional în 1991 (modificat în 2003) și până acum, cu toată evoluția înregistrată de atunci, cu o realitate a constituției materiale și o doctrină constituțională care s-a construit inclusiv prin intervențiile repetate ale CCR. Nu. Precedentele nu mai conteză, deși ele au făcut sistemul politic actual funcțional, nu utopicul președinte neutru care s-a întrupat din coasta Constituției și nu decide deși are o legitimitate electorală legată de faptul că în campaniile electorale a fost jucătorul politic principal al familiei sale politice. Curtea reface istoria și ne spune că poate ignora realitatea sistemului politic așa cum este el, preferând să construiască una nouă. În plus, una plecând de la o voință politică de revizuire din 2014 care a eșuat lamentabil.

Neținând cont de practica constituțională și de propria ei jurisprudență (care până acum a împiedicat-o să folosească o decizie referitoare la un proiect de modificare constituțională) CCR face în premieră o eroare majoră: nu rezolvă, fie și discutabil, un blocaj instituțional, ci îl prelungește și îl agravează. Și asta fără argumente serioase. Motivarea nu va putea aduce nicio revelație în afară de invocarea acestei realități paralele, o lume ireală a constituționaliștilor suverani care fac și desfac regimul undeva în spatele ușilor închise. De data asta a ieșit că regimul trece de la unul semi-prezidențial la unul parlamentar. Mâine poate că se vor răzgândi. Între timp criza continuă și CCR a devenit un co-autor al ei.

CCR-ul nu mai poate fi cauționat ca pompier de ultimă instanță, devenind un popier-piroman. Întrebarea este de ce și-a luat acest risc.

Frica de realizarea unei majorități constituționale non-PSD

Simpla acuzație de “pesedism” adresată CCR nu ne ajută să înțelegem strategia PSD: dacă era sigur de oamenii săi de la Curte, nici nu trebuia să dea jos guvernul Orban pentru că existau argumente constituționale pentru ca modificarea legii electorale să nu se aplice în iunie. Totuși prin căderea guvernului chiar partidul condus de interimarul Ciolacu a deschis calea către posibilitatea anticipatelor. Cu alte cuvinte, PSD-ul fie într-o primă fază a vrut el însuși alegeri înainte de termen, fie i-a întins o perfidă capcană PNL-ului și lui Iohannis. În ambele variante castanele sunt deocamdată scoase din foc cu mâna CCR. Dar nici PSD nu iese deloc bine, apare opiniei publice în acest moment gata de orice numai pentru a evita alegerile înainte de termen, prilej să se poată spune că PSD Ciolacu=PSD Dragnea, cu toate consecințele care apar în favoarea mobilizării electoratului anti-PSD. Un alectorat care așteaptă acest moment din iarna lui 2017, dar care se mai demobilizase după anul electoral 2019.

Adevărul este că performanțele politice din primul mandat Iohannis au fost atât de slabe încât azi e foarte greu de recunoscut faptul că zona Iohannis-PNL deține inițiativa strategică și poate câștiga în orice variantă. Este însă adevărat că proporțiile victoriei nu sunt neapărat aceleași în orice scenariu.

Aici ne întoarcem la problema constituțională: în 2020 pentru prima dată măcar se întrevede posibilitatea apariției unei coaliții capabile să modifice Constituția, din care PSD-ul să nu facă parte. O majoritate parlamentară de două treimi non-PSD este azi o variantă rezonabilă pornind de la sondaje și de la analiza evoluției electoratului. Un electorat care cere PNL și USR-PLUS să se pună de acord măcar pe subiectele majore. Nu numai pentru PSD această eventualitate poate părea un risc inacceptabil, dar și pentru o parte din sub-sistemele statale, dintre care cea mai ușor de identificat este CCR, sau cel puțin majoritatea membrilor săi. Alianța PSD cu CCR din zilele acestea vine din identificarea unui inamic comun.

Cel mai probabil PSD-ul va rămâne în Parlamentul următor fără aliații ALDE și facțiunea Pro România, iar UDMR-ul ar fi deschis negocierilor cu adversarii PSD. Astfel că PSD-ul, ca apărătoar al (dez)ordinii instituționale de azi, are nevoie de peste o treime din numărul total al parlamentarilor. Dacă accepta anticipatele păstra mai multe căi deschise de negociere cu învingătorii, dar nu putea ajunge la acest obiectiv sistemic. O parte din PSD este mai atașată acestui obiectiv sistemic și pare că e gata să riște o înfrângere și mai usturătoare.

Evitarea anticipatelor nu ar oferi nicio siguranță PSD-ului, dar poate spera să schimbe măcar parțial raportul de forțe. Cum și cu ce preț? Știm metodele tradiționale ale acestui partid, iar neputința actuală poate crea noi monștri. Iar unul dintre ei pare să fie chiar o Curte Constituțională partizană, decredibilizată și în final ajungând în imposibilitatea de a-și aplica deciziile.

Contextul deciziei din 24 februarie ne spune că PSD și-a schimbat pe drum argumentația de la textul initial al sesizării la pledoarie. Nu e imposibil să ne imaginăm că a primit o copiuță din interiorul CCR. Chiar dacă nu este așa, e evident că există ceva care solidarizează mai mulți actori instituționali împotriva alegerilor anticipate. E evident vorba chiar de cei care au beneficiat de principalele caracteristici ale regimului politic de după 2006: instabilitate, confuzia între responsabilități, absența unor politici pe termen lung. Conflictele între premier și președinte au durat 10 din ultimii 13 ani, ele au profitat baronilor locali și CCR deopotrivă, dar și altor subsisteme statale: o parte a administrației, nu în ultimul rând serviciile secrete. Slăbirea politicului a inflamat puterea tuturor acestora, este deci logic ca cel puțin o parte a lor să se opună unui dublu risc.

Primul este chiar perspectiva re-prezidențializării regimului politic, una care poate să nu placă multora, dar care măcar clarifică problema responsabilității politice. O coerență între majoritatea parlamentară, președinte și guvern este acum o necesitate pentru toți cei care înțeleg proporțiile crizei în care află azi statul român.

Al doilea risc, văzut de cei care profită de actualul sistem de putere, este cel al modificării Constituției. Numai aceasta poate clarifica durabil responsabilitățile instituționale și chiar poate aduce o gură de aer democratic.

Provocarea sau nu a alegerilor înainte de termen este secundară în acest context. Mai important este ceea ce se va întâmpla în campania electorală și după alegeri. Tot dramatismul discuției din jurul alegerilor anticipate, care e un banal mecanism democratic prezent în mai toate sistemele constituționale, și ultima Decizie a CCR, au marele merit de a repune în centrul dezbaterii politice necesitatea schimbării Constituției.

O schimbare care nu este un panaceu nici pentru buna guvernare, nici pentru democratizare. Dar a devenit tot mai multora clar că e o condiție necesară a acestora. Ceea ce este un semn că ele sunt posibile cu condiția ca fosta opoziție anti-PSD să-și găsescă în proiectul unei schimbări constituționale un sens comun după alegeri. Asta nu ar însemna decât să vrea să-și transforme retorica de ieri și de azi în ceva realități ale lumii de mâine. Adică să facă politică.

NOTE_______________________

1 Alexandru Gussi, România postaderare: fragilitatea regimului politic și uitarea democratizării în Armand Goșu și Alexandru Gussi (coordonatori), Democrația sub asediu. România în context regional, editura Corint, București, 2019, p. 11-65

2 În acest sens relevant faptul că aceste zile de după decizia CCR din 24 februarie mai mulți politologi au legat momentul actual de existența unei crize sistemice: Cristian Preda, Cristian Pîrvulescu și Stelian Tănase.

3 Mai mulți constituționaliști au rămas cel puțin surprinși despre această referință la declarațiile politice și în general la decizia CCR, vezi spre exemplul opiniile profesorilor Ioan Stanomir și Ștefan Deaconu, https://romania.europalibera.org/a/constituționaliști-despre-decizia-ccr-curtea-nu-poate-judeca-declarații-politice-judecă-doar-conflicte-juridice/30454416.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "62 comments" on this Article:

  1. charles martel spune:

    cea mai buna solutie este desfiintarea CCR, care in ultmii ani is-a arogat ilegal dinc e in ce mai multe prerogative…si un doar CCr trbeuie desfiintata, mai sunt si alte institutii care la fel au devenit un balast (CNCD e intre primele pe lista, Curtea de Conturi-care are pretentia de decid epolitici i domeniul subventiilro spre exemplu, in locul guvernului, Consiliul concurentei), institutii care si-au arogat puteri de reglementare prin inclacare legii, nefiind insa sacntionati de nimeni

    • John Doe spune:

      Aveti dreptate,

      Peste ocean nici nu exista o curte constitutionala in SUA. Curtea suprema are noua judecatori si relativ putine cazuri ajung la curtea reunita, si numai atunci cand doua curti de apel iau decizii contradictorii.

      In Romania ar trebui facuta o reforma judiciara adanca, rearanjand ICCJ ca instanta constitutionala suprema cu mai putini judecatori si dand un rol mai mare curtilor de apel. Nu toate cazurile penale trebuie sa ajunga la curtea suprema. In SUA, curtea are posibilitatea sa accepte sau sa refuze preluarea de cazuri, lasand decizii ale curtilor inferioare valabile in unele circumstante. Asta ar inlesni actul de justitie in Romania daca nu ar fi vorba de suspiciuni de coruptie in curtile de apel.

      • Florin spune:

        Atentie daca vrem sa urmam modelul american.
        Curtea lor suprema reuneste atributiile CCR si ale Inaltei Curti de la noi. E bine?
        Membrii ei sunt numiti pe viata. Asta sigur e o idee catastrofala, si americanii admit.
        Membrii ei sunt chipurile apolitici dar, mai ales in ultimul timp, asta e o fictiune pe care nu o mai inghite nimeni. Abuzurile acestei curti sub Trump sunt hidoase.
        Nu mai e nici macar adevarat ca nu admite cazuri decat dupa anumite etape: Trump a inceput sa pretinda urgenta in orice caz il pierde la instante primare si, avand 5 voturi din 9, face curtea sa accepte si sa intoarca deciziile in aceste cazuri.
        Au si ei aceeasi problema fundamentala ca la noi: numirea membrilor se face politic. Ultimul membru numit este o caricatura trista, oglinda a ce e Trump pentru institutia presedentiei.

        • John Doe spune:

          Modelul american judiciar nu e rau, e functional de vreo 200 de ani, cu exceptia numirilor la curte, care intr-adevar e dezastruos intr-un timp sau altul, si mai rau zilele astea, depinzand cine e presedinte si ce majoritate are in senat..

          In conditiile romanesti, judecatorii de la ICCJ sunt numiti pe viata de CSM. As reduce numarul lor, le-as da competente constitutionale si intari curtile de apel. Nu orice caz trebuie sa ajunga la ICCJ.

    • Liviu spune:

      Evident, cel putin in forma asta. Dar crezi ca vor asta? Cand spun “vor” ma refer la toate partidele… Atata timp cat ccr incalca flagrant Constitutia pe care ar trebui sa o apere, cat isi aroga drepturi si da hoatarari care nu au nici in clin nici in maneca cu Constitutia, e clar ca ceva e putred, ca trebuie desfiintata si refacuta (caci din pacate nici nu se poate fara) dar dupa criterii si cu reguli mult mai clare si cu un mecanism de control, chiar pedepse.

    • Gabriela Constantinescu spune:

      Si eu vad aceeasi solutie, aceasta mizerabila si politizata ccr trebuie desfiintata, iar controlul de constitutionalitate al legilor sa fie facut printr-o structura a ICCJ, strict la subiect, fara niciun amestec intre comflictele dintre puterile statului, pentru ca ele apar in exercitiul functionarii statului, si tot asa trebuie sa se rezolve. Acceptarea ideii de ”conflict intre puterile statului” dpdv al atributiilor fiecaruia date prin textul constitutiei, inseamna sa acceptam ca aceasta constitutie are bube in ceea ce priveste definirea cu acuratete a rolului fiecarei puteri.
      https://www.podul.ro/articol/politologul-catalin-avramescu-spune-cum-poate-fi-desfiintata-ccr-de-data-au-sarit-calul-exclusiv-9425.html?fbclid=IwAR12xPq9JX30CYpE4T-UG-SMr6bqEme2cxWadIVtFcFPYQ3Tqv4z5zBuKFg

    • nicu spune:

      CCR nu trebuie desfintata, pentru ca institutii cu rol similar exista in toate democratiile (ex. curtea suprema de justitie), ea trebuie reformata din temelie. Problema CCR nu este ca verifica legalitatea (constitutionalitatea) legilor, ci ca o face pe criterii partizane, politice, datorita sistemului de numire al membrilor sai.
      Pentru o comparatie interesanta, a se vedea numirea de catre Trump a lui Brett Kavanaugh la Curtea Suprema de Justitie din SUA. Nimic nou sub soare, din pacate.

  2. Bilbofil spune:

    CCR este condamnată de Constituție să judece pe criterii de partizanat politic prin modul în care este numită. De vreme ce prevederile sînt domeniu de dispută partizană, și numirea judectărilor de către actori politici aleși este și ea inevitabil partizană. Conflictul de interese este prea mare pentru a putea fi gestionat intern, mai ales la nivelul camerelor, unde negocierea unui acord asupra numirii complică procesul de numire. Acum avem niște politicieni votați la un moment dat decizînd cu privire la politicieni votați într-un alt moment.

    Ar fi util ca o nouă constituție să dilueze verificarea constituționalității actelor normative. Un CCR ar putea să se ocupe doar de proiectele de acte cu putere de lege și să asiste președintele în medierea conflictelor între instituțiile statului. Toate celelalte aspecte de constituționalitate ar putea fi soluționate pe căile normale de contestare a actelor normative, eventual la un nivel mai înalt (curți de apel și ÎCCJ), dată fiind aria de aplicare mult mai largă a legilor și a ordonanțelor.

    • Leo spune:

      Aplicând aceeași logică în cazul tuturor judecătorilor, înseamnă că instanțele sunt obligate să judece „pe criterii de partizanat politic” prin modul în care sunt numiți judecătorii; nu contează că principiile după care sunt obligați să-și desfășoare activitatea sunt stabilite prin lege și judecătorii AU propriul CREIER și CONȘTIINȚĂ în baza cărora să acționeze, potrivit dumitale, ei răspund automat la comenzi politice.

      • andrei spune:

        Nu are nicio legătură Curtea Constituțională cu instanțele de judecată pentru că, în ciuda neștiinței noastre, CCR nu este parte a sistemului judiciar. Și, da, ese o instituție politică pentru că ăsta e rolul ei.

        • Leo spune:

          Ce zic eu și ce răspundeți dv…
          Nu am zis nicio clipă eu că CC ar fi parte a puterii judecătorești, am zis doar că judecătorii – la fel ca judecătorii CCR – sunt numiți de Președinte deci, dacă aplicăm logica dlui Bilbofil, înseamnă automat că răspund comenzilor politice.

  3. Un om cumsecade spune:

    Articolul este vădit părtinitor, pt ca susține prerogativa președintelui de a desemna un candidat la funcția de prim ministru după bunul plac; dacă ar fi fost aceasta intenția constituantului, de ce s a mai prevazut obligativitatea consultărilor cu reprezentanții partidelor parlamentare?? Pe de alta parte, dizolvarea parlamentului este un instrument pus la dispoziția președintelui pt a pune capăt unei situatiii de criza, cand țara nu are guvern pt ca forțele politice reprezentate in parlament nu se decid in a forma o majoritate care sa dea un vot de încredere, ci resping doua propuneri succesive. Pe de alta parte,dizolvarea este pentru parlament o sancțiune, ce își are temeiul in împrejurarea ca, deși președintele a consultat cu buna credință partidelele parlamentare, stabilind un candidat pt funcția de prim ministru in urma acestor consultări, pana la vot situația se schimba, iar Parlamentul refuza sa mai investească guvernul.
    Or, in cazul de fata, președintele nu a făcut o consultare cu buna credință, ci a abuzat de prerogativa sa, desemnandu-l pe candidatul Orbán in ciuda deciziei manifeste a parlamentului de cu o zi in urnă, de retragere a încrederii cu privire la același guvern. Mai pe scurt, constituția permite președintelui sa dizolve Parlamentul intr o situație care, prin condițiile ce se cer a fi îndeplinite, vadeste un abuz din partea acestuia din urma. Constituția nu da președintelui dreptul de a forța dizolvarea parlamentului in beneficiul electoral al unui partid politic pt ca președintele este obligat sa fie apolitic și mediator, deci nu poate acționa partizan in exercitarea atribuțiilor sale, iar pe de alta parte, statul roman este organizat potrivit principiului echilibrului puterilor in stat, iar o conduita a președintelui precum cea in discuție este oricum, numai echilibrata nu. Ceea ce sancționează Ccr prin aceasta decizie este comportamentul nedemocratic al președintelui, contrar principiului cooperării loiale și al echilibrului care trebuie sa existe între puterile statului, având natura unei fraude la legea fundamentala.

    • Gabriela Constantinescu spune:

      Bine, stai jos, postac psdist cumsecade!

      • David FK spune:

        @Gabriela Constantinescu (29/02/2020 la 9:38)

        V-ati transferat de pe alt site (din motive de publicitate nu-i dau numele) cu tot cu stilul de comentarii ?

        Abordarea de tipul : cine nu are idei ca ale mele este psdist / dusmanul poporului, cu siguranta nu e democratica, v-o spune o persoana care traieste intr-o democratie vestica de peste 25 de ani ?

        • Liviu spune:

          Lasand la o parte modul de exprimare, relativ la care aveti dreptate, in sine inclin sa-i dau dreptate.
          Pentru ca intr-adevar, Constitutia spune clar ca Presedintele desemneaza pim-ministrul si parlamentul il aproba sau nu prin vot. Scurt, clar si la obiect. Faptul ca se consulta, si e obligat la asta, de acord, nu inseamna ca trebuie sa fie si de acord cu ce propun partidele, indiferent care. Cel putin dupa limba romana pe care o stiu si care nu cred ca s-a schimbat: a te consulta nu inseamna sa fii obligat. In plus, cum am mai spus-o, nicaieri in Constitutie nu se spune ca presedintele nu are voie sa numeasca acelasi prim-ministru. De asta consider ca ccr a procedat total gresit: analiza trebuie facuta pe litera Constitutiei si nu pe interpretari, pareri, zvonuri, chiar declaratii. Ccr trebuia sa spuna doar atat: s-a respectat sau nu Constitutia. Iar adevarul e ca s-a respectat.

          • David FK spune:

            @ Liviu (02/03/2020 la 20:25)

            Eu am scris – punctual – despre limbaj si abordare.Scurt si la obiect ca sa va citez

            Dupa cum sititi “tonul face muzica” (proverb romanesc).

            N-am vorbit despre cine are/nu are dreptate si era mai bine sa va retineti a-mi comunica preferinta dvs (“inclin sa-i dau dreptatea”). Acesta este o metoda foarte subtila de a schimba subiectul in discutie in favoarea ideilor dvs.

            Asta nu inseamna ca nu va respect “inclinatia” dvs.

            • Liviu spune:

              Multumesc pentru precizare. Numai ca eu stiam ca aici se discuta articolele si comentariile relative la articole, nu se fac analiize de limba romana. Iar comentariul meu, chiar daca nu vi se pare asa, are legatura cu articolul, hotararea ccr.

            • David FK spune:

              @ Liviu

              Reciti comentariul, la care m-am referit:

              “Gabriela Constantinescu spune:
              29/02/2020 la 9:38
              Bine, stai jos, postac psdist cumsecade!”

              Eu nu consider acest comentariu ” discuta articolele si comentariile relative la articole…… ”

              La asta am facut referire si nu va faceti ca nu pricepeti pentru ca s-ar putea sa vi se indeplineasca aceasta dorinta.

    • Constantin spune:

      “Pe de alta parte,dizolvarea este pentru parlament o sancțiune…”

      În statele cu democrații mature, alegerile parlamentare anticipate sunt expresia democrației, pur și simplu.

      Adecvarea structurii parlamentare la opțiunile cetățenilor este absolut necesară atunci când ele nu mai sunt în acord. Prin dizolvarea parlamentului și alegerea unui cu o nouă configurație, care să reflecte opțiunile politice ale cetățenilor, atunci când deazcordul dintre acestea este flagrant, se înlătură starea de instabilitate politică și socială generată de acesta.

      Doar că, spre deosebire de lumea civilizată, parlamentarii români se țin cu mâinile de fotolii și de pensiile speciale, n-au ei apăsări cu privire la intersul public, ori la cel național.

    • kinn spune:

      Subscriu, si adaug si ca citatul din Decizia CCR nr.80/2014 se refera totusi la Constitutia actuala, desi este formulat ca argument intr-o decizie referitoare la propunerea de schimbare a Constitutiei. E un argument valabil, iar faptul ca a fost invocat intr-o propunere de modificare a Constitutiei care nu s-a mai finalizat este irelevant.

      Pana la urma, chestiunea e corecta pe fond. Presedintele poate nominaliza pe oricine, dar aceeasi pesoana cu acelasi Guvern si cu acelasi program de guvernare, nu se cheama o propunere diferita.

      Pe principiul asta, daca pe un buletin de vot ai avea acelasi nume de trei ori, s-ar chema ca alegi un candidat din trei posibili. Sau un primar corupt ar putea sa cumpere ce vrea pe baza unor “licitatii” cu trei oferte care sa fie cu toate de la firma X, identice, dar tiparite pe hartie alba, roz si verde. Adica, da dom’le au acelasi continut, dar nu-s identice pentru ca difera hartia. Hai, nici chiar asa.

  4. In România aproape în orice instituție sau loc de muncă, unde Statul este angajator, s-au format găști, grupuri de interese și caste privilegiate, ale căror specfic, este acela de a își asigura traiul, dar mai ales BUNĂSTAREA, din relațiile și influența tranzacționată, urmare ocupării respectivei poziții profesionale în cadrul unor instituții sau ministere, de așa manieră încăt membrii acestor găști, să-și ASIGURE PROSPERITATEA.
    Încet, încet, s-au cristalizat adevărate FEUDE, care s-au preocupat constant și tenace,(indiferent cine se afla la guvernare vremelnic) să-și consolideze și maximizeze capacitatea de rezistență (mai ales la schimbările la vârf din politică), iar ulterior s-au preocupat fiecare dintre aceste FEUDE, să-și asigure (prin lobby la factorul politic din zona de interes) legi, norme, reglementări care să le permită să-și permanentizeze posibilitățile de căștig financiar. Prin aceste reglementări legale, au primit EXCLUSIVITATEA emiterii, unor documente, avize sau autorizații, astfel încât populația sau alte instituții, să plătească ori taxe suplimentare oficiale (din care, se autofinanțau respectivele instituții!) ori direct mită, pentru a primi anumite servicii (în condițiile în care funcția de la bun început a acelei instituții era să deservească contribuabilii !). Urmare autofinanțării, nu mai erau puși în situația să de-a socoteală despre cum se cheltuie acele sume, care nu erau asigurate de la bugetul statului.
    Următoarea etapă, a fost aceea că, în cadrul acestor FEUDE a început în mod oneros, formarea unor MENTALITĂȚI similare acelora din sectele religioase, care, deși nu aveau nimic în comun cu realitatea contribuabililor sau a votanților, ele au fost popularizate (inoculate) în rândul aserviților respectivei FEUDE, ca fiind ABORDAREA CORECTĂ în derularea relațiilor cu prostimea. În acest mod, oamenii au fost nevoiti, pentru a primi ceea ce solicitau, să stea la cozi, să mituiască, au fost supuși diferitelor umilințe pentru a recepționa un serviciu social, garantat de legile de facto, dar refuzate, sub diverse pretexte, de acești FAVORIZAȚI ai sistemelor. Aici putem să enumerăm toate sistemele guvernate de stat:
    - serviciile sociale sau de asistență socială (pensii, somaj, venituri minim garantate)
    - serviciile de sănătate( prestațiile din spitale, jaful de la casa de asigurări, celebra țeapă cu cardul de sănătate, etc)
    - serviciile de încasare impozite și taxe ( ANAF sau DITL sau diverse servicii asigurate de primării)
    - serviciile de asigurare a pazei și siguranței cetățeanului( poliție, jandarmerie, procuratură) unde suntem cu toții de acord că s-au întâmplat evenimente inexplicabile în ultimii 28 de ani (corupție, abuz, lipsa acțiunilor punitive contra celor care au furat, săvârșit tâlhării, fărădelegi, dar și fraternizarea polițiștilor cu interlopii- cazul de la Neamț de acum câțiva ani).
    - serviciile pentru prestații diverse (autorizări construcții, înmatriculări auto, firme, avize diverse, licențe transport, de comercializare către stat sau populație produse diverse, etc)
    - serviciile de reprezentare politică, ( legi electorale, sistemele de vot, de înregistrare și evidență a votanților, etc)
    - serviciile de reprezentare consulară ( serviciile oferite cetățenilor români din străinătate, personalul din ambasade sau consulate, etc)

    Nu avem în România, autostrăzi, educație performantă, spitale și servicii în sănătate corecte, nu sunt respectate termene legale la emiterea unor documente, avize, autorizații, etc, fiindcă toți acești angajați ai statului, în loc să fie preocupați de îndeplinirea sarcinilor de serviciu specifice, prevăzute în fișele posturilor pe care le ocupă, sunt exclusiv și masiv preocupați de propria PROSPERITATE.

    Pentru a concluziona, la acest moment noi românii, nu reușim să vedem cu ”aceeași ochi’, ceea ce se întâmplă în țara noastră, fiindcă avem pe de o parte o pătură de angajați la stat, (inclusiv politicienii) împreună cu familiile lor, (estimez această pătură la aproximativ 1 500 000 de persoane) extrem de interesată de păstrarea privilegiilor oferite de statul român (fapt care a permis să existe funcționari ai statului MILIONARI ÎN EURO). Aceste persoane care sunt în același timp, foarte conectate la butoanele DECIZIEI PUTERII EXECUTIVE ai acestui stat.
    Pe de altă parte avem o populație urbană educată, informată, atât în interiorul țării, dar mai ales în exteriorul țării, care nu mai este de acord cu această stratificare pe bază de privilegii garantate de stat ( pensii speciale pentru politicieni de diferite ranguri- primari, parlamentari, cumularea pensiilor cu salariu în cazul polițiștilor, condiții extrem de bune pentru anumite categorii de salariați ai statului, etc) ci, își dorește impunerea, așa cum aminteam mai sus, a MERITOCRAȚIEI ca principala cale de accedere în pozițiile de execuție din sistemele statului. Această populație numără (în viziunea mea) aproximativ 6- 8 milioane de persoane (cumulat diaspora cu cei din țară).

  5. Alex spune:

    Ca și cetățean contribuabil fără a fi jurist expert în drept constituțional – competenta de care nici nu am nevoie în viata de zi cu zi consider ca actuala Constituie a tarii este un document caduc și irelevant. O constitutie sub umbrela căreia pot exista pensii speciale, finanțarea cultelor de către stat și traseismul politic și imunitatea parlamentarilor corupți (doar 3 exemple) este un contract social rupt iar ca cetățean am dreptul natural și obligația de a privi sistemul de stat și partide ca pe un sistem opresiv imoral și injust impus cu forța și de a acționa în consecință.

    • Leo spune:

      Constituția României nu permite existența pensiilor speciale (cetățenii sunt egali în fața legii, deci orice prevedere care instituie un privilegiu este neconstituțională); Constituția nu oprește legiuitorul să adopte o lege organică cu un art. unic „Le este interzis oricăror autorități publice să finanțeze cultele religioase”; traseismul politic este o consecință a libertății individului – alegem ori să o respectăm, ori să abuzăm de individ; parlamentarii nu au imunitate decât pentru declarații și cererilor de arestare, în rest pot fi anchetați, trimiși în judecată, chemați în fața instanțelor etc fără probleme.

  6. Herodot6 spune:

    O voce a ratiunii. O vor asculta cei de la PNL si USR-PLUS?

  7. Constantin spune:

    La ProTV există o emisiune bazată pe formatul ”Who knew?”, un quiz show cu întrebări și răspunsuri bizare, neașteptate, iraționale, numit „Pe bune?!”.

    Concurenții își stabilesc drept strategie de găsire a răspunsului, dintre cele trei posibile, oferite de prezentator, alegerea celui mai puțin plauzibil, a celui mai puțin rațional, pentru că are probabilitatea cea mai mare să fie cel corect.

    În cazul Curții Constituționale a României, lucrurile stau exact la fel. Atunci când este sesizată în vreo cauză, ne putem aștepta, cu o mare probabilitate, ca soluția oferită de CCR să fie cea mai puțin favorabilă democrației și națiunii române, indiferent de justificarea prin Constituție. Este, în schimb, decizia favorabilă guvernării cleptocratice securisto-comuniste, cea care a numit majoritatea membrilor CCR.

    Întârzierile în comuncarea deciziilor CC a României sunt fie pentru că grupului infracțional organizat care a capturat statul și căruia îi slujește Curtea Constituțională îi este necesară acea întârziere, fie pentru că membrii CCR nu au găsit pretexte pentru decizia aberantă între articolele Constituției și încă mai caută.

    Curtea Constituțională a României nu are nicio treabă cu ordinea constituțională, pentru că este o josnică sculă a unui grup de tip mafiot care de trei decenii extrage resurse din averea publică și le transferă ilegal în proprietatea privată a câtorva oligarhi și a apropiaților acestora.

  8. Mihai Badici Mihai Badici spune:

    de-a lungul timpului s-a văzut că avem în constituție câteva scăpari evidente, care ar trebui corectate, dar și câteva opțiuni dubioase.
    Dintre scăpări, nu știm clar dacă în realitate președintele poate sau nu destitui primul ministru ( CCR a dat o decizie, dar e doar părerea lor, în constituție ar trebui să scrie clar, da sau nu) , faptul că se pot da ordonanțe pe justiție ( diferența față de orice altă ordonanță e că efectele ei nu pot fi anulate, ca în alte domenii, vedem cum ordonanțele lui Orban sunt respinse în Parlament una câte una…), faptul că ordonanțele pot fi atacate doar de avocatul poporului ( orice alte legi emise în Parlament pot fi atacate de mai multă lume, deși Parlamentul e forul legiuitor, nu guvernul) etc.

    Partea asta, cu dizolvarea parlamentului, o trec la capitolul “opțiuni dubioase”. S-a optat ca președintele să nu aibă acest drept, și să rămână la latitudinea Parlamentului. E o opțiune, nu o scăpare. Însă opțiunea e dubioasă pentru că i se cere Parlamentului să constate că e incompetent și să se autodizolve. Să nu uităm că nu e vorba de guvernul Orban: actualul Parlament e la al patrulea guvern demis. Deci în patru ani, patru guverne. E clar că problema nu e la guverne ci la Parlament. Doar că e un cerc vicios: Parlamentul nu va recunoaște că e incompetent, așa cum Agenția pentru Privatizare nu va privatiza tot ( pentru că ar trebui să se autodesființeze) iar ANRP nu va retroceda tot, pentru că altfel trebuie desființată. E aberant să îi ceri unei instituții să se autodesființeze, și, vedem în practică, n-o să se întâmple. Altcineva trebuie să îi constate incompetența. Într-o monarhie e mai ușor să accepți ca regele să poată face asta; la noi, dacă am pune-o în seama Președintelui, am genera nesfârșite discuții. Deși în teorie Președintele e arbitrul vieții publice, altcineva nu văd cine să o poată face.

    • quovadis spune:

      Motivarea CCR in cazul guvernului Orban 2 poate aduce in fata noastra o noutate absoluta ce poate pune semnul egal intre orisice declaratie politica si respectarea unei intentii politice declarate , intentie ce capata forma de fapta admisa ca executie in viitor si in acelasi timp ne arata cum orisice exprimare anticipata pe intentia de vot , este confirmata ca vot real ,ceea ce ne poate sugera ca cererea politica atasata lipsei la vot este identica cu votul negativ . Daca motivatia ne arata acest lucru atunci se schimba toate datele problemei si guvernul Orban 2 este asimilat ca prim guvern picat in cadrul politic constitutional ce duce la dizolvarea parlamentului de catre presedinte daca si guvernul CITU cade . .Oricum ar fi decizia este in mina presedintelui ce poate emite decret de dizolvare a parlamentului . Este act de vointa proprie ce dizolva parlamentul si nu are modalitate de atacare in acest caz .

    • unu spune:

      Unde in constitutie i se cere parlamentului sa constate ca e incompetent si sa se autodizolve??

      Dimpotriva, constitutia spune conditii clare: dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

      • Mihai Badici Mihai Badici spune:

        Problema mea e ce se întâmplă dacă trec 60 de zile și nu s-a acordat decât un vot de învestitură. Sau chiar nici unul. Aici suntem cam în afara reglementării. Pentru că logica booleană ar zice că e un “și”, deci va trebui să așteptăm cele două voturi negative. Nu știu dacă Parlamentul are vreo obligație de a da un vot într-un interval de timp, deci Parlamentul va putea trage de timp Articolul e sec: “(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.” Nu avem nici un termen, și exact asta e situația actuală. De asta spun că Parlamentul trebuie practic să se autodizolve; împotriva voinței lui e foarte dificil, dacă nu imposibil. Evident, s-ar putea ca logica juridică să fie diferită de logica matematică, dar asta înseamnă că iar ieșim din zona reglementată și intrăm într-o zonă gri, atât de dragă avocaților…

      • quovadis spune:

        Pentru o ai buna intelegere , a consulta presedintii celor doua camere si sefii de grup parlamentar (sa nu creada cineva capresedintele ii intreaba daca ii doare inima )inseamna a le solicita raspunsul la intrebarea :Parlamentul a investit sau nu un guvern in perioda de 60 de zile avute la dispozitie .Rapunsul este simplu , daca cade si guvernul CITU. NU AM ACORDAT VOTUL DE INCREDERE IN URMA SOLICITARII . Ce urmeaza este evident . Presedintele este cel care constata ,parlamentul doar poate spune in clar(prin reprezentantii lui ) ca nu a acordat in urma celor doua solicitari investitura .

  9. Lucifer spune:

    Totul îşi are originea în Constituţia FSN-istă din 1992, când regimul Iliescu avea în cap ideea “democraţiei originale”, respectiv un fel de perestroikă comunist-capitalistă. Constituţia de atunci trebuia să eternizeze la putere FSN-PDSR-PSD cu PSD partidul conducător. Ceea ce s-a şi întâmplat, România nu a putut scăpa timp de 30 de ani de urmările şi urmaşii PCR metamorfozaţi în PSD. TOATE celelalte foste state comuniste au scăpat de urmaşii direcţi ai fostelor partide comuniste, România nu a reuşit asta. Totul şi fiindcă PSD a fost apărat de Constituţie, care a permis ca toate instituţiile de stat să fie politizate în acest sens. Toate ALTELE guverne non-PSD, urmaşe mai mult sau mai puţin al FSN-ului primordial( de ex. gruparea securistă PD-PDL, şa) au fost de fapt tot urmaşe ale PCR. Chiar şi partidul istoric PNL a trebuit să facă compromisuri aproape sinucigaşe pentru a nu avea soarta PNŢCD şi a PSDR( Cunescu).
    În concluzie, CCR este deja o instituţie puternic politizată şi care a devenit ULTIMUL APĂRĂTOR al Constituţiei fesenist/ perestroikiste/ pesediste, deci ultima redută de apărare a comunismului primordial.
    Urgenţa României este O ALTĂ Constituţie şi se pare că PNL şi KWI au înţeles asta. Dar poporul o vrea? Dar elitele or vrea? Fiindcă, dacă mă uit bine în jur, se observă o disperare a elitelor şi a instituţiilor de stat în contra eliminării urmărilor şi urmaşilor comunismului românesc. Se caută paleative, se face apel disperat la democraţia originală din Constituţia comunist/ fesenistă, etc. Este o încrâncenare teribilă între urmaşii comunismului şi cei care vor aducerea României într-o stare de democraţie modernă adaptată cerinţelor sec al XXI-lea.
    Este greu de smuls comunismul din inimi şi din suflete.

  10. Toru Okada spune:

    Rational ar fi ca Regina, apolitica pentru ca nu participa la niciun fel de alegeri, sa fie garantul constitutiei, iar rolul pe care azi il exercita CCR sa fie exercitat de ICCJ, cf constitutiei din 1923. macar la ICCJ ajung judecatori dupa ceva experienta profesionala spre deosebire de CCR unde pot ajunge juristi de autobaza doar pentru ca au sprijinul politic al mafiotului sef al zilei.

    Dar noua ne place sa fim originali… conform dictonului “o democratie originala”.

    Abia astept sa faceti o republica prezidentiala si sa o aveti pe Gabriela Firea presedinta 10 ani si pe Victor Ponta premier 10 ani.

  11. Andrei spune:

    A făcut Curtea procese de intenție Președintelui? Păi Președintele și prim-ministrul desemnat au spus cât se poate de clar că vor dizolvarea Parlamentului și că desemnarea domnului Orban nu e altceva decât bifarea unei obligații. Mai mult, scopul declarat al alegerilor anticipate era limitarea cât mai mare a puterii parlamentare a PSD. Iar lucrurile acestea nu prea se încadrează în spiritul Constituției.

    • Alexandru Gussi Alexandru Gussi spune:

      Va multumesc pentru observatie. Este adevarărat că in acest caz specific nu e neapărat vorba despre un proces de intentie, intentia a fost explicita, eu ma refeream in general la deciziile CCR din cuprinsul cărora se trece de la limbajul juridica la cel politic. Refrerinta la spiritul textul Constitutiei e corectă dacă ne referim la analize generale, nu la cele foarte specifice, eu spre exemplu cred ca spiritul Constitutiei nu permite CCR să intre in jocul politic in favoarea unei părti decat daca e vorba despre o incalcare a Constitutiei. Dar problema nu este aici, ci in faptu ca in spatiul public se invoca adeveori acest spirit al Constitutiei ca si cum am discuta despre o lege de natură penala. Atunci spiritul legii e decisiv si vointa legiuitorului e fundamentala pentru interpretarea legii. La nivel constitutional textul, atunci cand nu este specific, la o libertate de interpretare din partea celor care detin functiile de decizie. Constitutia este o realitate vie din care textul constitutional e inima, nu o bariera dincolo de care nu se poate face nimic.

      • andrei spune:

        Problema este că dumneavoastră v-ați construit argumentația pornind de la un fapt fals – procesul de intenție făcut Președintelui. Prin urmare, critica CCR cam rămâne fără obiect. Apoi, spiritul Constituție nu văd să dea aparență penală Constituție ci tocmai această pretinsă neutralitate politică cerută CCR ne duce spre o similitudine cu legea penală. Curtea Constituținală, însă, este o instituție politică chemată să judece cauze politice pentru că, de fapt, Constituția stabileșțe regulile jocului politic. Tocmai de aceea judecătorii constituționali nu doar că au dreptul, ci și obligația de a se uita la acțiunile politice ale celor ce ocupă funcții în cadrul autorităților publice. Iar în acest caz, Curtea a luat singura decizie pe care o putea lua, indiferent de ce simpatii/antipatii politice avem. De acord că o constituție nu poate fi exhaustivă, dar stabilește niște limite din care actorii politici nu ar trebui să poată ieși. Iar dizolvarea Parlamentului după bunul plac al Președintelui este una dintre limite în regimul nostru constituțional-politic.

    • quovadis spune:

      Noutatea absoluta (sa vedem si motivatia ,care poate schimba integral sensul celor aparute in media )in ceea ce priveste decizia CCR , este punerea semnului egal intre actiunile politice si declaratiile politice facute de politicieni aflati in functii importante in STAT,decizie ce duce efectiv la responsabilizarea, la nivel declarativ ,a spuselor celor in cauza . Perceptia presupusului favor facut de catre CCR – PSD-ului este probabil gresita . Sensul deciziiei CCR este vizibil echidistant fiind valabil in cazul tuturor declaratiilor politice facute de orisicare sef de partid sau alt politician .Desigur stim cu totii ca aceste decizii ale CCR au valoare doar in viitor . Despre anticipate, asa cum ne prezinta textul actual din constitutie , ce poate duce sau nu (decizie prezidentiala ) la dizolvarea parlamentului si in final la alegeri anticipate este evident (pentru mine )ca o noua respingere a celui de al doilea guvern(guvernul CITU) ce solicita investitura , poate duce, in urma celor cerute si imediat constatate de catre presedinte, la decretul de dizolvare a parlamentului . Abia dupa emiterea acestui decret lucrurile se complica neavind legislatie ulterioara decretului .Doar ca o concluzie proprie exista probabilitatea de a se vota guvernul CITU si de a se elimina astfel alegerile anticipate ,chiar daca guvernul Citu poate emite imediat o ordonanta de urgenta pentru alegeri in doua tururi (nu este mare diferenta fata de cele intr-un singur tur )ce nu cred ca va duce la repetarea procedurii (prin decizie PSD)referitoare la guvernul Orban ,este foarte mare .

      • Lucifer spune:

        Nu cred că e cazul de speculaţii de tip juridic, CCR a fost premeditat, de nenumărate ori, în contra actualei opoziţii şi a preşedintelui Iohannis şi a sprijinit PSD. CCR a legiferat PENTRU şi în favoarea unui partid politic, aceasta este esenţa situaţiei.

    • stefannmar spune:

      Si daca afirmatiile referitoare la dizolvarea parlamentului erau o stratagema politica menita sa determine psd-istii (care aktfel erau in pericol de a-si pierde pensiile speciale si alte privilegii) sa contribuie cu voturi la investirea guvernului Orban 2 ?

  12. Același om cumsecade spune:

    G Constantinescu, ma Cunoști? De ce spui despre mine ca s postac psdist? Doar pt ca nu gândesc ca dumneata??

    Constantin, mandatul senatorilor și deputaților este de 4 ani, iar dizolvarea Parlamentului, echivalenta încetării mandatului înainte de termen, este un incident cu totul excepțional. Parlamentul nu poate fi dizolvat in funcție de cum arată sondajele la un moment dat, pt ca asta ar însemna ca alegătorii de azi sunt mai importanți decât cei de ieri. Constituția impune președintelui sa consulte partidele parlamentare înainte de desemnarea candidatului pt funcția d prim ministru tocmai pt ca interesul președintelui mediator între puterile statului și între stat și societate nu poate fi altul decât asigurarea investirii unui guvern; el trebuie sa facă tot ce tine de el pt asta; pt același considerent constituția obliga președintele sa consulte președinții celor doua camere mai înainte de a decide asupra dizolvării parlamentului, tocmai pt a mai da șansa unui alt vot asupra unei alte propuneri, pt a nu se ajunge in situația in care țara sa nu aibă nici guvern, nici parlament, dacă acesta ar fi dizolvat. Nu trebuie sa uitam ca organul reprezentativ suprem al poporului roman este Parlamentul, nu președintele; dacă am interpreta altfel am transforma regimul politic din Romania, din democrație parlamentara, in dictatura a președintelui.

    Andrei, sunt perfect de acord cu tine. Pare însă ca suntem cam minoritari p aici :)

    • un român spune:

      … dar nu singuri!!!

    • Constantin spune:

      “Parlamentul nu poate fi dizolvat in funcție de cum arată sondajele la un moment dat…”

      Vă mulțumesc pentru atenția pe care ați acordat-o modestului meu comentariu.

      Îndrăznesc astfel să fac observația că, în cazul în care vă veți îndrepta cu aceeași atenție către ultimele două procese electorale din România, cele din 26 mai 2019 și, respectiv, 10 și 24 noiembrie 2019, veți putea remarca uriașa discrepanță dintre opțiunile electoratului patriei noastre din anul 2016 și cele din prezent.

      N-are nicio treabă cu sondajele de opinie, ori alte bazaconii. PSD nu ar fi obținut nici în 2016 scorul imens pe care l-a avut, dacă cetățeniii ar fi cunoscut programul său politic și de guvernare real, adică cel bazat pe subordonarea justiției în vederea scăpării de pușcărie a infractorilor, dintre care cel mai reprezentativ este dl Liviu Dragnea.

      Când lucrurile au devenit evidente, josnicia PSD a scos în stradă duminică, 5 februarie 2017, peste 600.000 de manifestanți care au protestat în toată țara.

      De asta este necesar să avem noi alegeri, care să aducă stabilitatea politică și socială de care democrația are nevoie, Sabotarea oricăror reforme, sau acțiuni democratice de către parlamentul actual, domninat de PSD-ALDE-UDMR, aduce prejudicii întregii societăți, prin urmare, inclusiv mie. Consultarea electoratului este, în astfel de situații, imperativă.

      • David FK spune:

        @ Constantin

        Alegerile din anul trecut (2019) au avut alte scopuri (presedinte, reprezentanti in PE) iar cele din acest an sunt cu totul altele (alesi locali si in Parlamentul Romaniei).

        Un proverb romanesc, camasa este mai aproape de corp.
        In campaniile electorale din acest an, orice votant are posibilitatea sa-i vada pe candidati la 2-3 metri distanta, sa interactioneze cu ei si sa voteze in cunostinta de cauza,
        Asta spre deosebire de candidatii din 2019 pe care i-a vazut doar la TV vorbind intr-o limba mai putin accesibila lor.

        Votantul de rand (nu cel din Bucuresti si orasele mari) nu-si complica viata cu procentele obtinute la alegerile din 2019 (prezidentiale si europarlamentare), asa cum insistati dvs. cu fiecare ocazie.

        Alesul local este primul reprezentant al puterii, cu care intra in contract, pentru a-si rezolva problemele lui. In caz nu si le-a rezolvat s-ar adresa parlamentarului local.

        Si nu are speranta ca problemele lui vor fi rezolvate de Presedinte sau vreun europarlamentar pe care ii vede din cand in cand la vreun post TV.

        Nu trebuie uitat si faptul ca educatia/invatamantul din Romania este blamat ca fiind de o anumita calitate si care poate avea un impact pentru felul de a vota.

        • Constantin spune:

          @David FK _ “Alesul local este primul reprezentant al puterii, cu care intra in contract, pentru a-si rezolva problemele lui. In caz nu si le-a rezolvat s-ar adresa parlamentarului local.”

          Poate, pentru că din grabă, nu ați citit articolul pe care îl comentați, iar thread-ul comentariilor, fiind prea lung, l-ați ignorat, este posibil să fi pierdut subiectul dezbaterii.

          Așadar, permiteți-mi, vă rog, să vă reamintesc că se discută despre organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Nu despre locale. Cu speranța că v-am fost de ajutor, vă doresc toate cele bune!

          • David FK spune:

            @Constantin

            Multumesc de atentionare. Inteleg ca in rest sunteti de acord cu preocuparile votantului la alegeri ce urmeaza (locale si parlamentare anticipate sau nu).

  13. Leo spune:

    Un om cumsecade a explicat foarte bine de ce articolul pleacă de la o interpretare greșită a rolului instituțiilor; am să fac doar câteva precizări scurte.

    Reprezentanții statului au voie să facă doar ceea ce le dă voie legea; drepturile lor vin întotdeauna cu obligații și ele, de cele mai multe ori, stabilite clar în lege.
    Președintele are dreptul de a nominaliza candidatul doar împreună cu OBLIGAȚIA de a consulta partidele parlamentare; prim-ministrul și Guvernul nu îi aparțin Președintelui ci Parlamentului (acesta din urmă are de analizat dacă îi acordă încrederea), deci nu vorbim doar despre o procedură formală cerută de lege ci despre o procedură de fond – găsirea prim-ministrului care să aibă capacitatea de a forma un Guvern care să primească votul de încredere; abia în cazul în care toți și-au exercitat prerogativele cu bună-credință (Președintele a ales candidatul cel mai potrivit momentului, candidatul a venit cu un program și o listă de miniștri făcute în acord cu scopul guvernării) însă Parlamentul s-a văzut în imposibilitatea de a acorda încrederea sa pentru 2 Guverne succesive, dobândește Președintele dreptul dizolvării Parlamentului.
    Iohannis a declarat cu gura lui că scopul nu este primirea încrederii de către Guvern (la fel Orban), deci este foarte limpede de ce decizia CCR este una corectă.

    Avem o altă nominalizare care, dacă mă întrebați pe mine, ar trebui și ea contestată dintr-un motiv similar: psd cu aliații ideologici au declarat că nu susțin propunerea, pnl a declarat că e de acord cu ce zice Iohannis, usr rămâne neutru; deci Curtea are toate motivele să-i ceară Președintelui să explice nominalizarea; dacă nu există motive CONSTITUȚIONALE pentru desemnarea lui Câțu, hotărârea Curții va trebui să fie aceeași ca în cazul lui Orban.

    Vorbiți de o presupusă „criză”, însă ea există doar în închipuirea unora; schimbăm Parlamentul, pentru că Guvernului nu-i convine „mandatul” primit (adică legile pe care le adoptă… LEGIUITORUL)? Acceptăm ca o putere să abuzeze de altă putere doar pentru că partidul din spatele reprezentanților puterii care abuzează a primit mai multe voturi? În 2007 și 2012 acest abuz a dus la suspendarea Președintelui; aplicăm acum același tip de abuz ca să demitem Parlamentul?

    Sunt însă în acord cu autorul în privința concluziei: Constituția actuală trebuie schimbată (arsă din temelii, mai bine), însă acest lucru nu schimbă faptul că Președintele și pnl comit în acest moment un abuz; și, dacă o fac pentru ceva atât de insignifiant cum sunt alegeri cu câteva luni mai devreme, de ce am considera că vor gândi cu bună-credință o altă ordine constituțională?

    • kinn spune:

      Declaratia nu inseamna vot. Sustinerea sau nu a unei nominalizari se verifica exclusiv prin votul in Parlament. Faptul ca unii au declarat ceva si altii altceva este praf in vant, parlamentarii voteaza in secret si conform constiintei, nu conform indicatiilor unor sefi de partid.

    • quovadis spune:

      Imi permit doar o recomandare ,sper sa nu fii suparat . Citeste cu foarte mare atentie fiecare cuvintel din constitutia Romaniei ce se refera la modalitatea prin care presedintele POATE (nu este obligat )sa dizolve parlamentul . Incearca sa interpretezi fiecare cuvint si modalitatea de transpunere a lui in fapte nu in vorbe . Inca o data, scuze ca te deranjez .

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Președintele a consultat ( cel puțin în mod formal) partidele. Ce au vorbit n-avem de unde să știm cu adevărat. Pe domnul CIolacu l-am auzit la radio declarând că partidul lui nu e majoritar și nu vor propune candidat. Presupun că președintele i-a întrebat și despre cum văd anticipatele. De aceea și punctul dvs de vedere e viciat de niște presupuneri, prima că PSD e majoritar în Parlament ( Ciolacu zice că nu) și a doua că Parlamentul nu vrea anticipate ( de fapt doar PSD și aliații lui nu vor, doar că nu știm exact câți sunt, pentru că PNL are o activitate subterană de racolare de PSD-iști cărora aș presupune că le-a promis câte ceva, deci nu putem fi siguri că opinia asta e majoritară). Dacă numărăm pe partide, PSD e clar că nu vrea, UDMR probabil nu dar nu cred că sunt vehemenți – numărul lor de parlamentari a fost mereu cam același. Nu știu ce e în mintea lui Ponta, rațiunea ar trebui să îi spună că n-are șanse, dar s-ar putea ca ego-ul lui să fie mai mare de atât. Deci habar n-am …

      • Leo spune:

        Sper ca acest răspuns să treacă de filtrul unei cenzuri care mie nu-mi este clar din ce motive mi-a oprit unele mesaje…

        Părerea dv. este corectă doar dacă admitem că alegerile anticipate reprezintă o instituție constituțională.
        Însă până când/dacă vor fi, Constituția noastră prevede că anticipatele reprezintă o posibilitate care se naște în urma cumulării unor factori: Președintele să identifice (în urma consultărilor – în speța noastră – cu partidele parlamentare) un candidat VIABIL pentru funcția de prim-ministru, Guvernul propus de acesta să nu primească votul de încredere al Parlamentului, procedura să se repete de cel puțin două ori.
        Dacă scoatem anticipatele din discuție – care, așa cum spune Constituția, reprezintă un efect și nu un subiect – construcția dv. logică se prăbușește complet.

        Dar haideți să abordăm și celălalt aspect: scopul consultării partidelor.
        Învestirea Guvernului presupune 1. găsirea unui prim-ministru, capabil 2. să facă un Guvern care 3. să poată primi votul de încredere al Parlamentului.
        Consultarea reprezintă o etapă din procedura care are scopul final învestirea unui Guvern – deci orice etapă a acestei proceduri are sens doar în acest scop și orice participant are voie să facă acțiuni EXCLUSIV în vederea atingerii lui.
        Rolul Președintelui nu este de a alege un prim-ministru ci de a alege persoana care ar avea capacitatea de a construi un Guvern capabil să primească votul de încredere al Parlamentului, pentru că Guvernul dobândește legitimitate de la Parlament, nu de la Președinte; și acesta este scopul consultărilor: pentru ca Președintele împreună cu partidele parlamentare să identifice acea persoană. Consultările nu înseamnă o cerință de formă ci de FOND și fix acesta este sensul deciziei CC.
        În cazul lui Cîțu se aplică exact aceeași logică și de aceea propunerea sa este la fel de ilegitimă ca propunerea Orban 2.

        Are rost să explic lipsa de bună-credință de care a dat dovadă Președintele la fiecare din nominalizările sale și de ce fapta lui (aceeași săvârșită de 2 ori – ceea ce ne arată intenție directă) înseamnă infracțiune?

        • Mihai Badici Mihai Badici spune:

          Trec peste partea cu infracțiunea, o să o socotesc o sămânță de ceartă tipic latină și o să o ignor. Dar ce pot să spun este că e adevărat, de asta am pus dizolvarea parlamentului la “opțiuni dubioase”, noi nu avem nici un mecanism prin care să provocăm voluntar alegerile anticipate. E o alegere a lui Iorgovan & co, după părerea mea, stupidă, dar așa este. Practic președintele încearcă să se încadreze în litera constituției pentru a realiza ceea ce consideră că e necesar. Mă număr și eu printre cei care consideră că are dreptate, dar asta este, evident, o opțiune personală. Din punctul meu de vedere constituția greșește, ar trebui să avem un mecanism clar, pentru că situația asta se întâmplă, și nu doar la noi. Presupun că sunteți la curent cu situația din Israel de exemplu. Ba chiar mă aștept să mai avem cel puțin o dată situația asta: suntem într-un moment de schimbare a generațiilor în politică, și viteza cu care se schimbă opinia publică e prea mare pentru ciclul de patru ani. O dată schimbarea terminată, probabil încă 20 de ani nu vom mai discuta despre asta…
          Politica se face pentru lumea reală, în condițiile concrete. Ceea ce citim noi în presă, declarațiile politicienilor sunt una, ceea ce a discutat Iohannis la Cotroceni cu partidele e alta. Există și posibilitatea să avem un guvern nou, tot liberal; mi se pare chiar foarte plauzibil. Doar asta era observația mea. Normal că în presă toate partidele sunt vocale și susțin ceea ce le avantajează; e posibil ca dimpotrivă, la Cotroceni chiar să fi dat dovadă de realism și înțelegere. Ciolacu nu e Dăncilă, probabil că va mai fi în politică și peste 10 ani, cei de la UDMR la fel. Liberalii cred că știu și ei la ce s-au înhămat, iar dacă ei au căzut de acord la o anumită acțiune ( pentru că nu știm ce au discutat) noi vorbim ca să ne aflăm în treabă. De asta mă și mir că spuneți că raționamentul meu se prăbușește, pentru că eu nu am făcut nici un raționament. Am afirmat doar că nu știm care e majoritatea în Parlament și că ipotezele care pleacă de la una sau alta sunt greșite. Majoritatea nu există, ea se poate coagula doar în urma unor înțelegeri negociate. Dar ce ne facem dacă majoritatea e pentru anticipate? Îi obligăm să guverneze? :)

          • Leo spune:

            Înțeleg opțiunea celor care susțin – în baza unei logici greșite – acest abuz săvârșit de Președinte (numele infracțiunii de care vorbesc este chiar „abuz” și este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani), însă opțiunile dv. politice nu îi pot da legitimitate.
            Eu nu sunt adeptul respectării orbești de către cetățean a legii, însă îi pretind statului și reprezentanților săi să-și limiteze acțiunile la drepturile conferite de lege; gândind liberal, interpretez absolut toate normele – împreună cu drepturile și obligațiile izvorâte din ele – în interesul cetățeanului, însă Președintele (văd că împreună cu foarte mulți oameni – printre care vă numărați și dv.) o face într-o manieră de extremă stânga, aservindu-și-le în vederea atingerii unui interes personal.
            De ce ar trebui să avem alegeri anticipate în prima parte a lui 2020, care este problema acestui Parlament de trebuie neapărat schimbat acum? Și, dacă tot trebuie, de ce nu a adoptat ultimul Guvern reducerea numărului de parlamentari, decisă de popor pri referendum?

            „președintele încearcă să se încadreze în litera constituției pentru a realiza ceea ce consideră că e necesar.”
            Adică permitem Președintelui – unui singur om, reprezentantul STATULUI – să se poarte cu organul reprezentativ suprem al POPORULUI român așa cum consideră el „necesar”?! Păi de ce nu-l facem dictator – cam cum e Putin în Rusia – și încheiem mascarada aceasta în care unii vă prefaceți democrați?
            România nu a avut niciun guvern liberal după revoluție; a avut guverne cu participare penelistă, pedelistă, aldistă etc, însă Guvernul cu cele mai multe măsuri liberale – luate într-o mare de măsuri socialiste – a fost unul pesedist; ar fi bine să nu confundați doctrina cu numele pe care și-l arogă un partid.

            „eu nu am făcut nici un raționament. Am afirmat doar că nu știm care e majoritatea în Parlament”
            Ați spus că, citez: „Președintele a consultat ( cel puțin în mod formal) partidele.”
            În cadrul procedurii de învestire a Guvernului Președintele are obligația să consulte partidele cu scopul clar definit (și unic) de a identifica persoana care poate primi încrederea Parlamentului; dacă Președintele desemnează un candidat care cu o zi în urmă a primit un vot de neîncredere și despre care reprezentații unor partide ce formează o majoritate parlamentară spun că nu-l vor susține, înseamnă doar că a discutat cu partidele, nu că le-a CONSULTAT – așa cum definește Constituția instituția consultării în procedura de învestire a Guvernului.

            „Dar ce ne facem dacă majoritatea e pentru anticipate? Îi obligăm să guverneze? :)”
            1. Nu există instituția constituțională a alegerilor anticipate (ea este o consecință în cadrul procedurii de învestire a Guvernului); parlamentarii pot avea păreri despre orice însă nu au voie să aibă atitudini cu privire la procese constituționale care nu-i privesc.
            2. Parlamentarii fac parte din puterea legislativă, nu din cea executivă așa că a doua întrebare nu are sens, pentru că ei NU guvernează.

            • Mihai Badici Mihai Badici spune:

              Dumneavoastră păreți că aveți deja concluziile, așa că e greu în cazul ăsta să te împiedici de argumente. O să încerc totuși
              1. Infracțiunile se referă la “litera legii” nu la spiritul ei. Spiritul e ceva inefabil, la care orice raportare e aproximativă. Consultați un jurist.
              Dacă litera legii îi permite unui președinte să fie dictator, legea e greșită. Teoretic Ceaușescu era numit de Parlament. El a acționat totdeauna în litera și spiritul legii, doar că Parlamentul de atunci (MAN) era format doar din membri PCR, al cărui șef era…. ghici :) . MAN putea schimba cu ușurință președintele în teorie.
              În ce mod putea adopta Guvernul legea cu 300 de parlamentari? Nu cumva e o schimbare constituțională ( parlamentul unicameral sigur e) pe care nu putea să o adopte decât Parlamentul? Și mai vorbiți de dictatură…. Dictatura are alte cauze decât simpla voință a unui om, e vorba de un cumul de factori. Instituțiile statului democrat au datoria să reziste, și, dacă stați și analizați, asta au făcut. Nu în totalitate și nu toate cu toate forțele, dar au rezistat.
              2. “Președintele a consultat formal partidele” – ăsta nu e un raționament, e o informație publică. Un raționament implică ceva premise și concluzii. Public știm că formal a consultat partidele ( asta e de fapt tot ce știm de fiecare dată); nu știm și probabil nu vom ști decât după mulți ani în ce a constat consultarea. Restul sunt bănuieli și declarații politice care nu pot fi baza unei construcții raționale, pentru că pot fi neadevărate. Credeți că dacă Ciolacu voia anticipate o spunea public? Sau dacă Orban vrea de fapt să fie reconfirmat, o să o spună?
              3. Raționamentul din finalul intervenției ( “Dar ce ne facem dacă majoritatea e pentru anticipate? Îi obligăm să guverneze?”) are, e adevărat, un pas lipsă, dar cred că e ușor de înțeles. Guvernul guvernează, e drept, dar dacă partidele se înțeleg să facă anticipate ele pot să dărâme guvernul și să aștepte 60 de zile fără să numească altul. Din punctul dv de vedere probabil în acest caz partidele trebuie să meargă la pușcărie. Încă o dată, v-aș ruga să consultati un jurist dacă vă intereează cu adevărat realitatea. Dacă e vorba doar de propagandă…..vă urez succes.

  14. Gabi spune:

    Un articol PERTINENT, usor de citit si de catre o persoana fara cunostinte juridice…FELICITARI !

  15. elablue spune:

    Nu este adevarata afirmatia pe care o faceti:
    Decizia 80/2014 este folosita ca argument in decizia ccr 504/2019. Surpriza, chiar de catre Simina Tanasescu la pct. 7 din opinia separata.

    7. În plus, merită făcută încă o precizare. Atunci când parlamentarii au dorit să revizuiască art.85 din Constituție și să prevadă faptul că „Președintele României nu poate refuza propunerea prim-ministrului de revocare și numire a unor membri ai Guvernului” Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a recomandat reformularea prevederii în sensul potrivit căruia „Președintele României poate refuza propunerea primministrului de numire a unor membri ai Guvernului pentru neîndeplinirea condițiilor legale” (Decizia nr.80/14.02.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.246/07.04.2014). Jurisdicția
    constituțională a observat că, în mod obiectiv, în situația remanierii guvernamentale Președintele revocă și numește, în vreme ce în ipoteza vacanței postului (urmare, de exemplu, unei demisii) el poate doar să numească unii membri ai Guvernului, pe când în cazul restructurării Guvernului Președintele este ținut de votul Parlamentului. A impune o limitare de acest tip Președintelui României, prin stabilirea unei unice conduite indiferent de varietatea situațiilor avute în vedere de art.85 din legea fundamentală, a fost calificată atunci drept
    „lipsită de logică juridică” de vreme ce ea ignora și rolul Parlamentului în cadrul acestor proceduri. „Prim-ministrul nu poate impune o anumită opțiune cu privire la persoanele care vor ocupa funcția de membru al Guvernului nici Parlamentului și nici Președintelui, autoritățile statului având obligația constituțională de a-și exercita cu bună-credință și în spiritul colaborării loiale competențele pe care Legea fundamentală le stabilește în sarcina fiecăreia.” (Decizia nr.80/2014 precitată).
    https://www.ccr.ro/download/decizii_de_admitere/Decizia-nr.504-conflict.pdf

    • Alexandru Gussi Alexandru Gussi spune:

      Mi-e teama ca nu eu gresesc, de cand opinia separata face parte din jurisprudenta? Evident ca nu, asta tocmai pentru ca e o opinie separata fata de decizia efectiva a CCR. Dar acesta este un detaliu, argumntul meu principal era altul: o decizie care se refera la un proiect de revizuire a Constitutiei are in vedere logica acelui text, deci pleaca de la vointa unei majoritati constitutionale, asa cum avea USL in 2014, care dorea un regim mult mai apropiat de cel parlamentar. Invocarea hotararii din 2014 se face acum nu in intreaga motivare, pe care nu o avem, ci in comunicatul de presa, fiind astfel ca principal argument al deciziei de lunea trecută. Asta estepentru mine o dovada ca, in ciuda largii majoritati cu care s-a luat decizia, judecatorii s-au simtit obligati sa se legitimeze cu o deczie din trecut, pe când adevarul este ca decizia de acum este inedita. Eu cred ca merita sa asteptam nu numai argumentatia majoritatii CCR, ci si opiniile separate. Acestea cred ca se vor concentra pe faptul ca CCR nu trebuia sa constate un conflict si deci nu trebuia sa nu se pronunte.

  16. Același om cumsecade spune:

    Leo, ai punctat foarte bine. As mai menționa, ca argumente pentru care nici dl Câțu nu este o propunere serioasă de premier, graba cu care acesta a fost desemnat de președinte, care nu a mai așteptat motivarea deciziei Ccr din 24.01,2020, faptul ca face parte din guvernul Orbán și a primit doua avize negative in comisiile reunite (de care însă premierul nu a ținut cont) și ca a ostilizat fățiș majoritatea care a demis guvernul prin moțiunea de cenzura, făcând obiectul chiar al unei moțiuni simple când era min Finanțelor, moțiune ce a fost adoptată. In aceste condiții, cine poate crede ca prin desemnarea lui președintele a urmărit altceva decât respingerea propunerii ?? Diferența între Orbán2 și Citu este ca acum nimeni nu mai spune ca vizează anticipatele, deși o gândesc in continuare. In drept, buna credință se prezuma pana la proba contrara, iar in cazul președintelui proba contrara a fost făcută la prima nominalizare, intenția declarată încă de atunci fiind crearea condițiilor pt dizolvarea parlamentului di alegeri anticipate. Numai cine nu vrea nu vede lucrurile astea.

    • Leo spune:

      Președintele are tot dreptul să-i nominalizeze din nou atât pe Orban cât și pe Cîțu însă și noi – prin intermediul CCR, dacă Președintele nu dă doi bani pe cetățeni încât să le explice în mod direct – avem dreptul să știm motivele care au stat la baza nominalizării oricăruia dintre ei; dacă motivele se încadrează în limitele procedurii de învestire – adică dacă numele rezultă din consultări (am explicat diferența dintre „consultare” și „discuție”) – înseamnă că Președintele respectă procedura constituțională; dacă nu rezultă (și, bazându-ne pe declarațiile reprezentanților partidelor parlamentare, este lesne să concluzionăm acest aspect), înseamnă că Președintele se face iar vinovat de infracțiunea de abuz, așa cum este ea prevăzută în Codul penal și ar fi cazul să se sesizeze Parchetul.

  17. jiji spune:

    “Adevărul este că performanțele politice din primul mandat Iohannis au fost atât de slabe” – pe ce vă bazați afirmația? Pentru că guvernul a fost impus de PSD, așadar faptul că mandatul lui Johannis s-a suprapus cu guvernul parlamentului corupt până în măduva oaselor (PSDragnea în speță), nu face ca țara să fi fost condusă de Johannis, ci dimpotrivă, de mafioții care au pus guvernele incompentente și murdare. În concluzie afirmația e rău voitoare, pentru că ar fi trebuit spus “guvernări atât de slabe…”. Pentru că guvernul și parlamentul din spate au condus țara.

  18. CCR a demonstrat ca submineaza democratia si ordinea constitutionala. Aceasta institutie trebutrebuie restructurata. Politrucii trebuiesc inlocuiti cu juristi de inalta competenta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Gussi


Alexandru Gussi

Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d'Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cul... Citeste mai departe


Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Mai e un aspect, poate si mai grav. De fapt trei, daca ma gandesc mai bine. Primul, la concret, A...

de: MirceaM

la "Îmbogățiții de război"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

martie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)