vineri, martie 29, 2024

Summit-ul european de la Sibiu, din perspectivă electorală

Reușita organizatorică și de imagine a Summit-ului Consiliului European nu putea să nu provoace enervări, frustrări și îngrijorări puternice în rândurile vârfurilor puterii guvernamentale PSD-ALDE de la București.
Cu atât mai mult cu cât din cauza unei gafe colosale comise din pricina orgoliului și analfabetismului politic fără seamăn al președintelui celor pe care nimeni din Europa nu îi mai recunoaște drept social-democrați, deși ei continuă să se mai auto-intituleze astfel, felul în care au reacționat sibienii în calitate de gazde ale celor 27 de lideri europeni, a fost și continuă să fie pus în antiteză cu eșecul rușinos și patentat al mitingului PSD de la Iași. Nu că cel de la Galați, supranumit de Dragne&co cu inconștiență summit ar fi fost vreo reușită.
Fără doar și poate, ceea ce s-a întâmplat la mijlocul săptămânii trecute în frumosul și atât de cochetul-european burg transilvan nu va rămâne fără urmări nu doar în Europa, aceasta în pofida faptului că trâmbițele plătite ale guvernanților se dau de ceasul morții să le minimalizeze și să le trimită în derizoriu, ci și în România.
Cred că imaginile transmise pe toate canalele de televiziune grație Serviciului public (și aici nu pot să nu remarc profesionalismul fără cusur al unei echipe de top a Televiziunii Române care măcar de data asta a lucrat fără nici cea mai mică ingerință a politicului) vor avea efecte imediate. În primul rând, am credința că va crește substanțial numărul celor care se vor prezenta la urne în ziua de 26 mai. Pe ce mă bazez, vorba lui Ilie Moromete? Ajunge să îți sacrifici 10 minute din viață și să arunci o privire pe feluritele rețele sociale și observi fără mari eforturi cât a sporit numărul utilizatorilor ce și-au însoțit fotografia de profil cu afirmarea hotărârii de a-și exercita dreptul electoral. Respectivii ne asigură că vor vota atât pentru Europarlamentare, cât și pentru Referendum. Iar lucrul acesta nu și-l doreau în ruptul capului nici PSD, nici ALDE. Or, este de reamintit că rețelele sociale au avut un rol decisiv și în 2014, atunci când primarul Sibiului, dl. Klaus Werner Iohannis, a reușit să-l surclaseze la Prezidențiale miraculos pe dl. Victor Viorel Ponta, dar și toamna trecută cu ocazia anacronicului referendum organizat de PSD în vederea redefinirii constituționale a conceptului de familie.
În al doilea rând, este foarte adevărat că liderii popularilor europeni s-au folosit de ocazie pentru a-și face și lor lobby, aceasta din perspectiva faptului că în toate țările din UE au loc alegeri, iar apoi se va duce o luptă acerbă pentru dobândirea funcțiilor de la vârfurile ierarhiei Uniunii, dar și pentru a face solidar lobby în favoarea președintelui Klaus Iohannis. Apreciindu-i necondiționat lupta împotriva corupției și a modificărilor legislative dorite de coaliția guvernamentală, modificări al căror obiectiv este legalizarea minciunii și a furtului pe față. Este mai mult ca sigur că ceea ce s-a putut vedea joia trecută pe micile ecrane este de natură să întărească ipoteza că dl. Iohannis are aproape asigurat un al doilea mandat de cinci ani la Cotroceni. Și că dl. Liviu Dragnea, chiar dacă va scăpa de închisoare, va face în toamna anului 2019 doar o umilă și umilitoare figurație specială în campania pentru prezidențiale.
De câștigat a avut de câștigat întreaga Opoziție din România. Nu doar prin faptul că un mai mare de votanți îi amplifică șansele de surclasare a PSD. Românii au putut vedea cu ochiul liber că adevărații europeni se află în răndurile Opoziției, nicidecum în cele ale PSD și ALDE. Nu exclud deloc ipoteza ca ceea ce s-a întâmplat joi la Sibiu să se regăsească preponderent în zestrea electorală a USR-PLUS și mai puțin a PNL. Tocmai de aceea avertizez în privința exacerbării necugetate a orgoliilor, un fenomen ce s-ar putea întoarce în defavoarea dorinței de a îndepărta de la putere PSD. Din această perspectivă mi se pare complet nepotrivită ieșirea de ieri a d-lui Dacian Cioloș care l-a atacat în cel mai deplasat și incalificabil mod pe președintele Iohannis.
În antiteză cu ceea ce s-a întâmplat joi la Sibiu, ceea ce s-a petrecut în aceeași zi la Iași, mai apoi la Galați și Giurgiu, la mitingurile sărăciei exploatate fără rușine de falșii social-democrați români înseamnă pentru dl. Liviu Nicolae Dragnea și PSD cam ceea ce a reprezentat pentru Nicolae Ceaușescu și PCR mitingul din ziua de 21 decembrie 1989.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Opinia publică, mediile libere (în nici un caz ziarele și TV finanțat și controlat de oligarhii vechii puteri, colaboratorii de ieri, de azi și de mâine) sunt a patra putere în democrație, în stat. Cuvântul liber, expresia liberă e dobândită 1989 cu prețul atâtor vieti omenești, e o victorie însemnată. Va birui?

    …”… a sporit numărul utilizatorilor ce și-au însoțit fotografia de profil cu afirmarea hotărârii de a-și exercita dreptul electoral. Respectivii ne asigură că vor vota atât pentru Europarlamentare, cât și pentru Referendum. Iar lucrul acesta nu și-l doreau în ruptul capului nici PSD, nici ALDE. Or, este de reamintit că… „…..

    Tinerii din generația smartfone, Google, internet, cei care folosesc zi de zi mediile noi sunt mai bine informați decât cei din mediul rural în fața TV al oligarhilor. Vor găsi drumul în cabina de vot?

  2. Ma tem ca e singura constatare corecta: „Reușita organizatorică și de imagine a Summit-ului Consiliului European”.
    Ce s-a petrecut „in spatele usilor inchise” e alta mincare de peste. Cam alterata :P
    NB,
    cit despre reactia PSD-ului e normala reactie a celui ce nu i s-a acordat importanta pe care crede ca o are. Ridicoli.

  3. Am auzit ieri in direct discursul domnului Ciolos si chiar nu pot fi de acord cu formularea:
    „… l-a atacat în cel mai deplasat și incalificabil mod pe președintele Iohannis.”

    Mai degraba eu l-am perceput ca o pozitionare pentru prezidentiale, dar nu mi s-a parut lipsit de decenta si/sau adevar.

    Probabil ca momentul a fost o reactie la recentele lovituri sub centura venite dinspre PNL:

    1. ”Pliantele otrăvite” despre avort cu sigla USR-PLUS, plantate nu de raspandacii PSD cum s-ar fi banuit, ci chiar de conducerea Tineretului PNL din Cluj. ??

    2. Cur-luntrismul lui Orban, care cumva incearca sa transmita ca presedintele Johannis si PNL nu prea au sustinut guvernul tehnocrat si ca acesta a fost asumat in primul rand de PSD. ?!

    • „Probabil ca momentul a fost o reactie la recentele lovituri sub centura venite dinspre PNL:”

      Păi, dl Iohannis nu-i membru de partdi, cel puțin formal. Putea dl Cioloș să atace pe dl Orban, spre exemplu, cel care trecea cândva cu mașina peste pietoni în Dealul Cotrocenilor. Ce-a acut cu dl Iohannis, nu pricep. Sau putea să se refere direct la I Brătianu, dacă tot avea necaz pe liberali. În fine…

      Ideea este că Opoziției i-ar sta tare bine unită. Sunt destul de multe, destule, suficiente, din abundență…etc. motivele pentru care ar putea fi atacată Puterea, reprezentată de coaliția de guvernare PSD-ALDE-UDMR.

      Îmi displace profund să văd că puterea politică aflată în slujba cleptocrației este protejată, iar partidele din Opoziție se atacă între ele. Măi, să fie! Au reușit dl Dragnea și aliații, precum „Moș Crăciun și prietenii săi” să-i facă pe cei din Opoziție să se bată singuri! Eu cred totuși că timp de 30 de ani au furat destul!

    • Stimate dle Chira, nu pot decât să fiu de acord cu dvs.
      Remarca dlui Cioloș NU mi s-a părut un atac exacerbat! Este adevărat că dl dr Morariu scrie comentarii atât de bune încât mai poate fi uneori scuzat.
      Cred și că încep să cedeze nervii! Mie deja mi-au cedat și – dacă înainte nu mai deschideam televizorul – încep să nu mai citesc nici presa.

  4. Este greu de crezut ca electoratul nu va sanctiona numirea primului-ministru VVDancila…
    Este limpede ca acest fapt nu poate fi eludat. Ramane de vazut si oferta electorala…..

  5. Despre interese si idealuri

    Reproduc presenta la alegerile din 2016 pe segmente de varsta:
    18-24 ani: 6.1%
    25-34 ani: 12,2%
    35-44 ani: 17.8%
    45-64 ani: 40.3%
    65+ ani: 23,7%

    Ce este foarte interesant este segmentul 45-64 ani. Generatia decreteilor cat si a celor dinaintea lor a votat masiv in comparetie cu celelalte categorii.

    Ei reprezinta segmentul de varsta cel mai frustat si mai motivat. Au iesit din comunism ca generatia care ar trebui sa conduca tara, sa acumuleze avere si sa se pregateasca de o pensie frumoasa.

    Nu a fost asa. Au luat in piept si in fata toata perioada de tranzitie ce le-a luat orice ocazie de a se dezvolta profesional si spiritual si s-au gasit in transee pentru a pentru a reusi sa traiasca.

    Acum se indreapta catre pensie dar, au devenit foarte pragmatici. Copiii, in mare majoritate, le-au plecat in vest sa-si ia viata in maini cum ar fi vrut si ei dar nu au putut.

    Nu mai au idealuri, le-au uitat de mult. Acum cine da mai mult, cu aia voteaza. Sau cine le va lua, impotriva lor vor vota. Nu mai au timp, deja privesc ingrijorati catre ce va urma.

    Aici PSD&Co. joaca perfect. Acest segment a primit o multime de mariri in legisatura actuala. De fapt, e singura care a facut asa ceva. De la administratie la sanatate, toti au ramas cu mai multi bani.

    Si de aceea vor vota foarte interesat cu PSD.

    Idealurile raman pentru celelalte segmente, inclusiv pentru pensionari. Daca opozitia va reusi sa le reaprinda vor putea sa castige alegerile,

    Dar nu uitati, idealul are in primul rand o natura subiectiva pe cand interesul e pur material si e mult mai puternic.

  6. Evenimentul de la Sibiu este unul cu totul excepțional. Probabil în următorul deceniu nu va mai avea loc în România unul similar. Și atunci, cum pot face comparație întrea cesta și un miting electoral al PSD la Iași?!

    Mitingurile electorale sunt evenimente banale. După mitingul PSD la Iași a urmat deîndată unul la Galați șamd. PSD-iștii pot să organizeze câte un miting pe săptămână pe parcursul întregului an. Ce justificare are comparația cu reuniunea șefilor de stat și de guvern de la Sibiu?!

    Ținem neapărat să dăm importanță mitingurilor electorale PSD, sau ce se urmărește prin compararea lor cu Summitul Consiliului European? Vor fi oare comparate și cu vizita Papei?!

  7. Numai cine a participat efectiv la astfel de evenimente cunoaste detaliile si efortul aproape supraomenesc al tuturor categoriilor de resurse umane angajate atat pe plan local cat si din zona de administrativ de toate felurile si nivelurile.
    A fost o reusita incontestabila si nici nu avea cum sa fie altfel avand in vedere exact unicitatea acestui eveniment. La Sibiu s-a scris Istorie chiar daca unora nu le-a convenit.
    Restul e gargara si LIPSA DE RESPONSABILITATE !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro