Home » Analize »Educatie »Opinie » Citesti:

Târgurile de universități. Comercializarea și masificarea studiului în străinătate

Adriana Gorga octombrie 10, 2012 Analize, Educatie, Opinie
41 comentarii 1,799 Vizualizari

Toamna este un bun anotimp pentru târguri. Până pe 14 octombrie, la Paris poți cumpăra un automobil. Vine la rând apoi Mondial de l’alimentation, unde sunt asteptati 6000 de expozanti din 100 de tari. Zilele acestea și in România au loc târguri. Se promovează și se vând universități. Si nu de oricare, doar dintre cele mai “mari”.

World Education University Fair ne promite că “cele mai apreciate universități europene vin acum la tine in oraș”. “Acum” înseamnă între 13 si 14 octombrie. Orașul gazdă este București. Un alt târg, tot de educație superioară, The Romanian International University Fair, va avea loc la București (20-21 octombrie) și Cluj-Napoca (23 octombrie).

Primul semn distinctiv al acestor două târguri de universități este folosirea limbii engleze ca argument de marketing. După aceea vin numele universităților străine însoțit, după caz, de locul ocupat de acestea în topurile mondiale, numărul instituțiilor participante și publicitatea pe care și-o fac cei care organizează respectivele târguri.

Intr-un articol publicat in International Higher Education, un cunoscut cercetător american din domeniul învățământului superior, Philip G. Altbach, atrage atenția asupra unui fenomen care devine tot mai important în lumea de azi : masificarea învățământului superior internațional. Daca în 1981, erau 912 300 de studenți mobili pe plan internațional, treizeci de ani mai tarziu, numărul lor s-a triplat cel putin. Pentru a-și alege unde să studieze in străinatate, înainte de era Internetului, cei interesați scriau direct universităților și se documentau în centrele din ambasade. Existența războiului rece și a legăturilor neocoloniale făceau ca marile puteri in domeniul învățământului universitar să aibă un interes în finanțarea unor astfel de centre de informare. Acum însă, totul s-a schimbat. Învățământul superior a devenit o afacere de succes care privește în jur de 3 milioane de studenți. Potrivit lui Altbach (2011), în Statele Unite există 671 000 de studenți străini, ceea ce înseamnă 21% din procentul total. Acești studenți contribuie cu mai mult de 17,65 de miliarde de dolari la economia Statelor Unite.

Vorbim de aceea despre comercializarea studiului in străinătate. Dintr-un fenomen elitist, unde studenții proveneau, în general, din familii cu un anumit nivel cultural, studiul in străinatate a devenit un fenomen de masa. Noii studenți internaționali vin acum din familii cu orizonturi culturale mult mai diverse. Pe plan financiar, sunt de asemenea modificări importante. Inainte, învățământul superior internațional era finanțat în cea mai mare parte prin burse, in timp ce acum studenții si familiile acestora sunt in special cei care suporta costurile de formare. Marile puteri in materie de învățământ superior s-au organizat sau sunt în plin proces de tranziție către comercializarea formării superioare internaționale. Astfel, Australia a inființat o agenție de plasament a studenților (IDP Agency) a carei misiune este de a crește exportul de învățământ superior. Statele Unite si Marea Britanie se organizează de asemenea in aceeași direcție. In cursa pentru studenții străini se află și alte state , în special dintre cele unde învățământul superior în limba engleză este foarte dezvoltat, cum ar fi, de exemplu, Olanda sau Danemarca.

Ca în orice afacere, informația este de aur. Daca in anii ’80 aceasta facea obiectul unei difuzări publice și validate, de stat și/sau de universitățile înseși, acum acest lucru se realizează prin intermediul Internetului și al agenților de recrutare a studenților, așa-numitii “third-party recruiters” (plătiți fie de studenți, fie de universități, fie de ambii, cel mai adesea sub forma unui procent din taxa de scolarizare) . Pentru Altbach (2011), aceste moduri de difuzare a informației pun două probleme importante. Prima constă în lipsa de transparență a site-urilor web: există multa informație falsă care e vehiculată prin intermediul Internetului. Cea de-a doua se referă la aspectele etice ale noii profesii de recrutor de studenți. Acesti agenți nu au incă standarde profesionale clare. Nu beneficiază de asociatii profesionale care să le controleze activitatea și formarea. In Statele Unite există o asociație care-i accepta fără niciun fel de condiții (NAFSA – Association of International Educators) in timp ce alte două, cel puțin (American Association of Collegiate Registrars si Admissions Officers) exprimă rezerve importante. Demersurile de creare a unei noi asociații profesionale care s-ar părea că-i vizeaza în mod special pe acești recrutori de studenți sunt astăzi in curs. Este vorba despre International Recruitment Council. Dacă in Statele Unite, țară cu tradiție în această privință, mecanismul regulator al pieții învățământului superior, reprezentat de asociatiile profesionale, este abia pe cale de elaborare, în alte țări deficitul este mult mai mare. In plus, reglementările învățământului superior internațional nu sunt problema unui singur stat, ci una mondială.

Intorcându-ne acum la România și problemele ei, nu putem să nu constatăm efectele masificării și comercializării învățământului superior. Ca să intelegem mai bine cum stau lucrurile, trebuie să ne amintim istoria recentă a învățământului superior românesc. In anii 1990, după căderea comunismului, am asistat la o explozie, la nivel național, a cererii de învățământ superior. Au apărut astfel universitățile private și, în universitățile publice, s-a renunțat la limitarea accesului, introducandu-se forme mixte de finanțare, public-privat. Acestea s-au produs pe fondul unei legislații extrem de permisive în materie de învățământ superior. Efectele acestor transformari le resimțim încă și astăzi.

Pentru ca să începem să înțelegem ce înseamnă masificarea studiului în străinatate, trebuie să facem un efort de imaginație și să vedem transformările de la începutul anilor ’90 la o altă scală: de la una națională, la una mondială. Pe fondul a numeroase reforme educative eșuate și a incapacității statului român de a stabili strategii viabile de dezvoltare a educației, în România, a început să se facă simțită din ce in ce mai mult presiunea studiului în străinătate. Asa cum, în anii 1990, numeroase familii au fost gata să facă eforturi financiare importante și să-și trimită copiii să studieze într-o universitate (indiferent care, o diplomă să fie), acum există din ce in ce mai mulți români ce caută soluții ca cei tineri să poată pleca în străinatate să studieze. Ca și în anii 1990, lipsește informația corectă, validată de autorități. Ca și atunci, există, la nivel mondial de data aceasta, institutii universitare care s-au adaptat foarte bine noilor condiții. Dacă la inceputul anilor 1990, când vorbim despre masificarea învățământului superior la nivel national, au apărut noi universități și noi forme de finanțare, acum, când ne confruntăm cu evoluția tot mai accelerata a aceluiași fenomen, dintr-o perspectiva internațională însă, impactul numărului de ordine într-un clasament internațional este indiscutabil. Să mai adăugăm și programele de formare în limba engleză care reprezintă un argument important de vânzare a unei formări universitare.

Din perspectiva României, țară preponderent exportatoare de studenți, nu se poate pune problema interzicerii comercializării și masificării studiului în străinătate. Târgurile de universități își au legitimitatea lor deoarece vin să acopere un vid de informație tot mai cerută de un public destul de divers. E legea pieții. Pentru ca aceasta piață să funcționeze corespunzator, este nevoie însă de un cadru transparent si nepărtinitor de difuzare a informației. Discuțiile din învățământul superior american legate de “third-party recruiters” confirmă acest lucru. In mediul economic, câte cazuri de concurență neloaială sunt prin tribunale ? Să fim atât de naivi încât să credem că nu există concurență neloaială în învățământul superior, mai ales la nivel internațional ? Cine trebuie să asigure transparența cadrului pentru învățământul superior internațional, în cazul unei țări exportatoare, precum România?

Incercarea de a formula răspunsuri la aceste întrebări ne conduce, inevitabil, spre alte interogații, din ce in ce mai profunde. Căci e normal ca asemenea reglementari să fie în responsabilitatea beneficiarilor principali de pe urma învățământului superior. Cine credem că ar fi aceștia? Studentul și familia sa ? Societatea și implicit statul roman ? Sau și unul și altul ?

Până în 1989 am trăit într-o lume în care societatea era principalul beneficiar de pe urma formării omului nou, multilateral dezvoltat. Iar studenții, puțini la număr și de aceea de preț, erau reprezentanții cei mai răsăriti ai neamului. Dupa aceea, am început să învățăm în ritm accelerat că, pentru a-i ajunge, chipurile, din urmă pe cei dinafară, studentul și familia sa au cel mai mult de câștigat de pe urma învățământului superior. Ei să plătească și tot ei să se descurce cum știu (și mai ales cum NU știu !!!) în hățișul ofertelor, unele venite chiar de prin garaje. Pierduți în tranziție și în reformele fără de sfârșit și logică din învățământul românesc, nici nu ne-am dat seama ca a venit, iată, un nou moment de răscruce când trebuie să ne întrebăm din nou cui ii revine responsabilitatea față de învățământul superior. Poate de data aceasta vom avea înțelepciunea să evităm capcana răspunsurilor extreme. Le-am încercat doar și nu cred să fim multumiți de ce-am obtinut. Cred că ar fi timpul să începem să înțelegem că avem nevoie de un partenariat căci atât studentul, cât și societatea au beneficii importante de pe urma învățământului superior; studentul, deoarece cu cât este mai educat, cu atât are șanse mai mari să obțină beneficii personale importante (salariu mai mare, reducerea riscului de somaj etc.); societatea, pentru că va obține impozite mai mari, corespunzatoare salariilor mai mari ale membrilor ei, va reduce cheltuielile din domeniul sănătății (cu cat nivelul de educație e mai ridicat, cu atât populația este mai informată și dezvoltă un comportament preventiv in materie de sănătate ceea ce reduce costurile), va reduce cheltuielile legate de securitatea internă (sunt mai putine inchisori, de exemplu, într-o astfel de societate) etc.

Avem oare capacitatea să gândim și să formulăm piste de acțiune responsabilă, pe masura problemelor pe care trebuie să le rezolvăm acum în învățământul superior ? Sau vom continua aceeași plângăreală: fie pentru că ne credem orfani ai comunismului, cum spune d-l Dâncu, intr-un articol recent de pe Contributors, fie, dimpotrivă, că ne considerăm orfani ai liberalismului ? Sau și mai rău, ne plângem pentru ca nici nu știm ai cui orfani vom fi fiind.

Referințe:

Altbach, Philip. (2011). Agents and Third-Party Recruiters in International Higher Education. International Higher Education, 62 (Winter), 11-14.

Altbach, Philip, Reisberg, Liz, & Rumbley, Laura. (2009). Trends in Global Higher Education: Tracking an Academic Revolution. UNESCO World Conference on Higher education.

Hallak, Jacques & Poisson, Muriel. (2005). Academic fraud and quality assurance: Facing the challenge of internationalization of higher education. International Institute for Educational Planning.

Heyneman, Stephen. (2011). The Corruption of Ethics in Higher Education. International Higher Education, 62 (Winter), 8-9.

Reisberg, Liz & Altbach, Philip. (2011). The Ambiguities of Working with Third-Party Recruiters: Essential Dilemmas. International Higher Education, 63 (Spring), 3-5.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "41 comments" on this Article:

  1. Vlad A spune:

    :) stimata doamna
    nu va dati batuta. vreti sa puneti invatamintul romanesc pe roate !
    asa ar trebui sa functioneze o piata libera, reglata de cerere si oferta.
    daca gloata avida de cunoastere isi permite sa plateasca bani grei sa studieze management international, marketing global si business planetar, de ce nu ?
    problema e ca in romania sus numitii vor fi viitorii functionari in stat si in institutiile publice care n au nimic de a face nici cu competenta si nici cu valoarea.
    cei care studiaza matematica, fizica, genetica moleculara vor lucra intr o alta lume si cu totul alte criterii selective.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      “daca gloata avida de cunoastere isi permite sa plateasca bani grei sa studieze management international, marketing global si business planetar, de ce nu ?”

      De ce instantele lumii au de judecat atatea procese pentru tot felul de marfuri contrafacute ? Care-i problema daca gloata avida de Ipad-uri le ia pe cele facute in China si nu pe cele originale ? E simplu de raspuns, cred. Exista un interes financiar la mijloc. Cu cat se reduc Ipad-urile contrafacute, cu atat creste valoarea Ipad-urilor originale. La fel si cu educatia. Cu cat, printr-o informare adecvata, reducem contrafacerea si concurenta neloaiala, cu atat crestem valoarea propriului sistem de educatie.

      • Peter Manu spune:

        Stimata Doamna Gorga

        Va rog sa imi permiteti sa va sugerez sa scrieti ” A Guide for the Perplexed and the Naive: How to Select a University”. S-ar vinde, cred, destul de bine.

        Cu respect,

        Peter Manu

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Domnule Peter Manu,

          Gresiti, mi-au luat-o altii inainte. Cititi va rog cartea “S’installer et s’implanter aux Etats-Unis avec succès”. Printre altele veti afla si intrebarile, naive, poate, din punctul dvs. de vedere, pe care un francez care se stabileste in Statele Unite este sfatuit sa nu le uite atunci cand trebuie sa decida in materie de educatie.
          Cum v-am mai spus si altadata, sunt modele diferite de educatie si este bine ca e asa.

    • Vlad A spune:

      eu ma multumesc cu “masinaria” cea mai ieftina daca mi satisface nevoile pentru care o cumpar si are fiabilitatea iPadului “original”.
      daca compania mea are nevoie sa se dezvolte pe cine angajez : pe un om care mi vine cu 10 diplome sau pe unul care mi face treaba ?
      asta i valabil nu doar pentru domeniile tehnice. in dinamica lumii de azi nimeni nu poate ramine insurubat pe un scaun ani de zile fara sa probeze competenta. in orice domeniu : profesor, economist, avocat, inginer etc.
      si da, in tarile cu o strategie si coerenta economica, o universitate care si a cladit un nume in timp poate eventual colabora cu angajatorii si vice versa.
      solutia : stat minimal si libera competitie (autentica nu monopol)

      • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

        Si cine a vorbit de monopol si de eliminarea competitiei ?

        • Vlad A spune:

          :) eu vorbesc de reducerea influentei statului (aparat bugetar disproportionat raportat la populatia activa) si competitie autentica (nu capitalism de cumetrie sau corporatism).
          restul se regleaza : gloatele nu si vor mai cumpara diplome (daca nu mai are cine sa le angajeze pe baza lor) disparind astfel si fabricile care le emit. simplu. nu ? :)

          • Adrian Munteanu spune:

            @ Vlad A

            Nu cred ca este corect sa discutam despre universitate in afara contextului socio-economic in care ea fiinteaza. Dar, in virtutea dialogului, fac acest lucru.

            Privit strict din punctul de vedere al pietii, comportamentul actual al universitatii nu este condamnabil. As putea spune ca este chiar corect. Se vinde ceea ce se cere. Asta este piata libera: daca “cineva” isi doreste “ceva, mai devreme sau mai tirziu, se va gasi “altcineva” care sa ii ofere acel “ceva”. Spre deosebire insa de alte tipuri de afaceri sau de produse/servicii vindute in piata, rezultatele nu se vad imediat dupa “vinzare”. Satisfactia clientului nu poate fi evaluata imediat. Nu poate fi evaluata corect.
            Este penurie de “clienti”. Acesta este un fapt real. In aceasta situatie orice universitate, de aici sau din alta parte, face apel la orice mijloace pentru a vinde.
            Cred insa ca “educatia” nu este un tip de serviciu caruia i se pot aplica modele consumatoriste obisnuite. Cu atit mai mult in Romania unde, “politica” a facut dintr-o diploma universitara un “produs” la indemina oricui….

            Am mai spus-o : cind,in Romania, ministerul aduce “in piata” o cifra de scolarizare apropiata de numarul de absolventi, ce interese, ce ratiuni exista pentru a face o selectie a acestora? Mai ales cind stii ca,daca “nu vinzi”, nu ai resurse financiare sa iti platesti angajatii, utilitatile….? Repet: din acest punct de vedere nu gasesc o vina universitatilor! Comportamentul lor este unul cit se poate de firesc.
            Universitatea Cambridge tocmai a emis obligatiuni pe piata? O fi bine? O fi rau? Viitorul ne va spune.

            Cred insa ca universitatea trebuie sa fie ceva mai mult decat “o afacere care vinde produse si servicii”. Ar trebuie sa mai vinda si “caractere”, “modele”, “stiinta”, “creativitate” , “dileme” …..

            Inchei continuind finalul dvs.: ” de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere” :)

            • Vlad A spune:

              sint de acord cu dvs. cu mici observatii
              un sistem social nu este la fel de simplu de “reglat” precum unul fizic. deocamdata singurul feedback realist il da cererea/oferta (indiferent daca ne place sau nu)
              “caractere”, “modele” – tin de un mecanism mult mai subtil la care nu doar romania a ramas in urma. apoi pentru ele sint folositoare mai degraba familia si clasele primare decit universitatile (unde doar cei cu inclinatii reale ar trebui sa ajunga).
              sint(exista) domenii cu o dinamica/complexitate fantastica, unde – “stiinta”, “creativitatea”, “dilemele” – nu pot fi date/create/rezolvate de profesori si cu atit mai putin de institutii, efortul si inzestrarea individuala fiind primordiale.
              e bine ? e rau ? invatamintul reprezinta o rotita intr un sistem. cine, pe cine va schimba ramine de vazut. pina atunci sa incepem cu “corectiile” mai usoare si mult mai evidente :)

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              @Adrian Munteanu In continuarea a aceea ce spuneti, vreau sa insist asupra faptului ca ceea ce spuneti se regaseste in numeroase lucrari publicate in domeniul economiei educatiei din invatamantul superior. Una dintre cartile cele mai interesante pe care le-am citit cu privire la aceasta problematica este « Markets in Higher Education. Rhetoric or Reality? ». Este coordonata de un grup de specialisti in materie de invatamant superior din Statele Unite, Marea Britanie, Portugalia si Olanda. Bine-ar fi ca asemenea carti sa fie traduse si publicate si in limba romana.

  2. Paul spune:

    Dar viitorul student? Este el responsabil pentru alegerea facuta? Dar daca recomandarile institutiilor guvernamentale sunt gresite, cine raspunde?

    Revenind in Romania cine raspunde pentru experimentele esuate la care a fost supus invatamantul romanesc. Si mai mult, de unde stim ca o solutie este buna sau rea atat timp cat exista un singur grup de oameni care da aceleasi reguli pentru toata societatea?

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Fireste ca studentul e responsabil. Doar e viata lui in joc. Daca nu-si poarta singur de grija, atunci cine sa o faca in locul lui ?

      Cine a vorbit de institutii guvernamentale in acest articol ? Este vorba doar despre necesitatea unor instante – ale statului, ale societatii civile, ale asociatiilor profesionale etc. – care sa aiba capacitatea sa valideze faptul ca mecanismele concurentiale din invatamantul superior functioneaza in conditii adecvate. Inainte de a ne gandi cine raspunde, trebuie sa ne gandim mai bine cum sa facem ca sa nu se ajunga in situatia de a gresi.

      Pentru experientele esuate raspundem noi cu totii. Cu cat vom esua mai mult, cu atat vom avea mai mult de recuperat. Nu ne-a facut nimeni dinafara reformele din educatie. Noi le-am facut, noi raspundem.

      In ce priveste ultima intrebare, raspunsul este: ne asiguram ca am ales un grup de oameni care sa nu greseasca si in care sa putem avea incredere.

      • Paul spune:

        Referitor la ultima dumneavoastra afirmatie, cu respect, va spun ca nu cred in omul perfect, care salveaza o natie. Pot fi date multe exemple din istorie.

        Cat despre educatie, cel mai bun exemplu este d. Funeriu. Nimeni nu ii poate contesta calitatea de cercetator. Un articol publicat in Nature spune multe despre un cercetator. Mi-a placut mult ceea ce spunea in 2008-2009: parintii stiu cel mai bine ce este pentru copiii lor, banii urmeaza elevul, competitie intre scoli, finantarea invatamantului superior in functie de numarul studentilor din anul I. Dupa 3 ani insa mai nimic din ceea ce a gandit nu vedem. Mai mult, d. Funeriu, in 2011, considera ca nu parintele stie cel mai bine ce este bun pentru copilul lui, ci strada pe care locuieste conteaza mai mult. De asemenea, daca nu iti place invatatoarea la care ai fost obligat sa iti dai copilul, nu ai voie, practic, sa duci copilul la alta scoala, ci trebuie sa il convingi pe director sa “imbunatateasca calitatea cadrelor didactice” (cum se poate intampla asta daca nu poti sa iti duci copilul la alta scoala, nu stiu). Mai mult, d. Funeriu crede ca poate organiza de la Bucuresti “optim” sistemul de invatamant. Eu stiam ca un om de dreapta (inclusiv d. Funeriu in perioada 2008-2009), ar trebui sa stie ca piata, cererea si oferta, da rezultatul optim. Practic, domnul Funeriu ma obliga in 2011, “sa aleg” o invatatoare pentru copilul meu, pe banii mei. Mai mult daca nu imi place ce primesc, si incerc sa “rezolv” problema (situatie specifica oricarui sistem de birocratic organizat optim de la centru), ma ameninta cu inchisoarea.

        Nu exista oameni providentiali, exista cerere si oferta.

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Eu am vorbit de un grup, nu de un singur om. Un om singur nu poate face multe, e drept, dar mai multi, da …

  3. Adrian Munteanu spune:

    O călătorie în timp.

    1982

    “What the university offers is not a measured portion of truth for each customer but an invitation to a way of life. Learning how to ask questions is infinitely more important that learning how to recite answers. The special contribution of the university is the excellence of its process, both in its inquiring and in its functioning as a community. This is what the university is about; this is what a liberal education is about; this is what a free society is about; this is what the growth of knowledge is about; and ultimately, this is what being human is about

    (…) Conceiving the students and the community as consumers is equally worrisome. They become “heads” to count, instead of persons to educate. A sure sign of this is when concern about enrollments becomes a preoccupation. This view also puts extreme pressure on the university to meet the demands of popular taste, since, after all, the customer si always right. This often manifests itself in such phenomena as a heightened concern for public relations, a proliferation of new programs, and fresh spurts of grade inflation. If the central argument that is offered for the continuation or the creation of a program is that “it will get more students” (read generate more revenue), then we are surely in serious danger of sacrificing academic integrity at the altar of the market place. The university must not adopt the tastes of society, rather the university must meet its responsibility to improve those tastes. In just this way comercial television networks have been so remniss by consistently refusing to acknowledge their role in forming the tastes and interests to wich they pander.

    (…) If the university model is in any sense derivative, it is derivative from what I consider to be an appropriate model of what it means to be human – not that human beings are labor to be managed or resources to be exploited, but rather that they are uniques creatures whose uniqueness depends in large part on their special abilities to learn.

    (…) The primary task of a university faculty must be to learn, because it is learning, not teaching,with wich the university is principally concerned” – The Business of the University – Robert N. McCauley,

    1997

    “Thirty years from now the big university campuses will be relics. Universities won’t survive. It’s as large a change as when we first got the printed book.

    (…) Do you realize that the cost of higher education has risen as fast as the cost o
    f health care? And for the middle-class family, college education for their children is as much of a necessity as is medical care—without it the kids have no future.

    (…)Such totally uncontrollable expenditures, without any visible improvement in either the content or the quality of education, means that the system is rapidly becoming untenable. Higher education is in deep crisis.

    Crisis means that things will get either much better or much worse. Things will get much different,” Peter Drucker -

    • Gogu Bosorogu spune:

      Cand vad chestii gen “infinitily” ma opresc din citit. Nu zic, e vina mea, poate omul vrea sa zica ceva cu miez, da’ totusi cand e vorba de a lauda un sistem de invatamant universitar parca e totusi nitel jenant… P-aia cu “grouth” nici n-o mai pun la socoteala…

      • Adrian Munteanu spune:

        Daca va referiti la mine, ati putea fi ceva mai ingaduitor si sa le considerati greseli de tehnoredactare. Nu laud nimic.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Intr-adevar asa-zisul discurs umanist despre universitate a cam disparut de pretutindeni. Sociologul american de origine spaniola, Manuel Castells, spunea chiar ca efectele globalizării asupra universităţilor ar putea fi mai severe decât cele ale industrializării, urbanizării şi laicizării împreună. Aceasta-i provocarea. Suntem capabili sa raspundem sau ne lasam dusi de val ?

      • Adrian Munteanu spune:

        Imi este teama ca vom fi dusi de val dincolo de vointa noastra.

        Marturisesc ca sunt mai mult adeptul universitatii humboldtiene decat al celei antreprenoriale. In acelasi timp, viata ne -a demonstrat in ultimii doi ani ca abordarea neoliberala nu face bine (n.b. toate economiile “libere” la inceput au beneficiat din plin de regulile protectionismului intern. Unele se mai bucura si acum).. Este firesc: orice antreprenor isi doreste profit maxim cu minim de cheltuieli. Este corecta o astfel de abordare in cazul produsului numit “educatie”?

        In aceasta logica, propun un exercitiu: orice parinte este un antreprenor. In acest caz, antreprenorul-parinte de ce isi subventioneaza copilul? De ce nu il lasa de la o virsta frageda sa se descurce pe o “piata libera” ? “Protejindu-l” pina la finalizarea studiilor universitare, exista sanse mari sa devina un “lenes”…. Banii cheltuiti/investiti in educatia copilului au o rata de recuperare destl de mare. Ba chiar este posibil sa fie o pierdere.

        Dincolo de clisee, realitatea este cruda: imbatrinim si natalitatea este in scadere. Universitatile au devenit afaceri. Jurnalele in care publicam sunt afaceri. O dereglementare a educatiei va avea un efect similar cu ceea ce s-a intimplat pe pietele financiare.

        “Secondly, universities should enjoy autonomy as institutions, governing their own affairs internally and making their own decisions on academic matters. Humboldt argued that universities did their work best, and were most useful to society and the state, when they were isolated from immediate external pressures. Although the nineteenth century was the golden age of laissez-faire capitalism, no-one then suggested that universities should be run as commercial organizations. It was seen as a virtue that, like the professions, they stood outside the system of market relations and cultivated values of a higher and permanent kind. This sort of autonomy was an aspect of classic liberalism, which saw the best protection of liberty and diversity in a pluralist civil society of self-governing institutions. Neoliberalism, which seeks to dismantle all barriers against the operation of pure market forces, has proved rather different.” – http://www.historyandpolicy.org/papers/policy-paper-98.html

        Pentru cei care au rabdare sa citeasca : The Idea of a University Defined and Illustrated: In Nine Discourses Delivered to the Catholics of Dublin by John Henry Newman

        http://www.gutenberg.org/files/24526/24526-pdf.pdf

        • Vlad A spune:

          :) “Dincolo de clisee, realitatea este cruda: imbatrinim si natalitatea este in scadere”
          pina la urma ferice de cei saraci cu duhul (nu in duh) :)

          • Adrian Munteanu spune:

            @ Vlad A.

            “pina atunci sa incepem cu “corectiile” mai usoare si mult mai evidente :) ”….

            În practică, diferenţa dintre teorie şi practică este mai mare decât diferenţa dintre teorie şi practică…din teorie :) . Spus altfel…..e al naibii de greu de pus în practică corecţiile cele mai simple. Am ajuns să cred că nu e vorba de rea voinţă ci pur şi simplu de incompetenţă.

            Dacă tot am umplut articolul doamnei Gorga cu citate şi surse, mai adug una la care subscriu în totalitate. Exact aşa se întâmplă lucrurile şi în România.

            “Virtually none of today’s top-ranked business schools would hire, let alone promote, a tenure-track professor whose primary qualification is managing an assembly plant, no matter how distinguished his or her performance. Nor would they hire professors who write articles only for practitioner reviews, like this one. Instead, the best B schools aspire to the same standards of academic excellence that hard disciplines embrace—an approach sometimes waggishly referred to as “physics envy.” In departments such as physics and economics, top faculty members have few responsibilities other than to attend to their disciplines. They are not required to train practitioners or to demonstrate practical uses of their work; and they are free to do whatever research they choose and to produce subsequent, even more focused, generations of scholars. In this scientific model, the university exists primarily to support the scholar’s interests. For the most part, universities accept this arrangement and the intellectual premise on which it rests: namely, that universities help society advance by supporting scientists who push back the boundaries of knowledge. They leave the practical implications to others.

            It’s very different in schools of law and medicine, which deliberately engage with the outside world. Law schools expect faculty members to be first-rate scholars; in fact, articles published in law reviews are often cited in trials. But these institutions also value professors’ ability to teach. Similarly, medical schools carry on advanced biological research, but most members of the teaching faculty are also practicing doctors. ” – HOW BUSINESS SCHOOLS LOST THEIR WAY, Bennis, Warren G., Toole, James, http://bbs.cenet.org.cn/UploadImages/20058115182233551.pdf

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          La una din ultimele conferinte pe care le-a tinut, sociologul francez Pierre Bourdieu facea o observatie interesanta, la care cred ca ar fi interesant sa meditam :

          « Prabusirea regimurilor de tip sovietic si slabirea partidelor communiste in majoritatea tarilor (…) au eliberat gandirea critica. Insa doxa neoliberala a umplut locul lasat liber, iar gandirea critica s-a refugiat in «mica lume» academica, unde se hraneste din incantarea fata de sine insasi fara a fi capabila sa se ingrijoreze de ceva.
          Toata gandirea politica trebuie reconstruita dintr-un punct de vedere critic, si acest lucru nu poate fi opera unei singure persoane, care nu dispune decat de resursele gandirii sale unice, sau a unui purtator de cuvant autorizat de un grup ori institutie ca sa exprime cuvantul oamenilor fara cuvant. Aici trebuie sa intre in joc intelectualul colectiv, de neinlocuit, care sa contribuie la crearea conditiilor sociale pentru producerea colectiva a unor utopii realiste. (Pierre Bourdieu, Contre-Feux 2, Raisons d’agir, Paris, 2001.)

          Singuri sau in mici grupuri institutionale vom fi dusi de val, impotriva vointei noastre, cum spuneti. Ca sa supravietuim in lumea pe care o vrem, nu in aceea care ne este data, cred ca avem obligatia sa descoperim impreuna noi forme de actiune colectiva.

  4. Emil spune:

    Prin 2010 crad mi-a cazut in mana si l-am citit un studiu care suna ceva de genul; “Is Education The Next Bubble?” .

  5. Petre Truica spune:

    Elaborat articolul, ati muncit un pic, bravo !!

    “Învățământul superior a devenit o afacere de succes”

    Da, asa este, dar e doar o afacere. Ca si cafeaua Starbucks sau McDonald.

    Se dau bad doctorates si la Harvard si la Princeton. Primul doctorat pe care l-am vazut a fost al unei fete din Brazilia, eu si alti cativa tineri teaching assistanti noi veniti in SUA la UCLA. Era proasta bata, recita pur si simplu teza. Teza i-a fost facuta de un batran profesor cu care era in relatii apropiate.

    Posturile se ocupa si acolo pe pile, se fac fix grades pe la examene. Se publica si articole in reviste ISI cu greseli foarte mari. Am vazut articol in JMP care pulveriza alt articol publicat in Letters of Physics.

    Dar toate astea, nu la scara la care se intampla in Romania, unde bunul simt a disparut de mult si chiar legislatia si ministerul sustin impostura.

    Liceul e mai bine sa-l faci aici. Un liceu bun bineinteles. Dar in domeniile tehnice, practice, aici e dezastru, nu au laboratoare, nu sunt nici profesori. Ca au plecat sau au intrat in privat ca si mine.

    Dar fabrici de diplome sunt si in Vest, in Europa si SUA, cate vrei. Taxele sunt exagerat de mari pentru ceea ce se ofera. Renumele profesorului ramane baza. Renumele universitatii e ultimul lucru la care m-as uita, poate al departamentului unde ar merge cineva ca student. Dar ideal e sa-ti gasesti un bun adviser, profesionist si serios, asta e cel mai important.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Sunt multe criterii care intra in joc cand ne alegem o universitate. Ca societate constienta ca are un beneficiu de pe urma invatamantului superior, trebuie sa ne asiguram ca toti cei care trebuie sa aleaga au si capacitatea sa o faca. Nu insa dirijandu-i ca pe niste roboti (cum se petreceau lucrurile inainte de 1989), ci difuzand informatie corecta celor care trebuie sa ia o decizie in materie de invatamant superior. Decizia finala apartine insa studentului si familei sale. Tot asa si asumarea riscului alegerii facute.

      • Paul spune:

        Credeti ca salariul la inceputul si la mijlocul carierii poate fi o informatie utila? Ma refer la clasamentul de genul acesta:

        http://www.payscale.com/college-salary-report-2013/engineering-schools

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Fireste ca salariul e una din informatiile utile atunci cand iti alegi drumul. Dar nu e singura.

          Va spun o poveste adevarata. Era prin 1993. Discutam cu fiica de 16 ani a unor prieteni elvetieni (care fac parte din clasa de mijloc a societatii elvetiene) care la vremea respectiva voia sa devina muzician. Revine intr-o zi de la liceu in mare forma. Imi povesteste ca in ziua respectiva a avut o discutie cu un consilier profesional sau consilier in materie de cariera. Ea i-a vorbit despre dorinta ei de a urma Conservatorul. Consilierul a avertizat-o ca, daca va merge in aceasta directie, salariul pe care il va putea obtine va fi mai mic decat cel pe care l-ar avea daca ar alege o alta directie in cariera (imi pare rau, nu-mi amintesc care). Ii studiase dosarul scolar, iar recomandarea era in functie de ceea ce aceasta persoana ar fi fost capabila sa faca. Raspunsul ei a fost ca nu o intereseaza altceva si ca doreste sa studieze muzica. Este ceea ce a facut. Acum isi castiga existenta decent si este multumita de ceea ce a realizat.

          • Paul spune:

            Exemplul este foarte bun. Pentru a compara salariile pentru diferitele ramuri economice nu cred ca trebuie un astfel de clasament. In general se stiu salariile pentru programatori, doctori, profesori, psihologi etc.

            Un astfel de clasament, este interesant pentru a compara absolventii facultatilor din acelasi domeniu de activitate.

    • masterat si doctorat vs. liceu si BA spune:

      @ Petre Truica

      “Liceul e mai bine sa-l faci aici. Un liceu bun bineinteles. Dar in domeniile tehnice, practice, aici e dezastru, nu au laboratoare, nu sunt nici profesori. Ca au plecat sau au intrat in privat ca si mine.” —CORECT

      Pe zona stiintelor sociale este mai bine sa faci liceul si facultatea in Romania (licenta), cu conditia sa inveti bine engleza (limba folosita in majoritatea jurnalelor academice relevante) si sa citesti singur(a) carti si articole academice ce te vor pregati pt nivelul discutiilor din universitatile straine (vezi carti pe scribd.com, academia.edu, doxosophia, etc.) Daca la nivel de licenta in general materiile sunt apropiate in Ro vs UE, la nivel de master si doctorat diferentele sunt inca mari (in defavoarea invatamantului din Ro, desi si aici exista exceptii -unde profesorii au vazut ce se preda “afara” si incearca sa implementeze “aici” ceva relativ similar). Chiar si raportul facut de universitatile din Ro ref scoala doctorala romaneasca arata ca mai este mult pana ajungem la un nivel o.k. (in raport cu alte tari)

      fabrici de diplome sunt si in Vest, in Europa si SUA, cate vrei. -CORECT
      Taxele sunt exagerat de mari pentru ceea ce se ofera. -CORECT
      “Renumele profesorului ramane baza. Renumele universitatii e ultimul lucru la care m-as uita, poate al departamentului unde ar merge cineva ca student. Dar ideal e sa-ti gasesti un bun adviser, profesionist si serios, asta e cel mai important.”

      Din pacate, prestigiul universitatii conteaza mult pe piata muncii desi diferentele calitative intre materia predata de 2 universitati este deseori minora (asta si pt ca multi profesori de la universitatea cotata mai slab si-au dat doctoratul la universitati foarte cunoscute) -asta este , platesti marca (ca la detergenti). Daca insa vrei sa faci cercetare pe ceva anume, singurul repere trebuie sa fie adviser-ul, un om care este cunoscut prin articolele si cartile scrise pe subiectul care te intereseaza. In domeniile tehnice conteaza poate mult si resurse financiare ale universitatii alocate laboratoarelor, etc.

      • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

        Chiar credeti ca nu vor fi fiind absolventi de Oxford sau Cambridge care sa fie someri ??? Nu am raspunsul, ma intreb doar. Si nu pot sa bag mana in foc ca n-or fi fiind.

  6. Ontelus Dan Gabriel spune:

    Globalizarea înseamnă generalizarea fenomenului piețelor de bunuri, servicii, capital și resurse umane. Aceste piețe, inclusiv aceea a serviciilor educaționale universitare sunt din ce în ce mai puțin controlate, deși guverne și structuri locale, regionale și internaționale se iluzionează în practici de reglementare, coordonare, supraveghere etc. Complexitatea fără precedent a organizațiilor și a proceselor în care sunt implicate determină această tendință centrifugă, singurele repere oarecum coerente rămânând cererea și oferta. În acest context, în care piețele dictează statelor, unii oameni nu se simt atât ,,orfani” din cauza liberalismului sau a comunismului, cât meditează la retorica versurilor eminesciene: ,,Minciuni și fraze-i totul ce statele susține,/ Nu-i ordinea firească ce ei a fi susțin.”

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      “Toate-s vechi si noua toate”, spune tot Eminescu. Asa e, neincrederea in stat e o poveste de demult…

      Pana la urma, sa inteleg ca plangem pentru ca nu stim ai cui orfani suntem ?

  7. batranul spune:

    Greoi ati mai scris. Aveti o viziune umanista si academica, privind educatia ca subiect de cercetare (asa cum ma uit eu la pietre) si din pacate asta va decupleaza de realitate.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Ori n-ati inteles ce-am scris, ca e prea “greoi” si “academic”, ori ati inteles si de aceea considerati ca rationamentul meu e decuplat de realitate.

  8. Andrei George spune:

    Stimată doamnă Gorga,
    Massificarea n-ar trebui să sperie pe nimeni. Într-o lucrare pentru un POSDRU am descoperit că universitatea din Londra avea câteva mii de studenți în 1962, acum are 300.000. Problema care se pune- și e normală- e că nu orice absolvent de universitate și profesează în domeniu pe poziția corespunzătoare. Marea Britanie cel puțin- prin sistemul de asociații prfesionale- nu te recunoaște decât dacă ești chartered. Poți termina universitatea și să lucrezi până la pensie ca tehnician- și nu e nimic rușinos sau rău din punct de vedere financiar în acest lucru. Dar dacă nu ești recunoscut de asociațiile profesionale- nu exiști. Și acest lucru este un lucru bun. AGIR-ul- dacă mai există- ar trebui să facă acest lucru cu inginerii din România. La fel cum o asociație a Cadrelor Didactice ar trebui să facă ceva similar cu profesorii. Contabili și evaluatorii s-au organizat deja. Ideea de bază e că termini o facultate și rpin sistemul de acreditare îți dovedești și competențele. Sau termini o facultate, îți pui diploma în ramă și conduci un bar de succes. Outcome-ul clasic – în care dl. absolvent X devenea în 20 de ani fie inginer șef sau director de școală sau șef în Minister de deja depășit. Cineva ar trebui să le spună asta și părinților- și mai ales absolvenților. Ca profesor la particular constat cu tristețe că studentul- care este customer-ul universității- nu pretinde servicii în contravaloarea sumelor pe care le plătește- și acest lucru se întâmplă identic și la stat. Oricât de mercantil ar suna- noi profesorii oferim un serviciu. Acel serviciu ar trebui să fie evaluat- combinat cu feedback-urile studenților și în funcție de rezultate să mai rămânem sau nu în sistem. Numai că 95% din colegi se tem de o astfel de evaluare. Îmi desfășor activitatea la o facultate unde am un grad mai mare decât decanul- am circa 40 de ore/lună (în afară de programul meu de lucru zilnic) și câștig cam 700 de lei/lunar. Restul banilor se duce la onor famiglia care a înființat universitatea.Asta este viața. O poți accepta- și câștigi niște bani în plus și ai și norocul neprețuit al interacțiunii an de an cu studenții. Nu accepți- ieși din sistem. La momentul la care am încercat să mă angajez la Universitatea București- concuram pe același post cu una din rudele răposatului Moisil. Secretara de la facultatea respectivă nici n-a vrut să-mi primeasăc dosarul ” ruda dlui. Moisil are totdeauna prioritate”. Am de circaa 2 ori mai multe articole ISI la acest moment decât dna. Moisil- care s-a retras la SIbiu dacă nu mă înșel- dar mentalitatea a rămas.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      « …dacă nu ești recunoscut de asociațiile profesionale- nu exiști ».

      Asa este, privind dinspre individ (student si familia sa), e absolut necesr sa stii ca-ti esti propriul stapan si te priveste cum iti valorifici sau nu studiile.
      Privind dinspre nivelul macro, de sistem, trebuie sa te asiguri ca ai un cadru de calificari suficient de transparent si in care informatia este de buna calitate si bine difuzata.

      « Ca profesor la particular constat cu tristețe că studentul- care este customer-ul universității- nu pretinde servicii în contravaloarea sumelor pe care le plătește- și acest lucru se întâmplă identic și la stat. Oricât de mercantil ar suna- noi profesorii oferim un serviciu. Acel serviciu ar trebui să fie evaluat- combinat cu feedback-urile studenților și în funcție de rezultate să mai rămânem sau nu în sistem ».

      Din nou sunt de accord cu principiile pe care le enuntati, poate mai putin cu modul de exprimare al acestora. Intr-adevar trebuie operata o schimbare de mentalitate in ceea ce-i priveste pe profesori. Evaluararea isi are rostul ei in acest proces. Cred insa mai putin in evaluarea sanctiune si mai mult in evaluarea cu scop de ameliorare. Pana la urma, lucram cu oameni si nimic nu se va schimba daca oamenii acestia pur si simplu nu vor vrea sa se schimbe.

      « La momentul la care am încercat să mă angajez la Universitatea București- concuram pe același post cu una din rudele răposatului Moisil. Secretara de la facultatea respectivă nici n-a vrut să-mi primeasăc dosarul ” ruda dlui. Moisil are totdeauna prioritate”. Am de circaa 2 ori mai multe articole ISI la acest moment decât dna. Moisil- care s-a retras la SIbiu dacă nu mă înșel- dar mentalitatea a rămas. »

      Sunt pacate vechi, care se intalnesc pretutindeni. Prin unele locuri din Vest pe care le cunosc circula vorba « candidat maison ». Asta inseamna ca exista cineva care e prevazut pentru postul respectiv si nu prea ai sanse de reusita, desi nimeni nu te impiedica sa-ti depui dosarul. Totusi, am auzit si istorii in care postul a fost obtinut, din varii motive, de altcineva decat respectivul « candidat maison ».

      Cat despre masificare, aceasta nu ma sperie. Nici masificarea, nici chiar comercializarea invatamantului superior atat timp insa cat se desfasoara intr-un cadru transparent si cat timp eu, ca stat ori reprezentant al unei puteri colective, am asigurat mecanismele prin care sa reduc inechitatile sociale.

  9. Mobgirl spune:

    Nu am inteles mesajul acestui articol. Aveti ceva de reprosat organizatorilor celor doua targuri? Au publicat si raspandit informatii false despre universitatile din strainatate?

    Ce inseamna ‘lipseste informatia corecta, validata de autoritati’?
    Pentru dumneavoastra statul este garantul adevarului? E adevarat si corect numai ceea ce e validat de stat?

    Dar de ce sa ne limitam la informatia despre studiul in strainatate care sa fie validata de stat?

    Cu siguranta si alte tipuri de informatie sunt importante in viata noastra: de pilda, informatiile despre excursiile in strainatate: nu ar trebui ca si acelea sa fie validate de stat?

    Am putea avea niste functionari care sa verifice corectitudinea informatiilor despre conditiile de cazare, preturi etc. de la toate destinatiile turistice din lume, in timp real, bineinteles.

    O alta armata de functionari ar putea sa valideze informatia continuta in cartile publicate la diverse edituri in Romania si in strainatate: si acele informatii pot fi daunatoare, daca se dovedesc a fi false. Un departament de cititori angajati de stat ar verifica informatiile si s-ar asigura ca nu s-au strecurat greseli.

    Si eventual, banuiesc ca va doriti ca aceste servicii sa fie furnizate gratuit persoanelor interesate de studii sau excursii in strainatate, iar costurile sa fie acoperite din buzunarul celorlalti, care nu au in plan asa ceva.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Sunteti primul cititor care pune o intrebare strict legata de articol. Si e interesant. Acum, bine-ar fi fost daca v-ati fi oprit mai pe la jumatatea mesajului dvs., inainte de a incepe sa tot puneti pe acelasi plan educatia si excursiile in strainatate.

      Nu am de reprosat nimic organizatorilor acestor targuri, exceptand, poate, un detaliu – utilizarea abuziva, cred eu, a limbii engleze pe afise. Dar e un detaliu minor. Am spus si in text ca asemenea targuri sunt legitime. Daca insa cititi ce spune profesorul american, problema e in alta parte, la cei care vin din partea universitatilor straine sa le promoveze. Se asigura cineva de buna lor credinta? In tarile de unde vin, pentru fiecare meserie exista asociatii profesionale care stabilesc si verifica regulile dupa care sunt formati si-si fac treaba cei din domeniul respectiv. Profesorul american arata in articolul pe care-l citez ca pentru acesti recrutori de studenti, in Statele Unite nu exista deocamdata nimeni. Iar in alte tari lucrurile sunt si mai confuze.

      Nu cred ca am spus ca statul trebuie sa angajeze functionari care sa verifice nu stiu ce. Statul trebuie sa se asigure ca informatia difuzata este corecta, ca tinerii si familiile lor nu sunt expusi unor persoane mai putin oneste. Ar putea face lucrul acesta introducand mecanisme de stimulare a societatii civile, de exemplu, sa aiba initiative in aceasta privinta. Statul nu trebuie sa intervina el in mod direct cu armate de functionari, ci sa-si ia masuri ca problema sa fie sub supravegherea cuiva, nu lasata in voia sortii. Pentru ca la “loteria” acestor târguri se joaca destinele unor tineri, nu excursii in strainatate ori carti, care daca nu sunt bune, le poti arunca, fara a avea o paguba prea mare. Nu stiu sa existe un cos de gunoi unde sa arunci vieti omenesti.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adriana Gorga


Adriana Gorga

Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)