Home » Opinie » Citesti:

Toma Necredinciosul sunt eu

Andrada Ilisan aprilie 26, 2019 Opinie
39 comentarii 2,796 Vizualizari

Dacă Dumnezeu îi este mai intim omului decît își este el sieși, atunci trebuie să merg pe urmele Lui. Să dau eu de El. Să citesc Evangheliile și să înțeleg. Să citesc teologie și să înțeleg. Știu cît de jalnic sună, dar mi-e foarte dor de Hristos. Îi duc dorul.

Înțelegerea “luptei îndelungate împotriva tentaţiei de a raţionaliza întruparea prin îndepărtarea fie a dumnezeirii, fie a umanităţii lui Hristos” mă ajută foarte mult. Citesc în “Introducere în teologia ortodoxă” a lui Vladimir Lossky despre nestorianismul ce izvorăște din gîndirea școlii din Antihohia și despre monofizitismul școlii din Alexandria, ambele manifestări, înlăuntrul Bisericii, ale unor tendinţe precreştine care “nu au încetat, de atunci, să ameninţe creştinismul: pe de o parte, umanismul Apusului, moştenirea Atenei şi a Romei; pe de altă parte, iluzionismul cosmic şi interioritatea pură a Orientului antic cu Absolutul lui, în care totul se reabsoarbe (imaginea apei şi a gheţii este exemplul clasic în India pentru a ilustra relaţia dintre finit şi infinit). Pe de o parte, omenescul se închide în sine, iar pe de altă parte, el se dizolvă în divin.”

Nestorianismul, explică teologul Lossky, l-a disecat pe Hristos în două:

“Pentru Nestorie, singură persoana umană a lui Hristos s-a născut din Fecioară; în consecinţă, ea era mama lui Hristos, dar nu a lui Dumnezeu. Cei doi fii, al lui Dumnezeu şi al omului, erau uniţi fără a fi unul în Hristos. Prin urmare, dacă Hristos nu are unitatea persoanei, atunci natura noastră nu a fost asumată cu adevărat de Dumnezeu, iar întruparea încetează de a mai fi o restaurare „fizică”.

Dacă nu există unitate reală în Hristos, atunci nici o unire între om şi Dumnezeu nu mai este posibilă, întreaga doctrină a mântuirii îşi pierde fundamentul ontologic, iar noi rămânem separaţi de Dumnezeu. Îndumnezeirea ne este interzisă; Hristos nu este altceva decât un mare exemplu, iar creştinismul devine o morală, o limitare a lui Iisus.”

În schimb, în viziunea școlii de la Alexandria, “umanitatea lui Hristos ca atare, părea a fi înecată în dumnezeirea Sa, aidoma unui strop de vin în ocean. Umanitatea este dizolvată în dumnezeire sau volatilizată în urma contactului cu ea, ca o picătură de apă aruncată pe cuptorul încins. „Cuvântul S-a făcut trup”, repetă monofiziţii în mod constant. Pentru ei, acest „S-a făcut” este asemenea apei care se transformă în gheaţă; o aparenţă, o asemănare, deoarece în Hristos totul e dumnezeiesc. Astfel, Hristos este consubstanţial cu Tatăl, însă nu şi cu omul. El a trecut prin Fecioară fără a împrumuta ceva din ea; El a folosit-o pur şi simplu pentru a-Şi face apariţia.”

Între aceste două ispite opuse, vine dogma de la Calcedon care defineşte natura dublă a lui Hristos: și om, și Dumnezeu. Firi duale și unite. “Pe de o parte, umanitatea lui Hristos este deplina a noastră. Ea nu îi aparţine prin naşterea Sa veşnică, însă persoana Sa divină i-a dat viaţă în Maria. Aşadar, Hristos are două voinţe, două intelecte, două moduri de a activa, însă mereu unite într-o singură Persoană.”

Fără amestecare, fără schimbare, neîmpărţit şi nedespărţit” sunt unite cele două naturi în persoana lui Hristos. Dintre aceşti termeni, primii doi sunt îndreptaţi împotriva monofiziţilor şi ultimii doi împotriva nestorienilor.

Citesc în pacea nopții, cu atenție, din Evanghelii și îmi zic în permanență: e cu putință așa ceva, să fie el, fiul omului și fiul lui Dumnezeu? Citesc cu atenție cuvintele Sale: “Eu sunt ușa: De va intra cineva prin Mine, se va mîntui” sau “Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți în Mine” sau “Nu crezi tu că Eu sun întru Tatăl și Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămîne întru Mine – face lucrările acestea” sau “Și Iisus le-a zis: Eu sunt Pîinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămînzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” sau “Cel ce crede în Mine are viață veșnică” sau “Dar am spus vouă că M-ați văzut, și nu credeți” sau “Eu sunt Pîinea cea vie, Care s-a pogorîg din cer. Cind mănîncă din Pîinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pîinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu.

Cel ce mănîncă trupul Meu și bea sîngele Meu rămîne întru Mine, și eu întru El.

Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc Eu, Căci dacă nu Mă voi duce, Mîngîietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.”

Veniți la mine toți cei osteniți și împovarați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că eu subt blînd și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară”.

Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi”.

Iată Fiul meu pe care l-am ales, iubitul Meu întru Care a binevoit sufletul Meu; pune-voi Duhul Meu peste El și judecată neamurilor va vesti. Nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni, pe ulițe, glasul Lui. Trestie strivită nu va frînge și feștilă fumegîndă nu va stinge, pînă ce nu va scoate, spre biruință, judecata. Și în numele Lui vor nădăjdui neamurile.”

Citesc toate acestea cu precauția detectivului și cu disperarea necredinciosului. Nădejdea și îndoiala mă preocupă concomitent.

“Adu degetul tău încoace și vezi Mîinile Mele, și adu mîna ta și pune-o în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios”.

Asta face Hristos cel înviat cu Toma Geamănul care “nu era cu ei cînd a venit Iisus”. Cînd Mîntuitorul li se arătase pentru prima dată ucenicilor dincolo de ușile închise, Toma nu fusese de față. Și cînd aflase vestea că “Am văzut pe Domnul!”, acesta a spus: “Dacă nu voi vedea în mîinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede”.

Pentru mine, aceste cuvinte sunt unele dintre cele mai importante din Evanghelie. De fapt mă simt apelată de toate vorbele și toate spusele care țințesc îndoiala. Însă ale lui Toma mă fac să exclam: Eu sunt Toma Necredinciosul.

Într-o tîlcuire minunată, Răzvan Codrescu ni-l redă pe Toma:

“Judecat îndeobşte reducţionist, doar prin prisma „necredinţei” sale din episodul menţionat, el s-a încetăţenit în conştiinţa majorităţii nu ca „Toma Geamănul”, ci ca „Toma Necredinciosul”, fiind oferit cel mai adesea drept contra-exemplu, chiar şi la nivelul limbajului curent. Un Giovanni Papini l-a decretat (cu anumite nuanţări, care îndeobşte nu mai sînt reţinute) nici mai mult nici mai puţin decît „patron al spiritului modern” – imagine paradigmatică a îndoielii, suspiciunii şi îndărătniciei neînţelepte.

Privit altfel decît în pripă, Toma nu face însă decît să întruchipeze într-un anumit moment o stare de spirit care a fost comună, chiar dacă mai puţin pregnant, tuturor apostolilor şi ucenicilor, pînă la deplina încredinţare (cf. şi N. Steinhardt, „Dăruind vei dobîndi”, ed. 1992, pp. 183-187).

El vădeşte, cu o sinceritate mai brută, nevoia generală de concret a omului (cel puţin în condiţia lui actuală), ceea ce constituie, poate, şi una dintre raţiunile Întrupării.

Toma nu se îndărătniceşte cu gînd sau cu inimă rea, ci mai degrabă tatonează, aşa cum făcuse şi la cuvîntarea de despărţire cu care se încheiase Cina cea de Taină: „Şi unde mă duc Eu, voi ştiţi, şi ştiţi şi calea”, zice Domnul. Iar Toma: „Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?” (Ioan 14, 4-5).

Toma vrea mereu să smulgă lămurirea, încredinţarea deplină. El e mai degrabă precaut decît naiv, reprezentînd o varietate tipologică a psihologiei umane, marcată de setea – principial legitimă – de claritate şi concreteţe.

E de crezut că el bănuieşte prea bine la ce se referă învăluit Iisus, dar forţează confirmarea mai directă şi mai desluşită, care nu întîrzie să vină (Ioan 14, 6-7).

Şi iată că, după ce Domnul îi ia mîna şi i-o pune în rănile Sale, ca într-o cuminecare mai degrabă tainică decît demonstrativă, Toma izbucneşte cu acea exclamaţie cutremurătoare şi de neuitat (poate cea mai sinceră şi mai profund omenească în simplitatea ei): „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.

Iată-l deci pe acest Toma disperat (preocupat) “să smulgă lămurirea, încredinţarea deplină” și care “forțează confirmarea mai directă şi mai desluşită” ca să știe fără urmă de îndoială Calea, Adevărul și Viața. Cu această dovadă totală, să poată crede pentru totdeauna. Și să se jertfească: “Cum arhiereii şi fariseii începuseră deja să uneltească împotriva lui Iisus, ucenicii se codeau să-L însoţească la Betania, aproape de Ierusalim. Dar iată că Toma îi însufleţeşte, zicîndu-le: „Să mergem şi noi şi să murim cu El!”.

Cît de bine este redata natură aproape anxioasă (dacă îmi este permis acest psihologism) a lui Toma prin referințele suplimentare la nevoia lui de a ști cu precizie. Iată, Toma e un pisălog. :)

Mîntuitorul spune: “Şi unde mă duc Eu, voi ştiţi, şi ştiţi şi calea” și atunci Toma cere specificarea cu precizie a căii: “Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?”

Spre deosebire de cererea de certitudine a lui Filip (“Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl și ne este de ajuns”) pe care Mîntuitorul o tratează cu dojană blîndă și pe care o liniștește cu o încredințare verbală: “De atîta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?”, cererea de certitudine a lui Toma este îndeplinită. Însă la mijloc nu e demonstrație cît “cuminecare tainică”, cum bine observă Răzvan Codrescu. Odată împlinită împărtășirea cu Hristos, in inima precaută izbucnește “sublima şi desăvîrşita mărturie a omului deplin încredinţat!”: Domnul meu și Dumnezeul meu”.

Cît de minunat e să îl vezi pe anxios liniștit în incertitudinea lui. Iată că prin pisălog (care se lămurește greu și cu încetuțul) avem parte de lămurirea mult așteptată. Cel care cere in permanența dovezi face asta fiindcă înlăuntrul său se frămîntă in permanență. Cu cît frămîntarea e mai mare, cu atît dovada trebuie să fie mai categorică. Toma nu este necredincios prin structură, ci mai degrabă reflectă ipostaza pesimistului: “E prea frumos să fie adevărat!” Cel care se frămîntă vrea să creadă, dar să creadă prea ușor ori prea repede ori prea simplu ar însemna “să pună” de la el, să completeze de la sine cu certitudine si el nu vrea sa facă asta. Vrea, înainte de orice, să nu se amăgească. Dorința de neamăgire e mai mare decît promisiunea bucuriei.

Cumva, atunci cînd citesc Evangheliile, caut și nu caut dovezi. Dar parcă nu numărul dovezilor ma ajută în cele din urmă, ci comuniunea între mine cea care din 2019 caută sporirea credinței si ei, apostolii, ei care se îndoiseră, dar care apoi și-au dat viața pentru cel înviat. Sunt și eu acolo, în Evanghelie și Mîntuitorul se induplecă de jalnica mea cerere și îmi spune cu înțelegerea pe care o are părintele față de copilul lui mic, neștiutor și temător: “Adu degetul tău încoace și vezi Mîinile Mele, și adu mîna ta și pune-o în coasta Mea” și nu fi necredincioasă, Andrada, ci credincioasă.

Iisus e prea deștept ca să fie un om oarecare, îmi spun. După ce Toma a trăit marea și transfiguratoarea confirmare a învierii, Iisus îi spune: “Pentru că m-ai văzut ai crezut. Fericiți cei care n-au văzut și au crezut!

În cele din urmă, eu nu sunt totuși Toma Necredinciosul. Eu am însă șansa fericirii celor care n-au văzut, dar vor îndrăzni să creadă.

Lucrurile nu se termină aici, firește. Nici în acest text, nici în această mult așteptată înviere. Îndoiala va reveni iar și iar. Însă tainic rămîne faptul că odată ce am crezut, nu mai pot ne-crede la loc. Revin la locul faptei (Evangheliei) cu aceeași nădejde; ca să o iau de la capăt cu neîntrerupta mea necredință: “Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”.

Și rog stăruitor, ca ucenicii cuprinși de întristare: “Rămîi cu noi, că este spre seară și s-a plecat ziua”.

Și a intrat să rămînă cu ei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "39 comments" on this Article:

  1. neamtu tiganu spune:

    Sa facem o socoteala contabila cu D-zeu. Desi nu suntem siguri, pornim de la ipoteza ca D-zeu nu exista. In principiu nu avem nimic de pierdut procedind in consecinta.
    Dar ce am pierde daca ipoteza noastra nu ar fi valabila? Adica ce ne aduce increderea ca ar exista un D-zeu? La nivel superficial am zice ca pierdem mielul de Paste, porcu de Craciun, oportunitatea de a te intilni cu rudele pe care nu le-ai vazut de ani buni.

    Ce facem insa, atunci cind suntem singuri cu noi, multumiti, sau nu, de ce traim si ne punem intrebarea.. quo vadis?

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      @neamtu tiganu: pai ce facem? :)

      • Neamtu tiganu spune:

        Păi… this is the question

      • capsunarul spune:

        stati linistiti. eu unul nu cred ca exista ceva. De ce-a lasat D-zeu miliarde de oameni dar doar pe unii “Drept-credinciosi”? Vedeti cum se separa ei de restul lumii crezand ca au ceva special si ca doar asa se vor mantui, daca vor urma “calea” si se vor impartasi si vor urma toate ritualurile? Si-mi spun mie ca daca nu ma impartasesc ca ei si nu urmez indemnurile mai marilor bisericii o sa patesc nu stiu ce in lumea de apoi.. ha
        Eu cred ca daca chiar ar exista rai si iad, raiul este un loc cam gol. Cred ca toate cunostintele mele sunt dincolo. Ce sa caut eu in rai?

        obisnuiti-va cu ideea. Moartea este sfarsitul brutal al vietii. Punct. Si nu exista “de la capat” decat daca ai progenituri.

    • Cinicul spune:

      Aceasta judecata a facut-o acum cateva secole, daca nu ma insel, Pascal.

  2. Gabriel Ciurea spune:

    Pentru Toma Necredinciosul sunt vorbele Mântuitorului: celui ce are i se va da, iar celui ce nu are i se va lua și ceea ce crede că are.
    Cel ce are – întrebări, dileme, îndoieli, tribulații (în cuvintele lui Toma:”Dacă nu voi vedea în mîinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede”) – va primi răspunsuri, certitudini, alinări, pace (în cuvintele lui Hristos adresate lui Toma: “Adu degetul tău încoace și vezi Mîinile Mele, și adu mîna ta și pune-o în coasta Mea” sau:”Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”).
    În fond, Toma are o credință vie, liberă de rigiditățile unei certitudini sclerozate, iar din momentul dobândirii dovezii învierii Lui Iisus Hristos credința sa a fost inconturnabilă sau, cum frumos ați spus dumneavoastră, odată ce a crezut, nu a mai putut ne-crede la loc.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      Mulțumesc, Gabriel, pentru imbarbatare :)

    • Gabriela Constantinescu spune:

      Si cine ma opreste pe mine sa am ”o credinta vie”, chiar daca nu am pus mana sa ating semnele cuielor? Lucrul care ma doare cel mai rau este nu atat indoiala lui Toma, ea este previzibila si pentru ca si-o arata chiar de la inceput, ci indoiala celorlalti apostoli. Dar poate asa a trebuit sa fie, astfel incat nedreptatea strigatoare la cer sa fie inteleasa si apostolul Petru sa se trezeasca. Din acea clipa, apostolul Petru devine ceea ce Isus i-a spus ca va fi : ”stanca pe care-mi voi construi biserica”.

  3. ladgerda spune:

    Lucrasem la un document până acum vreo 15 minute, apoi am luat telefonul în mână și am intrat reflex pe un site de știri. Apoi mi-a venit în cap că nu am mai intrat pe contributors de vreo două luni (intru rar aici, strict pentru vreo trei autori – atunci voisem să comentez ceva la un text al dvs despre depresie, dar am renunțat). Mi-a trecut prin minte: “poate a scris ceva Andrada Ilisan despre Hristos” – chiar mă interesează cum priviți lucrurile legate de credință. Am deschis pagina și iată-vă cu articolul sus, pe primul loc, cu prima proaspătă sută de vizualizări. Mă aștern la citit :)

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      @ ladgerda: :)
      “Poate a scris ceva Andrada Ilisan despre Hristos”, asta chiar e ceva foarte frumos, mulțumesc. Sper atunci că ați dus la bun sfîrșit și documentul dvs, și textul meu. :)

      • ladgerda spune:

        Hristos a înviat!

        Vă aduc vestea cu o săptămână înainte să afle și Toma :)

        Am dus la bun sfârșit textul, cum nu, la fel ca și pe toate celelalte (inclusiv cel despre Notre Dame, l-am descoperit cu ocazia asta); am și comentat la fiecare, doar că am făcut-o în gând, mi-era mai ușor, puteam face în felul ăsta comentarii exhaustive, inclusiv dialogul imaginar cu autoarea :). Nu găsești ușor un psiholog despre care să știi sigur că nu ar refuza să-l citească pe Avva Dorotei, alături de Lossky.

        • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

          Adevărat a înviat!

          “Vă aduc vestea cu o săptămână înainte să afle și Toma :)”. Citind aceste comentarii, am rămas așa, plină de uimire. Și realizez că eu, cu toate lucrurile (și ființele) importante din viața mea, am ajuns la intîlnire cu intîrziere, abia a doua oară mi-au iesit la socoteală. Prima oară am ratat întîlnirea, am stricat-o sau am deslușit-o greșit. Abia a doua oară, oară ce survine mereu după o prăpastie (înfrîngere), înțeleg mai bine. Din punct de vedere existențial ontologic, sunt o mare intîrziată. :) Oaia pierdută. Si Cineva mă recuperează always. Trebuie ca mai întîi să trăiesc cumplitul sentimentul de pierdere sau rătăcire, ca abia mai apoi, la o a doua limpezitoare strigare, să pot contabiliza intîlnirea ca întregire. Realmente mă uit cu surpriză la această (din nou confirmată) intelegere a propriei realitati de parcă nu ar fi însăși realitatea mea, ci a unei necunoscute. Mulțumesc! Răzvan Codrescu, în tălmăcirea lui Toma de care spuneam, incheie așa: “Poate că, dincolo de cronologie, trebuie să vedem şi o altă semnificaţie în aşezarea Duminicii Tomii după Săptămîna Luminată. În popor i se mai spune „Paştele cel mic”. Ea stă, în orice caz, în prelungirea tainei pascale: „necredinciosul” ne încredinţează, o dată mai mult, asupra Învierii!”. Așa că urmează să vin și eu din urmă, sărind dintr-un picior în altu, strigînd cu bucurie, “Iuhuu, a inviat Hristos!”

          • ladgerda spune:

            Iuhuu, adevărat, adevărat! Adevărat că a înviat!- zic acum și eu :). Nădăjduim, vorba p. Cleopa, să ne vedem odată să stăm de vorbă în Rai. Va fi o mare dandana de test până atunci, vorba cuiva, dar sperăm că îl vom trece :)

            Mulțumesc pentru ce ați scris, Andrada, și pentru iuhuu de la final!

            • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

              Nădăjduiesc, dragă Ladgerda, că intîlnirea din raiul ce nădăjduiesc să existe ne va reuși. :)

  4. MariS spune:

    Iata si un articol cu adevarat splendid scris si despre lucruri ce te inalta sufleteste. Putini jurnalisti se mai ocupa cu asa ceva in zilele noastre atat de agitate. Ei sunt mult mai preocupati sa raspandeasca stirile fake, stirile care manipuleaza, stiri care isterizeaza, care raspandesc ura, care divid si separa lumea si fratii intre ei. Lucram la mize mici si murdare si nu mai vedem cerul de deasupra. Ne consideram atotstiutori si nu mai pretuim intelepciunea smerita. Ne fardam si impopotonam, ne punem sclipici si bratari si nu mai cunoastem bunul simt, alergam dupa nimicuri si nu mai vedem omul de langa noi. Credem ca avem tot adevarul, dar de fapt traim in minciuna si fals.
    Da, asa cum frumos ati spus, Toma Necredinciosul vroia sa pipaie, sa atinga cu mana sa si apoi sa creada. El nu se lasa manipulat, am spune noi astazi, el da dovada de spirit stiintific, ar spune altii. Da, e adevarat e un exemplu de spirit rational, care contrazice zicerea rautacioasa atribuita bisericii: “crede si nu cerceta”. Dar tocmai pentru ca biserica nu a fost scutita de spiritul stiintific, ea a avut si de suferit mai tarziu. Pentru ca oameni ai bisericii cu prea mult spirit stiintific au vrut sa transforme credinta intr-o teorie atotcuprinzatoare, cam asemanator cu ceea ce vor sa faca azi fizicienii cu asa zisa teorie M, teoria ce ar ingloba toate teoriile fizicii actuale. Particularitatea consta in faptul ca teoriile teologice nu puteau fi verificate practic. Dar ele respectau modul de constructie al unei teorii stiintifice, si anume : erau construite plecand de la niste principii general acceptate si nedemonstrabile. Acestea erau: 1. Nu poate exista decat un singur Dumnezeu 2. Dumnezeu este persoana. 3.Doar Dumnezeu poate mantui. 4. Doar ceea ce este asumat poate fi mantuit.
    Pornind de la aceste principii oamenii bisericii, luand si invataturile date de Iisus apostolilor, precum si cele din vechiul testament, au purces la conturarea unei teorii a credintei. Aceasta teorie, numita teologie a avut mai tarziu foarte mult de suferit tocmai din cauza excesului de rationalism. Unii s-au straduit s-o faca cat mai compatibila cu alte teorii ale vremii, cum ar fi cea a neoplatonismului sau alte teorii la moda atunci. Din cauza asta s-a deschis usa la multe rataciri rationaliste, rataciri alimentate si de convingerea ferma a acelor teoreticieni ca detin adevarul absolut. Iar aceasta presupune orgolioasa ca un om sau un grup de oameni ar putea detine tot adevarul si numai adevarul a daunat mult bisericii de-a lungul timpului si care inca nu s-a vindecat de acest orgoliu. El este cel ce separa si desparte sutele de secte si zecile de confesiuni crestine existente astazi.
    Dar sa speram in intelepciunea cea de pe urma, care impreuna cu smerenia sa aduca marea impacare intre toti crestinii si intre toti cei ce Il urmeaza pe Hristos. Caci nu teoria ne mantuieste, ci urmarea neabatuta pe calea lui Hristos. Deci mai putina teorie si mai multa practica.
    Paste fericit tuturor!

  5. Ahoțoaicei spune:

    Nu pot să depășesc educația materialistă pe care am primit-o.
    Cred că evangheliile sunt opera cu scop pedagogic a unori mari filozofi antici, care credeau că omul este acționar divin (teias apomoiras metohos) dar nu știe să-și folosească acest dar, ci îl ignoră pur și simplu. Omul cu sufletul adormit nu acceptă lucrurile care vin din suflet, ci le consideră prostii și nu le poate înțelege pentru că ele pot fi percepute numai prin suflet. (“consider them foolishness, and cannot understand them because they are discerned only through the” soul. (the quoted part is from 1 Cor 2:14 NIV). Cred că acești bravi filozofi l-au făcut pe Dumnezeu om, ca omul în sfârșit să priceapă cine ar putea fi.
    Din păcate se pare că pricepe foarte puțin.
    Paște fericit!

  6. quovadis spune:

    Apele nu pot fi chiar asa de usor de separat ,Nimeni nu este Toma Necredinciosul absolut , sau credinciosul , ce crede dincolo de orisice tagada .Nu ne nastem cu credinta ca unica forma ce ne calauzeste intreaga viata . Ne nastem fara sa stim de existenta unei forme numita credinta si nici nu stim ce fel de credinta vom accepta sau nu , in intreaga noastra viata si nici daca vom ramine partizanii unei anume credinte, sau ne vom schimba alegerile la un moment dat .Nasterea nu ne ofera cunosterea lui Dumnezeu sau al oricarui alt Zeu (vezi numeroasele credinte existente pe planeta ) Cuvintele ce definesc fiecare persoana ,alegerile pe care noi le facem in viitor ,fie ca suntem credinciosi sau fie nu , nu ne lezeaza conditia de fiinta umana . Asadar fiecare religie ,este sau ar trebui sa fie , o alegere personala , nu neaparat unica ,la fel ca si nealegerea nici unei forme religioase cunoscute azi noua . Omul , trairile umane , alegerile pe care le face ca individ unic pe aceasta planeta, au legatura doar cu forta lui interioara ,forta ce dupa parea mea , nu ar trebui imprumutata nici unui Zeu ,indiferent carei religii apartine ,forta ce cuprinde in totalitate propria fiinta si care ar trebui pusa in centrul trailor fiecaruia dintre noi ,fara sa apelam la presupuse forte exterioare, ce poate ar sti ele mai bine ,binele nostru .Sa incercam sa credem in noi si sa aratam si celor din jur aceasta putere proprie ce ne face de fapt unici pe planeta .Daca ne referim la ideea Crestinismului si la existenta lui DUMNEZEU si A FIULUI OMULUI ,ar trebui sa ne intrebam mereu ,daca stim cu adevarat ceea ce afirmam ca reprezinta credinta noastra si daca aceasta credinta reprezinta un adevar absolut sau doar o forma de acceptare ce face bine sufletului multora dintre noi . Discutia despre crestinatate este fara de sfirsit, mereu vor fi unii care cred (sa ii intrebam daca stiu ce cred )si unii care nu cred, la modul declarativ (dar pot oare sa explice de ce nu ) Eu unul cred doar in mine si in scurta mea existenta pe planeta si pun egoist in frunte tuturor lucrurilor , EXISTENTA MEA.

  7. Gheorghe Sorin spune:

    Da…frumoase vorbe..dar vorbele raman vorbe. Putem vorbi despre Dumnezeu o viata intreaga si sa nu avem nimic..sa simtim ca mestecam nisip in gura . Solutia?…lucrarea asupra propriei minti. vezi ce spunea Sfantul Ignatie de Briancianinov ca nu e crestin adevarat cel ce nu si face rugaciunea inimii…sau vezi Sf Simeon noul teolog. Daca ramanem la vorbe…vorbe o sa avem.

  8. Andrei spune:

    Nu exista nicio dovada a existentei lui Dumnezeu. Ceea ce nu inseamna ca Dumnezeu nu exista. Dar nu putem sa dovedim existenta Lui pornind de la lume, asa cum a dorit Toma de Aquino. Dimpotriva, lumea in sine, analizata in ea insasi, nu are niciun sens. Sensul vine din afara ei, de la Dumnezeu. Sensul e un dar de la Dumnezeu. Nu e intrinsec lumii. Sensul e un dar al iubirii dumnezeiesti, un dar gratuit si de neinteles. De aceea, raspunsul la intrebarea daca stiinta sau filozofia pot dovedi existenta lui Dumnezeu este nu. Dupa cum nici existenta vietii vesnice nu poate fi dovedita. E o problema de credinta si de libertate. Si va ramane mereu asa.

    • Gabriela Constantinescu spune:

      Imi place ce scrieti. Mereu am gandit ca incompatibilitatea dintre Luceafar si Catalina nu inseamna ca iubirea lor nu exista, in fapt, exact acest lucru face ca totul sa fie cu-adevarat tragic.

  9. Andrei spune:

    Exista insa o dovada a existentei lui Dumnezeu. Dar ea vine numai de la Dumnezeu catre om. Asa a fost si cu Toma. Si asa e cu fiecare om. Spune un mare teolog crestin : nu exista nicio cale a omului catre Dumnezeu, exista numai o cale a lui Dumnezeu catre om.

  10. ion adrian spune:

    Transcendenta nu este accesibila decat Credintei iar cu Ratiunea duala are doar trei tangente in toata Istoria de pana acum .
    Le cunoasteti? :)
    Pasti fericit !

  11. Cinicul spune:

    Toma este un om de stiinta. Are nevoie de dovezi ca sa creada in ceva. Cred ca in final el a devenit un apostol mai puternic decat cei care au crezut fara sa verifice, cu exceptia Sf Pavel.

  12. Florin C. spune:

    Cu voia dumneavoastra am sa salvez acest text alaturi de altele pe care le recitesc din cand in cand. Si eu sunt Toma…
    Hristos a Inviat !

  13. Grigore spune:

    Mă nedumerește întrebarea. Referindu-ne la istoria biblică, par să fie mult mai multe atingeri, în timp ce, gândindu-ne strict la istoria acceptată științific, putem spune doar că deocamdată nu cunoaștem vreuna. Îmi scapă ceva?

  14. Ahoțoaicei spune:

    Am văzut un graffiti pe peretele unei biserici: “God is imaginary”.
    Dacă-i așa, El este cea mai utilă idee produsă vreodată de mintea umană.
    Hristos a înviat!
    Nu mai putem fi la fel ca fără EL.

  15. Liviu Cangeopol Liviu Cangeopol spune:

    Orice încercare de a-l găsi pe Dumnezeu este o încercare de-a regăsi viața. Oricine îl caută îl va găsi. Un extraordinar îndemn lansat prin pana profetului Isaia (45:19): Nu am vorbit sub puterea tainei, într-un colț întunecat al pămîntului, și nu i-am spus seminției lui Iacov: Caută-mă-n zadar!…
    Nici o căutare nu va fi-n zadar. Felicitări Andradei în căutarea micii certitudini de care avem nevoie. O autoare californiană susține că nu îndoiala este dușmanul credinței, ci certitudinea. Prin îndoială, Toma ajunge la un nivel mai profund de credință, mai netrecător și mai greu de zdruncinat. Domnul să vă aibă în pază!
    PS: prin septembrie, preconizăm lansarea unei publicații electronice, ateneul.com. Ne-ar place să avem astfel de colaboratori.

    • Andrada Ilisan Andrada Ilisan spune:

      Ce surpriză plăcută, domnule Liviu Cangeopol, să găsesc comentariul dvs aici! Vă cunosc din Jurnalul lui Cărtărescu (2011-2017), acolo, intr-o prima insemnare din ianuarie 2016, spune așa despre cronica dvs la Solenoid (iata, cea aici, de pe contributors, semnalată de Gabriel Liiceanu): “… ce a scris LC despre cartea mea e mai mult decit poate răbda hîrtia. Textul lui Liviu, e ca o bombă termonucleară care rade un întreg oraș, lăsînd în centru, neatins, un dom cu arcade zvelte. Niciun un scriitor, niciodată, nu a avut parte de un asemenea text scris despre o carte a lui. Scandalul e primit ca scandal. E cuvîntul cel mai important și mai adevărat din mărturia sa de credință. Mai mult nu se poate”.
      Și apoi, intr-o insemnare din martie 2017, pomenește de “Bumerangul lui Liviu Cangeopol… impresionant ca vorbitul in limbi insipirat de-un suflu paraclet”. Imi amintesc că am căutat atunci și cronica, si cartea acelui impresionant Liviu Cangeopol. Am găsit cronica de pe contributors, dar nu am gasit cartea. Acum am căutat-o iar. Tot nu am găsit acel “Bumerang” de care pomeneste Cartarescu. Am gasit in schimb “Impoderabil. Jurnal către capătul nopții”. Abia aștept să îl citesc! Vă mulțumesc din inimă pentru cuvinte. Pentru Isaia, pentru binecuvîntare. Nici nu știți ce bucurie mi-au adus. (Cit priveste proiectul electronic, venind de la dvs, primesc, da, daca pot contribui cu ceva util…).

      • MIHAI 2 spune:

        ISAIA 53 scris cu 700 de ani inainte de crucificare:
        Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? //
        Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag.//
        Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă.//
        Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu,//
        Dar EL FUSESE STRĂPUNS PENTRU PĂCATELE NOASTRE şi ZDROBIT PENTRU FĂRĂDELEGILE NOASTRE. El a fost PEDEPSIT PENTRU MÂNTUIREA NOASTRĂ ŞI PRIN RĂNILE LUI NOI TOŢI NE-AM VINDECAT.//
        Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi DOMNUL A FĂCUT SĂ CADĂ ASUPRA LUI FĂRĂDELEGILE NOASTRE ALE TUTUROR.//
        Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.//
        Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte.//
        Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui.//
        Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă ŞI-A DAT VIAŢA CA JERTFĂ PENTRU PĂCAT, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi.//
        Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi FĂRĂDELEGILE LOR LE VA LUA ASUPRA SA.//
        Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa.//

  16. Sorin Cozmanciuc spune:

    Un eseu scris cu har, cu eruditie, cu poezie, dar si cu sufletul. De citit si de recitit, mai ales printre randuri! Multumiri d-nei Ilisan, multumiri Contributors.ro! Sarbatori binecuvantate sa aveti!

  17. MIHAI 2 spune:

    Afirmatia ””ŞI IATĂ CĂ, DUPĂ CE DOMNUL ÎI IA MÎNA ŞI I-O PUNE ÎN RĂNILE SALE” este un exemplu de ”FAKE NEWS” bimilenar.
    Sfanta Sriptura nu atesta ca TOMA sa fi facut GESTUL nici printr-o dinamica proprie , nici manevrat de mana Mantuitorului.Textul sfant relateaza doar despre INDEMNUL adresat de Isus lui Toma de a atinge stigmatele sacrificiului / si imediat dupa aceea despre exclamatia ucenicului ezidant ” „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.

    Insusi Mantuitorul pare a confirma apoi ca asa a fost – ca doar la simpla Lui VEDERE – si a urmelor ranilor – fara a mai fi nevoie de o examinare tactila – Toma si-a abandonat ezitarile.

    Asta nu schimba esentia intamplarii , nici nu diminueaza simbolistica parabolei pe care o contine,Cel mult o imbogateste.
    Fratele nostru Toma ( frate geaman ?) s-a dat mare si tare
    o saptamana – poate i-a luat chiar peste picior pe ucenicii care fusesera martorii primelor aparitii ale lui Isus produse imediat dupa Inviere.
    Se subintelege ca implicit i-a acuzat ca s-au laat prada unei iluzii sau unei substituiri frauduloase de persoana,, dar ca el , cu mintea si priceperea lui omeneasca, va lamuri chestiunea – inclusiv printr-o examinare anatomica a Subiectului aparitiilor.
    A fost suficient insa sa isi VADA fata in fata Dumnezeul pentru a se inmuia instantaneu
    renuntand la partea de expertizare care implica si contactul cutanat cu Divinitatea.

    PS. Cand ajumg – si ajung mereu, inevitabil – la momentul Giordano Bruno – adeptii terorismului ateist stiintific isi asezoneaza povestea horror cu sloganul
    CREDE SI NU CERCETA despre care iti dau asigurari ca este scris in Biblie.
    In realitate respectivii cetateni se refera exact la patania asta cu Toma asa cum a fost ea interpretata in carticelele de propaganda rusesti de pe vremea Tatucului Josef – o forma simpla menita sa ajnga usor la mintea si sufletele netede ale mujicilor din colhozuri si din FB.

    • Gabriel Deliu spune:

      Mihai,
      Cât dispreț și câtă ură pentru un pretins creștin!
      ‘mintea si sufletele netede ale mujicilor din colhozuri si din FB”.

      • MIHAI 2 spune:

        Asadar iata si UN DESEN : in BIBLIE nu se spune EXPRES ca Toma ar fi atins ranile
        de pe mainile lui Isus nici coasta lui stapunsa de lance.

        Iar apoi Isus insusi atesta si El ca Toma A VAZUT si (a crezut) ceea ce ar putea confirma implicit ca intradevar Toma s-a inmuiat – ca sa nu zic ca s-a ”fleoscait” – de-a binelea cand s-a vazut fata in fata cu Domnul …si nu a mai facut GESTUL de a atinge
        ranile.
        Acesta ar fi fost un BREAKING NEWS daca portarul nu observa ca totusi nu am scufitza.
        *
        Pentru dansul inca UN DESEN : STALIN credea intrfevar ca mujicii din colhozuri pot fi prostiti cu clisee din categoria RELIGIA E OPIU PENTRU POPOR sau BIBLIA SPUNE ”CREDE SI NU CERCETA” . Este celebra insa scena traita de un tovaras trimis de la Moscova sa educe o sala plina cu sute de tarani. Ajuns la sfarsitul expunerii omul s-a adresat asistentzei precum Iordache geniilor din presa: ALTA INTREBARE ? NELAMURIRI ?
        Iar cei din sala au inceput sa strige Христос воскресе! (Hristos voskrese!) – banuiesc
        ca intelege toata lumea cum se traduc aceste cuvinte.
        *
        Mult mai complicat decat cu mujicii e cu FB – ca la ei nu se mai aplica nici
        CREDE SI NU CERCETA.
        De ceva vreme sloganul lor e ”Louis Pasteur, poti tu sa cercetezi cat vrei – ca noi
        tot n-o sa ne vaccinam copiii !”

        • Gabriel Deliu spune:

          Rămâne cum am stabilit: nu eşti creştin, eşti doar dus cu pluta. Şi un om rău, bănuiesc.

  18. Daniel StPaul spune:

    Pericopa evanghelica a Duminicii de Paste (La inceput a fost Cuvintul…) ar trebui sa fie –probabil ca pentru multi chiar este- exemplar edificatoare pentru ceea ce constituie esenta credintei crestine. Luat cu de-amanuntul, discursul ei ne scoate in cale o piatra de poticneala ontologica prin insasi alegerea terminologica (la noi, “Cuvintul”, in greceste “Logos”ul, “Verbum” in latina, “le Verbe/la Parole “ in franceza etc.); in diverse forme sapienta (ori “sapienta”) ne lamureste ca ni s-a dat cuvintul pentru a ne ascunde –sau imprastia- gindul. Si, ca sa ne fie sarcina mai …usoara, credinta e o taina (mysterium fidei). Cum sa-ti gasesti pacea, seninatatea in atari circumstante? Faptul ca s-au scris – si se vor mai scrie- milioane de pagini in materie ne arata cit de anevoios, de nu cumva imposibil, e drumul spre limpezime ultima, pace si seninatate. Dar chiar si asa, nu stiu daca e cazul sa ne resemnam relativizarii ori abandonului, caci in in oceanul de “neliniste”, “tulburare” exista nestemate de fericita “apropiere”. Un exemplu de asemenea nestemata e din imnologia marianica orientala in care Maica Domnului e “ vas… carele fara stricaciune ai cuprins pe Cel ce Te cuprinde”. Misterul Intruparii e prins aici si intelectual si fizic. “A cuprinde” (din latina, “cum prehendere”, care a dat in limbi romanice echivalentul lui “a intelege”, vezi francezul “comprendre”) are structural, etimologic, sensul de a cuprinde intelectual, cu mintea; are apoi si sensul fizic, acela de “ a contine”. Versul imnic inainte pomenit ne face, cit de cit, accesibil/a, “paradoxul”, taina Intruparii: omul/Maica Domnului si Divinitatea sint, simultan, si continator si continut.

  19. mike spune:

    ““E prea frumos să fie adevărat!…Vrea, înainte de orice, să nu se amăgească. Dorința de neamăgire e mai mare decît promisiunea bucuriei.”—> Acesta este sentimentul meu atunci cand ma uit in jurul meu, la lumea in care traiesc, la suferinta unor oameni, la conflictele in care mor sau sunt mutilati oameni, la oameni care fac mult rau altor oameni. Se pare ca intram intr-o noua era, in care credinta nu mai reprezinta nimic pentru oameni si este ceva desuet. Uneori stau si ma intreb: unde este Dumnezeu in aceasta lume si de ce nu intervine El atunci cand se petrec orori inimaginabile? Este prea frumos sa fie adevarat? Ne amagim singuri atunci cand credem ca in punctul nostru terminus ne ducem la El? Este teama de haos, teama de intuneric, teama ca nu vom ajunge decat intre 4 scanduri…?

  20. gigel spune:

    Domnul e cea ce nu vezi. Nici cu ochii dar nici cu mintea. Cu mintea, adica rationalul. Ni se spune ca Dumnezeu este logic necesar ca o cauza a existentei noastre, a lumii noastre. Se face apel la cauzalitate, iar gandirea noastra, cea logica si rationala, este profund cauzala. Totul are o cauza. Mai putin Dumnezeu. De la Dumnezeu incolo, nimic nu mai are nevoie de o cauza. De altfel, fizicienii moderni spun ca si Universul a aparut asa, fara o cauza anume. pe care noi NU O STIM. Unii vor spune, ramanand in linia a ceea ce s-a intamplat in stiinta ca, totul e dintr-o cauza NU O STIM INCA, e o chestiune de timp sa o gasim. Dar si in stiinta, descoperirea unui lucru duce automat la un nou set de intrebari la care nu avem raspuns si totul devine tot mai complicat de inteles si probat. Pentru a gasi “particula lui Dumnezeu” am facut ditamai aceleratorul care se intinde pe mai multe tari, intr-un efort international. A aparut lumea din Big Bang, dar cum sa iti imaginezi ca inainte nu era NIMIC, nici timp, nici spatiu ? E cam greu, tot mai greu. Cu greu mintea noastra, rational-cauzala mai poate cuprinde intrebarile.
    Dumnezeu, pentru mine este acceptarea faptului ca mintea mea, cel putin cea rationala, nu poate cuprinde totul. Dincolo de rational, exista emotionalul, frica de moarte, marile intrebari existentiale, binele si raul. Acestea nu pot fi rationalizate. Daca am face-o, am fi nu doar f. probabil incorecti, dar si defensivi, ne-am apara. De ce, de cine ?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrada Ilisan


Andrada Ilisan

Psiholog clinician. Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea "Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei ataș... Citeste mai departe


E randul tau

Vedeti ca o parte din analiza dvs. se face pe Nota de informare generica din site (de fapt cred ca e...

de: Bogdan Manolea

la "Câteva considerații referitoare la votul diasporei din noiembrie 2019"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)