vineri, martie 29, 2024

Toţi oamenii sunt muritori, Pussy Riot este om, Assange este muritor

Prietenului meu, Florin Buzatu

Ca mulţi dintre cititori, mi-am petrecut o bună parte din vara asta toridă înfierbântat în fierăria lui Iocan, spectator al pătimaşelor dispute şi chelfăneli politice, mediatice şi juridice. De pe margine, am deplâns adesea imaginea acestor încăierări şi, succesiv, nivelul de (in)cultură politică şi civică a combatanţilor, manipulările mediatice grosolane şi senina batjocorire a dreptului. Nu revin asupra unor asemenea teme dar, cum polemicile  şi deliberările au fost vedetele audienţelor verii, compătimesc amărât tot mai vizibila lipsă de respect pentru rigoarea, coerenţa şi temeinicia raţionamentelor şi argumentelor utilizate în dezbaterile din spaţiul public. Pentru exemplificare, nu voi recurge însă la analiza unor simptome ale ilogicului aflate în epicentrul convulsiilor estivale pentru că a curs prea multă cerneală, patimă şi magmă peste asemenea pricini (în plus există riscul ca lipsa de rigoare şi justeţe în tratamentul unor asemenea subiecte să fie motivată de circumstanţe atenuante precum surplusul de umori şi excesul de testosteron din atmosferă). De asemenea, nu am în vedere cazuri extreme, de cruntă lipsă de stricteţe logică şi nici teze de tabloid, aberante sau absurde. Vă propun, aşadar, să lăsăm deocamdată deoparte exemplele de barbare pseudo-silogisme din istoria şi isteria naţional-estivală.

Un studiu de caz interesant l-ar putea reprezenta în condiţiile acestea analizele şi dezbaterile pe subiecte mai puţin încărcate de patimă şi de proximitate. Cazul Assange, bunăoară, analizat într-un articol publicat relativ recent pe Contributors sub titlul “Pussy Riot sau Julian Assange? O alegere simplă” semnat de Petru Clej (Contributors, 20 august 2012), dublat de o analiză geamănă a aceluiaşi distins editorialist intitulată “Barankov, Assange şi dublul standard al preşedintelui ecuadorian” (http://www.acum.tv/articol/57038/).

Evoc textele menţionate nu pentru că ţin să polemizez cu respectabilul autor pe subiectul Assange (temă interesantă, bună de analizat cu un alt prilej). Ele sunt, de fapt, pretextul unei invitaţii la unic standard în orice analiză serioasă şi în fiecare dezbatere publică : obligativitatea rigorii.

Reamintesc, succint, situaţia de fapt: 1. Membrele trupei rock Pussy Riot, au fost condamnate la închisoare în Rusia pentru o pretinsă tulburare a ordinii de drept constând într-un protest muzical împotriva preşedintelui Putin şi a bisericii ortodoxe, protest sub formă de concert organizat chiar într-o biserică, şi 2. Julian Assange, co-fondatorul WikiLeaks, bănuit în Suedia de presupuse infracţiuni sexuale, este subiectul unei cereri de extrădare adresate Marii Britanii, motiv pentru care se refugiază în ambasada Ecuadorului de la Londra şi beneficiază ulterior de un drept de azil politic în această ţară sud-americană. Eschiva lui Assange este motivată de acesta prin temerea că o eventuală trimitere a sa în Suedia nu e altceva decât o primă etapă a extrădării sale ulterioare în SUA pentru a fi judecat ca urmare a incendiarelor şi defăimătoarelor dezvăluiri referitoare la politica externă americană şi războaiele recente.

Domnul Clej analizează datele celor două cazuri şi ajunge la o concluzie fermă: întrucât, în opinia domniei sale, trebuie să aleagă între două simboluri contemporane ale libertăţii de expresie, una “autentică” Pussy Riot, şi una “auto-proclamată”, Julian Assange, dumnealui o preferă, fără “nicio ezitare”, pe cea “autentică”.

Premisele raţionamentului finalizat cu o asemenea concluzie sunt următoarele:

1. Autonomia justiţiei din Marea Britanie (ea fiind “una dintre cele mai independente din lume”), incontestabila independenţă a sistemului judiciar suedez şi permanenta subordonare a justiţiei ruse (care “nu este, după niciun fel de criteriu, independentă, fiind o anexă a puterii executive”);

2. Aroganţa lui Assange, proba supremă a tarelor personajului şi a tertipurilor sale manipulatorii : ”În timp ce (sublinierea mea – FŢ) cele trei femei rusoaice au trebuit să îndure arestul preventiv şi de acum încolo vor trebui să îndure puşcăria”, “Mr. WikiLeaks”,”bun la auto-promovare”, “auto-proclamatul”, “se plictiseşte în interiorul Ambasadei Ecuadorului”. El “nu se poate sustrage de la o acuzaţie non-politică doar sub pretextul că ar putea fi extrădat de Suedia în Statele Unite (este aproape imposibil de crezut că Suedia ar consimţi la extrădarea lui Assange într-o ţară în care acesta ar risca pedeapsa  cu moartea”);

3.  Coincidenţele stranii referitoare la azilul politic acordat de Ecuador şi legăturile “absolut evidente” dintre Assange şi preşedintele Correa. Azilul acordat “nu este întâmplător”, fiind explicabil prin interviul pe care Assange l-a luat preşedintelui Correa, cel care “a îngrădit permanent de la venirea sa la putere libertatea de exprimare a mass media privată din această ţară” («Cel mai notoriu exemplu este condamnarea la trei ani închisoare şi plata de daune 40 de milioane de dolari de către cei trei proprietari ai publicaţiei Universo, Carlos, Cesar şi Nicolas Perez ca şi a editorialistului Emilio Palacio, care l-ar fi calomniat pe preşedinte numindu-l “dictator”»), “acelaşi Correa care se pregăteşte să-l extrădeze pe bloggerul Alexander Barankov, refugiat în Ecuador în 2008, la solicitarea ţării conduse de dictatorul Alexander Lukaşenka” şi

4. Nevoia opţiunii între Pussy Riot şi Assange, (un fel de tertium non datur).

Deşi nu o menţionează expres, distinsul autor pare să califice prezumţiile de mai sus drept absolute. Am serioase dubii că aşa ar fi. Mă explic pe rând. În contextul în care dreptul de azil politic este oferit unui cetăţean cu respectarea regulilor şi procedurilor statului emitent, orice speculaţii relative la independenţa sistemelor judiciare în discuţie sunt irelevante (1). Neavenite şi improprii în acest context sunt şi presupunerile insidioase referitoare la cetăţeanul în cauză (2) sau speculaţiile tendenţioase cu privire la motivele deciziei (3). În fine, abordarea disjunctivă (Assange sau Pussy Riot) este, cred, improprie (4).

1. Că justiţiile din Suedia şi Marea Britanie se bucură de mai mult respect şi de mai multă autonomie decât cele din Ucraina sau Rusia este un fapt notoriu, probat de rapoartele independente şi de statisticile relevante. Cu toate acestea,

a) Acest adevăr nu diminuează cu nimic substanţa dreptului de azil conferit lui Assange şi, pe de altă parte, nici nu reprezintă proba irefutabilă că sentinţa de condamnare a fetelor de la Pussy Riot ar fi contrară legii (accept că sentinţa din acest ultim caz pare disproporţionată în raport cu standardele europene, dar nu am căderea să judec conformitatea ei cu dreptul rus şi nici nu am probe că ea ar fi, în mod cert, dictată politic).

b) În plus, a sugera că sistemele britanic şi suedez vor fi întotdeauna infailibile şi independente, şi a pretinde expres că justiţia din Rusia ar fi mereu subordonată politic înseamnă a transforma aceste evaluări în prezumţii absolute. Or, potrivit statisticilor de care vorbeam s-au comis erori şi în sistemele judiciare britanic şi suedez: cu titlu de exemplu, Marea Britanie ocupă locul 9, iar Suedia locul 23 (dintr-un total de 47 de state europene) într-un top al celor mai condamnate ţări de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în perioada 1959-2011 (Table of violations 1959-2011).

2. În contextul în care în discuţie e analiza comparativă a unor sisteme judiciare, efectele unor hotărâri judecătoreşti şi regimul juridic al azilului politic, refuz să-l judec pe Assange ca persoană sau ca militant al libertăţii de expresie (e un subiect care ar merita tratat separat, evident). E arogant? O fi, dar ce legătură are presupusa lui aroganţă cu subiectul? Îi diluează ea protecţia legală asociată dreptului de azil politic ? Faptul că “se plictiseşte” în clădirea ambasadei, “în timp ce” rusoaicele sunt în arest, e proba că trebuie extrădat întru dezmorţeală în Siberia sau Guantanamo ?…

3. Motivele care ar sta în spatele deciziei de acordare a azilului politic lui Assange sunt presupuneri, insinuări sau, în unele cazuri, date inexacte.

a) Ce ne face aşa de siguri că decizia Ecuadorului de acordare a azilului politic lui Assange e motivată de interviul pe care acesta i l-a luat preşedintelui Correa? Nu cumva asta e o simplă speculaţie din categoria lui “eee, las’ că ştim noi!”? N-ar trebui oare să fim mai precauţi cu judecăţile bazate pe presupunerile tendenţioase şi pe evaluările prezumţioase, pseudo-analize care ne-au iritat şi amărât în ultima vreme? (Cutare ministru a fost văzut într-o maşină care nu e a lui deci, în mod sigur, are legături dubioase şi afaceri necurate cu proprietarul autoturismului. Domnul judecător a fost coleg de facultate cu avocatul advers, prin urmare, sigur e corupt, iar hotărârea pronunţată împotriva mea e categoric strâmbă. Doamna comisar european ne critică statul de drept deci, indubitabil, este victima manipulărilor fostei Securităţi. Domnul procuror mă întreabă dacă am falsificat buletine de vot, iar o atare chestiune e proba supremă a violării dreptului meu constituţional în calitate de elector etc.).

b) În plus, de ce ar trebui să luăm de bună sugestia că respectiva condamnare a jurnaliştilor ecuadorieni este decizia preşedintelui Correa şi nu a instanţei judiciare care a emis-o, Curtea Naţională din Ecuador ?

c) Apoi, de ce ar trebui să acceptăm un adevăr trunchiat, teza conform căreia hotărârea de condamnare a respectivilor ziarişti ar fi sancţionat doar utilizarea apelativului “dictator” la adresa preşedintelui ? (În realitate, acuzaţiile -nedovedite- lansate împotriva preşedintelui erau mult mai grave : pretinsa instigare lansată de Correa poliţiştilor de a trage fără somaţie într-un grup de demonstranţi).

d) Nu preşedintele Correa singur urma să decidă asupra cererii de extrădare a dizidentului bielorus Barankov: în principiu, ratificarea lui ar fi urmat deciziei Curţii Naţionale de Justiţie („Corte analiza la extradición de bielorruso”. Expreso (Ecuador). 2012-08-15).

d) Apoi, chiar dacă instanţa supremă ecuadoriană ar fi răspuns pozitiv cererii de extrădare, există declaraţii anterioare acestei decizii conform cărora preşedintele Correa n-ar fi ratificat-o („Correa could deny Belarus blogger’s extradition”. France 24/AFP. 2012-08-23).

e) În fapt, spre final de august, Curtea Naţională din Ecuador a refuzat extrădarea lui Barankov în Belarus, proba că temerile legate de suportul lui Correa pentru extrădare (“acelaşi Correa care se pregăteşte să-l extrădeze pe bloggerul Alexander Barankov”) nu erau decât simple presupuneri („Ecuador judge rejects extradition bid”. The Australian/AAP.).

4. Pussy Riot sau Julian Assange?… Alegerile sunt, uneori, exerciţii relativ simple. Atunci când compari mere cu mere. Când trebuie însă să optez între Ştefan cel Mare şi Gică Hagi, mă apucă ameţeala. Nu e simplu deloc, e chiar imposibil.

Repet, vă rog să nu luaţi pledoaria mea ca pe o dizertaţie în favoarea sau în defavoarea unuia dintre cei doi termeni ai comparaţiei propuse spre analiză. Ea este, în realitate, un apel pentru curăţarea dezbaterii publice de sofisme, prejudecăţi şi clişee. Pentru un plus de respect la adresa instituţiilor de drept şi a instanţelor judiciare. Pentru rigoarea silogismelor şi pentru mai multă atenţie acordată celebrei interogaţii «pe ce te bazezi ?».

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Buna argumentatie. Am mai zis-o de atitea ori, „ai nostri” nu sint cu mult mai buni decit „ai lor”. Din pacate insa se vor gasi „de-ai nostri” care-o sa va scoata de „bolsevic”. Cam asta a ajuns nivelul dezbaterilor in Romania.

    • Incercati sa-l plasati pe Assange la Moscova. Tocmai a dezvaluit pe Wikileaks secrete de stat ruse si s-a refugiat la o ambasada (care vreti, la alegere). Cam cum credeti ca ar evolua evenimentele?
      Plasati Pussy Riot la New York sau Londra. Au dat un spectacol total neconformist intr-o biserica criticandu-l dur pe Obama sau pe Cameron sau pe … regina Angliei (de ce nu). Cam cum credeti ca ar evolua evenimentele?

  2. :) in matematica exista demonstratii prin reducere la absurd. poate asa ajung unii sa dovedeasca faptul ca vara i mai cald decit iarna si daca nu i rau va fi bine !
    ca se compara marul cu para pentru a se ajunge la o concluzie (q.e.d.) nu i iesit din tipare in patria lui catavencu si pristanda.
    ce nu e trist (dimpotriva e tragic) unii (multi) intr o tara bintuita de saracie, incompetenta si coruptie cronica isi aroga dreptul (conferit de o inteligenta superioara tuturor) sa i critice sau sa i ironizeze pe altii. curat murdar ar zice caragiale :)

  3. Surprinzator de logic si de echilibrat. Citind in diagonala, extrem de usor sa inteleg gresit pozitia autorului. Noroc ca am avut rabdare :)

  4. Apreciez textul. Totusi, unde este granita intre rigoare totala si relativizare totala? Da intr-adevar nu putem sti matematic 100% sigur daca interviul Assange – Correa e doar o coincidenta, dar la fel de bine nu putem sti daca e o concidenta cand firma ministrului castiga o licitatie la minister, daca e o concidenta ca vreun judecator de la CCR face exact ce vrea unul sau altul, daca e o concidenta ca haosul de la Otopeni merge in mana cu profitul unor firme etc.

    La urma urmei, oamenii obisnuiti si chiar justitia nu opereaza cu adevaruri matematice, ci doar suficient de precise pana la o limita de rezonabilitate („beyond reasonable doubt”). Pana la ce punct acceptam coincidente si cand hotaram ca altul e adevarul?

  5. Eu, sincer, nu am inteles nimic din argumentatia dumneavoastra d-le Rebengiuc. Cred ca cine v-a sfatuit sa deveniti comentator de presa s-a gandit numai la influenta favorabila asupra cifrei de afaceri a biroului dvs. de avocatura. Cei cu darul comentariului sunt de obicei mai directi si mai la obiect, adica scriu mai pe intelesul nostru, al prostilor.

  6. a) Acest adevăr nu diminuează cu nimic substanţa dreptului de azil conferit lui Assange şi, pe de altă parte, nici nu reprezintă proba irefutabilă că sentinţa de condamnare a fetelor de la Pussy Riot ar fi contrară legii (accept că sentinţa din acest ultim caz pare disproporţionată în raport cu standardele europene, dar nu am căderea să judec conformitatea ei cu dreptul rus şi nici nu am probe că ea ar fi, în mod cert, dictată politic).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Florentin Tuca
Florentin Tuca
Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziuni şi achiziţii. De asemenea, el deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor. În calitate de consultant/expert, el a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc). În 2011, Florentin Ţuca a făcut parte din echipa de avocaţi selectată de Ministerul de Justiţie în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind „Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală”. Florentin Ţuca este Doctor Magna cum laude, în Parteneriat Public-Privat.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro