vineri, martie 29, 2024

Trianonul și școlile de vară finanțate de Budapesta în România

Găsesc în partea intitulată Țăranul de la Dunăre din primul volum al Jurnalului unei epoci de Denis de Rougemont, recent apărut la editura bucureșteană Humanitas, o pagină intitulată Pernuțele rothermere Datează din 1929 și se referă la naționalismul maghiar pe care îl definește drept „un mit sentimental”
Dacă în alte țări europene, „naționalismul se exprimă în revendicări ale oamenilor de afaceri”, în Ungaria, crede Denis de Rougemont, “naționalismul este o pasiune pură ce exprimă ființa profundă a rasei. Această iubire nu se discută, această, această ură nu se contestă”. Diaristul abordează problema naționalismului în contextul nostalgiilor maghiare post-Trianon și observă că da, Europa trăiește după Primul Război Mondial într-un fel de haos care este legitimat de necesitatea de a se pune ordine. Numai că „ungurul e surd la argumentele d drept ce legitimează acest haos”. Lui, scrie Denis de Rougemont, “îi rămâne credința în veșnica măreție a Ungariei- atemporală, ignorând statisticile” și tocmai de aceea “ungurii nu și-au pierdut convingerea că sunt un scandal pentru lumea modernă”. De aici și exclamația: “Ce revanșă, pe o hartă a sentimentelor, și-ar lua ungurii după Tratatul de la Trianon!”.
Era de așteptat ca spiritele de la Budapesta să se încingă la împlinirea a 100 de ani de la încheierea Războiului și îndeosebi în fața faptului că peste numai doi ani se va împlini Centenarul de la semnarea sus-numitului Tratat. Tot la fel era de așteptat ca vara, în cadrul a tot felul de școli de vară ce se desfășoară an de an, nestingherit prin Secuime, cu participarea nestânjenită a tot felul de politicieni șovini și revanșarzi maghiari și din România, și de la Budapesta, să se facă iarăși vorbire despre așa-zisa “nedreptate istorică” sau “traumă” de la Trianon. Nu mai departe decât zilele trecute la Școala de vară de la Tușnad, un anume domn Nemeth Zsolt, președintele Comisiei de politică externă din Parlamentul de la Budapesta, a putut să spună că “proiectul european trebuie s[ dea un răspuns problemei Trianon”.
Mai mult ca sigur decibelii vor crește mâine, atunci când la școala cu pricina sunt așteptați să vină euro-parlamentarul Tὄkes László, care de mult nu mai are nimic în comun cu România decât faptul că pe aici deține tot felul de posesii și vreo câteva birouri, dar și premierul maghiar Orbán Viktór.
Deși nu este deloc firesc, este de așteptat ca autoritățile române să nu formuleze nici cea mai mică replică la toate cele ce s-au spus și încă se vor mai spune. Și aceasta nu doar fiindcă avem un guvern prost, slab, semidoct, condus de o agramată la propriu și o analfabetă politic. Greșeala monumentală comisă miercuri, atunci când doamna Dăncilă a confundat Podgorica cu Pristina, trebuia să o coste pe această ființă de mai mult de 48 de ore demisia, dar și hotărârea ca neam de neamul ei să nu mai aibă dreptul să îndeplinească nici cea mai mică demnitate în România. Nu vom auzi nici cel mai mic comentariu oficial critic nu doar pentru că în fruntea Ministerului de la Externe, ALDE și dl. Călin Popescu-Tăriceanu au impus un diplomat format în vremea lui Gheorghiu-Dej și ajuns la maturitate profesională sub regimul lui Nicolae Ceaușescu, de unde și vulnerabilitățile domniei-sale, dar și nepriceperea vădită ca și supușenia totală a d-lui tovarăș Teodor Meleșcanu. Ci și faptul că guvernul și-a plătit recent supraviețuirea prin tot felul de înțelegeri josnice cu UDMR, înțelegeri făcute la ordinul expres al președintelui PSD și președintele Camerei Deputaților, numitul Dragnea Liviu Nicolae, Zis și Dragnea 3,6.
Grav este că în anul Centenarului Marii Uniri nu suntem deloc pregătiți să răspundem argumentat, științific, clar la toate aceste aberații și la cele care vor veni. Centenarul este marcat modest, formal, prin tot felul de serbări câmpenești și turnee prin străinătate ale unor favorizați ai regimului, ale unor filarmonici, orchestre și tarafuri populare. Va urma apoteotic Cerbul de Aur.
Nu am știință ca viteaza noastră Academie Română să fi pregătit cărți în românește dar și în limbi străine prin care să contracareze propaganda de la Budapesta despre care se știa că este iminentă încă din momentul în care s-a aflat despre existența programului Trianon 100. Academia se ocupă cu pronunciamente, cu luări de poziție patriotarde, jenante, cu familia tradițională, toate deloc în spiritul secolului al XXI lea, sigur de factură național-comunistă. Academia luptă- și dăi, si luptă !- într-un mod dughinist, că doar nu degeaba l-a primit recent în rândurile ei pe sociologul Ilie Bădescu, a cărui operă științifică este contestată de un număr consistent de sociologi.
Suntem, de fapt, în aceeași situație caraghioasă în care eram și în 1986, atunci când trei istorici ardeleni au scris, din înalt ordin politic, o recenzie, altminteri serioasă și argumentată, la celebra Istorie a Transilvaniei ce tocmai apăruse la Budapesta, sub coordonarea ministrului maghiar al culturii din acea vreme, academicianului Kὄpeczi Béla. Recenzia a apărut obligatoriu în toate publicațiile din România, numai că cititorii ei nu prea aveau cum și de unde să știe la ce se referă, căci, desigur, Istoria… era disponibilă doar în circuit închis și numai contra semnătură.
Despre cartea cu pricina a vorbit de la microfonul Europei Libere istoricul Vlad Georgescu. Căruia nu puteau să-i scape aberațiile referitoare la Trianon.
Reproduc în încheierea editorialului meu de astăzi zicerile mai mult decât actuale ale fostului director al Europei Libere pe această temă : „O altă problemă, cu care eu nu pot fi de acord, este felul în care se definește Tratatul de la Trianon. Este foarte ușor să îl numești dictat, dar această poziție nu lămurește totuși cauzele destrămării Imperiului austro-ungar. Se răspândește acum în Apus părerea că acest Imperiu avea o funcție utilă, că dezmembrarea sa a fost o greșeală, rod al miopiei marilor puteri. Acest fel de a vedea lucrurile nu ia în considerare totuși o soluție pentru problemele și contradicțiile atât de acute din Europa de centru. El s-a destrămat nu ca urmare a unui Dictat al Antantei, ci ca urmare a propriilor contradicții, iar faptul că statele succesoare, România, Iugoslavia, Cehoslovacia, nu s-au arătat întotdeauna la înălțimea misiunii lor, nu înseamnă că formula austro-maghiară a fost o soluție mai bună. Iar a repeta într-una că Transilvania a fost acordată României în 1920, înseamnă a ignora faptul că provincia se alipise Regatului român încă din 1918. Dacă acord(ată) este un cuvânt de folosit, atunci el ar trebui aplicat nu Tratatului de la Trianon, ci Tratatului din 1916 dintre România și Antantă. Termenul rescrie însă întreaga istorie a mișcărilor naționale din Europa centrală și răsăriteană, rescrie procesul de formare a Statelor naționale, nu numai în cazul României, ci și în acela al Cehoslovaciei și al Ungariei. Nu cred că se poate accepta această poziție”.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Si ma rog la care nedreptate se refera polis p’tits chienies in cauza?
    – la inedendenta Ungariei ?
    – la faptul ca granita nu a fost pusa pe Tisa?
    – amdoua?!

  2. E adevarat ca nu exista replici guvernamentale la cotcodacelile unguresti din motive de aliante politice. Dar la fel de adevarat e, cred eu, ca cea mai buna politica pe care o putem avea la vorbele infierbintatilor (nu si la faptele lor) e ignorarea. Lipsa unui adversar e un mare handicap pentru un nationalist verde.
    In concluzie la fapte trebuie raspuns inteligent, vorbele trebuie tratate cu „ignore” cit timp nu indeamna la magarii violente, totul dupa lege.

  3. Tratatul de la Trianon a fost un scut juridic de de apărare a etniei maghiare, care în contextul tulbure al epocii, risca să fie împărțită între țările vecine, chiar pe teritoriul în care era majoritară. A fost un cadou făcut de Franța maghiarilor.

    Ungaria din Austro-Ungaria nu avea cum să mai existe, chiar dacă ar fi rezistat imperiul respectiv sub numele de „Statele Unite ale Austriei Mari”. În cadrul acestui proiect, pentru care a fost ucis Franz Ferdinand, probabil cu aportul decisiv al „oamenilor de ordine” unguri, Croația, Slovacia și Transilvania ar fi avut același statut ca și Ungaria restrânsă cam la granițele de la … Trianon.

    Interpretarea actuală din Ungaria a Trainonului este cel puțin lipsită de realism.

  4. De fapt, eu nu înţeleg poziţia guvernului României faţă de atacurile sistematice ale oficialilor maghiari din Budapesta dar şi din UDMR făcute pe teritoriul României. Slovacia a pus piciorul în prag şi a avut câştig de cauză, România cocoloşeşte fiara maghiară la sân. Chiar nu se înţelege că, cât va fi lumea Lume, hungurii vor considera România duşmanul ei etern?

    • Slovacii au pus piciorul în prag în sensul că majoritatea slovacilor din Kosice s-au declarat „fără etnie” la recensământ ca să-i ridiculizeze pe naționaliștii din ambele tabere. Deci mijloacele au fost complet diferite de cele pe care și le imaginează unii.

  5. Ser Mircea, pe undeva va inteleg, si ii inteleg si pe cei care achieseaza cu ideea ‘trebuie sa ne angajam si noi, sa combatem in spatiul media roman si european etc’. Dar eu personal, desi descendent ardelean, nu pot sa nu ma realpolitikez umpic si sa spun ca ce vor ei – daca intr-adevar vor – o redescriere a frontierelor evident nu se poate, din considerentul simplu ca suntem, chiar in hibernalia actuala, mai tari ca ei. End of story. Cheltuiala de resurse, energie, dezbateri e -alta, aranjam, vrei schimbare de frontiere, okay, vorbeste cu tancu. Atat. Non-issue.

  6. Odata intrata in UE, Romania a acceptat diminuarea si relativizarea suveranitatii sale. Ca atare, circulatia libera, intrunirile culturale si exprimarea pozitiilor neconventionale sunt legale, asigurate prin legislatia UE. Pozitia unor Zsolt Nemes, V Orban sau L Tokes este coerenta cu cea a PPE, unde dna. M Macovei, apropiata intereselor maghiare, critica „diafan” Romania.

    „Deși nu este deloc firesc, este de așteptat ca autoritățile române să nu formuleze nici cea mai mică replică la toate cele ce s-au spus și încă se vor mai spune”. Ba este foarte firesc, in conditiile in care Romania nu mai are istorie oficiala, ca pana in 1989, ci istorii personale ale diferitilor „specialisti” care afirma, despre aceeasi perioada, lucruri diferite, daca nu opuse. Slava Domnului, unele aspecte sunt clare, bine si irefutabil documentate, precum cel privind ramanerea Transilvaniei si Banatului in corpul Romaniei dupa Razboiul Mondial II, situatie datorata exclusiv lui I V Stalin. Da, datorata marelui hulit, fiarei ultime, demonului rosu etc., care s-a opus la Conf. de la Paris presiunilor franco-britanice si chiar propunerilor propriului tovaras Litvinov, de a accepta o Transilvanie/Banat libera si independenta. Sigur, cu conditia renuntarii la Basarabia/Bucovina, care oricum revenea URSS.
    De fapt, autoritatile romane, indiferent de orientare si agregare politica, nu mai au nimic de spus de mult timp, fiind considerate incompetente si nesemnificative. Probabil ca in cancelariile occidentale si central europene este multa ingrijorare acum, in pregatirea preluarii presedintiei UE de catre Romania, Europa civilizata asteptandu-se la ce e mai rau din partea romanilor, care au ajuns oaia neagra a UE. Personal, sper sincer ca sa contrazicem aceste acsteptari…

    • De acord cu incapacitatea guvernamentala, dar dincolo de asta nu e nimic de dezbatut, nimic de discutat, nu e o legitimitate care cumva trebuie argumentata in fata vre-unui for superior.Penca nu e nici un for cu vre-o autoritate in domeniu. E o stare de fapt. Transilvania e parte a Romaniei. Punct.

  7. Da. Eu le-am numit „lamentații trianoniene”, „lamentarea Trianonului” – din Ungaria până pe BBC Radio 4; dinspre Est spre Vest, dar, pentru mine, mai mult în Vest (și, citind în articolul dv. spusele istoricului Vlad Georgescu, mi se confirmă această impresie). Le-am auzit nu atât acasă, în Transilvania, ci de 13 ani de când sunt în Marea Britanie. Cel mai recent, voalat, pe BBC Radio4 în emisiunea Last Word (din 20 iulie). Am dat peste jalea trianoniană în multe locuri: de la librăriile englezești, la Duke of York’s Theatre din Londra, dar nu mă așteptam să dau peste o lamentație trianoniană (fie ea și voalată) tocmai pe BBC. Eram curioasă să aflu cum sună lamentațiile astea trianoniene acasă, în Transilvania, și la sursă, în Ungaria, iar articolul dv. mă lămurește. Mulțumesc.

    Pe scurt: în emisiunea de pe BBC sunt 10 minute de obituary dedicat Annei Sándor de Kénos – „the last Transylvanian aristocrat to have lived through the communist purges”, prietenă bună a lui Sir Patrick Lee Fermor, o aristocrată transilvană curajoasă, cu destin exemplar. Fundalul evenimentelor e descris așa în emisiune: prinsă în lanțul alianțelor, Ungaria suferă pierderi mari culminând, în 1918, cu „the chaos of defeat”. „For the Hungarians, the loss of the province [Transylvania] seemed the hardest to bear of all her post-war disasters”. Iar acești „transylvanian aristocrats” s-au trezit brusc „living in an island-existence, now in Romania, cut off from the Hungarian motherland, but still very much devoted to the Hungarian motherland.”
    Dacă aș fi ascultătorul britanic de BBCRadio și n-aș ști nimic despre istoria Transilvaniei, României, Ungariei și a imperiului austro-ungar, aș înțelege următoarele:
    – „Transylvanian” este echivalent cu „Hungarian”;
    – „Transylvania” este o „Hungarian province”;
    – „Romania” este o țară căreia i s-a „dat” Transilvania, provincie dureros smulsă din „the Hungarian motherland”.
    Cuvântul „trianon” a lipsit total din conversație, însă tonul, aerul și aluziile au fost acolo. A fost însă prezent – mirare! – ostracizatul, de obicei, cuvânt „the motherland”…

    Lobby-ul unguresc jelind Tratatul de la Trianon a început chiar în 1920 și este destul de eficient încât occidentalul de rând (acela care nu prea știe istoria Europei de Est) probabil că e convins că Transilvania a fost, de la dinozauri și până în 1920, maghiară, că românii au primit hodoronc-tronc cadou de WWI, în 1920, pe nedrept, fără nici un merit și în mod abuziv, o bucată din Ungaria numită Transilvania unde românii n-au existat decât foarte puțin până atunci; că „limba transilvană” e maghiara; că Tratatul de la Trianon („an ill-deserved robbery” cum îl numește un jurnalist de la „The Guardian”) este „an incredibly divisive treaty which shaved off huge chunks of Hungarian territory”, care, adică, a smuls bucăți de pământ maghiar din Ungaria „the motherland”. Veșnica placă: se confundă Hungarian cu Austro-Hungarian. Imperiul, cu o țară. O țară, cu un imperiu.
    În logica asta primitivă și inacceptabilă (credeam) în secolul 21, următorul pas care ar fi? Să înceapă și Marea Britanie o astfel de lamentatio după teritoriile care au aparținut cândva imperiului britanic? Sau otomanii (Erdogan o face deja, visează un imperiu neo-otoman) să facă lobby despre cât de nedrept că Balcanii (și Grecia toată, la o adică) au fost dureros smulși din trupul otoman? sau că Grecia a fost otomană încă din antichitate? Exagerez, firește. Însă lobby-ul unguresc pe tema Transilvaniei și a Trianonului pare a fi acceptable and permitted în Vest.
    Și lamentațiile astea trianoniene împlinesc aproape 100 de ani. Centenarul Unirii, deh.

    Acasă, în Transilvania, nu eu am dat peste lamentatio trianoni, ci soțul meu. Eram într-un hotel din Târgu-Mureș, soțul meu lua micul-dejun și, sesizând că e englez, a fost abordat de unul dintre ceilalți „comeseni” cu întrebarea bruscă – „blunt”, cum ar zice englezii – „Did you know that all this was actually Hungarian until the Romanians got it?” Soțul meu, care mânca, a rămas cu furculița în aer, perplex, „This egg you mean?!” „No, Transylvania!” a venit răspunsul prompt. Și a urmat un început de monolog despre crudul tratat de la Trianon și cât de maghiară e Transilvania și etc., pe care soțul meu l-a tăiat iritat, fiindcă de obicei nu-i place să (i se) vorbească în timp ce mănâncă, fiindcă nu suportă bădărănia, fiindcă nu suportă ne-adevărul. În diminețile următoare l-a salutat pe jeluitorul maghiar exclusiv cu „Bună dimineața! Ce mai faceți?” (în română), formulă de salut la care i s-a răspuns numai cu mormăieli și priviri piezișe.

    Întâmplarea ne-a rămas în memorie sub titlul de „the Transylvanian egg”: is the Transylvanian egg Hungarian or Romanian? Sau, ca să păstrez întocmai analogia și pentru a da un nume obsesiei infantile a oului, obsesie care-l bântuia pe turistul ungur: ce a fost la început oul transilvan? unguresc sau românesc? Indiferent de răspuns, fragilitatea oului e universală, așadar let us all handle with care the Transylvanian egg.

    • Oul transilvan s-a născut din găina ungurească și cocoșul românesc. Dacă vrei să-l mănînci trebuie să-l spargi, ori motherland Hungary nu cred că mai are chef de așa ceva, mai ales că de la ultima vizită a lui Romanian fatherland petrecută în tinerețea ei tumultoasă ,s-a ales cu un ochi mai vînăt și cu o opincă agățată în vîrful parlamentului. Acum, deși plînge și suspină pe la alte mese ca o damă delicată și eșpanzibilă gata să-i vie un acțes, știe că nu vrea să mai pață vun conflict cu mitocanu’, așa că face și ea ce poate și întinde coarda cît să nu pleznească.

  8. Discutiile „istorice“ nu se vor termina nici până la bicentenar?
    WW1 e o catastrofă europeană. Poate fi vazută ca în Polonia ca momentul creării statului. Probabil că e așa nu numai în Polonia. Austro-Ungaria a expirat 1918. E istorie și nimic mai mult?
    …. „….. El s-a destrămat nu ca urmare a unui Dictat al Antantei, ci ca urmare a propriilor contradicții, iar faptul că statele succesoare, România, Iugoslavia, Cehoslovacia, nu s-au arătat întotdeauna la înălțimea misiunii lor, nu înseamnă că formula austro-maghiară a fost o soluție mai bună … „…..

    Perioada de tranziție 1990- 2018 nu a rezolvat buna vecinătate nici după aderarea la NATO și UE a vecinilor din est. Richard Wagner (Timișoara-Berlin) prezintă „Mitteleuropa“ în secolul 20 în cartea „Habsburg. Bibliothek einer verlorenen Welt. Hoffmann und Campe, Hamburg 2014“ pornind de la bilbioteca Bruckenthal Sibiu. Nici un fel de nostalgie. O documentație culturală și perioada de tranziție „politică“ 1990-2012 cu o bibliografie cu peste o sută de cărți.
    Patrimoniul cultural comun „habsburgic“ e o altă tema, pentru altădată?

  9. Obsesiile astea sunt greu de lecuit ! Si „compatimitorii” din Anglia au o traditie : Lordul Rhotermere, finantator si promotor in „interbelic” al iredentismului maghiar era un exponent activ. Dubioasa a fost la Paris si atitudinea Angliei la Conferinta de Pace : „Sa se restituie Romaniei Transilvania sau cea mai mare parte a ei”. Noroc cu Stalin, suparat foc pe unguri si cu remuscari pentru rapirea Basarabiei si Bucovinei de Nord (?). De Printul Charles, mai subtil, pe care multi naivi nu-l „citesc” nu mai vorbesc. In ce directie merg simpatiile Dlui, sub acoperis genealogic … Au existat si atitudini pro-romanesti (Seaton-Watson) asa ca peisajul se echilibreaza.
    Personal nu agreez actualul guvern roman si nici pe ministrul Melescanu. dar ei urmeaza de fapt o conduita pe care si-au fixat-o toate guvernele romanesti postbelice ; Transilvania e o parte a Romaniei, granitele tarii nu pot fi puse in discutie ! Chiar daca pe uni (de-ai nostri) ii mananca limba si au chef de galceava, asta e politica ce se impune.

    • Graniţele României (NATO/ UE) sunt sigure, nu sunt discutabile. In UE numai cu acordul ambelor părţi se pot schimba graniţe.

      Serbia şi Kosovo intră în UE după ce şi-au rezolvat certurile teritoriale. Slowenia şi Croatia se ceartă acum pentru o fişie de apă. Grecia şi Macedonia se ceartă pentru un nume, impiedică de mult timp aderarea la NATO şi UE.
      Telul UE e transformarea graniţelor în „bună vecinătate”, graniţele să devină permiabile (Schengen). Unanimitate de voturi în UE.27: un NU la aderarea Schengen….
      Moldova în ceartă cu Transnistria (armata rusă) nu poate începe aderarea (formal e o problemă internă). UE.27 nu se mai încarcă cu probleme „balcanice”.

      O pisică care s-a culcat odată pe o oabă fierbinte nu se mai pune pe o sobă nici măcar rece.

      Care UE dorim?
      Care Românie?
      Bună vecinătate cu care vecin azi?

  10. Articolul in sine, cat si anumite comentarii care au urmat, sunt cam ‘neobisnuite’ (ca sa fiu gentil) ptr secolul 21.. politica noastra ar trebui sa fie cainii latra ursul trece, ptr ca ce va inflameaza e o chestiune moarta si ingropata de mult. Ce-or sa faca maghiarii, au sa-i trimita inapoi pe cei care deja au parasit Transilvania, sub pretextul cresterii ponderii populatiei de origine maghiara ? Au sa impuna un coridor, fortat, intre zona scaunelor si Nadlac ? Au istoria lor, au stapanit-o multe sute de ani, au rude prin Ardeal, ce-o sa facem acum, ca tot suntem ultra-majoritari in zona, sa le dam la cap ca le pare rau, auzi nesimtitii..

    Una e sa ceri guvernului sa fie mai decis cand vine vorba de propaganda stupida fara sens, care nu face decat sa semene ura, si alta e sa incepi sa tot ii dai cu Trianonul ca si cum ai avea ceva de justificat sau teme.. Gata, enough, asta e o non-problema care nu face decat sa returneze atentia de la faptul ca la aproape 30 de ani de la schimbarea regimului suntem condusi in continuare de incompetenti, de gusati, dar cel mai rau, de cei care ne demonstreaza incontinuu ca nu avem caracter, romanii au migrat in masa din cauza uor animale politice..

    Noi o avem pe Dancila premier, si Dragnea o replica de stana a lui Richelieu, si ne petrecem timpul comentand despre Trianon si vociferari maghiare..

  11. Cred ca stadiul de obsesie, actiunile de lobby, lamentatiile Trianonului, etc., au devenit secundare. De ceva timp, in mod inteligent, trebuie sa declar, nu autonomia teritoriala cu perspectiva ”Ungariei mari” este cuvantul de ordine. Convingerea mea este ca preluarea zonei economice, mediilor de comunicare in masa, in special transmisia si retransmisia TV, domeniul culturii, industria bancara, etc., sunt de interes pentru elita maghiarilor diin Ro. si Ungaria, ATENTIE: fac vorbire de maghiari din Transilvania, secui fiind vehicolul pentru judetele, Covasna, Harghita si Mures. Zona rurala si micile localitati fiind adjudecate deja. Modificariile structurale impuse de globalizare, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (Eur-Lex), etc. fac foarte aproape de irevelanta problema teritoriala. Atata vreme cat vaicareala inlocuieste actiunile, spiritelor patrunzatoare, capacitatile sunt pseudocantonate in SRI, SIE, binoame, etc., procesul va continua accelerat…

  12. What, the egg – priceless! Am ras cu lacrimi, good man britishul.For everything else, there is Mastercard. Si cateva divizii de tancuri pe langa Oradea. Putem sa-i spunem Nagyvarad, who gives a flying duck, tancul e tot acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro