Home » Global / Europa »Opinie » Citesti:

Ucraina și valorile creștine din Europa

Pavlo Klimkin martie 6, 2019 Global / Europa, Opinie
10 comentarii 3,128 Vizualizari

În ianuarie 2019, chiar de Crăciun, în Ucraina a avut loc un eveniment cu adevărat istoric: Biserica Ortodoxă a Ucrainei a obținut de la biserica-mamă din Constantinopol Tomosul de autocefalie. Prin urmare, Ucraina și-a redobândit propria biserică canonică, de care a fost lipsită mai mult de 300 de ani.

Renașterea Bisericii Naționale a impulsionat renașterea vieții religioase a ucrainenilor, creșterea autorității bisericii și consolidarea valorilor creștine. Folosesc această ocazie pentru a familiariza pe scurt cititorii din România cu istoria vieții religioase creștine din Ucraina.

În anul 988, adică exact cu 1030 de ani în urmă, Cneazul Kyivului Vladimir i-a botezat pe toți kyivenii, în râul Pociaina, creștinându-și poporul în credința ortodoxă din Bizanț. În ziua botezului a început adevărata viață a poporului și a țării noastre.

Sunt convins că adoptarea creștinismului a adus în primul rând mântuirea poporului nostru și a deschis calea adevărată spre Dumnezeu. Iar fapta lui Vladimir a fost nu doar o alegere a credinței, ci și o opțiune de civilizație, alegerea valorilor morale și culturale, adică a tot ceea ce, de fapt, formează o națiune.

Recompensa creștinării Rusi – așa se numea atunci Ucraina – a venit aproape imediat. Noua religie a unit triburile slavilor de est, a întărit autoritatea Cneazului Kyivean și puterea de la Kyiv în așa fel, că peste o jumătate de secol, în timpul domniei fiului lui Vladimir, Cneazul Yaroslav cel Înțelept, Rusi a devenit nu numai cel mai mare stat din punct de vedere al teritoriului, ci și unul dintre cele mai dezvoltate state noi din Europa. Odată cu religia creștină, Rusi a obținut de la Bizanț și un transfer de educație, artă și cultură. Totodată, Kyivul s-a dovedit a fi un ucenic talentat, așa că în curând a reușit să devină un centru cultural puternic și influent. În întreaga țară se construiau biserici, se deschideau școli, s-au întemeiat orașe noi. Prosperitatea și puterea de atunci a statului Kyivean stă și astăzi la baza conștiinței și mândriei noastre naționale.

Aderarea la lumea creștină, totodată, a însemnat și integrarea în civilizația europeană. Dacă astăzi un obiectiv strategic al Ucrainei este integrarea în Uniunea Europeană, atunci se poate spune că primul pas spre familia europeană, unită prin valorile creștine comune, s-a făcut atunci, în ziua botezului. Acest pas a stabilit o dată pentru totdeauna esența europeană și soarta europeană a Ucrainei.

Europa antică, până la creștinism, a oferit omenirii idealurile libertății, democrației grecești și republicii romane. Iar creștinismul ne-a dat testamentul fundamental al dragostei (umanismului). Anume, simbioza libertate-democrație și dragoste-umanism formează esența civilizației europene, pe care și astăzi se bazează toate valorile și principiile sale. Din acest punct de vedere, ucrainenii sunt o națiune profund europeană, deoarece morala creștină și dorința de libertate au devenit elementele de bază ale mentalității ucrainene.

Ucraina-Rusi a primit nu numai beneficii de la creștinism, ea însăși a oferit Bisericii lui Hristos, Europei și întregii lumi extrem de multe lucruri bune. După botezul de la Kyiv, creștinismul, datorită eforturilor cnezilor kyiveni și a ierarhilor bisericii, a început să se răspândească și în triburile slavilor de est, la nord și est, unde, după mai multe secole, au apărut actualele state Belarus și Rusia. În cele din urmă, religia creștină s-a răspândit pe vaste teritorii, de la Carpați și până în Kamceatka. Fără acest lucru lumea modernă ar arăta cu totul altfel.

Contribuția Ucrainei la consolidarea și pacea Europei creștine nu se limitează doar la cele menționate. Anume Marele Cnezat al Kyivului, țară est-europeană, a preluat la mijlocul secolului al XIII-lea lovitura devastatoare a hoardelor tătaro-mongole, protejând Europa de invazia asiatică. Nu trebuie să uităm și faptul că mai târziu cazaci zaporojeni au participat activ la apărarea Europei și a creștinismului de invazia otomană. Să ne amintim cel puțin de bătăliile de la Hotin (1621) și Viena (1683), care au salvat Europa Centrală de sclavie.

Chiar dacă cazacii sunt considerați astăzi în Europa un fenomen rusesc și perceput, în primul rând, ca ceva exotic, cu aspirații romantice, cazacii ucraineni au fost un fenomen unic european-creștin. Anume, ei au creat în Europa prima republică militară cu o conducere aleasă în mod democratic, iar obiectivul lor declarat era apărarea credinței creștine și a libertății. Despre această contribuție a Ucrainei la istoria civilizației europene, deocamdată, nu se știe aproape nimic, în Europa.

Un remarcabil merit istoric comun al ucrainenilor și belarușilor a fost crearea Bisericii Greco-Catolice. Se poate discuta mult despre nuanțele teologice ale Uniei din 1596 și despre obiectivele politice, pe care în acea perioadă le-au urmărit Roma și Varșovia dar, astăzi, cel mai important nu este aceasta. Puțini ar contrazice afirmația că ruptura dintre catolici și ortodocși din 1054 a fost o greșeală catastrofală, pentru care popoarele europene în secolele următoare au plătit un preț teribil. Dar iată că Biserica noastră Greco-Catolică a fost singura care, pe tot parcursul timpului, a izbutit să depășească cu succes ruptura și a contribuit la reconcilierea istorică a celor două confesiuni. Deși acest succes a fost doar local, pentru noi este important că el a avut loc anume în țara noastră. Astăzi, Biserica Ucraineană Greco-Catolică joacă un rol indispensabil în renașterea spirituală și națională a Ucrainei și revenirea ei în sânul civilizației europene.

Dacă vorbim despre etapa actuală, cred că cea mai importantă realizare a Ucrainei, țară preponderent ortodoxă, este funcționarea în pace și armonie a tuturor confesiunilor creștine – ortodoxe, greco – și romano-catolică și protestantă. Un dialog permanent și prietenos se desfășoară, de asemenea, cu islamul și iudaismul, care au în țara noastră o tradiție îndelungată. Important este faptul că nu este vorba doar de lideri religioși, dar și despre credincioși obișnuiți, simpli oameni – cetățeni ai Ucrainei – pentru care în viață diferențele confesionale, practic, sunt irelevante.

Prin diversitatea sa religioasă, Ucraina este un spațiu unic, care cuprinde specificul întregii Europe Centrale, într-o singură țară. Toleranța, solidaritatea și deschiderea ucrainenilor sunt, de asemenea, întruchiparea în viață a valorilor ei fundamentale, de care putem fi mândri și pe care trebuie să le ocrotim ca lumina ochilor.

Situația religioasă din Ucraina mai are încă un specific – ea este post-traumatică. Ideologia sovietica a fost agresiv ateistă, biserica în URSS era suprimată, în orice mod posibil, mii de preoți au murit în timpul represiunilor staliniste, Biserica Greco-Catolică în general a fost interzisă și-și desfășura activitatea în ilegalitate. Ca urmare, milioane de oameni de-a lungul mai multor generații au crescut necredincioși. După colapsul ideologiei comuniste, în sufletele lor a rămas un gol, un vid spiritual care a putut fi umplut doar prin întoarcerea la Dumnezeu. De aceea, astăzi Ucraina este în mare măsură o țară a neofiților. Iar credința neofiților, după cum se știe, este mult mai sinceră, mai adâncă și cu patimă.

În plus, renașterea religiei și libertății religioase este asociată în mentalitatea poporului nostru cu prăbușirea totalitarismului comunist, cu democrația și toate valorile europene, care pentru noi sunt în același timp și creștine. Credința în aceste valori pentru ucraineni este, de asemenea, neofită. Îndrăznesc chiar să spun că acum inima Europei bate cu pasiune exact în Ucraina. Astăzi, Vechea Europa trece printr-o anumită criză morală, se îndoiește de sine, tot mai mulți locuitori ai ei aspiră numai la liniște și la pace și nu mai sunt dispuși, în caz de necesitate, să lupte pentru a-și apăra valorile. Ucrainenii nu numai că sunt gata, ei sunt singurul popor care astăzi le apără cu arma în mână, pe câmpul de luptă. Sper că acum nimeni nu mai trebuie să fie convins de faptul că Rusia lui Putin duce un război nu numai împotriva Ucrainei, ci și împotriva Europei și a întregii lumi occidentale și că acest conflict este de natură civilizațională.

Faptul că Rusia este o țară creștină și a preluat de la Europa o mulțime de caracteristici externe nu înseamnă că ea aparține civilizației europene. Dacă Europa este o simbioză a dragostei creștine și a democrației, atunci în Rusia ortodoxă dragostea este numai declarată, iar acolo libertatea, democrația, deschiderea și toleranța nu au fost niciodată definite ca valori. Prin urmare, Rusia încă nu este Europa, în ciuda tuturor caracteristicilor asemănătoare, la prima vedere. Lipsa de libertate denaturează principiul dragostei creștine, de multe ori transformându-l în ură, și asta în numele ortodoxiei și a Imperiului Rus. Astăzi, Rusia și Biserica Rusească trec prin exact o astfel de perioadă de întuneric.

Controversele civilizaționale, din păcate, se extrapolează și asupra vieții religioase în Ucraina. În mod paradoxal, atunci când există o armonie interreligioasă și interconfesională, avem o divizare în interiorul confesiunii ortodoxe. Ortodoxia noastră de astăzi este împărțită în Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei independentă de Rusia și Biserica Ortodoxă Rusă, care activează în țara noastră sub controlul direct al Moscovei. Principalul lucru pe care trebuie să-l știți: această divizare nu are deloc o natură religioasă, la urma urmei, dogmele și canoanele ambelor biserici sunt aproape identice. Este vorba despre dorința Rusiei de a păstra cu orice preț controlul asupra Ucrainei, ca fostă colonie care i-a aparținut în trecut. Posibil, catolicilor le va fi dificil să înțeleagă acest moment, pentru că toată Biserica Catolică este coordonată de un singur centru și nu creează niciun fel de probleme. Dar catolicii din toate țările pot fi absolut siguri că Pontificul nu îndeplinește dispozițiile Președintelui Italiei. Cu Biserica Ortodoxă Rusă este exact contrariul: ea de mult timp este o parte componentă a aparatului de stat și astăzi este un promotor activ al conceptului imperial-șovinist numit „lumea rusă“.

În lumea ortodoxă, fiecare țară, de regulă, are propria biserică și, prin urmare, autocefalia corespunde pe deplin tradiției ortodoxe și principiilor de adevăr istoric. Sunt convins că autocefalia a deschis calea spre depășirea actualei divizări și unirii tuturor ucrainenilor ortodocși într-o singură familie.

De asemenea, sunt convins de necesitatea unirii popoarelor Europei în jurul valorilor creștine și democratice. E timpul pentru a înțelege că acestea nu sunt abstracții, ci sunt factori puternici spirituali, care de mai mult de o mie de ani determină succesul Europei și al întregii civilizații occidentale. Astăzi se desfășoară la o scară mare o operațiune specială de a submina și coroda aceste valori. Obligația noastră este de a le proteja.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. Virgil spune:

    Unirea popoarelor crestine este o necesitate.

  2. MariS spune:

    Frumos articol, felicitari autorului! Cred ca noi avem multe in comun si ar trebui sa ne sprijinim reciproc. Ucraina se gaseste acum in situatia grea in care erau tarile romanesti in secolele 14-15-16, cand formau un zid de aparare a Europei in fata cuceririlor imperiului Otoman. Ucraina de azi e un zid de aparare a UE in fata amenintarilor unui alt imperiu, cel rus. Tocmai de aceea cred ca ar trebui ca Ucraina sa fie ajutata mai mult de catre UE, dar din pacate, asa cum am patit si noi in lupta cu otomanii, ajutorul e mai mult din vorbe decat concret din fapte. Pacat. Sper ca democratia sa invinga definitiv in Ucraina si in final sa vina in randurile UE, acolo unde cred ca ii este locul.

    • Harald spune:

      Cam romantică viziunea privind țările române și ”zidul de apărare”. De partea cui luptau trupele din țările române la asediul Vienei? De partea cui luptau trupele din țările române când oștile turcești își făceau tabăra în fiecare an lângă Iași, în campaniile împotriva Poloniei? Cui plătea tribut Ștefan cel Mare? Cât era tributul la începutul domniei lui și cât ajunsese tributul spre sfârșitul anilor lui de domnie?

  3. Ghe. spune:

    Foarte interesat sunt să știu cine sumbinează și corodează valorile creștine ale Europei!!! O astfel de jegoasă “operațiune specială și pe scară” mare nu poate fi rodul hazardului, nu?

  4. Daniel StPaul spune:

    ” În anul 988,…cneazul Kyivului Vladimir i-a botezat pe toți kyivenii, în râul Pociaina, creștinându-și poporul în credința ortodoxă din Bizanț”. Probabil ca la scala milenara vreo 70 de ani n-or fi fiind cine stie ce, e important si interesant- sa aflam ca ortodoxia fiinta inainte de Marea schisma.

    • Tescovin spune:

      Anul 1054 nu marchează nașterea cu acte, prin înscriere oficială la tribunal, a Bisericii Ortodoxe, astfel încât să constituie un anacronism a vorbi de BO înainte de acest moment. E doar momentul în care fisurile mai vechi, durând deja de vreo 3-4 secole, dintre Episcopatul de la Roma și Patriarhiile din Răsărit duc la excomunicarea / anatema oficială reciprocă a Papei de la Roma și Patriarhului Constantinopolului. În mod interesant, este vorba aici doar de anatemizarea unor persoane, nu a unei întregi Biserici, și cu atât mai puțin de vreo declarație oficială de înființare a Bisericii Catolice sau a celei Ortodoxe. Dar momentul a continuat să fie văzut ca începutul oficial al Schismei, ceea ce e perfect acceptabil dpdv istoric.
      Mai puneți la socoteală și faptul că, cel puțin la Constantinopol, termenul de Ortodoxie (=dreapta credință) era folosit demult în terminologia uzuală. Nu atât pentru a marca o disociere față de Papalitatea romană, cât pentru a diferenția Biserica Creștină (înțelegând aici cele 5 Patriarhii egale, adică Roma și cele patru ale Răsăritului – Constantinopol, Ierusalim, Antiohia și Alexandria, aflate toate în comuniune până la momentul 1054) de ereziile creștinismului timpuriu, condamnate pe la diverse Sinoade ecumenice (arianism, nestorianism etc). Prin termenul de „ortodoxie” folosit curent în Răsăritul grecofon, se înțelegea la început și Roma. Însă acceptabilitatea includerii Romei în categoria „ortodocșilor” a pălit continuu în timp, pe măsură ce se adânceau fricțiunile de natură dogmatică (de exemplu vestitul „filioque”) și rituală, până lapunctul în care Roma a fost pur și simplu excomunicată din „Biserica Ortodoxă”, rămasă singura valabilă în accepțiunea Constantinopolului.

      Așadar folosirea termenului de „credință ortodoxă” în text, cu referire la momentul 988 invocat de autor, nu este deloc deplasat. Cu atât mai mult cu cât textul marchează clar contextul: „credința ortodoxă din Bizanț”, prin opoziție cu credința apuseană (să-i zicem catolică), în care, de exemplu, doar 12 ani mai târziu regele Ștefan cel Sfânt al Ungariei consacra regatul său ca regat apostolic.

  5. Tescovin spune:

    Frumoase cuvinte, domnule ministru ! Aveți câteva cuvinte frumoase și pentru românii din Ucraina ? Nu de alta, dar, dacă tot vorbim de tânăra Biserică Ortodoxă Ucraineană autocefală, e bine de știut că marea majoritate a românilor din Bucovina de Nord preferă să rămână în structurile bisericii subordonate Moscovei, pe motivul că Moscova le dă dreptul – mai mult de nevoie, e adevărat – de a se organiza și a sluji în limba română. Destul de jenant, nu ?

  6. Dorin Popescu Dorin Popescu spune:

    O inițiativă excelentă, pe care o salut cu prietenie: publicarea, sub semnătura ministrului de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, pe prestigiosul portal “Contributors”, a unui articol destinat publicului din România pe tema schismei religioase actuale din Ucraina).
    Tezele și argumentele gestionate de oficialul ucrainean au consistență.
    Se probează și cu această ocazie că tema are foarte mare importanță pentru Ucraina și națiunea ucraineană. În subtext, se confirmă importanța pe care Ucraina și Biserica ei Ortodoxă o acordă imaginii Ucrainei și a Bisericii ei în mediile românești (desigur, importanța este coroborată cu interesul de a apropia cele două Biserici și de a facilita recunoașterea autocefaliei BOU de către BOR).
    Ar fi fost totodată lăudabil (și încă mai folositor) dacă articolul (în limba română, dedicat publicului românesc etc.) consemna și câteva puncte de vedere privind asigurarea drepturilor religioase ale comunității românești din Ucraina. Cu atât mai mult cu cât tema are o importanță deosebită pentru Ucraina și pentru Biserica ei Națională (în ultimul meu articol, publicat tot pe “Contributors”, semnalam că: “Reticențele principale ale comunității românești din Ucraina provin din experiența acumulată de această comunitate în domenii conexe, iar principala responsabilitate trebuie căutată nu în reacțiile lor, ci în măsurile care au generat aceste reacții. Românii din Ucraina nu mai au încredere că drepturile lor privind menținerea identității spirituale și lingvistice pot fi menținute în unitățile de cult, ca atare, principala preocupare a BOU și a puterii seculare de la Kiev ar trebui să fie crearea unui climat de încredere privind recuperarea acestei încrederi la nivelul comunității românești din Ucraina, prin măsuri sistemice care să regenereze încrederea acestei comunități. Recuperarea acestei încrederi ar putea fi primul pas în apropierea românilor din Ucraina de Biserica Ortodoxă Ucraineană”).
    Eu unul aș fi dorit și așteptat ca în acest articol să fie inserate și câteva idei ale autorităților ucrainene privind măsurile de recuperare a încrederii comunității românești din Ucraina în capacitatea Ucrainei europene de a asigura și menține identitatea specifică a acestei comunități. Aceste măsuri pot da consistență suplimentară discuției publice din România privind condițiile în care BOR va recunoaște BOU, condiții legate strict de necesitatea menținerii identității spirituale și lingvistice a comunității românești din Ucraina.
    Subscriu multor teze din articol și salut încă o dată evidențierea lor în spațiul public românesc. În acest sens, trimiterile la istoria vieții creștine a Ucrainei, evidențiate în acest articol, capătă relevanță suplimentară.
    Am evidențiat și eu, în dese rânduri, că Ucraina are dreptul la a avea o Biserică Națională. Nimeni nu contestă acest drept, iar recunoașterea acestei Biserici de către BOR (recunoaștere legitimă, canonică, inerentă etc.) este numai o problemă de timp. Așa cum România a demonstrat în dese rânduri că sprijină Ucraina în condițiile delicate rezultate din anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea și din toate agresiunile ulterioare, tot astfel recunoașterea autocefaliei BOU va confirma, o dată în plus, sprijinul și prietenia Bucureștiului, ale societății civile românești, ale românilor și ale Bisericii lor Naționale pentru temele importante pentru Ucraina și ucraineni.
    La fel de importante, pentru România, sunt efectele acestei decizii asupra vieții religioase a românilor din Ucraina, iar a trece sub tăcere importanța acestor efecte nu ar fi un semn de bun augur într-o relație sinceră.
    În concluzie: publicarea, pe portalul “Contributors”, a articolului de mai sus, semnat de către ministrul de Externe al Ucrainei, domnul Pavlo Klimkin, reprezintă o inițiativă curajoasă, responsabilă și utilă. Eu unul o văd ca pe un gest nu numai interesat al Ucrainei, ci (mai mult) util tuturor, un gest prietenos. Acest demers/articol aduce noi argumente privind contribuția Ucrainei la viața creștină a Europei și stimulează dezbaterea publică din România pe tema autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a recunoașterii autocefaliei acesteia de către BOU. Articolul aduce în atenția lectorilor din România argumente care provin din perspectiva Kievului asupra temei aduse în discuție – argumente care, aduse în spațiul public românesc, conturează mai clar contextul, obiectivele și perspectiva de ansamblu a viziunii Kievului privind tema autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Consider că prin acest demers dezbaterea publică, în România, pe tema menționată, are de câștigat.
    Adaug cu ușoară maliție și inspirația de a se fi ales (de către înaltul oficial ucrainean) portalul “Contributors” – nu numai cel mai bun portal de texte cu valoare adăugată din România, dar și portalul care a găzduit cele mai fine analize privind tema schismei actuale religioase din Ortodoxie (numeroase dintre acestea – dacă nu cumva toate textele pe această temă de pe acest portal – au apărut sub semnătura mea).
    Încă o dată salut demersul ministrului ucrainean de Externe, pe care îl văd ca fiind prietenos și util și îmi exprim speranța că dezbaterea publică pe tema în discuție va avea de câștigat din publicarea unor texte de acest gen.
    Îi invit pe toți cei care doresc să adauge argumentele și viziunea lor în această dezbatere să o facă – desigur, cu moderație, echilibru și bune intenții.

    • basil spune:

      lauda-ma gura ca ti-oi da latura :

      ” … portalul “Contributors” – (…) portalul care a găzduit cele mai fine analize privind tema schismei actuale religioase din Ortodoxie (numeroase dintre acestea – dacă nu cumva toate textele pe această temă de pe acest portal – au apărut sub semnătura mea).”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Pavlo Klimkin


Pavlo Klimkin

Pavlo Klimkin este Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei din 2014, diplomat de carieră, activează în MAE din anul 1993. Pe parcursul carierei sale diplomatice a îndeplinit r... Citeste mai departe


E randul tau

Vorbeam dimineata cu un coleg turc care imi spunea ca a inceput sa-i fie frica sa se intoarca acasa ...

de: r2

la "Complicata primăvară europeană şi capcanele dorinţei de schimbare politică"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

martie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)