Problema rasismului nu este națională, în sensul de a atinge numai o anumită etnie sau națiune. Ea i-a afectat pe armenii din Imperiul Otoman, pe evreii și romii din mai multe țări europene, pe kurzii din Irakul lui Saddam Hussein etc. La ora actuală, gruparea islamofascistă ISIS organizează masacre rasist-confesionale împotriva șiiților. Și, întrucît Europa a înregistrat milioane de morți din cauza rasismului ce a triumfat prin ideologiile totalitare, legile din multe țări europene nu protejează discursul și organizațiile cu un caracter rasist sau fascist. Acest tip de legi oferă, în schimb, protecție oricărei minorități amenințate cu discriminarea de rasă (e.g. românii sau albanezii care lucrează în Italia, imigranții arabi sau africani care reușesc să ajungă în sudul aceleiași Italii). În scopul de a ocroti minoritățile vulnerabile amenințate cu discriminarea, legile impun limite acelor acțiuni omenești ce instigă la ură sau conduc la asocieri cu scopuri politice fasciste sau extremiste.
Legile care interzic discursul instigator la ura de rasă sînt, cultural și istoric vorbind, niște legi europene. Dacă limitează libertatea exprimării, o fac pentru a preveni situațiile în care excesele libertății pot pune în pericol drepturile altor oameni. ”Libertatea mea se întinde pînă acolo unde încep drepturile tale” – aceasta e expresia liberal-democratică a legitimității unor constrîngeri legale la adresa libertății indivizilor. Nu există, în afara constituției monarhiilor absolute, legi care instituie ”libertatea absolută” a indivizilor, fără a ține cont de principiile conviețuirii lor cu alți oameni.
Există, desigur, întotdeauna, riscul de a extrapola enunțurile normative ce derivă din legi anti-rasiste ajungînd la stîngăcii reducționiste, de pildă, în aprecierea unor personalități culturale și artistice a căror valoare estetică nu este impietată de credințele lor ideologice. Dacă un pictor sau un poet are talent, contează mai puțin convingerile lui politice atunci cînd îi apreciem obiectiv opera. Profilul său moral-politic este ceva diferit – deși e adevărat că un artist care s-a ferit de extremisme ne poate fi, pe de altă parte, mai simpatic. Totuși, putem să îl gustăm pe Arghezi mai mult decît pe Radu Gyr și independent de considerațiile de ordin politic. Estetica rămîne un domeniu separat de știința politică.
Revenind la rasism, nimeni nu-și poate ”adjudeca”, pe de altă parte, drepturi morale absolute ce ar deriva din persecuțiile suferite de etnia din care face parte. Istoric, evreii au fost probabil etnia cea mai persecutată, nu numai în Germania nazistă, ci în toată Europa – timp de secole. Cu toate acestea, unii observatori de astăzi deplîng felul în care autoritățile israeliene se comportă față de populația arabă din teritoriile palestiniene. O populație arabă ”apărată” de teroriști ce au, desigur, la rîndul lor, adversități rasiste radicale față de populația evreiască. Dacă privim tabloul mai larg, rasismul apare invariabil ca un fenomen relativ la context – la ”tabere etnice” și poziționări geopolitice.
Dar, dacă rasismul e o variabilă contextuală, anti-rasismul ar trebui să fie universal. Nu putem condamna convingător rasismul de pe poziții etnocratice sau naționaliste – doar acel rasism ce poate afecta nația noastră. Dacă condamnăm rasismul, trebuie să o facem în toate cazurile. Mizele (morale ale) condamnării rasismului sînt trans-naționale. Dacă sancționăm drastic, de pildă, genocidul împotriva armenilor, se cuvine să-l condamnăm și pe cel împotriva populației Tutsi din Rwanda și pe cel împotriva romilor europeni. Democrația autentică nu admite standarde duble, ca și cînd masacrele împotriva unor ”cetățeni de rangul doi” ar fi mai puțin blamabile.
În privința acestor standarde, se aud uneori voci ”filozofic-religioase” care relativizează capacitatea noastră de a le stabili ”fără eroare”, știută fiind failibilitatea condiției omenești. Ironic, astfel de voci răsar uneori din cercuri conservator-creștine ce se recomandă ca fiind răspicat non-relativiste. Aici, în viața terestră, spun ele, se amestecă ”grîul și neghina”. Nu putem ști ce e alb, gri sau negru – ”numai Domnul din cer știe” și vom vedea și noi ce se va alege, la Judecata de pe urmă. Etc., etc. Probabil însă, ar spune orice om de bun simț, secular, creștin sau de altă confesiune, că nu sîntem chiar atît de neajutorați. Nu trebuie să așteptăm pînă la Judecata la Apoi ca să ne dăm seama, cu rațiunea noastră imanentă, că islamofasciștii comit atrocități și barbarii, sau că Europa a fost bîntuită de ideologii naționaliste, rasiste, etc. care au ucis milioane de inocenți. Comunismul însuși, amintea de curînd Vladimir Tismăneanu, poate fi privit ca un ”rasism social” ce a lăsat în urmă hecatombe, după principii congruente cu ale fascismului.
Aceasta înseamnă că putem stabili și norme juridice ce pornesc de la aceste concluzii morale, în scopul de a preveni o reiterare a epurărilor pe criterii etnice sau sociale în țările europene. Nu văd, așadar, sensul unei reacții defensive de principiu față de asemenea legi – deși legile particulare pot fi, desigur, perfectibile și discutabile. Dar dezbaterile pe marginea lor ar trebui, dacă cele susținute pînă aici sînt corecte, să iasă din orizontul național(ist).
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un articol echilibrat.
Totusi aceast discriminare porneste in cele mai multe cazuri chiar de la individ.
Daca un roman merge in China bunaoara va constata acolo ca nu cunoaste limba. Nu e ca cineva il discrimineaza intentionat ci pur si simplu e un fapt ca acolo se vorbeste chineza. Buna cuviinta spune ca mai intai se invata limba locului si apoi se poate cere dreptul la asimilare. Oricum chestiune e relativa, intrucat chiar daca invata limba, el nu devine chinez, asimilarea lui tinand mult si de dorinta etnicilor chinezi de a-l integra. Aceasta asimilare nu e o obligativitate …
Etnia e bunoara vazuta nu ca o chestiune de limba si apartenenta la o cultura ci ca o chestiune sangvina. Ori aici „vina” ca sa zic asa a aparitiei si intretinerii sentimentului rasial apartine in exclusivitate individului. E ca in bancul cu rusul de culoare. Facea de toate dar nimeni nu-l credea ca e rus.
Pentru ca referinta etnica sa se atenueze e nevoie in primul rand de o limba comuna. Nu poti vorbi de nediscriminare daca nu stii limba locului sau macar o limba de circulatie internationala: cum ar fi engleza sa zicem. Dar chiar si cu o limba comuna exista diferente sesizabile intre etnii. Intr-un fel ma inteleg cu cineva in romaneste, in limba in care sunt nativ si in altul in engleza sau intr-o alta limba cu un alt om si nu e o rautate, e pur si simplu o realitate.
Orice fortare in directia cealalta e discriminare pozitiva. Exista politici de angajare reglementate legal care favorizeaza discriminarea pozitiva care iarasi nu e o chestie buna si corecta.
„Dar, dacă rasismul e o variabilă contextuală, anti-rasismul ar trebui să fie universal.” – ati punctat corect „ar trebui sa fie”…si , pentru ca nu este (!), sa ne punem intrebarea cea mai simpla : de ce?
Parerea mea este contrara celei care reiese din afirmatia „dezbaterile…ar trebui să iasă din orizontul național(ist).” si ma explic, pe f. scurt:
Ca sa inlocuim verbele la conditional cu verbe la indicativ, de preferinta indicativ prezent, adica pentru a solutiona concret (!!!) problema existenta, trebuie sa ne referim, inainte de aspectul sau universal, STRICT la situatia precisa a mentalitatii românesti in materie de rasism!
Abia apoi, dezbaterile se pot extinde, DUPA ce s-a epuizat subiectul la nivel national, si oamenii au inteles despre ce e vorba, nu inainte, si nici, in loc de..!
Atentie deci la tentatia intelectualilor de a „brûler les étapes”!
Evident ca putem numi comunismul „rasism social”, evident ca termenul de „genocid”, desi inventat in 1944 (de juristul polonez Raphael Lemkin, la baza adoptarii CPRCG de catre ONU, in dreptul international din 1951) poate fi aplicat retroactiv la tragediile armenilor sau ale amerindienilor, etc., etc., numai ca…ne indepartam de la SURSA LOCALA a problemei!
Numai pe ea trebuie sa o tratam, inainte de toate (!), ca sa modificam o mentalitate care nu ne onoreaza, dar pe care o avem !
Va asigur ca, de indata ce vom intelege cat de paguboase ne-au fost, si continua sa ne fie, frica si ura, vom avea toate sansele sa acceptam, in mod natural (deci viabil!), diferentele…
Autoarea foloseste termenul „rasism” atat de larg incat termenul isi pierde sensul. Daca orginal termenul se refera la rasele observabile, definite biologic, iar in cultura anglo-saxona si la grupurile etnice (ce pot sau nu fi de aceasi rasa biologic) acum termenul e extins la confesiune („islamofascism”) sau clasa sociala („rasism social”). Din metafora in metafora pierdem orice legatura cu realitatea si ajungem sa ne ducem la cardiolog pentru probleme „de inima albastra”.
O analiza ”cuminte” dar putin prea pretentioasa. Rasismul apare in opinia mea dintr-o extrapolare a instinctului tribal al omului. Supravietuirea speciei a depins de aceasta capacitate de a socializa si a actiona in comun. Omul s-a simtit protejat in interiorul grupului, iar cel din afara era inamicul care periclita integritatea comunitatii si deci a individului. Intotdeauna a fost asa. Vorba noastra spune ”cine se aseamana se aduna”, deci cine nu se aseamana are toate motivele sa se respinga.
Pretentia modernitatii de a rationaliza totul si a forma un om in afara naturii instinctelor si naturii lui poate fi o capcana istorica. In primul rind cele spuse mai sus trebuie acceptate si atunci diversitatea si lucrurile ce unesc sau despart grupurile umane devin bazele unei altflel de interpretari. In occidentul modern acceptarea se face intr-un mod ideologizant chiar normativ si punitiv. Gandesti altfel esti pedepsit. Acceptarea este de multe ori opera unei propagande ( numita eufemistic educatie moderna ) in paralel cu un aparat disuasiv nemilos. Corectitudinea politica, istoria amenajata de asa natura incit sa reflecte noua orientare si asa mai departe. Notiunea in sine de rasism este un concept modern si azi este in general perceput ca o atitudine caracteristica colonialismului occidental si culminind cu nazismul german. Fara sa mai lungesc consider ca pretentia ca rasismul este mai curind o anomalie ce poate fi corectata prin mijloace administrative ignorind adevarurile expuse la inceput e iluzorie. Experimentul comunist care isi propunea prin acelasi gen de mijloace sa schimbe aspecte ale naturii umane invocind rationalitatea este relevant esecului.
o mica scapare „Europa a înregistrat milioane de morți din cauza rasismului”. a inregistrat mai ales in contul altora. prin colonii. milioane de morti produse de rasismul european. sa nu ne facem ca nu stim.
„Nu văd, așadar, sensul unei reacții defensive de principiu față de asemenea legi ”
Păi e atât de simplu: Legea asta nu este deloc antirasistă, antifascistă, antilegionară aşa cum pretinde şi cum pretindeţi, ci anti-idei, anti-concepţii, anti-doctrine, adică anti-vorbă slobodă, pentru că asta incriminează: promovarea unor idei, concepţii, doctrine, iară nu rasismul şi fascismul in sine. Dacă ar incrimina organizaţiile fasciste ar trebui ca a doua zi toate partidele sistemice din Ro să fie interzise şi liderii băgaţi in puşcării, pentru că toate aceste organizaţii au difuzat destule idei fasciste prin programele lor politice. Reiau: fascismul nu a fost niciodată o mişcare anarhică, anti-sistem, anti-statală, ci exact opusul acestora, o doctrină a Statului atotputernic, ca atare orice discurs ce preamăreşte Statul şi cere investirea acestuia cu noi Puteri şi extinderea forţei statale prin înfiinţarea unor noi agenţii şi organe este tipic fascist. Acum rememoraţi istoria politică şi administrativă a ultimilor 25 de ani şi incercaţi să descoperiţi vreun partid sistemic care să se fi opus activ procesului de augmentare a aparatelor administrativ, financiar şi economic ale statului. Există vreunul care să fi eliminat definitiv din arhitectura Statului vreun organ, vreo agenţie, vreo întreprindere, vreun domeniu? Nu. S-au ţinut cu dinţii de proprietatea publică şi pentru asta au inventat structuri fasciste care să administreze activele păstrate de stat chiar şi după aşa-zisele privatizări -in fapt, cedări parţiale ale patrimoniului in urma cărora Statul devenea asociat cu diverse corporaţii, adică fix fascism economic.
Nu există idee fascistă in sine in afara celei ce l-a mânat in luptă pe socialistul Mussolini: corcirea socialismului etatist [in opoziţie cu cel anarhist] cu patriotismul. Iar ideea aceasta îi mână in luptă astăzi pe toţi politrucii aflaţi la butoane. Toţi sunt socialişti, etatişti şi patrioţi exaltaţi, mândri ca nişte babuini de tribul lor mioritic. Dar totuşi legea asta incriminează idei presupus fasciste. De ce? Păi pentru că or fi descoperit că s-a umplut craca cu politruci patrioţi aşa că şi-au meşterit un băţ cu care să alunge competitorii [şi..oh, din păcate sunt atât de mulţi agitaţi ce se produc patriotic, cu spume, pe scenele ţării]. Este o lege a monopolului pe fascism ce reinstaurează cenzura pentru a proteja tagma jefuitorilor aflaţi la putere insă cu sexapilul erodat după decenii de rapt instituţionalizat de intruşi fără pedigree, de novici turburători de ape, de spărgători de greve şi petreceri, de ciudaţi radicalizaţi in prinţipuri. De altfel, conform legii ăsteia şi morala creştină e tot o idee fascistă, in varianta sa legionaroidă. Ai chef să debitezi in public o frazeologie compusă din versete şi pilde biblice ca să vrăjeşti norodul? Apăi fă bine şi înregimentează-te in prealabil într-un partid fascist acreditat la Internaţională, cu abonament in ambele parlamente, şi gata, poţi să înşiri balivernele naţionaliste şi creştinopate direct la teveu, poţi să lucrezi cu sârg, nestânjenit, la creşterea stimei de sine a poporului tot mai sărăcit de acţiunile oamenilor de bine de la Partid. Totul e să nu faci nimic, poţi vorbi la nesfârşit, dar nu te atinge de schemă. Poţi să fii dimineaţa creştin get-beget, la prânz oleacă liber-cugetător, iar seara, in primetime, eurosceptic şi naţionalist, şi poţi să scuipi pe valorile altora, poţi să înjuri cancelarii altora, poţi să insulţi pe cine vrei, dar nu te apuca să schimbi matale ceva in sistem făcînd uz de capul tău de prerogativa legislativă. Tu, fascistule de pripas, n-ai cap, ci doar gură, n-ai conştiinţă, ci tărâţe pe care le scuipi seara in ochii rumânilor ca să aibă ce mesteca peste noapte cu mintea lor [tot mai] puţină.
„Revenind la rasism, nimeni nu-și poate ”adjudeca”, pe de altă parte, drepturi morale absolute ce ar deriva din persecuțiile suferite de etnia din care face parte. Istoric, evreii au fost probabil etnia cea mai persecutată, nu numai în Germania nazistă, ci în toată Europa – timp de secole.”
O motivare ar fi, cred eu, necesara si binevenita! Sau ar trebui sa inteleg ca europenilor „li s-a pus pata””, asa, din senin!
– Poate ar trebui să descindem până la începutul secolului XIII și marile persecuții religioase „inaugurate” atunci (ceea ce nu înseamnă că nu s-ar putea merge până hăt, la războiul iudeo-roman sau și mai departe, către faraoni :)). Este inutil să speculăm care ar fi fost istoria Europei sub un ordin franciscan preponderent și nu unul dominican, legat de fondarea Inchiziției. Le menționez în paralel, pentru că au apărut aproape simultan. Cert este că albigensii, bogomilii, au fost exterminați în aceeași măsură ca și evreii mai târziu, în timpul marilor pogromuri legate de isteria epidemiei de ciumă neagră. Europa de Vest este un tărâm unde uniformitatea de cult nu e facultativă la acele vremuri :).
– Persecuția evreilor este o întreprindere profitabilă pentru Europa medievală- fie că vorbim de „prescrierea” îndatorării pricinuită de cruciade, fie de alte împrumuturi contractate de diverși regi pentru a ascende la un centralism al puterii. Dar atunci ca și acum, rolul de arhi-bancher atribuit caricatural evreilor, este rupt de realitate- existau bănci italiene, germane sau neerlandeze care au dominat tranzacțiile financiare ale vremii.
– Să zicem că până la apariția Inchiziției, Europa vremii era mult mai pestriță în sensul în care cutume păgâne se amestecau cu cele creștine (cam ca în România de azi :)). A fost misiunea dominicanilor de a le stârpi și oportunismul politic al papilor de a merge pe acest val, care a introdus „pasiunea” anti-vrăjitoare, răsfrântă în timp asupra tot ce era străin (evreu sau rom).
– Fără asocierea cu puterea statală, protestantismul ar fi avut aceeași soartă. Faptul că azi avem țări protestante nu se datorează unui fel de glasnost al vremii, ci unui război de 30 de ani în care au murit milioane de oameni- cum se spune în engleză, not for the lack of trying.
– Să zicem că un factor major a fost și ghettoizarea- ea tine însă nu doar de diferențele de religie, cutume sau port, ci are și un aspect economic în sensul în care potentatul local putea „mulge” mult mai ușor un nucleu concentrat decât unul dispersat. Și nu mai puțin, avea nevoie să protejeze atât bogăția cât și un know-how în ce privește taxele, impozitele. Domul din Speyer este o producție evreiască, iar între altele, statul polon medieval beneficiază de acest aport de savoir faire economic, nu mai puțin decât părți ale Imperiului Otoman după expulzarea sefarzilor și imigrarea încurajată de sultani.
– Evreii au fost port-drapelul introducerii capitalismului în multe țări europene și procesul a fost „dureros” .
– Fenomene complexe sînt mult mai ușor de explicat prin teoria țapului ispășitor, cu atât mai mult în cazurile în care se caută „energizarea” unui bazin electoral.
– Chiar și modernizarea evreilor europeni, prin renunțarea la sacrificiul ritual și transmutarea acestui obicei barbar în pasiunea pentru comunism și hecatombele marxiste, este o credință a unora care ne demonstrează că antisemitismul are rădăcini viscerale sănătoase, încă rodnice.
– Persistă multe mituri, legate de această presupusă congenitalitate de stânga a evreilor- bancherii cu siguranță nu sînt marxiști :). Iar în ce privește Israelul, care a fost fondat de oameni cu puternice înclinări de stânga, astăzi este un stat cu politici sociale de dreapta- de fapt, este unul dintre cele mai de dreapta între țările dezvoltate.
Va multumesc pentru raspunsul complet si bine documentat.
Imi voi permite doar o ultima intrebare – cine credeti ca ar trebui sa-si schimbe atitudinea in relatia cu restul omenirii – evreii sau „tot restul lumii”?
@IosiP
Ma tem ca raspunsul „si bine documentat „si-a ratat totalmente tinta :
Dupa parerea dvs IosiP, cine trebuie sa-si schimbe „atitudinea” antisemitii sau evreii ?
Nu inteleg sensul propozitiei:
„Chiar și modernizarea evreilor europeni, prin renunțarea la sacrificiul ritual și transmutarea acestui obicei barbar în pasiunea pentru comunism și hecatombele marxiste, este o credință a unora care ne demonstrează că antisemitismul are rădăcini viscerale sănătoase, încă rodnice”
@ Andrei A, cand spuneti : „Chiar și modernizarea evreilor europeni, prin renunțarea la sacrificiul ritual și transmutarea acestui obicei barbar în pasiunea pentru comunism și hecatombele marxiste,…”, la ce „sacrificiu ritual, barbar” faceti referinta? Multumesc pentru o scurta lamurire.
Imi permit sa dau un raspuns provizoriu in locul lui AndreiA pina cind acesta o va face singur:
din fraza respectiva intradevar se intelege ca evreii au trecut de la sacrificiul uman la hecatombele marxiste insa este numai un viciu de formulare, dupa intelegerea mea.
AndreiA a se referea la cele IMPUTATE evreilor, si nu la cele reale, tranzitia de la unao invinuire la cealalta demonstrind ca „că antisemitismul are rădăcini viscerale sănătoase, încă rodnice”, aceasta fiind adevarata intentie a autorului frazei, in opinia mea, cel putin.
„Dar, dacă rasismul e o variabilă contextuală, anti-rasismul ar trebui să fie universal. ”
Ati putea face cariera invatandu-i asta si pe colegii dumneavostra americani.
http://davidthompson.typepad.com/davidthompson/2007/10/soft-student–1.html
WOW!
Stiu bine ca neomarxismul (marxismul cultural) e doar o alta infatisare a marxismului economic de altadata, insa de multe ori m-a batut gindul ca marxismul cultural, cit ar fi el de vicios si de aberant, nu are cum sa produca dictaturi de genul celor comuniste care au reusit sa ruineze in nici 50 de ani o multime de natiuni. Si asta pentru ca, parca-parca, ar fi un mic bemol pe acolo pe la neomarxisti, pentru ca, dupa tragedia singeroasa a regimurilor comuniste si a masacrelor fara precedent in istorie pe care le-au comis, asa ceva nu se poate repeta macar citeva sute de ani, pentru ca lumea se va opune, nu va permite etc.
Dar, dupa ce am citit articolul (+ link-urile de acolo) mi s-au spulberat toate indoielile. 20-30 de insi hotariti de tipul psihopatei Dr. Shakti Butler, Ph.D., finantati corespunzator, plus niste cozi de topor, ar putea readuce in orice moment iadul totalitar si exterminarile in masa pe planeta asta. Dar nu in Rusia de data asta, ci in Lumea Noua, a carei populatie, fosta in trecut „un popor,” a devenit, se pare, complet abulica si victima fara speranta a neomarxismului.
Dupa cum vedem (si citim pe internet), de data asta Romania va avea cadre universitare gata pregatite sa implementeze noua orinduire, capabile sa ne indice fara greseala drumul luminos, nu vor mai trebui komisarii veniti pe tancuri in Romania sa-si faca partidul unic, guvernul si parlamentul chinuindu-se cu semianalfabeti ca Ghiță Ceferilă sau Ceușescu.
Progresam, e clar, se vede cu ochiul liber.
“Ironic, astfel de voci răsar uneori din cercuri conservator-creștine ce se recomandă ca fiind răspicat non-relativiste.”
Problema porneste de la inconsecventa proponentilor acestui tip de legislatie, un abandon al principiilor iluminist-liberale pe care s-au intemeiat statele moderne. Daca adevarul de stat s-a dovedit daunator, conform acestor principii, si trebuie abandonat, este o contradictie a-l inlocui cu un alt adevar de stat. Deci este perfect rezonabil sa crezi intr-un adevar obiectiv si in capacitatea ratiunii umane de a-l cunoaste, fara a apela la o supra-structura care sa-l impuna asupa tuturor. Daca crezi in forta adevarului, cum zicea Sf. Augustin, adevarul e ca un leu: nu trebuie aparat de cineva. Lasa-l sa umble liber si se va apara singur.
Problema mai este ca pe acelasi principiu se intemeiaza legislatii si regulamente de tip “anti-hate-speech”, care, cred ca nu mai trebuie sa argumentez, sunt in totala opozitie cu dreptul la libera exprimare, si a caror tinta mai nou sunt tocmai acele cercuri conservator-crestine. Pe scurt, ce tie nu-ti place, altuia nu face.
Citez propozitiile relevante:
….legile din multe țări europene nu protejează discursul și organizațiile cu un caracter rasist sau fascist…
Nu putem condamna convingător rasismul de pe poziții etnocratice sau naționaliste – doar acel rasism ce poate afecta nația noastră.
Nimeni nu-și poate ”adjudeca”, pe de altă parte, drepturi morale absolute ce ar deriva din persecuțiile suferite de etnia din care face parte .
Estetica rămîne un domeniu separat de știința politică.
Si revin cu concluzia: „Nu văd, așadar, sensul unei reacții defensive de principiu față de asemenea legi – deși legile particulare pot fi, desigur, perfectibile și discutabile. Dar dezbaterile pe marginea lor ar trebui, dacă cele susținute pînă aici sînt corecte, să iasă din orizontul național(ist).”
Concluzia este corecta dar cand se discuta de o lege necesara, atat discutia adica continutul ei cat si cei care o fac, trebuie evaluata conform criteriilor relevante de mai sus . As dori mult sa vad cum autoarea le-ar aplica intr-o discutie la obiect .
Stimata doamna, intrucat articolul nu se adreseaza maselor, cred ca era corect sa scrieti „xenofobie” in Italia (fata de romani si albanezi) si nu „rasism”. Pentru proprietatea termenilor.
@Grammaticus
Stimate domn,
va multumesc pentru observatie. recunosc ca am dat o intrebuintare mai larga aici termenului rasism. Totusi, in general, se considera azi ca rasismul include si prejudecatile si ura etnica, nu doar pe cele strict legate de diferente rasiale. Practic, ca include si ura xenofoba. Cu ginduri bune.
Regret ca trebuie sa revin: unde „se considera”? Ori avem proprietatea termenilor ori nu. Daca acestea, conceptele, ne sunt indiferente, nu facem parte din lumea stiintifica.