joi, martie 28, 2024

Un contract între autorități și populație

Lunea trecută, în cursul după-amiezii, au început să se înmulțească veștile proaste. Tot mai mulți compatrioți de-ai noștri erau diagnosticați ca fiind infectați cu COVID-19. Era deja de domeniul evidenței că seara numărul lor va depăși cifra fatidică de 2000, ceea ce era de natură să confirme faptul că România va intra în scurt timp în ceea ce se cheamă „Scenariul 4”.
Lucrul a fost confirmat de autorități cu puține minute înainte de miezul nopții .
Tot luni am aflat că, cu o excepție, întreg personalul Secției ATI de la Spitalul din Orăștie și-a dat demisia. Motivul? Doctorița și asistentele medicale s-au declarat incapabile să lupte cu un inamic invizibil, fără a avea asigurată o minimă protecție. Am auzit tot felul de voci viteze, dure, categorice, „morale” care s-au grăbit să îi pună la zid pe demisionari. Voci ce au invocat jurământul lui Hipocrate. Da, numai că acest jurământ conține și zicerea sacrosanctă în conformitate cu care un medic nu are voie să facă rău. Să îi ferească de „orice daună și violență”. Cum să nu o facă dacă, din cauza absenței protecției, poate el însuși nu doar să se infecteze, ci să și devină purtător de virus și să îi infecteze pe alții? Marți, alți doctori și personal mediu, de la Spitalul CFR din Timișoara, chiar de la Colentina din București au demisionat de teama bolii cu care sunt trimiși să lupte așa, ca la Revoluție, „cu mâinile goale”. E ușor să îi declarăm dezertori. E ușor ca TVR să difuzeze la ordin tot felul de mesaje mobilizatoare, făcând ceea ce știe mai bine. Propagandă la comandă. Dar ce facem cu cei care nu au au luat măsuri pregătitoare, deși avertismentele în privința COVID-19 au apărut încă din decembrie 2019?
Tot luni s-a înmulțit numărul decedaților din Suceava. Sau numărul celor raportați a fi căzut victimă bolii și nepriceperii criminale ale celor două personaje iresponsabile, managerul Vasile Rîmbu și individul fără nume ce a deținut funcția de director medical. Doi iresponsabili care până mai deunăzi au condus, cu protecția politică a numitului Flutur Gheorghe, Spitalul județean Suceava.
Or, bâlbele de comunicare ale autorităților și politice, și medicale din Suceava nu prea pot să nu te pună pe gânduri. E clar. Ceva nu e deloc ok acolo. Cum să nu se insinueze bănuiala că se s-ar încerca mușamalizarea proporțiilor tragediei?
În fine, luni cu o oră înainte de miezul nopții, și-a făcut reapariția ministrul de Interne Ioan Marcel Vela, gardat de secretarii de Stat Bogdan Despescu și Raed Arafat. Scenariul apariției lor publice a fost cu totul altul decât cel obișnuit. Mai întâi au vorbit domnii Despescu și Arafat și de abia apoi ministrul Vela. Or, ne obișnuisem și, de data aceasta, chiar era să înceapă dl. Vela pentru că el aducea vestea cheie. Vestea proastă a carantinării Sucevei, în temeiul Ordonanței militare nr. 6.
De aici o nouă serie de întrebări. De ce acest scenariu? De ce carantinarea intervine atât de târziu? De ce nu s-a decis carantinarea mai devreme? De ce nu sunt trași la socoteală, nu printr-o simplă îndepărtare din funcție, cei doi foști șefi ai Spitalului Județean Suceava?
Se înmulțesc și informațiile în conformitate cu care nu ni s-ar comunica riguros exact numărul infectaților și al decedaților. E vorba despre știri adevărate sau despre zvonuri? Despre fake-news-uri ori despre crude realități? Să se fi reactivat oare secretomania din vremea comunistă?
Am relatat mai sus evenimentele sau, mă rog, o parte dintre ele, am reamintit întrebările care circulă în spațiul public. Am făcut-o fiindcă cred că așa este corect. Am scris în zilele din urmă de câteva ori despre necesitatea de a avea încredere în autorități. Despre faptul că mi se pare nu doar inacceptabilă, ci și iresponabilă încercarea de a profita politic de ceea ce se întâmplă în aceste zile. Molima, deficiențele sistemului sanitar, nepregătirea acestuia, slaba lui dotare, numărul catastrofal de mic de spitale, starea mizeră în care sunt multe, mult prea multe unități sanitare de stat nu sunt eminamente vina liberalilor. În cei 30 de ani de libertate pe la guvernare s-au perindat toate partidele politice și, după cum se vede acum cu ochiul liber, deși toate, în programele lor electorale și de guvernare, au declarat sănătatea prioritate națională nu au făcut nimic notabil. Au mințit, ne-au păcălit, ne-au tras în piept.
E limpede. Guvernarea liberală trage acum ponoasele. Mai mult ca sigur că va deconta electoral chiar mai mult decât va putea duce. Un sondaj IMAS dat ieri publicității confirmă acest lucru. Au pierdut puncre și PNL, și PSD, au câștigat guralivii din USR și demagogii din Pro România. Or, e clar că nici președintele Iohannis, nici premierul Orban, nici ceilalți demnitari nu pot face în zilele acestea minuni. Pot doar să fie corecți. Să vegheze la asigurarea acurateței comunicării. Pot și trebuie să facă asta.
Guvernanții le cer românilor să respecte reguli. Firesc. Românii au și ei dreptul să le ceară guvernanților să joace corect. E vorba despre un contract între guvernanți și guvernați. Nerespectarea lui de către una dintre părți poate fi la originea unei catastrofe.
Am scris zilele trecute un comentariu în care avertizam asupra primejdiei de a se instaura anarhia. Reiau, în finalul comentariului meu de astăzi, avertismentul.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. „Au mințit, ne-au păcălit, ne-au tras în piept.”

    Haideți, vă rog, să ne amintim un lucru esențial. Oamenii aceia, la ministere, sunt servitorii noștri, ai cetățenilor, care îi plătim pentru a administra în numele nostru treburile cetății.

    Or, ce-i asta?! Bătaie de joc la adresa cetășenilor?!
    Când au preluat guvernarea, ce-am discutat?! Că au primit o grea moștenire, dar vor face bilanțul și vor spune cinstit, corect, onest, ce au găsit la fiecare minister. Astfel, cetățenii, corect informați, îi vor susține în înfăptuirea reformelor.

    Ce vedem acum?!
    „Moștenirea” e grea, dar nu avem voie să știm cum sunt dotate spitalele, câți cetățeni sunt infectați în fiecare județ, ce boli au și care este starea lor, cum sunt ei distribuiți pe grupe de vârstă, pe sexe etc., așa cum se întâmplă în statele civilizate.

    Ei bine, nu! La noi e secret!

    Păi, știți care este singura concluzie?! Mie mi se pare evidentă. Guvernanții actuali și cei cărora le-au luat locul sunt într-o complicitate criminală. Nu li se permite cetățenilor să cunoască adevărul pentru că au cu toții PSD/PNL/ALDE/UDMR interesul ca acesta să rămână ascuns.

    …Și, în aceste condiții, nu este firesc ca PSD și PNL să piardă din susținerea cetățenilor, dimpreună?! Iar Președintele Republicii ne vorbește neutru despre faptul că „toți suntem solidari”… Începe să devină dezgustător.

    • cam asa sta treaba, solidari la ananghie si pierderile se mpart populimii n importe quoi. doar cistigurile, lefurile si pensiile speciale sint selective. deja vu ? cercul n are colturi de unde l ai privi. KWI este o mare deziluzie, omul sistemului, ghidonat de securei / sereisti, urmariti l pe robocopul oligofren de la interne (despescu) si veti intelege

    • Tot timpul exagerati, peste tot pe unde comentati sunteti alaturea cu drumul. Ati vrea acum sa stea guverrnul sa faca liste cu dotarile din spitale si sa le publice la ziar? De asta este nevoie acum in plina pandemie sau sa faca fata situatiei grele in care ne aflam cu totii?
      Ploua cu critici din toate partile de la oameni care n-au alta treaba decat sa critice, sa persifleze, sa insulte fara ca ei insisi sa demonstreze ca fac ceva pentru tara lor.
      Cat despre statistici, le gasiti publicate peste tot, istoricul fiecarui deces este descris destul de amanuntit. Va intreb ca si pe toti cei ce criticati peste tot, ce vreti de fapt si ce faceti voi pentru tara?

      • @Lara _ „Cat despre statistici, le gasiti publicate peste tot, istoricul fiecarui deces este descris destul de amanuntit.”

        Contractul pe care autoritățile îl încheie cu cetățenii se numește program de guvernare. Atât timp cât guvernările vremelnice administrează avuția națională [inclusiv a mea] și treburile publice, cetățenii sunt datori, nu doar îndreptățiți, să cenzureze, în mod cât se poate de critic, acțiunile autorităților publice care se abat de la programul de guvernare – respectiv, contractul social – , erorile sau fraudele pe care acestea le comit.

        Narativul „să lăsăm guvernul să lucreze în liniște pentru noi” l-am parcurs în anii 1990, iar consecințele catastrofale ale acelor ani mențin România în stare de perpetuă reformă și de stat în curs de dezvoltare. Evoluția spiritului civic face astăzi ca cetățenii români să fie nu doar mai bine informați, ci și mai critici, mai exigenți decât în urmă cu 30 de ani, cu cei pe care i-au învestit în funcții publice. …Aceasta conducând la evoluția spiritului civic, într-un cerc virtuos.

        În cazul în care unele dintre comentariile mele v-au întristat, vă rog să observați că parcurgem o perioadă tristă pentru noi, toți cetățenii. Iar, dacă credeți că zicerile mele sunt exagerate, firesc este să precizați care anume. În ce privește insultele, cred că vă înșelați… Revedeți, vă rog, textele mele.

        Pentru că păreți că vă pricepeți și aveți cunoștințe în domeniu, pentru a nu căuta în zadar, semnalați-mi vă rog, eventual cu ajutorul unui link, locul unde găsesc tabelul actualizat zilnic, cu rubricile: numele județului, număr total de îmbolnăviri COVID19, cazuri noi, total decese, număr decese în ultimele 24H, total însănătoșiri, bolnavi activi, bolnavi în stare critică, îmbolnăviri la 100.000 cetățeni, decese la 100.000 cetățeni.

        Sper să existe și graficele cu evoluțiile pe ultimele 30 de zile. Dacă nu, le desenez singur. Mulțumesc.

  2. Care-i diferența dintre guraliv (USR) și demagog (ProRo)?
    Guvernul actual evident că trage ponoasele guvernărilor trecute care-au tras ponoasele guvernărilor ante-trecute (în care se aflau mulți din guvernarea actuală) care au tras ponoasele etc. etc. Pe lângă asta, trebuie să recunoașteți că actualii calcă în străchini în stil propriu.
    Și mai e ceva, în condiții de criză, nu trebuie să fii corect. Corectă trebuie să fie vânzătoarea de la supermarket și șefii ei. Când ai depozitele medicale goale și comanzi o țară, trebuie să fii ferm, inspirat, încurajator și curajos. Să nu minți e o condiție subînțeleasă, numai în țara mincinoșilor pare o virtute.

  3. „Guvernarea liberala trage acum ponoasele”. Despre ce vorbim? De 30 de ani PSD si PNL au guvernat tara cu schimbul sau in alianta (USL). Pt dezastrul din sanatate sunt in egala masura responsabili. Dupa caderea guvernului Dancila, nu vedem nicio masura implementata de liberali pt imbunatatirea situatiei in sanatate, dimpotriva vedem diminuari de buget in favoarea serviciilor. Dar lasand la o parte „greaua mostenire”, constatam ca gestionarea crizei este catastrofala. In timp ce alte tari se pregateau, liberalii se jucau de-a hocutz -pochutz cu guvernele. Iar acum fac ce stiu mai bine, ascund incompetenta, protejeaza pilele pe care le-au promovat si care le-au ramas credincioase, de teama sa nu se darame totul si sa nu piarda si mai mult capital politic. Prin urmare, liberalii trag ponoasele trecutului lor, de partid vechi, nereformat si a incompetentei de a gestiona criza actuala.

  4. Am citi siderat declarația dlui ex-președinte Băsescu privind ”lipsa de bărbați adevărați”. Oare ce a vrut să spună?
    A propos, excelentă ideea de a difuza spectacole on-line! Sunt dispus chiar să achit contravaloarea biletului, întrucât este o muncă suplimentară dificilă care trebuie remunerată. Și mi-am adus aminte de interviul dvs cu regretata Mare Doamnă a Teatrului, Gina Patrichi. .

    • „Am citit siderat declarația dlui ex-președinte Băsescu privind ”lipsa de bărbați adevărați”. Oare ce a vrut să spună?”

      Noi putem doar să speculăm. În cazul în care doriți un răspuns precis, atunci cred că este mai eficient să-i adresați întrebarea chiar domniei-sale. Însă, dacă aș fi marinar, precum domnia-sa, aș zice că s-o fi plâns Tanti Nuți de ceva.

  5. Un contract real, corect intre administratiile locale si judetene si populatie nu a functionat niciodata in 30 de ani. Populatia cu atitudini si mentalitati dinainte de 1990 asteapta ca toate problemele sa fie rezolvate numai de primarie si stat. Administratiile publice sa isi vada de propriile afaceri iar primarii sa castige 3-4 mandate. Exista si primari in slujba comunitatilor dar foarte putini. Economia subterana functioneaza in multe domenii si in urban si in rural si astfel nu vom avea bani mereu pentru sanatate, educatie si asistenta sociala. Un singur exemplu, in rural, in o comuna cu 12 sate exista 1-2 politisti, care oricum nu pot sustine izolarea pentru pandemie. Dar primarul putea sa realizeze o garda civila din voluntari care sa sprijine pe politisti. La noi, avem prea multe structuri administrative care se suprapun. Ori prefecturi ori consilii judetene, si acum se vede cum ele se cearta intre ele si virusul zburda voios!

  6. Esenta contractului dintre stat si cetatean este „tu imi platesti impozit cat decid eu ( altfel intri la puscarie ), eu iti ofer ce pot, cand pot, daca pot”. Cred ca un contract mai avantajos poti avea cu interlopii care iti ofera taxa de protectie, vrei-nu-vrei.

    Nu exista nici o „clauza” legata de calitatea si disponibilitatea serviciilor, la fel cum nu exista de fapt niciun contract scris, a carui incalcare ar putea fi denuntata undeva. De fapt, si daca ar exista, institutiile sunt tot ale statului, deci ce ramane ? CEDO ? Faptul ca nu exista un astfel de contract negociat si agreat este „compensat” de scena politia unde se discuta de fapt temele acelui contract, ce ar putea oferi statul cetateanului lucruri mult mai vagi fata de ce ce ofera cetatenii statului, toate acestea fara a fi „puse pe hartie” vreodata, ci doar la nivelul de promisiuni electorale, de obicei neonorate.

    Ca si sume, statul ia cu forta practic peste 50% din venituri ( diferenta net-brut ), 19% din ce iti ramane sub forma de TVA, daca cumperi ceva, plus accize, impozite samd.

    Cu tot acest jaf pe fata, mai ales prin partile noastre, majoritatea oamenilor nici nu concept ca statul nu este „cea mai avansata forma de organizare sociala”, si tind sa ignore faptul ca toate ca puseele etatiste ale sec XX, anume fascism si comunism au produs cele mai mari atrocitati din istorie. Aceasta se intampla pentru ca de obicei oamenii au fost spalati pe creiere de la varste fragede in sensul asta.

  7. Cand ne mai linistim vă rog să faceți o analiză profesionistă a POTENȚIALULUI DRAMATURGIC al aparițiilor celor trei (Vela, Arafat și Despescu).. Eu as vedea niste zăcaminte formidabile de comic de situație, comic de limbaj, etc
    Prin anii 90 grupurile Divertis sau Vouă OrI EchiPa de aur a lui Florin Călinescu
    ar fi parodiat instantaneu prestatiile IN TRIO ale celor menționati.
    Acum nu avem nici dispoziție și NICI VOIE sa mai râdem nerespectuos pe seama celor care aU avut ghinionul sa fie la cârmă taman in aceste zile. Paradoxal pe vremea lui Iliescu sau a lui Basescu pOliticienii isi doreau să devina obiect de băscălie politica.
    Azi am trait și cel mai trist 1 aprilie de la Revolutie incoace. . Cruntă PăcĂleală !

  8. Contract pe baza de ordin si ordonante militare, da, bun contract.
    „Totul este pentru binele dumneavoastra” zice o parte contractanta. Nu termina fraza dar putem presupune partea lipsa: „pentru ca voi sinteti timpiti si daca nu punem politia pe voi umblati ca dementii.”
    In plus, fiindca PNL sint mai buni decit PSD dar nu mult mai buni si, avind si ei destui impostori in rinduri, dau rateu dupa rateu.
    Disparitia psd si pnl ar fi o paguba-n ciuperci, o perspectiva frumoasa chiar daca indepartata.

  9. Contractul de care vorbiți, stimate domnule Morariu, este Contractul Social, cel care fundamentează existența noastră statală!
    Mi-e teamă că nu populația, ci clasa politică nu a respectat acest Contract!
    Politica înseamnă a ”face polis”, adică ”cetate”. O cetate care să-i apere pe ”contractanți” de pericole.
    Ați avut în deceniile din urmă senzația că ”politicienii” vă apără ? Așa cum au jurat de altfel!
    CĂLCAREA JURĂMÂNTULUI pare să fie o practică instituționalizată la noi!
    Când promovezi non valori și minciuni nu te poți aștepta la rezultate pozitive!
    A venit momentul în care ”contractanții” văd ca în poveste: ”ÎMPĂRATUL E GOL!”

  10. Odata cu preluarea puterii a fost preluat intreg aparantul administartiv, din toate institutiile . Exista foarte multi oameni plantati acolo de PSD de-a lungul timpului, sau de catre diverse figuri si mafii locale, nulitati care acum isi dovedesc ” utilitatea „. Oameni care fac, de cele mai multe ori pe ascuns, discret sau chiar strident si partizan, adevarate sabotaje , sau care , pur si simplu obstructioneaza tot ce se poate obstructiona sau fac idiotenii . De aceea , de foarte multe ori se primesc date eronate, unele intentionat, apar cazuri de nesupunere sau santaje diverse, actiuni in instanta si tot felul de alte piedici . Iar de multe ori acestor ” sefi ” nu le poti face nimic, cel putin pe termen scurt , cum o impune situatia. Dupa ce zeci de ani a fost lasat sistemul de sanatate in grija mafiilor locale si de partid, care au drenat , – cum se practica cu succes in toate institutiile – banul public, astazi nu avem nici dotari si nici personal suficient . Peste toate o populatie in mare parte disciplinata , dar impinzita generos cu interlopi, tilhari, oameni fara educatie si fara capatii , exact asa cum o cere situatia , ca sa ne puna la pamint . Nu as dori deci nimanui sa aiba in aceste zile raspunderea gestionarii unei astfel de situatii, in conditiile astea . Si sa te mai si critice tot felul de neaveniti , chiar aia care au creat acest intreg sistem de furt si sifonare a banului public si de slabire a institutiilor, mi se pare de nesuportat . Totul se transforma, incet, si implacabil intr-un atentat direct la adresa sigurantei si existentei insesi a Statului Roman . Cineva trebuie sa puna piciorul in prag . Ajunge .

  11. Citi dintre cei care detin un document ce atesta faptul ca sint medici au dragoste fata de aproapele ? Inainte de a exista juramintul lui Hipocrate , legi nationale , ordine de ministru , …. a existat Sfinta Evanghelie unde Hrisos ne indeamna sa ne punem sufletul pentru binele aproapelui . Cum putem sa facem noi asa ceva cind nu sintem capabili sa jertfim nici mcar cinstea , fericirea ( asta lumeasca ) si linistea in folosul aproapelui ? Si ma refer la oricare dintre noi nu numai la medici .
    Daca am iubi pe aproapele ca pe noi insine atunci nenorocirea lui ne-ar durea si pe noi asa cum fericirea lui ne-ar umple de bucurie .
    Tuturor , medici sau nu , va proprun spre lectura o carte : ,, Medicina iubirii ,, de Cristian si Adrian Harghel .

    Cit despre politica ; sa facem fiecare ce putem , acolo unde ne aflam cu ceea ce avem . Cumpatarea si chibzuiala sint caracteristici ale omului intelept .

  12. Din cele citite de autorii postarilor rezulta ca un contract intre autoritati si populatie ar trebui sa aiba o birocratie moderata, legislatie clara, redusa si functionala, strategii axate oe solidaritate si coeziune permanenta si sa se comunice onest intre ei. Atata timp cat in rural exista familii care muncesc cu ziua si cresc copii in crunta saracie, batrani care mor in case si sunt descoperiti dupa multe zile, nu putem vorbi de relatii contractuale benefice. In multe comunitati au fost facute investitii aiurea care nu au dus nici la crearea de locuri de munca, a veniturilor localr, nici la o minima crestere a calitatii vietii. Intre un parc de agrement in o mica comuna cu populatie imbatranita si o casa de sprijin social, primarii au ales prima, pentru a le a adus bani in propriile buzunare. Asemenea exemple sunt cu miile, in orasele si comunele tarii iar populatia nici nu a fost intrebata. Se pune de forma pe internet ca sa fie. Si la Bucuresti la fel, avem poluarea aerului la maxim dar luam autobuze turcesti pe motorina si diesel desi locuitorii nu au fost de acord.

  13. Admit ca mi-e greu sa exprim senzatia pe care mi-o provoaca acest articol.
    Vorbim aici despre contractul social dintre noi, cetatenii, si ei, statul. Contract pe care noi, cetatenii, am incercat si incercam in continuare sa il respectam: respectam legile, muncim sau stam in casa, platim impozitele. Contract pe care de 3 decenii statul il incalca in cele mai diverse moduri, cu un tupeu tot mai mare de la un ciclu electoral la altul. Ni se cere solidaritate noua, cetatenilor, si ne conformam: 800 de mii de contracte de munca suspendate, 155 de mii de contracte de munca terminate; mediul privat si ong-urile s-au mobilizat la cote fara precedent si au strans milioane de euro pe care i-au donat fie in bani, fie in aparate, masti, materiale de protectie, hrana acolo unde au identificat ca e nevoie (ca vorbim de transparenta, nu ar fi mai eficient daca statul ne-ar zice exact unde e nevoie?), tineri din toata tara fabrica masti, viziere sau fac cumparaturi pentru batranii singuri. Si exemplele pot continua. Intre timp, in parlament trec proiecte care ar pune pe butuci si o economie sanatoasa sau proiecte pe care le cere lumea dar formulate parca express pentru a fi daramate la CCR. Statul cumpara masti si echipamente de la firme de casa sau firme fantoma la preturi mai mari decat o fac cei din societatea civila, primariile se intrec in achizitii suspecte – poate ne explica autorul, in calitate de gazetar, de ce au nevoie primariile, inclusiv cele de comune, de servicii de publicitate sau de servicii de monitorizare media, chiar astept un articol care sa ma convinga ca nu e doar o taxa de liniste media pe care o achita din banii nostri – iar statul nici nu isi pune problema la nivel oficial ca ar trebui sa reduca din costurile de functionare – ministrul de finante admitea cam cu jumatate de gura ca da, costurile acestei crize ar trebui suportate de toti.
    Ei bine, e timpul sa nu mai fim atat de toleranti cu statul. Din contra, acum e momentul in care statul roman trebuie sa demonstreze ca vrea si ca e capabil sa isi onoreze partea din acest contract. Nici macar nu e relevant cine conduce acest stat roman. Conteaza doar ca a sosit momentul sa isi achite obligatiile. Fiindca noi am respectat si inca respectam contractul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro