Home » Analize »Educatie »Opinie »Sinteze » Citesti:

Un examen al maturităţii: bacalaureatul

Nicoleta Roman iunie 11, 2014 Analize, Educatie, Opinie, Sinteze
10 comentarii 1,901 Vizualizari

Zilele acestea se desfăşoară examenul de bacalaureat. Tinerii liceeni se pregătesc, fiecare după puterile şi judecata sa, pentru a face faţă acestei încercări, la fiecare probă, orală sau scrisă. Unii ştiu de pe acum ce ar vrea să facă în viaţă, alţii vor să aibă diploma şi o să vadă ei mai apoi, alţii îşi zic senin că ”tre’ să o fac şi p’asta, nu contează cum”. Motive şi abordări diferite ale aceluiaşi moment. De cealaltă parte, statul care a tot introdus schimbări de-a lungul timpului, indiferent de guvernare; profesorii, care-şi cunosc elevii şi ştiu cam ce este în spatele fiecărei note; şi, nu în ultimul rând, părinţii, care nu se pot situa decât în 2 extreme: supraestimarea sau subestimarea puterilor copilului lor. Dar, la ce ar trebui să se aştepte societatea? La nu prea mult pentru că simularea a fost o nouă lovitură pentru sistemul educaţional românesc. Astfel, la nivel naţional, din elevii clasei a XII-a: 52, 8 % au luat note peste 5 la limba maternă şi 42, 51% la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie). Cu alte cuvinte, doar jumătate din elevi ştiu să vorbească, măcar cât de cât, româneşte şi tot dintre aceştia nici măcar jumătate nu au o suficientă stăpânire a legilor matematicii sau a cunoştinţelor propriei istorii. De fapt, dacă stăm să ne gândim s-ar putea să nu fie nici măcar atât pentru că există şi procentajul erorii: elevi care au reuşit să copieze, profesori care au ”umflat” notele pentru ca liceul de care aparţin să nu pice prost sau chiar un mic ”ajutor” complice al profesorului către elev. Desigur, există întotdeauna argumentul că subiectele pot fi prea grele şi, e adevărat, unii elevi sunt mai buni la o materie decât la alta. Dar să nu poţi lua un 5 la limba română, la limba ţării în care trăieşti? Şi astfel ajungem la un singur cuvânt menit a descrie situaţia: lamentabil. Însă, ne întrebăm: ce se vrea a fi până la urmă acest examen de bacalaureat?

Ce au vrut înaintaşii

În România, acest examen a fost introdus în 1925, prin legea emisă în timpul ministeriatului lui Constantin Angelescu, publicată în ,,Monitorul Oficial” din 8 martie. Scopul stabilit atunci era unul clar: ,,de a verifica cunoştinţele dobândite de elevi la materiile de studiu cele mai importante şi de a dovedi influenţa studiilor făcute asupra formării cugetării lor” (art. 19C). Cu alte cuvinte, punerea la încercare a capacităţii de sinteză şi de analiză interpretativă. Examenele se desfăşurau în 2 sesiuni: de vară (25 iunie–10 iulie) şi de toamnă (15–30 septembrie), legea prevăzând existenţa unor comisii instituite de minister în oraşele reşedinţă ale regiunilor şcolare. Aceste comisii erau formate din 7 persoane: 6 din profesorii titulari şi 1, care îndeplinea şi funcţia de preşedinte, ales dintre ,,membrii corpului didactic universitar, profesor, agregat sau conferenţiar definitiv de la Facultatea de Litere sau de Ştiinţte” sau dintre foştii inspectori şcolari. Şi aceasta deoarece s-a urmărit de la bun început ca din rândurile absolvenţilor, doar vârfurile să poată intra în ciclul următor, la facultate. Existau 6 regiuni şcolare: Bucureşti (incluzând şi Ploieşti, Buzău, Focşani, Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Târgovişte, Piteşti, Turnu Măgurele), Cluj (incluzând Turda, Dej, Deva, Blaj, Sibiu, Tg. Mureş, Braşov, Sighişoara, Carei), Iaşi (incluzând şi Bacău, Piatra Neamţ şi Bârlad), Timişoara (incluzând şi Oradea, Arad), Chişinău (incluzând şi Cetatea Albă şi Bălţi) şi Cernăuţi (incluzâmd şi Suceava). Pentru a exemplifica, alegem o comisie din Bucureşti, sesiunea de vară 1934. Localul examenului a fost liceul Matei Basarab, iar din comisie făceau parte: preşedintele, istoricul de la Universitatea din Cluj, ulterior reputat bizantinolog şi academician, Nicolae Bănescu; la lb. română, G. Nedioglu, prof. în Bucureşti; la lb. franceză, Iulian Stănescu, prof. la Turnu Măgurele; la filosofie, D. Papadopol, prof. la Turnu Severin; la geografie, M. Iacob, prof. în Bucureşti; la matematică, M. Stoicescu, prof. în Bucureşti; la fizică, I. Nanu, prof. în Bucureşti; la lb. latină, A. Moşoiu, din Ploieşti. Aducerea profesorilor din provincie urmărea o cât mai mare obiectivitate, dar şi testarea unei omogenităţi a cunoştinţelor. Prin lege, ,,materiile fundamentale” erau: limba şi literatura română, istoria românilor, geografia României, instrucţia civică, o limbă modernă (la alegere). La acestea se adăugau ,,două materii speciale”, în funcţie de liceu. În perioada interbelică au funcţionat 4 tipuri de liceu: industrial, economic, pedagogic şi real-umanist, existând în jur de 450 de astfel de unităţi. Apoi, imediat după război, fiind un timp nu numai al tranziţiei politice, dar şi sociale şi culturale, s-au redus numărul de licee (afectat şi de o micşorare teritorială), dar şi tipul lor, rămânând doar pedagogic şi real-umanist. Mai târziu, în perioada comunistă se observă o evoluţie interesantă. Se ajunge de la 3 tipuri (pedagogic, real-umanist şi de artă) pentru anii ’50–’60 la 11 (industrial, de chimie industrială, agro-industrial, silvic, economic, sanitar, pedagogic, de artă, de matematică-fizică, de ştiinţe ale naturii şi de filologie-istorie), specific în special pentru anii ’70-’80.

Şi ce a ieşit

Fiecare regim politic a tratat problema învăţământului în mod diferit, în funcţie de politica şi interesele vremurilor, fapt care s-a văzut în ce-i priveşte pe absolvenţi. Generaţia din interbelică a urmărit o creştere calitativă a şcolii, dând prioritate în special mediului urban. Nu se poate vorbi neapărat de o neglijare a satului sau a provinciei; fie şi numai dacă ne gândim că şcolile Moldovei, Ardealului sau Banatului au dat numeroase personalităţi. Primele rezultate după introducerea bacalaureatului au fost dezamăgitoare, deşi societatea se aştepta la aşa ceva. În 1925, din cei prezentaţi la examen, au reuşit 48,5%, iar în 1926, 52,7%. Imediat după aceea, sistemul educaţional a intrat în acţiune, s-a repliat şi s-a reuşit performanţa ca în perioada 1931–1933 promovabilitatea să atingă şi să depăşească 70%. Comunismul a adus un nou factor al ecuaţiei: cantitatea. Un număr din ce în ce mai mare de copii înscrişi la liceu, care să atragă după sine şi o creştere a promovabilităţii într-un regim ce se dorea performant prin raport nu numai la Occidentul burghez, dar şi la ceilalţi asemeni lui din blocul sovietic. Astfel, dacă în 1939 erau 7 176 elevi înscrişi în învăţământul liceal, în 1950 avem mai mult decât dublu (14 795), în anii 1966–1970, 384 793 elevi, iar în 1976–1980, 673 086 elevi. Bineînţeles, numărul de licee a crescut şi el ca şi tipul lor, după cum am văzut anterior. Nu şi numărul de profesori prin raport la numărul de elevi. Sunt aceste generaţii mai bune decât cele din perioada interbelică? Sunt, bineînţeles, mai specializate pentru că ,,omul nou” era unul proletar, care trebuia să corespundă unei ideologii, însă întrebarea rămâne pentru că ceea ce trebuie să luăm în considerare este ”produsul” fiecărei perioade: personalităţi, opere, creaţii, în fiecare domeniu.

Azi, totul pare în derivă, cu schimbări care se succed rapid, cu proiecte diferite. Se pot reproşa multe generaţiilor anterioare şi, dacă acum considerăm perioada interbelică ”epoca de glorie”, nu trebuie să uităm un lucru. Din punct de vedere al marilor proiecte, al proiectelor ”de ţară”, pe termen lung, a existant o constantă, indiferent de guvernare şi de confruntările politice, iar aceasta s-a manifestat inclusiv în educaţie. Doar totalitarismul a întrerupt această direcţie şi, înainte de comunism, ar trebui să amintim regimul antonescian şi implicarea sa într-o favorizare a filosofiei ca disciplină, dat fiind că ministrul era Ion Petrovici. Revenind însă la contemporaneitate, din ce în ce mai multe ”experimente” demonstrează precaritatea cunoştinţelor multora dintre liceeni. Unele probleme pot fi uşor corijate, dar a nu şti ce este acela un personaj istoric, a crede că Vlad Ţepeş este un individ similar lui Damon sau Stefan din ,,The Vampire Diaries” sau atracţia şi chiar aprecierea unor regimuri totalitare, ridică un semn de întrebare; ba chiar mai mult, semnalează un pericol. Nu mai amintim de ”perlele” în ce priveşte literatura română sau lipsurile în ce o priveşte pe cea universală. Dar, legat de acestă situaţie, este, totuşi, un cerc vicios: profesori, de cele mai multe ori slabi (mulţi abia trecând de 5 la examenul de titularizare) – salarii mici – condiţii proaste – interes scăzut. Desigur, nimic bun şi durabil nu poate fi întreprins fără a lucra responsabil la fiecare dintre aceste verigi. În aceste condiţii, zilele acestea se propune atingerea unui ,,mediu plus”. Dar, ne punem întrebarea: ,,mediu plus” raportat la ce anume? La situaţia existentă? E bine astfel?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. sorin spune:

    Atzi spus: Cu alte cuvinte, doar jumătate din elevi ştiu să vorbească, măcar cât de cât, româneşte …// Cred ca e nu e corect ca substanta desi inteleg ce vreti sa spunetzi. Stiu sa vorbeasca dar nu stiu sa-si exprime opiniile personale, daca le au sau daca stiu despre ce e vorba in intrebarea adresata. Si acest lucru nu are treaba cu dezinteresul scolarului sau capacitatea lui de a intelege texte si scriitori. Are treaba cu inchistata, inca, activitate a pedagogului caruia ii convine ca scolarul sa repete mecanic sintezele elaborate de el sau altii decat sa oblige scolarii, inca de la varste fragede, sa aiba incredere in propriile evaluari. Asa cum le spun, cum le inteleg, cum le exprima.
    Un punct neatins este acela al efectelor modificarii la nesfarsit a aproape tot ce tine de invatamintul romanesc, de parca toti cei care au avut tangentza cu acesta, din pozitii ministeriale, au vrut sa aiba busturi pe aleea nemuritorilor.
    Si sa nu uitam sincopele invatamintului profesional, la care s-a renuntat o perioada, partial, mai mult, gred eu, de grija personalului didactic decat al elevilor.

    • pehash spune:

      Corect! Programa scoalara e penibila. Se chinuie sa-i invete ca pe papagali aceleasi poezii/nuvele/romane de zeci de ani. De ce? De ce TREBUIE sa stie Gigel ce gandea si cum se exprima Bacovia? Nu orice poezie de Bacovia (poate ii place alta), ci una anume!!!.. De ce nu poate sa-si aleaga singur cartile? De ce nu poate sa vina la ora de limba romana si sa dezbata in clasa subiecte care il preocupa, sa scrie eseu peste eseu, poezie peste poezie, pana invata sa se exprime! – el, pe el insusi..
      Se incearca acum timid o schimbare in abordarea examenelor, dar in clase predau aceiasi dinozauri si nimeni nu-i obliga sa se schimbe si ei. Rezultatele sunt clare – profesorii sunt incapabili si lasi. Admitand ca metoda didactica e buna, ar putea sa-i lase repetenti pe cei care nu invata, dar nu o fac. Singura motivatie este banul si banul vine in continuare pe considerente cantitative, nu calitative.

      • Dedalus spune:

        Programa scolara nu cred ca e chiar asa de rea. Eu am vazut cu stupoare ca programele de I-IV sunt mult mai bune decat lasau emisiunile TV sa se inteleaga. S-ar putea sa fie o situatie similara si in liceu, adica sa avem programe acceptabile.

        Problema la I-IV este ca lasa prea mult pe manual si pe cadrul didactic/invator si nici manualele nu sunt prea grozave iar unele cadre didactice sunt evident mai putin bune decat altele.

        Nu m-a repezi prin urmare sa dau vina pe programa si nici chiar pe minister.

        Cred ca e nevoie de o mult mai mare efervescenta professionala in randul cadrelor didactice insa.

        O alta mare problema neglijata inexplicabil dupa mine este nevoia de cooperare scoala – parinti. Oricat de grozava ar fi scoala, din pacate astazi nu se mai poate fara contributia familiei.

        Doar ca onor cooperarea trebuie facuta intr-un mod organizat, cu documente si email etc. Din cate stiu, in destul de putine institutii de invatamant se aplica o asemenea strategie.

        Poate ca nu vedem solutia pentru ca nu stim unde sa ne uitam.

        • db spune:

          Efervescenta fara compensatii materiale decente nu se poate; ar trebui poate ca salariile sa fie acordate si cu locul/nivelul scolii/localitatii – poate ca 1200 ron/luna sunt inca motivanti daca esti invatator la tara, dar sigur nu mai sunt daca esti invatator la oras.
          Programa scolara este cel putin ciudata si sistemul a incarcat-o cu tot felul de detalii anapoda (mai ales ca majoritatea manualelor sunt facute de profesori universitari, care nu stiu nivelul claselor 0-12, manuale platite in functie de numarul de pagini continute; chiar si tehnoredactarea lor este defectuoasa, cu pagina de manual impartita in 2-3 coloane, care se intretaie si care sunt f. greu de urmarit ) – pune accentul pe tot felul de amanunte, pe definitii care mai de care mai elaborate si mai abscons formulate, care, pentru a demonsta ca stii despre ce e vorba, TREBUIE enuntate cuvant cu cuvant.
          Am urmarit la TV emisiunile cu pregatirea pentru bac; m-a iritat profund ca intr-una dintre ele, profesoara de limba romana – citea definitia “parti de vorbire” cu coada ochiului de pe laptopul amplasat strategic a.i. sa poata totusi citi – femeia a citit 3 minute, o definitie alambicata, folosind cuvinte care pot insemna orice – oricum era vorba de ceva banal – dar formularea nu te ducea tintit cu gandul la ceea ce descria. A CITIT, semn ca si ei ii era greu s-o enunte pe de rost, fara sa se incurce, dar sistemul are pretentia de la elevi s-o faca si asta se puncteaza. Programa la limba si literatura romana de liceu arata ca materia de facultate si nu e normal sa fie asa. Si exemplul meu este multiplicat pentru toate materiile.
          Nu cred ca profesorii de scoala generala si liceu sunt “lasi” – mai degraba cred ca nu-i intreaba nimeni in mod real ce ar fi util elevilor lor; sistemul cere conformare fara cracnire; cate dintre manuale sunt validate de profesorii care predau nivelului respectiv? Fiecare creator de manuale considera, pe buna dreptate, ca materia lui este cea mai importanta asa ca elevii trebuie sa parcurga la toate materiile o multime de informatii, mai mult sau mai putin importante pentru formarea lor ulterioara. Cate dintre manuale sunt cantarite in mod real dupa necesarul de informatii pe nivel scolar, cate sunt acordate intre ele, fac conexiuni de informatii? Niciunele, va spun sigur – fizica clasei a IX-a folosea la demonstratii matematica de clasa a X-a, asa ca profesorii de fizica trebuiau sa predea inainte notiunile respective de matematica.
          Cati profesori au timp sa explice cuvintele folosite in manuale pe intelesul elevilor, astfel incat elevii sa ajunga sa le foloseasca in vorbirea curenta, sa si le insuseasca? niciunii. Hai sa spun ca de la un anumit nivel, poti gasi in dex definitia – o definitie de nivel academic, nepotrivita pentru cei mici si cateodata si celor mai mari. Dar cati elevi au acces la dex online, varianta ieftina? doar cei care au acces la internet, adica doar o parte din ei. Saracia este una din cauzele cele mai importante care duc la nivel scazut de educatie. Statul nu face mare lucru pentru a iesi din capcana asta – parintii sunt someri, fara ocupatie sau au venituri foarte mici, copii n-au resurse sa se tina de scoala. Manualele, rechizitele, hainele costa, cateodata costa si transportul catre scoala, uneori si cazarea in alte localitati. Cum sa faci fata?
          Si nu in ultimul rand, nu a existat guvern care sa-si doreasca sa faca ceva real in educatie pana acum: e doar o alta vaca de muls, iar rezultatele procesului de educatie actual le-au servit interesele cum nu se putea mai bine – oamenii neinformati pot fi mai usor manipulati, au un nivel de asteptari mai mic si devin forta de munca slab platita pentru intreprinderile neperformante ale tarii, care nu-si permit (nu pot sau nu vor, de multe ori) sa-si ia oameni pe care sa-i plateasca bine si care sa performeze. Chiar si multinationelele, pe de o parte se plang ca nu gasesc oameni pregatiti, pe de alta parte, chiar si ele exploateaza oportunitatea salariilor mici – “ca uite cati asteapta la poarta sa-ti ia locul”.
          Prin urmare, eu personal i-as face responsabili de nivelul lor scazut de educatie in ultimul rand pe elevii – nu poti sa faci responsabil un copil, cand adultii din jurul lui nu si-au facut treaba!

          • Dedalus spune:

            Sunt de acord cu multe din cele spuse, mai putin insa cu ideea unei mentineri voite in incultura a populatiei. O astfel de conspiratie ar necesita o mare doza de cunoastere si de coordonare, pe care nu o vad posibila in Romania, si nici generata de alte tari.

            Incultura creaza incultura, e ca un fel de mamifer care naste… mamifere (!).

            Altfel spus, intr-un minister al educatiei lucreaza fix oameniii crati de acel sistem

            Dar nici nu poti astepta de la un minister sa reformeze. Nu e treaba lui. Un minister administreaza ceeea ce exista si eventual mai carpeste administrativ cate ceva.

            Reforfma reala poate fi administrata doar de un organism in afara ministerului, independent dar sub binecuvantarea politicului.

  2. Ciprian spune:

    Zilele acestea ma intrebam la ce este totusi util bacalaureatul, mai ales in latura sa decisiva, de admis respins, dar nu am gasit un raspuns satisfacator.

    • Dedalus spune:

      Dupa mine, Bacul este ultima reduta a calitatii educatiei. Fara el marasmul invatamantului ar fi total.

      Un bac puternic centralizat si controlat e necesar pana cand invatamantul va fi reformat intr-adevar.

      Dar nu va rezista la nesfarsit.

      Deja se inscriu din ce in ce mai putini absolventi iar presiunea pe scaderea gradului de dificultate al subiectelor e foarte mare.

      Cand prezentarea va scadea la 50% si subiectele vor scadea si ele cu 50% (o estiamre de ordin de marime , sa spunem) ca dificultate, atunci probabil ca va cadea si aceasta ultima reduta.

      Important este daca profitam de acest ragaz (poate vreo 4-5 ani, mai mult nu cred) pentru a reforma invatamantul si a elimina nevoia acestei ultime redute.

      • Ciprian spune:

        Fara sa vreau sa fiu gratuit ironic, mi-a atras atentia urmatoarea alaturare de termeni “puternic centralizat si controlat”, mai rar intalnita pe contributors.
        Eu cred ca am vrut sa spun ca fara un invatamant acceptabil, bacul e cam degeaba. Sau, altfel spus, cred ca un procent socant din elevii incepand cu clasa a 5-a ar trebui lasati repetenti, adica dezastru.

        • Dedalus spune:

          Da, bacul fara un invatamant eficient e zadarnic.

          Dar este singurul mod de a scoate la iveala tarele interne, sistemice. Sigur ca nu trebuie mentinut la nesfarsit. Si, dupa cum spuneam, nici nu cred ca va rezista in acest fel – de mijloc de diagnostic si ultima bariera in calea propagarii dezastrului – decat putin timp.

          Tocmai ca din clasa a V-a se vede marasmul. Noua serie de evaluari nationale din doi in doi ani s-a vrut un sistem de diagnostic precoce al problemelor la nivel de scoala. Mi-e teama insa ca nu isi va atinge scopul, din motivul incapacitatii uniotatilor scolare de a se autodiagnostica.

          Alaturat bacalaureatului cenralizat si controlat, sistemul asta ne mai da timp. Dar daca in timpul asta nu este data sarcina reforamrii invatamantului unei unitati profesionale independente de minister, nu vad la ce ne va folosi.

          Fiecare persoana intrebata despe situatia invatamantului da un diagnostic fragmentar, din perspectiva sa. La cauzele reale si profunde putini se gandesc.

          Cred ca e timpul pentru o dezbatere nationala extinsa si pentru preluarea sarcinii reformei de catre un organism profesional, sustinut de partidele politice insa. De taote, pentru ca o reforma a invatamantului da rezultate in mai mult de 4 ani, si nici un partid nu va participa la ceva din care nu castiga voturi.

          Dar, cred ca e cazul unei dezbateri nationale extinse, cu pariticiparea mass-mediei. Macar atat.

  3. Catalina spune:

    A devenit o povara sociala acest examen si o sursa de coruptie generalizata! Costa mult si ne costa “multe” aceasta “intreprindere” care nu mai reprezinta nimic pentru binele copiilor sau al societatii. Mai reprezinta ceva doar pentru cei care au facut din acest examen o afacere in propriul beneficiu. Bacalaureatul trebuie abrogat!!! Si nu numai!!! Intregul sistem educational, inclusiv la nivel mondial, colapseaza si moare urat: copii care se ucid prin scoli de toate gradele, absenta abilitatilor REALE de adaptare sociala a majoritatii tinerilor, etc., etc….Nu se mai poate sa nu privim ADEVARUL in fata!!!! Ce face acum si n-ar trebui sa mai facem? Cam asta….Societatile isi trimit copii in niste “tarcuri” numite mai pe drept, mai pe nedrept scoli, timp de ani buni, cu scopul de a-i forma in propriul beneficiu, asigurandu-si continuitatea formei specifice de organizare, cultura, civilizatie. Constatam cu totii ca mai peste tot in lume, “academia” s-a transformat intr-o “afacere”!….Iar “afacerea”… produce … “afaceristi”… nu oameni intregi ci doar “partiali”, in functie de interesul “afacerii”, nu al societatii care sustine si “alimenteaza” cu vieti proaspete aceasta “industrie”…!!! Si a devenit si globala!!! Solutia? Regandirea in profunzime a filozofiei si a sistemului de “bagat copii in tarc”! Scoala doar pana la majorat, cu tot cu facultate! De inventat un “tarc” nou: “tarcul carierei” pentru varstele cuprinse intre 18/21 ani – 25 ani!!!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Nicoleta Roman


Nicoleta Roman

Nicoleta ROMAN, cercetător la Institutul de Istorie ''Nicolae Iorga'' şi editor www.copilariaromaneasca.ro Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)