Home » Opinie » Citesti:

Un nou caz Cristian Panait este oricând posibil !

Mircea Morariu decembrie 12, 2017 Opinie
4 comentarii 1,025 Vizualizari

Zilele acestea, când majoritatea parlamentară PSD-ALDE îndeplinește, fără să crâcneacă, ordinele lui Dragnea-Trei Dosare și Călin Popescu-Tăriceanu, încalcă orice urmă de conduită democratică și dă lovitură după lovitură îndependenței justiției pe care vrea să și-o subordoneze readucând-o la stadiul în care era în vremea guvernării lui Adrian Năstase, se face tot mai frecvent referire la tragicul caz al procurorului Cristian Panait.
Tânărul și promițătorul absolvent al Facultății de Drept bucureștene, doctorand al ministrului Justiției din acea vreme – nimeni alta decât informatoarea Securității pe numele ei Stănoiu Rodica, legendată sub pseudonimul Sanda, mare pesedistă, inventată și proteguită de numitul Iliescu Ion- care în anul 2002 lucra la Biroul de anchete speciale a cărui misiune era investigarea infracțiunilor comise de magistrați. În anul 2002, Panait primise dispoziția de a cerceta faptele procurorului bihorean Alexandru Lele care comisese greșeala de a dispune arestarea lui Adrian Tărău, fiul fostului prefect de Bihor Aurel Tărău. Asupra lui Panait s-au exercitat presiuni inimaginabile din partea superiorilor săi ierarhici, fapt care l-a condus la sinucidere. A propos. Tânărul Tărău hălăduiește liber prin America, iar ilustrul său tată s-a apucat în România de afaceri cu petrol.
În 2015, pe marile ecrane din România rula filmul De ce eu?, regizat de Tudor Giurgiu, inspirat din cazul tragic al lui Cristian Panait. Rolul principal i-a revenit binecunoscutului actor Emilian Oprea. Fiind vorba despre o operă de ficțiune, filmul nu urmărea aidoma faptele reale, de unde și o seamă de critici venite din partea celor nemulțumiți că nu l-ar prezenta în toată splendoarea nimicniciei sale pe fostul premier Victor Ponta. Despre care se știa că fusese unul dintre falșii prieteni ai lui Cristian Panait.
Am luat parte la una dintre proiecțiile de gală ale filmului care a avut loc la un cinematograf din Oradea, Onorată de prezența regizorului, a lui Emilian Oprea și a altor componenți ai distribuției. Proiecție urmată de discuții. Firește, bună parte dintre acestea s-au concentrat asupra relației dintre ficțiune și realitate, neocolită fiind reflectarea cinematografică a, pe atunci, atât de obsedantei persoane a lui Victor Ponta. Care tocmai pierduse alegerile prezidențiale și își trăia ultimele luni în postura de șef al PSD și de prim-ministru.
La un moment dat, regizorul Tudor Giurgiu a fost întrebat dacă, în condițiile anului 2015, ar vedea posibilă repetarea unui caz similar celui care s-a soldat cu moartea lui Cristian Panait. Dl. Giurgiu și-a exprimat îndoiala.
Iată însă că zilele trecute, același Tudor Giurgiu adresa, de pe contul său de facebook, un apel prin care le cerea semenilor lui să iasă în stradă, să protesteze față de soarta rezervată de Puterea actuală justiției. Modificările deja operate la Statutul magistraților, faptul că procurorul ierarhic superior va putea infirma soluția unui subordonat, trecerea magistraților sub controlul politic al ministrului Justiției (aplaudată și de asociația profesională bidon condusă de o anume doamnă Dana Gârbovan, elogiată pe la România tv, Antena 3 și în toxica emisiune România 9 de pe TVR 1) arată nu doar că un caz Cristian Panait va redeveni oricând posibil, ci și că independența justiției nu este în nici un caz ireversebilă.
Pare-se că grupul infracțional PSD-ALDE, care își desfășoară în voie activitățile sub cupola Parlamentului, un loc ce rabdă multe, își va îndeplini pofta în ședința de marți a Parlamentului.
Text apărut inițial duminică, 10 decembrie, pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. amicu spune:

    Nu este posibil, de aceea a fost creat PNA-ul, actual DNA, sa nu se mai “intimple” cazuri Panait. Pur si simplu procurori precum tinarul (si prea sensibilul) Panait n-au cum sa ancheteze balene ci numai plevusca. O parte din lumea romaneasca nu intelege ca votind psd-ul si anexele lui voteaza un grup de infractori ce le va prelungi traiul precar, alta parte a lumii romanesti nu intelege ca aparind existenta DNA apara, de fapt, o structura creata sa protejeze marii infractori.
    Poate ca azi, datorita presedintelui, DNA deranjeaza marii corupti, dar miine, daca se schimba directia vintului, ce va impiedica aceasta institutie sa se comporte ca in primii zece ani de la infiintare?

    • judex spune:

      Vrei sa spui ca DNA a inceput sa ancheteze marii corupti doar dupa 2016?
      P.S. Comentariul lui “@amicu” mi se pare exact tipul de comentariu (monarhism robespierian, as spune…) care ar da foc la intreaga tara ca sa prinda un hot din interiorul granitelor ei. Ar fi grav ca asemenea @amici sa fie grosul manifestantilor din PV…

  2. mike spune:

    Filmul imi da fiori si astazi, iar starpiturile infractionale din PSD-ALDE imi dau fiori si mai mari.
    Consider ca Romania este o tara atacata si ocupata indirect. Deja nu cred ca mai este vorba doar de niste politicieni corupti care-si dau legi ca sa se scape de parnaie, ci este vorba despre ceva mult mai grav la adresa tarii noastre. Este un fel de acaparare a puterii si controlul unor institutii ale statului. Parlamentul este deja acaparat de PSD iar partidele de opozitie fac figuratie.

  3. victor L spune:

    Posibil e orice, mai ales cu actualii guvernanti.
    Dar “cazuri Panait” fara deces s-au mai intimplat in Justitie; insa nu ne orip[ileaza ca moartea.
    Moartea carierei ne lasa rece. Pe cine doare ca judecatori ori procurori, de vaza odata, au fost trasi pe linie moarta?
    Pentru asta fac schimbari dubioase in legile Justitiei, pentru ca nu mai au curajul unui “caz Panait”, cum nu vor mai avea curajul suspendarii presedintelui.
    Au pesedistii o vorba “nu detinem puterea pina nu detinem Justitia”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Conferinta “Ce vrea Putin? Agenda liderului de la Kremlin pentru un nou mandat.”

Duminica, 27 mai, la ora 11 00, sunteti invitati la conferinta sustinuta de Armand Gosu la Sala Mica a teatrului National.

E randul tau

Mare parte a conflictului palestiniano-israilian (si nu ma refer la prezent, ci la o perioada de zec...

de: eu

la "Ierusalim, calul troian al politicii externe "

Camp Kennedy

Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education invită liceenii cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani să candideze la Şcoala de Vară pentru Educație Civică, Participare Activă și Leadership, denumită „Camp Kennedy”, ce va avea loc la București în perioada 19-26 august. Informații complete despre program sunt disponibile și online pe site, iar aplicatiile pot fi depuse pana pe 10 iunie 2018.

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

mai 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)