joi, martie 28, 2024

Uniunea Europeană și îndrăgostiții din Verona

Joi și vineri, ochii întregii Europe ori măcar a acelei părți de Europă care crede în unitate, progres, democrație, libertate valori morale și constituționale și în supremația Statului de drept sunt ațintiți spre Capitala României.
Toți înalții oficiali ai Uniunii Europene, reprezentanții cei mai de seamă ai guvernelor ale căror țări fac parte din această construcție politico-administrativă care e foarte adevărat că nu e tocmai perfectă se află preț de două zile la București. Sigur, presa a reflectat și reflectă, cum este și firesc, de altfel, partea oficială care e și cea mai spectaculoasă a evenimentului, îndeosebi adunarea oficială și Concertul de la Ateneu, însă, indiscutabil, pe lângă manifestările solemne al căror rost este acela de a marca preluarea președinției rotative a Consiliului European de către România, vor avea loc și discuții personale, convorbiri în tête-â-tête.
Preluarea președinției Uniunii Europene de către București ar fi trebuit să fie un eveniment. Nu este. Nu are cum să fie de vreme ce trăim cu toții într-o Românie dezbinată, marcată de certuri, dispute și nervozități extreme. De doi ani puterea a fost preluată de o coaliție de guvernare imorală, mincinoasă, anti-europeană, coruptă, disprețuitoare la adresa a tot ceea ce înseamnă profesionalism, competență, bun simț. Din ianuarie 2017 la Palatul Victoria s-au perindat trei guverne, unul mai incapabil decât celălalt, alcătuit din inși a căror calitate unică și garantată este slugărnicia față de șefii lor de partid.
Reprezentanții PSD, cu toții aleși de penalul lor șef de partid, de inculpatul de rang înalt pe numele de Dragnea Nicolae Liviu, nu au de 24 de luni încoace decât o singură preocupare. Să-l scape pe Dragnea de închisoare căci rămânerea mega-îmbogățitului de Teleorman în libertate înseamnă și pentru ei perpetuarea în funcțiile pentru care majoritatea dintre ei nu au nici cea mai elementară pregătire, îmbogățirea, dreptul de a-și vedea în parte de mișmașurile proprii.
Asaltul împotriva Codurilor penale și de procedură penală, asupra procurorilor și judecătorilor la care s-a dedat din ianuarie 2017 încoace guvernarea PSD-ALDE nu a rămas neobservată la Bruxelles și Strasbourg. Ceea ce se întâmplă la București a devenit subiect de preocupare și îngrijorare, de întrebări și mustrări lansate în spațiul public.
Nici unui înalt oficial de la Bruxelles și Strasbourg nu i-a scăpat realitatea că guvernanții români se simt mult mai aproape de omologii lor de la Budapesta, Ankara sau Moscova decât de cei ai căror țări unde democrația este la ea acasă. Înalții oficiali europeni care se află în aceste zile la București au sesizat că în cursul președinției României vor urma să fie discutate probleme majore ale bugetării feluritelor proiecte ale UE într-o vreme în care guvernul țării care îi găzduiește nu a fost încă în stare să alcătuiasă proiectul bugetului de stat pe anul 2019. La Bruxelles și Strasbourg se dețin informații clare potrivit cărora funcționarii Ministerului de Finanțe de la București se dau cu capul de pereți spre a face astfel încât să înfrumusețeze statisticile, să arate că Ronânia nu a depășit deficitul bugetar admis de 3%. Se mai știe și că finanțiștii bucureșteni nu prea găsesc soluții ca în anul care de abia a început respectiva țintă să fie menținută, în pofida faptului că populismul și promisiunile neacoperite de realitatea economică a țării ar implica un deficit inadmisibil de 5%.
Vina pentru toate aceste aberații este, desigur, una colectivă. Este vina întregii coaliții de guvernare. Există însă, cum spuneam, și un cap al răutăților. Care din lașitate, din prostie, din lipsă de respect, din iresponsabilitate a dat zilele acestea bir cu fugiții. Căci una e să vorbești în fața activului de partid-marionetă, în fața Vioricăi Dăncilă, a Olguței și a amorezului Claudiu Manda, a lui Bădălău, Oprișan, Codrin Ștefănescu, a cumpăratei cu funcția de ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a “prigonitului” Ilan Laufer, a lui Daniel Breaz sau Mircea Budăi și alta să răspunzi întrebărilor lui Jean-Claude Juncker. Una e să treci cu vederea, chiar să aplauzi analfabetismul funcțional al Vioricăi Vasilica Dăncilă care tot o amărâtă din Videle rămâne deși are viză de flotant în Palatul Victoria și alta să vibrezi la superba lecție a unui european autentic așa cum este dl. Donald Tusk.
Numitul Dragnea Nicolae Liviu căci el e vinovatul a închiriat un avion, și-a luat cu sine toiagul bătrâneților, pe duduia Tănase Irinuca, și a dat o fugă din câte se pare la Verona. Așa cum fac toți tinerii români cu simpatii social-democrate atunci când le trece prin gând să se căsătorească. Ce altă dovadă mai mare de inconștiență și iresponsabilitate putea să dea șeful suprem al social-democraților români? Nu-i vorbă nimeni nu i-a simțit lipsa, poate doar foștii pușcăriași Adrian Năstase și Adrian Severin.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Mesajul acestor lideri europeni nu era adresat lui Dancila sau Iordache sau Tariceanu, ci se adresa romanilor care protesteaza de peste doi ani in strada, precum si celor care sunt pro-europeni si resping astfel de regimuri autoritare. Junker, Tajani sau Tusk stiu foarte bine cine sunt politicienii romani si cat de rau fac Romaniei si Uniunii Europene. Sa nu uitam de reactia lui Dancila din PE anul trecut sau cea a unor eurodeputati PSD, cand practic au sictirit UE si pe liderii acestora. Speranta liderilor UE sta in romanii care doresc ca UE sa ramana stabila si unita iar mesajele lor au fost trimise catre acesti romani. Din pacate, nu cred ca discursul lui Tusk o va impresiona prea mult pe Viorica, ea continuindu-si planul de distrugere a tarii. Mai exista un aspect, si anume cel legat de mesajul trimis Rusiei prin preluarea presedentiei UE de catre Romania. Mesajele celor trei lideri ai UE au avu ca tinta si Rusia, cred eu, iar mesajul lor a fost clar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro