joi, martie 28, 2024

USR-Plus, orbitoarea lebădă albă

Acum vreo cinci ani, după alegeri câștigate neașteptat de clar de reprezentantul opoziției, scriam că asta riscă să ne orbească la problemele grave din sistem: folosirea sistematică a OUG-urilor ca armă împotriva democrației și statului de drept, cu concursul unui AvP cumpărat, și încercarea fățișă de a sabota votul categoriilor ostile puterii (diaspora). Mai spuneam acolo că instituția parlamentului nu reprezintă comparativ o problemă și că „pedepsirea” ei ritualică nu rezolvă nimic, în ciuda țăcănelii populiste care o promovează insistent.

Suntem după alegeri câștigate neașteptat de clar de reprezentanții opoziției, cu un rezultat excepțional al Alianței USR Plus, asta deși am avut o sabotare fățișă a votului din diaspora. Suntem după cinci ani în care OUG-urile au continuat să fie folosite sau încercate pentru tot felul de abuzuri împotriva statului de drept și democrației, cu concursul unui AvP cumpărat (același). Ce credeți că e promovat insistent ca „soluție”? Aceeași pedepsire ritualică a parlamentului. Între timp, același AvP e în post, și OUG-urile continuă să vină netulburate, pe același tipic. Oroarea, notată cel mult pasager, a Ordonanței de Urgență privind Codul Administrativ este că pune în vigoare o lege respinsă(!) de acest parlament, conținând prevederi declarate deja neconstituționale. Eh, dar ce contează, am câștigat alegerile, nu-i așa? Viitor luminos ne așteaptă, mai ales dacă trecem la parlament unicameral, și obligatoriu sub 300 de parlamentari, problema cheie a sistemului nostru politic, nu știm exact de ce.

Știți ce se întâmplă cu un om căruia îi trec de două ori la rând gloanțe pe la urechi? Veți fi tentați să credeți că își pușcă toți adversarii, în mod foarte spectaculos, și câștigă tot ce e de câștigat, dreptate, faimă, pământ și pe domnița inimii sale, trăiește fericit până la adânci bătrâneți, iar după câteva decenii se naște un actor american care-i seamănă leit. În realitate, un om căruia de două ori la rând îi trec gloanțe pe la urechi are toate șansele să crape când îi trece al treilea prin frunte.

Undeva în celula lui, Liviu Dragnea se căinează amar. Dacă l-ar fi suspendat pe Klaus Iohannis când a refuzat prima propunere de premier, în decembrie 2016. Atât. Două zile i-ar fi luat, cel mult, după precedentul încercat cu succes în vara lui 2012. Un strălucit exemplu de eficiență a unui parlament unicameral, dacă-l va fi înregistrat ca atare dl Băsescu și epigonii. Iar premierul Shhaideh și ministrul Iordache ar fi trecut apoi toate Ordonanțele ca să desființeze toate dosarele trecute și viitoare, plus unele care să se asigure că nu mai pățește așa ceva. Pereat justitia ruat caelum. Sau, măcar să nu fi pierdut atâta timp după, prin parlament. Să fi trecut toate legile rapid printr-un legislativ mult mai mic, mult mai ușor de capturat și controlat. Și foarte, foarte eficient, păcat că au profitat nenorociții ăia de la USR de toată procedura aia de acolo, și încă și cu repetiție la cele două camere. Undeva în celula lui, Liviu Dragnea suferă în tăcere. Undeva, viitorul Liviu Dragnea, nu-l știm și poate nu se știe nici el, învață. Ar putea s-o facă și alții, pe moment loviți de aceași orbire. Când ți-au trecut două gloanțe pe la urechi, ai putea măcar să nu-i dai adversarului arma cu care să-l tragă pe-al treilea.

Altfel, viitorul Dragnea, învățată fiind lecția și greșeala predecesorului, va înceta să mai umble cu jumătăți de măsură când vine vorba de folosit OUG-urile împotriva democrației și statului de drept, cu un AvP cumpărat. Va înceta să umble cu jumătăți de măsură când va veni vorba de schimbat peste noapte prin parlament sau OUG legislația electorală și batjocorit dreptul de vot. Sau justiția, dacă-i face probleme, sau dacă nu-i răspunde la comenzi. Și pot presupune că după ce viitorul Dragnea va duce la bun sfârșit asta, noi vom desființa cu veselie și ultima cameră și cei sub trei sute de parlamentari rămași. Nici măcar ritualic, ci pentru că vor fi devenit pe deplin inutili.

Distribuie acest articol

106 COMENTARII

  1. Apropo, ce reprezinta „AvP”?

    Cred ca al doilea Dragnea din esalonul doi se pregateste sa apara. Ar putea fi unul care, de exemplu, nu vrea sa-si dea demisia din guvern. Unul caruia i s-a lipit scaunul de fund si nu se mai poate ridica. Oameni gen Carmen Dan sau Melescanu pot fi foarte periculosi. Astia sunt in stare sa „finalizeze” ce au inceput. S-a vazut pe 10 august anul trecut si s-a vazut si pe 26 mai la votul din afara. S-a vazut chiar si acum cateva zile in declaratiile „pro-rusesti” emanate de la MAE. Trebuie sa fim pregatiti sa anihilam din fasa orice astfel de emanat care ar dori sa distruga din nou statul de drept in Romania si sa ne arunce din nou in bezna istoriei. Priviti doar la Republica Moldova. Toate acele probleme au aparut datorita unei justitii slabite si aservite unor oligarhi.

  2. corect! Ideea cu unicameralul a fost o mare aberatie si am votat impotriva. Totdeauna trebuie sa existe o camera ponderatoare, nu intamplator parintii democratiei parlamentare au gandit asa sistemul.

    • […] Când vorbim de PSD poți să faci și parlament tricameral! Te ponderează Mitraliera Ciordache, Nicolicea și Șerban Nicolae de nu te vezi! Încearcă raționamentul nu raționalizarea….

  3. Daca tin eu bine minte, intrebarea a fost despre CEL MULT 300 de parlamentari. Nu 300. Eu cred ca 150 ajung. Daca Danemarca poate functiona cu 179 (unicameral), Norvegia cu 169 (unicameral), Finlanda cu 200 (unicameral), Noua Zeelanda cu cca 120 (unicameral), Taiwan cu 113 (unicameral), cred ca ne-om descurca si noi cumva cu 120-150.

    • Dacă criteriul unic de evaluare a acestei reforme este binarul „ne-om descurca”, atunci notez strict factual că nu doar 150 e ok, ci chiar și 1 (unu). Președintele partidului care câștigă alegerile devine unicul parlamentar, ne-om descurca fără îndoială și așa. N-aș ști ce argument pledând pentru reducerea numărului de parlamentari de dragul reducerii nu este deplin satisfăcut cu opțiunea mea, mai degrabă decât a ta. Plus că, dau în scris asta, am scăpa în felul ăsta și de OUG-uri.

      • Sa intelegem ca 2 „camere” controlate e borfasi sunt mai bune decat una controlata de borfasi. Eu as merge pe logica dumneavoastra si in loc de 1 camera sa punem 10, nu? Ce conteaza ca toate sunt dominate de PSD, important este ca da bine pentru oameni, nu sunt doua, nu e una, ci sunt 10 domnule! Asta da democratie.

        • 2 Camere controlate de borfasi?! Chiar asa sa fie, e mult mai greu sa le controlezi pe ambele, si infinit mai greu sa controlezi cat mai Multi parlamentari in fiece camera.
          Se da adesea exemplul Elvetiei, ca model pentru democratie, de unde varianta directa a acesteia face furori, dupa spusele unor politicieni autohtoni, printre care se numara chiar dl Basescu, cel ce a propus limitarea atat a numarului de alesi, cât si de camere. Pai intr-o democratie directa toti cetatenii statului respectiv sunt la vot parlamentari, chiar daca la dezbaterea in plen nu pot interveni direct. Iar noi vrem sa reducem numarul alesilor, pentru ca un singur vot al unui singur parlamentar sa poata perverti simultan nu 50 mii sau 100 mii de voturi electorale, ci de doua ori mai multe?! iar tartorii partidelor care incropesc listele electorale sa poata mai usor gasi vreo suta – doua de fideli ai propriilor cauze, pe care sa-i trimita in Parlament de pe locurile eligibile?! Si, nu in ultimul rand, vreun partidut nout, care ar vrea sa creasca si el, sa-i fie aproape imposibil sa prinda 3-4 locuri in legislativ la o prima incercare?! Caci a doua nu va mai fi.

          • Iată o părere pe care nu pot să o împărtășesc, o găsesc nejustificată atât empiric cât și analitic.

            Cu cât ar fi formată mai multe camere alese independent, cu atât captura instituției de legiferare ar fi mai greu de realizat, fără îndoială (la extrema cealaltă, dacă avem o singură cameră, formată dintr-o singură persoană, instituția este capturată automat de persoana respectivă).

            Pe de altă parte, acesta nu e singurul criteriu rezonabil pentru a evalua modul în care funcționează instituția: ea trebuie totuși și să ia decizii, de susținere a unui guvern, de adoptare de legi etc. Or, cele două criterii sunt în direcții opuse, iar un compromis absolut rezonabil între ele este de 2 (două) camere. De la 3 încolo avantajul suplimentar în sensul împiedicării capturii instituției devine absolut minimal, în schimb funcționarea parlamentului devine cu mult mai lentă și predispusă la blocaj. De asta, pe cât știu eu, nu există la ora actuală un parlament care să aibă mai mult de două camere, cel puțin în statele cu democrație consolidată. Echilibru este cuvântul cheie. Echilibru și control reciproc, baza unui sistem politic democratic.

            • Echilibrul de care vorbiti, exista in tara noastra la ora actuala, functioneaza el? Caci avem 2 camere. Daca nu, atunci rezulta logic ca doar simplul fapt ca avem 2 camere nu duce automat la un echilibru democratic si nici faptul ca avem o camera nu duce neaparat la o dictatura (care ea poate avea loc si in situatia celor 2 camere). Si atunci trebuie analizata cauza acestei situatii, care nu are legatura cu numarul de camere existente. Problema este in alta parte.

            • Există beneficii ale bicameralismului așa cum e el acum, fie și doar pentru că o lege este mai „expusă” publicului fiind necesar să parcurgă procesul legislativ în ambele, fie și tacit. Categoric nu e îndeajuns. În alte susteme bicamerale, cele două camere au puteri egale – o lege trebuie să treacă prin ambele în exact aceeași formă ca să poată fi adoptată. Așa a fost și la noi, până la revizuire, de altfel. S-a decis atunci că modelul nu e bun, e mult de discutat apropo de asta, dar modelul care l-a înlocuit e pripit și rău. Poate o să scriu și despre subiectul respectiv.

          • Daca tot dam exemple de prin alte tari, dati-mi si mie, va rog, exemplu de partidulet care a prins si el 2-3 locuri in cele două camere ale ansamblului legislativ federal american. Ca au 2 „camere”, deci clar ca trebuie ca un partidulet sa fi reusit sa intre macar in una din ele. E musai.

            Multumesc mult!

            • Acum, dacă aș fi rău, aș răspunde că vreme de un deceniu între 1890 și 1900, în legislativul federal au obțiut mandate reprezentanții Partidului Populist :-)

              Dincolo de asta, cele două camere ale congresului federal sunt alese pe un sistem de vot majoritar cu un singur tur de scrutin (cum e la primari, la noi, după 2012) – sistem care favorizează în timp coagularea a două partide mari. Sunt avantaje față de un sistem proporțional de vot – cum este cel pentru parlamentul național sau european, sunt și dezavantaje. Nu există gloanțe de argint, genul de măsuri pe care să le iei și să „facă totul să meargă bine”. Cuvântul cheie e moderație.

          • Realitatea este ca unii membri ai Parlamentului reprezinta 500 si nu 50000 de cetățeni.
            Ma refer la reprezentarea minorităților naționale altele decât cea maghiară, reprezentare care este o palmă dată democrației.
            Nu este vorba numai de numărul infim de cetateni pe care aparent acesti deputati ii reprezinta, ci și de modul cum sunt aleși acești reprezentanți
            Deputații minorităților voteaza in bloc ceea ce este f suspect, e greu de crezut că (pseudo)italienii, lipoveni, slovacii, ucrainienii, cehii, tatării, bulgarii, sârbii, tiganii etc, etc au aceleași interese in majoritatea actelor votate de Parlament.

            • E de notat în context cât de puțină lume care a propus transpunerea automată a referendumului din 2009 în lege și constituție au notat faptul că acești reprezentanți ai minorităților, în număr fix, își cresc „greutatea”, ponerea în parlament, proporțional cu scăderea numărului total de reprezentanți. La o singură cameră cu 200 de membri maxim, ponderea lor în deciziile parlamentare ajunge spre 9-10%, cât un partid mediu. Problema cu asta nu e statutul lor de reprezentanți (formal, cel puțin) al minorităților etnice, ci de ușurința cu care reglementările în materie fac ca aceste mandate să fie capturate într-un fel sau altul. În măsura în care grupul lor controlează majoritatea parlamentului, instituția întreagă e capturată la rândul ei, indirect.

      • Cele două camere ale parlamentului sunt alese de cetățeni, cel puțin așa a fost până acum – dacă nu vine mâine un OUG să schimbe asta. Din păcate, pe moment sunt alese în același timp și pe același sistem electoral, acest lucru care se poate schimba – cu grijă, desigur. Asta dacă nu cumva desființăm una, din motive de „ne-om descurca”.

        Nu, n-am propus mărirea numărului de camere, dacă doriți să purtăm un dialog trebuie să vă referiți la ce scriu, nu la altceva. Mulțumesc.

        • Chiar eram de acord cu tot ce ati scris in articol pana am ajuns la acest comentariu al dumneavoastra: „Din păcate, pe moment sunt alese în același timp și pe același sistem electoral”. Sugerati cumva ca ar trebui despartite alegerile pentru Senat si pentru Camera Deputatilor? Eu unul sunt exasperat de alegerile dese si pe motive diverse. Ca sa evit orice acuzatii de lene, am votat la toate alegerile din 1996 pana acum. Nu despre asta e vorba. Este vorba de faptul ca partidele sunt permanent in campanie electorala, permanent arunca in populatie cu diverse pomeni. Practic nu mai exista niciun moment in care sa se poata face reforme nepopulare dar corecte si al caror rezultat s-ar vedea in cativa ani. Nu, nu mai exista pentru ca tot timpul sunt niste alegeri care pot fi incurcate. Sa vedem ultima perioada: 2014 – alegeri prezidentiale si europarlamentare; 2015 – pauza (yeey); 2016 – alegeri locale si parlamentare; 2017 – pauza; 2018 – pauza (sau referendum pentru familie, se pune?); 2019 – alegeri europarlamentare si prezidentiale; 2020 – vor fi alegeri locale si parlamentare. Se poate observa ca pauza maxima intre alegeri este de doi ani. Mi se pare mult prea putin intr-o tara care are nevoie de reforma, de educatie, de un buget mai strans, de un aparat bugetar mai suplu. In fine, inteleg ca va inspirati din modelul american dar ceea ce merge la ei nu merge neaparat si la noi. Este o alta cultura, un alt tip de stat, etc.

          • Pai tocmai decalarea alegerilor pentru fiecare camera ar oferi alegatorilor posibilitatea de a -si corecta, cat de cat, erorile facute la precedentele alegeri, incluzand aici si absenta la scrutin. Acum romanii si-au luat revansa la Europarlamentare, a vor mai face odata la prezidentiale, poate chiar, cu lectia invatata, vor veni in numar mare si la locale si parlamentare, mizand poate mai mult pe caii tineri. Dar daca gresim in 2020?! Asteptam pana in 2024, cand vom avea din nou 5 randuri de alegeri, sa ne corectam optiunile?!

        • Avem o opinie politică diferită, atunci, în sensul în care, chiar dacă înțeleg argumentul tău, și îl consider până la un punct valabil, consider că trebuie să crească frecvența cu care electoratul se pronunță asupra modului de guvernare, într-un tip de alegeri sau altul. Sper să fii de acord cu mine că este o problemă dacă în doi ani sprijinul electoral pentru majoritatea de la guvernare se prăbușește, așa cum am văzut recent, dar electoratul NU are nicio posibilitate de a exprima cumva în mod formal această schimbare radicală de opțiune.

          Dacă ar fi să numesc o guvernare relativ recentă cu un program ambițios (nota bene, nu spun dacă și „bun”, e irelevant, fac doar o afirmație obiectivă legată de amplitudinea, ca număr și profunzime, a schimbărilor politice operate) aș zice că cel mai bine la acest capitol stă guvernarea Boc II. Mandatul acestui guvern a fost chiar un pic mai mare de doi ani, între 23 decembrie 2009 și 6 februarie 2012. Nu vreau să intru aici în multe detalii despre cum gândesc eu o viitoare arhitectură constituțională, de spus doar că NU mă gândesc la o copiere parțială și pripită a sistemului, extrem de diferit într-adevăr, din Statele Unite. Un mandat ordinar de guvernare va rămâne pe o durată de patru ani.

            • La așa ceva mă gândesc și eu. Dar modelul nu e exclusiv în cazul camerei federale superioare a Statelor Unite, și nici nu consider copierea mai departe a atribuțiilor acestei camere. Repet, orice schimbare de acest tip trebuie făcută cu foarte mare grijă și după o bună analiză, luând în considerare întreaga arhitectură. Metafora însăși o găsesc potrivită: Empire State Building arată foarte frumos, dar să iei oricare bucată de acolo și să o planezi pe casa poporului sau la cotroceni n-o să aducă în niciun caz vreo îmbunătățire a aspectului sau funcționalității acestor clădiri.

        • Și aș mai adăuga ceva: dacă ideea de a copia pe bucăți sistemul instituțional federal al SUA este neinspirată, pe de altă parte ideea, nu atât de a copia, cât de a compara și a înțelege resorturile după care a fost gândit și funcționează bine sau rău un sistem, nu doar că este inspirată, este absolut esențială în această discuție. Nu experimentăm cu revizuirea constituțională, că nu e genul de chestie pe care să o putem îndrepta rapid și fără dureri dacă se dovedește greșit, post-factum. Fie că e US, fie că e Moldova (nu neapărat ca exemplu bun) – lucru de care vorbeam în articolul precedent.

    • 300 de parlamentari erau calculați ipoteza că minoritățile vor avea în cotinurare câte un reprezentant in parlament. La 300 minoritățile au împreună 5%. La 150 forța lor ajunge la 10%. La 120 ele deja înseamnă 15%, adică un partid grasuliu, cu tot ce decurge din asta. Deci mare atentie la numere…

  4. Este sport national sa nu iti placa nimic din ceea ce exista si sa tinjesti la ce ar face X, Y sau Z.
    Asa s-a tinjit la Noua Republica, la Forta Civica, la M 10; acum avem PLUSR-istii ca speranta.
    Barna spune ca nu vor la guvernare, Ciolos il contrazice: vrem, daca…
    NB,
    la fel se intimpla cu tenismena Simona Halep: este terfelita de jurnalisti, bagatori de seama si hateri pen`ca nu sta acolo, pe locul unu, si ne face de rusie coborind niste locuri, deoarece mai ia si bataie. Semn de jigfnire nationala.
    In comunism aceasta atitudine de a critica totul era normala. Acum, de multe ori critica da seama de impotenta.
    Supara? atunci solutii… nu jelanii.

  5. Nu e cine știe ce victorie. Vorbim de un chinuit loc 3 după 6 ani de guvernare PSD. PSD e în continuare la butoane. Nici lebădă din poveste nu e chiar așa de imaculată ci mai degrabă o cioară vopsită prost la repezeală.

    „Opoziția” nu are pe moment nimic. Nici program de guvernare, nici buget nicio idee majoră de schimbare. Nimic. Doar ura și frustrarea lumii impotriva PSD. Cam puțin și mai ales foarte volatil. ..

    • Am în vedere unul din criteriile obiective și rezonabile care caracterizează un rezultat în alegeri: comparația în procente sau număr de votanți față de alegerile precedente. Între alegerile legislative din 2016, primele la care a participat USR (Plus neexistând la data respectivă), și cele pentru Parlamentul European de luna trecută, în interval de doi ani și jumătate, USR Plus au mai mult de dublul scorului în procente, și mai mult de triplul numărului de votanți. Aș zice că justifică expresia „rezultat excepțional”. Într-adevăr, după al doilea criteriu obiectiv și rezonabil – raportarea la concurenți în cadrul aceluiași rând de alegeri – rezultatul este un câștig, dar nu unul excepțional. Cât de pregătiți sunt pentru guvernare, asta e altceva.

      • Cred in continuare ca festivismul e deplasat.

        USR & Co. nu a luat niciun alegător de la PSD ci doar a ciupit ceva din electoratul PNL. Suntem după 6 ani de guvernare PSD catastrofală iar PSD împreuna cu taraba lui Ponta câștigă la scor europarlamentarele. Sigur toată lumea divide aiurea voturile și o numește „mare victorie a opoziției”. Ceea ce e o minciună sfruntată și deschide larg ușa următoarelor două eșecuri epice: localele & parlamentarele din 2020…

        • USR-ul a castiga acum datorita prezentei mai mari la vot, a celor multi care in 2016 nu s-au prezentat la urne.
          Atat PNL si USR/Plus vor castiga si mai mult daca prezenta va depasi 60 % si mai mult, PSD-ul batand pasul pe loc, ei n-au de unde creste, tinerii optand pt alte partide decat prafuitul PSD, pardon PCR.

        • Rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare 2019 arata in felul urmator:

          1. PNL – 27%

          2. PSD – 22,5%

          3. USR-PLUS – 22,4%

          4. PRO România – 6,6%

          5. PMP – 5,7%

          6. UDMR – 5,4%

          7. Alții – 6,1%.

          Deci, in capul dumneavoastra matematica sta in felul urmator:

          PSD + PRO Romania = 22,5% + 6,6% = 29,1 %

          Opozitia, compusa din, sa zicem, PNL + USR = 27% + 22,4% = 49,4%.

          Intra-devar, comform matematicii dumneavoastra de-acolo din state (fiecare tara are matematica ei, cu reguli diferite, specifice tarii respective) 29,1 % nu numai ca este mai mare decat 49,4%, dar este si „la scor”.

          Si da, USR a „ciupit putin din PNL”. Cat de putin, ne spun datele alegerilor precedente, unde PNL a inregistrat scoruri in jurul de 20, 41 %, iar USR a avut 8,92 %.

          Si s-a ovedit ca PSD a fost votat cam de acelasi numar de persoana ca atunci cand a castigat cu 45,67 %.

          Buna analiza ati facut, ca de fiecare data.

    • @Miron Damian: Indemnizația propriu-zisă a fost declarată neconstituțională sau legea în ansamblul ei, pe motiv de tehnică legislativă și bicameralism, cauză din care, fie vorba, a și respins-o apoi Parlamentul?

    • Indemnizația propriu-zisă, pentru că acest Cod prelua prevederile unei inițiative anterioare, declarate a fi neconstituționale. Conform precedentului foarte temeinic, Curtea nu se mai pronunță pe fondul unei legi declarată neconstituțională din motive extrinseci, ce țin de modul în care a fost adoptată. Asta nu înseamnă că decizia implică cumva că fondul ar fi fost găsit constituțional.

    • Nu, dar implică faptul că fondul n-a fost găsit neconstituțional, deci nu ne putem folosi de asta pentru a critica ordonanța care îl reia.

      Totuși, cred că sunt eu mai aiurea azi, așa că repet întrebarea: există o decizie a CC prin care este declarată neconstituțională ideea de indemnizație specială pentru aleșii locali?

  6. N-am priceput când a câștigat alegerile USR-Plus (eu știam că PNL).
    Și tot n-am priceput de ce blocarea mecanismelor emiterii ‘a-n-proasta a OUG-urilor și păstrarea unui parlament bicameral sunt capitale pentru menținerea (eu aș zice instaurarea) democrației. Este ca și când am avea o casă dărăpănată, săracă, afară e furtună, iar grija noastră primordială ar fi să re-aranjăm mobilele și să schimbăm șeful. Dup-aia urmează binăstarea. Sau nu?
    Eu nu-mi fac nici o iluzie din privința PNL-ului, iar la Barna-Cioloș când mă uit, mă gândesc la sindromul „nepoții lui Diaconescu” din vremea CDR și la concediatorul de mineri Victor Ciorbea, ajuns azi un milog la ușa PSD-ului, la dispărutul de pe radar Emil Constantinescu și la alți eliberatori ca ei. Mereu sperăm și mereu pierdem. Așa că, nu-i lebădă (nici neagră), ci girafă, dar am mai văzut.
    Mai apoi, cred c-ar fi bine să nu mai stăm cu capu-n traista presei autohtone și să ținem discursuri ca-n Piața Universității în 1990. Cred că până și Johanis a devenit un pion, iar lupii tineri care vin vor fi și ei la fel, la început chiar fără să-și dea seama. Nu neapărat comandați de „Soros”, ci duși de curentele unor procese obiective mai puternice decât parlamentul României sau președintele ei.

    • „N-am priceput când a câștigat alegerile USR-Plus (eu știam că PNL).”

      Le-a câștigat PNL, care, împreună cu USR – Plus, reprezintă „opoziția”. Asta am și scris. M-am referit în special la rezultatul USR – Plus, nu doar pentru că e unul extraordinar, așa cum am explicat mai sus, ci și pentru că ei sunt poate cei mai radicali în a susține o reformă a sistemului politic.

      „Și tot n-am priceput de ce blocarea mecanismelor emiterii ‘a-n-proasta a OUG-urilor și păstrarea unui parlament bicameral sunt capitale pentru menținerea (eu aș zice instaurarea) democrației.”

      Hm, dată fiind exprimarea, nu sunt sigur că percepem aceeași realitate, sau avem același dicționar. Vorbești de „instaurarea democrației” – ce ar presupune ultimul termen, respectiv toată expresia?

      • Da, USR+Plus sunt cei mai radicali si consecventi in dorinta schimbarii , fapt care acum le se imputa si lucru care nu este inteles in spatiul public, mai ales in presa.
        Nu este cumva acesta pozitie succesul lor de la ultimul vot ? eu cred ca da, cei care i-au ales dorind schimbari profunde si nu negocieri pe sub masa , la cafenele si nu mai stiu unde.

      • Percepem aceeași realitate, dar în moduri diferite, ceea ce nici nu-i rău, în principiu.
        Cu instaurarea democrației vreau să zic că mecanismele democratice, la noi, nu prea sunt unse, iar altele, care funcționează prin alte părți, nici n-au fost puse la lucru. Poate-i o viziune mai bătrânească sau bătrânicioasă, dar eu cred că atunci când gâtul justiției va fi scos de sub cizma politicului și a securiștilor, abia atunci, vom începe să funcționăm ca stat de drept și democratic, ca res publica, nu ca res privata.
        Și eu am votat USR-Plus, însă nu-mi fac iluzii: și ei vor lucra tot cu materialul care există acum. Nu cred că au 15000 de specialiști care scriu acum programe de administrare justă, inteligentă și eficientă a comunităților lor. Dar pot face ceva, evident. Puteau să-l trimită în PE pe Mihai Goțiu, spre exemplu, nu pe Ghinea sau Pâslaru, ca să fie vocea celor care nu vor ca România să ajungă în 2030 un semi-deșert.
        Luați-o ca părere pur personală, în logica unei experiențe de viață, cu învățăminte rezultate din observarea a ceea ce se întâmplă la coliziunea dintre planurile politicienilor tineri și realitate. Pe de altă parte, am oarece referințe despre persoanele în cauză și știu că și ei, ca și mulți contributori, helas!, încearcă să rezolve procedural probleme care țin mai mult de fond. Managementul unui proiect pe fonduri europene presupune altceva decât guvernarea unei țări pe mentalități balcano-ortodoxe. Dacă confundăm administrația și managementul cu politica, nu va fi bine pentru noi.

  7. In contextul romanesc, bicameralismul pare sa fie doar o piedica de conjunctura, o solutie de moment care azi functioneaza, maine nu. Ambele camere sunt alese fix prin aceeasi procedura. Daca iti poti asigura o majoritate la alegerile parlamentare, o vei asigura in ambele camere.

    Cine crede ca Liviu Dragnea s-a impiedicat de bicameralism vede politica alb-negru. De fapt e in nuante de maroniu. Baronasul de Teleorman s-a impiedicat de ceilalti baronasi din alte judete ale tarii. Atat. Dupa alegerile din 2016 nu le-a mai stat in cale nici o institutie. Cand au vrut sa faca ceva in interesul partidului, au facut-o imediat. Cand Dragnea&co au incercat sa-si consolideze puterea in partid, s-au blocat in birocratie.

    Parlamentul Romaniei este, de facto, unicameral, pentru ca toti parlamentarii sunt alesi prin aceeasi procedura. Agitatia dintre Senat si Camera Deputatilor este doar una birocratica. Daca vrem parlament bicameral, ar trebui mai intai sa vrem (ca popor) sa ne recunoastem elitele. Asta sigur nu se va intampla. Populatia Romaniei ar trebui mai intai educata, inclusiv adultii. Pe cei prea batrani ca sa-i mai inveti ceva va trebui sa-i lasi sa moara.. deci minim 25-30 de ani. Daca incepem azi. Intrebarea dificila este: cine se sacrifica?.. Poti trai 30 de ani fericit in alta tara, realizandu-ti potentialul, crescandu-ti copiii in siguranta, in civilizatie. Sau poti sa ramai in Romania, unde nici nu vrei sa mai ai ai copii cand te uiti in jur. O faci din „patriotism”? Un cuvant golit de continut in contextul globalizarii. Prietenii mei din Londra sunt la fel de buni ca aia din Bucuresti. Vacantele mele in Alpi sunt la fel de interesante ca cele din Carpati. De ce sa lupti pentru o tara, pentru un popor care oricum nu te vrea?..

    • „In contextul romanesc, bicameralismul pare sa fie doar o piedica de conjunctura, o solutie de moment care azi functioneaza, maine nu. Ambele camere sunt alese fix prin aceeasi procedura. Daca iti poti asigura o majoritate la alegerile parlamentare, o vei asigura in ambele camere.”

      Așa este, deși așa cum vedem, la presiunea publică, așa cum e normal, disciplina și afilierea la partide se erodează. Sigur, poate nu cât am putea considera fiecare că e îndeajuns, e o disproporție masivă între procentul de voturi luat la ultimele alegeri naționale de PSD, și numărul de parlamentari pe care încă se poate baza. Alinierea totală a camerelor în acest fel se poate și, zic eu, dată fiind experiența recentă, ar trebui schimbată – cu una din ele având rol de a pondera excesele celeilalte, sunt modele testate pentru asta. Desigur, însă, nu poți face asta decât dacă există această a doua cameră.

      • Echilibrul puterilor in stat nu se realizeaza prin subminarea functionarii uneia dintre puteri. Asa cum astazi PSD se chinuie sa treaca niste legi proaste, maine se vor chinui altii sa treaca niste legi bune.

        Parlamentul are rol legislativ in numele si interesul electoratului, conform Constitutiei (articolele 8 si 69). Daca nu este clar, atunci poate ca ar trebui initiata o modificare a Constitutiei Romaniei, inclusiv pentru a adauga si obligatia respectarii legii fundamentale, sub pedeapsa pierderii mandatului. Cum? O CCR independenta de parlament si o limita de legi (si ordonate guvernamentale..) declarate neconstitutionale, peste care iti pierzi temporar si apoi definitiv pozitia din parlament si/sau guvern.

        Teoretic, dezbaterea ar trebui sa fie pur de doctrina politica – stanga/centru/dreapta. Pentru asa ceva nu ai nevoie de doua camere. Daca a castigat un partid cu doctrina de stanga, atunci asta este vointa electoratului si directia in care se indreapta tara. Ne place sau nu, democratia este dictatura mediocritatii.

        • Cum s-ar defini într-un act normativ suprem (constituție) ce anume reprezintă „o lege bună” ? Ar fi așa de simplu dacă s-ar putea, nu? Or, e imposibil. Oportunitatea unei măsuri e la nivel de apreciere personală, care poate varia radical atât în spațiu, legea care mie îmi pare foarte bună altuia s-ar putea să i se pară foarte proastă, și/sau în timp, legea care îmi părea foarte bună acum ceva timp, acum îmi pare foarte proastă. Poate mi-am schimbat eu părerea, poate s-au schimbat circumstanțele.

          Ce facem dacă o definiție fixă și obiectivă, și cu atât mai puțin una de pus în vreo lege, e imposibilă? Facem ce face toată lumea, ne bazăm pe un proces rezonabil și pe o ficțiune legală. Procesul rezonabil este că alegem periodic reprezentanți, care cer și primesc un mandat politic în cadrul unor alegeri libere, pluraliste etc. Îi alegem și îi punem în instituții numite reprezentative, instituții care adoptă apoi legi în cursul unui proces elaborat de dezbatere, inclusiv publică, și prin votul liber de orice constrângere formală al majorității membrilor. Ficțiunea legală este că rezultatul acestui proces, legile adoptate în acest mod, sunt „bune”. Așa le definim, sunt „bune” în virtutea faptului că au fost alese în acest proces, în toate detaliile lui, pentru simplul motiv că nu avem alt proces realizabil ca să fie și mai bun în această privință.

          • Bunul simt decide care legi sunt bune si care nu. Dar cred ca momentan ar fi suficient daca ar respecta Constitutia Romaniai. Caz in care CCR ar trebui sa nu fie subordonat fortei politice majoritare. Din pacate, stim cu totii realitatea – Valer Dorneanu, fostul consilier al lui Ion Iliescu, comunist de nadejste, pesedist de nadejde, conduce CCR. Culmea, nici macar nu s-a pus problema echidistantei, desi este in cea mai inalta functie de judecator a tarii. Toata lumea stie ca CCR este o institutie subordonata parlamentului.

          • Cum ar arăta formularea incidentă în constituție și în lege? Se adaugă un aliniat la Titlul III („Autoritățile publice”), Capitolul 1 („Parlamentul”), Secțiunea a 3-a („Legiferarea”), Articolul 76 („Adoptarea legilor și hotărârilor”) cu următorul conținut :

            „(4) Sunt constituționale doar legile care au bun-simț” ?

            • In primul rand, conceptul de „bun simt comun” se dezbate in teoria Dreptului si este prezent inclusiv in codul civil, prin expresia „de buna credinta”. Deci nu ar fi ceva nou, desi probabil exprimarea ar fi diferita daca am intreba un expert. Nici in Constitutie nu ar fi ceva nou. Exista deja articolul 47 – „trai decent”. Nici macar nu este nevoie!.. Sa nu uitam ca parlamentarii depun un juramant la preluarea mandatului.

              Dar nu despre asta scriam eu, ci despre responsabilizare. Parlamentarul care propune si/sau voteaza legi neconstitutionale, mai este in slujba poporului? Mai sta in picioare prezumtia de buna credinta? Isi respecta juramantul dat la inceputul mandatului?
              Responsabilizarea se poate face simplu, cu alegeri anticipate partiale. Daca reprezentantul poporului insista sa calce stramb de nspe ori, sa se intoarca la alegatori si sa le ceara confirmarea mandatului.

        • „Echilibrul puterilor in stat nu se realizeaza prin subminarea functionarii uneia dintre puteri.”

          Asta este absolut adevărat. E „control și echilibru” NU „blocaj și competiție”. E unul din motivele pentru care la noi, la fel ca în aproape toate sistemele politice democratice, cadrul de funcționare al întregului stat, cea mai importantă activitate politică și anume legiferarea pozitivă, se face exclusiv în parlament, NU i se admite competiție în atribuția asta. Unica autoritate legiuitoare a țării, articolul 61.

          Orice interferență în activitatea asta este interzisă. Sunt protecții peste protecții. Mandatul imperativ e anulat, la fel ca în toate democrațiile. Camerele sunt autonome în adoptarea și aplicarea regulamentelor, la fel ca peste tot. Parlamentarii au imunitate totală pentru activitatea lor (nb!), la fel ca peste tot. Nu li se poate impune de către nimeni și în niciun fel adoptarea unei anume legi, la fel ca peste tot. Pot fi cenzurați, de constituție (desigur) în interpretarea Curții Constituționale, pot fi cenzurați de președinte printr-un tip de veto specific, pot fi cenzurați de un referendum declanșat de președinte. Dar nu pot fi obligați de nimeni și în niciun fel să adopte o anumită soluție legislativă sau alta. Dacă poporului suveran consideră că reprezentanții lui nu îl reprezintă, alege alții.

    • Aveti dreptate, bicameralismul in parlamentul romanesc nu functionaeza datorita acestui sistem de vot respectiv a alcatuirii reprezentantilor senatului.
      Solutii ar fi , algerea senatului la mijlocul unei perioade de legislatie astfel incat sa poate exista acest control veritabil intre cele doua camere cu majoritati diferite.
      Senatul s-ar putea alcatui din reprezentantii regiunilor si nicidecum ai judetelor dupa alte criterii decat cele de pana cum asa cum din randul sau sa poata face parte si reprezentanti ai societatii civile alesi direct de cetateni, oricine fiind liber sa candideze.
      Poate o federalizare a Romaniei dupa model german ar putea fi o solutie, regiunile deja stabilite putand fi entitatile acestei noi reoganizari care cu siguranta ar fi mai benefica in contexul european si al integrarii in Europa.
      Se pot face multe inspre folosul nostru , ai cu cine ???

      • Mă îndoiesc că federalizarea ar fi privită cu ochi buni de populația României, și că ar fi ușor de pus în practică. Fără să exprim o opinie politică în speță, notez doar că România s-a format acum un secol integrând provincii aparținând altor imperii într-un stat unitar. Statul nostru nu are o tradiție federală, din contră. Dar ăsta e poate alt subiect.

      • „reprezentanti ai societatii civile alesi direct de cetateni”?.. Aceeasi supa reincalzita. Reprezentantii regionali alesi prin vot direct nu sunt cu nimic diferiti de senatorii alesi astazi.

        Poate ca alternarea alegerilor intre camere la 2 ani ar forta partidele sa fie mai atente la vointa electoratului, dar mai probabil vom avea rezultatatul opus – incurajarea populismului. Degeaba ne jucam cu conceptele democratiei pentru a atenua efectele problemei. Trebuie sa atacam direct cauza. Cauza este evidenta – calitatea democratiei este data de calitatea electoratului. De aceea tarile cu cele mai avansate sisteme de educatie, care pun accent pe dezvoltarea individuala, constiinta civica si valori sociale, se afla constant in top la calitatea vietii.

  8. Eu unul m-am cam lamurit, cel putin cat priveste indemnizatia speciala de varsta pentru alesii locali: nu doar ca n-am gasit nicio decizie a CC care s-o declare intrinsec neconstitutionala, dar am gasit una care o declara substantial constitutionala, anume D. 22/2016, care, la paragraful 51, vorbeste despre „dreptul exclusiv al legiuitorului de a acorda astfel de indemnizatii”.

    Amuzant e ca, in aceeasi decizie, CC declara neconstitutional textul care instituia respectiva indemnizatie (constatand incalcarea art. 16(1) din Constitutie), deoarece legiuitorul o prevedea numai pentru o parte dintre alesii locali, nu pentru toti.

    Pe scurt: nu doar ca e constitutionala „pensia speciala”, dar, daca te hotarasti sa o dai, trebuie s-o dai la toti, nu doar la unii.

    Exista, e adevarat, si o opinie concurenta, in sensul ca nu incalca 16(1) s-o dai numai unora – opinie care, mai putin rigida decat solutia adoptata, as zice eu ca e si mai corecta.

    Cam asta cu exemplul dat de tine. Iti multumesc pentru disponibilitatea de a dialoga: sper s-o mai facem. :)

    • Mă bucur că ai găsit decizia, despre ea vorbisem destul de clar mai sus. Însă o citești (citezi?) trunchiat, ajungând la o concluzie exact opusă celei la care a ajuns Curtea acolo. „Astfel de indemnizații”, pe care legiuitorul are dreptul să le acorde unei (sub)categorii cu respectarea prevederilor privind nediscriminarea, sunt explicate anterior, în același paragraf : „diverse categorii de indemnizații care NU intră în sfera de reglementare a art.47 alin.(2) din Constituție”. Sublinierea mea. Aliniatul respectiv prevede dreptul la pensie. Pe scurt, ce spune Curtea în decizia respectivă este că parlamentul a legiferat, desemnând-o ca „indemnizație”, ceva ce în mod esențial este o pensie, și încă una de serviciu (paragraful 41). Or, o pensie de serviciu nu poate fi justificată în acest caz, fiind o situație foarte diferită decât cea a magistraților (paragraful 50). Ai citat trunchiat paragraful 51, și ai lăsat pe dinafară acestea două. Rămâne deci cum am stabilit eu, o „pensie specială” (de serviciu) pentru aleșii locali, deghizată în noțiunea vagă de „indemnizație pentru limită de vârstă” nu e constituțională.

      https://www.ccr.ro/files/products/Decizie_22_20161.pdf

  9. USR-Plus , orbitoarea lebada alba !!
    va rog sa-mi explicati si mie titlul, in textul de mai jos e greu sa deslusesti legatura intre acesta si text sau poate sunt ceva mai greu e cap.
    De un viitor Dragnea sper sa nu avem placerea doar cu conditia ca romanii sa si-l doreasca din nou. Nu stiu care pot fi speculatiile in spatele acestor randuri in urma unui vot care a demonstrat tocmai contrariul, nu mai vrem un nou Dragnea.
    Stiu ca nerabdarile sunt mari si ne dorim instantaneu schmibarea guvernului, parlamentului, a legislatiei, a avocatul poporului, a nu stiu mai ce.
    Cu rabdare se rezova mai multe cu toate ca si aceasta isi are niste limite, in politica e altfel de cat in viata cotidiana.
    Cu ce na ajuta supozitii de genul ” ..daca l-ar fi suspendat..pe Johannis „. Nu l-a suspendat de frica, din calcul politic gresit, mai conteaza ?
    Ordonante de urgenta ??!! au fost si vor mai fi pana cei din guvern vor intelege cuvant cu cuvant de ce inseamna „ordonanta de urgenta”.
    Ar fi mai bine sa se renunte de tot la ele sau sa fie specificat intr-o eventuala schimbare a constitutiei, ordonantele de urgenta se pot emite doar in cazul unui razboi sau a unui cataclism natural, altfel legile trebuie trecute prin parlament. N-ar fi mai simplu ?
    Insa care parlament ? uni / bicameral sau deloc cum sugerati in ultima fraza, il vom desfiinta cu veselie. Chiar noi sa fim cei care darama democratia ? cu toate neajunsurile ei.
    Se poate discuta despre cum ar putea functiona mai bine parlamentul insa sa ne gandim la desfiintare completa a sa pt ca nu s-au gasit inca destui parlamentari care isi merita acest loc e cale lunga. Si ce ar putea sa punem in locul sau ? gasim aici un raspuns pe masura.
    Am fi iar !!! unici, inventarorii unei , nu stiu cum s-o numesc, societati nemaipomenite.

    • Titlul e identic cu cel al articolului de acum cinci ani (actorul politic fiind schimbat), admit că fără explicația de acolo e foarte confuz – scuze.

      „De un viitor Dragnea sper sa nu avem placerea doar cu conditia ca romanii sa si-l doreasca din nou. Nu stiu care pot fi speculatiile in spatele acestor randuri in urma unui vot care a demonstrat tocmai contrariul, nu mai vrem un nou Dragnea.”

      De asta am scris că nu-l știm, și poate nu se știe nici el. Făcând un exercițiu mental, presupunând că am fi știut pe deplin, întregul electorat, modul în care va guverna PSD și ALDE, alegerile din 2016 ar fi avut același rezultat? Pot presupune, după rezultatul recent, că nu.

      Problema e că nu avem cum să știm viitorul, niciunul dintre noi. Sigur, deja o parte din lume știa (ar fi trebuit să știe, măcar) că are o condamnare penală la activ, cu toată dezinformarea care era la vremea respectivă și persistă și acum legată de temeiul și justețea acestei condamnări. Dar cine va fi crezut că va instiga la emiterea unor OUG-uri și legi care să maltrateze în acest fel justiția? Nimeni nu știe viitorul. Din păcate, ar trebui măcar să ne amintim asta, privind spre trecut, că a fost viitorul incert al unui trecut și mai îndepărtat.

      • Err, PSD si-a pastrat in mare parte electoratul. 3 milioane de romani ii voteaza in continuare neabatuti. Cu putina atentie la imaginea publica, fara domnu’ dragnea si garnitura acutala de PRMisti, ponta si tariceanu mai aduna inca un milion. Si din nou la parlamentare, unde nu mai voteaza diaspora si lumea e mai chilll au din nou majoritate cu UDMR.

        E vag irelevant daca votam de 7 ori pe an, atata timp cat intre 3 si 4 milioane dintre noi sunt sclavii unui sistem condus de oligarhi.

        • Ai pus un milion în plus :-) Pot presupune că în mare măsură (și) aceștia îi votează pentru că așa consideră de cuviință. Dacă PSD – ALDE ar fi avut posibilitatea să-și oblige „sclavii” să voteze, și-ar fi conservat scorul din 2016, presupun…

          Mă rog, nu sunt foarte sigur ce are a face asta cu subiectul articolului.

        • Nu sunt convins, PSD-ul a pierdut multi simpatizanti. Cu Dragnea disparut exista pericolul ca eil sa se reinventeze insa cu actuala garnitura sansele sunt reduse.
          Locul lor este acum in opozitie sau mai bine ,disparitie completa din viata politica.
          Acest partid nu-si mai are locul in Romania si dupa 30 de ani ar trebui ingropat definitv comunismul impreuna cu PSD.

          • Nu, un partid dispare numai daca nu mai reprezinta pe nimeni. PSD-ul este, deocamdata, reprezentantul cel mai autorizat al etatismului in Romania. Va disparea numai daca doua conditii sunt indeplinite, simultan: o calitate execrabila a leadership-ului – asta e indeplinita – si un partid concurent si credibil – mai avem putin de asteptat, desi Ponta se straduieste. Pentru ca inclinarea electoratului romanesc spre etatism e mai mare decat in restul Europei, un astfel de partid are viitorul asigurat.

      • Dupa votul fulminant obtinut de Johannis , electoratul „s-a relaxat” crezand ca presedintele poate rezolva toate problemele, s-a inselat amarnic , presedintele nu poate rezolva „nimic” comparativ cu guvernul si parlamentul.
        In ultimii 2 ani romanii s-au putut convinge de propria greseala, neimplicarea si prezenta la vot extrem de redusa la parlamentare a produs 3 guverne incompetente si un Dragnea.
        Sper ca alegerile din mai sa fi fost trezirea,
        S-a stiut de cum va guverna PSD-ul , au fost destule voci care au avertizat ca programul lor este utopic si nerealizabil insa nimeni n-a vrut sa le asculte din contra, au fost combatute cu vehementa.
        Se stia la fel de bine ca justitia va fi asaltata dupa actiunile DNA-lui dar pe cine interesa justitia la vremea respectiva ?
        Cei care s-au prezentat la vot s-au lasat orbiti de promisiuni iar cei au stat departe, dupa modul, n-avem pe cine alege, au avut de tras ponoasele, ghinon.
        Iata ca exista alternative, USR/Plus, un PNL care mai de rezolvat niste prbleme interne, PMP a lui Basescu.
        Pentru o event. coalitie de guvernare intr-un viitor guvern indeajuns daca romanii vor.

        • Da, așa aș zice și eu – dar n-aș găsi vină electoratului, nu în raport cu așa-zisa „elită”. Încă citesc comentarii care spun că România ar avea un regim prezidențial, nu are, în elementele lui cheie avem un sistem parlamentar. Încă sunt atâția oameni care îi reproșează președintelui Iohannis că nu face chestii pe care, conform constituției, nu ar avea cum să le facă, de exemplu să impună un anume premier, sau să dizolve parlamentul. Nu-i pot ține vină omului de rând, care are altă treabă toată ziua decât să învețe subtilitățile legilor noastre fundamentale, și să corecteze specialiștii lui pește prăjit care îi spun altceva. A crezut că președintele e demnitatea cea mai importantă, a votat acolo cuminte, s-a relaxat doi ani mai târziu.

          Între timp, electoratul învață.

          Așa cum învață și despre nocivitatea OUG-urilor, în special legate de legile justiției, dar nu numai. Asta au votat majoritatea la referendum, dacă îi întrebi. „Să lase justiția în pace, să nu mai dea OUG-uri”. Pe bună dreptate. Populația dă un mandat politic, negativ mai degrabă decât pozitiv, semnalizând o problemă mai degrabă decât o soluție. Oamenii au avut o problemă cu parlamentul în 2009. Oamenii au o problemă cu OUG-urile acum. E treaba specialiștilor să propună soluții (care să nu fie probleme mai mari) și a reprezentanților să și le asume, dacă le consideră bune, și să le pună în practică.

        • Pe undeva constat o oarecare jena de a spune clar un adevar cam rusinos dar…
          Din observatiile mele, care evident nu pot fi luate cu valoare statistica, votantii PSD considera condamnarea lui Dragnea incorecta si pe el nevinovat; consideradecizia, fie -unii- nelegala (tribunalul si DNA l-au condamnat pe nedrept) fie -ceilalti- facuta pe o lege nedreapta, lege care (normal!!) trebuie schimbata.
          Este un fel de reminiscenta a educatiei din anii 60-70 cand erau ridicati in slavi comunistii care au activat in ilegalitate (in mod „justificat” primeau pensii speciale.
          Ciudat e ca destui dintre acestia au „educatia” facuta ceva mai incoace, cand se putea spune ca ilegalistii au fost de fapt, (cu buna stiinta sau nu) angajati in slujba unei puteri straine care in niciun caz nu ardea de dorinta ca Romania sa fie o tara puternica si dezvoltata.
          In orice caz, ambele au fost argumente puternice pentru ei sa nu absenteze de la vot pentru PSD.
          O fi, vorba Vioricai Dancila, ceva „cultural”?
          Ceva ce nu trebuie ignorat, in orice caz.

          Acum, cu dragnea in puscarie si tendinta liderilor PSD de a se delimita de el, acestia sunt cam dezorientati. „Bine”le nu mai e a sa de clar.
          NB. Nu vorbesc despre „stirbi” si „analfabeti functional”

  10. Încerc să înțeleg din postare și comentarii care este mesajul: că nu trebuie să avem un parlament unicameral și nici un număr mai mic de parlamentari?
    Dacă de asta este vorba, ei bine, chestiunea a fost deja tranșată de cetățeni, la un referendum de acum 10 ani, identic cu cel din 26 mai 2019 dar ignorat complet de clasa politică, de la un capăt la altul, chiar și în prezent. Curat democrație. Dacă nu o fi bine, oamenii ar trebui consultați din nou.
    Așa cum au observat mai mulți comentatori, bicameralismul românesc este unul de formă (camera superioară este aleasă identic ca și camera inferioară) și, paradoxal, PSD – ALDE are în prezent o majoritate mai mare în Senat, unde sunt mai puțini parlamentari, decât în Camera Deputaților. Până acum nu știu de vreun abuz care să fi fost blocat/întârziat de acest bicameralism, care, în schimb, asigură mai multe sinecuri politice.
    Dacă USR – PLUS ”sunt cei mai radicali în a susține o reformă a sistemului politic”, de ce nu se vede asta într-un proiect închegat în acest sens? Pentru reforma sistemului politic sunt necesare modificări ample ale Constituției pentru a face din România un stat funcțional – am menționat aici – http://www.contributors.ro/editorial/a-ii-a-republica/ – că este momentul pentru o reformă ambițioasă dar nu am văzut vreun feedback cât de timid din partea clasei politice de îmbrățișare a acestei idei.

    • Tot în 2009 electoratul român s-a pronunțat și privind președintele preferat, probabil că dl Iohannis ar trebui să-i lase cuminte locul predecesorului. În rest, n-aș relua răspunsurile date deja.

      • Acum, exagerati.
        Electoratul s-a pronuntat pentru un presedinte cu mandat limitat in timp.
        Nu-i totuna cu un referendum pe o tema data si termen neprecizat.
        E drept ca asta cu 300 a fost un fel de decizie luata „la manie” dar a si fost desconsiderata in mod cras.
        Eu sunt sigur ca la o repunere in discutie rezultatul ar fi altul. Dar ar fi necesara si o dezbatere fiindca doar a alege intre 300 sau nimic e ca si bancul cu „adam o alege pe eva” sau ramane sa umble singur cu pacatele lui.

        • Exagerez, fără îndoială. Demonstrativ. Sunt două categorii de lentile pe care le poți pune între audiență și obiect. Una care mărește imaginea, dacă vrei o exagerează, oricât de mult, și una care o deformează, oricât de puțin. Una care arată, una care ascunde și ascunde că ascunde. Pe care dintre ele o folosesc aici?

          Asta am făcut și mai sus, când am propus retoric un parlament nu doar unicameral, ci și unipersonal. Cu siguranță că e o exagerare, admit imediat: să restrângi un parlament de la 450 la 300 de persoane e cu totul altceva decât să-l restrângi de la 300 la 1. E o exagerare menită să vedem în întregul lui detaliu argumentul „ne-om descurca și așa”, sau cel care spune că trebuie restrâns parlamentul pentru că acolo sunt sinecuri. Lentila mea l-a apropiat, cu mult, fără să-l deformeze deloc.

          E diferit aici? Nu cred! Adică, dacă discutăm pe lege, ambele cazuri sunt clare: conform constituției am ales în 2009 un anume președinte pentru un mandat fix de cinci ani, imposibil de reînnoit. Conform constituției, am votat la un un tip de referendum numit de arbitrul constituțional cu termenul „consultativ” în mod oarecum impropriu, în lipsa unui termen dedicat în literatura română de specialitate corespunzător celui englezesc „non-binding”. Un referendum neobligatoriu (tradus mot-a-mot), care într-un mod imediat și evident, aș zice chiar pe dicționarul comun, …nu e obligatoriu. Da, rezultatul lui nu poate fi ignorat în valența lui de cenzură legislativă, decizia Curții e clară – referendumul validat oprește parlamentul în exercițiu să adopte o soluție legislativă care tinde să încalce voința populară exprimată formal acolo. Dar nu obligă, nu impune sub absolut nicio formă parlamentului o anumită soluție legislativă. ASTA e singura tranșare, restul sunt povești vânătorești și populism gol.

          Dincolo de legaleză, cu siguranță există un mandat politic, la fel cum e cel dat în orice tip de algeri, de altfel. Mandatul politic (în sensul de obligație de acest tip, nu de demnitate ocupată) a fost dat președintelui ales în 2009 și s-a încheiat de bună seamă în 2014 (unii ar zice în 2012), și încheiat a rămas. E o exagerare(sic!) să pretinzi că ar mai avea orice urmă de legitimitate și de forță acum. La fel, dacă e o idee sau proastă bună din punctul de vedere al unui partid ca un referendum să fie pus într-un fel sau altul în practică sau nu, asta evaluează și își asumă fiecare dintre ele. Doar că și discuția aceea s-a încheiat de fapt acum 7 ani. Referendumul din 2009 a fost ignorat din câte știu de toate partidele înafară de PDL (ulterior PMP), la vremea respectivă. Partidele acestea au câștigat categoric următoarele alegeri libere pentru parlament, următoarea exprimare a suveranității naționale, conform constituției. Caz închis și ăsta.

          • De acord. (adica suntem de acord)
            Caz inchis, insa produce efectele pe care le-ati descris: ne impiedicam de el.
            Reformarea sistemului uni-bi-policameral este necesara, re-punerea in dezbatere a temei merita facuta chiar si din motivul ca exista acel referendum care face efect aiurea, fiind depasit de situatia din teren. N-ai cum sa-l ignori pana nu-i anulezi si in mod formal efectele.

          • Categoric! De altfel, chiar la subiect: cred că nu trebuie să argumentez care e problema principală și urgentă a constitutției noastre, după opinia mea (mă simt ca unul care umblând în fundul gol ani de zile prin oraș simte nevoia să explice că nu ține prea mult cont de normele sociale). Ei bine, fie și așa, dacă cineva ar veni acum și ar spune „Miron Damian, monomaniacule, uite îți propun revizuirea asta: Art 1. Delegarea legislației primare este interzisă, Articolul 115 din constituție e abrogat”, ești de acord, firește – răspunsul meu la asta ar fi un prompt și deplin convins „nu”. Chiar așa. La fel ar fi dacă ar zice, uite, pari băiat deștept, vino tu cu un proiect de constituție, și-l votăm. Nu, mulțumesc. Am idei, le pot susține în dezbatere. Mai mult, nu, și n-aș da niciodată pe mâna unui singur om legea fundamentală, pot fi eu însumi ăla.

            Dar nu trebuie desființate OUG-urile? Ba bine că nu! Cât de iute. Dar în niciun caz și nicio circumstanță revizuirea legii fundamentale nu se face cu sapa, cu bâta, cu toporul, cu un videoclip pe agrotv în care un Gigel aruncă pe câmp o cameră de tractor, că doar arhitectura instituțională și mecanica agricolă sunt chestii dacă nu identice măcar similare. Nu. Și nici de o persoană, poate fi președinte, poate fi oricine. Revizuirea constituțională e chirurgie pe creier, se face de specialiști, după dezbatere atentă, comparând cu alte sisteme, cântărind orice acțiune, cu atenție maximă.

            Poporul, în marea lui înțelepciune, (nu glumesc aici), a detectat în 2009, și în 2019, o problemă. Au o problemă cu parlamentul, au o problemă cu OUG-urile și maltratarea justiției, și borfașii care ajung în vârf. E rolul și capacitatea lui să vadă probleme. E rolul specialiștilor să le ofere soluții. E rolul politicienilor să își asume responsabilitatea pentru introducerea și efectul acestor soluții.

      • Votul pentru presedinte s-a respectat, mandatul acela a fost dus până la capăt. Punct.
        Referendumul nu a fost respectat, măcar în sensul unei discuții privind implementarea sa, așa că oamenii au tras concluzia că ceea ce vor ei oricum nu contează și așa a ajuns PSD să pară mare și tare. Nu există, într-adevăr, referendum consultativ (i.e. care poate fi ignorat, pur și simplu) în nicio democrație care se respectă.
        În rest, tot nu ați explicat care este mesajul pe care vreți să îl transmiteți.

        • „Nu există, într-adevăr, referendum consultativ (i.e. care poate fi ignorat, pur și simplu) în nicio democrație care se respectă.”

          Iată o afirmație de un fals strident, e drept că dacă pentru cineva care nu vrea să înțeleagă diferența dintre un mandat politic și o obligație legală, falsitatea afirmației ar putea să-i scape, mă tem că n-aș ști ce să fac în acest caz.

          Notez opinia că ascensiunea PSD se datorează lipsei implementării referendumului sau a discuției privind subiectul. E bizară, complet contraintuitivă, dacă ținem cont că e partidul direct răspunzător de asta! Pe același tipic pot considera discuția încheiată, opinând că alegătorii români care s-au dus să voteze la referendumul respectiv pentru opțiunea DA au dorit de fapt să susțină versiunea NU.

          În ce mă privește, consider că electoratul în 2009 a considerat că parlamentul român are o problemă, fie în componența și evoluția de la acea dată fie instituțională, la fel cum consider că electoratul român consideră acum că e o problemă cu OUG-urile, în special folosite ca instrument de modificare a legilor justiției. Am scris asta, am scris extensiv și altele și am răspuns la ce întrebări și obiecții s-au adus la articol. Dacă aveți, vă rog. Dacă nu, dialogul nostru se oprește aici.

          • Măcar să fi fost vreun dialog până acum. Nu am vrut decât să lămuriți mesajul pe care îl transmiteți, ca și alți comentatori. Cu toții am primit doar axiome, afirmații neclare și mult dispreț față de cam orice comentariu. De ce ați mai scris aici, pe o platformă dedicată dialogului, si nu pe Facebook, de exemplu, unde puteti bloca comentariile?
            Am spus ca ignorarea rezultatului referendumului din 2009 a avut o contributie la absenteismul in crestere la ultimele alegeri (alegatorii nu fac nuante sofisticate intre un referendum consultativ si unul obligatoriu si doar constata ca ceea ce pun in ei in urna nu are nicio urmare), cu exceptia datei de 26 mai, cand oamenii au avut din nou o miza si asta i-a mobilizat. Daca se merge pe aceeasi linie, absenteismul va reapare, mai mult ca inainte, si asta va folosi PSD, al carui bazin electoral va conta mai mult. Asa ca nu exista niciun “fals strident” in faptul ca referendumul nu este niciodata un moft, cel putin prin prisma art.2, alineat 1 din Constitutia Romaniei care spune foarte clar ca “ Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”

            • ”Am spus ca ignorarea rezultatului referendumului din 2009 a avut o contributie la absenteismul in crestere la ultimele alegeri”

              Realizați, pot presupune, că ce ați spus e acolo, verificabil de oricine? N-ați spus așa ceva, ci, citez, „așa a ajuns PSD să pară mare și tare”. În general, ajung în situația de non-dialog cu cineva care insistă să-mi scrie replicile, ca să zic așa, adică să-mi spună mie într-un fel sau altul ce aș fi scris și ce nu. Uneori, însă, se întâmplă și o astfel de chestie stranie, cineva își schimbă singur replicile, de la un moment la altul.

              Factual, prezența la alegerile din 2012 (după referendum), a fost semnificativ mai mare decât la cele din 2008 (dinainte de referendum). Nici afirmația asta, sensibil diferită față de prima, nu e validă.

              „Asa ca nu exista niciun “fals strident” in faptul ca referendumul nu este niciodata un moft, cel putin prin prisma art.2, alineat 1 din Constitutia Romaniei ”

              Dar nici asta nu e afirmația la care am răspuns, nu? Iată-o, în citat, cu scuze pentru cititori: „Nu există, într-adevăr, referendum consultativ (i.e. care poate fi ignorat, pur și simplu) în nicio democrație care se respectă.” La această afirmație se referă răspunsul meu, și, într-adevăr, e una de un fals strident, demonstrabil. Am scris (pe FB) voi scrie și aici ce statut are referendumul inițiat de președinte, în condițiile constituției noastre – incidental, n-am afirmat (pentru că nu e adevărat) că el ar fi unul „consultativ”.

              Cum să procedăm mai departe, dle Valentin Mircea? Pe același tipic? Faceți o afirmație, vă răspund, contestați apoi răspunsul pe temei că ce-ați zis, n-ați zis? Asta e ideea Dvs. de dialog?

  11. Eu tot n-am înțeles ce reproșează autorul USR-Plus, vizavi de OUGuri.

    Bun, am înțeles că indemnizațiile aleșilor locali sunt de facto pensii de serviciu (nu sunt, n-au cum) și deci ar fi neconstituționale, deși n-au fost declarate expres ca atare de nimeni.

    Dar treaba cu USRul ? N-au nici program de guvernare, nici vreo intenție serioasă (ar fi culmea, în actualele condiții) de a prelua puterea alături de restul Opoziției, și analiștii noștri politici deja produc cu plăcere evidentă metafore de genul Am înfrânt, întinse pe enșpe paragrafe.

    • 1. Autorul notează problema și primejdia constantă reprezentată de OUG-uri, și notează că reforma propusă (inclusiv) de cel mai reformist partid, așa cum se consideră și e considerat de cei care-l susțin, vizează non-problema, prin comparație, reprezentată de parlament. Mai mult decât atât, n-aș ști cum să rezum.

      2. Prevederile privind indemnizațiile pentru limită de vârstă ale aleșilor locali (așa-zisele „pensii speciale”), prezente în OUG-ul privind codul administrativ, chiar au fost declarate expres neconstituționale de CCR, în 2016. Câteva comentarii mai sus ai și decizia.

  12. Citind printre comentarii, cred ca cea mai buna idee mentionata ar fi cea a pastrarii celor doua Camere ale Parlamentului, dar cu alegeri decalate cu doi ani.
    La noi parca atat partidele cat si electoratul sunt prea focusate pe orizontul de timp de 4 ani si nu reusim sa avem niciun proiect de tara dincolo de acest orizont. Poate ca partidele s-ar concentra mai mult pe guvernare (sau opozitie constructiva) fiindca ar ajunge la concluzia ca e prea costisitor d.p.v. electoral sa tot planuiasca strategii politice in vederea castigarii urmatorului ciclu electoral in detrimentul concentrarii fie pe guvernare fie pe a face o opozitie eficienta, dupa caz.
    In ce priveste electoratul, iarasi, exista o presiune mare din moment ce votul de la parlamentare e unul bun dat pe urmatorii 4 ani si putine lucruri mai pot fi schimbate pe urma. Daca s-ar vota din doi in doi ani pentru o Camera sau alta electoratul ar putea fi mai increzator ca si daca a ales acum o solutie gresita, va putea fi corectata in buna masura peste doi ani. De asemenea electoratul ar deveni astfel mai activ (fiind chemat mai des la urne), ceea ce mi se pare un lucru bun.

    • Exact. Principiul de operare, ca să zic așa, nu este „avem o cameră, să vedem ce să facem cu ea” (și nici invers, „ne-om descurca și fără”). Avem un sistem instituțional, care are lucruri care merg bine, lucruri care merg rău. Cum facem să întărim prima categorie, și să o corectăm pe a doua.

      Sigur, „merge rău” sună a opinie politică. Cineva care crede că OUG-urile s-au dovedit o chestie excelentă probabil că nu va avea aceeași idee despre modul în care ar trebui reformate legile și constituția în ce le privește. Va zice, probabil, după tipicul dlui Dragnea, că trebuie să eliminăm mai departe avizele interne din Guvern, ca să meargă chiar și mai iute. Aș putea să înțeleg raționamentul, nota bene!, nu premisa, raționamentul. OUG-urile sunt un punct forte, le întărim deci. Logic. Ce e exasperant este să vezi și societate și ong-uri și partide reformiste chiar admițând în general și/sau în instanțe particulare că OUG-urile sunt o mare problemă, iar apoi zicând – „băi, știi ce?, haide să trecem la unicameral!”. Curat exercițiu de tâmpenie. Teatru absurd. Asta și dacă n-am considera faptul că „logica” cu care a fost promovat unicameralul, dacă se poate numi logică, a fost faptul că parlamentul trebuie făcut cât mai eficient. Păi, cel mai eficient mod de a legifera este să ne lipsim cu totul de parlament, și să folosim exclusiv Ordonanțele de Urgență!

      Altă problemă, aș zice eu, este ce e numit „democrație electorală” – situația în care primul termen, care e destul de îngust definit în realitate, ajunge să se refere la orice sistem politic în care se fac alegeri, și atât. Partidele consideră și tratează adesea câștigarea alegerilor pe post de cec în alb, cel mai recent e și cel mai clar caz, dar nu e singurul: „am câștigat alegerile, gata, ciocu mic, facem ce vrem”. De asta, aș prefera și eu ca alegeri să aibă loc ceva mai des, având un impact asupra guvernării, dar fără ca asta să implice mandate de guvernare mai fragmentate. Un Senat cu mandate de șase ani, reînnoindu-se la fiecare doi ani cu o treime din membri poate fi o soluție acestei probleme. Mandatul de guvernare va fi dat și retras doar de Cameră, aleasă ca și până acum la fiecare patru ani.

      • Da, nu stiu insa cat de interesati sunt politicienii de ce se discuta pe Contributors (sau pe alte platforme). Politicienii ar putea urmari aceste discutii, iar ideile ce prind un oarecare consens ar putea fi preluate, discutate si apoi promovate la nivel de partid.

        • Politicienii sunt interesați în general de părerea electoratului :-) E un fel de cameră cu ecou, în care electoratul se plânge de o problemă, dacă politicienii n-au un motiv să fie contra – și aici n-au, e aiurea să crezi că țin la câteva zeci de posturi de parlamentari, când există alte mii de sinecuri mult mai grase și deplin ignorate în dezbaterea publică -, atunci preiau și întorc ideea la public, eventual amplificând-o mediatic, iar electoratul consideră asta fie și parțial ca pe o validare, dă alt semnal către politicieni, aceștia răspund și mai tare înapoi și tot așa.

          De notat că de cele mai multe ori genul ăsta de cameră cu ecou face să pară că sprijinul public pentru o anumită idee este mult, mult mai mare decât e în realitate. Și aici avem exemple notorii, gândește-te la ultimele alegeri prezidențiale. Nu doar în PSD, ci și în PNL – sigur, n-ar recunoaște nimeni asta acum – afacerea părea încheiată de la bun început, dat fiind candidatul opoziției. Românii, naționaliști și ortodocși în marea majoritate, să aleagă un sas reformat? Imposibil! Victor Ponta și-a axat efectiv întreaga campanie pe asta: el, românul mândru, contra Iohannis, „străinul”. În alegeri, românii majoritar ortodocși și naționaliști cum îi știm i-au aplicat o înfrângere de n-a știut ce l-a lovit.

          Mai recent, revizuirea constituției pentru „familia tradițională”. Și acolo celor de la USR li s-a spus că dacă se opun unei astfel de inițiative sprijinite de milioane și milioane și milioane de oameni, poporul, frate!, nu doar că n-o să oprească validarea referendumului (>60%, preconizat), dar o să fie pulverizați electoral. Mda, ce să spun, dacă realitatea a spus ulterior altceva, atunci cu atât mai rău pentru ea. La fel și acum, țăcăneala lui Băsescu de acum 10 ani, dacă poporului i-ar fi fost chiar atât de dragă, atunci l-ar fi ales pe el și pe partidul său să o pună în practică. Ei aș! Dar asta nu oprește camera cu ecou și legenda să dăinuie neabătută. Tranșat subiectul, gata, nu mai discutăm. Diferența e că acum celor de la USR le-a pierit curajul, sau că, cine știe, la fel de plauzibil, în această chestiune consideră că un pic de suport pe bază de populism nu le-ar strica deloc.

  13. Pe 8 mai guvernul Dăncilă adopta un OUG care modifica legile pentru alegerea PE și a referendumului. Tehnicalități în principal. De la inițiator, însă, proiectul avea și ceva ce nu era tehnicalitate: calculul cvorumului pentru referendum s-ar fi bazat pe Registrul Electoral, nu pe listele electorale permanente. S-ar fi adăugat vreo 200.000 de votanți în plus.

    N-a ajuns în OUG, până la urmă, speculez că motivul a fost că oricum n-ar fi făcut vreo diferență – dată fiind prezența anticipată. În schimb, un OUG care ar fi modificat pragul de validare de la 30 la 50%, ar fi avut un efect : referendumul ar fi fost invalidat. Imposibil? Nu doar că ar fi fost perfect posibil și plauzibil, dar fix asta am avut în 2012, un OUG care a modificat pragul de validare la un referendum, cu câteva săptămâni înainte de desfășurarea lui, în sens invers de la 50% la 0. Și atunci au abandonat prevederea, din câte știu pentru că erau convinși că vor face cvorumul de 50% într-un fel sau altul. Au încercat să-l facă post-factum(!), îndoind legea și punând presiuni pe Curtea Constituțională.

    Un glonț, al doilea glonț. Îl așteptăm pe al treilea, cu voie bună. Sigur ratează.

    E drept, nu e ca la Chișinău, deși sunt sigur că destui se uită admirativ și acolo. Acolo dacă unui anume potentat nu-i place ce iese din alegeri umblă pur și simplu la o curte sau o alta și le anulează. Uite-așa. Posibil și la noi, de altfel, dacă își face efectul alt termen generator de gândire magică, pe lângă „referendum”, și anume „depolitizarea” – vezi articolul precedent.

  14. Pana la dezbateri mai mult sau mai putin cogente pe teme de vot si analitica asociata, pana la analiza comparativa a sistemelor parlamentare din varii jurisdictii, si pana la merge si-asa intr-un fel sau altul, realitatea nebagata in seama este ca parlamentul ca mecanism e stricat. Garantul unei igiene procedurale in orice tara vrednica de a fi numita democratica este secretarul general al camerei. In Romania, sunt doua printese rurale cu marginal mai multa scoala decat soferache ala de la PSD, care fac ce li se spune. Implicit dezbaterile de mai sus sunt sterile. Iexpertii pe calul alb al indignarii civice n-au priceput ce un guzgan rozaliu cu sapte clase a inteles mintenas. N-au ingineri de administratie publica, au ‘decat’ comunicatori. Nici nu stiu de ce sa rad (amar, admit) mai tare – de dezbaterile pe teme de sexul ingerilor de pe siteuri, de lamentarile USR et co dupa ce sunt ciomagiti in comisii in timp ce ei se infasoara in steag si trantesc dramolete cu efect strict mediatic si stradal, sau de dorinta arzatoare care aud ca ii consuma pe PSDisti, si anume sa se intoarca la principii. Tare mi-aduce aminte toata butaforia asta de emilieni, cu minute inainnte de a fi ‘invinsi de securisti’. Nu, au fost invinsi de propria incompetenta, poleita cu dezbateri in care musai se cita vre-un grec antic, si se ajungea la aceiasi concluzie – s-au nascut prea devreme pentru natia asta de saraki cu duhul. Estimp, guzganul tacea si facea, iar istoria, iaca, se repeta. Nu conteaza, industria provaidarilor de sandwichuri vegane pentru seminarii cu staif va prospera!

  15. Ce nu inteleg eu este de unde pana unde obligativitatea respectarii rezultatului referendumurilor, chiar validate. Nu s-a respectat unul – autorul vrea sa ne convinga ca e bine ca nu s-a respectat – dar ca sa vezi, asta se va respecta?! Da de ce, as zice eu, cine castiga din el? Pai politicienii nu castiga, exact ca si la primul si atunci, de ce s-ar pune in practica?

  16. Oarecum pe o tangenta
    Citesc memoriile lui Iorga din perioada 1938-1940, rămase inedite până acum. M-a surprins un paragraf in care Iorga menționează că în lucrările Senatului S Papacostea spunea că singurele perioade in care romanii au popasit au fost cand au avut voievozi puternici. Desi Iorga își da seama ca asta era propaganda carlistă totusi n-o combate.
    Ce vreau sa spun cu asta? Ca toate modelele vehiculate în articol și în comentsrii sunt invalidate de situația din teren: romanii sunt un popor încă involuat și au nevoie de un conducător puternic, de tipul lui Cuza, Carol I, Bratisnu, Antonescu sau chiar de un Basescu mai educat si mai puțin corupt.
    Putem bate câmpii despre numarul si structura camerelor, despre numărul deputaților in timp ce zilnic vedem ca aceste instituții sunt în fel de butaforii precum satele lui Potemkin.
    Cand la condcerea Romanii va candida o adevărată personalitate romanii ii vor urma. Pana atunci vom scrie analize si comentarii fara impact pe Contrinutors sau alte platforme.

    • Notez ultimul pasaj strict ca opinie politică personală, nu-l văd acoperit în niciun fel de vreun argument în situația de fapt. E o opinie pe care eu personal n-o împărtășesc sub absolut nicio formă. Că veni vorba, factual, unul dintre cei enumerați acolo ca fiind genul de care România ar avea nevoie, Conducătorul Ion Antonescu, este direct responsabil de asasinarea brutală și ilegală a zeci de mii dintre concetățenii săi.

      • Ati revenit cu un argument facil din galeria political correctnnesului de ocazie. Ca in orice efort propagandistic este mai usor sa arunci la gunoi datele care nu confrma o teorie. Orice studiu istorico-economic serios co firma aserțiunea menționată de mine. Democrația interbelică s-a prăbușit dupa moartea lui Brătianu, iar cea dintre 1866 și 1914 a fost o pseudo democrație controlată din culise de Carol I.
        Fie ca ne place sau nu apetența românilor pentru conduceri autoritare este reală și numai cei care nu cunosc istoria și psihologia acestui popor o pot infirma.
        Bineinteles ca asta nu este cea mai bună soluție dar noi nu suntem nici britanici și nici elvețieni.
        Cand propunem solutii politice pentru diferite societăți trebue sa vedem daca li se potrivesc sau nu. De aproape 100 ani Turcia trăiește sub diferite tipuri de dictatori și orice politolog serios va recunoaște ca asta li s-a potrivit. Dictatura lui Ataturk a fost cea mai bună perioadă din istoria lor. Grecia cu 2500 ani de asa zisa tradiție democratică (un fals grosolan) a rămas în urmă Turciei folosind on uktimul secol un amestec de pseido-democrației și regimuri militare.
        Exemple de alte tari in care experimente de democrației impuse de afară sunt încă multe. Sistemele care nu cresc organic in societatea in care sunt importate nu prea au succes.
        Acum despre argumentul dvs extrem de facil despre crimele lui I Antonescu.
        Nu este vorba de ce a făcut sau nu IA ci de imaginea sa astăzi, in ciuda a 45 ani de spălare a creierelor din timpul comunismului și încă 30 ani de propaganda ostilă facuta de ore care nu inteleg istoria complexă și tragică a perioadei respective.
        Mari lideri care au avut șansa să fie de partea celor care au câștigat ww2 ar putea fi încadrați in categoria criminalilor de război. Norocul lor este ca învinșii nu au fost judecători la Nurenberg.

        • Nu e niciun argument, facil sau altfel mai sus. E constatarea faptului că nu v-ați acoperit afirmația, exprimarea unei opinii categoric diferite în chestiune, și un fapt istoric. Atâta tot.

          „Orice studiu istorico-economic serios co firma aserțiunea menționată de mine.”

          În acest caz veți fi capabil, presupun, să citați dintr-unul, nu? Ca să putem continua dialogul?

          Repet, n-am făcut un „argument” apropo de crimele lui Ion Antonescu. Era pur și simplu o afirmație, strict factuală. Are o valoare de adevăr, dacă nu se înțelege acest lucru simplu. E adevărată sau e falsă (adevărată, în acest caz). E liber oricine să opineze, în aceste condiții, dacă fostul conducător este ceva de care țara asta, vă citez, „are nevoie”.

          • Haideți să începem cu aceasta carte a prof Bogdan Murgescu: Romania si Europa, Acumularea decalajelor economice și să vedem cât de performanta a fost Romania in timpul glorioasei perioade interbelice, mai ales după moartea lui Brătianu.
            Ma asteptam sa ma contraziceri la afirmația că istoria este scrisa de învingători, dar vad ca aveti o ezitare.

            • Ce va fi oare așa greu de înțeles? Alt caz în care trebuie să citez cuiva din propriile afirmații… Iată:

              „romanii sunt un popor încă involuat și au nevoie de un conducător puternic, de tipul lui Cuza, Carol I, Bratisnu, Antonescu sau chiar de un Basescu mai educat si mai puțin corupt. (…) Cand la condcerea Romanii va candida o adevărată personalitate romanii ii vor urma”

              Urmat de „Orice studiu istorico-economic serios co firma aserțiunea menționată de mine.”

              Bun. Cred că dl Murgescu ar fi extrem de contrariat să afle că a susținut ceva similar cu ce am citat mai sus. Dar, cine știe, poate mă înșel. V-am cerut un CITAT dintr-un studiu istorico-economic serios care să confirme aserțiunea. O să-l cer din nou. Ultima oară.

    • Usor cu pianul pe scari, dom’ Cinic. E o (oribil de) trista realitate ce ziserati, dar implica, printre altele, asumarea de catre potentialul achiesator (sa ma ierte limba romaneste) a inexistentei unei culturi politice/civice de natura sa faca o democratie functionala posibila pe plaiuri. Si asta implica si presupune ineficienta nu numai a administratiei publice, dar si a, cum sa le zic, ah da, formatorilor de opinie. Altfel spus, vorbiti de funie in casa spanzuratului. Un ‘formator de opinie’ nu are cum sa vada disperarea din spatele tezei conducatorului -mantuitor fara a se auto-distruge, el este silit de logica propriului demers sa nege, chiar daca un bob de analitica ii indica faptul ca precedentele istorice cam greu pot fi expediate cu un simplu ‘nah’. Si pe mine ma oripileaza teza, dar n-am cum sa nu vad o logica sustinuta de precedente si o valoare de adevar in ea.Universalitatea sau aplicabilitatea in context poate fi discutata, calm si cu bunavointa. Dar Doc a avut mereu bubita asta, gen (hehe) traiasca formatorul online, traiasca al sau popor, sa nu ma contraziceti, ca va omor. Cutumele Contributors il fac mai retinut, banuiesc. Cand era mai tanar chiar nu puteai vorbi cu el, text-book self-reinforcing cycle cu groupies (de regula intre doua varste, menopauza si pensionare) plus vre-o doi puberi confuzi. Baiat cu creierul la el, Razvan si-a vazut de project-manageruiala lui.

      • Tare ma tem ca de 150 ani încercăm din rasputeri să urcăm pianul la etajul 4 și de fiecare dată când trecem de etajul 1 il scăpăm la vale.

        • Pai, daca nu stim cum sa-l apucam? Iaca si cazul in speta, facem parlament mai mic, si unicameral. Simplu, nu? Nu! Animalul ala de parlament, bun-rau, copiat sau nu, are o logica functionala, indiferent de calitatea alesilor si a personalului. Nu e asa de simplu, reducem numarul de membri, scoatem x scaune afara, si tadaaa! Parlament mic si sexy ca Reese Witherspoon. Modelele unicamerale – scandinav, etc – au alta logica functionala, comisiile au mai multa putere si nomenclatorul lor decizional este mai extins, de multe ori functioneaza ca o a doua camera. Ca sa remodelezi pe calapodul asta regulamentele de functionare, lasand la o parte legislatia primara, iti trebe glagorie, nu gluma, trebuie un design nou, trecut prin filtre de constitutionalitate, modificari down-stream intr-o gramada de institutii, insusi parcursul legislativ trebuie modificat, cine sa gandeasca asta? Niste foste avocatele in privat? Mitraliera? Soferache? Hipsterimea? Nu zic ca nu se poate face, nu zic ca n-ar fi util si oportun, zic ca n-are cine. A aruncat Basescu o pocnitoare si gata. Ma lipesc de perete ca trece pianul :)

          • @Zev
            orice popor isi doreste un conducator puternic, dar nu in sensul de dictator, ci de puternic reprezentant al interesului poporului, nu al unui orgoliu/interes personal sau de grup.
            Cuza nu era un domn puternic – coruptia care il inconjura l-a subminat fatal – dar era just si responsabil si pentru asta iubit de popor. Carol I a fost puternic dar nu a fost nici ales nici iubit de popor, nici dictator nu a fost. Carol II, conducator slab si corupt, facut dictator de circumstante si politicieni mai slabi si mai corupti.
            La modul cel mai simplu, coruptia este pericolul cel mai mare cu care se confrunta o societate; pentru ca o greseala este recunoscuta si eventual reparata, dar coruptia nu este nici recunoscuta nici corectata, ci propagata (erare humanum est…)
            O conducere buna are ca elemente necesare justetea si responsabilizarea; (iar ca sa revenim la subiect si sa parafrazam autori mai cunoscuti) restul este …consultativ

          • Iată o afirmație care cu greu poate fi contestată în felul în care a fost formulată, ceea ce o apropie de un truism. Poporul român își dorește lider(i) puternici în același mod în care orice popor face asta, în același fel în care orice om își dorește să fie „puternică” orice persoană cu care se află într-o relație cvasi-contractuală. Ca popor, dacă l-am ales pe cineva cu un anume mandat ne așteptăm să-l pună cumva în practică. Să fie tare, în acest fel. Perfect normal, și cât se poate de similar cu situația în care mă aștept, dacă i-am plătit cuiva să-mi zugrăvească o casă, să găsească căile s-o facă, în termenii agreați. Ne dorim lideri puternici în același mod în care ne dorim zugravi puternici, de ce și-ar dori cineva orice altceva?

            • ceva truism ar fi si in bancul cu diferenta intre un zugrav si un politician – pe primul poti sa-l concediezi, sa nu-l mai platesti,, sa il dai in judecata si sa primesti despagubiri, iar pentru politicieni propuneti sa asteptam sa vina altii atunci cand obosesc sa faca noi promisiuni, sa fie imuni dpdv legal si sa le platim ulterior pensii speciale

            • Mutatis mutandis :-)

              Un înalt demnitar e cu siguranță în altă situație, din multe puncte de vedere, decât un muncitor angajat pe contract. Dar nu chiar din toate punctele de vedere, un mandat politic obținut în alegeri este un contract sui generis, un contract de reprezentare politică. Corpul electoral dă ceva (un vot) contra unui angajament explicit sau implicit al viitorului demnitar. Absolut normal, și cu poporul ăsta și cu altele, și cu contractul ăsta și cu altele, ca să fie prețuită „puterea” în sensul de capacitatea și voința de a duce contractul la capăt, în termenii agreați. Însă termenul este folosit în discuție (și) în cu totul alt sens, chiar unul diametral opus. Există lideri „putenici” în ideea posibilității și disponibilității de a acționa împotriva dreptului propriului popor.

            • @cetatean spune:
              17/06/2019 la 22:19
              Idealizati! …si nu glumesc!
              Un zugrav face o treaba proasta; poti sa-l „tragi de urechi”, sa nu-l platesti (daca ai facut cu el o intelegere prudenta) si sa-l fortezi sa repare cu banii lui (greu de facut dar unii reusesc…) ceea ce inseamna o pierdere suplimentara de vreme, nervi, disconfort, cheltuiala suplimentara pe care nu i-o poti imputa in mod obiectiv, decat daca-l dai in judecata, dar nimeni nu risca sa dureze zugravirea 3-4 ani… SAU poti sa angajezi altul – pe care, din pacate nu-l cunosti decat tot din auzite, ca si pe primul, sau din propria prezentare.
              Acesta va petrece un timp suficient de lung bombanind „ia uite sefu’ ce prostii a facut ala dinaintea mea” dupa care va petrece o vreme nedeterminata inlaturand tot ce se poate din ce a facut cel dinainte, dupa care se va apuca de treaba dar, efectiv cu exact acelasi risc sa faca o treaba proasta, pentru ca intre timp nici tu nu mai ai rabdare…
              Nu-i chiar asa mare diferenta fata de politicieni … a!?
              Solutia? Si alegatorul trebuie sa fie destept, altfel si-o ia oricum. Ceea ce se intampla azi.

  17. cine face „chirurgia pe creier” ? politrucul, poporul, judecatorul ?
    cind industria automobilului (sa zicem c a existat vreodata una autohtona) era controlata de stat / partid, romanii se lafaiau in lastun si dacia 1100 / 1300 (luxury)
    domnule, spurcaciunile politice / administrative trebuiesc minimalizate, iar statul reformat si informatizat (de ce si ar pierde vremea cetateanul cu contopistul hot si prost cind are o alternativa eleganta si corecta ? ). socialismul se perpetueaza prin castele de prostovani, unele docile si aservite, altele profitoare (aristocratia bugetara formeaza middle and upper class in romania cleptocrata / bolsevica actuala !)

  18. „Viitor luminos ne așteaptă, mai ales dacă trecem la parlament unicameral, și obligatoriu sub 300 de parlamentari, problema cheie a sistemului nostru politic, nu știm exact de ce.”

    În thread-ul de comentarii și răspunsuri la acestea se află și unele răspunsuri la întrebarea „de ce?”.
    Apoi, un număr mai mic de fotolii sporește concurența, ceea ce este una dintre condițiile necesare pentru o selecție mai bună. Nu este și suficientă, desigur.

    În fine, cum nu am considerat sintagma „viitor luminos” ca fiind bășcălie nici în vremurile care au consacrat-o, nu o consider nici acum. Dar cred că există riscul decredibilizării opțiunilor democratice și proeuropene ale cetățenilor care au votat în favoarea unor formațiuni politice care au programe europene și democratice. Este o scăpare nepermisă, după părerea mea, să uităm că recentele alegeri au fost pentru Parlamentul European.

    Este adevărat că PNL, sau USR+, să zicem, au vorbit (și vorbesc) despre reforma societății românești, iar cetățenii care s-au săturat de instituții publice și un sistem economic ineficiente, ori să fie furați de guvernarea cleptocrată șamd., le-au arătat încredere. Iar, odată cu înfăptuirea promisiunilor, „viitorul de aur” ar putea fi mai aproape. Dar știm cu toții că nefiind alegeri pentru parlamentul național la guvernare se află în continuare coaliția PSD-ALDE-UDMR susținută de o consistentă majoritate parlamentară (a se vedea votul din urmă cu câteva zile în Senat pentru cercetarea d-lui Tăriceanu, ori cel în Cameră, pentru alegerea d-lui Ciolacu).

    A-i cere PNL, ori USR+ să mărească pensiile, să respingă OUG-urile, să desființeze SS (din Justiție), să numească AvP-ul (am înțeles din text că acesta este acronimul pentru Avocatul Poporului) etc., „pentru că au câștigat alegerile” europarlamentare („nu-i așa?!”), este întocmai discursul Deputatului Mitralieră. Dar mie, unuia, nu mi se pare a fi cea mai bună sursă de inspirație…

    • „Apoi, un număr mai mic de fotolii sporește concurența, ceea ce este una dintre condițiile necesare pentru o selecție mai bună. Nu este și suficientă, desigur.”

      Teoretic, da. Practic, în cazul nostru, concurența în domeniul politic este redusă masiv de alți factori care țin de funcționarea sistemului, am și scris despre asta. Unul dintre ei este pragul extrem de înalt de a participa într-o competiție națională, sute de mii de semnături strânse pe un parcurs de câteva săptămâni. De asemenea, pragul electoral proporțional, pentru a prinde mandate. Și altele. Asta, nu numărul „mare” de posturi de parlamentar e problema. Nu contează cât de multe, sau cât de puține, posturi sunt deschise, dacă oricum sunt deschise aceluiași grup restrâns de oameni. E ca și cum ai spune că dintr-un același grup de oameni poți selecta unii cu mult mai potriviți, după cine știe ce criteriu, dacă în loc să selectezi 3, poți selecta doar 1. Nu e neapărat fals (în teorie, cel puțin) – dar vede suta și ratează mia, se scandalizează de pai și ignoră liniștit bârna.

      Dincolo de asta, am spus-o – în acest caz, cu acest argument, ar trebui să pledăm pentru un parlament unipersonal. Se alege 1 (una bucată) parlamentar. E ok? Vedeți o problemă cu asta?

      În fine, ca de obicei, am toată deschiderea să-mi argumentez afirmațiile făcute, explicit sau implicit. Mai sus văd afirmații pe care nu știu să le fi făcut. Mă refer mai puțin la ce ar putea USR Plus să facă în parlamentul actual, nu prea au ce, sunt în opoziție, cât la ce își propun să facă când vor ajunge la guvernare. Lucrez cu materialul clientului, ca să zic așa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro