Home » Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Valorile naţionale ale lui Victor Ponta

Anca Manolescu septembrie 27, 2014 Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
37 comentarii 3,827 Vizualizari

Nu, Institutul Cultural Român – cu echipa lui Horia Patapievici – nu a avut pentru Victor Ponta o valoare naţională. Nu a contat că făcea prezentă în lume o cultură românească vie, în dialog cu ceea ce e actualitate în cultura lumii. Nu. A contat doar faptul că dl Ponta şi partidul lui îl categoriseau „al lui Băsescu”. Aşa că a fost decapitat scurt. Puţin i-a păsat lui Victor Ponta de gunoaiele pe care postul „Antena 3” le-a revărsat asupra unor intelectuali de vîrf ca Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, H.-R. Patapievici. Statura lor culturală – recunoscută în ţară şi în străinătate – nu are, pentru dl Ponta, valoare naţională. Instituţiile pe care le-au modelat şi care dau consistenţă vieţii intelectuale de azi nu sînt, pentru dl Ponta, valori naţionale. Toate acestea sînt „ale lui Băsescu”, duşmanul lui etern în derizoriul ciorovăielilor politice. Luciditatea cu care sînt prezenţi aceşti intelectuali în spaţiul public, slujirea limbii române – căreia îi desfăşoară bogăţia – nu sînt, pentru dl Ponta, valori naţionale. Cenuşiul stîlcit la care o mulţime de politicieni şi media condamnă limba română cînd îşi rostesc patriotismul nu îl deranjează. Demagogia, populismul, mojicia ţanţoşă faţă de adversarii politici şi faţă de Europa: astea, da!, valori naţionale pentru el. „Mîndri că sîntem români!” Pentru oricine e înzestrat cu bună cuviinţă a fi mîndru de naţionalitatea lui înseamnă a fi făcut ceva consistent pentru propăşirea ei. Plagiatul e motiv de mîndrie naţională? Spune asta ceva despre „caracterul românesc”?

De curînd, dl Ponta a încercat să-şi dreagă imaginea de şef şmecher cu ceva spoială de distincţie, de reverenţă cu gust electoral. A cerut scuze pentru blamul pus de Andrei Pleşu asupra mesajului prin care Radu Beligan i-a susţinut dlui Ponta candidatura. Potrivit lui, Andrei Pleşu ar fi atacat o valoare naţională, pe care – „mîndri că sîntem români” – trebuie s-o respectăm. Dar baletul moral al dlui Ponta e împleticit, nu are decît logica grobă a demagogiei. Nu pe actorul Radu Beligan l-a condamnat Andrei Pleşu. Ceea ce l-a contrariat este tocmai contrastul între valoarea marelui actor şi gesturile encomiastice ale omului public Radu Beligan la adresa puterii. Actorul Radu Beligan e o valoare naţională. Dar caracterul lui Radu Beligan este şi el valoare naţională? Şi el trebuie respectat indiferent de ce gesturi publice produce? Sau trebuie respectat în mod absolut, ca valoare naţională, doar fiindcă îl susţine pe dl Ponta?

Pentru candidatul PSD, valoarea naţională se reduce – e limpede – la ceea ce slujeşte, conjunctural, interesului său şi al partidului pe care îl conduce. Oricine îi stă împotrivă nu e patriot, nu slujeşte interesul ţării, nu respectă valorile naţiunii. Dacă va cîştiga alegerile, dl Ponta va deveni preşedintele nu al României, ci al PSDIEI. Interesul naţional se va lărgi – s-a lărgit deja – pînă la interesele PSD. Nu ţine seama şi nu va ţine seama decît de ele. Să se gîndească fiecare dacă asta vrea. Un cvasi totalitarism de gaşcă şi de bîlci? Sau o democraţie liberală, europeană?

Dar poate nu ştim exact ce e democraţia. Un grup artişti, printre care cîţiva distinşi actori ai Teatrului Naţional s-au solidarizat cu dl Ponta. Cam în aceiaşi termeni ca ai săi i-au cerut lui Andrei Pleşu să prezinte scuze pentru blamul adresat lui Radu Beligan, valoare naţională. Adresîndu-se „iubitorilor democraţiei”, ei susţin că oricine are dreptul să-şi declare public opţiunea politică. Dar ne aflăm astfel în plină confuzie cu privire la democraţie.

Întîi confuzia între drept şi responsabilitate. Nimeni, nici Andrei Pleşu nici altcineva nu i-a contestat lui Radu Beligan dreptul de a-şi rosti public preferinţa electorală. Însă, de vreme ce a făcut o asemenea declaraţie – la care are întregul drept – el a acceptat implicit şi posibilitatea ca opţiunea lui să fie discutată, judecată, criticată în spaţiul public. A acceptat implicit şi datoria de a răspunde pentru declaraţia lui. Faptul că e un mare actor nu îi dă lui Radu Beligan puterea de a face evaluări absolute, inatacabile, ceea ce ar fi de altfel imposibil cu privire la politic şi mai ales la conjuncturalul domn Ponta.

Apoi confuzia între valoarea profesională, fie ea şi naţională, a unui om şi atitudinea lui publică. Artiştii semnatari par să nu facă deosebire între ele. Susţin că performanţa pe scena teatrului asigură calitatea performanţei pe scena publică. Că, de vreme ce-l aplaudăm cu entuziasm în sala de spectacol pe Radu Beligan trebuie să-l aplaudăm la fel în piaţa cetăţenească. Or nu e deloc aşa. Societăţile liberale fac deosebire între diferitele dimensiuni ale unei persoane. Le judecă pe fiecare în contextul lor, în aria lor de valabilitate, în calitatea lor proprie. Doar totalitarismele caută să distrugă structura multidimensională a persoanei. Doar ele fac din persoană un bloc anonim, o unitate amorfă care poate primi orice culoare decide partidul unic. Cam aşa ceva face dl Ponta cînd recunoaşte valoare naţională doar intelectualilor care îl susţin pe el.

În societăţile liberale, deschise, autentic democratice, acordul între valoarea profesională şi etica publică a unei persoane reprezintă un deziderat, o normă de atins, un principiu în funcţie de care e judecat un om. Dar aici nu ne prefacem că perfecţiunea profesională asigură automat perfecţiunea morală, că una trece în alta în mod miraculos, că acordul se obţine în lipsa unei conştiinţe treze. Societăţile liberale, deschise, democratice nu canonizează persoanele, nu fac din ele absoluturi de desăvîrşire. Iar dacă e vorba despre canonizare, nici sfinţii nu sînt, toţi, înfăţişaţi drept avînd vieţi perfecte de la un capăt la altul. Unii dintre ei au avut rătăciri, s-au lăsat atraşi de o glorie prea lumească, au slujit prea omeneştilor scăderi. Ceea ce face din ei sfinţi e faptul că – sub Lumina la care aspirau – s-au judecat pe ei înşişi, şi-au rectificat conştiinţa şi viaţa, au obţinut acordul între diferitele dimensiuni ale fiinţei lor.

Chiar în afara perspectivei religioase, acordul între dimensiunile cu relevanţă publică reprezintă un deziderat, un principiu în funcţie de care e judecată o persoană. Tocmai despre asta era vorba în articolul lui Andrei Pleşu.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "37 comments" on this Article:

  1. liviupetras spune:

    Drept şi responsabilitate… Ce decantare lipede ne propuneţi, d-nă Manolescu!

    “Totalitarismele caută să distrugă structura multidimensională a persoanei. Doar ele fac din persoană un bloc anonim, o unitate amorfă…” – nici că se putea mai limpede.

    Domnul RADU BELIGAN este un maestru cu multe talente dar deh!… obişnuinţa ne conduce adeseori în viaţă!! Actor longeviv de excepţie, a ştiut unde să linguşească pentru a-şi plăti facturile şi a se bucura de onoruri. Cu Gh. Dej, a ţinut cu Dej (devenind deputat în Marea Adunare Naţională)… Apoi cu Ceauşescu – tot aşa (membru în C.C. al P.C.R.), iar acum… “tot cu stânga, tot cu stânga”!

    Pactul cu Diavolul l-au făcut mulţi oameni de artă şi cultură români (G. Călinescu, Sadoveanu, M. Beniuc, T. Vianu, E. Barbu, A. Păunescu şi alţii), mult mai mulţi decât în alte ţări socialiste şi “prietene”. Şi asta, bineînţeles, pentru a trăi bine şi a ajunge pe rafturi, pe scene, în redacţii, în Consilii, în Academie, în Universităţi etc.

    Acum, Maestrul Beligan nu mai are nevoie de aşa ceva, dar deh!… OBIŞNUINŢA! Între altele, acelaşi Maestru a scris în 1982 o notă către Securitate în care numea piesa “O scrisoare pierdută” în regia lui Liviu Ciulei o „crimă pentru actul de cultură în sine”. În plus, originile se atrag, fiindcă atât Victor Naumovici Ponta cât şi Maestrul Beligan au avut bunici de confesiune talmudică. Se leagă lucrurile?…

    • Mihail Lungu Mihail Lungu spune:

      Tocmai mă pregăteam să vă dau nota zece pentru comentariu, când m-am poticnit de pasajul final:
      “În plus, originile se atrag, fiindcă atât Victor Naumovici Ponta cât şi Maestrul Beligan au avut bunici de confesiune talmudică. Se leagă lucrurile?…”
      Oare chiar vorbiţi serios? Dacă da, atunci consider că vă descalificaţi singur şi, implicit, prejudiciaţi tocmai cauza pe care o apăraţi.

      • liviupetras spune:

        Cu tot respectul, vă mulţumesc pentru aprecierile iniţiale. Nu mă aşteptam să primesc note de şcoală în spaţiul virtual. Ar fi fost suficiente aici acordul, dezacordul, protestul şi eventual… o argumentaţie.

        Sunt departe de maturitatea dumneavoastră dar sunt pregătit să dau atenţie nuanţelor. Observaţia dumneavoastră finală, însă, este derogatorie şi lipsită de temei. La rândul meu, consider descalificant pentru dumneavoastră că, în mod intenţionat şi selectiv, treceţi cu vederea ROLUL FACTORULUI ETNIC ŞI RELIGIOS în determinarea înclinaţiilor şi ataşamentelor noastre. Parcă v-aţi preface că acest rol nu există.

        Oare de ce ignoraţi “complexul poporului ales”, această trăire şi practică socială cunoscută, consemnată încă din antichitate? El apare în Vechiul Testament, de exemplu, fiind inclus apoi ca fapt de cunoaştere curentă şi în datele politologiei, antropologiei culturale şi psihologiei sociale contemporane. Liniile directoare ale sionismului nu vă sunt străine. Chiar sunteţi de părere că descalificantă este SEMNALAREA tentativei hegemonice şi nu TENTATIVA în sine? Chiar trebuie să înăbuşiţi alarma în loc să interveniţi asupra cauzelor ei?

        Provin dintr-o familie mixtă fără urmă de şovinism, unde sensibilitatea pentru temele discriminării este destul de pronunţată. Am fost crescut în spiritul cinstei, echităţii, nediscriminării şi echivalenţei şanselor. În cazul de faţă, am formulat în treacăt un posibil RESORT SUPLIMENTAR al preferinţei Maestrului Beligan pentru V. Ponta, echivalent cu o “alegere de suflet”. A fost o ipoteză, o interogaţie, nu am dovada, dar e probabil să se fi întâmplat şi asta. Vă surprinde sau e chiar atât de improbabil, de neobişnuit, de ruşinos sau greu de recunoscut faptul că iudeul la iudeu trage? Este omeneşte şi… chiar probabil! Se întâmplă mereu în jurul nostru. Nimic re-probabil… sentimentul identităţii etnice şi confesionale este centripet, aglutinant, coagulant. Membrii se recunosc în mulţime, îşi transmit semnale, se promovează unul pe altul, transgresând hotare, bariere lingvistice, sociale, economice şi culturale… rezumându-se la o diadă simplă: “NOI şi EI”. Urmează un mare gol şi apoi vin celelalte criterii. Cunoscând caracterul Maestrului Beligan, este chiar atât de improbabil să fi făcut o astfel de “alegere de suflet”? Ce este atât de dezonorant în formularea unei ipoteze CU ŞANSE DE CONFIRMARE?

        În context, cred că sunteţi de acord că NU presupunerea mea aduce prejudicii cauzei apărate de mine ci tocmai practicarea repetată a PREFERINŢEI PE BAZE ETNICE sau confesionale, lucru de care istoria României este plină. Aici văd sămânţa şovinismului şi tocmai ea mă deranjează. Tocmai ea încalcă principiile unei alegeri nediscriminatorii, pe bază de merit şi eficienţă, fără deosebire de sex, rasă, naţionalitate sau religie. Dar… toţi suntem subiectivi şi domnul Radu Beligan se simte mai apărat cu V. Ponta fiindcă acesta este tânăr şi a venit momentul unei schimbări!

        • Peter Manu spune:

          Sunteti antisemit si nu aveti ce cauta pe acest forum civilizat.

          • L. Bronstein spune:

            Stimate dle Manu,

            Iata un articol pe aceasta tema (Note, contranote de Constantin Ţoiu), aparut in România Literară Nr. 20 24/05/2000 – 30/05/2000, care va va placea:

            romlit.ro/note_contranote

          • busuioc spune:

            Domnu! Manu,ati plecat din tara,sa va fie mai bine,aveti un loc’sor bunicel la o universitate,sa va fie de bine!Dar mai lasati-o balta cu,,,sunteti antisemit!”Pur si simplu,este anti prodictiv.Al doielea, mi-as scoate palaria in fata dvs.,si a altora ca dvs.,daca v-ati fi dus acolo unde e greu,acolo unde trebue dat tot vajutorul acesteui mic,dar brav stat,care e Israelul.Asa,suna cam anapoda ,,luarile de pozitie”dela distanta,si-n scaune moi,nunai ca sa ne dam cu parerea ce grozavi suntem!
            Si,vorba aia,acesta e subiectul articolului?

            • fLoreign spune:

              Nene, ai vorbit antisemit ca si Sova, ai primit cartonasul rosu. Gata, ti-ai pierdut credibilitatea. Afara!

              Partea trista este ca acest guvern nu incearca deloc sa lamureasca lumea ce inseamna cu adevarat antisemit, plagiator ori corupt in lumea civilizata.

        • Hantzy spune:

          Parcă ați fi așteptat o replică, tocmai pentru a dezvolta subiectul.
          Inițial, ton conspirativ, apoi lamuritor. Marketing forumistic?!

        • Mihail Lungu Mihail Lungu spune:

          Chestia cu “nota de şcoală” se voia înţeleasă la modul figurat. Nu am, bineînţeles, nici calificarea, nici calitatea oficială pentru a da note. Îmi exprim doar părerea.
          La întrebarea d-vs:
          “Vă surprinde sau e chiar atât de improbabil, de neobişnuit, de ruşinos sau greu de recunoscut faptul că iudeul la iudeu trage?”
          pot să răspund fără ezitări. Bineînţeles că nu. Altfel nu şi-ar fi putut păstra identitatea timp de două milenii printre străini.
          Dar nu asta este problema. Insinuarea acestui mecanism duce de cele mai multe ori discuţia, deoarece nu poate fi dovedită, într-o direcţie greşită. Mai mult decât atât: “Semnalarea unei tentative hegemonice” ÎN CAZUL DAT (vorbim doar despre BUNICII persoanelor implicate!) este, după părerea mea, o aberaţie.
          Bunicul meu ar fi spus: “Ai dat cu bota-n baltă!”
          Să nu vă miraţi, deci, dacă vă stropiţi singur.

        • Alfred Singer spune:

          Si iata inca o discutie deturnata de antisemitism! Dupa reteta clasica: soparla, urmata de pledoaria-sofism. Pacat! Si tocmai in subsolul unui text apreciat pentru argumentatia limpede…

  2. Vera spune:

    Foarte frumos, splendid explicat ! Un articol asemanator a scris Sever Voinescu. Vad ca cei de la Ev Zilei, l-au scos deja ! Dar va intreb : credeti ca Dida Dragan, Daminescu sau Florina Cercel, inteleg ce scrieti dvs aici ? Eu ma cam indoiesc, ca altfel nu ar fi gafat prin atitudinea avuta. Dealtfel, mai cred, ca 90 % dintre romani nu inteleg si de aceea vor mai trece alti 30 de ani pina sa voteze altceva decit PSD.

    • Hantzy spune:

      Si peste 30 de ani vor mai trece altii 30 pana sa voteze altceva decat PMP! as putea continua.

      Insa nu pentru aceasta mica rautate am intervenit. Induceti ideea ca Dida Dragan sau Daminescu n-ar avea calitatile necesare pentru a face niste alegeri. Pai, daca optiunea lui Radu Beligan avem dreptul a o discuta, tocmai pentru ca a fost facuta publica, prin translatie, acelasi drept il avem privitor si la blamul adresat de Andrei Plesu. Modul de cuantificare al competentelor cuiva de a se exterioriza asupra unui lucru public, prin prisma parerilor proprii asupra acelui lucru, este unul aventuros. In felul acesta, argumentand cu notorietatea respectivilor, n-ar avea nici Vera dreptul de a-i blama.
      Citind blamul d-lui Plesu eu am senzatia ca legarea numelui actorului nonagenar de cel al caraghiosului national nu este decat pretextul pentru a relua niste racile, crezute uitate in sertarul de jos. Si de a lamuri, cu eleganta – e drept, o scrisoare a carei semnatar a fost dumnealui si pe care seama careia contestatarii sai au facut mult caz intrr-o vreme.

  3. UnOarecare spune:

    F. corect. Multumesc pt articol.

  4. Adrian Rusu spune:

    Cred că e prima dată când văd sintagma „făcea PREZENTĂ” (cultura) – care e măsurată. (de obicei, ICR-ul facea „cunoscută”,, „respectată”…toate recoltate din vremea lui Ceaușescu). Nu ține mult luciditatea- 5 rânduri, pâna la „statura culturală recunoscută…in strainatate”. Printre cine? Cel mult printre pari. Altfel, in lumea largă, e mai onorant sa fii compatriotul lui Hagi, decât al lui Andrei Pleșu. Nu poți să-ti construiesti nicio „mandrie de a fi român” invocand numele valorilor parohiale. Lumea nu este, din nefericire, alcătuită din universitari.
    (Nu mai spunem ca ți-o construiesti intotdeauna in numele a ceea ce esti TU insuți).
    Aceasta fiind zis, ambii, si Pleșu si Beligan, sunt „valori naționale”- fara indoială. Dar nu pentru că ar fi monumente de moralitate. Să facem partea lucrurilor. Din punctul asta de vedere, nici dl. Plesu nu sta mult mai stralucit: angajamentul domniei sale in favoarea lui Băsescu este frapant. Nici nu trebuie sa rememorezi epoca Ceaușescu. Veți remarca însa ca dreptul de a-l critica „discuta, judeca, critica în spaţiul public” ESTE, in acest caz, cenzurat din răsputeri. Nu știu dacă vorba potrivită e „canonizat” , dar „idolatrizat” – este, fără indoială. Judecata de sine pare complet suspendată, hachițele devin adevaruri absolute, platitudinile- maxime, aproximatiile, sentințe definitive….etc. Despre asta e vorba de fapt, in acel articol, despre „dreptul” de a-si impune (prin forța numelui) propriul subiectivism.
    Cât despre Ponta…aveam oare un politician, unul, care să nu cunoască și sa nu practice arta căciulelii utile? Este util sa-l aperi pe Radul Beligan, care e iubit; câștigi voturi. Dar e cineva care să nu fi remarcat căciuleala ceremoniala obligatorie (infinit mai fină, e adevărat) a intelectualilor in fata d-lui Pleșu? (sau a bandei celor patru, in general). Nu. Este aceeași „smerenie” folositoare, fie doar ptr. amplasamentul social favorabil. Admirația bine plasata e un vechi exercițiu românesc. Ar trebui să ne bucuram cand primii eretici vor face ochi in Romania.

    • fLoreign spune:

      Mie mi s-a parut echitabila comparatia lui Plesu: Basescu= un berbec, Ponta si Antonescu = doua gaste.

      Despre ce fel de angajament este vorba? Angajament pentru marea cultura? Care dintre ei, Ponta ori Basescu?

      • Adrian Rusu spune:

        Știu și eu daca e „echitabilă”? Este echitabilă dintr-un punct de vedere, cel al dlui Plesu, sau al „dreptei”. Dar daca e „dintr-un pct de vedere” nu mai e echitabila in general. Un fan al lui Ponta, cu alt punct de vedere, ar vedea altfel lucrurile. Cred ca opiniile astea ale d-lui P, prea groase, prea radicale, nu sunt de la bun inceput, din intenție, echitabile. Sunt gesturi propagandistice, bine aduse din condei. Se adreseaza de altfel unor deja-convinși: cititorii acestor jurnale (22, Contributors, Dilema…) sau site-uri, sunt deja de acord cu ce zic idolii locali. Uneori, daca urmaresti reactiile, iți dai seama că nici macar nu citesc textul- dar de acord TOT sunt. Alteori nu-l înțeleg. (Caz frecvent la textele d-lui Liiceanu). Problema apare cand, din interiorul sectei, apar tentative de atac la adresa celorlalti. E intodeauna aceeasi schema: dl. Plesu (sau altul, dar e mai degraba rar sa fie altul) iși permite mai mult decât permis, si adversarii reactioneaza grobian, sau macar fara finețe (pentru ca NU o au; nu toată lumea e croită din coapsa zeilor). Prin urmare este nevoie de o a doua interventie a fanilor dlui P (ca in cazul de față). Si tot așa. Nu exista nicio dorinta de concilere: intelectualii se simt in drept sa aiba monopolul justetii in baza calitatii intelectuale individuale, ceilalți în a dreptului majoritatii (uneori a gregaritatii). Trebuie sa cadem la pace cumva, ca altfel se duce dracului giudețul.
        Despre „angajament”… (politic, al dlui P) e strigator la cer, totuși. Aduceti-va aminte de iritarea cu care nu vota la referendum, ptr. ca „avea voie sa nu voteze”. E sfidător, argumentul. Bașca antidemocratic, bașca imoral. Joci jocul, chiar daca risti sa pierzi; așa e fair, trebuie să știi să fii bon perdant. Sau de apărarea Ebei: nu de „nepotism” era vorba, dupa părerea domniei-sale. Etc… aproape că nu e nevoie de argumente.

        • fLoreign spune:

          Fiindca citesc “aproape ca nu e nevoie de argumente”, marturisesc ca nici nu le vad. La Plesu gasesc un miez aparte. La Ponta ce gasesc?

          Pentru edificarea dumneavoastra: daca ICR-ul lui Patapievici promova adevarata, marea cultura, ICR-ul lui Ponta imprumuta metodele de la Institutul Confucius al partidului-stat: http://www.thenation.com/article/176888/china-u

          Iata astfel cum a evoluat statul roman: daca in anii ’80 Ceausescu s-a inspirat din modelul nord-coreean, acum Ponta se inspira de la chinezi. Stau si ma intreb in serviciul cui se afla un anume candidat la presedintie.

      • Hantzy spune:

        Gastele au salvat Roma, dar nu orice carlan va fi berbec!

    • Mihail Lungu Mihail Lungu spune:

      În comentariul d-vs., luciditatea (îmi permit să dezvolt această temă, invocată tocmai de d-vs.) dispare după prima frază.

      Citez (referitor la ICR): “Printre cine? Cel mult printre pari. Altfel, in lumea largă, e mai onorant sa fii compatriotul lui Hagi, decât al lui Andrei Pleșu. Nu poți să-ti construiesti nicio „mandrie de a fi român” invocand numele valorilor parohiale. Lumea nu este, din nefericire, alcătuită din universitari.
      (Nu mai spunem ca ți-o construiesti intotdeauna in numele a ceea ce esti TU insuți).”

      Actul de cultură va fi întotdeauna recunoscut şi preţuit doar de oameni de cultură, şi nu de “lumea largă”. Doar nu vreţi să-l trimitem pe Hagi ambasador cultural sau director al ICR? Dacă, după cum sper eu, nu vreţi asta, ce caută această comparaţie aici?
      ICR sau oamenii de cultură români nu vor servi, într-adevăr, (din fericire!) niciodată ca unelte de “construcţie” pentru “mândria de a fi român”, despre care, pe de altă parte (trăiască contradicţia!), afirmaţi că ar trebui să se bazeze pe ceea ce “eşti TU însuţi”.
      Mândria naţională este, după părerea mea, laşitate. Este refuzul de a accepta propria insignifianţă.

      • Adrian Rusu spune:

        Aveți dreptate, fără îndoială, dacă vă gândiți la businessul cultural, sau la „cultura” ca ocupație a unor incerte „elite”- domeniul de predilecție al ICR-ului. Nu vom mai ști, peste 100 de ani, de X scriitor „promovat” sau de „poneiul roz”. Va ramane doar cultura, aceea care scapa oricărei administrații. Folosiți o extensie a semnificației care n-a fost niciodata legitimă. Dacă s-a intamplat să fie, ca in cazul unui Lorenzo de Medici, acest lucru s-a intamplat in interiorul unui curent, care lipsește la noi. Peste alte 500 de ani nimeni nu va mai pomeni ICRul. Dar atunci se va judeca lucrul.
        Mândria națională- folosesc vorba mai degrabă pentru „absența rușinii” decat ptr „mandrie”, e naturală. In lipsa unei individualităti, omul se hraneste și din asta. E legitim…gregaritatea nu e un pacat, e o faza de creștere.

        • Mihail Lungu Mihail Lungu spune:

          Poate că ICR sau scriitorul X, promovat de acesta, nu vor mai fi pomeniţi într-o sută de ani. Poate că nici un reprezentant actual al culturii româneşti nu va avea această cinste, lucru care n-ar fi de loc de mirare, dacă mă gândesc la modul iresponsabil în care alegem, mai nou, ca ambasadori ai acestei culturi, nişte politruci agramaţi. Dar dacă totuşi vor fi menţiuni referitoare la cultura românească actuală, atunci, sunt convins, cei pe care d-vs. îi catalogaţi ca “banda celor patru” vor fi reprezentaţi. Mi-am atins prin aceasta, în ceea ce vă priveşte pe d-vs., limitele retoricii. Veţi avea, sper, un pic de înţelegere pentru faptul că am să renunţ la continuarea discuţiei.

  5. Andrei A. spune:

    Atât în Radu Beligan cât și o parte din cei care l-au susținut (și al căror nucleu dur mă duce cu gândul la refractarii din Teatrul Național care au contribuit la plecarea lui Andrei Șerban), văd o necesitate aproape organică de a-și trăi trecutul omagial până la capăt, justificându-l cu orice preț și grefând o apologie interioară, elaborată de-a lungul anilor, pe prezența unui personaj politic prea tânăr pentru acele vremuri. „Strâns uniți”, ne ducem până la capăt eșafodajul tuturor compromisurilor și mizeriei morale din acei ani. Pentru o parte din vechea generație, Ponta reprezintă un vector, astfel încât personalitatea lui, meritele ori lipsa lor, sînt nerelevante.
    Poate fi reformat „Teatrul Național” tricolor dincolo de trecerea generațiilor și transformarea trecutului în pură informație istorică ?
    Am fost un avid consumator de teatru înainte de 1989 și mărturisesc că atât Naționalul cât și Nottara, nu erau țintele mele predilecte, preferând de departe Bulandra și Teatrul Mic. Am avut „șansa” unei formări în plină perioadă Ciulei și ca atare, aprecierea mea pentru teatrul românesc, care era o valoare incontestabilă, a fost mai puțin grevată de conformism. Este posibil, deși puțin probabil, ca această preferință pentru teatrele „mai mici”, să fi venit și din asocierea unei părți a personalului celorlalte cu coregrafia coprofagiei omagiale. Deci aș putea fi bănuit că reacția de vomă provocată de actori și actrițe „ilustre” (titlu pe care eu nu îl admit), a contribuit direct la formarea unui gust pentru teatrul izvorât din mai puțină obediență. Ar fi însă o insultă pentru Ciulei și trupa lui să pot justifica doar prin reacția de apolitizare.
    Există poate un mit al conformismului din acei ani, în ce privește păstrarea unor oaze sau clopote de creație, mai ferite de mizeria crescândă a exteriorului. Poate în sinea unora din cei afectați există o perpetuă dezbatere legată de „proporționalitatea” unui auto da fecal cu un ce procent de bine pe care l-au făcut în jurul lor. În teatru, ca în orice artă, alinierea politică în sprijinul talentului este o pantă alunecoasă al cărei țel final este invariabil fosa septică. Prefer deci, dacă vorbim de „maeștri” și ”ilustrisimi” comedieni, pe cei și cele care și-au practicat arta mai discret și în lumina reflectoarelor, nu în penumbra și culisele compromisurilor.

  6. Alfred Singer spune:

    Exasperant “umanismul” asta mioritic! Probabil o sinteza de crestinism, slavism si balcanism, conform cu pozitionarea geo-strategica fix in buricul Pamantului a “mandrilor ca suntem”. Pe deplin anacronic, refractar la toate valorile lumii moderne, imi pare relevat cel mai bine in vorba stramoseasca “oameni suntem”. Cand nu esti in stare, sau nu iti convine sa vezi regula, lege, procedura, onestitate, civilitate etc, te consolezi cu infailibilul “oameni suntem”. Si atunci ce altceva ii mai trebuie conducatorului decat sa fie “om”? Daca stie sa zambeasca, sa arate bine, sa minta frumos si sa mimeze grija parinteasca pentru tot poporul, el e! Conducatorul iubit! Si, bineinteles, unidimensional si absolut! Iata ca vremurile romantice de ev mediu timpuriu cand o natie intreaga se convertea la o alta religie dupa optiunea regelui dainuie inca pe unele plaiuri. Suntem o istorie vie!

  7. Stelian spune:

    De multa vreme ma framinta ceva. Ce as alege ca model, sau cui as acorda mai multa stima, unui om cu un talent extraordinar ca artist sau cu o competenta maxima intr-o meserie, dar cu un caracter si moralitate indoielnica sau unuia mai putin desavirsit, dar cu caracter deosebit si moralitate inalta?
    Valorile pentru unii pot fi diferite de valorile altora, pe diverse criterii… Deci daca Ponta considera ca Beligan e valoare, poate fi pentru el, iar daca pentru Plesu altcineva e valoare, foarte bine si asa.
    Cit despre sintagma VALORI NATIONALE,… Criteriile s-au schimbat de multe ori in timp si printre generatii si pe acest soclu multi s-au perindat…

    • Marks spune:

      Probabil ca valoarea lucrului facut e importanta ca reper. Un sportiv de exceptie care se gangaveste la vorba trebuie respectat pentru realizarile lui. Nu trebuie totusi pus pe soclu pentru asta risca sa-i strice si caracterul. Si daca persoana respectiva, din sport, cultura, stiinta etc.. nu e un supraom in orice trebuie inteles. Nu vreau sa dau nume dar exista exemple in orice.

      • Adrian Rusu spune:

        Stelian: felicitari pentru punerea problemei. Si pentru „foarte bine si asa” – care are o mică rezonanță pauliniană. (Nu stiu daca vă dați seama). Ar trebui discutat, intr-adevar – e chiar chestie fundamentală. Facem instinctiv -si excesiv- plecaciuni in fata „talentului” desi nu stim daca este meritul posesorului, si ignoram sau chiar luăm în râs efortul celui nedăruit de a crește. Nu stiu cine e mai merituos…

    • sorin spune:

      De acord. Am cunoscut oameni foarte talentati, nu la nivelul celor adusi in discutie, iar cu o parte din ei nu mi-am mai dorit sa ma intalnesc. Erau ceva de genul soacrelor acre sau al vecinului al carui, parca, unic scop si bucurie este sa te faca sa te muti. Am intalnit si oameni simpli ca educatie dar parca daruiti de Dumnezeu cu bunatate si omenie. In concluzie sa zicem ca trebuie aplaudat la teatru si lasat in pace cu opiniile lui in afara teatrului.

  8. Andrei A. spune:

    Încă un mit, din multele cele care hrănesc o nostalgie malignă, este acela că nazional-dejismus și nazional-ceaușismus ar fi produs Heideggeri și von Karajani. Cumva, statura rușinoasă a colaboraționismului pentru propășire și nici măcar supraviețuire, a generat niște titani. Să stăm liniștiți, avem destui pitici pe piedestaluri. Îmi aduc aminte de o replică din romanul lui Sciascia, Fiecăruia Ce I Se Cuvine (A ciascuno il suo), unde un personaj spune : Sînt toți fasciști ! Chiar și cei care se cred socialiști sau comuniști, tot fasciști sînt în sinea sinelui. Deci există o categorie care indiferent de împrejurări, sînt „rumâni”, anistorici, mereu aceiași în orice context și în fond lipsiți de orice fel de repere, în afara apetitului de coțofană pentru ce sticlește.

    • Rockerul Dac spune:

      Unul dintre cele mai bune comentarii vreodată postate pe Contributors. Din păcate, adevărul este mai întotdeauna trist – cel puțin în România…

  9. contributorsfil spune:

    Intr-un ‘Saloon’ in care isi traiau fericirea sumedenie de pasageri prin ‘vestul salbatic’, atmostera de buna-dispozitie era intretinuta si de un pianist ‘de conjunctura’ (meseria lui de baza fiind ‘spalator de vase’), care clampanea fara oprire, aceleasi disonante zgomotoase.
    Un chefliu, infuriat fiindca nu-si auzea co-mesenii, a scos pistolul si a descarcat cateva cartuse in jurul sarmanului “pianist”.
    De atunci, patronul localului a afisat pe pereti : ‘Nu trageti in pianist, canta si el cum poate!”.
    Un astfel de pianist este Ponta, un astfel de patron este mentorul lui – Adrian Nastase.

  10. Stefan Michiu spune:

    Constient de valoarea de mare actor a d-lui Beligan, am avut totusi intotdeauna o rezerva fata de domnia sa-manifestandu-se in decursul intregii sale cariere ca un mare oportunist .Dar, la senectutea domniei sale, sa te dai in stamba cu un neispravit, demagog,mincinos-ma opresc aici in a-l caracteriza pe Ponta-depaseste orice imaginatie!Se face mult caz ca e un mare artist!Este, dar poate fi permis orice in virtutea acestui titlu?Va dau un exemplu:Quisling, clasic al literaturii norvegiene a fost executat pentru ca a fost ministru in timpul ocupatiei germane.Daca ar fi avut bun simt, acest mare actor -dupa colaborarea de buna voie si nesilita de nimeni cu un sistem abject-ar fi stat macar deoparte de politica.Parafrazez:”Mare artist, mare ticalos”.

  11. n.dumiritu spune:

    As vrea sa spun cite ceva despre centrul mesajului d-lui Beligan: “sa sprijinim tinerii”. Acest mesaj e o capcana, pentru ca pare generos, oferind incredere si speranta, ispitind la aventura si noutate, provocind un suflu proaspat, un alt fel de a vedea si de a face. Gustul pentru aventura si noutate, venind din energie nestapinita, e un atribut al tineretii mai cu seama, corect, dar acest gust e bine sa ramina in lista experientelor individuale. In materia conducerii colectivitatilor ar trebui sa primeze niste calitati mai batrinicioase: intelepciunea si rabdarea. Politica se conjuga in primul rind cu prudenta, cu experienta, cu chibzuinta. A paria pe noutate peste noapte in politica ar trebui sa provoace ingrijorari. Poti sa accepti un sef de guvern un pic mai impetuos, cu program de reforma in administratie etc, dar in acea pozitie de presedinte trebuie sa ajunga un om care a dovedit ca are o experienta profesionala, un om care a vazut si incercat destule la viata lui, un om pe care poti conta ca va actiona intelept pus in fata unui nou sir de incercari.

  12. lloopp spune:

    Doamna Manolescu, aveti asteptari prea inalte de la actualul prim-ministru. Cei care l-au format ca om politic sunt cei din clica nomenclaturista fara constiinta Iliescu si Nastase, si acum este sprijinit cu vorba si cu fapta de arivistii de provincie ca Dragnea. Fineturi din astea de despartire a profesionistului bun de opiniile lui politice nu strabat carapacea groasa care le tine loc de obraz. Ei stiu de politica lui “ba pe-a ma-tii” si de “daca nu esti cu mine esti impotriva mea”.
    In schimb, foarte bine ca expuneti problema asa de frumos argumentat, cei care au internet si se informeaza si se gandesc gasesc astfel o expunere utila si de bun simt.

  13. Peter Manu spune:

    Vorbind despre domnii Plesu, Patapievici si Cartarescu, doamna Manolescu scrie ca “Instituţiile pe care le-au modelat…dau consistenţă vieţii intelectuale de azi “.

    Afirmatia sugereaza o orientare autocrata, caci e similara cu a spune ca biserica da consistenta vietii religioase.

    Valoarea si adancimea vietii religioase nu vine de la biserica, ci este suma
    credintei fiecaruia dintre noi. Consistenta vietii intelectuale nu este determinata si nu depinde nici de ICR, nici de Dilema Veche, ci de efortul si talentul fiecarui creator din Romania.

  14. Vocea Ratiunii spune:

    Nu doamna. Nici dvs nici Andrei Plesu nu aveti indreptatirea sa judecati acordul dintre valoarea profesionala si cea etica a unei persoane doar imediat ce, si urmare directa a faptului ca, s-a pronuntat in favoarea cuiva care nu va place. Daca un primar ar trimite un control pe capul unei firme imediat ce, si urmare directa a faptului ca, sustine un opozant, n-ar fi vorba de un abuz? Nu le fel faceti si dvs?

    Optiunile personale ale unui cetatean nu sunt treaba nimanui. De altfel, sunt convins ca stiti asta in anumite cazuri: dupa 25 de ani de tranzitie, vestul ne-a invatat ca nu e ok sa acuzi optiunea religioasa (chiar cand participa la procesiuni publice), optiunea sexuala (chiar cand participa la marsuri publice pro-gay) sau optiunea familiala nici macar a candidatilor insisi, d-apai a sustinatorilor oarecare. Nu priveste pe nimeni altcineva ceea ce tine de resorturile launtrice ale unei persoane. Or, la fel este treaba si cu optiunea politica personala. Cu atat mai mult cu cat Beligan a avut un mesaj strict pozitiv, nu unul in care nu a atacat contracandidatii, d-apai sustinatorii lor. Daca dl Plesu avea o parere, trebuia sa i-o transmita personal sau sa o tina pentru el.

    In acest sens trebuie inteles mesajul “iubitorilor democratiei”: faptul ca dl Plesu a ales sa discute/acuze public o optiune personala a cuiva arata, de fapt, ca nu ii poate accepta pozitia. Daca vreti, la fel cum Ponta agita steagul protestantismului lui Johannis, sau cum Noua Dreapta nu se poate impaca cu optiunea sexuala a celor din marsurile pro-gay. Tine de barfe si clevetiri, nu de societatile liberale.

    In plus, daca va intereseaza cu adevarat armonia dintre valoarea profesionala si cea etica a lui Beligan, ar trebui sa stiti ca dumnealui joaca in reclame pentru companii private: asadar isi investeste capitalul de imagine pentru folosul material al sau si al unor companii oarecare, contra bani. Daca acest lucru nu v-a declansat analiza despre latura sa profesionala si etica, de ce v-a declansat-o faptul ca isi investeste imaginea in folosul altcuiva, nici macar contra bani, ci din convingere? Singura diferenta este data de propria dvs pozitie apriga fata de Ponta.

    Pe scurt, toata povestea e ca diferenta intra a striga “Hai Steaua” sau a striga ” *&@! dinamovistilor”. Denigrarea personala, oricat de fin ar fi scrisa, este mai prejos decat o optiune personala, chiar publica. De fapt, judecata optiunilor unui concetatean este in buna masura un tabu. Cam asa este in societatile liberale la care aspiram.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Anca Manolescu


Anca Manolescu

Anca Manolescu este doctor in filozofie al Universitatii din Bucuresti. A fost cercetator la Muzeul Taranului Roman, departamentul de antropologie culturala. Este acum cercetator i... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Apreciez toate comentariile, pe cel al doamnei doctor Virginia Batog indeosebi. Este si raspunsu...

de: Prof. Vasile Ghetau

la "Revenind la Sănătatea românilor. Sunt corecte datele asupra mortalității pe cauze de deces?"

Cauta articole

septembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)