joi, martie 28, 2024

Viata altora

“Das leben der anderen”. Pe scurt, pentru cei care n-au vazut filmul, un ofiţer de securitate est-german( STASI) primeşte misiunea de a spiona un scriitor anticomunist. O face cu zel, insa intr-un final renunta la scopul final al misiunii: demascarea artistului si arestarea lui. Dupa caderea Zidului, acesta din urma afla ca a existat cindva un securist care l-a protejat.

Intr-o discutie pe care am avut-o cu ani in urma cu regretatul Alex Leo Serban, dupa ce mi-am exprimat mirarea vazind aceasta pelicula, finul critic de film a spus sec: nu au existat securisti buni. Nici in Germania, nici in Romania.

Putem vorbi de emotia pe care ti-o lasa finalul acestui film, cu scriitorul care dedica ultima carte securistului bun, putem vorbi de scenariul elaborat, dar nu ne putem lasa pacaliti de mesajul lui: nu, nu au existat securisti buni.

Constat ca afirmatia premierului Victor Ponta, potrivit careia presedintele Traian Basescu nu a fost numai colaborator al Securitatii, ci „am inteles ca a fost chiar ofiter la Contrainformatii, intii la Marina si dupa aceea a trecut la DIE”, a trecut neobservata. Seful guvernului are informatii cum ca seful statului e un fost securist? Pai sa le faca publice, sa aflam daca asa a fost. ( CNSAS nu a gasit nimic care sa ateste eventuala colaborare a presedintelui cu securitatea). Pe de-o parte, e in slujba unui securist dovedit, Dan Voiculescu, dar isi exprima indignarea ca Traian Basescu ar putea fi la rindul sau un fost ofiter. Care va sa zica, in opinia premierului exista securistul bun, Dan Voiculescu si securistul rau, Traian Basescu? In orice tara civilizata, o astfel de afirmatie neprobata se lasa cu o demisie. Sau chiar nu il mai intreseaza nici macar aparentele pe Victor Ponta? E atit de sigur pe el si pe victoria USL incit nu isi mai controleaza cuvintele?

Nu sintem acum intr-un film din Germania de est a anilor `80, nu e vorba de viata altora. Ci de a noastra din Romania anului 2012. Intr-o logica simpla, regimul comunist a fost criminal iar securitatea a fost bratul care a executat ordinele acestui regim. Sa lasam nuantele cu securistul bun ca de-aia nici la mai bine de 20 de ani de la momentul `89 nu reusim sa ne deslusim trecutul. Oricum, nici Ponta si nici Antonescu nu au vreo problema cu fosta securitate. Cu un Sorin Rosca Stanescu pe listele USL, cu un Dan Voiculescu la butoane, cei doi lideri se pregatesc sa intimpine Romania anului 2013. Votati linistiti, fostii securisti vegheaza pentru voi!

PS: Ce sa intelegem din atacul actualei puteri la adresa profesorului Vladimir Tismaneanu, fostul presedinte onorific al IICCMER? Ca artizanul condamnarii comunismului plateste acum pentru curajul de a demasca fostul regim ca fiind ilegitim si criminal? Ca fostii beneficiari ai acestui regim si-au pus marioneta de la Palatul Victoria sa-l pedepseasca? Ne intoarcem la perioada in care cei care aveau curajul sa ridice capul erau trasi imediat inapoi? Capul plecat, sabia nu-l taie spune o vorba din batrini. Mult rau ne-a facut aceasta vorba. De-aia am ajuns in 2012 sa nu ne mai miram, ba chiar sa ni se para normal, ca un fost securist, Dan Voiculescu, sa faca deja guvernul ce se iteste dupa 9 decembrie.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Filmul despre care vorbiti mi-a placut in mod deosebit. Eu insa nu vad mesajul asa simplist si mi se pare ca toata constructia dramatica este interesanta. Oricum, sigur nu exista securisti buni fiindca securistul are prin definitie misiunea de a face rau. Dar cand vorbim despre oameni nuantele si judecatile sunt altele. Eu am vazut in acest film si un proces de transformare a unui om, securistul in cauza, dar numai asta. Dar oricum altul era subiectul postarii si sunt de acord cu punctul dumneavoastra de vedere legat de acesta.

  2. @Ghitulete:
    „In orice tara civilizata, o astfel de afirmatie neprobata se lasa cu o demisie”

    Ati vazut vreo demisie dupa afirmatiile neprobate ale lui Basescu relative la Crin Antonescu (mizeria aceea legata de „Porumbacu”) ? Da, stiu, atunci nu v-ati indignat catusi de putin (desi mizerabilul a recidivat). Va indignati (numai) hic et nunc. Deloc surprinzator.
    Afirmatia dvs. ca „CNSAS nu a gasit nimic care sa ateste eventuala colaborare a presedintelui cu securitatea” este incorecta. CNSAS nu a gasit nimic care sa ateste faptul ca Basescu ar fi facut POLITIE POLITICA – dosarul personajului a fost ars de catre organele de securitate anterior „detasarii” respectivului pe baricadele de lupta anticomunista de la Anvers, iar asa ceva este(!) mentionat in arhivele Securitatii.
    Cat despre informarile pe care Basescu le-a remis Securitatii a vorbit chiar Andrei Plesu – acesta a avut in fata unele dintre aceste informari. Astfel, sa ne amintim, Andrei Plesu s-a implicat (ca la un semn) in campania electorala din 2009 si a caracterizat informarile semnate de Basescu in epoca comunista ca fiind… „umane”. Pentru ca nici A. Plesu nu este scutit de ridicol.

    • dar de unde stii tu, ma, ca a fost ars dosarul lui basescu, ai stat linga foc cu caciula in mina? iar mizerabil mi se pae pre caracterul lui cacarau, alias porumbacu, care vad ca are bani de la varan sa plateasca postaci ca tine, ma, sa otraveasca forumurile cu dejectii galben-ros-brune.

      • Mai pupintovarase, iata:

        In Decizia nr. 310/26.09.2006 a CNSAS, care-l vizeaza pe Basescu, la punctul 23 este mentionat ca CNSAS a primit (citat) “adresa de răspuns a SRI nr. S/113959/19.09.2006, prin care s-au transmis către CNSAS în conformitate cu decizia Comisiei Mixte din data de 18.09.2006, următoarele documente:
        – Registrul inventar – arhivă al fondului reţea păstrat la Constanţa, volumul 5, coperta şi fila 118 (copie autentificată de SRI), în care apare menţionat la poziţia 17592 numele domnului Traian BĂSESCU, cu datele de identificare, cu numărul de înregistrare a dosarului personal nr. 3990 cu următoarea menţiune: «Dosar personal distrus cu procesul-verbal nr. 58212/15.08.1979»,
        – Procesul-verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979 (copie autentificată de SRI), încheiat în data de 15 august 1979 de I. J. Constanţa”

        • Asa, si? In 79 Basescu avea 28 de ani, cred ca tocmai terminase Institutul de Marina. De ce sa fie distrus dosarul unui proaspat colaborator, nu prea are sens?

          • Ba are sens. Baietii arunca atata noroi incat totul pare gri.. nu scapa nimic.. Tim confirma mesajul articolului de mai sus. ‘Mizerabilul’ are dosar.. v-o spune chiar Ciuvica, eternul invitat al lui Gadea, care a descoperit si plagiatul Codrutei Kovesi.. :) Deci oricum o dai, tot te impiedici de varanul cu diploma de securist.
            Adevarul este ca intr-o societate lipsita de valori e foarte usor sa tii prima pagina cu subiecte lipsite de valoare. Ce prioritati legislative ale urmatorilor 4 ani s-au dezbatut in campania electorala? Inutil.. daca iesi din vocabularul de baza, 2-3000 de cuvinte, ai pierdut 50% din electorat dupa prima fraza. ‘Fraza’? :D

    • Tim,

      Hai sa lamurim niste aspecte.
      Personal mi-am cerut dosarul de la CNSAS. Dupa circa 2 ani am primit un raspuns ca nu figureaza nici un dosar pe numele meu si crede=ma ca aveam de ce sa intreb.

      Daca ai lucrat in comunism, ceea ce nu cred, stii ca oricine intra in legatura cu strainii avea obligatia de a prezenta o nota de informare. Dupa ’89 am lucrat intr-un domeniu sensibil si securistul de serviciu – da exista si dupa ’89 – imi cerea acele note.

      Cred ca acum intelegi de ce ma tavalesc de ras ca un simplu neica nimeni ca mine nu are dosar la securitate desi erau unii cu ochii mereu beliti in hartiile mele! Nu mai spun de „vecinii curiosi” , cu grade pe piele, nu mai povestesc de alte intamplari interesante…

      Totul este o minciuna, dar de unde sa o apuci si unde sa o arunci?

      P.S.
      Imi este extrem de drag Porumbacu si uita-te, te rog, la manifestarile tovarasului si spune, te rog, cu mana pe inima, ca nu este rosu’ in gura! Daca faci o analiza a tovarasilor PNL remorcati in guvernul Ponta, toti, dar fara putinta de tagada, toti sunt „rosii in cerul gurii”.
      Asa i-a racolat PSD-ul, asa i-a crescut PNL-ul, sa ii manace sanatosi!

      Exceptia in politica este MM – ea da culoare si parfum de autenticitate.
      La fel, o exceptie este VT- coordonator al lucrarii ce condamna comunismul in RO.
      De aceea dracii astia mici se agata de ei, este o lupta cu persoanele si nu a ideiile lor!

      P.S.1
      Oare de ce s-a distrus dosarul lui Basescu?
      Nu pot sa spuna alti informatori de genul Alex Stoicescu, mare analitic militar, turnator de meserie, care este pe bune treaba? Astept raspuns urgent cu interes personal.

  3. @Tim
    Contributors publica articole pe diverse teme, dar in special cu referiri la politica romaneasca actuala. Daca gasiti in ultimii doi ani doua articole in care sa fie criticat PDL sau Presedintele, va rog sa-mi spuneti si mie ca sunt tare curios sa le citesc. Unul s-ar putea sa existe si sa-mi scapat, dar doua , mai greu de crezut ca ar exista. O proba de impartialitate ar fi chiar lasarea sa treaca a acestei postari.

    • Da’ la antene e criticat Ponta? Sau Cacarau? Ca Voiculescu sigur nu e

      Fiecare jurnalist are libertatea sa scrie despre ce doreste. Cititorii isi aleg autorul preferat. Impartialitatea presei nu e a unui jurnalist.

    • Cred ca e suficient sa citesti articolele publicate de Cristian Socol pana a picat guvernul MRU. Ceva mai mult de 2.. un singur autor.. mai sunt si altii. Cristian Paun de exemplu. Ce-i drept, daca te-ai obisnuit cu tonul antenelor sau al altor vuvuzele platite, s-ar putea sa te plictiseasca tonul politicos al celor care critica idei, nu persoane. Si mesajul tau a trecut. Acum ce te faci? Daca mai citesti si ce ti-am indicat… te intorci sa-ti recunosti oroarea?..

    • Indelungi vaicareli rosii pe Contributors: Vlaston nu precizeaza subiectivismul sau datorat candidaturii, autorii sunt „de dreapta”. Nu mai reamintesc, ca Aligica a fost „mazilit”, fiindca era prea radical.

      Eu te intreb altceva! Citi dintre autorii de aici s-au dus la VoxVintu ca sa-si scrie editorialele? (Alta curiozitate interesanta, Geoana face iar si desface curti constitutionale, Cernea chelalaie cu spor, Saftoiu concluzioneaza ce trist e sa fii parlamentar. Dar, pe ei nu-i mai vede nimeni ca subiectivi). Aha, da, acolo e lumea voastra!

      Citi dintre comentatorii de aici, comenteaza si acolo?
      Exodul de stinga de acolo aici e de-a dreptul dezgustator. Nici virtual, la nivel micro nu avem voie nicaieri. Numai voi, peste tot, uslamul de partid si, in citeva zile, chiar de stat.

      Mda, Romania trebuie lasata sa se dezintegreze pe mina voastra. Rascrucea are doua cai: sfirsitul sau un nou inceput. Peste 10 ani. Deci, 10 ani de putere rosie, apoi una din cai.

  4. „…nu au existat securisti buni. Nici in Germania, nici in Romania.”

    Patru generatii din familie am avut de patimit de pe urma Securitatii. Nu pun in discutie afirmatia lui ALS, caci nici nu include ceea ce vreau sa semnalez, nu pot sa ascund insa ca am fost surprins de niste cazuri de nebanuit la „fratii mai mari” de pe vremuri :Viktor Orehov (KGB)-inchis de doua ori si acum traind sub protectie in US si, mai apropape, Mhail Trepashkin (FSB). Povesti accesibile pe net.

  5. Filmul Vietile Altora (The Lives of Others) este excelent. Nu vreau sa intru in polemica pe tema au existat sau nu buni securisti? sau ofiterii STASI erau mai cumsecade decat securistii romani?. Povestea este la urma-urmei o fictiune, dar o fictiune construita cu mare precizie in ceea ce priveste universul statului est-european comunist in anii ’80. De ce trebuie vizionat? In primul rand aminteste despre viata cetateanului european din spatele cortinei de fier, in esenta a artistului care trece printr-un moment de criza. In plus, metodele de monitorizare a populatiei folosite de STASI se asemana izbitor cu cele folosite de Securitate. Relatiile dintre ofiterii STASI este iarasi un lucru interesant, cel putin in film pare ca aveau mai multa clasa decat colegii lor din Romania lui Ceausescu. Nu in ultimul rand un lucru la care romanul ar trebui sa mediteze: accesul la arhivele STASI este public, cu programare. Oricine isi poate consulta dosarul. In Romania acest lucru nu este posibil, informatia este furnizata cu picatura si este atent controlata.

  6. Multumesc, Dragos, pentru cuvintele bune. In asemenea momente (si nu doar in asemenea momente) solidaritatea este o proba de prietenie reala.

    O extraordinara coincidenta face ca maine (joi) sa inchid seminarul despre „Dictators, Dictatorships and Film” cu prezentarea acestui film, o radiografie rascolitoare a ceea ce a fost Stasiland. Pe tema cea mare pe care o sugerezi, cred ca ai dreptate. Voi spune doar ca apartenenta la politia secreta a unei dictaturi este in sine un indicator al unui grad redus de moralitate. Ori a unui simt moral anesteziat.

    Filmul a fost recenzat de Timothy Garton Ash in „New York Review of Books”. Imi amintesc ca distinsul istoric si jurnalist britanic, un cunoscator de o mare subtilitate al asa-numitei RDG, autorul cartii „The File” despre propriul sau dosar Stasi, scria ca nu a existat un asemenea caz de ofiter Stasi onorabil, ori, mai precis, care sa-si fi regasit, riscand enorm, onorabilitatea.

    Atacurile imunde impotriva mea sunt evident motivate politic. Faptul ca raman pe pozitiile mele, ca nu ma aplec in directia ce pare, momentan, castigatoare, ca refuz compromisurile putrede, ii scoate din minti pe acesti „camarazi”. Turbeaza pentru ca, efectiv, nu au cum sa ma santajeze, nu pot sa ma cumpere. Turbeaza pentru ca noi avem principii. Ei nu au.

  7. Dragos Ghitulete: „Pe de-o parte, e in slujba unui securist dovedit, Dan Voiculescu, dar isi exprima indignarea ca Traian Basescu ar putea fi la rindul sau un fost ofiter.”

    E angajat dottore la trustul Intact?! Sau la vreo alta firma a securistului dovedit?!
    Cat despre faptul ca e dovedit, asta nu arata decat ca era prea putin influent securistul respectiv. Altfel i s-ar fi putut distruge dosarul … tocmai ca sa nu se afle: doar nu e greu sa arda cativa metri cubi de hartie, asa de vreun camion.
    N-am putea sa dam vreun exemplu? Motivarea urmeaza in 5 luni …

    • Daca Ponta e in slujba lui Voiculescu sau doar aliatul acestuia nu schimba tema de fond, iar ideea ca Voiculescu era un doar securist marunt caci daca era mai mare si-ar fi distrus dosarul e rizibila. Oricum mai mare sau mai mic nu mai conteaza. Ce conteaza e ca Voiculescu a fost si este un infect, in trecut era gata sa vanda pe oricine pt o solda iar azi vinde o tara pt pielea lui.

      • Ma rog, aliat cu Voiculescu au mai fost si altii. De ce n-am putea accepta ca Ponta i-ar fi aliat din aceleasi considerente care i-au animat odata si pe acestia?

        Dar de ce e rizibila ideea? Intotdeauna la un iceberg partea nevazuta e mai periculoasa.
        Ca Felix e un tip infect sunt de acord, dar asta nu exclude sa fie si altii asemenea lui.

  8. Ponta, Antonescu et co vor sa redefineasca termenul de „securist” intr-un mod tare bizar. In varianta USL „securistii” de azi sunt cei care le pot tulbura afacerile, adica DNA, ANI, procurorii, etc. evident toti aflati in slujba „securistului sef”, presedintele Basescu. Graitoare este scena cu ministrul justitiei, surprinsa inainte de numire in masina fiului unui puscarias notoriu de catre „securistii” din presa. D-na Pivniceru s-a pierdut initial cu firea si a zis ca nu mai candideaza, dar si-a revenit repede dupa incurajarile primite lui Ponta si Antonescu (presedinte in acel moment!) si a tinut sa arate ca „nu toti suntem santajabili”.

  9. Filmul analizeaza, cu mult rafinament, dorinta intensa a tuturor celor care au avut de suferit si a caror viata a fost rasolita de Securitate, Stasi &Co, ca macar unul singur dintre cei care au luat parte la asasinarea si demolarea identitatii atator oamei sa fi fost un om cu o relativa demnitate si capabil de principii. Realitatea cruda este ca NICI MACAR UNUL dintre cei care au facut parte din aparatul de represiune, nici macar unul, nu a fost un om capabil de principii. Niciodata, nici o secunda din viata lui mizerabila. Filmul subliniaza posibilitatea unei exceptii, wishful thinking…dar exceptia aia nu exista si nu a existat niciodata.

    Tot in Dar Leben der Anderen se mai pune pe tapet un alt mare adevar: sefii si capii retelei securiste au „cazut in picioare” si au devenit marii avantajati ai caderii regimului. Rings a bell?
    Ultimul balci cu banii „revolutionarilor” este o alta pastila amara care confirma realitatea exprimata mai sus.

    In final, cred ca unua dintre cele mai mari calitati ale filmului este radiografierea atenta a anormalitatii devenita normalitate, a fricii ca mod de viata si filosofia nedreptatii insusita fara intrebari suplimentare.

    Daca ar fi sa aleg un film care sa defineasca Romania dupa revolutie, ar fi o combinatie dintre Das Leben der Andern si Groundhog Day.

  10. Fratilor, m-ati asasinat cu discutia despre Basescu!

    Ce naiba, chiar nu mai e alt subiect in toata tara?!

    Sincer, asa m-am saturat de nu pot pentru ca sa va zic… :-))).

    ––

    Nu vedeti ca-i jale mare peste tot, economia krapa, educatia a fost data jos de pe nasalie, dar nu mai avem nici macar gropari capabili sa o ingroape, sunt toti pe la Autoritatile de Management ale Progrtamelor europene, angajati „manageri publici”, ingropandule pe alea ca e mai rentabil…

    IMM-urile care mai sunt respira prin masca de oxigen, taranii cultiva cutii de lemn in care pun ardeii grasi de la ANGRO, avem sosele de e mai bine sa mergi prin camp pe langa ele, se fura si ce mai e si ce nu mai e, de-o sa se fure si dosarele de coruptie ca sa se dea hartia la topit, Constitutia e o brosura de popularizare iar noi cu totii mergem la vot ca baba din banc….

    Cine pleaca ultimul din tara, sa nu mai stinga lumina. Se stinge singura c-au furat baietii destepti tot curentul….

    • Pai, tocmai s-a tot discutat de un film de exceptie. Unde erati?!
      Si, sincer, in preziua votarii, cum sa nu atinga oamenii vesnicele subiecte?!
      Dar filmul sa-l vedeti, e chiar iesit din comun. Si nu, nu cred ca e vorba de „securistul” bun, adica nu asta e miza / mesajul, e ceva mult mai complex si atat de uman, adica atat de al nostru, al TUTUROR, incat nu poti sa-l vezi DOAR ca pe-un film…Te azvarle in tine si uneori iesi cam sifonat…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Ghitulete
Dragos Ghitulete
Jurnalist, a realizat de emisiuni la RFI Romania si Radio Romania. Talk-show-urile gazduite de el au fost premiate in 2007 de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, iar in 2008 de Clubul Roman de Presa. "Gluma ruseasca" este ultima sa carte, publicata la Cartea Romaneasca.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro