vineri, martie 29, 2024

Victor „Fake” Ponta și Monica „Genuine” Macovei

Fake înseamnă nu numai ceva fals, ci și înșelăciune sau ipocrizie. Și se potrivește  de minune cu acest politician social-democrat,  varianta stînga- caviar atît de dragă mentorului său, Adrian Nastase.

A fost scos de fostul deținut și premier dintr-un joben lucios pe la începutul anilor 2000 și a ajuns în 2014 candidat la prezidențiale. Victor Viorel Ponta înseamnă tot ce e mai fals și mai respingător în politica românească în ultimii 25 de ani. E înconjurat de personaje asemeni lui și care au văzut în acest mincinos marioneta perfectă pe care o pot scoate în față și la adăpostul căreia își pot vedea nestingheriți de matrapazlîcuri. Pentru multi dintre acoliții roșii din PSD înseamnă, poate, soluția rămînerii în libertate. Spun poate, pentru că nu e sigur că o dată ajuns la Cotroceni, premierul plagiator nu le va întoarce spatele.

„Scapă cine poate” este lozinca după care se ghidează și pe care le-o repetă la nesfîrșit baronilor penali din partid care poate s-au codit în a mobiliza  lumea la vot în urma acțiunilor DNA . Iar ei înțeleg acest îndemn. Radu Mazăre înjură procurorii DNA și amenință că pleacă din România dacă Ponta nu iese președinte (a mai făcut-o și în 2009 cînd a candidat Geoană), Stanciu Zisu, un traseist milionar incult, se joacă cu chibriturile și e în stare să dea foc la țară pentru același obiectiv iar Mircea Cosma își descoperă vocația de poet de curte și îi inchină ode în fața cărora pălește de invidie pînă și Vadim Tudor.

Această adunătură de derbedei politici speră că în noiembrie vor scăpa de problemele cu justiția, așteaptă ca acea liniște iliesciană din anii 90 să se întoarcă. Nu mai contează drumul pe care România a ales să meargă în 2005. Nu le pasă de UE și de reguli. Cu o jumătate de gură, în hohotele lor, candidatul Victor Viorel  spune că trebuie să stăm liniștiți, vor fi alegeri corecte. Printre dezbateri despre ofițeri acoperiți, numai bune de mutat atenția, baronii PSD pregătesc terenul pentru numărătoarea finală. Cea care contează, pentru că nu-i așa, nu e important cine votează, important e cine numără voturile.

De cealaltă parte, o femeie fără aparat de partid, un politician care și-a construit pas cu pas cariera, înjurată pînă și de foștii colegi de partid pe care i-a disperat cu tot felul de criterii de integritate, intră într-o cursă în care singurele arme sînt faptele. Este ajutată de voluntari să strîngă semnăturile necesare pentru a candida( înțeleg că vor fi mult peste 200 de mii), deși tot felul de comentatori bat cîmpii că e imposibil să le strîngi fără ajutorul unui partid.  Genuine, adică autentic, veritabil. E tot ceea ce e străin de politica ultimilor 25 de ani. Nu știu dacă și cînd vom mai avea ocazia să votăm pozitiv, pentru că astfel de situații apar rar în acest spațiu viciat pînă în măduva oaselor de impostură și minciună.

Priviți pozele pe care cei doi candidați le-au făcut pînă acum la întîlnirile cu alegătorii. Priviți echipele și oamenii care îi ajută. Pe de-o parte, postaci posaci care abia așteaptă să se termine cu aceste alegeri și să primească banii pentru care au fost arvuniți, pe de alta oameni zîmbitori care nu așteaptă nici o recompensă ci doar o victorie a veritabilului în fața falsului. Toate aceste poze fac mai mult decît o mie de cuvinte, iar fake și genuine se văd cu ochiul liber.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Un text foarte bun, care exprima adevarul în cuvinte putine, dar cu pertinenta si vibratie, reusind si definitii antologice prin esentialitate: ” adunătură de derbedei politici” „care au văzut în acest mincinos marioneta perfectă pe care o pot scoate în față și la adăpostul căreia își pot vedea nestingheriți de matrapazlîcuri”.

    Mergând pe comparatia dezvaluita în text, dintre „pozele pe care cei doi candidați le-au făcut pînă acum la întîlnirile cu alegătorii”, poate s-ar putea face un afis alaturând „echipele și oamenii care îi ajută” pe cei doi candidati, pentru ca privitorii sa poata compara direct fetzele celor doua Românii ce vor înfrunta la alegeri, stiut fiind ca nimic nu-i mai sugestiv decât chipul uman.

  2. Scurt si cuprinzator!
    Subscriu, sa ne uitam la sustinatorii fiecarui candidat la prezidentiale. Si sa judecam, fiecare, in ce tabara ne vedem. A cui companie am prefera-o. Poate ca asa e mai usor sa ne hotaram, daca suntem indecisi.
    Oriunde ne-am vedea, insa, trebuie sa alegem o tabara. Trebuie sa iesim la vot. In ambele tururi.

  3. foarte bun articol.
    am semnat pentru candidatura doamnei Macovei.
    am donat simbolic 100EU pentru campania doamnei Macovei.
    si merg la vot cu toate ca locuind in strainatate (Canada) trebuie sa conduc doua ore si sa dedic o zi acestui proces.
    poate conteaza.

    • La fel si in Olanda, imi ia o zi sa ma duc la vot. Sigur merita. Nu uitati ca la ultimele alegeri voturile din diaspora au intors balanta.

    • In aceeasi situatie sunt si eu in SUA. Plec la amiaza cu masina, iar dupa 3 ore de condus voi ajunge si eu la sectia de votare, impreuna cu 4 prieteni. Cred ca va merita.

  4. Deprimant. Dar simpla „autenticitate” nu e argument suficient. Exista autencități catastrofale, de care e mai sănătos să fugi. (Băsescu, de altfel, nu este el un „autentic”?). Acum…câți?.. in 1997 dl. Andrei Plesu avea același argument in favoarea lui Băsescu: „abrupt” „brutal”, „fara echivoc”, „tonic”, „de incredere”, „incapabil de abuzuri”, „transant”…„fara fasoane, fara mirajul prestigiului si al carierei, fara fascinatia beneficiilor”…etc (aici:http://ddsr.wordpress.com/tag/andrei-plesu/). Acum avem din nou acest gen de argumente. Sunt un pic diferite, pentru că și omul e diferit. Dar pentru CINE mai valorează ceva? Experiența „autenticului” e făcută. A durat 10 ani- ma degraba jenanți. Omul a avut o mulțime de scuze de moment, s-a descurcat cumva, dar fără minimă eleganță, din gafă-n gafă, din compromis in compromis. Nimic din ce vedea dl. AP in `97 nu a ramas in picioare. Așa ca partizanii doamnei MM (care sunt din specia d-lui AP) ar fi mai degrabă o indicație ca NU trebuie votată…. (Dar se va vota cu d-na MM, din disperare de cauză, pentru că ceilalți pot fi banuiți mai ușor decât domnia sa, pentru ca, privindu-i, nu-i poți alege cu inima ușoară). E trist și criteriul de identificare a votantilor: acela ca „nu asteapta recompense”. Nu se voteaza de amorul artei, ci pentru interese. Anume, LEGITIME. Ale suporterilor lui Ponta nu sunt legitime. Aici e diferența. Altfel, oricine are dreptul să voteze cu oricine i se năzare.

    • Aceeasi gargara tampitica. D-l Rusu nu poate sa citesca, pur si simplu, fara sa dea cu bata in balta.

      „E trist și criteriul de identificare a votantilor: acela ca „nu asteapta recompense”. Nu se voteaza de amorul artei, ci pentru interese. Anume, LEGITIME.”

      Cine a zis altfel?

      • Autorul, domnule, autorul a zis altfel, : „oameni zîmbitori care nu asteaptă nici o recompensă ci doar o victorie a veritabilului în fata falsului”. Oamneii dezinteresati, idealistii iubitoti de adevar (de „veritabil”) ,ai d-lui DG sunt „personajele pozitive”, in opozitie cu postacii posaci care asteapta bani. Or ei (dezinteresatii) trebuie sa fie INTERESATI. Ai prins?

    • Actualul Presedinte a facut maximum din ce i-au permis prerogativele sale constitutionale.
      Un Presedinte singur, nu poate crea locuri de munca, nu poate creste sau micsora salariile si pensiile, nu poate construi sau inchide scoli si spitale, nu poate construi autostrazi.
      Cu un parlament ostil, dominat de corupti si infractori, Presedintele a reusit (a gasit solutii legale, constitutionale) ca, timp de opt ani, sa-i impiedice pe marii corupti si marii infractori, sa puna mina integral pe putere.
      Cu un parlament si cu guverne ostile, dominate de corupti si infractori, Presedintele a fost obligat sa faca si anumite concesii, a fost obligat sa faca si anumite compromisuri.
      Asa cum pe vremea guvernului Moliceanu, Presedintele nu a putut sa impiedice alungarea PDL-ului din guvern, asa cum nu a putut sa impiedice suspendarea sa ilegala si neconstitutionala, nu a putut face mai mult pentru tara.
      Singura perioada, cind Presedintele a putut colabora cu guvernul, a fost in timpul crizei economice mondiale.
      In aceasta perioada, Presedintele si Guvernul Boc au salvat tara de la faliment, de la dezastru, de la colaps economic, de la incetare de plati.
      Presedintele si Guvernul Boc au scos tara din recesiune si au readus-o pe crestere economica.
      Presedintele si Guvernul Boc au limitat, au atenuat si au redus la minimum posibil, efectele crizei economice mondiale, asupra tarii.
      Presedintele a declansat si a sustinut lupta impotriva coruptiei.
      Ca sa scape de puscarie, cei mai mari hoti, cei mai mari corupti, cei mai mari infractori, cei mai mari banditi si cele mai mari likele s-au coalizat impotriva Presedintelui si au declansat o campanie mizerabila de dezinformare si manipulare a retardatilor.
      Actuala relativa stabilitate economica este datorata exclusiv masurilor corecte si absolut necesare luate de Presedinte si de Guvernul Boc.

      • Aha! Asa deci. Inseamna ca sunteti fericit, cu atatea certitudini. Dar ARTICOLUL D-LUI D.G. NU VORBEA DE CE A FACUT CUTARE (presedinte sau alta) CI DE CUM ESTE CUTARE. Adica „fake” sau „genuine”. L-ati citit? Presedintele nu e fache, e just, dar nici prea bine nu e. E un (mare) psiholog-filosof…etc. care observa ca ceea ce face, bine, unul care nu este el insuși bine, nu dureaza.

  5. In cea mai mare parte as putea sa fiu de accord cu autorul desi prea-slavirea doamnei Macovei poate nu prea se potriveste cu un articol obiectiv. „Tare” mi s-a parut finalul cu
    ” postaci posaci care abia așteaptă să se termine cu aceste alegeri și să primească banii pentru care au fost arvuniți, pe de alta oameni zîmbitori care nu așteaptă nici o recompensă ci doar o victorie a veritabilului în fața falsului” .Sincer citind articolul nu am vazut decat incrancenare si posomorala nu am simtit deloc zambetul din citatul de mai sus. Pur si simplu cred ca ultimul pasaj l-ati scris doar in bataie de joc .

  6. Din cat se poate vedea, Monica Macovei lupta cu Kelemen Hunor pentru locul 5 in primul tur al alegerilor prezidentiale. Impresia mea este ca reprezentantul UDMR va castiga acest duel fara semnificatie.

    • Daca o personalitate, de talia Monicai Macovei, risca sa fie invinsa in alegeri de o nulitate, de teapa Derbedeului plagiator, mincinos, incompetent si impertinent, suntem un popor de imbecili si ne meritam soarta.
      De ce nu este sustinuta public masiv Monica Macovei de toti adevaratii intelectuali, de toti oamenii cinstiti si competenti, de toti ziaristii cu adevarati independenti, de adevarata Societate Civila, de Studenti ?
      In acest an, nu mai putem spune ca nu avem pe cine alege.
      Avem pe cine alege.
      De ce nu explica adevaratii intelectuali, zilnic, pe intelesul tuturor, ca la noi nu se duce o lupta intre Stinga si Dreapa, ci intre cei care au furat de au rupt, care au devalizat cara, care vor sa fure in continuare si sa scape de puscarie (pe de-o parte) si oamenii cinstiti, care vor democratie, stat de drept, justitie independenta si pedepsirea infractorilor (pe de alta parte) ?

    • Vai, domnule Manu, cum se ia cineva de PSD, cum apareti si dvs sa le luati apararea lui Ponta si acolitilor. De buna seama, nu pe fata ci cu contre la ceilalti candidati. Probabil ca prin Statele Unite (unde am inteles ca va desfasurati activitatea) sunt la mare cautare gargaragii mincinosi irecuperabili ca Ponta si sunt pusi la zid cei care si-au construit o cariera bazata pe responsabilitate si integritate.

  7. La noi se obisnuieste ca dupa „genuine” sa se voteze „fake”, nu e asa? Ar trebui sa fim preocupati de cresterea nivelului intelectual al romanului pentru a fi capabil sa aleaga graul de neghina? Sa diferentieze minciuna de adevar chiar daca acesta doare? Sa ii invatam ca pomana electorala costa dublu ulterior? Vor dori ei sa nu mai fie mintiti frumos si sa nu mai voteze „raul cel mai mic”?
    Segmentul 18-30 de ani cu cine voteaza? Le-a format cineva constiinta politica?

    Altfel noi putem discuta degeaba aici…cititorii contributors nu-l voteaza pe Ponta dar nici nu reprezinta vre-un pericol, ca masa de votanti, astfel incat sa faca diferenta. Cu ce ne incalzeste ca Macovei (conform sondajelor) paraseste meciul din turul 1?

  8. Acum cinci ani ma aflam pe coasta de vest a Statelor Unite unde locuiam si – unde erau ultimele sectii de votare inca deschise. In tara procesul de votare se terminase.
    Am condus trei ore pentru a merge la vot la sectia de votare din Portland statul Oregon. Imi aduc aminte ca si a alti votanti au venit entuziasmati si hopeful sa voteze deoarece isi dadeau seama ca acele alegeri urmau sa fie a close call.

    Am schimbat cateva vorbe cu ceilalti votanti; imi aduc aminte ca era o zi racoroasa de decembrie si batea un vant destul de puternic.
    In tara Geoana se vedea deja presedinte – presedinte de noapte sau mai bine spus de o noapte. Am votat pentru Dl. Basescu si nu imi pare rau. Insa de data aceasta nu am nimic in comun cu individa pe care o sustine dumnealui.

    Voi merge din nou la vot, si voi merge cu mult mai mult entuziasm si fara tragere de inima pentru ca de data aceasta mi se ofera ocazia sa o votez pe d-na Monica Macovei. In general am observat ca romanii din diaspora sunt mai optimisti – si nu este nimic rau in asta. Cand vin in tara glumesc cu prietenii si cu familia ca data viitoare voi veni cu o echipa mai mare de americani care sa ne invete doar un lucru: sa zambim mai mult. Este nevoie de mai mult optimism si zambet. Cred ca romanii care au visat si au idealizat despre o alta Romanie ar trebui sa nu piarda sansa ci din contra sa depuna efortul pentru a alege in functia suprema din stat o persoana de care sa nu-ti fie rusine. Cred ca rareori in istorie – i s-a oferit Romanei sansa unei schimbrari radicale in bine. Monica Macovei prin ce a aratat pana acum demonstreaza ca acest deziderat ar putea deveni realitate. Dar intr-o mare masura lucrul acesta depinde de mine si de tine. Daca Geoana a fost presedinte de-o noapte – Victor Viorel – daca nu este oprit – va fi presedinte tot de noapte dar noaptea lui va dura cinci ani. Sa nu lasam noaptea sa vina atat timp cat putem schimba directia in care Romania se indreapta. Voi vota Monica Macovei.

  9. Cineva vorbeste de infrangerea d. Monica Macovei. Infrangerea ei inseamna INFRANGEREA NOASTRA si VICTORIA SISTEMULUI TICALOSIT!
    Haideti sa profitam de ocazie si ajutand-o pe MM sa devina Presedintele Romaniei, sa scoatem tara din mocirla morala in care o tine prizoniera PSD si acolitii sai.
    Haideti sa facem o adevarata revolutie pasnica, sa ne reformam tara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Ghitulete
Dragos Ghitulete
Jurnalist, a realizat de emisiuni la RFI Romania si Radio Romania. Talk-show-urile gazduite de el au fost premiate in 2007 de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, iar in 2008 de Clubul Roman de Presa. "Gluma ruseasca" este ultima sa carte, publicata la Cartea Romaneasca.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro