Home » Opinie » Citesti:

Viitoarele fapte mari ale doamnei Dăncilă

Mircea Morariu iulie 6, 2019 Opinie
4 comentarii 1,406 Vizualizari

Majoritatea comentatorilor politici sunt sceptici în privința duratei mandatului d-nei Viorica Vasilica Dăncilă în fruntea PSD. Unii chiar îi prevăd sfârșitul în decembrie 2019. Atunci când în capul doamnei Dăncilă se vor sparge toate oalele sparte după previzibilul eșec al candidatului PSD, oricare ar fi acesta, la alegerile prezidențiale.
Indiferent dacă prezidențiabilul PSD trece sau nu de primul tur mai nimeni, în afara lui Gică-Contra, adică Ion Cristoiu, nu crede că PSD ar putea sparge ghinionul și își va vedea omul la Cotroceni. Așa că doamna Dăncilă, domnul Teodorovici și dl. Fifor chiar vor avea ce să deconteze.
Până atunci, până când viața va confirma sau nu toate aceste pronosticuri pe care în ceea ce mă privește prefer să le iau, și nu numai din prudență, sub beneficiu de inventar având în vedere că doamna Dăncilă s-a dovedit din 26 mai încoace omul surprizelor, un lucru este sigur. Fosta profesoară de Discipline tehnologice de la un biet liceu de mâna a doua din Videle și fosta umbră supusă a lui Liviu Dragnea nu pare deloc dispusă să fie o prezență pur decorativă nici la Palatul Victoria, nici în sediul din Bulevardul Kiseleff al partidului. Doamna Dăncilă a deschis deja robinetul epurărilor , primele capete căzând chiar în această săptămână. Când primarul Robert Negoiță care, cu numai o seară înainte o criticase pe un post de televiziune pe cea care pare-se că aspiră să fie pentru PSD ceva între Margaret Thatcher și Angela Merkel a fost suspendat pentru șase luni din partid. Mai senzațională fiind însă înlocuirea din funcția de lider al senatorilor partidului a d-lui Șerban Nicolae. A cărui soartă o repetă pe aceea a tuturor perdanților dintr-o competiție cât de cât democratică din PSD. Dl. Șerban Nicolae nu l-a vrut și pace pe dl. Mugur Isărescu pentru încă un mandat în fruntea BNR, a făcut opoziție clară directivelor date de noua șefă și iată că acum plătește.
Iar ceea ce s-a întâmplat în primele zile ale săptămânii pare a fi doar uvertura. Fie că va fi vorba despre o remanieră extinsă, fie că doamna Dăncilă își va lua inima în dinți și va trece la restructurarea guvernului (aceea pe care a refuzat-o în ultimele săptămâni când încă nu era ea și, în plus, era terorizată de Liviu Dragnea) sunt indicii că măcar șase miniștri își vor pierde posturile. Se mai spune că cinstea de a fi cap de listă îi va reveni doamnei Carmen Dan care o fi fost ea odată vecină cu d-na Dăncilă însă de data aceasta nu mai scapă. Se spune chiar că în ceea ce o privește pe doamna Dan, doamna Dăncilă nu va mai aștepta venirea toamnei, intenționând să o “descăpățâneze’’ pe cea cu care schimbase pe vremuri rețete de prăjituri și chiar un model de sorț chiar înaintea datei fatidice de 10 august.
Nu am nici un motiv să le plâng de milă nici unuia dintre cei șase despre care se spune că urmează a fi lăsați la vatră. Cred doar că lor ar trebui să li se adauge încă vreo câțiva. De la matusalemicul, tupeistul și nepriceputul Teodor Meleșcanu, la co-semnatarul dezastrului financiar și bugetar al României, dl. Eugen Orlando Teodorovici. De la Daniel Breaz, incompetentul , îngâmfatul și agramatul ministru al Culturii și Identității Naționale, până la băiatul de mingi care face figurație specială pe la Tineret și Sport. Un oarecare căruia în ruptul capului nu îi pot ține minte numele. Doar mitocăniile, lipsa de pregătire profesională și proasta creștere.
Indiferent cât de consistentă va fi așteptata schimbare de personal din guvern mie oricum mi se pare insuficientă. Fie și numai pentru motivul că peștele de la cap se împute. Iar doamna Dăncilă nu este în nici un caz Fecioara Maria. Ci doar capul care ar fi primul ce ar trebui să cadă.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. FLORIAN D. MIREA spune:

    Romania, de la Vacaroiu la Dancila, ce evolutie in involutie! E loc si de mai rau, tovarasi.

  2. Ursu spune:

    Majoritatea comentatorilor politici este sceptica (…).

  3. Mironescu Valeriu spune:

    Daca o profesoara din Videle a ajuns prim-ministru imi inchipui cat de departe ar fi ajuns daca isi exercita profesia in Oradea. Ar fi ajuns cel putin profesor universitar!

    • donquijote spune:

      Ca profesoara de lucru de mana, nu avea sanse nici sa ajunga director al liceului din Videle, daca nu se marita cu cine trebuie, acolo ramanea.
      Acela a fost un post ca sa nu ramana fata fara “salar’ ” ca doar n-o sa ia in cizme noroaiele de la schele si sa se mai si faca de ras printre petrolisti.
      Mai lasati-o cu “profesoara”… ala era un post de maistru care i s-a dat cumva de mila, fiindca nu avea nicio aptitudine concreta – diploma pe care o avea, de inginer in Petrol si Gaze i-ar fi oferit sanse adevarate, in tara cu cea mai veche traditie in Petrol din Europa, domeniul in care chiar avem tot dreptul sa ne mandrim (desi unii au uitat).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Desigur că nimic nu se poate schimba peste noapte și dacă cineva ar începe acum o reformă proba...

de: Mihai Badici

la "Elevii de 7 care reuşesc în viaţă şi alte creaturi fantastice"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)