Privind în urmă, spune Donald Trump Jr, „probabil că aș fi făcut lucrurile puțin diferit”. Este probabil o subevaluare gândindu-ne la cat de nechibzuit și grăbit a fost contactul său de anul trecut cu acei becisnici ruși, ce acum scufundă președinția tatălui său. Dar este, de asemenea, un exemplu lăudabil și neobișnuit de figură publică ce arată public o remușcare pentru o greșeală.
Când pregătesc ziariști, la cursul meu de tehnici de interviu predau o listă de „întrebări ucigașe”. Cea mai eficientă este una de o simplitate înșelătoare: „Ce ați fi făcut în mod diferit?” Aplicată în viața reală, acesta intrebare poate provoca o candidă și șocantă autocritică – deși, în cele mai multe cazuri, ea este prefațată de cererea de a nu fi citată.
Există excepții. I-am pus odată această întrebare unui om considerat la vremea respectivă drept cel mai arogant politician britanic, a cărui carieră tocmai se prăbușise spectaculos. Am avut o revelație, deși nu așa cum mă așteptam. A facut o pauză și apoi mi-a spus – off the record – „Ar fi trebuit să am mai multă încredere în propria mea judecată”. A fost întotdeauna dezamăgit de consilierii săi în care se încredea, a explicat el solemn.
Fiecare colț al vieții publice ar beneficia dacă ar exista o astfel de doză de onestitate, cu privire la greșelile din trecut și, în special, în cazul în care acestea se referă la subiecte pe care avem tendința să le considerăm soluționate.
Începeți cu stânga liberală. Dacă v-ați putea întoarce ceasul înapoi, să zicem, la 1950, și știind ce știm acum, este ceva ce are de-a face cu politica europeană de imigrație pe care ați fi făcut-o diferit? E de ajuns să pui această întrebarea, din experiența mea, ca să provoci dispreț sau indignare – stigmatizarea minorităților etnice ca problemă, ignorarea rasismului populației majoritare, ignorarea beneficiilor unei societăți multiculturale, toate acestea evidențiind nostalgia pentru un trecut complet alb și așa mai departe.
Totuși, mi se pare greu să ne imaginăm că poate cineva susține sincer că orice răsturnare și transformare a politicii noastre din ultimele șapte decenii este perfecta. Marea Britanie ar fi trebuit probabil să fie mai liberală față de chinezii din Hong Kong – dat fiind în special ceea ce se întâmplă acum în fosta colonie. Sau ar fi trebuit Franța să fie mai selectivă și mai prudentă în ceea ce privește imigrația din Africa de Nord? Multe țări ar fi putut fi oare mai dure cu privire la căsătoriile de conveninta și la traficul de persoane? Este rezultatul actual atât de ideal sau inevitabil că nu există nimic de discutat? Și dacă recunoaștem că unele lucruri s-ar fi putut face altfel, atunci ar trebui să ne gândim din nou la cei care au avertizat atunci când luam alegeri greșite.
Pro-europenilor le place să dea vina pentru Brexit pe tabloidele mincinoase britanice și pe politicienii lunecosi. Sigur ca mare parte din vină ar trebui să meargă acolo. Dar suporterii Uniunii Europene ar trebui, de asemenea, să se întrebe dacă UE ar fi putut face ceva ca sa fie mai puțin arogantă, birocratică, coruptă, izolata și risipitoare în ochii a numeroși europeni – nu numai în Marea Britanie.
Tipurile conservatoare de tip piata libera au multe de reflectat. Nimeni dintre cei ce a fost responsabil de economiile britanice și americane înainte de 2008 nu a spus ce ar putut sau ce ar fi trebuit să facă în mod diferit pentru a evita faptul ca contribuabilii din aceste țări au avut de platit o factură cu 30 de miliarde de dolari mai mare in criza financiara. Am fi putut oare împărți pierderile și câștigurile globalizării în mod diferit – probabil într-un mod care sa lărgeasca sprijinul politic pentru piețele deschise și comerțul liber?
A pune intrebari despre aceste politici nu este un semn al neo-bolșevismului. Este bunul simț. Se poate pune la îndoială o politică de imigrație care a dus la crearea unor ghetouri în mari orașe europene. Admiterea greșelilor nu înseamnă că putem sau ar trebui să dam ceasul înapoi. Dar probabil putem să învățăm din ele.
Mai mult, închiderea acestor discuții adâncește clivajul dintre oamenii obișnuiți, care vorbesc foarte mult despre aceste chestiuni, și conducătorii noștri timizi, ce se tem de teme tabuu si care presupun că vor fi pedepsiți pentru nereușitele trecutului. Odată ce începeți să vă recunoașteți greșelile – asa merge argumentarea – unde o sa te opresti? Și de ce va avea cineva încredere în tine să ia decizii în viitor? Este mult mai bine să caracterizezi întrebări despre trecut ca fiind de rea credinta si neprofitabile.
Alte instituții publice învață acum să gestioneze macar unele autocritici – biserica, de pilda, in privinta cazurile de abuz sexual. Chiar și firmele incep să spună cu mai mare usurinta, îmi pare rău. Nu este o frază pe care am crezut vreodată că o voi scrie, dar mai multe dintre figurile noastre publice ar trebui să urmeze exemplul lui Donald Trump Jr.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Comunistii dar si stanga in genere precum si conducatorii nostri nu gresesc adica de fapt nu obisnuiesc sa recunossca cand gresesc. Ei nu raspund de nimic, ei sunt literalmente iresponsabili si vinovati sunt altii iar la romani chestia asta este si o caracteristica mai adanca, dat fiind zicerea cu acarul Paun.
Este extrem de important sa iti recunosti greseile si sa incerci, daca se poate, sa le indrepti.
Dar oare nu este mai bine ca sa aceste greseli sa fie prevenite?
Cum este urmatoarea intrebare, fireasca, de altfel.
As spune ca prima data ar trebui sa ne uitam in istorie, macar in istoria recenta, care este extrem de vasta, si sa incercam sa extragem de acolo cateva invataminte – asta mai ales in ceea ce priveste Rusia si al sau conducator.
Un alt fel de a nu mai gresi este acela de a reflecta mai mult inainte de a demara o actiune. Poti sa reflectezi de unul singur sau/si …Consilierii sunt extrem de importanti – si cred ca pot ajuta enorm – dar desigur ca sunt momente in care trebuie sa decizi singur si uneori se poate sa iei o decizie care este in contradictie cu sfaturile oferite de acestia.
Important este daca iti asumi decizia luata sau demersul efectuat – aici este o alta problema romaneasca…
Poti sa iei o buna decizie sau una mai putin reusita – nu ai intotdeauna suficiente detalii ca sa poti anticipa cat mai aproape de viitorul real, daca pot sa ma exprim astfel, ce se va intampla…
Imi aduc aminte ca am citit despre dna Thatcher precum ca era o persoana care era extrem de exigenta cu consilierii sai si de multe ori avea numeroase discutii in contradictoriu cu acestia pana cand ajungea la o anume decizie.
Exista un interviu al dnei Thatcher la Larry King Show in care povesteste din perioada in care era PM al UK si cum a contrazis-o pe Regina – am povestit interviul unui englez care a fost exrem de socat ca dna Thatcher a dezvaluit aceste amanunte, oare de ce? – intr-o anume chestiune si pana la urma a fost o decizie de bun augur…
„I might have preferred iron – but bronze will do … It won’t rust.”- M. Thatcher in fata statuii de bronz din Camera Comunelor.
Cat despre Trump jr. nu stiu inca ce ne va mai aduce viitorul…
Greseala recunoscuta este intotdeauna jumatate iertata – spune un proverb romanesc- oare chiar asa este??? Dar ,dupa parerea mea, nu exista un partener sincer de dialog in persoana conducatorul Rusiei si nu as recomanda nimanui sa faca afaceri cu oamenii care sunt prietenii Tzarului… Evident ca fiecare face cum doreste si consecintele sunt pe masura – si de o parte si de alta. It’s a free world – in some areas…