Home » Opinie »Reactie rapida »crestin-democratie/conservatorism » Citesti:

Vizita Papei și încâlceala limbilor

Marius Bența februarie 28, 2019 Opinie, Reactie rapida, crestin-democratie/conservatorism
6 comentarii 2,771 Vizualizari

Pentru a doua oară în istorie, un papă vine în România, o țară majoritar ortodoxă. Suveranul Pontif va veni la sfârșitul lunii mai la București, Iași, Blaj și Șumuleu Ciuc.

Pentru prima oară în istorie, un papă vine în Transilvania, un ținut heterogen în care cuvântul unitate are valențe contradictorii. Aici, dintr-un anumit spirit de unitate, multe familii vopsesc ouă roșii și trăiesc atmosfera Paștilor de două ori pe an nu neapărat pentru că ar fi familii mixte, ci din respect față de vecini, față de neamuri ori față de grupurile de copii care dau buzna la colindat fără să știe prea bine în casa cui intră. Dintr-un alt fel de spirit de unitate, unii celebrează, în aceasă perioadă, unirea cu țara care a avut loc acum o sută de ani. Dintr-un alt fel de spirit de unitate, alții elogiază reîntregirea Bisericii care a avut loc treizeci de ani mai târziu. Dintr-un alt spirit de unitate, alții elogiază unirea cu Roma, în care încă mai trăiesc.

Sensul unității noastre e dominat de ambivalențe și duplicități. Iubirea frățească în care au crezut cei adunați în 1918 la Alba Iulia a fost discret călcată în picioare de unii, apoi de alții: mai întâi de frații greco-catolici, a căror elită a început să domine structurile de conducere din Transilvania după Marea Unire, apoi în 1948 de frații ortodocși, care au privit cu tăcere de gheață cum brațul de fier al unui regim crud, străin și ilegitim lovea în credința majorității ardelenilor și îi persecuta pe păstorii ei. Iubirea frățească dintre maghiari a fost și ea călcată discret în picioare în 1940, când structurile de conducere din Transilvania de Nord au început să fie dominate de o elită adusă din Ungaria, spre dezamăgirea maghiarilor ardeleni.

Iată că, acum, ambivalența noastră centenară este pusă în lumină de vizita urmașului lui Petru. După cum era de așteptat, anunțul vizitei Papei în România a stârnit neliniști și discuții legate de dogme și erezii. De la Cine purcede, până la urmă, Duhul Sfânt? Dilema acelei minuscule conjuncții “și” din mijlocul Crezului tronează falnic ca o mare piatră de hotar (sau de poticnire) între Est și Vest. Întrebarea îmi aduce în minte cuvintele unui preot care spunea, nu demult, “Dacă nu-L ai, ce contează de la Cine purcede?”

Tot așa e și cu unitatea centenară a românilor. Ne învârtim în gâlceavă în jurul întrebării, “De unde vine spiritul unității noastre?” De la americani sau de la ruși? De la Wilson, care a binecuvântat ideea națională și a deschis sacul autodeterminării națiunilor sau de la ortodocșii slavi, care au străjuit independența și pacea românilor de neam esențialmente ortodox?

Celebrăm unitatea, dar nu cultivăm împăcarea, iar asta e un nonsens, întrucât o comunitate care se bucură cu adevărat de unitate are și pace în interiorul ei. Raționalismul Vestului a sădit în mințile oamenilor — și a politicienilor îndeosebi — concepția că pacea poate fi fabricată prin negociere, inginerii legislative ori operațiuni geostrategice care generează, atunci când sînt puse în practică de oameni isteți, “echilibru de putere”. Nu așa stau lucrurile în concepția creștină. Pacea e un dar care vine atunci când e cerut cu smerenie, iertare și împăcare cu celălalt, iar împăcarea nu poate avea loc fără recunoașterea și pronunțarea adevărului.

De mii de ani, omenirea trăiește cu această boală post-Babel, această dramă a incomunicabilității, pe care dramaturgii teatrului absurd au evocat-o atât de acut. Imposibilitatea de a vorbi o limbă comună înseamnă, de fapt, lipsa abilității de a se ruga împreună. Căci a lucra împreună — a lua parte la un proiect comun — nu este posibil fără a îngenunchea împreună și a vorbi împreună: nu în monologism (cum ar putea fi înțeleasă sintonia și cum a fost, de fapt, impusă la noi în vremea comunistă), nici în agonism (care duce la vacarmul de azi în care adevărul e aproape imposibil de decelat) ci în armonie și în eudokia, cum numeau grecii buna înțelegere.

Valurile diferitelor ideologii revoluționare au avut pretenția că pot vindeca boala incomunicabilității. Revoluția Franceză, nazismul, socialismul, consumismul și alte religii seculare și-au dovedit eșecul. Nici chiar religiile seculare naționaliste, cu glorificarea pompoasă și sforăitoare a națiunilor lor, nu au fost în stare să facă loc unei sintonii autentice.

Pacea și vindecarea autentică își au izvorul doar în acel eveniment pe care l-au trăit apostolii la cincizeci de zile de la Paști. Dar iată că și acel eveniment e celebrat separat. În ultimii ani, liderul Bisericii Catolice a chemat la împăcare între Est și Vest și s-a arătat deschis să adopte sistemul folosit de ortodocși pentru stabilirea datei Paștilor. Desigur, ar putea face asta și fără permisiunea Bisericii din Răsărit, dar un acord și o binecuvântare a unei atari decizii din partea unui patriarh ortodox ar fi de bun augur.

Atunci când vom înțelege valoarea lui a ne ruga împreună, vom fi în stare să primim acea unitate pe care o celebrăm, dar nu o avem.

Link-uri utilizate în text:

https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2019-01/papa-francisc-vizita-romania-anunt-sfantul-scaun.html

https://www.catholicnewsagency.com/news/will-pope-francis-change-the-date-of-easter-87684

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. Ghe. spune:

    Da, a ne ruga împreună poatea avea virtuți vindecătoare pentru sufletele noastre. Deocamdată ne concurăm în draci și ne mirăm de ce nu iese solidaritate! Mai avem puțin și trecem de la “Greed is good!” la “Evil is good”.
    Mai avem totuși perspectiva de a ne ruga împreună, ca omenire sau ca Europă sau ca Occident, peste vreo 50 de ani, când creierele noastre vor fi obiecte interconectate și când un God-like șef sau un neuro-hacker milos vor apăsa tastele care trebuie. Presupunând că se vor mai folosi tastaturi…

  2. Daniela Proinov spune:

    si totusi, Crezul. Si cele 7 sinoade ecumenice. Sau manastirea Ecaterinei din Sinai. Or Lumina pascala.

  3. Ela spune:

    E complicat sa faci pace, sa ierti sau sa te impaci, pentru ca asta implica o forma de renuntare la iluzia puterii de a “fi cineva” de care depinde altcineva…
    Din totdeauna, politizarea religiilor a fost cea mai simpla si mai eficace metoda de invrajbire a oamenilor, realizata prin inocularea “sfantei uri” fata de semenii… care nu li se aseamana chiar intru totul! Fara acest sentiment puternic, obsesiv si acaparator, oamenii si-ar fi vazut de viata lor, si nu ar fi putut sa fie manipulati, asa cum au fost si, inca, sunt. Pacea nu e lucrativa!
    Este motivul principal pentru care acest formidabil Papa reprezinta un ghimpe in Berluti multor prea fericiti.

  4. Mos Martin Luter King spune:

    Ce folos, cand toti catolicii sarbatoresc Pastele cu o ora DUPA, cand acesta cade in aceeasi zi, nu avem aceleasi sarbatori la aceeasi data nici macar cu greoco-catolicii si nu suntem in comuniune.
    Din cate stiu PROTESTANTII (reformatii, in general), nu sunt CATOLICI si drept urmare catolicii nu au mai avut cum fi majoritari prin Transilvania dupa desfiitarea statului ungar si aparitia entitatii numita neoficial ERDELY impreuna cu ardelenii sai.
    Rezulta ca majoritatea ARDELENILOR nu fost niciodata catolica!
    (doar Biserica Catolica stie cine au fost cei majoritari in TRANSILVANIA administrata si colonizata de ea pana prin a doua jumatate a secolului XVI)
    Anatema/ afurisenia dintre BISERICIa fost ridicata/ abdogata recent din cate imi aduc aminte – Bisericile au aruncat ANATEMA una asupra alteia numindu-se reciproc ERETICE, daca nu stiati -, iar aceasta, chiar si dupa trecerea&retragerea armatelor sovietice slobozitoare, era inca in vigoare!
    (masele largi populare de azi nu mai sunt religioase – e posibil ca Islamul sa reprezinte o ultima rabufnire/ reduta a religiozitatii, in acceptiunea monoteista clasica, inainte de a intra intr-o noua era – iar majoritatea oamenilor refuza sa mai fie RELIGIOSI, de buna voie si nesiliti de nimeni si de nimic, in deplina LIBERTATE, Bisericile raman goale si se transforma in altceva – eventual, ruine)

  5. Syn spune:

    Ai menționat de „valoarea lui a ne ruga împreună”, dar ai uitat să amintești de hotărârea sf. Sinod al BOR (2008) care interzice cu desăvârșire συν να προσευχηθούμε.

    https://basilica.ro/decizia-sfantului-sinod-privind-comportamentul-sacramental-si-liturgic-al-clerului-si-credinciosilor-ortodocsi/



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marius Bența


Marius Bența

Marius Ion Bența este sociolog și a lucrat mulți ani ca jurnalist; scrie despre universuri paralele, modernitate, identitate națională și rețele sociale. Recent, volumul să... Citeste mai departe


E randul tau

Reducerea planului cadru Este absolut necesara. Cu indiferent ce scandaluri si riscuri. Nu as ...

de: Dedalus

la "Câteva sfaturi pentru viitorul ministru al Educatiei"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

octombrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)