marți, martie 19, 2024

Votul pentru normalitate sau propasirea delincventei politice?

Guvernul Cioloș e rodul unei mișcări anti-sistem: așa-numita Revoluție #Colectiv. Tragedia de la Clubul Colectiv a provocat în 2015 revolta Generației Y, care, dezgustată de baronismul politic și machiavelismul dîmbovițean, a reușit să catalizeze căderea unui guvern hiper-corupt și înlocuirea sa cu profesioniști apartinici. Între timp, o parte din aceștia s-au grupat politic. Spiritul anti-sistem s-a coagulat în susținerea USR-ului, partidul lui Nicușor Dan.

Recunosc că mă amuză oarecum diversitatea ideologică a susținătorilor vocali ai USR-ului. Acest partid atipic atrage acum largi segmente de votanți ce includ tineretul digital care votează pentru prima dată (Generația Z), progresiști declarați (păsări rare în România) și seniori intelectuali cu principii conservatoare care pînă mai ieri au susținut PDL-ul. Singura explicație a acestei opțiuni non-ideologice e că oamenii își exprimă pur și simplu nevoia de normalitate. S-au săturat de politicianism demagogic, cumetrii transpartinice, contracte plătite astronomic de stat, potcapuri ce binecuvîntează politicieni care fură de sting, șefi de partid condamnați penal, manipulare electorală cu ”găina și făina” etc. E simptomatic și că acum cam toți politicienii ”de modă veche” atacă pe mai multe glasuri USR-ul, în concert cu tot soiul de ”analiști și experți” care nu pot fi bănuiţi de autonomia judecăţii, avînd probabil cel puțin trei sferturi de normă în campania PSD-ului.

Votanții USR-ului s-au săturat de politicieni nevertebrați de toate culorile. PSD, cu penalii săi, demagogia sa ieftină și naționalismul lui fascistoid (PSD e doar nominal un partid ”social-democrat”) este pentru mulți un dinozaur ridicol. PNL, cu tot pedigree­-ul lui istoric, nu e cu mult mai convingător, după nenumăratele fuziuni și mezalianțe din trecut. La ora actuală, PNL nu face decît să propună electoratului un ”vot antibiotic” împotriva virusului pesedist.  Despre PMP, entitatea politică alcătuită din echipa fidelă președintelui Băsescu, ce a fuzionat cu controversatul UNPR, prefer să nu mă exprim. Cît privește feudele partinice mai mici, de tipul ALDE sau PRU, îmi scapă efectiv bunele lor intenții, dacă așa ceva există.

Manipularea PSD-istă rămîne în continuare o realitate. E fascinant, de pildă, să vezi cum funcţionează seducţia demagogică a acestui partid penal în capitala României – care, sub aspectul receptivităţii la populism, seamănă cu judeţele Gorj și Teleorman. Gabriela Firea, primăriţa Bucureştiului, transmite de luni de zile mesaje fanteziste legate de proiecte de porturi, trenuri şi aeroporturi, fără a se preocupa de probleme mai prozaice precum încălzirea locuinţelor, transportul public și starea drumurilor. E, în schimb, foarte darnică, în bună tradiţie naționalist-pesedistă, cînd vine vorba de prea-cuviosul proiect al finanţării Catedralei Mîntuirii Neamului. Acuzată de incompetenţă de Nicuşor Dan, primărița s-a lansat într-o diatribă vehementă şi vagă, învinuindu-i pe consilierii USR de lene şi rea-voinţă, pentru că n-ar participa la toate şedinţele şi ar fi ”blocat proiecte” ale Bucureştiului. Pe lîngă apelul populist la resentimentul „bunului român harnic”, doamna Firea omite convenabil natura proiectelor blocate de USR. Nici o vorbă despre faptul că hărnicia mărinimoasă a PSD-ului se concretizează în alocarea de noi fonduri publice pentru biserici ortodoxe, în locul unor proiecte de şcoli, grădiniţe şi spitale. Doamna Firea nu pare frămîntată nici de licitaţiile pentru proiecte finanţate netransparent de primărie, cu binecuvîntarea partidului din care face parte. A stabilit, în schimb, în mod avantajos, chiar înainte de alegeri, un ţap ispăşitor pentru ineficiența instituţiei publice pe care o conduce: USR-ul. Și, ne place sau nu, mulți sînt dispuși să o creadă.

Sigur că USR-ul e, deocamdată, doar o tînără speranţă. Dar e o speranță coerentă cu linia anti-sistem care predomină în ultima vreme în România. O speranță de normalitate pe fondul unei dezamăgiri politice endemice, cauzate de faptul că majoritatea partidelor non-PSD au evoluat din bîlbîială în bîlbîială. Iar acum, pe ultima sută de metri, cam toate partidele în criză încearcă să-și panseze imaginea cu o retorică identitară de urgență, apărînd ca portavocea neamului neprihănit și a țărișoarei cotropite de străinii care ”ne fură calul”. În frunte cu cîte un vajnic profet și apostol al neamului ca Dan Puric.

USR ar trebui să învețe de la partidele semi-falimentare (non-PSD) din România că nu poți cîștiga încrederea electoratului dacă nu propui un mesaj puternic și că nu se poate dăunui ca forță politică dacă nu supraviețuiești crizelor interne fără a ajuge de fiecare dată la schisme. Dezacordurile intra-partinice sînt contraproductive și obositoare. Chiar dacă, inevitabil, membrii unui partid au viziuni diferite, a ajunge la dezagregare de fiecare dată cînd apare un conflict e un semn de imaturitate politică.

Partidele care rezistă timpului se nasc cu valori care înseamnă ceva în istorie, fiind, în același timp, permeabile la schimbare. De pildă, Partidul Republican din Statele Unite (GOP, „Gallant Old Party”) s-a născut cu un program bazat pe intuiţia morală profundă a egalităţii între oameni. A fost partidul aboliţionist care a militat împotriva tiraniei și a învins după un război civil sîngeros. Acest partid s-a transformat între timp – din progresist în conservator – dar e şi azi un partid major în SUA, după 162 de ani de la înființare. Evident, a traversat o mulțime de prefaceri și crize interne – cea mai recentă s-a declanșat chiar în timpul campaniei prezidențiale a lui Donald Trump, din cauza ușurinței noului președinte ales de a-și insulta adversarii și a controverselor stîrnite de personalitatea sa. Există însă republicani moderați, ca Mitt Romney și republicani conservatori, ca Mike Pence. Unii republicani au chiar o agendă socială liberală (susțin drepturile homosexualilor, o politică pro-choice etc.), deși sînt conservatori politic (respingînd intervenționismul guvernamental). Totuși, divergențele din partid nu duc de obicei la divorțuri și rupturi.

Partidele sînt entităţi schimbătoare. Partidul Democrat american, inițial favorabil perpetuării sclaviei și Ku Klux Klan-ului, este astăzi un partid progresist, anti-rasist și egalitar. În România, în schimb, schimbările partinice nu sînt de obicei de natură ideologică. În afara solidului PSD, care a moştenit structurile solidului PCR, şi de UDMR, partidul etnicilor maghiari, apar și dispar o mulțime de formaţiuni politice. Viaţa partidelor e scurtă și depinde foarte mult de carisma liderilor lor. Nu practicăm „politica ca vocaţie”, după expresia weberiană, ci ca improvizaţie.

Un epitom al acestei maladii a improvizaţiei politice a fost, probabil, apariţia unei versiuni dîmboviţene a Partidului Republican. Acum cîţiva ani, am aflat cu uimire despre înființarea acestei noi entități politice ”de import”. M-am gîndit, se pare că sibilinic, că trebuie să fie o nouă încarnare a „Republicii de la Ploieşti” – nu în conținut, ci în formă și șanse de succes. Mai ales date fiind detaliile anecdotice, conspirativ-heirupiste, ale constituirii sale: la Springtime, în Piaţa Victoriei. S-ar zice că, dacă Statele Unite au repere politice înscrise în Constituţie, noi le găsim în opera nemuritoare şi profetică a lui Caragiale. S-a dovedit că aveam dreptate: ”Noua Republică” a semănat destul de bine cu vesela alcătuire politică încondeiată de Caragiale.

Ca să lăsăm în urmă aceste zburdalnice și versatile tradiții politice, ar trebui să ne maturizăm. Avem nevoie de o forță politică ”normală”. Pentru început, o asemenea forță are nevoie de legitimare electorală. La ora actuală, dintre candidații semnificativi la alegerile parlamentare,  s-ar părea că numai USR-ul promite să ne ofere normalitatea. USR s-ar putea impune pe 11 decembrie dacă Generațiile X, Y și Z vor participa masiv la vot – chiar dacă majoritățile tăcute ale PSD-ului vor merge ca de obicei tîrîș-grăpiș să susțină neo-aristocrația roșie. Seduse, bineînțeles, de ultimele cîntece de sirenă (de vapor) de la primăria care proiectează un port la București și suspină patriotic de Ziua Națională. Mai departe, vom vedea. Deocamdată, chiar și pentru cei mai glumeți, o nouă victorie detașată a partidului condus de un penal e o glumă cam deocheată.

Distribuie acest articol

45 COMENTARII

  1. Și de ce credeți că stânga progresistă nu ar fi tot politicianism demagogic? USR în esență asta este, hipsterism în curs de instituționalizare. Un guvern format (prin absurd) de către USR va începe de la legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, dar va continua aceeași fiscalitate aberantă ca până acum și aceeași ostilitate față de antreprenoriat, chiar dacă din motive (sau pretexte ideologice) diferite.

    Sigur că e greu de spus ceva bun despre PSD, însă la fel de greu de spus și despre un nou guvern Cioloș teleghidat de SRI ca și actualul. În rezumat, momentul e unul dintre cele mai proaste în materie de opțiuni electorale pentru români, iar asta nu se va schimba în următorii 7-8 ani. Deprimant e că lucrurile stăteau mai bine și în urmă cu 8 ani, la alegerile din 2008.

    • Puteti argumenta afirmatia ca USR va continua aceeași fiscalitate aberantă ca până acum și aceeași ostilitate față de antreprenoriat? O parte importanta (probabil majoritatea) a membrilor USR sunt antreprenori. De asemenea, puteti aduce vreun argument impotriva legalizarii casatoriei intre persoanele de acelasi sex? desigur, nu argumente religioase, care sunt inutile intr-un stat laic.

      • Incerc eu, dar nu argumente sterpe cerute, ci fapte si declaratii ale lui Nicusor:
        -la alegerile locale, Nicusor a obtinut in Bucuresti un numar de voturi care il indreptateau sa primeasca un post de vice primar general. A refuzat, pentru ca asemenea post necesita responsabilitate, ori Nicusor inafara de critica nu cunoaste alta „meserie”.
        Iti dau un citat dintr-un articol de pe HN:
        – „Uniunea Salvati Romania (USR) nu va face alianta cu niciun partid, deci nici cu Partidul National Liberal (PNL), de la care asteapta in primul rand o reforma interna, a precizat, vineri, presedintele Uniunii, Nicusor Dan, potrivit Agerpres.”
        Asa ca, @ Andrei Olaru, puteti sta linistit: Nicusor nu va fi in postura sa continue aceeași fiscalitate aberantă.
        O sa o critice cu patima :P

      • @Andrei Olaru – găsești pe platforma asta zeci de comentarii de-ale mele pe tema căsătoriei între persoane de același sex. Dacă tu crezi că o să le scriu din nou special pentru tine, crezi greșit. Oricum, mulțumesc pentru confirmarea poziției USR la capitolul ăsta :)

        Religioșii pot foarte bine să aibă dreptate din motive greșite. Important e ceea ce susțin ei, nu motivele lor. Asta asta fost o adevărată lecție pentru mine în vara asta, până acum eu îi tratam cu o totală lipsă de considerație pentru încăierările lor de la moaște și pentru obsesia lor de a construi biserici din bani publici.

        Însă contactul cu realitatea m-a învățat multe: hipsterimea crede în democrație numai atunci când îi servește scopurile. Pentru ei, democrația e bună când rezultatul referendumului le e favorabil, ca în Irlanda. Însă contestă imediat aceeași democrație, când rezultatul consultării populare se opune agendei lor.

        Astfel încât concluzia e simplă: mai bine să se încaiere religioșii la moaște și să construaiscă biserici din bani publici. Pentru că fac mai puțin rău societății decât hipsterimea care să legalizeze căsătoria între persoane de același sex și să introducă dreptul la autodeterminare sexuală. Iar dacă religioșii votează PSD, asta este, toate au un preț pe lumea asta. Cam asta-i.

          • @Andrei Olaru – nici tu nu te-ai deranjat să citești vreunul din comentariile mele pe tena asta înainte de a replica. Și nici nu m-aș fi așteptat :P

            Să vii acum, după toate disputete desfășurate în ultimele luni și să soliciți argumente de parcă ai fi un nou-născut care abia a auzit azi despre problema căsătoriei între persoane de același sex denotă rea credință. Adică activism politic și activism LGBT. Iar dacă așa crezi tu că se obțin voturi în favoarea USR, crezi greșit :)

        • Este un mare progres daca ai inteles ca rezultatul este esential si mai important decat mijloacele cu conditia ca acestea sa nu fie criminale sau imorale si nu era asta cazul cu Biserica . Inca ceva, care sper sa-l retii : important este measajul adica emisia si nu mesagerul sau emitatorul. Desigur ca un mesager dubios cum era de ex un alde vadim, te obliga la atentie dar nu la repingere ab initio si fara o minima analiza. :)
          Succes.

          • Știi ce m-a ajutat să înțeleg asta? Un comentariu de la articolul original despre tipul care a pocnit cangurul ca să-și salveze câinele :)

            Toată hipsterimea e indignată pentru că a pocnit cangurul care de fapt era gata să-l atace și pe om, asta după ce se vede clar cum ținea câinele de gât în faza precedentă. Și unul dintre cititori a scris (referitor la indignarea hipsterilor): ”Men have not one problem with this. There are only two genders: men and not-men. What makes this confusing to some is that a significant number of the not-men gender have male genitalia” :P

            În principiu sunt critic atât la adresa hipsterilor, cât și la adresa religioșulor. Și sunt mândru de faptul că nu fac parte din niciuna dintre categorii. Însă în fața unei decizii concrete, de genul legalizării căsătoriei între persoane de același sex, e evident că religioșii sunt de bună credință (pun intended :) ) în chestiunea asta.

      • 1. Problema pe care o are USR cu unii antreprenori am observat-o și eu, în domeniul imobiliar, însă nu pentru că USR ar promova intenționat o politică defavorabilă mediului de afaceri. Ce se întâmplă în fapt este că USR promovează aplicarea strictă a legilor, iar atunci când legile sunt proaste (e.g. când durează luni și luni de zile să obții legal o autorizație de construcție/demolare), devine tentantă opțiunea unei mici șpăgi pentru soluționarea „de urgență” a nevoii (i.e. emiterea mai rapidă autorizației în cauză, care are conținut legal, însă a cărei obținere pe căi legale ar fi putut produce pierderea oportunității de afacere). Am întâlnit deci oameni (de dreapta, evident) care ar prefera o conducere viciată, dar în care să se miște lucrurile cât de cât (gen PNL), mai degrabă decât una care să aplice rigid toate absurditățile legiferate în România (și aici USR mai pierde voturi din păcate).

        2. Argumente laice împotriva căsătoriilor homosexuale s-au adus în nenumărate rânduri, este plin internetul de ele. Aș avea rugămintea să nu confundăm falia de opinie religie/laicitate cu cea pro/contra căsătorii homosexuale, suprapunerea nefiind perfectă.

        • @TM – este o atitudine tipică de stânga, aceea de a oprima societatea ”cu legea în mână”. Asta de fapt pune PSD și USR în aceeași oală. În România e nevoie de liberalizarea legislației, de simplificarea ei și de reducerea costurilor aferente aplicării ei. Însă USR vrea aplicarea strictă a legii așa cum e.

  2. Intamplator sau nu, USR are sansa maximului de efect cu minimul de mijloace. Vor fi destui cei care vor vota USR fara sa studieze in detaliu candidatii propusi de Uniune. Este un context bun pentru USR, care, daca-si foloseste bine procentele pe care le va obtine, are sansa sa creasca frumos, in urmatorii 4, 8 ani.
    Azi dimineata, aflu de la radio, cu surprindere (!), ca duminica votam. Fiindca m-am hotarat de mult timp cu cine (nu) votez, n-am urmarit emisiunile si confruntarile electorale, iar aceasta campanie electorala a trecut pe langa mine, fara s-o simt. Minunat! Nu m-au agresat zambete false din banner-e si afise, nu m-au acostat impartitori de pliante si baloane, ba nici in cutia postala nu am gasit flyer -e electorale. Minunat! Asa campanii electorale sa tot avem! :)

    Mi se pare paradoxal ca, pe strada, alegatorii tineri sunt mai relaxati, iar alegatorii varstnici sunt mai vehementi, in preajma acestor alegeri, desi impetuozitatea ar trebui sa fie a tinerilor, iar intelepciunea ar trebui sa fie a varstnicilor. Pare ca s-au inversat rolurile. Probabil ca privitul excesiv la televizor dauneaza grav starii de spirit…
    Daca tinerii inteleg ca mobilizarea la vot este (cel putin) la fel de importanta ca mobilizarea pentru manifestatiile #Colectiv, sunt sanse ca establishment -ul politic putred sa inceapa a se clatina serios. Anul asta se pot face primii pasi, in directia corecta.

    • Ca si cand ar fi nevoie sa urmărești campania electorală ca să înțelegi cu cine sa votezi. E suficient să aruncăm o privire și ne-am edificat.
      Aș fi votat unul ca Mihail Neamțu dar nu știu ce s-a întâmplat cu el.
      Am auzit că cine vrea să intre în Parlament trebuie să plătească minimum 50 000 lei ca să figureze pe listele partidului respectiv, după își recuperează banii.
      Nu suntem noi caraghioși? Ei ne plătesc pe noi (vezi o găleată, un pui, o pungă de făină sau o umbrelă – că doar atât ni se cuvine nouă) ca să îi votăm, ca ei să ne fure timp de 4 ani.
      Nu??
      Nu-mi rămâne altă variantă decât un Marian Munteanu chiar dacă îî lipsește un discurs realist. O țară se conduce realist, nu ideologic.

  3. Stimata doamna autor,

    Candidati pe lista USR?

    Citesc in articolul dvs prin care sustineti USR: „Acest partid atipic atrage acum largi segmente de votanți”

    Largi segmente de votanti?? Ma faceti sa rad! Cum este posibil ca un partid care atrage largi segmente de votanti sa se teama ca nici nu intra in parlament? Ca nu ia nici 5% din voturi?

    Eu o sa merg la vot. Cum as putea eu sa votez cu USR daca nu am vazut nici macar o promisiune a lor despre ce vor sa faca pentru romani? Nu stiu nici macar despre vreun proiect al USR, nimic despre nici o promisiune sau proiect. Nu stiu nimic despre vreun proiect terminat vreodata de vreun membru al acelui partid, nimic.

    Nu am primit niciun fluturas de la ei, nu vad nicio reclama a lor pe TV.

    M-as mira ca USR sa intre in parlament.

    • @ Mishu

      Ei, da, daca nici macar o promisiune nu v-au facut si nici reclame la TV n-au, e clar ca nu puteti fi alegatorul lor. :)

      Eu am votat candidatii USR la locale, dar mi-aduc aminte ca doamna Firea promitea ca, in 3-4 luni de cand se instaleaza in primarie, va descongestiona traficul auto din Bucuresti. Nu pot decat sa-i compatimesc pe conducatorii auto care-au votat-o luand in serios acea „promisiune” electorala. :)

    • Cel mai trist este ca fruntasii usr sunt vesnic abonati la televiziunea cea mai detestabila,aceea a puscariasului Voiculescu .Nu au idei clare nu oameni carismatici ,poate Clotilde mai trece cateodata ecranul dar e cel al haznalei3Sustinere financiara dubioasa ca si legaturile cu o tara din est.Nu votez asa ceva.

      • „.Nu au idei clare nu oameni carismatici ,poate Clotilde mai trece cateodata ecranul ”

        Mai au cativa care trec ecranul, dar parca nici nu am chiar spatiu sau nu se baga destul: Cristian Ghinea, Dan Barna sau Vlad Alexandrescu.

        Prezenta la Antena 3 e discutabila. Dar, cred ca nu au de ales, sunt la inceput de drum, nu au televiziuni de partid si le trebuie notorietate mai mult decat orice. In conditiile astea nu cred ca poti face prea multe mofturi. Si Basescu defila pe la Etno, Nasul TV sau „Domnul Dan” cand nu avea alte canale.

      • Sustinere financiara dubioasa? nici pomeneala de asa ceva: USR este singurul partid care urmareste cu obstinatie transparenta finantarilor (https://usr.ro/doneaza/ si https://finantare.asociatia-g2.ro/public/ahJlfmcyLWNyb3dkLWZ1bmRpbmdyFQsSCEN1c3RvbWVyGICAgICSwIYJDA/donations/embed).
        Nu au idei clare? nici pomeneala de asa ceva; desi suntem obisnuiti cu discursul grav, sforaitor si gol al politicienilor traditionali, avem totusi capacitatea de a identifica noutatea absoluta a eficientei, prezenta din plin in ideile candidatilor USR.
        N-au oameni carismatici? se poate. Oamenii eficienti si dedicati sunt, de cele mai multe ori, reci.
        Legaturi cu o tara din est? cu care? puteti da un exemplu sau aduce ceva argumente in sprijinul afirmatiei Dvs.?

      • Cred ca Clotilde promite ceva ca politician. Are carisma, pare sa aiba bun simt si caracter. Daca va confirma, as putea sa o votez la urmatoarele alegeri, dar pentru asta va trebui sa-si dovedeasca capacitatea politica impunandu-se in partid si curatand zgura hipstereasca reprezentata de alde Nicusor Dan sau Gotiu. Pana atunci, nu am de gand sa votez un partid ca USR-ul care, cu astfel de personaje la conducere, pare inclinat mai degraba sa revitalizeze stanga, in toata splendoarea ei, mimand ca ofera o alternativa de dreapta. Oricum Clotilde nu candideaza, iar ceilalti nu prea imi spun nimic. Iar cand spune cate unul ceva, mi se face rau. De cate ori ii vad sau aud pe Gotiu, pe Nicusor sau pe Cosette, parca PSD-ul nu mi se mai pare atat de odios.

        • @ventidius: Clotilde visează sa aibă dreptul de a deporta cetățeni francezi din Franța in cazuri de terorism, mai bine aveți grija la ce promite…

          • Nu prea vad relevanta. Nu vorbim de un politician francez, ci de unul roman de origine franceza. E o simpla opinie referitoare la situatia din Franta a unui politician roman. E drept ca mi se pare o opinie cam naiva, dar scuzabila. Sunt convins ca faza remediilor administrative sau legislative e depasita. Dar e dificil pentru un politician sa recunoasca ca nu are solutii intr-o problema grava.

    • Da, sunt putin prezenti pe sticla sau prin fluturasi in posta.

      Totusi, informatii sunt destule in online privind programul USR. Va ajut eu, mai jos e programul USR, foarte pe scurt. Am facut eu un rezumat:

      1. Este nevoie să fie adoptată grila unică de salarizare în sistemul public, concomitent cu o evaluare generală a administrației publice, după criteriile managementului administrativ performant

      2. USR dorește anularea pensiilor speciale, sprijinirea activității Justiției și schimbarea sistemului electoral

      2. În ceea ce privește agricultura micilor fermieri, USR scrie că trebuie înlăturate obstacolele din calea asocierii micilor fermieri, cum ar fi dubla impozitare, coborârea pragului Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) de la 8.000 de euro la 4.000 de euro și debirocratizarea programului și stabilirea unui fond de micro-creditare din fonduri naționale, dedicat fermierilor de subzistență, care nu sunt eligibili la PNDR.

      3. Pentru sistemul de educație, USR propune creșterea finanțării învățământului cu până la 6% din PIB, astfel ca profesorii să aibă salarii mai mari. USR propune reformarea programei școlare axată pe un conținut interdisciplinar, axat pe rexolvarea de probleme reale „nu doar pe teorie”. Partidul vrea și dezvoltarea de școli profesionale pe lângă clusterele industriale.

      4. În domeniul Sănătății, USR pune accentul pe creșterea nivelului de finanțarea la 6% din PIB, inversarea piramidei serviciilor în domeniul sanitar, eficientizarea managementului spitalelor, investiții în personalul medical, digitalizarea sistemului de Sănătate și îmbunătățirea programelor de prevenire și detectare a bolilor.

      7. În ceea ce privește infrastructura, USR atrage atenția că va susține un Guvern care va implementa „de urgență” planurile TENT (Trans-European Transport Network) cu cofinanțare europeană, în special Coridorul Rin – Dunăre, care conectează România cu Germania.
      „CFR Infrastructura trebuie să relanseze proiectele blocate, să lanseze proiectele de reabilitare de pe coridoarele trans-europene finanțate prin programul Connecting Europe Facility (1,5 miliarde de euro) și prin POIM.

      USR menționează ca prioritate „imediată” interconectarea Moldovei (autostrăzile Iași – Târgu Mureș și Iași – București).

      8. Pentru o mai bună protejare a mediului, USR scrie că va susține înființarea urgentă și bugetarea Registrului Cadastral Forestier în sistem electronic și open data, „prin care să se înregistreze în sistem GIS atât toate suprafețele de pădure și situația juridică aferentă, cât și funcțiile respectivei suprafețe de pădure conform amenajamentelor silvice”.

      USR se opune exploatării miniere a aurului cu cianură.

      9. Referitor la politica Externă a României, USR militează pentru intarea România în spațiul Schengen, consolidarea rolului său în cadrul UE și NATO, resetarea relațiilor cu Ucraina și acordarea de ajutor Republicii Moldova pentru a se „de-oligarhiza” prin votarea legii privind Agenția Română de Asistență pentru Dezvoltare (RoAid) și la crearea fondului „Libertatea” în cadrul RoAid.

      Cam asta este, gasiti pe net mult mai mult,

      • Ptr silicon_v: tot ce ati scris se inscrie in programul : sa fie bine, sa nu fie rau! Cum se pot realiza toate astea, concret? Care sunt modalitatile tehnice? Sorry, dar Nicusor Dan are un discurs dezlanat si usor incoerent, partidul dvs nu are o linie ideologica calauzitoare care sa ma faca sa vad o anumita coerenta politica. Iar cu intrarea in Schengen, sa ma ierte D-zeu, mai bine nu! Cu Schengenul e cam cum a fost cu aia care se inscriau in PCR in 1989. Oricum UE e un cal mort si tinut in picioare cu macaraua. Sanatate!

      • @silicon_v,

        Probabil ca exista pe net informatii despre USR. Dar nu sunt eu obligat sa caut informatii despre ei. USR ar fi trebuit sa aiba capabilitatea sa ajunga cu informatiile la mine. Dvs ati cautat pe net informatii despre promisiunile Alianta Noastra Romania sau despre ALDE?

        Ce ati scris dvs despre programul USR este din categoria „sa facem sa fie bine”. Nu sunt propuneri concrete, detaliate, de proiecte. Informatiile acelea nu te conving, nu te mobilizeaza, pentru ca sunt lucruri prea vagi. Toti politicienii/mancatorii de bors sustin ca la armata ar trebui alocat peste 2% din PIB. Dar niciunul nu aloca atat. Ar trebui sa cadem pe spate cand vine unul si spune „sa alocam 2% la armata?” Nu cred.

        Cum am scris si mai sus, ce proiect important a facut pana acum vreunul dintre candidatii USR? Stie cineva vreun proiect?

        • @ Mishu

          „Se pun” si proiectele USB? Ca USR are doar vreo 3 luni, ca partid… :)

          Da’ proiectu’?!… Proiectu’!!!… Unde-i proiectu’?!… :)

  4. Felicitări pentru articol !
    In acest timp, intelighenția română se dedică temelor vitale penru nație: Castro, Proclamația din 1918, Trump …

  5. @ Doamna Palade

    Scrieti : „Nu practicăm “politica ca vocaţie”…”
    Oh, ba da , si-nca cum :-))
    Altfel, perfect de acord cu Dvs.

    @ silicon_v

    Bravo!

    @ Harald, Mishu, nitaly, Ventidius:

    Daca pricepeati macar titlul articolului ne scuteati de comentarii aiurea…

    • @unu’ – titlul articolul e o capcană, în realitate mesajul e ”votați USR”.
      USR e stânga progresistă și avem exemple concrete din State și din Germania despre realizările lor. Astfel încât eu nu votez așa ceva. Simplu.

  6. De la filozofia eticii politice la politica eticii filozofice

    „Guvernul Cioloș e rodul unei mișcări anti-sistem: așa-numita Revoluție #Colectiv. Tragedia de la Clubul Colectiv a provocat în 2015 revolta Generației Y, care, dezgustată de baronismul politic și machiavelismul dîmbovițean, a reușit să catalizeze căderea unui guvern hiper-corupt și înlocuirea sa cu profesioniști apartinici. Între timp, o parte din aceștia s-au grupat politic. Spiritul anti-sistem s-a coagulat în susținerea USR-ului, partidul lui Nicușor Dan.”
    (Teresa – Brandusa Palade -Votul pentru normalitate sau propasirea delincventei politice?)

    Simple afirmatii. Revolutia#Colectiv a fost in strada , dar nu se stie unde a ajuns din strada si ce a mai ramas din spiritul ei pentru ca „anti-sistem” a fost de exemplu si „Initiativa Romania” prezentata atunci la Cotroceni ca fiind emanatia strazii, dar care s-a volatilizat la fel de usor cum a aparut. (https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/11/25/initiativa-romania-vrea-sa-fie-emanatia-strazii-si-nucleul-partidului-prezidential/)

    Mai grav decat atat , atunci cand penalii condamnati pentru coruptie sunt invitati (prin lege ! ) la Cotroceni si isi pastreaza medalii de stat ca ordinul „Steaua Romaniei” ( http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/condamnatii-pentru-coruptie-pastreaza-medaliile-de-stat–iohannis–obligat-de-lege-sa-invite–penalii-la-receptiile-de-la-cotroceni-434685) , opinii ca cea de mai jos nu mai constituie o supriza :
    „ … foarte mulţi ziarişti au trecut în politică. Radu F. Alexandru este în politică, Vosganian a avut rubrică economică la “Ziua”, Şova a fost şi el ziarist la “Ziua”. Nu văd care e problema.”
    „Ce dacă am fost la închisoare? (s.n.) Sunt un model de urmat pentru tinerii ziarişti“
    Sorin Rosca Stanescu – 22.09.2015
    http://adevarul.ro/news/societate/video-interviu-sorin-rosca-stanescu-ce-fost-inchisoareo-model-urmat-tinerii-ziaristi-1_560179b9f5eaafab2ce239d9/index.html

    Rezulta fara drept de apel ca, direct sau indirect, societatea valideaza comportamentele penale si statul penal, deci problema cea mai grava din societatea romaneasca este criza morala , distrugerea reperelor si inversarea scarii de valori.
    Pe cale de consecinta , reputatia nu este considerata la noi o valoare sociala si din acest punct de vedere societatea romaneasca nu functioneaza in spatiul moralitatii deci nu i-ar putea aplica celebra teorie a fundamentelor morale a lui Jonathan Haidt pe care sunt construite civilizatiile*).
    Ca atare, nu impartasesc optimismul autoarei ( „Deocamdată, chiar și pentru cei mai glumeți, o nouă victorie detașată a partidului condus de un penal e o glumă cam deocheată.”)
    Mai mult decat atat, la noi s-a compromis nu numai clasa politica , ci si societatea civila prin faptul ca reprezentantii ei au parasit ringul sarind in barca politicii . Nicusor Dan, Cristian Ghinea si Ciprian Ciucu,etc. sunt cele mai recente exemple, dar la noi activismul civic si lupta sindicala au fost inca din anii `90 o excelenta trambulina pentru cei ademeniti de cantecul de sirena al politicii.
    Problema este ca plecarea de pe baricadele societatii civile poate fi interpretata usor drept dezertare si ei pot fi acuzati de oportunism si traseim, adica exact de ceea ce li se reproseaza de peste un sfert de secol politicienilor romani.
    In esenta, inainte de a fi vorba despre o prezumata lovitura administrata partidelor politice compromise , in realitate este vorba de o lovitura administrata in mod cert societatii civile si prestigiului ei ramasa fara combatantii din linia intai ( https://sergiusimion.blogspot.ro/2016/02/de-la-traseismul-politic-la-traseismul.html ).
    In sfarsit , ceea ce amuza pe autoarea articolului citat ( „„diversitatea ideologică a susținătorilor vocali ai USR-ului.” ) poate nu este amuzant pentru toti pentru ca in acest caz vorbim de un comportament tipic pentru lipsa de claritate a scopurilor adica un fel de „castigam mai intai si vedem noi ce facem dupa aceea”.
    Ori de asa ceva romanii sunt deja satui de peste un sfert de secol deoarece ceea ce lipseste politicienilor romani de la noi este acordul intre vorbe si fapte si consecventa ( de unde si schimbarea uluitoare a principiilor , taberelor, partidelor , doctrinelor, lozincilor, comportamentelor, etc. ) exact dupa principiul drag „baietilor destepti” din politica romaneasca si anume ca „la noi , numai boul e consecvent”.

    *) Jonathan Haidt – Mintea moralista. De ce ne dezbina politica si religia – Editura Humanitas, Bucuresti, 2016

  7. Desigur ca intro tara in care potlogaria si insotitoarea ei delicventa politica este la mare pret raspunsul este unul singur. :)

    @Harald,: Nu stiu care este mesajul dar in gasca potlogarilor intra cu brio si acest USR (descris de mine mai demult ca o noua varianta a unui FSN scos de la curatat si adecvat oarecum conditiilor actuale. Ca si atunci ma pot alia cu unii ca ei sa daram o dictatura (asa a fost alianta de cateva saptamani cu Iliescu contra lui Ceausescu) dar in niciun caz sa construiesc sau sa salvez ceva. :)

    • PS Acum in mod cinstit nu m-as supara sa intre in parlament si de acolo sa-mi demonstreze ca Nu gresesc .Voi fi bucuros sa-mi recunosc eroarea de evaluare. :)

  8. @ Harald & Comp.

    Detest sa le spun oamenilor ceea ce stiu deja; dar, de data asta, treaca de la mine:

    Orice om rational, onest, informat si interesat de binele Ro,
    STIE ca acum, la alegerile din 11 decembrie 2016, unicul vot util e USR.
    Nu are rost sa mai spun si de ce.
    Spun insa ca orice comentariu menit sa indemne la ALTCEVA denota absenta a
    minimum uneia dintre calitatile enumerate mai sus.

    S-auzim de bine si Craciun…meritocratic, Domniilor Voastre si urmasilor.

  9. Fantastic. Ca sa vezi .Aceastaplatforma destul de rasarita de altfel nu avea inca o busola la ea si unu cu apostrof ne-o ofera ea fiind solutia elementara pentru „orice om rational, onest, informat si interesat de binele Romaniei stie ca acum la aceste alegeri parlamentare „unicul vot util este USR”. Sa vezi si sa nu crezi..:) Dar totusi te intreb unule inaintea lui doi la care tip de utilitate de gandesti la aceea care ar soune ca orice alt partid nu merita bagat in seama si ca deci a vota cu oricine altul decat cu USR(Dan Nicusor) este pierdere de vreme si gest antiromanesc sau poate un calcul mai sofisticat care re in vedere legea electorala si felul in care se atribuie mandate motiv pentru care iarasi in cadrul acesteia si in conditiile actuale date singurul vot uti este tot USR.
    Domle unu cu apostrof, poti sa ma scoti din aceasta dilema, ca daca poti poate ca votez cu dl Dan. Astept pana diseara un raspuns mai ales ca observ ca dl Harald te-a scapat din atentie, aici la acest ratinament sublim dar lipsind cu desavarsire, ca otusi pumnul in gura nu oate fi considerat astfel :)

  10. @ion adrian

    Stimate domn,

    Aveti un ton cam familiar, de care incerc sa fac abstractie, dat fiind ca „aceasta platforma e destul de rasarita”.
    Remarc si ca v-ati cam iritat si nici nu aveti timp sa recititi ce scrieti si sa mai corectati din greseli.
    Sper sa nu-mi pierd timpul cu raspunsul….

    Nu am pus nimanui ceva in gura (sigur nu pumnul!). Nici in cap, ca nu se poate.
    Afirmatiile facute sunt argumentabile pe varii niveluri:
    0. La nivelul zero, va las sa-mi spuneti dvs. CARE este votul preferabil celui pentru USR, si DE CE. Cu speranta ca
    satisfaceti cele patru conditii pe care le-am enumerat. Sigur ca se poate concepe si sa nu votezi. Doar ca, in acest
    caz, datul cu parerea pe „platforme rasarite” e cel putin disgratios. Hint: oricare dintre cele doua motive pe care mi
    le atribuiti este un punct de plecare ca sa va satisfaceti.
    1. La acest nivel puteti, daca sunteti interesat, sa gasiti, cu un pic de efort, tot ceea ce a facut BINE, pentru Ro,
    in mod perfect dezinteresat, in ultimii 15 ani Dl Nicusor Dan. Puteti sa va formati o idee despre capacitatile sale
    intelectuale, vazand ce, cum si unde a facut inainte de acesti ani. De asemenea, puteti compara performantele generale
    ale e. g. Dnei Clotilde Armand cu ale altor personaje politice (eventual de acelasi sex).
    In mod normal (nu pare a fi cazul) ar trebui sa v-ajunga. As putea sa mai ridic un pic nivelul, dar as enunta
    informatii pe care nu le puteti verifica (imediat). Sunt insa lucruri pe care eu le-am trait si de care sunt absolut
    sigur. Dar a da un caracter personal unui astfel de „dialog” ar fi o greseala.

    V-am raspuns esentialmente din politete, nu am intentia (nici sanse, imi pare) sa va conving sa votati ceea ce am scris
    (ca si Autoarea, de altfel). Dar retineti cele patru conditii necesare pe care le-am enumerat! Daca esti onest ai sanse
    sa vezi cum stai si cu celelalte. In incheiere: a scrie CUM crezi tu ca e bine, imi pare mai util decat a scrie ce sa NU
    faci, fara a spune ce e mai BINE (sau mai putin rau). Think about it!

  11. Asadar nu e vorba de fapt de vot util(in sensul corect in care se foloseste acest termen) ci asa cum de fapt am si banuit e vorba de vot pozitiv, nu raul cel mai mic ci din contra votul pentru cea mai buna oferta politica, pentru cel mai bun program polutic si pentru cei mai credibili candidati pentru forul legiuitor al Romanieia momentului adica varianta .indicata de mine ca fiind prima posibilitate. Si cum gusturile nu sunt subiect de disputa va las cu convingerile dvs bine structurate si absolute ce care nu le-ar avea deja fiind desigur intro mare eroare de toate felurile. :)
    Desigur ca in opinia mea notiunea de vot util tine de alte considerente poate mai greu de inteles , dar nu este cazul sa mai explic acum de ce votul util pentru cei care doresc o guvernare PSD ar fi PRU si pentru cei care doresc una liberala si in orice caz de dreapta ar fi PMP.
    In rest succes noului FSN bine structurat ideologic.

  12. @ion adrian

    Chiar m-ati facut sa continui, pentru ca:
    1. Scrieti (pentru prima data, aici, la acest articol) care vi se pare a fi votul adecvat!
    In ceea ce ma priveste, nu-mi propun sa dau sfaturi „celor care doresc o guvernare PSD”. Iar despre PMP (desi fost basist), imi ajunge sa citesc harta cu „candidatii penali”; despre care, in general, vorbea si articolul pe care il comentam.
    Nu pareti sensibil la subiect, dar scrieti vartos ANTI USR. Rezultatul (dorit sau doar obtinut) fiind ca DESCURAJATI OAMENII (anti ce stim) SA VOTEZE !
    2. „…nu raul cel mai mic, ci din contra….” ?! Chiar asa o fi , sunteti convins de aceasta diferenta „majora”, macar la nivel de rezultat practic ?!
    3. Perfect de acord cu „de gustibus….”. Problema e DE CE scriem aici ?
    4. Deci „USB = noul FSN bine structurat ideologic” ?! Din punctul meu de vedere, care (nu-mi pasa daca ma credeti au ba) chiar STIU MULT mai multe (decat multi care-si dau cu parerea), asta va descalifica integral. Este la nivelul (si, probabil, de sorgintea)
    „hipster/soros-ist/socialist…”; macar faptul ca este atacat din toate partile ar fi trebuit sa va deschida ochii. Va doresc sa apucati sa vedeti la lucru si pe unul care s-a ocupat (in mod stralucit) de MATEMATICA, nu de altele. Mai vorbim dupa aceea.

    Repet:
    Sa va dea Domnul Craciun MERITOCRATIC, dvs. si urmasilor!

    • Dragule eu nu ti-am apreciat nici calificarea si nici descalificarea, dar acum imi dai ocazia sa-ti apreciez obraznicia si daca esti un mucos feisbucist si nacisist sa zicem ca pot sa te scuz, ca ai(este) timp si pentru mai rau si pentru mai bne. Nici nu incerc sa-ti explic suplimentar ce am spus ca este desigur inutil.
      Dar oricum iti mai dau un argument pentru faptul ca USR este ceva nec plus ultra caci are printre candidati si un conte, daca acel Teleki candidat de Valcea, este din familia grofilor Teleki cu acelasi nume , ceea ce desgur ca inobileaza partidul in care liderul (mai incet cu stralucit in matematica ca mai e mult pana acolo) nu prea are o figura care sa-i tradeze vreun pic de sange albastru. Desigur ca aic mai si glumesc caci nu pot lua in serios o postare de felulcele scrise de matale in care nu ai inteles despre ce vot adecvat vorbeam eu adica doar referindu-ma la ideea de util .oricum pentru cei care vor sa vada lista de candifdati a USR indic linkul:

      http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_parlamentare_2016-21387633-lista-completa-numele-candidatilor-usr-nicusor-dan-doi-fosti-ministrii-bucuresti.htm

      lista cuprinzand si membri de rang doi din guvernul Ciolos fata de care eu chiar nu am nimic impotriva, numai ca repet nu stii ce inseamna votul util intrun proces electoral :)

  13. @ion adrian

    M-am lamurit si de unde vii si ce urmaresti:

    Faci cu mine exact ce ai incercat si cu USR-ul, „scuipati, scuipati, ca ceva tot se lipeste”.
    Cultural, n-ai nici macar proprietatea termenilor, ce sa mai zic de claritatea ideilor.
    Pacat de sintagma „platforma rasarita”…
    Daca aveai macar unele dintre calitatile „alea”, te-ai fi exprimat altfel…

    Ai fi scris, clar si decent, despre „marea dilema”, votam persoane sau doctrine ? Si se putea discuta. In Ro, astazi, dupa tot ce s-a intamplat de 26 de ani, se poate pleca doar de la persoane, de la biografie, nu de la „figura” (de n-oi fi, cum pari, din scoala lui Badea vs. bubele lui Ciolos). Ca ne-or fi placut, unora, doctrinele PNTCD sau PNL, dar ce s-a vazut a posteriori nu prea seamana.
    Si spuneai clar ce crezi ca e mai bine si de ce. Dar n-ai urmarit decat sa discreditezi USR-ul, oi fi stiind tu de ce. Stai linistit, asta nu inseamna ca ai si reusit. Nici macar sa ma enervezi pe mine, ca uite inca te mai bag in…seama.

    PS Stai linistit, sunt la varsta cand mi s-ar oferi loc in autobuz, daca l-as folosi. Iar despre Matematica, mai usor, ca nu stii cu cine vorbesti. Inchipuie-ti si ca m-am uitat pe listele acelea, sunt pe HN de mult. Cu „grofu'” Teleki, ai dat lovitura, in Ardeal nu mai voteaza romanii USR…. PROFESIONISTULE !!!

    Adio.

  14. Nu este o replica, dar pentru cei care au urmarit aceasta discutie ,recunosc ca absolut inutila. doresc sa le comunic ca m-am referit la votul util, fiind totusi in al noulea ceas, cu referire la ce putem face Duminica, (daca desigur venim la vot, ca macar sa avem dreptul in viitor sa criticam), in comentariul de la articolele cu referire la votul de Duminica ale dlui Dumitru Sandu si dlui George Jiglau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro