Zece hohote de râs sau formula remaniată a guvernului Dăncilă

În ultimii ani ai dictaturii comuniste, să fi fost prin 1987 sau 1988, Secția română a Teatrului de Stat din Oradea a introdus în repertoriu o piesă de dată recentă a comediografului Tudor Popescu. Se chema “Zece hohote de râs” și era o succesiune de pilule deloc îngăduitoare la adresa realităților contemporane.
Teatrul primise din partea forurilor ideologice dreptul de reprezentare, regizorul Alexandru Darie a montat un spectacol de-a dreptul exploziv, probabil că cineva din instituție sau din afară avusese grijă să înștiințeze comisia de vizionare că va trebui să dea dovadă de maximă exigență și vigilență revoluționară drept pentru care Comitetul județean de partid era reprezentat de însăși secretara cu probleme de propagandă. Venise și un cenzor din partea Consiliului Culturii și Educației Socialiste.
Deși comicul spectacolului era desăvârșit, eu, aflat fraudulos în sală, -mă invitase regizorul care, de altfel, mă prevenise că s-ar putea să asistăm la unica reprezentație- nu am auzit nici un singur hohot de râs ieșit din gâtlejul „forurilor responsabile”. Mi s-a povestit mai apoi că obiecțiile acestora au fost nenumărate, dar că cel mai tare enervase o pilulă anume. Aceea în care două prietene ce s-au întâlnit pe neașteptate își destăinuiau una alteia de unde și-au făcut aprovizionarea. Găsiseră ciorapi la farmacie, pixuri la magazinul de pantofi, lenjerie de corp într-o papetărie, câte ceva de-ale gurii într-o prăvălie specializată pe produse metalo-chimice. “Ați văzut un astfel de haos în comerțul socialist?” a întrebat, enervată foc, propagandista șefă după care a decis amânarea premierei. Aceasta avea să iasă la public la câteva luni după aceea, mutilată. Din cele zece hohote de râs promise nu au mai rămas decât opt și acelea intens coafate. Desigur, “căzuse” pilula pe care am rezumat-o în rândurile de mai sus.
Mi-am amintit de piesa lui Tudor Popescu și de spectacolul lui Alexandru Darie în formula în care am avut șansa de a-l vedea în cerc restrâns doar cel mult 30 de persoane zilele trecute. Atunci când am aflat numele unora dintre cei care au fost propuși de CexN al PSD spre a face parte din formula remaniată a guvernului Dăncilă. Italienista Lia Olguța Vasilescu propusă la Transporturi, profesorul de educație fizică și fotomodelul Ilan Laufer trimis să gestioneze banii uriași pe care îi învârte Ministerul Dezvoltării, un ins care s-a apucat de facultate la 36 de ani și având o figură de kolhoznic desemnat pentru ministerul Muncii, matematicianul Daniel Breaz cocoțat în fruntea Ministerului Culturii și Identității Naționale. Mi-l și imaginez pe dl. Breaz întrebând, vizitând un Teatru, unde sunt birourile actorilor, așa cum jur că a făcut-o un inginer forestier numit mai demult să conducă o instituție de spectacole ori mirat tare de ce sunt atâția violoniști în componența unei orchestre simfonice. Nu s-ar putea eficientiza munca, adică să rămână trei care să cânte mai tare? -se putea întreba spiritul riguros și cu morală provizorie precum aceea a iezuiților din Provincialele lui Pascal, spirit pe care sunt mai mult ca sigur că îl posedă rectorul universității din Alba Iulia. Așa suna o replică de mare efect din schița lui Viorel Cacoveanu Inspecție la filarmonică. Fac această precizare pentru ca, nu cumva, Doamne ferește, să fiu acuzat de plagiat la stârpirea cărora sunt mai mult ca sigur că va veghea d-na Ecaterina Andronescu, așa cum a făcut-o și în 2012 în cazul Victor Viorel Ponta. Închei, așadar, comentariul de azi exprimându-mi satisfacția că cei care lucrăm în învățământ am avut noroc. Ne-a avut bunul Dumnezeu în paza lui. Căci- cine știe?- altminteri CexN putea să desemneze drept ministru de resort un cofetar,un patiser sau o fostă frizeriță. E drept, doamna Andronescu a pornit cu stângul. Cu o rectificare bugetară negativă. Treziți-vă, doamnă!
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro