Home » Educatie »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Zece nevoi umane de care educatia ar trebui sa tina seama

Solomon Marcus noiembrie 24, 2014 Educatie, Opinie, Societate/Life
40 comentarii 83,976 Vizualizari

Avem cele zece porunci. In complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele isi au radacinile in copilarie. Ar fi trebuit sa faca obiectul educatiei si invatarii, la toate varstele. Dar nu prea se intampla acest lucru. Poate ne aude cineva; acum, la acest moment al unui nou inceput.

1. Nevoia de a da un sens vietii, la nivel elementar

Macar o data pe zi savureaza faptul ca respiri ; ca privesti cerul si pamantul ; ca te misti ; traieste-le ca mari evenimente. Bucura-te ca ai schimbat un zambet cu un copil care a trecut pe langa tine. Toate acestea sa-ti fie suficiente pentru a simti ca viata are un sens, ca merita sa fie traita, ca este un dar pentru care cei care te-au adus pe lume si te-au crescut au dreptul la iubirea si recunostinta ta.

2. Nevoia de improspatare

Dar respiratia si miscarea sunt cu noi tot timpul. Exista riscul, tentatia ca ele sa devina rutina, sa nu le acordam nicio atentie, cum de fapt se si intampla in general. Rutina nu poate si nu trebuie eliminata total, o mare parte a comportamentului nostru urmeaza reguli precise, tin de civilizatie. Problema este de a reduce rutina la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se intampla din pacate frecvent. Asa cum avem grija zilnic sa ne improspatam corpul prin odihna, prin miscare si prin folosirea apei si sapunului, avem nevoie si de o improspatare a mintii, a simturilor, a sufletului nostru. Sa ne trezim in fiecare dimineata capabili de a arunca o privire proaspata asupra lumii, cu dispozitia unui nou inceput, cu o limpezire a simturilor si a gandurilor; intr-un anume sens, sa recapatam, sa recuperam candoarea copilariei.   

3. Nevoia de intrebare si de mirare

Eram in copilarie intr-o permanenta stare interogativa, de curiozitate, de mirare, de extaz in fata spectacolului naturii si al lumii, al propriei mele fiinte. Pentru a da un singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de nazdravaniile creierului meu, in materie de memorie si de imaginatie. In fiecare seara, cand ma las prada somnului, ma intreb ce calatorii neasteptate imi vor oferi visele din noaptea respectiva. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viata, a fost mereu o sursa de energie. Atunci cand sunt intrebat: de ce traiesti ? ii raspund: pentru a ma mira.De prea multe ori, scoala, in loc sa intretina si sa dezvolte aceasta nevoie, o anihileaza. Dar daca nu ne mentinem starea de curiozitate, de mirare, de dorinta de a intelege lumea, nu doar de a o inregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea si natura ignorantei noastre.

4. Nevoia de indoiala si de suspiciune

Ce poate fi mai uman decat ezitarea, nehotararea, nedumerirea? Pentru Rene Descartes, starea de indoiala este semnul clar al naturii ganditoare a fiintei umane. Un acelasi lucru poate fi considerat din mai multe puncte de vedere si, in aceste conditii, spiritul critic ne obliga la o analiza comparativa, care uneori nu conduca la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilitati, fiecare fiind descrisa in termeni de grad de plauzibilitate. In justitie se lucreaza cu prezumtia de nevinovatie. In educatie si in invatare, este recomandabil sa adoptam prezumtia de suspiciune. Ne nastem criticand ; plansul nou-nascutului este reactia sa critica fata de o nemultumire. Sa privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni se livreaza de la catedra, de la o tribuna, de pe internet, din carti, din orice fel de publicatii, asa cum un politist care cauta pe autorul unei crime suspecteaza totul. Educatorii, profesorii ar trebui sa fie primii care sa recomande, sa stimuleze aceasta atitudine la elevi, la studenti, sa le spuna acestora: « Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteti arata este sa-mi acordati atentie, dar sa nu acceptati nimic din ceea ce va spun inainte ca spiritul vostru critic sa va asigure de adevarul si de interesul spuselor mele ; daca nu ma intelegeti, sa nu ma lasati sa trec mai departe, sa-mi cereti sa fiu mai clar; daca vi se pare ca nu am dreptate, sa va manifestati argumentat dezacordul ». O atitudine similara se cuvine a fi adoptata fata de litera tiparita, din manuale sau din orice alt loc. Omul de la catedra nu trebuie sa pozeze intr-un a toate stiutor, este normal ca uneori sa le spuna celor pe care-i instruieste : « nu stiu », « nu inteleg nici eu» ; iar atunci cand cineva din banca ii corecteaza o scapare, o greseala, sa-i multumeasca pentru atentia acordata. Uneori introduceam deliberat o greseala in prestatia mea, pentru a testa vigilenta studentilor.  Nevoia de indoiala si de suspiciune functioneaza concomitent cu o alta, opusa: nevoia de complicitate la o conventie. De exemplu, mergem la un spectacol de teatru. Ne supunem prezumtiei de complicitate la conventia de fictiune propusa de spectacol, o acceptam, ii acordam credit. Dar spiritul nostru critic nu inceteaza sa functioneze si avem dreptul, ulterior, sa ne exprimam eventuala insatisfactie, sa pretindem ca autorii spectacolului au inselat asteptarile noastre, creditul pe care le-am acordat. La fel, in cazul unei poezii, a unui roman etc.

5. Nevoia de greseala si de esec

De cate ori am esuat pana sa deprindem sa folosim furculita, cutitul si lingura ! De cate ori am cazut, ne-am julit genunchii, pana sa invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem ! Este clar ca invatarea, drumul spre dobandirea unui nou comportament trec prin greseli si esecuri; ele sunt pretul pe care-l platim pentru a ne imbogati intelegerea si pentru a acumula noi capacitati. Trebuie deci sa distingem intre greselile de acest fel, care au un rol pozitiv, benefic, si greselile ordinare, facute din neatentie sau ca urmare a altor imperfectiuni senzoriale sau psihice. A plasa greseala si esecul, la modul general, in sfera infractiunii sau/si pacatului denota o confuzie grava, pe care totusi o comite mereu practica educationala. Auzim mereu : « cine a gresit, sa plateasca ». Dar exemplul copilului care cade inainte de a invata sa se tina pe picioare si niciun parinte normal nu se gandeste sa-l pedepseasca pentru acest esec trebuie sa ne stea mereu in fata.

O veche vorba latineasca de intelepciune ne aminteste ca a gresi este omenesc. Dar reflectia respectiva continua prin a condamna perseverarea in greseala. Aici este nevoie de o precizare. De exemplu, sa repeti mereu traversarea strazii pe culoarea rosie a semaforului este intr-adevar de condamnat si de sanctionat; in general, nerespectarea deliberata a unor reguli ale comportamentului uman, social este de sanctionat si aici intra in functie justitia si morala ; dar sa comiti mereu greseli, alte greseli, in incercarile in care te aventurezi pentru a strapunge necunoscutul – este un lucru normal, inevitabil.

Istoria abunda in exemple de greseli si esecuri ale unor oameni de seama, in tentativa de a spori cunoasterea umana. S-ar putea scrie o istorie a omenirii centrata pe  greseli si pe esecuri.  O mare parte, poate cea mai mare, a actiunilor de pionierat, a lucrarilor care au deschis drumuri noi in cunoastere si in actiunea sociala au inclus greseli, ca un produs secundar al noutatii ideilor lansate. Mai mult, mergand pe urmele unor greseli comise in lucrari sau actiuni temerare, s-a ajuns la aparitia unor noi idei, noi domenii de cercetare. « Greseala matematica, sursa de creativitate » a fost de mai multe ori titlul unora dintre expunerile mele. Pentru a da un singur exemplu : noua stiinta a haosului a fost initiata de Henri Poincare in tentativa sa de a inlatura o greseala dintr-un memoriu al sau de mecanica cereasca. Am putut verifica personal si banui ca e adevarat in general faptul ca drumul spre multe (poate cele mai multe) idei si teoreme matematice a urmat o cale sinuoasa, de tatonari, rataciri, confuzii, greseli de tot felul, pana s-a cristalizat varianta sub care ele sunt acreditate. A cunoaste, macar in unele cazuri, aceasta istorie zbuciumata mi se pare esential, daca vrem sa intelegem natura profunda a creatiei umane. Personal, am facut aceasta experienta pe unele situatii din matematica, din informatica, din lingvistica, din domeniul literar-artistic, dar cred ca este valabil in general.

Tinand seama de inevitabilitatea esecurilor, este esential sa educam rezistenta la esec,  intelegerea faptului ca esecul este normal ; mai mult : dintr-un esec este totdeauna ceva de invatat.

6. Nevoia de joc

Apreciez jocurile bazate pe reguli prestabilite, de la fotbal si tenis la sah si go. Ele au un rol important si merita atentia tinerilor. Dar nu in primul rand la ele ma gandesc acum. Am in vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea de a intelege cele percepute prin simturi s prinobservatie directa, nevoia de si dreptul la greseala si esec, fara a fi pedepsite. Am considerat astfel de exemple la punctul anterior: cum invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem. Este clar ca orice copil de pe suprafata Pamantului trece prin aceasta experienta. Acum ma voi referi la un alt joc, si el practicat, pe cat mi-am putut da seama, de toti copiii lumii: jocul de-a v-ati ascuns. Eu ma ascund iar tu ma cauti si daca ma gasesti, ai castigat. Acest joc nu face decat sa imite un altul, pe care natura, lumea il practica fata de noi, la orice varsta si de la inceputurile omenirii. In tentativa noastra fireasca de a intelege lumea, totul se intampla ca si cum lumea ne spune: « cauti sa ma intelegi, dar eu ma ascund; si cu cat lucrul pe care-l cauti este mai interesant, mai semnificativ, cu atat il ascund mai bine si il fac mai greu de gasit. Dar merita sa-l cauti. Chiar fara rezultatul asteptat, cautarea iti va da satisfactii, care insa ar putea fi altele decat cele  la care te-ai gandit initial. Cauti ceva, nu-l gasesti, dar gasesti altceva; uneori mai interesant decat ceea ce cautai initial ». Invata sa savurezi acest spectacol al omenescului, sa te imbeti de el – si din nou sa simti ca viata merita sa fie traita. Cautarea se dovedeste de multe ori mai importanta decat gasirea. Placerea de a urca un munte sta in primul rand in a savura fiecare moment al parcursului, chiar daca nu ajungi in varf.  Mai e si un alt aspect, observat de Blaise Pascal: de multe ori cauti ceea ce deja ai gasit. Gasesti ceva ca o banuiala, o intuitie, o extrapolare a unor observatii empirice. Dar ai nevoie de o confirmare mai convingatoare. Asa se intampla, de exemplu, ca in matematica multe teoreme sunt ‘gasite’ mult inainte de a fi demonstrate ; cazul teoremei lui Pitagora, gasita empiric mult inainte de Pitagora.

Dar toata cautarea la care ne referim ce este altceva decat invatarea, descoperirea, inventia ? Nevoia noastra de a intelege lumea, de a ne intelege pe noi. O cautare care trebuie sa valorifice toate nevoile umane discutate anterior, dar si pe cele care urmeaza.

7. Nevoia de identitate

Aici se afla o provocarea majora, dramatica, si o sansa de a da vietii noastre o motivatie superioara.   Direct implicate sunt toate celelalte 9 nevoi pe care le discutam. Biologic, avem o identitate individuala, prin faptul ca fiecare fiinta vietuitoare de pe aceasta planeta are un ADN specific. Acizii dezoxiribonucleici sunt ‘cuvinte’ pe alfabetul celor patru tipuri de baze nucleotide. Acest alphabet este acelasi pentru toate fiintele traitoare pe planeta Terra. Dar ordinea in care sunt asezate elementele alfabetului in alcatuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare fiinta umana are o identitate biologica specifica. Ne nastem preluand o intreaga mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici, strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari, judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala, una nationala, de limba, de credinta. Aceasta identitate pe care natura si istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal. In perioada trecerii de la copilarie la adolescenta ar trebui sa inceapa constientizarea nevoii de construire a unei identitati mai bogate decat aceea cu care ne-a inzestrat natura. Cum sa facem sa educam la cat mai multi tineri aceasta nevoie ( valorificand critic, selectiv, identitatea primita de la natura) ? Cum sa-i facem pe tineri sa constientizeze faptul ca in conditiile actuale ale globalizarii de toate felurile actioneaza asupra noastra, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, nationale, europene, occidentale si planetare ?  Sa le explicam tipologia identitatilor culturale: balcanica, dunareana, a Marii Negre, sud-est europeana, central europeana, mediteraneana, europeana, occidentala, planetara dar si tipologia care rezulta din diversitatea lingvistica, de credinte, de civilizatii. Se intampla un lucru fara precedent in istoria omenirii: numeroasele identitati ale fiintei umane, aflate intr-o dinamica permanenta si o interactiune continua, nu mai pot fi intelese decat concomitent, formand un sistem. Sau le intelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea si internetul au o contributie esentiala la aceasta noua configuratie a identitatilor. Educatia nu reuseste sa faca fata acestor probleme, nici nu prea le are in atentie. Dar tensiunile existente intre diferite identitati ale fiecarei persoane si intre identitatile unor persoane diferite sunt, in ultima instanta, la radacina multor conflicte si razboaie ; aici isi afla radacinile si terorismul existent la scara mondiala. Posibiltatea unei dezvoltari armonioase a identitatilor ramane deocamdata doar un proiect.

8. Nevoia de omenesc si de omenie

Identitatea este primul termen al unui cuplu esential, in care al doilea termen este : alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifica in absenta celuilalt. La orice nivel, ne definim identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Diferenta se poate referi la varsta, la sex, la nationalitate, la limba, la culoarea pielii, la religie, la nivel de cultura, la pozitie sociala, la apartenenta politica, la filosofie a vietii, la preferinte literare sau de orice alta natura  etc. Sa fim pregatiti sa intelegem omenescul in diversele sale ipostaze, sa admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice, nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul, toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate. Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele, discursul ! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele derapeaza si nu mai exprima ceeace ai dorit ! O continua alternare a gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor. Sau jocurile memoriei umane, ale amintirilor si uitarilor ; sau trecerile insesizabile de la zambet la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al educatiei: sa-i antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa diversitate. Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora, care pierd ; omenescul poate fi universal castigator. La animale, o pornire instinctiva vede in diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu reproduca si ei acest comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare, altfel se intampla ceea ce vedem mereu : baietei de clasa a treia primara care se iau la bataie pentru ca «  eu am spus intr-un fel iar el a spus altfel ».

De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia de solidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati in razboaie de tot felul.

9. Nevoia de cultura

Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultura stiintifica, literar-artistica, tehnologica, religioasa, filosofica etc. Culmi ale spiritualitatii umane, in matematica, astronomie, fizica, chimie, biologie, filosofie, literatura, muzica, arte vizuale, teatru, stiinte juridice, economice, istorice, arheologice, geografice, geologice si, mai recent, in film si in disciplinele informatiei si ale comunicarii stau marturie pentru splendoarea omenescului, pentru puterea sa de patrundere, de imaginatie, de descoperire si de inventie. Dar cine beneficiaza de ele, cati sunt cei care au acces la aceste piscuri, le inteleg, isi pot umple sufletul si mintea de intelepciunea si frumusetea lor, se pot astfel inalta spiritual mult peste starea de animalitate ? Cati sunt cei care ajung sa traiasca fiorul unui vers, al unei povesti, al unei muzici, al unui tablou, al unui monument de arhitectura, al unei sculpturi, al unei ecuatii, al unei formule chimice, al tabelei lui Mendeleev, al unui program de calculator, al geometriilor neeuclidiene, al relativitatii einsteiniene, al lumii cuantice, al dualitatii Watson-Crick a acizilor nucleici ? Oare pe la urechile cator copii, adolescenti, trece adierea unor acorduri din Beethoven, Bach, Mozart sau Chopin ? Cate priviri aflate in dimineata vietii ajung sa se desfete in prezenta unui tablou de Rembrandt, a unei sculpturi de Brancusi ? Va fi in stare educatia publica sa preia acest mesaj ? Mai avem timp de asa ceva ? Un timp de contemplare, de suprema emotie. Nu cumva eliberam pe banda rulanta diplome de diverse grade, fara acoperire culturala ? Si daca nu au acoperire culturala, ce sunt posesorii acestor diplome altceva decat, in cel mai bun caz, furnizori de servicii ? Si daca nu prea au nevoi culturale, ce motivatie mai profunda pot da  vietii lor ? Cohorte de oameni, unii cu o stare de prosperitate materiala, au totusi un statut de sclavi culturali. Sa nu-ti fie mila de ei ?  Sa nu-i compatimesti ? Nu cumva se afla aici sursa principala a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violentei verbale, psihice, fizice ?   Care este nivelul de cultura al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei ? Ce anume da un sens vietii lor ?

10. Nevoia de transcendenta

Ne aflam aici la modul superior, de cea mai inalta complexitate, pe care o poate capata nevoia de a da un sens vietii.  Etimologic, trans inseamna dincolo iar verbul latinesc ce i se alatura s-ar traduce prin a te catara. Obiceiul copiilor de a se catara in copaci, pe garduri, pe stalpi exprima nevoia, tentatia de a se inalta, de a se departa de sol. Asa incepe transcendenta. Sa treci dincolo de limitele, de cadrul ce ti-au fost impuse prin nastere, sa nu ramai sclavul perceptiei senzoriale si empirice, sa incerci sa le depasesti Asa au aparut geometria neeuclidiana, care sfideaza perceptia senzoriala a spatiului; fizica relativista, care transgreseaza perceptia empirica a timpului, energiei si miscarii; constientizarea limitelor limbajului uman, inadecvat situatiilor in care nu mai exista o diferenta clara intre subiect si obiect si dincolo de care urmeaza tacerea sau compromisul de toate felurile; logicile neclasice, care incalca una sau mai multe din cele trei principii ale logicii aristotelice : identitate, necontradictie, tert exclus; imaginarea unui calcul care depaseste frontiera Turing data de ideea obisnuita, elementara de calcul etc. Transcendenta este atat la destinatie cat si la origini. Distinctia kantiana dintre transcendent (dincolo de posibilitatile cunoasterii umane)  si transcendental (relativ la achizitii ale cognitivului uman care preced orice experienta; cunoasterea apriorica). Transcendenta matematica se refera, in acord cu Euler, la operatii care nu se pot realiza prin repetarea de un numar finit de ori a unor operatii elementare, aplicate numerelor intrewgi si unei variabile x. De aici, nu-i decat un pas pana la distinctiile profan-sacru, imanent-transcendent.  In aceeasi ordine de idei, se poate discuta despe transcendenta in muzica, in viziunea fenomenologiei sunetului, preconizate de Sergiu Celibidache.

Desigur, nu sunt acestea singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante si dintre cele mai neglijate. Traim acum un moment al unui nou inceput. Voi, oameni ai scolii si ai universitatii, voi elevi si studenti, voi, parinti ai elevilor si studentilor, voi, oameni de cultura, intelectuali, ce ar fi sa valorificam  a doua nevoie evocata mai sus si sa ne improspatam ?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "40 comments" on this Article:

  1. Mihai Popa spune:

    Ce mai rămâne de comentat după ce ai sorbit și ultimul cuvând din acest Decalog ?
    Imaginea care mi-a rămas mie o pot descrie doar astfel:

    Izvorul Înțelepciunii își are obârșia în Muntele Omeniei.

    Acest Decalog ne poartă pe acele poteci aproape uitate de sufletele noastre aflate într-o disperată cursă cu obstacole peste gardurile iluzorii ale unui success individual într-un ocean al materialismului autist și ne oferă șansa de a înțelege că trebuie să facem popasuri în luminișurile în care potecile se întrepătrund, pentru a culege frumusețea înțelegerii.

  2. Incomod spune:

    Din pacate, toate aceste nevoi raman doar…nevoi. Scopul asa zisei educatii actuale nu este sa tina seama de nevoile copilului, nemaivorbind de ale societatii… Scopul educatiei actuale e sa creeze robotei docili care sa poata fi reprogramati usor… si aruncati la gunoi cand nu mai sunt necesari sau profitabili… O institutie care ar tine cont in societatea actuala de nevoile pe care le mentionati, ar fi declarata probabil ilegala, periculoasa si ar fi desfiintata.

    • Harald spune:

      Cam marxistă viziunea asta. Poate educația făcută de stat nu e ideală, dar lipsa totală a acestei educații naște monștri. Din niște specii care se pot întâlni frecvent în mediul rural românesc.

      • Vlad spune:

        Nu cred ca doar marxismul e problema ci orice ideologie care tine omul captiv in mrejele ei. Staul+capitalismul+scolarizarea obligatorie+religie optionala care vad ca sunt ideile la care aderati formeaza tot o ideologie.

        E ok, daca dumnevoastra vreti sa fiti adeptul unei ideologii dar dorinta de a-i face pe altii sa adere la ea se cheama propaganda si nu este benefica actului vietii.

        • Nautilus spune:

          Eu n-aş fi atât de grăbit să dau vina pe marxişti.

          “4. Nevoia de indoiala si de suspiciune

          Ce poate fi mai uman decat ezitarea, nehotararea, nedumerirea? Pentru Rene Descartes, starea de indoiala este semnul clar al naturii ganditoare a fiintei umane. Un acelasi lucru poate fi considerat din mai multe puncte de vedere si, in aceste conditii, spiritul critic ne obliga la o analiza comparativa, care uneori nu conduca la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilitati, fiecare fiind descrisa in termeni de grad de plauzibilitate. In justitie se lucreaza cu prezumtia de nevinovatie. In educatie si in invatare, este recomandabil sa adoptam prezumtia de suspiciune. Ne nastem criticand”

          La americănoşi (care în loc de Capitalul au Biblia…) se zice cam aşa: pui totul la îndoială? Nu accepţi nimic de la nimeni fără să-l analizezi pe toate feţele? Conteşti tot ce nu ţi se pare logic? Spui “school is breeding idiots”? Se vede că eşti neam de hippie şi crescut de părinţi hippie.

          (Asta e traducerea pe limba lor a lui “eşti ţigan / manelist / cocalar / ateu / poponar / needucat de mă-ta” din limba comentacilor de la noi.)

      • Incomod spune:

        problema nu e daca educatia e de stat sau privata… problema e felul in care e facuta… e evident ca exista aici si aiurea elevi si studenti “la privat” care platesc doar o foaie de hartie, sau mai rau platesc pentru privilegiul de a li se spala creierele :)

      • Chitu Mihail-Eugen spune:

        DOAR ATAT (…) Ai reusit sa intelegi ? Pacat, mare Pacat !

    • Mihai Popa spune:

      @Incomod, șase milioane de români au demonstrat, recent, că nu Instituția face pe Om !

      Dimpotrivă, dacă o instituție nu tine seama de necesitățile unei societăți moderne atunci probabil că indivizii care o reprezintă acționează împotriva Legiii deci acea Instituție poate fi considerată ca fiind periculoasă.

      De ce ? Pentru că este cert că acei indivizi nu au cunoștință despre Decalog 8 și Decalog 9.

    • IuliB spune:

      Educația o facem noi, cum vrem. Dacă ne votăm oamenii cu idei, nu cu buzunare goale în care să intre câți mai mulți bani și dacă ne preocupăm pentru ce vor pune pe masă, în niște dosare, mai departe, acei oameni. De la cei mici pornesc schimbările.
      Omul a realizat atâtea. Nu poate să realizeze și o asemenea shcimbare? Nu mi se pare chiar atât de mare, raportat la alte evenimente globale.

  3. Vlad spune:

    As adauga in spiritul la care ne indemnati si un punct 11: intelegerea nimicului. Nimicul ca expresie a linistii, a unui caiet gol care asteapta sa fie umplut, a sfarsitului unei zile obositoare, a despartirilor, a ceea ce nu mai este.

  4. euripide spune:

    sa nu uitam ca (cel mai) adesea necesitatile umane sint nevoi elementare.
    sint foarte multi care n ar ezita sa fure si sa minta daca asta le ar umple burta. este o realitate. poate sa ajunga un neica nimeni ministrul culturii, finantelor sau economiei ? daca este sustinut de clan si are suficiente proptele de partid, cu siguranta.
    otrava nu i letala imediat dar mortala pe termen lung.
    cum ar fi ca un terchea berchea sa ajunga la butoanele unui reactor nuclear, sa opereze o tumora sau sa proiecteze o naveta spatiala ?
    asadar : se naste (s a nascut) o lume paralela de trepadusi, functionari si dregatori incompetenti care au acaparat prin mass media spatiul public si (auto)proclamate “elite”. sistemul le a permis o. unei societati meritocratice nu i ar pasa nici de profesorul care si asteapta pensia fara a mentine contactul cu dinamica lumii, nici de puzderia de doctori (nu medici) iesiti din fabrica de diplome. cu o croiala strimba insa, totdeauna se vor inmulti efectele dar niciodata nu vor fi inlaturate cauzele.

    • nimrod spune:

      Pentru reactorii nucleari aveti avaria de la Cernobil si deficitul de competenta de la Fukushima iar pentru navete, explozia Challenger. Despre tumori, numai de bine.

      • euripide spune:

        @nimrod
        a gresi e omeneste, a starui in greseala diavoleste
        probabilitatea ca un tractorist sa nimereasca comenzile unui supersonic la decolare, exista, dar este foarte mica
        omul potrivit la locul potrivit ar trebui sa insemne asezarea lui acolo unde si descopera vocatiile inascute , cultivate ulterior prin munca si perseverenta si nu “locul unde daca nu curge, pica”
        toate pasarile cu aripi zboara, poate fi adevarat
        dar exista unele care se disting printr un cioc mare si tare, altele prin coloristica penajului, unele migratoare, altele urlatoare etc.

  5. Domnule Profesor Solomon Marcus,

    vă citesc și vă ascult întotdeauna cu deosebită plăcere! Subiectul mă interesează foarte mult.
    De altfel, am publicat recent pe blogul meu un text în care încerc să schițez un răspuns la întrebarea de ce sistemul de educație românesc este atât de refractar la gândirea critică: http://reteauadeidei.blogspot.ro/2014/11/acolo-unde-elevii-nu-pun-intrebari-nu.html

    Despre modul în care pot fi îmbinate gândirea critică și cea creativă am scris în 2012 un text publicat și în Dilema Veche, disponibil aici: http://asl.utcluj.ro/asl/files/Gandire_creativa.pdf

    Ca profesor, mărturisesc că am dificultăți mari în a stimula studenții să pună întrebări, probabil pentru că școala tradițională le-a inhibat sever această pornire. Promit să mă străduiesc mai mult în acest sens.

    cu deosebită stimă,

    M.C.

  6. silicon_v spune:

    Acest text ar merita sa fie un decalog al oricui are legatura cu educatia omeneasca. Adica un decalag al tuturor, pana la urma.

    As adauga o nota. Textul este dens, minunat scris, o adevarata “pâine pentru dinţii tăi”, cum zicea un personal a lui Umberto Eco. E greu de adaugat ceva bun dupa el.

    Asta poate fi o explicatie a numarului relativ mare de vizualizari si a numarului mic de comentarii.

  7. Ela spune:

    Stimate domn, va apreciez generozitatea si empatia de care dati dovada acum, ca si in alte numeroase dati, cand ne impartasiti din intelepciunea si experienta dvs, intr-un mod simplu si abordabil pentru fiecare dintre noi, multumesc.
    Cred ca ati ales momentul potrivit pentru a lansa aceasta invitatie la introspectie romanilor care, in urma cu cateva zile, si-au demonstrat independenta discernamantului, refuzand sa mai poarte eticheta de victime resemnate, neputiincioase si manipulate! Prin actul lor solidar, imprevizibil, curajos si salutat cu respectul unanim al tuturor statelor civilizate din lume, compatriotii nostri au marcat indelebil inceputul unei noi revolutii, pe cat de inedita pentru Ro, pe atat de necesara : aceea a mentalitatii, fara de care, revolutia din strada nu are nicio valoare!

    • Vlad spune:

      @Ela

      Independenta discernamantului va exista in momentul in care omul scapa de toate constrangerile impuse de Stat.

      Ceea ce numiti dumnevoastra state civilizate nu sunt decat niste inchisori ideologice care intretin iluzia protectiei si a libertatii …

      Cu alte cuvinte discernamantul e bun, la fel si libertatea dar fara sa parasesti perimetrul numit Stat. Daca incerci … afli imediat ca discernamantul nu este apreciat ;)

      • Ela spune:

        @Vlad
        Nu sunt de acord cu dvs:
        - discernamantul este o facultate mintala a carei exercitare depinde exclusiv de propria judecata, factorii exteriori (constrangerile!) facand parte integranta din “tema” supusa judecatii. Ei vor influenta sau nu discernamantul, in functie de capacitatea fiecaruia de “tratare” a obstacolelor ,dar nu-l vor conditiona apriori niciodata (!) fara acceptul persoanei in cauza.
        - dincolo de vorbe si idei un pic anarhiste ;) , cred ca putem fi de acord ca, cu toate imperfectiunile si lipsurile pe care le au, state ca Germania, Franta, Italia sau SUA, ofera cetatenilor altceva decat “niste inchisori ideologice care intretin iluzia protectiei si a libertatii”, comparativ cu Iran, Honduras, Afganistan, Nepal, Bangladesh, Mauritania, etc. (lista e foarte lunga, din pacate…).
        - cu alte cuvinte, discernamantul elibereaza din prima inchisoare in care oamenii intra de buna voie, aceea a propriei lor judecati!

        • Vlad spune:

          @Ela

          Cu alte cuvinte, in viziunea dumnevoastra, Statul “civilizat” ii impune individului niste constrangeri, nu doar mental-ideologice ci si foarte practice, cu scopul nedeclarat de a-l “ajuta” sa scape din inchisoarea propriei judecati, pe principiul e spre binele tau sa nu afli dar ne place sa stim ca te chinui. Iar daca omul se prinde este numit anarhist. Anarhismul este forma sub care se manifesta discernamantul statului. Deci inchisoare statala nu rasplateste trezirea ci o infiereaza de unde deducem ca acele constrangeri “civilizatorii” nu sunt decat o metoda de aservire.

  8. Harald spune:

    Impresia mea e că Maslow a pus chestiile astea cumva mai în ordine :P

    • anastasia spune:

      …dar fiind ca traim vremuri instabile
      fiecare isi ierarhizeaza nevoile dupa sine.

    • cel care are îndoieli spune:

      Da aveți dreptate, Maslow a definit ceva. Dar ceea ce spune domnul profesor se refera la o abordare diferită, dintr-un alt unghi și de pe alt plan. Ca să putem discute despre ceea ce prezintă materialul trebuie să acceptăm poziția din care se discută, și totodată și vocabularul și semnatica vocabularului. Dacă pornim de la Maslow, trebuie să discutăm despre nivele 3 până la 5, poate și ceva din 2.
      Pentru clarificare, conform http://ro.wikipedia.org/wiki/Abraham_Maslow nivelele repezintă:
      2. nevoile de siguranță,
      3. nevoia de iubire și apartenență,
      4. nevoile de stimă,
      5. nevoile de auto-actualizare, de realizare a individului.
      Da, este vorba ca aceste nevoi, care pot fi educate.
      Recent am avut ocazie să văd câteva imagini, la un post de televiziune din Germania, despre un ONG care încearcă să învețe copii să zâmbească, să râdă. Este vorbă despre copii din Africa care trăiesc în familii cu nevoile sub nivelul Maslow 1, care reprezintă, nevoile fiziologice, cum ar fi hrana, apa zilnică. Numai după ce li se asigură aceste necesități pot fi învățați să râdă.
      Dar din fericire nu trebuie să vorbim de aceste lucruri (!?). Vorbim despre cei care pot, ar trebui să facă o școală utilă pentru ei, pentru societate.
      De fapt trebuie să învățăm care sunt valorile morale, etice și sociale, eterne (?) și perene ale momentului. Poate pe vremuri nu s-a vorbit despre homosexuaitate, dar s-s acceptat existența sopranilor castrați. Sunt sigur că se pot găsi multe asfel de exemple care dovedesc schimbările și pe aceste planuri. Nu vreu să aprofundez aceste elemente, Conform numelui cu care mă prezint, vreu să mă refer la nevoia care poartă numărul 5, respectiv la îndoiala și suspiciune.
      Pentru mine îndoiala înseamnă neacceptarea a ceea ce este general acceptat. Poate fi considerată o greșeală, sau mai grav, o sfidare a celor care acceptă, a majorității. Îndoiala nu poate fi decât minoritară, chiar singulară. Dacă ai îndoieli ești respins, poate chiar condamnat, dar tu de fapt ai văzut, ai observat, ai înțeles ceva, ceea ce ceilalți nu au văzut, nu au putut vedea, pentru că pentru ei acel altceva nu putea exista. Și aici apare un element foarte important, această îndoială, acest nou mod de a vedea altfel lucrurile apare datorită faptului că acceptăm să privim din alt unghi lucrurile, nu numai din unghiul din care am fost învățați. Și aici trebuie să pun în discuție punctele 7 și 9. Nu în sensul respingerii. Pun în discuție ăn sensul unicității. Recentele alegeri, pe lângă respingere au vorbit și despre acceptarea diversității, în mod de gândire, în ciltură. Sper că așa este.
      Dar revenind, de pe vremea liceului, când am citit o carte despre istoria chimiei, m-a fașcinat personalitatea lui Lavosier, chimistul care a avut îndoieli. Aceste îndoieli au dus printre altele la descoperirea oxigenului. Dar aceste mecanisme ale descoperirior, ale revoluțiilor ștințifice sunt accesibil descrise de Thomas Kuhn în Structura revoluţiilor ştiinţifice, reeditată de editura Humanitas în 2008.
      Pentru mine această existență a îndoielii este un element motor pentru individ, societate, știință, șamd. Dar nu îndoiala trebuie învățată. Trebuie învățat că fiecare individ, dacă este individ, poate să aibă un unghi de vedere individual, pe baza experienței, trăirilor, determinării sociale, familiare, genetice, șamd. Trebuie învățat că nu e rușine să ai o altă părere, e o valoare adaugată, e ceva care poate înbogăți cunașterea.
      Eu repet în continu, ”dacă doi au aceeași părere, unul este în plus”.
      Având în vedere cele spuse, și fiind de aceeași părere cu domnul profesor în privința punctului 4, mă simt în plus și închei logoreea mea.
      Cer scuze pentru timpul răpit celor care m-au citi până la capăt.

  9. Rusu Mina Maria spune:

    Sunt convinsa ca, daca scoala romaneasca ar tine seama de toate invataturile domnului academician, atunci tinerii nostri ar intelege de ce, o pate din viat alor se consuma pe bancile scolii. Ar intelege utilitatea invatarii si bucuria de a cunoaste lumea din jur. Decalogul propus de domnul Solomon Marcus ar trebui sa ghideze politicile educationale actuale, rupte de realitatea romaneasca si despreinse din modelele altor tari. Propun ca acest decalog sa fie linia de start in ceea ce numim educatie eficienta. Ma inclin in fata Dumneavoastra, domnule Aademician.

    • Rusu Mina Maria spune:

      Mi se pare extrem de interesanta nevoia de greseala si esec. Din pacate, elevii nostri traiesc mereu cu teama de eroare si de aceea se inchid in sine, se tem sa gandeasca si sa spuna deschis ce au gandit. Elevii nostri au nevoie de tutore si asta le amputeaza id=ndependenta al carei efect se vede mai tarziu, cand devin infirmi in lupta de afirmare sociala.

  10. Dedalus spune:

    Este un eseu cerebral, trebie sa recunosc.

    Dar este pur si simplu inutil, deoarece nu se poate constitui intr-o baza a reformei sistemului de educatie si nici macar intr-un inceput de schimbare.

    Am scris asta tocmai pentru ca una dintre cauzele dezastrului din educatia romaneasca este exact aceasta “planare in absolut”, un fel de forme fara fond.

    Daca deschizi o carte de pedagogie editata in Romania exact asa ceva vezi: fie consideratii absconse, fie aprecieri personale slab sau deloc fundamentate, fie o betie de cuvinte fara finalitate, fie dorinte minunate dar imposibil de indeplinit.

    Avem nevoie de un suflu nou, dar acest suflu nou apartine unui gen de discurs cu mult mai multa substanta si cu obiective clar definite.

    Toata consideratia pentru autor, daca ramane la nivelul de eseu, fara a mai sugera ca s-ar putea constitui intr-o baza a schimbarii in educatie. O asemenea sugestie e profund daunatoare deoarece lasa sa se intelega ca reforma educatiei este o chestiune aflata pe taramul viselor, incurajeaza atitutinea pasiva si – mai ales – lasa impresia ca nu e nevoie sa citesti nimic, nu e nevoie sa te chinui intelegind ce au facut altii – este sufficient “sa te improspatezi” cum spune autorul. Cine nu ar vrea sa obtina tot ce vrea fara sa munceasca, fara sa invete? Din pacate nu se poate. Fara cunostinte temeinice de pedagogie, fara studierea sistemelor de invatamant din lume, fara un aparat critic personal dezvoltat, nu prea poti sa contribui la reforma educatiei in Romania.

    Frumos eseu, dar fara relevanta in domeniul schimbarii asa cum se revendica.

    • Ela spune:

      @Dedalus
      “reforma educatiei este o chestiune aflata pe taramul viselor, incurajeaza atitutinea pasiva…” – dvs considerati ca o actiune concreta este posibila fara a trece prin faza preliminara de “vis”?
      Poate ca si cei care concep manualele de pedagogie in Ro sunt mediocri si criticabili la infinit, tocmai pentru ca se forteaza sa ramana conventionali, intr-o lume in permanenta transformare! Neavand curajul asumarii viselor lor, cu timpul, acesti oameni nu vor mai visa, elevii lor vor considera si ei ca e ridicol sa stai pe ganduri sau sa accepti ca te poti si insela, deoarece doar actiunea conteaza, si vor actiona…ca si pana acum, fara succes!
      Deoarece celeasi cauze vor continua sa produca aceleasi efecte, mi se pare logic sa incepem prin a le modifica, daca dorim altceva decat mediocritate generalizata!
      Sunt perfect de acord cu dvs cand spuneti ca “avem nevoie de un suflu nou”, dar nu credeti ca modificarea mentalitatilor, propusa de dl Academician in acest text, este, nu numai parte integranta, dar chiar conditie sine qua non in vederea obtinerii de noi rezultate?

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Singurul comentariu la obiect, depășind, de fapt, articolul în sine. Care articol rămîne doar o plutire printre definiții și wishful thinking, incapabil să ofere soluții practice și practicabile. Nu este prima oară cînd Dl. Profesor Marcus mă semi-dezamăgește: din partea unui matematician mă așteptam la infinit mai multă precizie decît de la ”umaniști” (veșnic blocați în ”dileme” buimăcitoare). Însă această frumoasă ”șuetă” complet gratuită își trage seva de foarte departe – cred că putem urca pînă la ”Junimea”, unde orice expunere putea fi întreruptă prin ”anecdota primează”. Ageri, sprinteni, meșteri la vorbă pe sub bolțile ”Bortei Reci” (sau borțile ”Boltei Reci – cum vă place), mahmuri în restul zilei. Ăștia sîntem, în ciuda eforturilor disciplinatoare ale lui Maiorescu.

      • adi spune:

        cred că ideea era să ”dansăm un tango elegant” nu să ne călcăm pe picioare (sau în picioare?) și asta o facem începând prin a intenționa (sau nu) :)

  11. Daniel margus spune:

    1. nevoia de adevar 2. nevoia de iubire 3. nevoia de respect 4.nevoia de sprijin 5 nevoia echilibru 6.nevoia de cunoastere 7. nevoia de munca 8.nevoia de credinta 9.nevoia de certitudine 10.nevoia de sine

    • ionut_e spune:

      Super obiectivele dvs. Le concureaza pe cele ale d-lui academician. As adauga si nevoia de obiective clar definite(si adecvate nivelului de intelegere a varstei). Scoala trebuie sa precizeze clar ce poate oferi si ce nu. Pentru un copil scoala pare sa ofere totul cand de fapt ea ofera putin si in domenii inguste(nu ofera decat abilitati intelectuale si capacitatea de a invata; in rest destul de putine certitudini. Chiar si matematica e definita de dl academician ca “Stiinta aproximarilor exacte”. Invatamantul e laic si desacralizat – o enorma lipsa). Daca pare ca are ceva sens ceea ce spun aici iata si o dezvoltare a acestor idei in articolul: http://sumaideilor.blogspot.ro/2012/03/cateva-considerente-asupra-sistemului.html

  12. adi spune:

    SUPER ! așa-s de ”utile” toate 10 încât nici nu mai văd rostul ierarhiei :)
    Mai bine le asumăm și le dăruim cum ne provoacă semenii noștri.
    Doar pare utopic :)

  13. cata spune:

    Tocmai citisem un articol despre sistemul de invatamant finlandez si au punctat un lucru foarte important: daca un elev ramane in urma tot institutul se da peste cap sa il ajute, lucru care la noi este foarte rar, de obicei elevul este abandonat de profesori si asa sistemul de invatamant românesc promoveaza elitismul..

  14. lizzy t. spune:

    singura “nevoie” e de supravietuire a speciei.
    restul sunt doar stadii de relationare-identificare-provocare ale omului plictisit de ce e in jur…
    sorry.

  15. Doina Grigoras spune:

    Teoria ca teoria dar practica ne da gata! Poate de aceea intelectualii sunt considerati niste visatori…! Am vazut de foarte multe ori cum oameni bine intentionati si foarte inteligenti pierd din vedere variabilitatea dezvoltarii umane. Exista langa noi o multime de oameni ( si elevi, desigur) care au nevoi intelectuale modeste, cu un IQ mic sau f. mic, cu manifestari la limita dintre normal si patologic sau de-a dreptul patologice ( persoane paranoice, anxioase, schizoide, histrionice, narcisice, cu tot felul de prejudecati, complexe, oameni care mint, care fura, care vor sa le fie rau altora si se bucura de asta), oameni care merg ” cu valul” fara sa se gandeasca cat de putin la sensul vietii, pe care cultura ii plictiseste pana la somn profund iar transcendenta nici nu are vre-un sens pentru ei ( poate doar sa-l manipuleze cumva pe Dumnezeu iar cand vede ca asta nu tine declara sec ca Dumnezeu nu exista). Scoala actuala forteaza elevii sa fie la fel in conditiile in care ei sunt asa de diferiti. Din acest motiv ar trebui sa fie si scoli diferite: scoli pentru oameni de actiune care nu reactioneaza la teorie , intelect si cultura, scoli de arta pentru elevi care nu accepta algoritmii, regulile prea stricte si abstractiile matematice, scoli care pun accent pe socializare, verbalizare,politica, comunicare pentru cei care detesta interiorizarea, contemplarea, meditatia si , poate o singura scoala pentru cei care au toate aceste calitati ( oameni foarte rari)

    • ionut_e spune:

      Cred ca din toate comentariile postate ar iesi o carte super. Si observatiile dvs sunt f pertinente

  16. Mihai spune:

    Avem cele zece porunci.
    Avem cele zece nevoi umane.
    Care ar fi cele zece temeri umane?
    Teama de esec este un dusman al creatiei sau un stimulent al performantei?

  17. Marius Leordeanu spune:

    Am savurat articolul Domnului Profesor Solomon Marcus, scris cu prospetime, viata si iubire fata de cunoastere, descoperire, invatare si pana la urma … necunoscut.

    Care este sensul vietii ? Unde merge ? Oare ideea e de a merge undeva sau de a ne intoarce inapoi, aici, in prezent, pentru a-l trai ca a doua, a treia … a infinita oara – de fiecare data mai inalt, mai curat, mai uimit si mai patruns de acest miracol ce trece dincolo de noi. Dar care ne asteapta de fiecare data cu alte lectii, cu alte fascinante surprize, cu alte aventuri ale cunoasterii.

    Frumoasa zi de azi, oare cu ce ma astepti nou ? As mai adauga o mantie de cunoastere peste ce m-ai invatat ieri, as mai sadi un strop de bucurie in suflet. Tu, zi de azi, imi dai mereu noi sanse de a ma bucura, oare stiu eu sa te apreciez asa dupa cum imi doresc sa traiesc ? Am nevoie sa iubesc … fara iubire ce rost ar mai avea totul ? Jocul, surprinderea, cautarea … sa caut ce iubesc si sa fiu lucrul gasit si iubit. Sa il pun in sufletul meu, sa il adaug lumii mele pentru a o face mai inalta … dar si mai adanca … mai serioasa … dar si mai frumoasa. Si mai am nevoie de ceva: am nevoie de acel lucru care nu trece … daca toate trec, la ce rost mai au toate ? Dar prezentul nu trece, a fost mereu aici. Dar nici iubirea mamei mele nu trece, a fost mereu aici cu mine, de atunci de când eu inca nu eram, de atunci de când nu era nici ea …
    Am asadar nevoie si de invarianta, de ceva permanent. Poate de aceea am nevoie de identitate. Poate de aceea caut legi si principii.

    Aceste nevoi atat de bine exprimate de Domnul Profesor ar trebui propuse ca teme de discutie cat mai repede in scoala de acasa dar si in cea din afara caminului, din mediul de invatamant. O deschidere spre lume, spre cunoastere, spre invatare si nou, dar si o intarire a respectului fata de ce s-a cladit pana acum, nu va face decat sa formeze punti mai naturale si mai solide intre nou si vechi, inspre castigul, pana la urma, al aceleiasi zi de azi.

    As propune sa ne întoarcem la natura – la natura noastra – si sa nu fortam lucrurile. Nici sa nu le grabim prea tare, nici sa nu le închidem in sabloane prea mult. Sa intelegem ca aceste zece nevoi, prin care se manifesta, in viziunea mea, si nevoia fundamentala de iubire si permanenta (sau invarianta), sunt nevoi naturale care au la baza principiile universale prin care materia si apoi viata s-au dezvoltat si supravietuit de-a lungul timpului. Sa ne întoarcem asadar inspre natura si sa ii ascultam povetele. Vom trece mai usor peste vremuri grele si ne vom bucura de mai multe zile linistite.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Solomon Marcus


Solomon Marcus

Matematician, membru titular (2001) al Academiei Române. A predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. Autor a numeroase cărți ce ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Perfect de accord. In plus, copy-paste ajunge un mod de viata, o dezumanizare totala. Multe personae...

de: Dedalus

la "Mintea copy-paste"

Cauta articole

iulie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)