Home » Armata »Global / Europa »Opinie » Citesti:

Zvonurile despre decesul armelor nucleare în Europa au fost exagerate

Edward Lucas iulie 7, 2017 Armata, Global / Europa, Opinie
8 comentarii 2,151 Vizualizari

În timpul campaniei electorale, pacifismul nuclear prost mascat al lui Jeremy Corbyn a fost considerat un obiectiv personal decisiv. Dar tocmai criticii liderului laburist au fost cei care s-au înșelat cu privire la starea de spirit a populației. În pofida unei unilateralități de zeci de ani, acum el o depășește în sondaje pe Theresa May. Nu doar corbyniștii idealiști simt că bugetul de peste 30 de miliarde de lire sterline destinat înlocuirii programului nuclear Trident ar putea fi folosit mai bine. Chiar și conservatorii moderați se întreabă în sinea lor dacă o țară în situația Marii Britanii își poate permite un arsenal caracteristic unei superputeri.

S-ar putea prea bine ca armele nucleare să fi devenit demodate în Marea Britanie. Dar nu și prin alte părți. Strategii militari occidentali se arată îngrijorați mai ales de tot mai bogatul arsenal rus de sisteme de lansare cu rază scurtă, dotate cu focoase slabe, deseori definite ca arme nucleare “tactice” sau “de teren”.

Acestea nu sunt armele “strategice” ale Doctorului Strangelove, așa cum este sistemul Trident al Marii Britanii, cel care a asigurat un echilibru al terorii pe vremea războiului rece. Aceste focoase sunt montate pe rachete aer-sol, pe rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, în bombe cu explozie necontrolată, în grenade antisubmarin și pe torpile, precum și pe rachetele anti-navă, antisubmarin și antiaeriene. Potrivit unui studiu publicat în această săptămână de Biroul de Informații al Apărării din SUA, Rusiei are un stoc de astfel de arme de aproximativ 2.000 de bucăți – de cel puțin patru ori mai mare decât arsenalul american similar din Europa.

În trecut, asta reflecta slăbiciune, nu putere. NATO este mai mare, mai bogat și mai puternic decât Rusia. În eventualitatea unui atac cu armament convențional, strategii militar ruși ar apela la arsenalul nuclear gama de jos pentru, după cum spun ei, “dezamorsarea” conflictului

Acest mod de gândire era ceva obișnuit pe vremea vechiului război rece. Strategii militar ai NATO știau că, fără armament nuclear, nu aveau nicio șansă să reziste în fața unui atac al țărilor din Pactul de la Varșovia. Acest armament contracara imensul avantaj al forțelor convenționale sovietice și întârzierile pe care la implica sosirea întăririlor americane de peste Atlantic. Absolut conștientă de asta, Uniunii Sovietice îi plăcea să spună că nu ea va fi vreodată prima care ar apela la arme nucleare – un joc propagandistic în care Occidentul apărea ca un iresponsabil instigator la război.

După căderea Uniunii Sovietice, situația s-a schimbat. Păgubit de imperiul său, Kremlinul a devenit partea slabă, iar, în noiembrie 1993, a renunțat să mai spună că “nu că nu va fi primul”.

S-a creat o stabilitate naturală. Nu numai că NATO nu avea nicio intenție să atace Rusia – ceea ce toți factorii de decizie de la Moscova păreau să fi înțeles – dar Rusia dispunea de un arsenal defensiv formidabil în fața căruia alianța occidentală nu putea riposta cu ușurință.

Concluzia îngrijorătoare la care ajunge un nou studiu al FOI, un grup suedez de reflecție specializat în probleme militare, concluzie împărășită și de alți analiști de securitate și informații, este că peisajul se schimbă. Un aspect ar fi paranoia crescândă a Rusiei pe tema amestecului din afară. După cum precizează raportul DIA, factorii decizionali de la Kremlin cred că Occidentul este obsedat de schimbarea regimului din Rusia.

În plus, impresionanta modernizare a armatei ruse include și arme noi – cum ar fi o rachetă de croazieră lansată de la sol cu posibilă încărcătură nucleară – la care NATO nu poate riposta cu ușurință. Mai mult, Kremlinul nu-și mai consideră arsenalul sub-strategic doar ca pe un factor descurajator; aceste arme pot fi folosite oricând. Fostul director al laboratorului nuclear Sarov, Viktor Mihailov, vorbea anul trecut despre eventualitatea în care armamentul tactic rusesc ar putea fi folosit ca un ”bisturiu nuclear”. Alți experți militar ruși îl văd doar ca pe un soi de artilerie puternică.

Diplomații ruși vorbesc despre folosirea armamentului nuclear din rațiuni politice – cum ar fi schimbarea politicii de apărare a altor țări – într-un mod care îi lasă fără grai pe interlocutorii occidentali. Manevrele militare rusești par să includă și o repetiție în eventualitatea folosirii focoaselor nucleare.

Toate astea creează mari dificultăți Occidentului. A te măsura cu Rusia la nivel nuclear ar fi un lucru extrem de costisitor și de prost văzut. Dacă sprijinul pentru înlocuirea Tridentului, pilonul securității noastre, e greu de păstrat, iar bugetul pentru apărare este greu pus la încercare de portavioanele noastre exorbitante, a încerca să susții cauza altor categorii de armament nuclear pare un lucru inutil.

O parte a răspunsului ar fi reluarea dialogului despre controlului armelor sau a altor forme de dialog. Chiar dacă Rusia este hotărâtă să creadă în propria propagandă a unei închipuite amenințări occidentale, ea ar putea totuși profita de pe urma transparenței, verificării, limitării stocurilor de armament și a amplasării acestuia. Prețul scăzut al petrolului forțează Rusia să facă alegeri dureroase în privința priorităților apărării: ar trebui să încurajăm Kremlinul să se orienteze spre opțiuni ce nu amenință viața.

Un bun început ar fi păstrarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare, care interzice prezența în Europa a celor mai periculoase rachete nucleare cu rază medie de acțiune. De asemenea, ar merita încercată relansarea Tratatului pe tema Forțelor Convenționale din Europa. Desfășurarile de forțe, oricât de tardive și de limitate, ar putea să ofere noi asigurări țărilor din prima linie, mai ales Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Norvegiei, Poloniei și României. NATO ar negocia de pe o poziție de forță.

Dar, după cum mai susține studiul suedez FOI, avem nevoie și de o schimbare a modului de gândire în privința tuturor aspectelor, de la apărarea civilă la pregătirea militară prin planuri de perspectivă care să reflecte tipul de arme nucleare rusești. Dacă nu dorim noi arme nucleare în Europa, trebuie să găsim alt răspuns, poate niște rachete cu rază lungă având focoase convenționale, care ar putea acoperi lipsurile capacității noastre de descurajare. Finlanda și Polonia au achiziționat deja asemenea rachete. Și alte țări ar putea face asta. Ar trebui să ne gândim și la alte forme de descurajare, cum ar fi grăbirea confiscării și înghețării activelor rusești din Occident – pentru a opri un conflict înainte de a se apela la forță.

Întrebările cele mai grave sunt de ordin politic, nu militar. Rusia își compensează slăbiciunea printr-o fermitate de oțel. Venită din partea unei țări în declin precum Rusia, aroganța nucleară este eficientă doar dacă afectează starea de spirit a adversarilor ei. Care e noastră starea de spirit?

Traducerea: Mihaela Danga

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Dedalus spune:

    Din moment ce antagonismul politic a disparut, oare pentru ce ar mai putea fi pornit un conflict armat?!

    Ce ar putea sa castige un stat daca ar castiga acest conflict?

    E complet absurd.

    Fara a fi un pacifist si fara a ma plasa pe pozitiile uneia dintre tabere, cred totusi ca ar fi cazul sa initiem un proces de reducere a inarmarii. Care s-ar putea sa tina zeci de ani, dar ar merita.

    Ca marile puteri au interese internationale si ca unt prezente in zonele gri de grnita , asta e clar. Dar imaginea unor cohorte de tancuri strabatand Romania pentru a pune la Bucuresti nustiuce guvern strain este irationala.

    Sa castige resurse? Ce resurse? Pana la urma, batalia moderna e pentru piete de desfacere. Si astfle de piete nu le deschizi cu rachete. Dimpotriva.

    In al Treilea Razboi Mondial castiga statul cu cea mai puternica econmie si capital uman, nu statul cu cele mai multe arme. Armele pierd razboiul acesta, nu il castiga.

    Da, nu suntem inca in situatia aceea ideala in care nu mai exista arme. Deocamdata, inarmarea si apararea sunt importante. Dar la fel de important ca si acest prezent, sau poate chiar mai important, este viitorul.

    Daca as cheltui 2% pentru inarmare, m-as gandi sa includ cheltuielile pentru cercetaarea stiintifica si perfectionarea personalului, in cea mai mare parte a acestui procent. Pentru ca astfel de cheltuieli pot fi “reciclate” in industria civila, pe cand cumpararea de armament nici pe departe.

    Nu vreau sa spun sa nu cumparam armament. Trebuie sa fim realisti, asa ca trebuie sa o facem. Dar ar trebui sa nu ne lilmitam la asta. Si nici sa nu mai gandim (doar) in termenei de prieten-dusman. Nu doar suma e importanta, ci si ceea ce faci cu ea si ce anume impact are aceasta cheltuiala pe plan intern si extern. Apararea nu mai e demult o intrecere intre cine are palosul mai lat…:-).

    • Ioan spune:

      Ceea ce spuneti dvs. suna foarte frumos, dar dupa parerea mea nu are utilitate practica pentru Romania zilelor noastre. Sa nu uitam ca rolul Romaniei ( si ratiunea ei de a exista ca stat) in viziunea puterilor occidentale a fost si este sa blocheze accesul Rusiei la stramtoarea Bosfor.
      Dupa 100 de ani de la infiintare, ne gasim azi parte a Uniunii Europene, alta constructie bazata pe o alta constructie, CEE, menita sa previna expansiunea comunismului si a URSS in Europa.
      Daca ne uitam la anexarea Crimeei, la estul Ucrainei si la Siria, vedem foarte clar de ce trebuie sa fii capabil sa raspunzi actiunilor Rusiei. Pentru ca desi UE va castiga razboiul economic cu Rusia pentru Ucraina, si Ucraina intreaga sau numai partea vestica va intra intr-un final in UE, viata oamenilor din regiunea Donetk si Luhansk este distrusa pentru o generatie sau mai mult, din simplul motiv ca s-au aflat in locul nepotrivit si la momentul nepotrivit. Cu ce sunt acei oameni, rusi si ucrainieni deopotriva, de vina ca impotenta economica a Rusiei si incapacitatea sa de a face fata exapansiunii libertatii si bunastarii intruchipate de UE inspre asa zisele zonele de “interes strategic” ale sale, au dus la aceasta solutie extrema de a impiedica aderarea Ucrainei la UE si NATO. O situatie asemenatoare o are si Republica Moldova cu Transnistria.
      Pe de alta parte observam ca in acest joc global de proiectare a fortei si in tereselor strategice la distanta, Trump torpileaza relatia SUA cu UE ( Germania +Franta) prin nementionarea atsamentului fata de articolul 5 al NATO, saboteaza UE prin sustinera Brexitului si a extremei drepte nationaliste din toata Europa, pentru ca mai apoi sa vina la Warsovia si sa sustina o constructie regionala, Initiativa celorTrei Mari, formata din statele estice, cele care au simtit 50 de ani ce inseamna dominatia URSS si care constiente ca UE nu le poate apara deocamdata, sar in bratele SUA, ca sa fie aparate, pentru un modest pesches de 2% din buget, cheltuieli militare din care o parte pentru achizitionarea de armament american.
      Intr-un final toata aceasta parte a Europei, este victima contextului, prinsa intre zbaterile Rusiei de a-si pastra vizibilitatea mondiala, intre zbaterile SUA de a impiedica emergenta unor poli de putere economica comparabile UE si China, si intre zabterile Germaniei de disciplina economiile mediteraneene, bazate in trecut pe devalorizarea monedelor pentru pastrarea competitivitatii (Grecia, Italia).
      Dupa parerea mea exista o problema fundamentala pe termen mediu: reusita constructiei multinationale denumita UE, reusita bazata pe prosperitate si pace in cadrul unei discipline de tip germanic ( la care par a fi aderat intre timp si Franta si Italia), pe un continent devastat de razboaie timp de doua milenii, reprezinta o amenintare la adresa SUA dintr-un simplu motiv: Rusia este cu o populatie in declin, dar majoritar de rasa caucaziana si crestina, si cu o civilizatie de tip european, astfel ca urmarea naturala a acestei stari de fapte este intrarea in viitor a Rusiei in UE. Ceea ce ar fi “konet film” cam pentru toata lumea. Forta economica UE + rezervele naturale si suprafata Rusiei = Combinatia castigatoare. Nu gasesc alta explicatie pentru incrancenarea Brexitului, pentru zbaterea lui Trump vis-a-vis de UE si NATO, a lui Putin si ideologilor sai ( ex. Dughin) de a preamari nationalismul in saracie, decat constientizarea acestei amenintari ca oamenii albi si crestini de rasa caucaziana din Eurasia sa formeze o uniune bazata pe prosperitate si libertate pentru a face fata lumii viitoare in care emergenta Chinei si a Indiei reprezinta adevaratele amenintari globale.
      Pentreu noi romanii situatia este clara, economic trebuie sa jucam cu UE si militar cu SUA (deocamdata).

      Iar despre cheltuielile de inarmare as spune ca mai bine sa avem cea mai dotata ( in masura in care se poate vorbi despre acest subiect la bugetul nostru) si mai numeroasa armata din regiune, cu soldati rotiti in teatrele de razboi, decat sa plangem ca ungurii dupa Trianon, in contextul in care armata maghiara in totalitate are mai putin personal decat numarul toatal de soldati romani care au fost in Iraq si Afganistan.

      • George Coman spune:

        Doar Rusia europeană va începe in 20-30 de ani sa încerce sa adere la UE. Adica rezervele de gaze si petrol ale Rusiei actuale vor trece la chinezi.

        • Ioan spune:

          Exact aceasta amenintare a expansiunii Chinei in Siberia si lipsa de populatie necesara administrarii unui teritoriu atat de mare , vor fi cele care vor indrepta Rusia spre asocierea cu UE. In Romania efectele aderarii la UE se vad dupa zece ani ( mai ales daca ne comparam cu Serbia, mult mai avansata inainte de ’90), deci va puteti inchipui ce va fi in mintea rusului de rand cand va vedea Ucraina dezvoltandu-se dupa o ipotetice aderare la UE. Rusii vad si acum evolutia nivelului de trai in republicile baltice, dar astia nu-s chiar din neamul lor. Cu Ucraina este alta poveste, Aici s-a nascut Rusia. Ucraina este pentru Rusia ce este Muntenegrul pentru Serbia. .Si nationalismul sarbilor pare sa se fi tocit in fata argumentelor economice. Nu vad de ce la rusi nu ar fi la fel. Si cu aderarea Rusiei la UE chiar s-ar sfarsi problema razboaielor in Europa.

      • Dedalus spune:

        Poate. Dar idea expansiunii teritoriale nu mai are aceeasi relevanta precum acum o suta de ani. Situatia din Crimeea este atipica. Romania nu are vreo putere de a bloca pe cineva in cazul unei expansiuni, nu a avut niciodata. In toate conflictele a fost in diverse tabere.

        Chiar si asa, nu vad care ar fi interesul Rusiei sa ajunga la Bosfor. Da, circula idea unei vocatii pan-europene a Rusiei, Dughin a pus pe masa chiar o doctrina ce pare sa sutina aceasta idee. Pare , nu sunt ferm convins ca o si face. Iar Dughin a cazut si in dizgratia Kreminului.

        Sigur ca trebuie sa fim prevazatori, dar ceea ce au am spus – si sustin in continuare – este moderatie. Si realism. Statele nu sunt oameni, promisiunile intre state se incalca foarte usor. Sa ne amintim numai despre inceputul celui de-al doilea razboi mondial.

        ===

        O armata puternica astazi este o armata slaba maine.

        E greu sa sustii o armata in pas cu tehnica pe plan mondial.

        Avem insa nevoie de o doctrina a apararii care sa transceada NATO, fara a fi insa opusa acestuia. Si fara a insemna o apropiere de Rusia. Sau de oricare alta putere.

        E nevoie de mare finete pentru asa ceva si nu cred ca abordarea primitiva ce ne caracterizeaza in acest moment este cea care ne face bine.

        Oricum, situatia economica a Romaniei face imporbabila atat o doctrina avansata a apararii, cat si o semnificatie a tarii pe acest plan. A trecut de mult timpul in care statul care angaja cei mai multi mercenari sau care mobiliza cei mai multi oameni era considerat un stat puternic.

        Pasi mici in asemenea directie ar fi insa posibili. Daca s-ar face pe fondul unei tendinte spre soliditate econmica. Ceea ce nu e cazul.

        Ca si in cazul educatiei, politica apararii este strans legata de o anumita conceptie asupra societatii purtatoare. Itnr-o abordare socialista, aceasta politica arata precum cea de astazi: primitiva, riscanta, ingrijoratoare.

        Ca si in cazul economiei, unde tot discutam aiureea despre dependent de fonduri europene, si in aparare ne limitam la rolul NATO. Apararea nationala nu se poate reduce la NATO, chiar daca apartenenta la NATO este impodtanta.

        Ca sa jucam cu SUA sau UE, trebui mai intai sa avem capacitatea de a juca, Sa stim unde suntem si mai ales sa dispunem de o forta economica remarcabila, nu de un stat crypto-socialist, pufo-fascitst sau oricum incapabil (Vantu “Itnariti-va statul!” :-) )
        ====

        Vorbeati despre rolul stabilizator al UE.

        Sunt de accord, noile evolutii indica doritna unei politici de aprare prorprii. Dar cum vom lua parte la acest process, cand noi de abia intelegem toate implicatiile si legaturile dintre politicile sectoriale?

        Este guvernul Romaniei capabil sa inteleaga astfel de corelatii? De fapt, nu neaprat ministrii ca atare, ci esaloanele inferoare, stabile (cate au mai scapat de elanoul politicianist al ciudatilor din esalonul I si din conducereile poltice – de toate culorile zic..). :-(

  2. Dan Nicolescu spune:

    Sa nu ne amagim.
    Un al treilea razboi MONDIAL, in conditiile in care armele nucleare se afla azi in miini total necontrolabile, absoult fara nici un scrupul moral ( Putin, Kim, Ayatolahii dela Teheran, miine poimine si teroristii musulmani ) , nu este sigur ca va fi cistigat de partea cea mai puternica economie si capital uman.
    Dar de ce sa lasam lucrurile sa evolueze pina acolo ?
    Dece sa ajungem din nou la anii 1939-1941, cind inca sintem , in cel mai rau caz, in 1938 ?
    Dece sa pierdem definitiv, , prin inactivitate si conciliatorism chamberlain-ian, tot ceea ce civilizatia superioara de tip iudeo- european a daruit omenirii, lumea creata prin munca si sacrificii timp de multe mii de ani ?
    Statele Unite, politicienii lor , adesea nauci si in mod cert fara intelegere si perspectiva istorica, au pe constiinta, toate dezastrele umanitatii occidentae, incepind din 1918.
    - Au impus, prin pacea dela Versailles, o NOUA ORDINE MONDIALA, de laborator, distrugind structuri ce evoluasera si se dovedisera valabile 1000 de ani, in loc sa realizaeze modificarea si adaptarea lor
    - Au permis instaurarea bolsevismului leninist in Rusia , prin victoria acestra in razboiul civil
    - Au cedat nepermis la Tehera , Yalta si Postdam, in fata unui Stalin, departe de a fi asa outernic cu se credea ( generalul Patton, putea ajunge nestingherit nu numai a Elba, dar si la Vistula, daca era lasat )
    - L-au lasat din mina pe Chang Kai Shek, in 1947-48, deschizind calea comunismului in China, dupa ce facusera acelas lucrui n Rusia in 1919-1920
    - Nu au valorificat victoria din razboiul Korean din 1953, oprindu=l pe Mac Arthur sa distruga comunismul chinez dintr-o lovitura, cind inca era posibil
    - Au oprit Franta, Anglia si israelul sa rezolve radical in razboiul Suezului, probema exisentei si stabilitatii Israelului, esntiala pentru orientul Mijlociu
    - L=au lasat din mina pe Sahul Iranului in 1977, deschizind drum liber terorismului islamic de azi
    Si ma opresc aici.
    Solutia se contureaza a fi una singura. Eradicarea NEBUNILOR se face prin deratizare nu prin tratative. Distrugerea imediata, instantanee ( atita cit se poate ) si complecta a capacitatii miltare a lui KIM, indiferent de unele pagube colaterale. China si Rusia, poate vr protesta, dar nu vor misca un deget.

  3. Ghita Bizonu' spune:

    Si ?!

    Analizand problema strict dpv militar Rusia de azi preia ideile occidentale de alaltaieri. Plontonerste vorbind Rusia cam plagiaza teorile anglo=saxone din anii 60-70 alea despre folosirea capacitatilor “tactice” (stiti cumva ca pana si ubiccul obuzier de 105 putea trage lovturi “tactice”?)

    Pericolul sta insa in alte parti – de exemplu “inteligenta” propunere “Ar trebui să ne gândim și la alte forme de descurajare, cum ar fi grăbirea confiscării și înghețării activelor rusești din Occident – pentru a opri un conflict înainte de a se apela la forță

    Ce este aia grăbirea confiscării și înghețării activelor rusești din Occident?!
    Confiscarea si și înghețărea activelor unui adversar sunt de la sine intele in timp de razboi insa in CONDITII de PACE sunt pur si simplu un act de talharie care cer o “retaliere” . Care nu trebuieste sa fie nucleara …. ci se poa lasa cu ceva de genul “iti confisc toate bunurile pe care pot pune mana, nu iti mai platesc anuitatile, nu iti mai recunosc patentele si drepturile de autor, suspend platile!!!”
    Si ghic cine risca sa fie primul care striga “am inteles!”? Rusul obinuitsa traga mata de coada sau occidentalul cu un nivel de trai extrem de ridicat?

    Bun, inteleg ca Lombard Stritu se cam da lovit din cauza urmarilor Brexitului … insa la ce i-ar fi bun sa confiste yachtul lui Abramovici ci Clubul Chelsea? Fiindca actibele “rusesuti” sunt in gnl activele acestor “noi rusi” care deja sunt exportate in Londonistan! Si care poate, zic poate, sunt substanta unor credite acordate in Rusia! Adica pur si simplu Rusia nu ar mai plati dobanzile si ratele coespunzatoare creditelor acordatedin banii furati din Rusia!!!
    Aceasta propunere nu ar face decat sa loveasca si mai puternic in Not So Geat Britain … aia in care pana si TVR este propretate ruseasca, in care Mital este prmul otelar iar Jaguar este proprietate indiana si RR (auto) este VW … Un inca United K care nu mai are bici un portavion CAPTOBAR … de fpat nu mai are nici un protavion poa va avea 2 STOVL dar mai au o prpblema .. UK nu mai produce avioane -avioane iar F 35 teoretic arata bine dar zboara cam … (normal. Si din cuza ca softu pe care se bazeaza ae nu stiu cate milioane de linii de cod!!! ). A da.. Liniier aeriene britanice e nu mai exploateaza nici un avion britanic .. dar folosesc o multume de Embraer brazilene…

    Si un ultim detaliu : Yukos…. Nu este vorba dpar depre “valori” ci chiar despre valori din alea care insemana bani ..



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Edward Lucas


Edward Lucas

Edward Lucas scrie pentru the Economist. Este de asemenea senior vice-president al Center for European Policy Analysis, un think-tank cu sedii in Varsovia si Washington, DC. Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

E randul tau

Dle Cranganu, sincer, nu ati gasit nimic mai interesant cu care sa atacati pe frumosul Trudeau ( a...

de: Quebecoisfier

la "Încălzire globală și ipocrizie politică în China și Canada"

Cauta articole

iulie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)