Altii, altfel despre ICR (2)

El País, 18 decembrie 2011, Gregorio Belinchon, „Nuevos amos de los festivales / Noii regi ai festivalurilor“: „Începem să-i cunoaştem încet, încet, pe aceşti noi regizori din România, incisivi, foarte dotaţi, unii dintre ei amintind prin umor de Berlanga. Dar nu toate filmele româneşti ajung în Spania. Tocmai de aceea Institutul Cultural Român organizează propriul său festival, Zilele filmului Românesc, la Filmoteca spaniolă. Până pe 30 decembrie. Nu trebuie ratat acest prilej de informare cu privire la cele mai noi tendinţe din Europa, cu alte cuvinte, la triumful României.“)

El Pais, 1 octombrie 2011, dedică României editorialul suplimentului cultural Babelia, sub semnătura lui Ignacio Vidal Folch, „Influencia y poder de la literatura rumana/ Influenţa şi forţa literaturii române“:

„Două  figuri intelectuale cu un profil foarte diferit, dar la fel de provocatoare, conduc în mod simbolic literatura română, invitata de onoare din acest an a Târgului Internaţional de Carte Liber. Pe de o parte, în mod firesc, Norman Manea, autor cu faimă internaţională, perspicace eseist şi prozator, totodată narator al  propriilor peripeţii în «Întoarcerea huliganului», scriitor  contondent şi incomod. […] Cealaltă figură intelectuală de mare influenţă este scriitorul Horia-Roman Patapievici, autor proteic, preşedinte al Institutului Cultural Român – Institutul Cervantes românesc. […] alături de filosofii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu […] formează trioul cel mai vizibil şi influent din cultura actuală. […] Între naratorii români de azi se evidenţiază două autoare care în anii ’90, după ce au părăsit literatura pentru a lupta în arena jurnalismului, în favoarea consolidării unei societăţi civile active şi conştiente, s-au întors, poate obosite, la uneltele lor. Poeta Ana Blandiana este una dintre autoarele de origine română cele mai  cunoscute inclusiv în străinătate. În perioada totalitarismului a fost una dintre primele voci care şi-au îngăduit să îşi smulgă jugul  proletcult (estetica realismului socialist importată din URSS) pentru a se tranforma, de asemenea, într-o naratoare unică,  supravegheată şi anevoie tolerată, care practica o ficţiune fanstastică sau o variantă europeano-orientală a realismului magic american, o variantă tenebroasă, zbuciumată, după cum vor vedea cei care vor pătrunde în «Cele patru anotimpuri». Gabriela Adameşteanu, în romanul ambiţios şi îndelung elaborat (timp de zece ani) «O dimineaţă pierdută», reproduce, cum s-a spus, cu un „auz absolut“, discursul unei pleiade de personaje şi povesteşte temerile sale şi conflictele vieţii cotidiene în ultimii ani ai vechiului regim, cu o mare eleganţă structurală şi eficacitate narativă. Intrată în 1990 în activismul publicistic ca fondatoare şi directoare a foarte influentei «Reviste 22», a abandonat acum câţiva ani jurnalismul şi s-a întors la literatură, publicând de atunci două cărţi noi şi reeditându-le pe cele vechi.“

ABC, 6 iunie 2011, Manuel de la Fuente, „Noul imperiu românesc / El nuevo imperio rumano“:

„Cineva s-ar putea să-l amintească pe Mihai Eminescu, Cervantes-ul român. Unii mai citiţi şi mai umblaţi i-ar aminti poate pe Cioran, Ionesco, Tristan Tzara, Mircea Eliade, toţi români şi figuri transcendentale ale secolului XX. Şi poate încă pe câţiva, Dar asta nu înseamnă aproape nimic pentru o ţară ca România de care ne apropie, printre altele, o limbă foarte familiară şi de unde ne ajung acum, în sfârşit, sclipiri ale unei literaturi care, îndepărtată deja de tradiţia ei franceză, are boom-ul latino-american şi realismul magic drept izvoare pentru opere care conţin literatură cu majuscule, o literatură dintre cele mai viguroase şi spectaculoase din Europa.“