vineri, martie 29, 2024

Avem o tara. Sa avem grija de ea!

Nimeni nu e nebun sa-si dea foc la casa in care locuieste. La singura locuinta.

Romanii par sa faca exceptie. In ciuda contextului economic mondial dramatic,  cand state intregi sunt in genunchi si asteapta pomana de la statele prudente si intelepte.

Iata ce scrie Valentin Naumescu aici

„Grecia de astăzi este, în esenţă, doar imaginea caricaturală, paroxistică dar cât se poate de sugestivă a acumulării istorice a unor decalaje continue între ceea ce produci şi ceea ce consumi, imaginea tristă a sfârşitului iluziei că totul merge la nesfârşit precum şi a colapsului modelului miraculos al Welfare State construit pe economii şubrede.”

In loc sa tragem concluziile si sa continuam stabilizarea echilibrelor structurale si dezvoltarea infrastructurii, noi ne scoatem ochii in campanii electorale perpetue.

Exista interese mai presus de cele individuale sau familiale. De care, se pare, nu suntem constienti. Interese de securitate nationala, de ordine si siguranta publice, de respect fata de lege, de scoatere a institutiilor fundamentale de sub influenta poilitica, de respect pentru separatia puterilor in stat, pentru pastrarea echilibrelor structurale, pentru reechilibrarea celor grav afectate, cum ar fi fondul de pensii. Nimeni nu poate fi fericit intr-o comunitate de oameni nefericiti si nici bogat intr-o comunitate de saraci. Mai devreme sau mai tarziu este afectat intr-un fel sau altul.

Este clar ca lupta pentru supravietuire s-a mutat de la nivelul individului la nivelul comunitatilor. Este lucrul pe care l-au inteles finlandezii, danezii, suedezii si atatea alte popoare. Nu si noi, romanii.

Tocmai asta ne deosebeste de alte state. La noi lupta politica nu se opreste dupa alegeri. E ca un perpetuum mobile. Ne epuizam resursele fizice, intelectuale, financiare, in nesfarsite batalii politice, din care nu castiga nimeni nimic. Ba din contra, neglijam eforturile necesare, uneori dramatice, pentru aducerea Romaniei in randul statelor stabile si performante economic.

Ce s-a intamplat vara aceasta demonstreaza exact acest lucru. O parte a clasei politice, in loc sa astepte linistita inca sase luni pana la alegerile la termen, pe care le-ar fi castigat probabil, a aruncat tara intr-un circ politic penibil, cu reverberatii in UE si SUA, pentru a demonstra lumii intregi cat de neseriosi si necopti suntem. Fara niciun rezultat concret, altul decat cheltuirea energiilor si banilor pe nimic, cand prioritatile erau cu totul altele. Cu pierderea unor importante fonduri europene si pentru investitii, care au fost mutate in consum.

Rezultatul? Indepartarea electoratului de viata si activitatea politica, de problemele reale ale statului, posibil un absenteism masiv la alegeri. Situatie in care ne vom intreba cine mai reprezinta pe cine.

Lupta politica este dusa cu invective, cu acuze de o parte si de cealalta, cu atacuri sub centura si nici n-am ajuns la sfarsitul bataliei electorale.

In conditiile in care prioritatile Romaniei sunt cu totul altele: investitii straine aducatoare de locuri de munca, investitii ale statului in infrastructura, reexaminarea tuturor ordonatorilor de credite bugetare pentru a vedea cine poate fi eliminat, eventual inlocuit cu aplicatii informatice.

Cum externalizam zonele in care coruptia face ravagii, absorbtia fondurilor europene, unele zone ale fiscului, vama, etc.

Exista  zone turistice fantastice, care nu sunt conectate la circuitul turistic din lipsa unor panglici de asfalt de cativa km. Lipseste o autostrada costiera, care sa puna in valoare litoralul romanesc si Delta Dunarii. Nu avem o salba de lacuri in zone deluroase, care sa furnizeze apa pentru irigatii, in anii secetosi, prin cadere gravitationala. Nu sunt asfaltate comunele mari, care sa atraga investitori in productia si prelucrarea materiei prime agricole. Nu avem un sistem de formare profesionala autentic, dupa ce 20 de ani ne-am axat pe „productia” de diplome. Nu avem infrastructura de transporturi care sa atraga investitori cu bani, tehnologii, management si piete de desfacere. Nu privatizam unitati economice de stat care sunt in coma economica.

Si cate si mai cate.

In loc sa ne batem capul cu astfel de probleme esentiale pentru progresul Romaniei, ne injuram de dimineata pana seara, premierul si ministri stau mai mult prin televiziuni, sa-si injure adversarii politici. Ca si cum dupa castigarea alegerilor, de o parte sau de alta, Romania si-ar reveni miraculos.

Aiurea! Va trece extrem de putin timp si conducatorii care n-au o directie clara si solutii concrete de modernizare si progres, vor fi luati la injuraturi, la bascalie si propaganda. Si tot asa, la infinit.

Chiar nu suntem in stare, in al 12-lea ceas, sa lasam deoparte ura si lupta politica demolatoare, pentru a ne ingriji si repara casa in care locuim? Inainte de a se prabusi peste noi?

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. Nu este un razboi intre principii, programe, strategii, ideologii.
    Nu este un razboi intre stinga si dreapta.
    Este un razboi intre cei care vor sa fure si sa scape de puscarie (pe de-o parte) si cei care vor democratie, separatia puterilor, stat de drept, respectarea legilor, echitate, pedepsirea infractorilor (pe de alta parte).
    Cei care urmau sa mearga la puscarie nu puteau astepta inca sapte-opt luni. Poate ar fi fost prea tirziu. Pentru a cistiga alegerile si pentru a scapa de puscarie, aveau nevoie de un razboi permanent, aveau nevoie de atacuri permanente asupra institutiilor statului, asupra procurorilor, asupra DNA, asupra ANI, asupra CSM, asupra CCR, asupra Presedintelui, aveau nevoie de spalarea creierelor alegatorilor.

      • Adevarat dar eu cred ca nu au calculat o reactie atat de puternica din partea UE si SUA. Au crezut ca derapajele lor vor fi trecute cu vederea avand in vedere problemele din UE. Nu a fost sa fie.

    • „Este un razboi intre cei care vor sa fure si sa scape de puscarie (pe de-o parte) si cei care vor democratie, separatia puterilor, stat de drept, respectarea legilor, echitate, pedepsirea infractorilor (pe de alta parte).”

      Si care sunt unii si care sunt altii? Ca de furat vor sa fure mai toti, sa scape nepedepsiti vor si mai multi, separatia puterilor o doreste intotdeauna opozitia, respectarea legilor de catre restul e dorita de toti, statul de drept e transformat in lozinca si de unii si de altii … samd

  2. 1. Ce a fost in vara asta s-a datorat (parere personala) datorita progreselor justitiei si a zanganitului de catuse tot mai aproape de urechile „alesilor”. Simplu. Asta a fost miza. Si fara interventiile Europei si a SUA care l-au sustinut pe Basescu acum justitia ar fi disparut exact ca pe vremea lui iliescu si nastase. Din pacate, avanpremiera asta de 6 luni nu cred ca a ajutat foarte mult pentru electoratul obisnuit cu „sa-mi dai”.
    2. Lupta politica se duce de fapt doar pentru ciolan, doar pentru bani de sifonat. De asta noi nu avem mai nimic prin tara si totul este dezastruos. Pentru ca, atat politicianul cat si romanul de rand (majoritatea as zice) isi vede doar de interesul propriu, nu face nimic daca asta nu ii aduce un beneficiu personal DOAR lui si rapid, pe termen cat mai scurt. Iar populatia, in general, merge pe principul „am toate drepturile din lume pentru ca de asta au murit altii in 89” dar uita ca are si obligatii. Prima, si cea mai importanta, este obligatia sa de a fi cetatean al acestei tari, obligatie care nu se termina in momentul in care a iesit din urna de votare si apoi intra in hibernare patru ani. Iar asta este o boala generalizata a Romaniei.

  3. Nu avem o tara. Conceptul de tara e frumos, dar inselator: nimeni nu are o tara. Avem o tara in care locuim, in care traim, dar nu ne apartine nici unuia din noi si nici totalitatii noastre; avem o tara care apartine guvernantilor si care prin insasi sistemul de guvernare nu e a poporului. Asa ca nu ii pasa nimanui ce se intampla cu o tara care nu mai e a lui.

    La vot se poate alege doar intre aceleasi partide pline de incompetenti, corupti sau ambele. Partidul liberal e socialist, partidele de dreapta sunt de dreapta anilor 1880 si sunt nesemnificative, iar restul partidelor indiferent de doctrina oficiala au doar una singura: soclialista. Si un singur scop: bunastarea si protectia membrilor sai.

    Nu avem o tara. Locuim intr-o tara care ii jupoaie pe cei ce muncesc cu impozite excesive si nedrepte pentru a plati facturi si comisioane, pensii si medicamente. O tara care se imprumuta pentru a avea mai multi bani de spagi, pensii si medicamente. O tara care atunci cand va fi intr-o situatie critica va fi parasita de cei care muncesc si care sunt jupuiti si care se va prabusi ca un castel de carti, pentru ca asta avem: un castel de carti numit tara.

  4. tocmai postasem la un alt articol despre a ti cauta locul

    materia vie se acomodeaza oriunde gaseste conditii prielnice
    doar ca nu putem lasa uritul sa sluteasca frumosul, mirlanul sa se cocoate in virful divanului si jigodia sa ti rida n nas
    intelepciunea nu consta in a evita prostul. apoi daca fugi de el intr un loc, mai degraba sau mai tirziu il vei intilni pretutindeni

    sa i pui la respect cu ciomagul (in fond singura lor sperietoare) ar fi barbar pentru fiinte presupuse inteligente. impunerea unor reguli pentru toti (conforme cu mileniul trei, stabilite de oameni cu coloana vertebrala, nu de maimutoii care populeaza spatiul politic) ar fi solutia. asta a lipsit de doua decenii si asta i motivul pentru care azi ne gasim aici.

  5. Să luăm o mostră de gândire din articol:
    „Lipseste o autostrada costiera, care sa puna in valoare litoralul romanesc si Delta Dunarii. ”

    Dacă am transpune sistemul de autostrăzi din Polonia în România, am fi început cu o autostradă Iași – Ungaria (echivalentul Cracovia – Germania) , apoi am fi construit una București – Ungaria (echivalentul la Varsovia – Germania). Din această comparație rezultă cu claritate cum centralismul parazitar bucureștean ne frânează dezvoltarea europeană.
    http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/af/Historia_budowy_autostrad_i_dr%C3%B3g_ekspresowych.gif

    Iată situația actuală, aproape toate autostrăzile au fost construite după anul 2000:
    http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/26/NowaMapaStan.svg/220px-NowaMapaStan.svg.png

    Polonia e luată ca model. Practic, România și Polonia sunt cele două țări de la marginea estică Europei (din cauza rolului prea mare al Bucureștiului suntem judecați uneori ca sud-estici). Pentru că unii sunt mai grei de cap: legătura cu Ungaria este de fapt legătura cu Europa.

    • Devine cam plictisitor „Ardealo-centrismul” dvs. si al altora! Da, ardelenii sunt oameni seriosi si onorabili dar aceasta atitudine dispretuitoare la adresa „regatenilor” nu va face cinste!
      In primul rand ar trebui sa ne gandim ca suntem cu toti romani…

    • Iasi-Ungaria? ??? De ce nu Timisoara-Ungaria? Nu exista nici acuma un autobuz sau tren Timisoara-Szeged.

      iasiul….poate Iasi-Moscova, ca moldovenii tot au aruncat cu pietre in autocarele cu copii din Timisoara care venisera in ’90 sa viziteze manastirile.

      Si acuma voteaza tot cu Iliescu&Ponta&comp., moldovenii si oltenii, comunisti si pomanagii care traiesc din impozitele companiilor din Timisoara.

      • Cred ca nu exista prea multe dubii cu privire la locul unde vietuiti :-)
        Mdeah, ce sa zic, „moldovenii si oltenii, comunisti si pomanagii care traiesc din impozitele companiilor din Timisoara”. Plus jumate din Ardeal care, nu-i asa, traieste din impozitele companiilor din Bucuresti…
        Ma tem ca n-ati inteles nimic. Asta-i rezultatul ultimilor ani de politica de invrajbire – oameni activi vs. pensionari, privati vs. bugetari, romani vs. maghiari, greco-catolici vs ortodocsi, toti vs tigani, noi vs. voi samd, important e doar sa fie un scandal pe undeva. Am sarit din era consensului cataleptic iliescian direct in era scandalului interminabil… continuati dvs.

  6. Bine faceti ca sunteti d-voastra in acest articol. Ma temeam ca ati devenit iremediabil politicianist. Dezbaterea despre idei e mai presus de incrancenarea demagogica de campanie in care alunecaserati. Acesta sunteti d-voastra! Nu mai intrati,va rog, in balacareala de tip mitingist de dreapta! Sper sa terminati bine dupa ce ati inceput prost! Va urez succes.

    • De regula nu citesc multele prostii ale acestui ingineras narcisist cu ego de Schopenhauer, dar daca tot ati poluat forumul cu acest link, am aruncat un ochi…m-am oprit dupa citeva rinduri, aceleasi greseli de logica, demonstratia CTP-ului, porneste ca aproape intodeauna de la premize false, deci e gresita (ipoteza eronata, concluzie eronata) si n-are rost sa-mi pierd vremea cu demonstratii gresite (ori aiureli). El stie asta, da’ scopul propagandistic e atins: a mai muscat odata din basescu, dusmanul lui de moarte (pentru ca l-a facut ziarist de doi lei, ceea ce fie vorba intre noi, nu e departe de adevar!):

      „N-a mai pomenit de pretextul stupid că USL nu e partid. A trecut la atacul la persoană: Ponta n-are soluţii, nu poate fi numit. Putea să spună despre Ponta că e un plagiator- lucru perfect adevărat, aşa cum n-am obosit să fiu de părere- că e cel care l-a omorât pe procurorul Panait sau că e prea înalt şi are o nevastă prea blondă. Sau că e copilot.”

      1) Pretextul nu e stupid: asa este, nu e partid, iar Constitutia se refera la partide. E stupid pentru CTP in schimb.
      2)Afirmatia ca „Ponta n-are soluţii, nu poate fi numit” nu e atac la persoana. Teoretic, mai atac la persoana, e sa-l faci plagiator, pentru ca cel putin in teorie el nu e plagiator cu acte (desigur inca).Nu asa a zis Comisia de etica, care e singura autoritate sa dea verdicte cind vine vorba de demnitari? Nu asa zice savanta andronescu? Nu PDSR sustine CTP-ul (nu ca zice el ca a obosit, a profitat de ocazia cu plagiatul de ponta, sa se scoata tot el in evidenta, ca vai are si el un doctorat si-asa si pe dincolo)? Si chiar daca am admite ca e atac la pesoana, atunci inseamna ca afirmatia e falsa, si e adevarata contrara ei : „Ponta are solutii”. Are „solutii” dupa cum bine s-a vazut in ultimele 6 luni, si probabil doar in capul ctp-ului.
      3) Restul propzitiei e vraja marii de doi lei stil ctp, nu e buna nici ca poanta chiar daca e despre ponta, cu remarca ca afiramtia cu omorul s-ar putea sa-l coste pe „fictionist”…

      E o varza in capul „inginerului” (tot se da mare inginer, ca sa para asa mai special in noua lui breasla…ai fost taticule, ai pus ingineria in cui, cint te-ai apucat de facut bani usori si nu tocmai curati impreuna cu tinu la vechiul si mincinosul adevar de pe timpuri… a pompat prietenul si partenerul de tenis ,respectiv detinutul de drept comun (gainar) nastase, de-a banet in adevarul vostru si al lor, de nu mai era spatiu pentru articole, atit de multa reclama va baga in buzunar herr nastase….deontologule…

      • Acu’, daca indata dupa ce ne-ati (si v-ati) promis ca n-o sa va pierdeti vremea cu inginerasul narcisist, totusi v-ati pierdut-o, iar dupa ce preopinentul a poluat forumul cu un link dvs. l-ati poluat si mai abitir, cu un comentariu de 20 de ori mai lung, n-ar fi oare potrivit sa va postati comentariul si pe forumul Gandului? Daca tot ati muncit…
        Zic si io, nu dau cu parul…

        • Dupa cum se poate citi din textul meu, domnule Prost al Satului, am explicat ca fac o exceptie (Exceptie=Abatere de la regula generală, cf. Dex, ma vad nevoit sa fac aceasta precizare, pentru ca se pare ca va prindeti mai greu, da’nu-i problema ). Cit priveste remarca ca „l-am poluat si mai mult”, ma gindeam ca domnul Vlaston, e moderator pe-aici, si desi gestul dv. de a va voluntaria e nobil, e si fara rost in acelasi timp.Cu toate astea ati pierdut ocazia, sa va si explicati sentinta (dupa cum puteti observa in text aduc si niste argumente), desi, imi inchipui, ca de la inaltimea dv. de atotstiutor ar fi fost o bagatela. Acu’nu stiu ce va ofuscat mai mult, termenul de ingineras ori de narcisist, ori both of the above, dar tin sa subliniez (in special pentru restul cititorilor acestui forum), ca n-a fost citusi de putin in intentia mea, sa jignesc breasla inginerilor (aia adevarati, nu cu diploma pe care scrie „ïnginer”, cum scrie „doctor” pe a lui ponta), mai cu seama ca si eu apartin aceleasi bresle. De altfel, most likely, nici nu ar fi trebuit sa ma explic, sunt sigur ca dumnealor au si inteles cum vine treaba (abia acuma i-am jignit! – dv. in schimb, nu prea aveti simtul umorului, asa cum nici idolul dv. CTP, nu are). Cred ca ala care jigneste breasla e chiar CTP! Domnule Prost al Satului, toate bune atunci, si aminti-va , din cind in cind versurile astea a lui Shakespeare: „Alunga-ti supararea/Fii vesel de se poate/Caci tot la zi ajunge/Si cea mai lunga noapte”
          PS. Tare ma tem ca cel care polueaza sunteti chiar dv. Aveti dispensa de la madam plumb, aia cu „diploma de la George Washington University”?

          • Bietul de dvs… fara atac la persoana ramaneti mut, nu?
            Nu, n-ati scris nicaieri ca faceti o exceptie, dar n-are importanta.
            Spor la aruncat insulte in continuare, da’ eu zic mai bine s-o faceti in engleza, romana va pune suparator de multe probleme.

            • „De regula nu citesc multele prostii ale acestui ingineras narcisist „si din nou: „Exceptie=Abatere de la regula generală” deci daca „de regula nu citesc etc”, insemana ca , acum cind citesc fac o exceptie (m-am abatut de la regula generala, ce-i asa de greu de priceput?)….ori limba romana va e straina (dv. si nu mie, cum bine orisicine poate observa – eu oricum n-am pretentia ca o stiu la nivelul lui Al. Graur, da’ eu zic ca ma descurc mai mult decit onorabil), ori stati prost cu intelegerea, din doua una…nu e nici un atac la persoana, doar o simpla deductie logica. Contraziceti-ma, va rog….
              Si unde e atacul la persoana, ca doar nu eu v-am numit „Prostu’ satului”, ci a fost un act voluntar din partea dv…eu unul am fost cit se poate de politicos si m-am adresat cu formula de politete „domnul Prost al Satului”…ceea ce fac si acum…

            • Domnule, eu zic sa ramaneti la deslusirea tainelor abisului impenetrabil al virgulei dintre subiect si predicat si sa nu va mai osteniti cu niste comentarii atat de lungi. Virgula aia pare sa va dea oricum suficienta bataie de cap.

  7. Este România condusă de către psihopai?

    Răspunsul este unul fără echivoc: DA. Cine sunt aceștia? Îi vedem aproape zilnic în mass-media. Sunt aceiași indivizi care din patru în patru ani vin și vă cer voturile. Aceiași oameni care vă mint în faă, recunosc uneori că au minit și totuși continuă să ocupe aceleași funcii, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Simptomele psihopatiei includ lipsa conștiinei sau sentimentului de vinovăie, lipsa empatiei, egoismul, minciunile patologice, încălcarea repetată a normelor sociale, lipsa de respect pentru lege, emoiile superficiale și un trecut dominat de înșelarea celor din jur. Majoritatea acestor simptome sunt manifestate de către toi politicienii din România. Desigur, nu toi dintre aceștia sunt psihopai clinici, unii sunt doar niște indivizi fără caracter, aflai în urmărirea propriei îmbogăiri și atât. Psihopaii clinici sunt dificil de identificat în absena unui test psihiatric. Există un test care se numește “Calcularea coeficientului de deteriorare intelectuală.” Acesta ar trebui să devină obligatoriu pentru cei care ocupă funcii publice. Testul constă în verificarea aptitudinilor verbale și aptitudinilor de performană, prin care un viitor psihopat este detectat încă din perioada adolescenei. Procedeul de calcul este următorul:

    1. Se totalizează notele standard ale subtestelor care, “in cu vârsta”; –Informaie, Vocabular, Completare imagini și Asamblare (reprezentând grupa A).

    2. Se totalizează notele standard ale subtestelor care “nu ţin cu vârsta”; –Raionament aritmetic, Memorie, cifre, Cuburi, Cod (reprezentând grupa B).

    3. După formula

    se calculează coeficientul de deteriorare psihometrică.

    “Trăsătura izolată cea mai preponderentă în caracteristicile unui adolescent viitor psihopat este nota sa, în mod sistematic ridicată, la testele de performană, în comparaie cu cele obinute la testele verbale. Se întâlnesc în mod ocazional excepii, dar acestea sunt în general reflectarea unei oarecare capacităi sau incapacităi speciale. De asemenea, demn de a fi notat este nota obinută în mod frecvent de psihopat la testul de completare imagini. Această constatare este surprinzătoare deoarece se presupune că acest test constituie o bună măsură a inteligenei sociale. Dacă această interpretare este corectă trebuie să se facă o distincie între comprehensiunea (unei situaii sociale, de exemplu) și comportamentul rezultat. Psihopaii au în general comprehensiunea situaiilor, dar ei au tendina de a le aduce, trata în propriul lor avantaj, într-o manieră antisocială. Acestă idee nu trebuie împinsă prea departe, deoarece regula are numeroase excepii, cum ar fi cazul extrem al unor psihopai care sunt nu numai perverși în comportamentul lor, dar deformai și în comprehensiunea lor socială. Atitudinea la testul de performană al psihopatului este caracterizată în ansamblul său, prin jovialitate și îndrăzneală, contrastând într-un mod pregnant cu cele ale unui nevrotic. El nu se împiedică de contradicii și când el nu este împiedicat face orice lucru fără cel mai mic efort, iar gândirea sa abstractă este adesea sub medie, ceea ce se reflectă adesea printr-o notă scăzută la testul de similitudini. El are, de asemenea, tendina de a reuși destul de prost la Raionamentul aritmetic, dar trebuie remarcat că nota medie a subtestului de calcul Aritmetic este pentru adolescentul normal (vârstă 12-16 ani) în mod sistematic mai scăzută decât nota sa medie la celelalte teste ale scalei.”[„Introducere în psihodiagnoza clinică” de Ruxandra Răşcanu.]

    Psihologul Robert Hare a alcătuit o metodă de diagnosticare a psihopailor, pe baza unei liste cu 20 de simptome caracteristice unui psihopat: 1. volubilitate și farmec superficial 2. supraestimare exagerată a propriei persoane 3. nevoia de stimulare 4. mincinos patologic 5. viclean și manipulator 6. lipsa remușcării sau vinovăiei 7. răspuns emoional superficial 8. asprime și lipsa empatiei 9. stil de viaă parazitar 10. control slab al comportamentului 11. promiscuitate sexuală 12. probleme de comportament juvenile 13. lipsa unor eluri realiste pe termen lung 14. impulsivitate 15. iresponsabilitate 16. refuzul de a accepta responsabilitatea pentru propriile aciuni 17. multe relaii maritale pe termen scurt 18. delincvenă juvenilă 19. încălcarea eliberării condiionate (este vorba despre un test menit să depisteze psihopatii în cadrul sistemului penal american) 20. instabilitate criminală

    Așadar, acesta este portretul unui psihopat. Acum, să ne gândim, cine prezintă cele mai clare simptome dintre politicienii români? Să fie oare un anumit personaj care spune un lucru astăzi și mâine cu totul altceva? Care minte fără să clipească și apoi se comportă de parcă nu ar fi spus niciodată asta? Care a manifestat, nu numai într-o singură ocazie, o evidentă instabilitate emoională, declanșată în mod voit sau nu? Întotdeauna într-o patocraie (sistem politico-economic corupt, în care se află la putere psihopai), cel mai mare psihopat este cel din vârful ierarhiei.

    http://zalmoxys32.wordpress.com/2010/11/07/este-romania-condusa-de-catre-psihopa%c8%9bi/

  8. Vlaston,

    cu o asemenea atitudine pesimista si defetista nu stiu zau cine-o sa va aleaga! Eventual scepticii,dar manelistii , gospodinele si pensionarii ii prefera pe aia plesnind de sanatate si cu cefe groase.

  9. Domnule Vlaston, va citesc de ceva vreme articolele si am un sentiment amestecat in legatura cu mesajul acestora. In general aceste mesaje inspira buna credinta. Sper sa nu ma insel, mai ales ca acum sunteti si candidat pentru un post politic. Pe de alta parte, imi lasa o oarecare senzatie de superficialitate in abordarea unor probleme. Sper sa nu va suparati pentru aceasta remarca, cu atat mai mult cu cat aspirati la o demnitate politica importanta.

    Referitor la articolul de astazi, sunt in general de acord cu ideea de baza ca lupta politica este o lupta pentru putere si nu o lupta pentru a impune niste idei benefice tarii. Problema este ca nimeni de pe esichierul nostru politic nu pare a se lupta pentru niste idei. Dumneavoastra sunteti in campanie electorala, iar prin astfel de articole incercati sa va adresati unor oameni cu un nivel de educatie si de intelegere situat cel putin la nivel mediu carora incercati sa le obtineti sprijinul. Nu stiu insa daca sunteti constient ca nu prea aveti argumente. Pentru a evita din start orice urma de indoiala, va informez ca voi fi (in continuare) unul dintre votantii PDL / ARD din simplul motiv ca sper sa reprezentati in continuare raul mai mic. Partea proasta este ca nu prea am motive sa sper la ceva (mai) bun, inclusiv in ipoteza – nesustenabila – ca dvs ati castiga alegerile.

    Daca analizam ce s-a intamplat in trecutul recent (ma refer la guvernarea PDL din perioada 2009-2012) putem constata ca singurele realizari remarcabile se datoreaza viziunii politice a Presedintelui Basescu, viziune sustinuta si aplicata cu buna credinta de dl Boc. Din nefericire, aceste realizari au fost puse in umbra de efectele nefaste ale crizei economice la nivel mondial si – mai ales – la nivel european. Daca ne focalizam insa asupra prestatiei guvernului, incep sa apara semnele de intrebare. Calitatea ministrilor propusi a fost cel putin indoielnica (cu exceptia notabila a d-lui Funeriu), motiv pentru care s-a perpetuat in fapt proasta administrare a economiei datorita promovarii in continuare a conducatorilor selectati pe criterii politice. Altfel spus, au fost inlocuiti derbedeii lor cu derbedeii nostri. Ca urmare nu a existat nici o viziune economica iar lucrurile au mers in continuare prost. Derbedeii “nostri”, ca si ceilalti, au avut ca principala prioritate sifonarea banilor publici, indiferent de pret. Au fost la fel de incompetenti ca si ceilalti, motiv pentru care tot ce mergea prost inainte a mers in continuare cel putin la fel de prost. Ca si ceilalti, nu au fost interesati de utilizarea fondurilor europene pentru ca erau greu de sifonat. Cred ca sunteti constient ca gradul de absorbtie de 9,7% se datoreaza in egala masura atat PDL cat si tandemului PSD-PNL. Poate ati vazut acele analize credibile care afirma ca o absorbtie rezonabila a fondurilor europene ne-ar fi ferit de efectele dezastruoase ale crizei (ceea ce s-a intamplat in cazul Poloniei). De la dvs, ca intelectual care intra in politica cu o gandire nepoluata, m-as fi asteptat la o analiza sincera si patrunzatoare a problemelor reale, ca o garantie a evitarii pe viitor a unor erori similare. Din pacate nu am vazut inca o astfel de analiza, dar nu mi-am pierdut speranta.

    In ceea ce priveste perspectivele oferite de ARD se ridica semne de intrebare si mai mari. Nimic nu pare sa promita o inclinare a ARD spre o politica generatoare de sperante. Nu aveti un program de guvernare credibil. Asa-zisul program de guvernare al ARD este o suma de platitudini si de promisiuni populiste, fara acoperire (cine poata sa creada in fezabilitatea reducerii cotei unice la 12% ?). Nu aveti oameni credibili. Cu Vasile Blaga la conducere, care pare a fi un pesedist pursange parasutat la PDL pe post de cal troian, esecul este garantat. Dl. M.R. Ungureanu pare sa fi obosit inainte sa inceapa un demers politic consistent. Dl. Neamtu este o personalitate cel putin discutabila. Dl. Pavelescu nu prea poate fi suspectat nici de buna credinta nici de vreo urma de credibilitate. Si atunci ? Ramane sa speram tot in Traian Basescu ? Din pacate sunt doua probleme. Mandatul sau se termina in 2014, iar pana atunci marja sa de manevra este atat de ingusta incat se poate spune ca este aproape blocat.

    Revenind la articolul de fata. De acord, avem o tara si ar trebui sa avem grija de ea pentru ca traim aici si ne dorim sa traim cat mai bine. Deci ce propuneti sa facem ?

  10. D-le Vlaston,

    Cu tot respectul, dar ceea ce „mestecati” dumneavoastra aici este ciorba noastra cea de toate zilele, nu vad nimic nou. Intrebarea este ce se va intampla dupa 9 decembrie 2012?
    Am sa incerc o varianta de raspuns si consider ca si de aceasta data „manelarii, gospodinele si pensionarii” (ca sa citez pe unul dintre antevorbitori) vor pune punctul pe „i” si ne vor trezi la realitate: ACEASTA ESTE TARA IN CARE TRAIM! Si prin urmare, daca majoritatea asta-si doreste, asta vom avea: infractiunea ca model de succes in viata, nesimtirea ca piatra de temelie in educatia timpurie, injuratura grosolana ca suport de dialog. Nimic nou pana acum.
    Dar am o intrebare pentru dumneavoastra, ca si viitor deputat: de ce sa va votam pe dumneavoastra? Demonstrati ca sunteti diferit nu doar prin emblema D-le Vlaston, ci prin continut! Care este esenta?
    Foarte bine, ati facut un prim pas cu acest articol. Acum va rog mergeti mai departe, convingeti-ne!

  11. D-le Vlaston,

    Stiti ce? Eu m-am resemnat. Eu zic ca tot puhoiul asta de popor orb care voteaza USL isi merita soarta. Merita sa aiba conducatorii pe care ii voteaza. Merita sa ajunga in situatia grecilor ca pana nu dau cu fundul bine de pamant nu pricep cu ce se joaca.

    Va spun sincer ca stiind ce probleme va trebui sa rezolve viitorul guvern, eu in locul presedintelui Basescu i-as numi tot pe cei de la USL la guvernare, cu Ponta in frunte. Pai e clar ca ei fonduri europene nu vor absorbi, deci crestere economica in urmatorii 2 ani zero. Au de rezolvat problema despagubirii caselor nationalizate. Termenul de la CEDO se apropie. Si acolo vorbim de 15 miliarde de euro cumulat. USL n-are solutie prin urmare vor pierde proces dupa proces la CEDO si vor incepe sa plateasca fiecarui proprietar sume exorbitante.

    Daca mai continua la presiunile unor precum Voiculescu, Dragnea, Fenechiu si altii cu incercari de subjugare a justitiei li se vor taia si imprumuturile de la FMI si CE. Stiti ca si Philip Gordon si Angela Merkel au avertizat cu privire la acest lucru. Cititi editorialul de azi a lui Turturica din Romania Libera. Va fi nenorocire la anul. Ce taieri de 25% din salarii pe vremea PDL-ului? Ala va fi un vis frumos. Nu vor avea bani de pensii si salarii la bugetari. Spre aia se indreapta USL. Si atunci sa-i vedem.

    Desi nu exclud ca Ponta asa fatarnic cum e sa se intoarca complet impotriva lui Voiculescu dupa alegeri si sa nu mai asculte de el. Ala ar fi un scenariu neasteptat. Ceva imi spune ca Ponta merge acum pe principiul „ma fac frate cu dracu pana trec podul” in relatia cu Voiculescu. Acum ii mananca din palma dar dupa alegeri cand se va fi vazut cu sacii in caruta va dori sa fie el mare si tare si sa nu mai asculte de nimeni. Iar daca cumva DNA va reusi sa-l salte pe Voiculescu atunci, visul lui Ponta de a guverna in liniste si dupa bunul plac se va fi realizat. Va pastra relatii ok cu europenii, cat sa ramana robinetul cu bani deschis, va pune la parchete pe cine vor europenii, dar psd-istii lui tot vor fura asa cum au facut si pana acum. Ca deh, ei sunt mereu cu 2 pasi in fata procurorilor. Doar cei fraieri cad prada procurorilor. Si probabil asta va fi. Sa vedem. Scenarii…

  12. D-le Vlaston, sunteti colosal!!! C-O-L-O-S-A-L…
    Dupa ce in cinci din ultimele dvs. sase articole l-ati calcat pe Ponta in picioare de nici Daciana nu l-ar mai recunoaste, acum venitit cu niste constatari cum ar fi:
    „Ne epuizam resursele fizice, intelectuale, financiare, in nesfarsite batalii politice, din care nu castiga nimeni nimic. Ba din contra, neglijam eforturile necesare, uneori dramatice, pentru aducerea Romaniei in randul statelor stabile si performante economic.”
    sau
    „Lupta politica este dusa cu invective, cu acuze de o parte si de cealalta, cu atacuri sub centura si nici n-am ajuns la sfarsitul bataliei electorale.”
    sau
    „In loc sa ne batem capul cu astfel de probleme esentiale pentru progresul Romaniei, ne injuram de dimineata pana seara, premierul si ministri stau mai mult prin televiziuni [iar unii candidati mai mult pe Internet], sa-si injure adversarii politici.”

    Adevarat, dar nu cumva asta-i intocmai ce-ati facut si dvs. pana alaltaieri? :-)

    Mai ca mi-ar fi venit sa cred (precum claudiei mai sus) ca asta suna a autocritica si ca gata, de maine vom avea un nou domn Vlaston la tastatura. Eroare!!! Dupa cum ati anuntat, curand urmeaza un nou episod din serialul anti-pontac, in care, desigur, veti incalca tot ce cu atata sfatosenie si chibzuinta ati scris azi…

    As fi tentat sa explic acest comportament de tip „Dr.Jekyll, Mr Hyde” si acrobatiile literare aferente, care taie rasuflarea publicului, prin faptul ca in tara asta Caragiale e nemuritor… sau, mai aproape de noi, prin ceea ce un ins cu mai multe nume conspirative (Bunicuta, Cucuveaua etc.) numea „etern fascinanta si surprinzatoarea Romanie”, sau cam asa ceva.

    In realitate, explicatia e mult mai prozaica. Dupa cum arata disclaimerul din final (sau mai degraba lipsa lui), Vlaston-cruciatul antiuslas este Vlaston-candidatul ARD.
    Cand, pentru cateva clipe de regretabila slabiciune, dl. Vlaston scapa de sub fascinatia morbida a unui eventual loc in parlament, brusc devine cat se poate de intelept si rezonabil.
    Dar pauza e scurta, maine e o noua zi in care dl. Vlaston va imbraca armura, si da-i si lupta, si da-i si lupta… Ca maine o sa spuna altceva decat azi, iar azi altceva decat ieri, astea sunt niste amanunte pe care doar niste prosti ca mine le mai iau in seama in carnavalul ieftin al politichiei romanesti…

    Cateodata mi-as dori ca aceasta campanie sa nu se termine niciodata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro