Home » Fără categorie » Citesti:

Ce înseamnă “frumusețea va salva lumea”?

Gabriel Liiceanu martie 10, 2014 Fără categorie
154 comentarii 22,589 Vizualizari

Când am dat prima oară cu ochii de această misterioasă replică dostoievskiană (ea e rostită de prințul Mîșkin în capitolul 5 din partea a III-a a romanului Idiotul), am crezut, așa cum bănuiesc că i s-a întâmplat oricărui cititor, că ea se referă la „funcția terapeutică a artei”: asculți muzică, admiri un tablou, citești o poezie și simți cum, treptat, îmbătat de frumusețe, te vindeci de urâtul din jur! Câți dintre noi nu lăcrimează când sunt străbătuți de un „fior estetic”? Dar de-aici până la „salvarea lumii”…

Ce-a vrut Dostoievski în fond să spună? Că toți oamenii se vor mântui în urma unei cure susținute de muzică, pictură și literatură? Că ne vom lecui toți de josnicii și păcate, când arta, cuprinzând masele, își va face, suveran, intrarea în lume? Putea fi Dostoievski atât de naiv, încât să-și imagineze o omenire integral educată, care și-ar fi petrecut o bună parte din viață prin muzee, săli de concert și cu cărți în brațe? Și-apoi, chiar dacă ar fi fost așa, de unde rezultă că „întâlnirea cu opera de artă” va transforma specia umană într-o rezervație de îngeri? Istoria e plină de faptele unor ticăloși cultivați.

Închisesem capitolul perplexităților stârnite în mintea mea de această formulă faimoasă, pe care mai fiece „intelectual cult” apucă să o rostească în public măcar o dată în viață, sugerând un tâlc care în mod evident îi scapă. Tot văzând-o invocată (ea face parte, neîndoielnic, din recuzita „citatelor celebre”), la un moment dat am tranșat: am hotărât că era o vorbă mare și vidă, pusă în gura unui personaj straniu de către un autor locuit de excesele și comoțiile sufletului slav.

Asta s-a întâmplat până în urmă cu doi ani când, un fost student al meu, doctorand în clipa de față la Heidelberg, mi-a făcut, cu ocazia unei aniversări, un cadou: mi-a dedicat un text[1] care, coroborând elemente diferite (Platon, neoplatonism, un sejur al lui Dostoievski la Florența – orașul în care termină de scris Idiotul –,  corespondența în jurul proiectului romanului), deslușea sensul replicii lui Mîșkin. Pentru un profesor nu există reușită mai mare decât s-ajungă să-nvețe cândva de la un elev al lui. Și iată, grație fostului meu student, vorba lui Dostoievski „frumusețea va salva lumea”, interpretată cum trebuie, a încetat, pentru mine, să mai fie una dintre vorbele mari și vide ale omenirii. Acuma cred că ea spune totul despre specia paradoxală care suntem și despre neputințele ei.

***

Din corespondența sa reiese că, atunci când a scris Idiotul, Dostoievski a vrut să vadă dacă e în stare să întruchipeze într-o persoană finită infinitul frumuseții depline. Dar frumusețea deplină nu este, în descendența raiului platonician, decât forma vizibilă de manifestare a Binelui. Ar fi oare el capabil ca scriitor, s-a întrebat Dostoievski, să creeze un personaj care, încarnând în lumea noastră ideea de Bine, va realiza la scara umanului frumusețea deplină?

Dar acest personaj nu a avut oare precedentul într-o persoană din viața reală? Nu cumva personajul lui Dostoievski urma să fie replica literară a unei ființe vii? Într-o scrisoare din 1869 către o prietenă, Dostoievski spune: „În lume există numai o singură figură de o frumusețe pozitivă: Christos, această figură de o nemăsurată, de o infinită frumusețe este fără îndoială un nesfârșit miracol (întreaga Evanghelie după Ioan este animată de acest gând: Ioan vede miracolul în întruparea, în manifestarea vizibilă a Frumosului).”[2]

Prințul Mîșkin nu este atunci decât replica literară a lui Isus, „reîncarnarea” lui în coordonatele de timp și loc ale vieții autorului. Scena lumii a devenit acum societatea ticăloșită a aristocrației petersburgheze din secolul 19. Ca și Isus, Mîșkin va avea o intrare și o ieșire din lume și va purta cu sine un mesaj: „Frumusețea va salva lumea”. Ceea ce-nseamnă: doar reformându-se în plan moral, întrupând în fiecare individ, după modelul lui Mîșkin, splendoarea binelui, lumea se va putea salva. În raport cu comportamentul obișnuit al oamenilor, Mîșkin face într-adevăr lucuri nemaipomenite, lucruri care nu par să fie „din lumea aceasta”: preia suferința celorlalți și se transpune în problemele oricărui nefericit care vine să-i plângă pe umăr, străvede în sufletul celuilalt, știe să asculte ce i se spune și rostește de fiecare dată, blând, adevărul, în sfârșit, își amestecă lacrimile cu cele ale omului care i-a ucis iubita.

În cazul Evangheliilor, ca și în cel al lui Dostoievski, întrebarea – radicală și tulburătoare – este aceeași: suportă specia umană, prin apariția unui personaj „dumnezeiesc” care poate fi luat drept model, o reformă morală absolută? Suntem noi capabili de un transfer de asemenea proporții? Poate frumusețea absolută a unui om să fie molipsitoare, deci să fie imitată de toți și, astfel, să salveze lumea, vindecând-o de bestialitate, de invidie, de egoism și prostie? Sau, dimpotrivă, la capătul experienței personajului istoric (Isus) și a celui literar (Mîșkin) pândește eșecul? Nu cumva, statistic vorbind, specia asta care populează pământul este plafonată în propria, eterna și nereformabila ei ticăloșie? Nu cumva turma omenirii (cei care se recunosc nu în excelență, ci în însuși spiritul de turmă) va fi incapabilă să se ridice la înălțimea darului primit și va termina prin a-și expulza și răstigni modelele, jignită că cineva îi pune în față chipul insuportabil al unei ființe mult prea alese?

Mîşkin primeşte o palmă de la Ganea Ivolghin. „O, nici nu ştii cât de rău o să-ţi pară! Cât de mult ai să suferi că ai făcut asta!“ îi spune Mîşkin. Şi, într-ade­văr, Ivolghin îi va cere lui Mîşkin permi­siunea de a-i săruta mâna.

Isus se lasă crucificat. Şi se lasă cu gândul că oame­­nilor o să le pară nespus de rău că au făcut asta şi că redempția va fi pe măsura grozăviei faptei lor: tot răul lumii se va topi în scenariul teribil și sublim al răstignirii. Moartea Dumnezeului întrupat urma să fie cea mai pedagogică moarte din istoria omenirii, însăşi izbăvirea ei. „O, nici nu ştiţi cât de rău o să vă pară că faceți asta!“ pare să le spună El oamenilor. Dar oamenii nu-I cer iertare şi nu vin să-I sărute mâna. Ei trăiesc de-atunci ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum nimeni n-ar fi murit pentru ei şi din cauza lor. Lor nu le pare rău. Ei continuă, prin fiecare palmă şi prin fiecare crimă, să-l pălmuiască şi să-l ucidă pe cel care a vrut să-i facă mai buni. Se pare că aceasta este esenţa istorică a creştinismului.[3]

Isus n-a mântuit omenirea, iar în carte, Mîșkin nu poate elibera societatea petersburgheză de propriii ei demoni. Turma din vremea lui Isus vede în Isus un nebun care se ia drept Mesia. El iese din lume dând de înțeles că mesajului Lui îi va schimba totuși pe oameni și că El va reveni cândva. Dacă judecăm însă după posteritatea Lui, după Biserica creată în numele Lui și după lungul șir de crime care a însoțit istoria ei, mesajul christic nu a schimbat temeliile lumii. Oamenii au continuat să se ticăloșească, având însă de-acum un zeu dispus oricând să-i ierte, pe care-l puteau invoca sau contesta la tot pasul și pe care, la limită, îl puteau lua drept complice. Turma aristocrației din Petersburg, alcătuită din hoți, bețivani și farseuri, sticați până-n măduva oaselor, sfârșește prin a-l trata pe Mîșkin ca pe un „biet idiot”. În final, el se întoarce în noaptea nebuniei, reintegrând teritoriul aseptic al unei Elveții simbolice și sanatoriale: rezervația destinată tuturor celor ce nu pot fi iertați tocmai pentru că erau altceva, ceva diferit de turmă, ceva teribil de specific, de individual, de neasemănător cu nimic și cu nimeni. Pentru că atât Isus cât și Mîșkin propuneau lumii o stare de spirit care, pentru a ajunge să o izbăvească, presupunea o insuportabilă „schimbare la față”. Nu, frumusețea nu va salva lumea. Aceasta e morala Epilogului din Idiotul.

***

Cum rămâne atunci cu noi? În ce măsură o lume, o societate, o țară se pot  în genere salva? Sunt tentat să răspund: de salvat, în sensul absorbției generalizate a frumuseții binelui, nu se pot salva. Omenirea nu poate sări peste umbra ticăloșiei ei statistice. Pământul nu va fi niciodată suprapopulat de „oameni frumoși”. Frumusețea nu poate salva lumea, pentru simplul motiv că ea nu e măsura lumii acesteia.

În schimb, o poate face să țină. Iar ca să știm când și dacă o face sau nu să țină, trebuie să aflăm cât de mare e, într-o comunitate, numărul celor puțini care își propun să imite, fie și într-o mică măsură, frumusețea de tip christic sau mîșkinian. Ce proporție trebuie realizată între cei mulți și cei puțini pentru ca lumea „să țină”?

Nu există însă statistici pentru orice? Dacă am putea măsura cât de mare este densitatea de „personaje mîșkiniene” din fiecare comunitate în raport cu masa ei ticăloșită (cu spoliatorii de bugete publice, cu sperjurii, jucătorii la două capete, demagogii, populiștii, fripturiștii, contorsioniștii politici, cu cei măcinați de fiara lăcomiei, cu duplicitarii și cu toată scursura speciei umane), dacă am putea măsura cât de mare este suprafața socială a iradierii celor care au adunat în ființa lor un capital de frumusețe, atunci am putea afla și ce șanse are lumea aceea să țină. Am putea afla dacă ea reușește să atingă masa minimă necesară pentru ca frumusețea să facă o reacție în lanț.

Dar, o să spuneți, puterea de regenerare a oricărei lumi este infinită. Până și China lui Mao, care a coborât cel mai adânc în infernul istoriei, dă semne că s-ar putea candva redresa. Până și Rusia lui Putin, bântuită cum e de nostalgia vremurilor lui Stalin, și-ar putea reveni într-o bună zi, despărțindu-se de păcătosul ei vis imperial.

După ce am publicat Dragul meu turnător, am întâlnit cititori tineri care m-au întrebat: „Dar cum se putea supraviețui într-o lume atât de urâtă?” Am răspuns: Prin câteva personaje-reper, prin acei oameni (nu mulți), pe care i-am iubit fără rest și din care s-a alcătuit edificiul afectiv al ființei mele, stratul meu uman de protecție care m-a ajutat să trec prin viață. Dacă ura celorlalți, invidia lor, mârșăvia lor au fost neputincioase, este pentru că am avut șansa să-i întâlnesc – și să-i recunosc – pe acei oameni a căror frumusețe a făcut ca lumea să țină. La un moment dat, pe măsură ce plecau de aici și îi pierdeam unul câte unul, am început să mă gândesc că sunt printre noi ființe care n-ar trebui să moară. Apoi mi-am dat seama că ele continuă să facă parte din edificiul meu afectiv chiar și după ce au încetat să fie. Și atunci mi s-a părut că înțeleg și ce înseamnă de fapt a reînvia și a nu mai muri: a fi purtat la nesfârșit în memoria celor care te-au integrat, ca să poată traversa viața, în edificiul lor afectiv.

Avem noi astăzi, pentru a face față mizeriei morale care ne-nconjoară, destui purtători de frumusețe? Avem din ce construi un zid protector de ființe iubite, fără de care nu am fi buni de nimic și lumea ar înceta să mai țină? Fără de care ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare? De s-ar îndura un bun statistician să facă socoteala!

PS Sunt conștient că textul meu se păstrează în termenii discuției cu tentă „romantic-moralizatoare” propuși de Dostoievski. Altminteri, știu foarte bine că, în termeni de inginerie socială, tot ce e rău în lumea asta nu poate fi contracarat decât prin Lege sau, exprimat în limbajul zilelor noastre, prin „funcționarea instituțiilor statului de drept”. Și totuși, cred că, indiferent de progresul instituțional al omenirii, frumusețea care face ca lumea să țină rămâne, din alte multe puncte de vedere, o temă actuală.

_____________________________

[1] Gheorghe Pașcalău, Dostoievski în cerul Ideilor lui Platon, în volumul Liber amicorum, Cătălin Cioabă și Bogdan Mincă ed., Zeta Books, București, 2012, pp. 152-164

[2] Apud Gheorghe Pașcalău, op. cit., p.164

[3] Paragraful acesta este preluat (cu unele modificări) din cartea mea Întâlnire cu un necunoscut, Humanitas, București, 2010, p. 35

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "154 comments" on this Article:

  1. Vali spune:

    Cu aceste gînduri, vă așezați frumos în tradiția judecății îngăduitoare a lui Yahve, care, la insistențele lui Avraam, se învoiește a cruța zidurile Sodomei dacă în ea Binele funcționează fie și infim. ( Geneza 18:32 : Şi a mai zis Avraam: “Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?” Iar Domnul i-a zis: “Pentru cei zece nu o voi pierde”. ) Care va să zică, e suficientă o mînă de oameni, zece suflete curate pentru ca demonul să nu confiște integral ființa colectivă a Sodomei. Extrapolînd, putem fi de acord că orice lume, oricît de crapuloasă, poate fi îndurată și asumată prin concursul cîtorva drepți, prin cifra modestă a neprihăniților.

    • Armand spune:

      “Există un mit hasidic potrivit căruia se află mereu și mereu, imprăștiați pe pământ, treizeci și sase de înțelepți, oameni de obicei nevoiași, umili și umiliți, oameni fără nume pe care se sprijină lumea ca să nu cadă în pierzanie, oameni drepți în strâmbătate și îndărătnici sub bici, în intunericul vremilor. Dar treizeci și sase este doar expresia simbolică a unei prezențe mult mai cuprinzătoare în dăinuirea ei.” (Petru Creția)

    • Maxa spune:

      Observaţia e îndreptăţită. Mă gândeam la ceva similar, însă interpretarea mea e dusă puţin mai departe:
      În textul domnului Liiceanu şi în comentariul dv. e vorba de “câţiva drepți”, de “o mînă de oameni”, “zece suflete curate” de o “cifră modestă a neprihăniților”. Ceea ce pare să subînţeleagă dl. Liiceanu este că
      1) Frumuseţea (deplină) poate salva lumea prin „oameni frumoși”;
      2) omul frumos e “un personaj care, încarnând în lumea noastră ideea de Bine, va realiza la scara umanului frumusețea deplină”
      3) Dar, Pământul nu va fi niciodată suprapopulat de “oameni frumoşi”.

      De unde şi îndoiala (dar şi păstrarea speranţei, ca orizont de aşteptare) că Lumea poate fi realmente salvată prin această frumuseţe.

      Cugetarea asta are toate aparenţele unei aporii, dar nu vă lăsaţi înşelat de asta: ea chiar este o aporie. De ce? Pentru simplul motiv că acea capacitate a frumuseţii depline de a se întrupa în persoane finite este – se pare – limitată şi asemenea persoane vor fi întotdeauna (de la vremurile biblice până azi) puţine la număr. Dar asta este şi motivul pentru care ele sunt “frumoase”, pentru care încarnează “frumuseţea deplină”. Câţiva drepţi, o mână de oameni, zece suflete curate, neprihănite, nu se pot defini decât în opoziţie cu restul oamenilor murdari, plini de prihană. E nevoie ca aceşti “oameni frumoşi” să fie înconjuraţi de mase de păcătoşi şi ghiolbani pentru ca ei să strălucească prin dreptatea şi neprihănirea lor.
      :)

  2. Olivian Breda spune:

    Bună ziua,

    Am și eu o teorie despre citatul lui Dostoievski. Din păcate, îmi e greu să îl rezum la un comentariu de dimensiuni onorabile.

    Pe scurt, cred că sunt doar două stări:
    - o stare de productivitate (fie pozitivă, fie negativă +/-).
    - o stare de nepăsare, de indiferență (0).

    Ai (“tu” la modul general, nu mă refer aici la dumneavoastră) două metode de a vedea lumea și viața – una e utilitaristă (+/-) și una e estetică (0). În opinia mea, Dumnezeu e estetică pură. Utilitatea își are sens doar când lipsește ceva. Ai o casă, e util să ai o ușă și o fereastră. Ai o casă prefectă, ideală, totală, arată superb, nu contează ce crezi că îi lipsește, ea e perfectă. În cazul ăsta, casa poate fi estetică sau nu. Atât. Dumnezeu e prefect, e Cel ce este. Atât. Nu ai opțiuni, nu poți alege, totul e la maximum. Nu ai cum să analizezi lucrurile utilitarist (“OK, prefect ca perfect, dar mai trebuie ceva”). Nu. Este complet. Totul ține exclusiv de frumusețe, în starea asta nu mai ai ce să adaugi. Atât. Poți judeca lucrurile în bine și rău. Dar la Dumnezeu nu există asta. E perfecțiunea pură. Frumusețea totală.

    Am detaliat pe blog într-un articol (foarte) lung diferența între +/- și 0, așa cum o văd eu:
    http://oliii.com/despre-ura/

    Hai să mai încerc o explicație:
    Viața e așa:
    - Efort, +/-, te chinui, treci prin bucurii și probleme, te zbați.
    - Se termină viața, dacă vrei să te mântuiești, dacă ajungi în rai, dacă îți salvezi sufletul, ajungi în starea de liniște completă (0). Într-adevăr, frumusețea (0) a mântuit lumea (+/-).
    La sfârșitul eforturilor (+/-), vine starea de bine (0).
    Iarăși, frumusețea mântuie lumea.

    Încă un aspect. În articol detaliez cum starea de – se auto-hrănește. Dacă intri în cadranul +/- (opus celui de 0), ai o tendință puternică să aluneci, constant și crescând, în starea de -. Minusul te macină. Cum scapi de asta? Poți încerca să devii pozitiv, să te bucuri, să fii fericit (+). Dar ai și alternativa în care anulezi complet cadranul +/-, și intri în 0. Soluția la suferință și durere (lumea, cu toate ale ei) este frumusețea, care schimbă cadranul complet.

    • lol spune:

      Adevarul absolut – accesibil doar lui Dumnezeu, binele si raul – valori relative in constiinta fiecaruia, frumusetea si ea, in ochiul privitorului. Pana la urma Isus avea dreptate, cheia devenirii noastre este Iubirea.

  3. Fartat Cicero spune:

    „Binele” este forţa constructivă, cea care ţine lucrurile împreună. „Răul” dezbină lucrurile şi le depărtează.
    Dacă regula care ţine lucrurile laolaltă este binele, atunci acea construcţie naşte frumuseţea. Frumuseţea decurge în mod necesar din armonie.
    De ce lumea oamenilor este atât de departe de frumuseţe şi de armonie? Poate pentru că abia am început să cercetăm adevărul care ne poartă acolo. Câteva mii de ani ni s-or părea nouă lungi, dar suntem abia la începutul drumului.
    Nu ne este cu putinţă să ne imaginăm că universul există în virtutea răului, s-ar dispersa înainte să se întrupeze. Tot ce putem găsi în jur este de-o frumuseţe care ne impune pioşenie şi reculegere, lumea este fundamental rodul binelui, cu timpul oamenii vor învăţa să înţeleagă acest adevăr.

  4. Constantin spune:

    Omul poate fi schimbat, implicit omenirea, cântându-i în strună și făcându-l să vibreze, așa cum a făcut acest articolul cu mine.

  5. crap spune:

    nu stiu de ce am senzatia ca era cam evident ceea ce vroia sa spuna Dostoievski.. si intr-adevar, frumusetea sufleteasca duce la o “inginerie sociala” inutila. nu un romantic al moralei crestine, si-a exprimat intuitia, observatie de viata, ca salvarea umanitatii in sine se poate datora doar unei evolutii spre bine, afirmatie care are un puternic caracter intuitiv, dar si profund logic daca ai lua numai si corelatia intre starea de bine si faptele de bine.

  6. sorin spune:

    Eu cred ca lumea va fi intrat pe calea de a fi salvata, cand fostul elev, actual doctorand de la Heidelberg, nu va fi luat peste picior (scuze pentru expresia neacademica) in cazul in care va accepta sa devina ministrul culturii, datorita (sau din cauza?) studiile lui. Asa cum i se intampla doamnei Petrescu in anume comisii sau in comentariile la articole cum este cel al domnului Orasanu, postat pe acest site. Eu stiu si vad ca frumusetea tine, printre altele, de tinerete.

  7. marius spune:

    Draga domnule Liiceanu,

    parerea mea este ca nu exista oameni rai si oameni buni. Exista oameni bolnavi si oameni sanatosi. Pe un om rau il acuzi, il invinuiesti, pentru unul bolnav ai mila si compasiune. Acuza te otraveste, compasiunea te lumineaza si te protejeaza. Invinuirea omoara, binecuvantarea schimba gandul, rupe lantul acestei acuze originare care continua ca un blestem sa ne otraveasca vietile. Agresivitatea lumii este reala iar noi am decis sa supravietuim durerii, invinuindu-i pe ceilalti. Durerea este o traire autentica, suparea este un act al vointei. Daca nu ne vom trai aceasta durere ca popor, ii vom alege tot timpul pe pe aceia care ne vor da satisfactia revoltei, a urii. Astfel ne vom trai satisfactia unui scenariu de victima care asteapta cu ardoare sa ajunga sa-si persecuteze rau facatorii. Este logica ucigasa din care nu putem iesi decat acceptand ca la capatul durerii este Frumusetea care va mantui lumea. Atata timp cand ne vom apara de Uratul lumii si vom incerca noi sa o schimbam, nu vom avea ragazul de a privi si de a lasa ca Frumusetea sa invadeze lumea prin noi. Sa acceptam durerea si sa lasam Frumusetea Lui sa o vindece.

    Multumesc pentru articol,

    • laurentiu spune:

      Asta zice si Samuel Butler in Erewhon, bolnavii la puscarie si infractorii la spital, sa se vindece…
      In ce priveste de cati oameni e nevoie, are Eliade un text, e “Despre numai zece oameni” si se termina cam asa: “daca numai zece insi ar activa detasati – adica liberi(…) viata ar putea mege inainte nestingherita….fiecare purtam la san imbecilul nostru si numai noi il putem sugruma.”

      • om normal spune:

        Marius
        Lumea nu e urata. E foarte foarte foarte frumoasa. Uita-te-n jur (despartit). Mobila e urata posibil. Dar pe geam? sau sus pe cer. E frumos peste tot in jurul nostru. Doar trebuie sa remarcam frumusetea.
        La fel cu oamenii. Uneori sunt tristi si rai. Dar bucura-i si fii sincer cu ei si ai sa vezi ce frumosi devin. E frumusete peste tot. doar trebuie sa o vedem.
        De aceea frumusetea va salva lumea. Lumea ta! trebuie doar sa o vezi pentru ca ea exista

    • Delia S. spune:

      marius, comentariu tau m-a uns pe suflet…

    • Ramon Almafuerto spune:

      Subscriu Delia S , comentariul lui Marius e pur Ortodox! Slava Cerului ca mai sunt intelectuali Ortodocsi Practicanti , vreau sa spun care stiu randuielile bisericesti si implicit Adevarata Istorie a Bisericii Dreptmaritoare! Ca o completare a comentariului lui Marius (minunat de altfel)) as vrea sa-i amintesc(clarific) domnului Liiceanu Trei elemente cheie care ar putea sa-i schimbe aura pesimista a interesantului articol:

      Citat articol dnu Liiceanu:” Isus n-a mântuit omenirea, iar în carte, Mîșkin nu poate elibera societatea petersburgheză de propriii ei demoni.Dacă judecăm însă după posteritatea Lui, după Biserica creată în numele Lui și după lungul șir de crime care a însoțit istoria ei, mesajul christic nu a schimbat temeliile lumii”

      Iisus (la ortodocsi se scrie cu 2 i, la sectari cu un i) a mantuit lumea! Fara nici o indoiala a mantuit-o ,amintiti-va numai ce a facut Iisus Hristos in rastimpul celor 3 zile (moarte si inviere) a coborat in iad si l-a golit sfaramand puterea satanei ! Atentie nu in gheena -locul de osanda a celor pacatosi ci in seol (http://www.crestinortodox.ro/paste/saptamana-patimilor/coborarea-iad-mantuitorului-88667.html)! Cum nu ne-a mantuit daca ne-a lasat Sfanta taina a Spovedaniei si Impartasaniei? Bineinteles ca nu ne mantuieste cu forta , de aceea ne-a lasat liberul arbitru, sa alegem fiecare cand ,cum si daca alegem Calea ce Dreapta! Daca traim dupa cele 10 Porunci si dupa Legea Noului Testament , cea a Iubiirii “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti !” ne mantuim fara indoiala! Apoi Biserica Ortodoxa nu a facut NICI o Crima !!! Razboiul Cruciatilor , Inchiizitia sunt ale catolicilor (fratii nostri rataciti care si-au pierdut Harul,Duhul Sfant, la Marea Schisma in 1054!) De aceea Frumusetea va salva lumea caci Dumnezeu este Adevar, Dumnezeu este Iubire, Dumnezeu este Frumos! a facut-o o data o va mai face o data la a doua venire ! Doamne Ajuta!

  8. Vlad spune:

    Se spune ca e nevoie de cel putin 100 ca sa se produca o schimbare de substanta. Altfel lumea tine pentru ca universul prin natura lui pastreaza tot timpul un echilibru.

  9. Idiotul spune:

    Niciun sistem de legi nu poate substitui acea masa critica de Frumusete.

  10. smaranda spune:

    Frumusetea este totusi un lucru relativ in natura umana. Sint insa putin oameni care nu-l recunosc imediat. Universalitatea frumusetii arata masura implicarii ei in fiecare din noi. O statuie de Michelangelo, un acord de Vivaldi sint frumuseti pentru care nu-ti trebuie educatie estetica anterioara. Sintem de acord cu ea dar este greu de atins. De multe ori trecem pe linga ea si nu o indentificam (norocul celor care au discipoli si primesc revelatia) . Isus nu a mintuit omenirea pentru ca mintuirea vine prin fiecare individ in parte prin faptele lor. Prin exemplul lui fiecare sintem datori fata de noi insine. Cum ramine cu noi? Noi evoluam, deci lumea evolueaza. Cred ca este frumos sa gindesti ca albul si negrul fac gri, iubirea si ura stau in doi neuroni vecini si este in puterea ta sa-l activezi pe cel care crezi ca te implica. Efortul meu este sa curat mizeria morala in spatiul ce-l slujesc si daca este prea putin este pentru ca sint muritor.

  11. amanda13 spune:

    Articolul dumneavoastra se refera implicit si la ideea de model, de elita din perspectiva societatii romanesti de astazi. Si, din pacate, aici va trebui sa spun ca in majoritatea cazurilor, chiar daca s-ar ivi un print Miskin in cadrul acesteia, nu cred sa existe prea multi Dostoievski sa il recunoasca.

    • Claudia Postelnicescu Claudia Postelnicescu spune:

      Frumusetea este in ochii privitorului, spunea Platon; dar daca nu (mai) exista niciun privitor? (cum (se) întreabă Leos Carax in cheie postmoderna, desigur vizuala, in filmul ”Holy Motors? Cum poti recunoaste frumusetea dacă nu mai exista acel ochi interior, disponibilitatea fiintei care percepe sensibil lumea, fara cuvinte deloc necesare, dintr-un instinct firesc al armoniei si al binelui? Acum, în plină lumină și libertate de a alege, oamenii nu mai pot vedea iradierea ”celor care au adunat în ființa lor un capital de frumusețe”, pentru ca sunt orbiti de prea multa lumina, e o incandescenta care orbeste, nu mai sunt posibile nuanțele care disting, omul contemporan simte prea multe sau nu simte nimic, este plin, trăiește narcisiac. Cei care simt și disting sunt melancolicii unei lumi care dispare. Mîșkin rămâne un ”idiot” neînțeles, ignorat, eventual hulit și disprețuit. Omul contemporan disprețuiește frumusețea, pentru că astăzi răul este recompensat, așadar binele devine inutil. Statuile anticilor ar arăta astăzi contorsionate și urâte, iar ”omul recent” le-ar admira. Poate că sunt astăzi teribil de pesimistă și nu cred că frumusețea va salva lumea; a existat suficient timp pentru asta și lumea a ales întotdeauna răul. Singura alternativă posibilă: ideile despre frumusețe. Mintea a luat locul sufletului demult, deci trebuie să ne adresăm minții, pentru a re-deschide (dacă mai este posibil) calea spre suflet.

      • Despera spune:

        Foarte frumos comentariul dvs. Nu cred ca sinteti prea pesimista, eu as zice chiar ca specia umana se afla intr-un proces de metamorfizare in ‘zombies’, nu doar fara suflet ci si fara ratiune, s-ar parea ca recursul la minte pt a ‘trezi’ spiritul nu prea da roade. Consumerismul draconic sub toate aspectele lui distruge umanitatea, iar discutiile despre salvarea prin frumusete sau iubire sint doar expresia unor dorinte ale unor nostalgici si vor fi inghitite de tsunamiul propriei noastre istorii, la care fiecare dintre noi adaugam cite o picatura din nemernicia si micimea noastra.

        • om normal spune:

          Nu, nu, nu aveti dreptate. Temporar poate este valabil. Dar nu pe termen lung.
          Lumea este frumoasa si consumerismul, cum ii spuneti se autodistruge. Prin nesinceritate.
          Mananci 1 an, 2, 10 ani zgarciuri in loc de carte dar pana la urma afli. Te minte un politician 10, 20, 30 de ani dar pana la urma afli. Vrei Mercedes ultima fita dar vezi ca lumea se vede mai bine din bicicleta.
          Lumea e frumoasa. doar trebuie sa deschidem ochii si o vom vedea.

  12. Marchi spune:

    „ Am răspuns: Prin câteva personaje-reper, prin acei oameni (nu mulți), pe care i-am iubit fără rest și din care s-a alcătuit edificiul afectiv al ființei mele, stratul meu uman de protecție care m-a ajutat să trec prin viață. Dacă ura celorlalți, invidia lor, mârșăvia lor au fost neputincioase, este pentru că am avut șansa să-i întâlnesc – și să-i recunosc – pe acei oameni a căror frumusețe a făcut ca lumea să țină. La un moment dat, pe măsură ce plecau de aici și îi pierdeam unul câte unul, am început să mă gândesc că sunt printre noi ființe care n-ar trebui să moară.”

    Frumos spus, domnule Liiceanu! Înălțător. Și totuși… mă frământă o întrebare.
    Dacă ar fi să le numiți, Paul Goma s-ar regăsi printre acele „personaje-reper” din care s-a alcătuit edificiul afectiv al ființei dumneavoastră?
    Și, dacă da, cum se face că OMUL Paul Goma care a suferit cât noi toți, pentru noi toți, a cărui nebunie frumoasă „a făcut ca lumea să țină” trăiește încă în exil? Uitat de toți cei pe care „i-a ajutat să treacă prin viață”?
    Întrebare retorică, desigur…

    • Vorbe Goale spune:

      PAUL GOMA !
      Un MUNTE FRUMOS de OM !
      Deloc DELOC retorică !!!!!
      Unde-i PAUL GOMA ?
      Ce-aţi făcut cu EL ???
      Ce-aţi făcut cu Forţa Lui ???
      Ce-aţi făcut cu FRUMUSEŢEA Lui ???
      Ce-aţi făcut cu SACRIFICIUL lui ???
      Ce-aţi făcut cu ŞANSA pe care ne-a OFERIT-O ???
      Ce-aţi făcut cu PAUL GOMA ??? Acest REPER esenţial !!!

  13. horatiu spune:

    Isus a fost mai mult decît un exemplu pentru Umanitate caci a pregatit coborîrea entitatii spirituale Christos la momentul botezului in Iordan si odata cu EL, constienta de SINE a individului, adica constienta unei entitati spirituale în fiecare OM,
    lucru imposibil înainte de venirea SA.
    Este logic ca exemplul SAU sa fie de neatins în aceasta lume materiala, caci sensul existentei acestei lumi este tocmai mântuirea prin constientizarea acestei misiuni de progres individual, avînd la dispozitie Libertatea de a actiona într-un fel sau altul, de a alege între bine si rau, adevar si minciuna, urît si frumos …
    Acestea însa co-existe caci altfel cum ne-am mai putea antrena curajul într-o lume unde totul este usor si disponibil iar unde frica ar fi inexistenta.
    Cum ne-am mai antrena rabdarea, fidelitatea, justetea, … fara contrapondere ! ?
    In ultimii 2000 de ani multi Oameni au reusit sa urce panta, mai întîi Apostolii, apoi putin cîte putin si altii, tot mai numerosi … chiar si la noi :
    Brâncoveanu, Eminescu, Brâncusi, sunt doar cîteva exemple printre cei cunoscuti,
    Sfintii închisorilor comuniste alt exemplu, pt cei mai putin cunoscuti,
    Cred ca suntem înca la început de drum si individual responsabili (pe persoana fizica) ca si Mîskin si restul personajelor. Pe româneste spus :
    Fiecare pasare pe limba ei piere … sau nu ! ?

    • horatiu spune:

      exista doar oameni nefericiti …

      • om normal spune:

        Unde? eu vad numai oameni fericiti. Poate ei nu stiu cat sunt de fericiti. sau poate nu vor sa recunoasca.
        De ce sa fii nefericit?
        Altii sunt nefericiti….Aveti un calculator? banuiesc ca da….
        Faceti un om fericit (il alegeti dumneavoastra) si dati-i calculatorul dumneavoastra.
        Sau vindeti-l si mergeti intr-un sat sarac si faceti 10 batrani fericiti.
        Nu numai ca ii faceti fericiti dar fericirea lor va va face cum nu va inchipuiti de fericit!
        Credeti-ma ca stiu!

  14. Mircea Modan MirceaM spune:

    Ei, stiti cum e cu salvatul asta, si Marele Inchizitor salva sufletele ereticilor prin autodafe.
    In plus reductionismul asta al salvarii ca mantuire, doar prin credinta si sacrificiu mi se pare “arhaic”, ca sa zic asa. Bisericos, crestin..ce facem cu restul pamantenilor? Musai sa-i incadram, daca nu sunt crestini, la sacrificiu de sine? Doar acest model poate fi “salvarea’? O fi frumos?
    Daca salvarea o sa vina din alta “parte”…omenia, bunul-simt, iubirea (nu doar de aproape…de ce nu si fata de animale, mediu), sau poate respectul este cheia. Daca…daca Rudyard Kipling , stiti, cu-al lui “Daca”…
    http://www.pruteanu.ro/MeritaImag+Texte/if-daca-bil+.htm
    http://www.cerculpoetilor.net/index.php?mod=11&idpoezie=1853&idp=132&nume=Rudyard+Kipling
    Chiar si traducerile difera mult…dar Omul lui Kipling (sincer, varianta lui Coposu nu-mi prea place) parca este mai aproape de sufletul meu.

  15. Ioana Hincu spune:

    :) Domnule Liiceanu,

    Spuneti: “Frumusețea nu poate salva lumea, pentru simplul motiv că ea nu e măsura lumii acesteia.În schimb, o poate face să țină. Iar ca să știm când și dacă o face sau nu să țină, trebuie să aflăm cât de mare e, într-o comunitate, numărul celor puțini care își propun să imite, fie și într-o mică măsură, frumusețea de tip christic sau mîșkinian. Ce proporție trebuie realizată între cei mulți și cei puțini pentru ca lumea „să țină”?”

    Daca ne uitam la avansul (nu doar la rezistenta – “sa tina”) Occidentului crestin ( fie si numai institutional), as spune ca, dincolo de statistici (cum se poate intra cu statistica in structura intima, autentica a cuiva?), dincolo de erorile si ororile vizibile ( unele apartinand chiar bisericilor crestine) de asumare a religiei, credintei sau eticii crestine, frumusetea modelului christic ( sau miskinian) tine si are efect. Nu doar de supravietuire. Pana la urma, in abordare optimist-realista, fara institutiile “salvatoare”, societatea actuala ( atat de complicata si de complexa) nu poate “tine”.

    Daca ne uitam la evolutiile ultimelor decade ( modelul etic si sufletesc christic pierde teren chiar acolo unde a avut succes, in Occident) concluzia e pesimista: a inceput apocalipsa. Declinul. De unde si faptul ca, personal, as fi foarte multumita (ba chiar fericita), daca impreuna ( fiecare dupa puterea seductiei si argumentelor pe care le stapaneste), toti cei constienti de beneficiile modelului etic invocat, ale “utilitatii” acestui model de “frumusete”, fie si mai putini, ar putea asigura continuitatea institutiilor (vezi progresul institutional) originate in acest model. Daca utilitarismul e vedeta zilei ( si pare sa fie), atunci macar de-am reusi sa conservam in mintea generatiilor mai tinere si viitoare, “utilitatea” acestei frumuseti.

    Pe de alta parte, in termeni biblici, apocalipsa e lunga (mult dincolo de limitele viziunii si generatiei umane). Si are final fericit : minoritatea “frumoasa” supravietuieste, scapa si construieste/atinge “imparatia cerurilor” ceea ce nu-i chiar utopic si lipsit de oarecare logica, in masura in care acest model de frumusete va fi conservat, chiar si minoritar.

    Pana la urma ( asa vad, sau poate doar intuiesc eu lucrurile), raspunsul nu pare a fi in statistici, ci in credinta autentica (nu formala, ritualic habotnica; ci intima si profunda, minte si inima, ratiune si simtire impreuna) in acest model de frumusete si disponibilitatea/deschiderea fata transcendenta prin el. A unei minoritati, desigur. Care sunt dimensiunile “necesare” ca minoritatea sa-si implineasca rolul salvator? Probabil ca numarul mai putin conteaza. Important pare mai degraba momentumul. Forta ei. Daca noi beneficiem sau nu de o asemenea minoritate cu potential salvator? Acum? Curand? Altadata? In alt secol? In alta generatie? Asta numai timpul ne va spune. Preocuparea cred ca ar trebui sa ramana credinta fiecaruia in potentialul salvator al acestui model de “frumusete”. Asigurarea continuitatii lui. De exemplu scriind un text. Acest text. De exemplu romantic-moralizator ( nu-i nimic rau aici, mai ales in vremuri ca astea, fie cinic-demoralizatoare, fie emotional-obnubilante, in cel mai imbecilizant, imoral si nociv fel) :)

    PS: trebuie sa fie grozav cand un fost ucenic isi lamureste/ lumineaza invatatorul. Greu de imaginat o ocazie mai indreptatita de a te bucura de sentimentul datoriei implinite.

  16. ileana spune:

    O frumusete: IA romaneasca. La fel si casele impodobite cu stalpi incrustrati (din Oltenia) sau cu pereti cu braie colorate (din Bucovina). Cate de frumosi sunt tarancile si taranii care, desi nu folosesc tehnologii avansate ca sa-si procure cele necesare traiului, mai gasesc resurse sa realizeze asemenea lucruri!? Filozofia lor: CREDINTA ordonatoare – totul facut la timp si cum se cuvine, in niciun caz altcumva. Cred ca Petre Tutea are dreptate.

    • dan spune:

      Locuieste tu asa!!! Frumusetea e acolo unde traditia s-a imbinat cu tehnologia. Tehnologia e doar un servitor al omului, la fel cum ar trebui sa fie si egoul. Ai o viata linistita, spui o rugaciune, dar si confortul necesar. Ai timp de introspectie si meditatie intr-un mediu prietenos!

      • om normal spune:

        dan,

        ce este acela un mediu prietenos?
        O supercanapea din piele ecologica platibila in 5 ani? Un trening adidas 100%poliester? O pizza quatrostagione care vine la usa?
        Sau o patura de lana, o suba de oaie si o bucata de slanina cu ceapa, niste branza, si un pahar de palinca? Si focul in soba, mama ce mai trozneste!….Cred ca plec la tara. Te-am pupat.

        Sa nu uiti sa platesti gazele, apa sa mergi la banca sa platesti ratele, vezi ca a aparut Iphone25, trebuie sa strangi bani, trebuie un ungrade la laptop ca e world of spacecrafts pe vine….

        Ce vreau sa spun? Oamenii de care vorbea doamna de mai sus sunt fericiti. Si fac lucruri frumoase pentru ca asa se cade. Si folosesc sau nu tehnologia. Pot si fara ea. Dumnevoastra nu puteti fara ea. (puteti dar nu a ajuns cutitul la os)

  17. C. Petrescu spune:

    Frumusetea ca ipostaziere particulara a Trinitatii ( fiind de aceaasi esenta cu Adevarul si Binele) produce starea de deschidere a Fiintei. Deschiderea Fiintei spre exterior, spre interior, pentru a fi laolalta sau Sine, va salva Lumea. Deschiderea de Fiinta nu se poate face decat pe Cruce, zi de zi…Hristos despre asta vorbeste. Dostoievski isi trimite Mesagerul in discursul denumit Idiotul, pe printul MIschin.

  18. statistic spune:

    Pentru a incerca un raspuns Dlui Profesor despre “masa critica in societate a binelui/frumosului” pana cand se ofera voluntar un statistician am putea reformula ecuatia sociologica. Si in matematica exista probleme fara raspuns, cu atat mai mult in filosofie sau sociologie.
    Gasirea/stimularea masei critice a binelui in societate se poate face si altfel: in loc sa incercam sa cream/gasim oameni-model (perfecti: buni si/sau frumosi) putem gasi modele, reflectari ale frumusetii in fiecare.om. Doar Dumnezeu si Isus sunt perfecti.
    In loc sa centram socialul in jurul unor indivizi frumosi si puternici (masculul/femela alfa), putem cauta binele/frumosul (ascuns printre lucrurile urate) in fiecare din noi. In loc de vitelul de aur, cateva reguli si exemple de comportament. In loc de un model uman perfect (Adam), urmarim dezideratul binelui prin intermediul unor norme sociale – Decalogul.

    Toate astea insa nu iau nimic din frumosul articol scris de Dl Liiceanu, pentru care tin sa ii multumesc in mod expres.

    • emy grant spune:

      @ statistic

      Spunand in text ca “Doar Dumnezeu si Isus sunt perfecti”, ai pus de fapt semn egal intre
      doua entitati inegale.
      Exista in juridica (cel putin in cea spaniola) niste concepte juridice pe care le putem folosi pentru a face o anume analogie.
      Ele vin de la o definire a conceptului “persoana” si suna (pe limba lor) asa:

      Persona
      Definición: es persona “todo ente susceptible de adquirir derechos y de contraer obligaciones”.
      Pueden ser:
      - De existencia visible, naturales o personas físicas.
      - De existencia ideal, persona jurídica o personas morales.

      Pentru orice eventualitate, ii pun mai jos traducerea mea (ma depaseste un pic pt ca nu gasesc echivalente care sa ma multumeasca pentru cuvinte ca “adquirir”, “contraer”, “ideal”, etc.
      Pana o-i gasi ceva mai bun, eu am sa folosesc pentru “contraer” echivalenta “contracta” (dar in spaniola “contracta” nu are echivalenta “contraer” ci “contratar”) iar in loc de “ideal” (care vine de la acea “representare mentala” pe care o denumim “idee”) am sa folosesc “ideatic”, pentru ca am mai folosit in context romanesc traducerea “ideal” pentru cuvantul “ideal” si limba romana il confunda mult mai degraba cu “scop” decat cu “idee”.

      Persoană
      Definitie: indeplineste conditia de “persoană” orice entitate susceptibilă de a dobandi “drepturi” si de a contracta “obligatii”.
      Pot fi ele (persoanele) de două categorii:
      – De existentă . . . vizibilă, sau . . . “naturală”, sau (cu alte cuvinte) “persoană fizică”;
      – De existentă . . . ideatică, sau . . . “persoană juridică”, sau (cu alte cuvinte) “persoană morală”

      Acum mai vin eu cu precizari si zic ca din prima categorie nu face parte altceva decat “in – dividul” fizic (un exemplu este un mar pe care il tii in mana) iar din a doua, sa zicem tot cu marul “doua mere pe care le ai intr-un cos” (sa nu mai zic de “doua mere pe care ti le inchipui”.
      (Isus a incercat sa atraga atentia, sa nu incurcam lucrurile intre “inchipuire” (icono) si realitate (vizibil, palpabil, tactil), dar el a zis, el a auzit.)

      Ei bine, ceea ce vreau sa spun este ca daca aplicam aceste principii celor doua subiecte citate de tine in text: “Dumnezeu” si “Isus”, in timp ce (din punctul de vedere a ceea ce a aratat pana acum ca percepe specia umana) Isus a ocupat amandoua pozitiile (a fost in acelasi timp, ca tot omul, si “palpabil” din punct de vedere fizic, si a posedat si aceasta rafinarie pe care o denumim “minte”, cu ajutorul careia “rationam”, in timp ce Dumnezeu nu a intrat niciodata in acceptia de “palpabil”, pentru vreun membru al speciei umane sau pentru specia insasi. Nici macar Isus nu l-a socotit “palpabil” (ceva pe care efectiv pui mana).

      Acum, ceea ce spun intruneste conditiile de paradox (dar in realitate nu e).
      Eu spun ca ceea ce numim “Dumnezeu” a fost, este si va fi palpabil in fiecare clipa (indiferent daca exista specia umana sau nu. El este “tot”, iar cine spune “tot” trebuie sa cunoasca macar atata gramatica cat sa stie ca acest cuvant este de fapt un “adverb cantitav maxim” care nu admite sa ii fie modificat gradul.
      Eu zic ca de fapt este un “adverb maxim” (care include toate adverbele, pentru ca nu ar mai fi “tot” daca nu ar include tot). Acum sper sa ajungeti mai usor la aceea de a va deveni “existenta vizibila” ceea ce simturile voastre (oricare din ele) nu reuseau sa perceapa.

  19. Petru Moldovan spune:

    Frumos! Mă simt bine citind texte ca acesta. Sper că “Frumusețea va salva lumea”.
    Vă rog să ne mai tratați cu texte ca acesta.

  20. Am avut onoarea să trăiesc printre purtători de frumusețe. Pe unii i-am întâlnit, pe alții i-am cunoscut din cărți, sau din relatările altora. Mi-au marcat viața, și mai mult decât atât: mi-au dat curajul de a-mi ancora sufletul adânc, în bucurie și speranță. Nu m-aș mai putea lipsi de o astfel de hrană.

  21. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Când am dat prima oară cu ochii de această misterioasă replică dostoievskiană (ea e rostită de prințul Mîșkin în capitolul 5 din partea a III-a a romanului Idiotul)

    Nu aș vrea să par pedant, dar în versiunea românească pe care o am eu, prințul Mîșkin nu rostește niciodată celebra expresie. Ea este articulată prima dată de personajul Ippolit:

    E adevărat, prinţe, că ai spus odată că „frumuseţea” va salva lumea? Domnilor, strigă el, adresîndu-se tuturor, prinţul susţine că frumuseţea va salva lumea! Iar eu susţin că asemenea idei frivole îi vin acum pentru că este îndrăgostit. Domnilor, prinţul e îndrăgostit>.

    (A doua oară, ”misterioasa replică” este rostită de personajul Aglaia.)

    Dostoievski nu-i ”dă cuvântul” prințului Mîșkin să-și prezinte ideea ”live” în fața auditoriului. Mi se pare interesantă și continuarea discuției începute de Ippolit:

    Ce fel de frumuseţe ar putea să salveze lumea? Am auzit-o de la Kolea…. Eşti un creştin fervent? Kolea pretinde că dumitale însuţi îţi place să te numeşti creştin.
    Prinţul îl examina cu atenţie fără să scoată un cuvînt.

    …fără să scoată un cuvînt

    Nu sună cumva similar cu

    Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi cîte mărturisesc ei împotriva Ta?
    Și nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încît dregătorul se mira foarte.
    (Matei, 27-14)

    • Vali spune:

      Felicitări pentru îndîrjirea investigativă. Da, e adevărat, Mîșkin nu spune nicăieri “Frumusețea va salva lumea.” Dar nici Ippolit, nici Aglaia nu-i pun Prințului ficțiuni în gură. Există un moment – descris în Partea I, Capitolul 3 – cînd Mîșkin contemplă absorbit portretul frumoasei Nastasia Filipovna. Ganea se apropie și-l întreabă dacă admiră soiul ăsta de femeie. Răspunsul lui Mîșkin poate fi tradus, și va fi!, în termenii : Frumusețea va salva lumea. (Evident, nu orice tip de frumusețe, ci aceea în care binele e un principiu viu…) Iată episodul (Îl transcriu în engleză. Nu am varianta românească.) :

      Suddenly Gania approached our hero who was at the moment standing over Nastasia Philipovna’s portrait, gazing at it.
      “Do you admire that sort of woman, prince?” he asked, looking intently at him. He seemed to have some special object in the question.
      “It’s a wonderful face,” said the prince, “and I feel sure that her destiny is not by any means an ordinary, uneventful one. Her face is smiling enough, but she must have suffered terribly— hasn’t she? Her eyes show it—those two bones there, the little points under her eyes, just where the cheek begins. It’s a proud face too, terribly proud! And I—I can’t say whether she is good and kind, or not. Oh, if she be but good! That would make all well!

      • Vali spune:

        Iată și traducerea franceză :

        Tout à coup il s’approcha du prince, qui, en ce moment, contemplait encore le portrait de Nastasia Philippovna.
        — Ainsi, cette femme vous plaît, prince ? lui demanda-t-il à brûle-pourpoint en le perçant d’un regard sondeur.
        Une arrière-pensée étrange semblait se cacher sous cette question.
        — Son visage est étonnant, répondit le prince, — et elle n’a pas eu, j’en suis sûr, une destinée ordinaire. Le visage est gai, et elle a terriblement souffert, n’est-ce pas ? Les yeux le disent, voyez ces deux petits os, ces deux points sous les yeux, à la naissance des joues. Ce visage est fier, hautain, et je me demande si elle est bonne. Ah ! si elle était bonne, tout serait sauvé !

        • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

          @Vali

          Iată și traducerea românească:

          Deodată, Ganea se apropie de prinţ, care în momentul acela se oprise lîngă măsuţă şi examina din nou portretul Nastasiei Filippovna.
          - Aşadar, îţi place o astfel de femeie, prinţe? întrebă el pe neaşteptate, scrutîndu-l cu privirea; un gînd tainic păru să încolţească în mintea lui.
          - Ce chip extraordinar! răspunse prinţul, şi sînt convins că nici soarta ei nu este din cele mai banale. E plină de voioşie şi totuşi se vede că a suferit mult, nu-i aşa? O trădează ochii şi, uite, pomeţii aceştia delicat conturaţi, aceste două punctuleţe sub ochi, la curmătura obrajilor. E plină de mîndrie; ba şi de orgoliu, poate; dar n-aş şti să spun dacă e bună sau rea la suflet. Ah, ce mult aş vrea să fie bună! Atunci totul ar fi salvat!</p

          Dacă dvs. vedeți în rândurile subliniate o ceva care să se appropie (nu să fie citat exact!!) de „frumusețea va salva lumea”, înseamnă că aveți o imaginație asociativă destul de „îndârjită”. (bunătatea nu e, totuși, frumusețe sensu stricto)

          • Vali spune:

            Mie pasajul ăsta îmi pare limpede. Mîșkin e uluit de frumusețea eroinei (în alt loc – Capitolul 13 – Prințul o complimentează superlativ : “En vous tout est perfection… même votre maigreur et votre pâleur… on ne voudrait même pas se figurer autrement votre personne…”) și e de părere că, în melanj cu bunătatea, o atare frumusețe ar mîntui orice.

            Dar… recunosc: imaginația mea e din specia oneirotehniilor iresponsabile.

  22. gabarelo spune:

    Poate ca este, totusi, o interpretare un pic prea utilitarista si prea precisa a faimosului citat.

    “doar reformându-se în plan moral, întrupând în fiecare individ, după modelul lui Mîșkin, splendoarea binelui, lumea se va putea salva”.

    Cred ca “lumea” este si o entitate statistica, are o doza de vag si de imprevizibil, nu este plauzibil si poate nici dezirabil acest “fiecare individ”. Ce ar fi atunci? Am pierde termenul de comparatie, pilonul raului. Doamne fereste de “raiul de pe Pamant”!

    Eu cred ca frumusetea poate salva lumea doar in mod pasiv, fiind un mediu, un mijloc si nu o cale. Ca apa de baut.

    In ce priveste “masa critica”: imi imaginez ca e foarte greu de estimat, pentru ca nu e o valoare cantitativa, are (prea) multe variabile. Un om “iradiaza” mai mult decat altul, un savant abstract mai putin decat unul cu preocupari umaniste si cu “lipici” social. M-am intrebat de multe ori cum arata clopotul Gauss al poporului roman, sub diferite aspecte.

    Poate ca e romantic dar nu e si eficient sa gandim doar in acesti termeni. Mi se pare mai important de observat faptul ca “osmoza” intre “iradianti” si “iradiati” este uimitor de slaba. Cunoasteti cazuri de “convertiti”? Oamenii nu il recunosc pe Iisus.

    Asupra numarului, de o parte si de cealalta, nu putem actiona direct. E un dat. Sigur, e bine sa il stim. Insa, poate ca e mai important sa se gaseasca metode de a intrepatrunde “categoriile”, de a transfera valorile adevarate, de a impartasi frumusetea si binele.

    Inteleg aceasta serie minunata de articole in acest sens. Sau ne iluzionam si, de fapt, ne jucam doar intre noi?

    Gabriel Deliu, Rm. Valcea

  23. Vorbe Goale spune:

    REFUGIUL în FUGĂ
    O repliere intimă inadecvată, într-un moment istoric ATROCE precis.
    Discuţia şi Abordarea aceasta, nu sînt decît, prilejuri AZI, la nivelul NEVOILOR
    imediat-esenţiale ale societăţii româneşti, dacă cumva mai socotim că ea mai există,
    O Formă mult prea ambiguă Aici şi Acum, a LUI A Fi, Astfel analizată şi acceptată dacă,
    Într-adevăr am dori ALTFEL-ul.
    EX-tragerea din, şi reaşezarea în capacana misticsimelor excepţionale, infinit interpretabile şi,
    Amalgamul jocurilor obscure ale particpărilor ASUMATE de o RARISIMĂ acurateţe, absolut UNICE,
    ale DOAR unor cîtorva indivizi, izolaţi, necunoscuţi, inabordabili şi ezoterici, FACE CA :
    acest text-demers astfel condus-construit REPET ! în contextul societăţii româneşsti de ACUM,
    SĂ LASE PERPLEX !
    Superb, dar ANAPODA !
    Atrăgător, dar A-temporal !
    Sublim, dar NEDESĂVÎRŞIT !
    GAURĂ !
    Nu vă supăraţi vă rog, complet AIUREA !

    • ovidiu spune:

      Ma intreb ce iesea din textul dumitale, daca puteai sa adugi si niste CULORI pe langa MAJUSCULE

      • Vorbe Goale spune:

        Ce iaşte „Frumuseţea” ?!?
        Ce naşte „Frumuseţea” ?!?
        Pentru cine, în ce context(e), de care, cum, ce, cîte, cît ?
        Fără majuscule; celor sensibili ! Dar vă rog, nu chiar în totalitatea cea absolută !
        Plecînd de la simple fraze, sofisme, sintagme, maxime, poveşti şi parabole,
        scoţîndu-le din Context, rătăcindu-le din întregul unei cărţi-unor cărţi, acelor Cărţi , unor Vremuri,
        unor Mentalităţi,stări, viziuni, profunzimi, ezoterisme, cunoaşteri, magii, secrete, mistere,
        ne-permise ( oricui şi oricum), imperfecţiuni, etc.,
        şi generalizîndu-le astfel, mai toate noţiunile acestea îşi pierd aproape
        toată seva, deturnată fiindu-le ( cum ? o gravă întrebare !) esenţa ! vulgarizîndu-le
        pervertindu-le aducîndu-le abrupt în gem-magiunul acesta de-Aici, cel românescD’AZI.
        Frumuseţea se învaţă, se gîndeşte, se cultivă, se hrăneşte, se adapă, se adăposteşte, se îngrijeşte,
        Se protejează, se ascunde, se TAINĂ, se caută, se munceşte, se suferă, SE MOARE, se Viaţă.
        Frumuseţea NU EXISTĂ
        SINGURĂ ! Face parte DIN …………………. !
        „Rolul”, Menirea Frumuseţii, nu este de a „Salva” …….cu atit mai mult „Lumea”!
        Care „lume” tovarăşi ! Ce este mai Frumos : Inima sau Ficatul ? Rinichii sau Retinele ?
        Ar fi salvat-o demult (pe lumea asta )Dacă……ar fi putut şi dacă „lumea” ar fi vrut !
        Dar pe Lumea Ailaltă ?
        „Lumea” nu ŞTIE (deloc !) ce este aia FRUMUSEŢEA ! şi-o imaginează !
        PRIMUL „lucru” Frumos este OMUL !
        Dar oamenii se omoară ca „proştii ca CHIORII ” din toate timpurile uniţi-vă !
        Şi cîte s-ar mai putea spuneeeeee …….. !!!
        NU ! Domnul Liiceanu nu pune problema ASTA cum „trebuie” !
        Doar o aruncă şi-o pune „la plesneală”, Atît ! de ce nu ?!? Merge ! E interesant !
        E Frumos să cugetăm ! dar nu oricum, oricînd, oriunde, la grămadă, în vînzoleală, pe fugă !
        Imaginaţi-vă vă rog, într-un autobuz arhi-arhi plin în toiul lui august strigînd brusc şi tare,
        punînd întrebarea asta, de undeva din înaltul cerului sau dacă doriţi, de undeva dintre roţile hurducăitoare !
        „Frumuseţea poate salva lumea ?”
        Mulţumesc ! Aşteptăm răspunsurile : C.P. nr. 7 sau la adresa redacţiei …..mail……TEL. …..etc !

  24. iosiP spune:

    “Altminteri, știu foarte bine că, în termeni de inginerie socială, tot ce e rău în lumea asta nu poate fi contracarat decât prin Lege sau, exprimat în limbajul zilelor noastre, prin „funcționarea instituțiilor statului de drept”.”

    Daca acest paragraf lipsea, articolul superb ramanea! Se pare insa ca etatismul nu iarta pe nimeni, nici macar pe marii ganditori ai acestei natii. Pacat!

    • Mihai Popa spune:

      @iosiP,
      În orice intervenție în Agora a Filozofului trebuie căutat un astfel de paragraf !
      Un astfel de paragraf arată că Filozoful este frământat de problemele reale, cele cu care se confruntă oameni reali.
      Domnul Gabriel Liiceanu sugerează o soluție arhitectonică menită a întări fragila construcție a Umanității.
      Plecând de la premisa:
      -Extinderea Răului înseamnă restrângerea Frumuseții care ”ține laolaltă” Umanitatea -
      Filozoful sugerează că nu putem fi liberi în căutarea Frumuseții dacă nu suntem preocupați de recunoașterea manifestărilor Răului și de limitarea efectelor acestora iar această limitare nu este posibilă decât printr-un efort susținut în cadrul Societății Umane de respectare a Legilor.

      Dumneata, @iosiP, ce ai opune Etatismului ?

      • iosiP spune:

        “Dumneata, @iosiP, ce ai opune Etatismului ?”

        Libertatea absoluta, cu conditia de a respecta libertatea celorlallti!

        P.S. “Statul de drept” este on oximoron, in masura in care nimeni nu i-a recunoscut in mod explicit necesitatea, iar insasi existenta sa este posibila doar prin spolierea propriilor cetateni.

        • Mihai Popa spune:

          @iosiP, Libertatea absolută nu există.
          Din punctul de vedere al filozofiei pe care o accept, Libertatea constă în Înțelegerea Necesității.

          Statul există.
          E bine că există Statul pentru că, ultima dată când m-am uitat în jur, deși oamenii au coborât din copaci iar majoritatea chiar au ieșit și din peșteri încă nu s-au lepădat de obiceiul barbar de a atenta la bunurile, libertatea sau chiar viața semenilor lor.
          Dacă aceste năravuri sălbatice ar fi dispărut complet abia atunci abia ar putea declara cineva: ”-Este bine că Statul nu mai există pentru că de fapt anarhistul Bakunin a avut dreptate: statul este forță, ordin și constrângere deci Statul este ceva rău, deoarece este impus și, deci, contravine libertății individului.”
          Din nefericire Civilizația Umană încă nu a ajuns la acest stadiu.
          Din nefericire Dogmele Religioase, deși toate propovăduiesc iubirea de oameni, nu au reușit să convingă pe credincioși să se ferească de crime, jafuri, genociduri, războaie.

          Un criminal nu poate fi oprit nici de Preot nici de Stat să-și omoare victima.
          Preotul poate lupta pe frontul rezervat lui având ca armă Cele Zece Porunci. Enoriașii sunt liberi să înțeleagă, sau nu, necesitatea respectării acestor porunci. Se pare însă că unele dintre aceste Porunci au fost încălcate chiar de către unii Preoți, deci Biserica nu este suficientă.
          Este necesar și Statul. Mai precis, Statul de Drept.

          Statul de Drept încă mai trebuie să existe și să funcționeze ca un Bici contra celui care nu consideră că Libertatea celorlalți este la fel de importantă ca Libertatea sa.

          Dar Necesitatea Statului de Drept este impusă mai ales de existența Congregațiilor de Interlopi organizate sub forme para-militare care se folosesc de instituțiile suprastructurii Statului și, uneori, chiar de Biserici, pentru a construi Entități Dictatoriale în care cetățenii nu au decît dreptul de a sluji interesele Criminalilor.

          • emy grant spune:

            @IosiP Daca e “conditionata” (libertatea) nu are cum sa fie “absoluta”, domnule.
            O “libertate absoluta” poate fi asemuita (doar) “imponderabilitatii”, si nu face parte din adevaratele necesitati pentru viata umana.
            Omul este cu atat mai liber cu cat mai putine prejudicii aduce Vietii in care traieste. Modelul cel mai potrivit pentru acest “a aduce cat mai putine prejudicii Vietii in care traieste” este . . . mielul.
            Omul are in el capacitatea de a face mult mai putin rau decat face dar, n-are minte.

  25. Ovidiu spune:

    Trebuie sa scoatem apa din piatra seaca…
    Trebuie sa starnim frumusetea sa iasa afara din cei rai.
    Ma tem ca sacrificiul mioritic este singura solutie. Cand cei rai se vor trezi singuri, se vor speria de uratenia lor…si se vor lepada de ea.

  26. om normal spune:

    Ne-ati aruncat o minge patrata.
    O sa imi fac curaj si am sa explic mai tarziu la ce ma refer.
    Fac parte din cei liberi, iubitori de frumos si de oameni, dar ca alternativa la religie.

  27. Paul rand spune:

    Imibpare rau dar voi fi ceea ce se numeste Dissenteur du Jour. Nu stiu daca platforma Contributors va permite si alte pareri decat cele ale corului adulator dar am sa incerc totusi. Gasesc aceste texte ale Dlui Liiceanu din ultima vreme a fi o dezamagire constanta. Sunt traversate de un fior mai degraba mediocru. Sorry stiu ca toata lumea va sari indignata dar gasesc atat stilul cat si substanta acestor texte a fi lipsite de profunzime – subtiri cum am spune in alte contexte. De la textul in care asemuia anumiti jurnalisti contemporani cu personaje mitice salvatoare, la jurnalistul de investigatie cuprins de mistica din textul despre lacomie si pana la acest text unde ce ramane in final este mai degraba un sens al platitudinii. Sigur acestea sunt toate teme mari si serioase teme care oricand pot beneficia de iluminari noi dar in cazul textelor Dlui Liiceanu cumva nu se regaseste acel miracol creator. Sorry dar pt mine nu este orezent. Cine are ochi ai mintii sigur poate sa vada diferenta acestor texte si cele ale unor sa spunem Isaia Berlin, Borges, Walter Benjamin, Alan Bloom, Aaron Raymond, Arendt si lista poate continua aproape la nesfarsit. Ceea ce arata cred si mai adanc prapastia care le separa. Sorry but I think they are rather mediocre – ialmost like he lost it. Ok, probabil o sa fiu linsat de corul de mai sus dar cred ca o pluralitate de opinii este binevenita. PR

    • Totuşi, ne-am purtat decent, aşa-i? Uneori, unii, chiar cu ajutorul unor astfel de texte. Fără să fim corişti adulatori. Ştiţi, chiar avem aparat critic funcţional, putem distinge singurei pentru ce merită sau pentru ce numerită să ne dăm timpul :-) . Jurnalistul de investigaţie “cuprins de mistică” ne-a făcut o demonstraţie de maestru despre cum se dejoacă furtul din banii publici. Şi ştiţi, demersul cuprins de mistică a avut efect, Dl. Dăianu renunţând la primele de concediu şi de sfârşti de an. Eu numesc asta “lecţie practică de curaj şi de speranţă”. Interesant…

    • Mihai Popa spune:

      Dintre cititorii intervențiilor domnului Liiceanu pe această platformă este inevitabil să se desprindă și câțiva care ”cad în extaz” după cum este normal să apară și câțiva de pe reversul medaliei.
      Restul de zeci de mii sunt cei cărora Filozoful li se adresează.
      Este dreptul domniei sale de a alege stilul de abordare a subiectelor sau întrebărilor pe care le propune.

    • gabarelo spune:

      Paul rand,

      Este, desigur, dreptul dvs. de a va exprima parerea. E posibil chiar sa aveti oarecare dreptate. Si eu am anumite intrebari despre articol.

      Dar, daca ati tinut sa va exprimati public, era bine sa aduceti si ceva argumente. Altfel, era suficient sa fi spus o data sau de mai multe ori: “mediocru”, ceea ce ati si facut, dar mai pe larg, o data in engleza (poate ne explicati si noua semnificatia euristica a alternantei – romana fara punctuatie – engleza in textul dvs.?). A iesit doar o strambatura din nas.

      Va rog sa nu va suparati, dar opinia mea e ca, daca articolul de mai sus era semnat de unul din cei citati, e foarte probabil ca dvs. sa va fi placut mai mult.

      Cred ca sunteti snob.

      Gabriel Deliu, Rm. Valcea, din corul adulatorilor

  28. Dans spune:

    Din pacate “frumusetea umana” in sensul articolului acesta de o profunzime dureroasa este din ce in ce mai greu de gasit in societatea noastra. Si eu cred ca Post Scriptumul de la final nu trebuia adaugat. In rest nu ne ramane decat sa scoatem la lumina frumusetea umana din fiecare dintre noi.

  29. nimrod spune:

    @Vorbe Goale,

    Dom’le, Fiodor Mihailovici era un tip calm…

    • Vorbe Goale spune:

      De unde ştiţi, mă rog, cît de “calm” era Fiodor Mihailovici ?
      Nu cred ! Citiţi mai atent şi veţi descoperi cîte,
      Dar cîte şi Ce, Cum şi de Care „NELINIŞTI” avea !
      Numai „calm” nu putem spune despre dînsul că ar fi fost !
      Dar asta este o altă poveste !

  30. asdf spune:

    Ma bucur sa citesc primul articol la care trei sferturi din comentarii nu sint: Multumesc, Domnule Liiceanu!!!

    S-a mai obisnuit lumea, poate in curand incep sa va contrazica :)

  31. Petru Cretia:
    “Pentru cei nestiuti si uitati si pierduti in lutul orb si risipiti prin veacuri, dar care au fost sarea pamantului si care au purtat pe umerii lor binele lumii sunt scrise randurile acestea. Cred ca nu e nimeni dintre noi care sa nu fi cunoscut asemenea oameni.

    Sa-i inmultim cu numarul incalculabil al generatiilor, cu intinderea continentelor si cu puzderia insulelor si, adunandu-le, in gandul nostru, umbrele fara nume si chip, sa-i celebram o clipa, aici si acum, in zarva plina de nume a istoriei.

    In ei se intrupeaza acea parte din bine a speciei gratie careia omenirea are totusi chip omenesc si a dainuit in ciuda crancenelor ei cusururi. Am putea sa-i numim buni prin natura sau, daca vreti, buni pentru ca asa i-a lasat Dumnezeu printre noi.

    http://www.tolo.ro/2008/02/15/faceti-va-5-minute-pentru-acest-text/

  32. Iancu spune:

    Non multa sed multum.

    Este vorba despre “frumusetea” spirituala si morala, despre gandirea pozitiva si creatoare, despre “divinitatea” din OM.

  33. ruritanian spune:

    Domnule Liiceanu,

    E al doilea articol in ultimele saptamini in care faceti apologia gindirii mistice de inspiratie rusa. Momentul e deosebit de prost ales. Daca nu as sti mai bine publicarea unui asemenea text mi s-ar parea o forma de propaganda cinica. In turnul de fildes discutiile fara de sfirsit diseca ideea de perfectiune; in lumea reala maretul spirit rus calca in picioare principii elementare de etica la pachet cu natiuni intregi. Maretul spirit rus e, in fapt, o bruta ordinara.
    In situatii istorice precum cea in care se fla acum Romania, gindirea mistica e parte din problema, nu parte din solutie. Ma indoiesc profund ca imitarea frumusetii de tip christic e ce-i lipseste societatii noastre. Mult mai util i-ar fi un dram de pragmatism si un minim de ratiune. Adica exact opusul. Nu in Dostoievski trebuie sa cautam principii “mintuitoare.” Daca e sa cautam un model, o referinta pentru “salvarea natiunii” un text mult mai util ar fi “The Little Engine that Could.” Pentru ca drumul cel mai scurt intre doua puncte este o dreapta.

    • om normal spune:

      Da, dar o linie dreapta e urata.
      Ia inchipuiti-va o femeie cu linii drepte….scade apetitul?
      De aceea frumusetea (linia curba) va salva lumea.

  34. r2 spune:

    as vrea sa va povestesc un episod din istoria japoniei (scuze ca incep cam de departe). cand s-au pus bazele armatei japoneze moderne dupa restauratia meiji, unul din lucrurile de care si-au dat seama repede a fost ca trupele formate din recruti proveniti din randurile civilior erau net superioare celor formate din fostii samurai. in noul context disciplina si instructia unor recruti fara pretentii valora mai mult decat curajul legendar si devotamentul samurailor (ma rog, erau ceva probleme si cu devotamentul, ca nu toti erau dispusi sa serveasca aceeasi cauza si acelasi stapan). daca stabilitatea sociala in evul mediu se baza pe devotamentlul samurailor, lumea moderna se descurca mai bine fara ei.

    odata cu industrializarea, lupta dintre “spiritul de sacrificiu” si “spiritul practic” a fost castigata definitiv de spiritul practic, lucru care aveau sa-l constate pe pielea lor in al doilea razboi mondial (intre timp o dadusera iarasi pe “puterea spiritului”, in detrimentul unor maruntisuri tehnologice gen radarul, proximity fuze, comunicatii radio etc)

    sunt sigur ca intelegeti ce vreau sa spun, asa ca nu mai lungesc vorba. acelasi lucru se intampla si in viata civila. poate ca in alte epoci societatea nu s-a dezintegrat in special datorita simbolurilor si reperelor morale oferite de religie. poate ca cel mai mare bine l-au facut atunci sfintii si duhovnicii. dar in lumea moderna binele il fac altii, fata de care, tot cautandu-l pe Mîșkin, suntem cam nedrepti. valoarea contributiei fiecaruia catre binele general nu este proportionala cu nivelul de puritate spirituala sau cu inaltimea idealurilor. lumea noastra nu va fi neaparat mai buna marind densitatea de „personaje mîșkiniene” din fiecare comunitate. poate ca acesta este idealul unor epoci apuse. in ziua de astazi s-ar putea sa faca mai mult rau decat bine.

    • gabarelo spune:

      Nu am inteles in ce fel poate face rau existenta unui Miskin.

      Cred ca, in avantul demonstratiei, ati sarit putin parleazul. Unul care nu face rau nimanui, cui poate face rau?

      Si apoi, Miskin nu era, totusi, un samurai.

      Poate ne puteti spune cum arata contributia “buna” a celor cu putine valori morale.

      • r2 spune:

        ” Unul care nu face rau nimanui, cui poate face rau?”

        celor care il iau de model. celor care incearca sa inteleaga lumea insistand prea mult pe aceasta antiteza dintre virtute si ticalosie. cum am spus si in comentariul de la articolul domnului martin, sunt de parere ca binele este in primulr rand o chestiune practica, ce tine de eficienta, productivitate etc. si doar in al doilea rand de morala. efectul nociv sta in inversarea acestor planuri. in mod clar nu se suprapun. nu cei capabili de mari idealuri si trairi interioare de mare intensitate fac sistemul sa functineze, ci altii care n-au asa pretentii (asta am vrut sa spun si cu exemplul cu pricina).

        pe scurt, lumea nu o sa devina mai buna prin revolutii morale, dar o cresterea a productivitatii can go a long way.

        de avantat, m-am cam avantat. aici trebuie sa va dau dreptate. scuze :)

        • gabarelo spune:

          Deci productivitatea e valoarea maxima in lume. Credeam ca nu am inteles. Acum v-ati exprimat mai clar. “De la fiecare dupa capacitate, fiecaruia dupa nevoi!”, parca asa se spunea mai demult.

          Imi vine in minte filmul Timpuri noi, al lui Chaplin. Ce productivitate! Ma rog, eroul dadea putin in Parkinson, dar ce conteaza?

          Nazistii au fost foarte eficienti in “problema evreiasca”. Iarasi, productivitate maxima.

          Iar eu, frumos fiind, sunt vinovat daca o duduie se uita la mine cu interes si intra cu masina in stalp. O sa port un voal islamic, de azi.

          • r2 spune:

            am avut de curand o urgenta medicala, din fericire minora, cu unul din copii. mi-am dat seama ce noroc am ca locuiesc intr-o tara care isi permite un sistem medical de calitate si aparatura de ultima ora fara sa fie nevoie sa puna pacientii sa plateasca sume pe care nu si le permit (si asta fara sa mearga pe datorie publica, cum se mai intampla prin europa). mi-am adus aminte si de nenorocitele de spitale din romania. da, domnule gabarelo, eficienta e cea mai importanta. o societate ineficienta nu poate face prea mult bine oricat de mult ar vrea sa-l faca. confruntat cu o urgenta medicala, de exemplu, binele de care am nevoie il face economia aia care isi permite sa educe medicii, sa-i plateasca, sa dezvolte tehnologia aia de ultima ora, sa organizeze totul in asa fel incat sa functioneze cu costuri rezonablie. daca se intampla ca oamenii sa fie si cumsecade pe deasupra, si au fost, cu atat mai bine. jos palaria. dar important pentru mine e sa-si faca bine meseria si sa nu ma coste 100 de salarii medii pe economie. daca sunt doar cumsecade nu ma ajuta prea mult.

            filmul ala al lui chaplin nu ilustreaza eficienta ci prostia. eficienta e aia care a facut sa scada de cateva mii de ori costul microprocesoarelor in 30 de ani, marindu-le de cateva zeci de mii de ori performantele, in asa fel incat sa putem noi avea discutia asta pe internet cu costuri minime (eventual sa criticam capitalismul si consumerismul). nu cred ca lumea apreciaza suficient ce inseamna lucrul asta mai ales in romania. noi am construit societatea multilateral dezvoltata in care o nenorocita de dacia 1300 costa cat salariul mediu pe 3 ani, in timp ce altii isi puteau lua o masina mai buna cu salariul pe o luna.

            pe scurt, o societate care cu multa munca nu poate produce decat putin si prost nu poate face nimanui prea mult bine. nu de maskini duce lipsa o asfel de societate. degeaba s-ar umple de oameni care si-ar da si haina de pe ei aproapelui, pentru ca nu de haina aia are nevoie aproapele. lasate lucrurile in voia lor, o astfel de societate nu se umple de oameni cumsecade. din contra.

            • gabarelo spune:

              Bietul Chaplin, deci mai era si prost, dupa ce ca ii jucau mainile. De fapt filmul nu era o critica a goanei nebune dupa “productivitate”, am inteles eu gresit.

              Despre microprocesoare nu cred ca e cazul sa imi povestiti, sunt automatician. Sa stiti ca nu doar eficientale-a redus costul ci mai ales progresul tehnologic. Va pot spune ca doar cateva procente din productie sunt procesoare reusite, restul sunt rebuturi, deci in termenii dvs. e o ineficienta groaznica, inca.

              Sunteti un om fericit. Inteleg ca ati ajuns deja in raiul productivitatii si eficientei.

              Totusi nu imi dau seama de ce zaboviti asa mult pe site-urile din Romania. Ca noi suntem, asa cum spuneti, vai de mama noastra, lenesi si ne holbam cam mult la alde Miskin. Deci pierdeti timpul cu noi. Stiti prea bine ca noi nu o sa pricepem.

              Bag de seama ca nici dvs. nu sunteti prea eficient. Sau, munciti cu un ochi si cu celalalt va dati pe blog. Atunci, da, tot respectul!

            • r2 spune:

              eu nu mi-am propus sa va vand “eficienta in 7 trepte” si alte asemenea tampenii. detest genul. mi-am dat si eu cu parerea. daca vreti sa ma faceti praf neaparat, nu e nicio problema, se rezolva :)

              fimul lui chaplin reuseste doar sa ridiculizeze o viziune ingusta (si al naibii de ineficienta) a eficientei. fenomenul din film este real. perioada coincide aproximativ cu inceputurile a ceva numit “management science”. va pot recomanda un articol foarte bun pe tema asta:

              http://www.theatlantic.com/magazine/archive/2006/06/the-management-myth/304883/

              mai important, ca tema de meditatie pe baza conceptului de “eficienta”, ideea centrala a articolului, si anume ca cei care aspira la o cariera in management ar face mai bine sa studieze filiozofie decat “management”. de acelasi autor recomand si cartea despre leibniz si spinoza.

  35. Mihai Popa spune:

    Răspunsul la întrebarea Filozofului: -Ce înseamnă ”Frumusețea va salva lumea” ? este sugerat de constatarea că ”frumusețea deplină nu este decât forma vizibilă de manifestare a Binelui”.
    Așadar Binele va salva Lumea.
    Eu pot să gândesc și să acționez astfel încât să nu fac Rău, Tu poți să gândești și să acționezi astfel încât să nu faci Rău, Noi putem să gândim și să acționăm astfel încât să nu facem Rău
    nimănui ci doar Bine atât cât ne stă în putere.
    Dar nu este suficient acest puțin Bine pe care Eu, Tu, Noi îl facem.

    Pentru a căpăta Frumusețe acest Bine trebuie să fie făcut la scara Societății iar asta este misiunea Liderilor.
    Liderul cel mai recunoscut și acceptat este Iisus din Nazareth.
    Dar. deși chipul lui Iisus este prezent printre noi de două mii de ani iar cuvintele și faptele sale sunt re-spuse și re-trăite iar și iar iar Cartea sa este citită pe toate meridianele – atît de la stânga la dreapta cât și de la dreapta la stânga – totuși mesajul său încă nu a pătruns în mințile și sufletele acelor Oameni de care depinde Binele: LIDERII

    Liderii lumilor noastre au reușit să distrugă toate ”templele frumuseții” și înainte de Iisus și după.
    Dacă într-o Societate oamenii au devenit din ce în ce mai ”frumoși” prin propriile lor forțe iar prin strădania lor continuă către obținerea fericirii inevitabil deveneau din ce în ce mai mulți tinzând astfel ”să sară peste statistica ticăloșiei” atunci s-a întâmplat ceva care a distrus totul.

    Civilizațiile nu au apărut din Cer ci prin inventivitatea indivizilor de rînd, prin străduința lor constantă către Mai Bine. Civilizațiile au decăzut și au dispărut pentru că Liderii lor nu au fost capabili să descopere sau să stăpânească Răul. În unele cazuri chiar ei au fost aceia care au promovat Răul cu bună știință.

    Filozoful ne expune clar soluția: Pentru a nu colapsa Civilizația Umană trebuie să restrângă aria de manifestare a Răului cu forța – adică prin Lege, prin tăria statului de drept, prin vigilența ”frumuseții” societății.

  36. Ela spune:

    Vestea buna este ca FRUMUSETEA salveaza deja lumea,in fiecare moment!
    Vestea proasta este ca omul continua sa prefere ca altii sa gandeasca in locul lui,si nu doar ca accepta asta,ci cere ca,timp de o viata(..!) sa fie ghidat pe drumuri deja batatorite…
    De ce oare,nu doar crestinismul,ci toate religiile si filosofiile ancestrale,incurajeaza la introspectie in gasirea propriului rost…!?De ce se spune ca “prima impresie este cea buna”?
    Explicatia este simpla:fiecare om dispune de TOT bagajul necesar calatoriei!
    De altfel,printre primele informatii pe care Biblia ni le da,este aceea ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea Domnului…Poate fi el altfel decat PERFECT…?Paradoxal insa,tocmai cei mai credinciosi par ca se indoiesc de Dumnezeu atunci cand se considera neputiinciosi,si aleg sa se increada orbeste in preoti,duhovnici,etc,care,cu toata bunavointa si bunacredinta lor,nu le pot da altceva decat ceea ce au,adica o opinie subiectiva,deseori sub forma de alibi pentru “judecata de apoi”…
    Pentru cei mai sceptici in ale religiei,stiinta a demonstrat de mult (!) ca omul se foloseste,pe parcursul intregii sale existente,doar de o infima parte din capacitatea lui neuronala,cam 10% pentru cei mai remarcabili dintre noi!Se pare deci ca e loc de mai bine…
    Asa vad eu frumusetea salvatoare:omul renunta la mizerabilism si decide ca este capabil sa traiasca liber,ca sa creeze,la randul lui propria-i opera,unica si indispensabila umanitatii!
    E adevarat ca ideile preconcepute sunt mai greu de dezintegrat decat atomul,asa cum afirma Einstein,dar tot el spunea ca “exista oameni care nu cred in miracole,si altii care considera ca cel mai neinsemnat eveniment este un miracol”,iar el se inscria in a doua categorie…

  37. rupertpepkin spune:

    :) ) foarte frumos articol , cu toate ca inca nu am ajuns la sfarsit dar trebuie sa va spun ceva. Traim intr-o vreme in care suflete gen cristos s-au intors. Omenirea ii v-a imita pe cei curati in comportament, stil de viata, alimentatie etc. Se va preda stacheta de la minte la suflet, poate la inceput o sa vedeti multi dilai pe ostrada dar intr-un final lucrurile vor reveni la normal, normal insemnand iubirea si creativitatea. Eu cred in revolutia spirituala, si chiar o simt pe pielea mea :)

  38. rupertpepkin spune:

    Mentiuni : noi care avem ceva in plus trebuie sa facem ceva. Trebuie sa ducem lumina sau frumusete cum ii spuneti dumneavoastra, in sufletele oamenilor. Ei trebuie sa stie in primul rand adevarul despre realitatea in care traiesc, ei trebuie sa constientizeze ca de la nastere au si cei mai multi sumt prizonieri ai propriilor minti. Trebuie sa stie ca sunt intr-o conspiratie de neimaginat ,in primul rand ei trebuie sa observe ca lucrurile nu stau cum e spus la TV sau ziare.
    Acei aducatori de frumusete nu trebuie inchisi si feriti de restul lumii. Si asta e lipsire de libertate. Un suflet captiv nu va putea evolua.
    Scopul nu este supravietuirea omenirii sau salvarea planetei, planeta are grija de ea, si cand vede ca lucrurile nu merg cum trebe se scutura. ea este aicea de multi eoni . Scopul este EVOLUTIA speciei umane. ;)

  39. Avram F spune:

    ”…redempția va fi pe măsura grozăviei faptei lor…” ( as sublinia cuvantul ”redemtie”)
    Daca s-a amintit de ”redemtie”(redemption/ransom) adica: rascumparare – acesta e un termen/concept care are a face uneori (uneori zic – pt. ca alteori are a face cu actiunea/procesul de eliberare a unui sclav prin platirea unui pret – teologic vorbind, Hristos, prin pretul jertfei sale a platit pretul eliberarii noastre din robia pacatului) cu a redobandi un lucru pe care l-ai avut si dintr-un motiv anume l-ai pierdut si nu-l mai ai/posezi, (un exemplu, dar nu cel mai bun, este amanetul; sau un alt exemplu: daca ”obiectul” pierdut ar fii responsabil, ex: un copil – vezi cazul familiei de romani din Suedia care si-a ”pierdut” copiii din cauza ”duritatii legii protectiei sociale” de acolo ), a-l redobandi asadar prin platirea unui pret.
    Platesti pretul pentru a-l avea din nou in ”posesia” ta, pentru ca acel lucru pierdut, gasit, si rascuparat sa-si reia si locul si sa-si implineasca si scopul adecvat.
    Acum conform cathehismului/Bibliei – Cuvantului lui Dumnezeu, Dumnezeu ne-a creat pentru ca ”…sa duca multi fii la slava…” (sa ne bucuram de slava Sa, in prezenta Sa) – Evrei 2.10.
    Iar acesti fii vor avea un anumit ”profil”: vor fi asemanatori cu Fiul Sau, Hristos Isus – pe acestia Dumnezeu ”… i-a hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau…” (Romani 8.29);
    Iar despre Fiul Sau in Psalmul 45.2 (Traducerea Cornilescu) este scris: ”Tu esti cel mai frumos dintre oameni…” , iar in traducerea ”Bibliei de la Bucuresti – 1688” tiparita sub indrumarea patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, Teoctist, editia din 1988, in Psalmul 44.3 (aici apare un decalaj al numerotarii psalmilor – Psalmul 10 incluzand si Psalmul 9 din trad. Cornilescu) e scris: ”Impodobit esti cu frumusetea mai mult decat fiii oamenilor…”.
    In ”concluzie” pentru ca suntem la commenturi si nu ne putem intinde prea mult:
    Dumnezeu manuieste lumea, mantuind(transformand) persoane (aici e adevarat dictonul: ”schimbarea incepe cu tine/mine”) prin Cel mai frumos dintre oameni – Fiul Sau, care este Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, a doua persoana a Sfintei Treimi – prin cea mai frumoasa jertfa,Jertfa Fiului Sau – mantuindu-ne/transformandu-ne in asemanarea cu Fiul (vezi 1 Ioan 3.2: ”Stim ca atunci cand se va arata El noi vom fi asemenea Lui pentru ca Il vom vedea asa cum este.”)
    Intr-adevar, ”frumusetea va salva lumea”, dar nu-i vorba de o ”frumusete” ca produs uman ci e vorba de frumusetea Lui, frumusetea jertfei Sale si frumusete la care vrea sa ne aduca si pe noi
    fiind transformati, pe masura ce privim la chipul Lui, din slava in slava.(2 Corinteni 3.18 )

    P.S. Scuze pentru multele paranteze care pot ingreuna cititul dar am considerat ca era nevoie de precizari suplimentare.
    Avram F

  40. Silvia spune:

    Frumusetea absoluta este Sfanta Treime, Iisus Cristos este modelul pe care trebuie sa-l urmam cu inima/sufletul si nu cu ratiunea sau cu orgoliul intelectualitatii exacerbate; lumea aceasta va tine atata timp cat vor mai fii nevoitori crestini care nu cauta afirmarea, care se roaga pt. tot pacatosul si mai important – va tine atata timp cat va mai fi Sfanta Liturghie, Jertfa fara de sange , IISUS care se ofera pt. cei care sunt ‘curatati’ de spovedanie adevarata si care-L iubesc si slavesc cu sinceritate, pt. cei simpli si curati cu inima si care merg la Biserica – Casa DOMNULUI unde afla “Cuvantul si Voia SA” pt noi muritorii;
    Pt. cei care se simt ortodocsi in aceasta tara in care ORTOdoxia este credinta mostenita de la DOMNUL, numele de IISUS se scrie cu doi II si nu cu unul; orice tine de Sacru si Divin trebuie respectat cu strictete.Pe teme divine nu e nevoie de expuneri greoaie, care-mai-de-care mai pretioase, trairea in smerenie, simplitate si in lumina adevarului ii place CELUI care ne-a creat.
    Sa incercam sa-I placem Lui DUMNEZEU si nu oamenilor, sa nu cautam desertaciunea.
    Frumusetea Divina e peste tot dar mai ales in felul in care suntem alcatuiti, sa cautam sa intelegem vesnicia sufletului si menirea noastra pe acest pamant.

  41. adrianrusu spune:

    Textele d-lui Liiceanu sunt intr-adevar provovatoare: in ultimul (penultimul] articol “progresul” era purtat de, in mare, de elita fabricantilor de becuri- capitalisti platitori de impozite. Acum, progresul e purtat de “iubitorii” de frumos. Am avea, adica doua elite. E vizibil ca fiecare “progreseaza” in alta directie. E imposibil de imaginat un Christos care vinde becuri (sau orice altceva] ca si un capitalist care-si da haina celui care-i fura camasa. Omul care ar concilia cele doua modele, ar progresa simultan spre nord si spre sud

  42. marina vlaicu spune:

    Frumusetea, prin care Dostoievski intelege bunatate, adica iubire, chiar SALVEAZA lumea. Decat ca o face clipa de clipa si nu o data pentru intotdeauna, cum pareti sa asteptati dvs. Nu e demonstrativa, nu e galagioasa, nu e radicala.
    Cat despre statistica, spunea Ionesco, obsedat cum era de frumusete in sens de bunatate, in sens de iubire, daca rautatea ar fi cantitativ mai mare decat bunatatea, si implicit mai puternica, lumea aceasta ar fi pierit de mult.
    Cat despre cum face ea, iubirea, sa se multumesca cu putin, Pavel, Catre Corinteni, 1, 13.
    1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
    2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
    3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
    4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
    5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
    6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
    7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
    8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
    9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
    10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
    11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
    12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
    13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

    Asta vrea sa spuna ca nu dragostea cu care suntem inconjurati ne salveaza, ci dragostea din noi…..

    • ALX spune:

      @Marina Vlaicu
      Spuneti ca “frumusetea, prin care Dostoievski intelege bunatate, adica iubire, chiar SALVEAZA lumea. Decat ca o face clipa de clipa si nu o data pentru intotdeauna”.
      Din ce spuneti dumneavosatra nu reiese ca lumea este/va fi salvata, ci doar ca “se tine”, asa cum spune domnul Liiceanu. Si mi se pare deplasat sa aveti un ton iritat cand comentati un articol cu o asemenea tema. Una e sa fiti critica si alta e sa fiti iritata, mai ales cand il invocati pe Apostolul Pavel.

      • marina vlaicu spune:

        Niciodata n-am citit comentarii mai pasionante pe acest forum.

        ALX.
        Haideti s-o luam altfel. Cum vedeti dvs. ”salvarea” lumii? Cum arata o lume salvata? Cum arata un salvator? Comunismul a salvat o parte a omenirii pentru vreo 70 de ani si ia uitati-va cum arata ea dupa salvare. Alte salvari si alti salvatori aici, in lume, eu nu cunosc. Isus nu a salvat-o, ci doar a facut-o sa se tina. Acum imi puteti trece cu vederea iritarea?

  43. Câta exaltare poate fi in sufletul unui scriitor rus, ca ia Crimeea, se poate citi aici (eventual cu Google Translate):
    http://izvestia.ru/news/567223

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Am citit. Remarcabil textul și fără îndoială autentic. Nu e scris la comandă, parte din propagandă, deși e instrumentalizat pentru asta. Dacă vor sublima agresivitatea în spiritualitate autentică ar fi ceva bun. În orice caz, e limpede că felul în care evoluează statul și mentalitatea ruse sunt incompatibile cu ce se întâmplă în occident. Iar în România vrem să păstrăm și libertatea politică de sorginte occidentală și spiritualitatea, “frumusețea care va salva lumea”. E o situație stranie, dar fertilă. Poate o șansă istorică.

  44. R.A.Muresan spune:

    Ideea ca cineva sau ceva poate salva sau chiar salveaza lumea are, cred, legatura cu un soi de mesianism.
    Religiile mai vechi sau mai noi fac recurs la profetii, insa azi mai avem predictiile stiintei.
    Daca frumusetea va salva lumea, care mai e atunci rolul adevarului?

  45. Stefan spune:

    O, dar omenirea se salveaza mereu si mereu prin frumusete. Se salveaza! Ceea ce presupune ca mereu ajunge in starea de pericol, de pervertire din care trebuie si poate fi salvata.
    Nu putem deveni oameni frumosi decat dupa ce am fost urati, dupa ce am cunoscut valoarea frumusetii. Poti cunoaste si aprecia frumusetea artei dupa ce ai vazut noroiul (ah, Florenta!).

    Dar nu cred ca este vorba de Frumusete, este vorba de Libertate! Devii Frumos (si creativ) abia atunci cand esti cu adevarat Liber! Libertatea infrumuseteaza pe oricine si-o asuma. A fi tu insuti este Frumusete, este Isus si este Libertate.

    Statistic vorbind, cred ca si aici legea 20%-80% a lui Pareto poate conduce la ideea ca 20% de frumos poate fi suficient pentru a tine si pentru restul de 80% urat.
    Plecand de la exemplele de zi cu zi ale dumneavoastra cred ca 20% de “quality time” pot tine pentru restul de 80% timp. Cum se supravietuia in Epoca? 20% de lectura buna era suficient cat pentru restul 80% gunoi. 20% poezii ale lui Nichita Stanescu (e primul care imi vine in minte pentru ca adolescent fiind “striveam sarutul”) ne erau suficiente pentru a “inghiti” restul 80% de poezii cu dedicatie. 20% de libertate era suficienta pentru a compensa ceilalti 80% de rigoare.

  46. Delia S. spune:

    Un artist poate realiza frumosul in arta numai in masura in care are acces prin inspiratie la lumea ideilor eterne, cea a arhetipurilor. El aduce ceva din legile eterne in lumea fizica , uneste prin creatia sa spiritul cu materia – si de aici rezulta frumosul : armonia dintre materie si spirit.

    La fel, un om frumos este cel ce avand acces prin intuitie la lumea ideilor, le poate da viata in inima sa si apoi le pune in fapta, exprimandu-le in lume, schimband materia conform cu spiritul. Omul este (sau ar trebui sa fie) “cununa a creatiei”, miracolul ce uneste constient cele doua lumi: lumea fizica si lumea spirituala. In gandirea sa sa cunoasca adevarul (legile eterne dupa care “se tine lumea”) si astfel sa devina liber; in inima sa reinvie aceste legi in zona de frumusete sufleteasca si in fapta buna sa le exprime in lume.

    Deci omul frumos, precum o opera de arta autentica, este cel ce tine echilibrul intre cele doua lumi, in zona mediana de frumusete. Dar omul nu este o opera de arta finita, el este DEVENIRE. Natura, familia, societatea il cizeleaza pana la un anumit punct; mai departe este rolul sau sa isi ia evolutia in propriile maini. Ca sa nu uite cum este menit sa devina, i s-a dau un model, arhetipul Omului: Iisus Christos. Caci e clar ca tot mai multi oameni au uitat…

    Si celor care nu cred in Iisus Christos, Fiu al lui Dumnezeu venit pe pamant , rastignit si INVIAT, le mai ramane totusi o sansa, vizibila, pipaibila: oamenii ca Miskin.

    Modelul edificiului afectiv, cum atat de frumos il numeste domnul Liiceanu, IIsus Christos l-a extins la nivelul intregii omeniri. Sfinti si pacatosi, apostoli si farisei, toti deopotriva au facut – si fac parte pe veci – din edificiul sau afectiv. El este liantul ce tine intreaga omenire, sa nu se duca de rapa.

  47. om normal spune:

    Haideti ca mi-am facut curaj.
    Am spus mai devreme ca domnul Liiceanu ne-a aruncat o minge patrata.
    Ia uitati-va la numarul de comentarii si suprafata ocupata. E un lung sir de monologuri. Nu sunt discutii.
    Am sa incerc sa rotunjesc colturile mingii…
    Pornesc de la premiza ca domnul Liiceanu a intentionat sa ne dea unelte, nu produse gata facute.
    Asadar, sunt doua tabere care nu indraznesc sa se infrunte (doar sporadic). Cei care cred si cei care nu cred dar le e frica sa spuna.
    Asa ca imi iau inima in dinti si spun:

    Iubesc oamenii, iubesc frumosul, vad numai bine in oameni (absolut oricine are o parte buna), dar nu cred in Dumnezeu.
    Poate sunt singurul aici dar trebuie sa fiu sincer, in primul rand cu mine.

    Astept, eliberat, primul sut.

    • Mihai Popa spune:

      Om Normal,
      Tocmai ai declamat principiul christic: Iubirea de Oameni.
      Dacă ar exista – statistic vorbind – o majoritate a oamenilor care simt ca dumneata atunci Iisus și-a îndeplinit misiunea.
      Dar chiar dacă ești ”iubitor de oameni” asta nu te va împiedica să fii vigilent și să descoperi, în orice seamăn al tău pe care ai ajuns să-l cunoști suficient, acea parte neluminoasă în care nu a pătruns mesajul christic, iar dacă acolo se ascund demoni să iei hotărârea de a te feri de acel seamăn.
      Raul si Urâtul există nu din cauza lipsa Învățăturii ci din lipsa Învățătorilor.

      Acesta este și rolul Filozofului: să ofere uneltele cu care să ne descoperim noi înșine locurile ”umbroase” și să lucrăm asupra lor.
      În fond un om educabil nu are nevoie de Dumnezeu pentru a descoperi dragostea de oameni.

      • om normal spune:

        Nu vreau sa ma feresc de cel in care vad demoni.
        Vreau sa il invat sa primeasca dragostea mea.
        Ca il iubesc si pe el. Nu pentru demonii din el ci pentru partea luminoasa.

        Binele si raul din noi sunt ca soldatul care isi apara tara contra mercenarului care ataca.
        Eu vreau sa il pregatesc pe soldat, pentru ca, in conditii egale de cunostinte, inteligenta, pregatire si dotare, intotdeauna soldatul va castiga.

        • Mihai Popa spune:

          Așadar, Om Normal, îți asumi conștient misiunea de Învățător.
          Această asumare ESTE una dintre fațetele ”frumuseții”.
          Se poate deduce aici și un alt aspect: ”frumusețea” trebuie să facă echipă cu Competența și cu Curajul. A te confrunta cu ”demonii” altuia presupune că i-ai învins și supus pe ai tăi.

          La nivel individual, adică în cazul unui tête-à-tête Ucenic-Mentor, această abordare poate avea o rată mare de succes.

          La nivelul pe care cred eu că se situează discursul domnului Liiceanu – Ingineria Socială – succesul este asigurat doar dacă există Un Vast Program de Eradicare a Ignoranței și de inoculare a fiecărui Individ în parte cu un vaccin care să-i apere sufletul de virusul ”urâțeniei”.
          Ingineria poate pleca de la programul ”Cei șapte ani de acasă” ca un prim pas spre Conceptul de Respectare a Legii.

          Cei care cred în Dumnezeu pot avea un avantaj în plus prin inocularea sistematică și în doze homeopatice zilnice de ”picături de frumusețe” oferite de învățătura creștină. Desigur că pentru învățătura creștină se califică doar un anumit tip de Învățător – cel care are Chemare și un anumit tip de Ucenic – cel care crede și nu cercetează.

          Preotul și Mentorul sau Mentorul și Preotul: iată buchetele care pot furniza ”frumusețe”.

          Dacă omenirea se află astăzi într-o relativă stabilitate a echilibrului Frumusețe – Urâțenie este pentru că (mai) există suficiente astfel de buchete printre Oameni.
          Asta nu înseamnă că nu trebuie abandonată cultivarea lor.

          • Mihai Popa spune:

            Erata:
            Asta nu înseamnă că trebuie abandonată cultivarea lor.

            • om normal spune:

              La tete-a tete lucrez dar si pe principiul exponentialitatii (nu stiu daca exista cuvantul dar cred ca intelegeti sensul).

              Adica, daca eu gandesc asa, sigur sunt si altii care gandesc asa. Daca eu pot, sigur pot si altii. Daca am convins unul de frumusetea din jurul lui (cu Dumnezeu sau fara), el va convinge altul. si tot asa.
              Daca am rata decenta de succes, masa critica de iubitori de frumos (oricare din sensuri), este atinsa intr-un timp foarte foarte scurt.

              Si frumusetea va salva lumea! Mai repede, ca lumea va fi oricum salvata (si) de frumusete

    • Stefan spune:

      Nu meriti raspunsul meu. Arunci piatra in lac si inciti. Dar … Dumnezeu este frumusete. Dumnezeu sunt oamenii. Iubind frumusetea, iubind oamenii, inevitabil Il iubesti pe Dumnezeu. Poti sa spui ca nu crezi, poti sa iti spui ca nu crezi in Dumnezeu. El este acolo oricum.
      Aceasta libertate pe care o simti, este Dumnezeu. Daca tu nu Il numesti astfel, e doar o problema de alegere personala.

      • om normal spune:

        Mai sunt 9 sau 99 (parerile sunt impartite).

        Apreciez raspunsul dumneavoastra, mai ales ca reprezinta, intr-un fel, o incalcare a demnitatii dumneavoastra.

        Nu stiu de ce, dar v-am inclus si pe dumneavoastra in cei pe care ii iubesc. Departe de mine ideea de a va contrazice.
        Nici nu vreau sa parasiti linia pe care sunteti.
        Doar va prezentam o alternativa. Eu.
        Adica sunt mai multe drumuri catre Destinatie.

    • emy grant spune:

      @om normal. In ceea ce (printre alte) numim “Dumnezeu”, crezi – nu crezi, . . . esti.
      Asa cum esti in camera, in casa, in localitatea, etc in care esti.
      Crezi ca traiesti? Poti sa crezi ce vrei, dar evidenta ramane evidenta si nu ne intreaba pe noi daca credem ca ea este sau nu.
      Dumnezeu este evidenta, iar evidenta este ultima pe care o bagam in seama, o dam la o parte ca pe o perdea spre a vedea altceva, dar dincolo de ceea ce dai la o parte ramane tot evidenta.
      In cautarea lui omul se asemuie unui peste aflat in profunditatea oceanului care cauta innebunit, in toate partile posibile oceanul, si nu da de el cu nici un chip (oricat isi pune mainile streasina la ochi).

      Nici eu nu cred in Dumnezeu, asa cum crede religia. Nici nu “nu cred”, precum cealalta religie (religia nu). Adevarul este la mijlocul dintre aceste doua extreme. E suficient sa deschida ochii (cine-i are) si apa acestui ocean ii navaleste in ei.

      • om normal spune:

        Multumesc de raspuns.

        V-ati luat avant de un sut dar mi-ati cam dat o pasa.
        Eu nu caut oceanul. Poate sunt in el, poate sunt intr-un borcan. Sunt in apa.

        Dumneavoastra, in schimb, sunteti in ocean dar va simtiti intr-un borcan.

        Parerea mea, umila, este ca daca sunteti in ocean trebuie sa iesiti din borcan.
        Adica, daca un pic credeti in Dumnezeu, sa mergeti pe calea aceasta. Nu exista intoarcere si va veti simti mai bine. Credeti in Dumnezeu!

        Eu nu am incercat si nu incerc sa conving pe nimeni sa nu creada in Dumnezeu. Chiar opusul.
        Doar am spus ca eu am alta optiune. Am facut-o pentru mine, nu pentru altii.

  48. Adrian Stanciu spune:

    Am un comentariu referitor la concluzia articolului, cea din P.S. Deși sunt de acord cu a doua parte a afirmației, sunt în dezacord cu prima. E o opinie larg răspândită, o tot aud de la tot felul de oameni, după cum ziceam, dar eu cred că e eminamente falsă. Nici o societate nu poate exista dacă binele există doar prin sancționarea răului, frumosul doar prin respingerea instituțională a urâtului. Orice societate funcționează dacă aderența la lege e eminamente voluntară și motivată de morala membrilor ei, de frumosul din ei. Dacă ar fi altfel ar trebui să ne punem întrebarea cine sunt judecătorii, cine sunt păzitorii, cine sunt gardienii, cine-i angajează pe ei și, mai ales, de ce? Rolul funcției de represie este de a îndepărta pe cei puțini care nu aderă la morala comună a societății, nu de a impune celor mulți morala celor puțini. Dacă e altfel, societatea e (cum a și fost) un lagăr concentraționar.

    Ca atare, frumusețea nu doar că salvează lumea, dar e lumea însăși.

    • gabarelo spune:

      Bun comentariu.

      Desi nu cred ca D-l Liiceanu dadea frazei exact interpretarea dvs. Ati dus prea departe ideea. Cred ca era vorba doar de “bratul inarmat al binelui” si nu de binele insusi. Trebuie sa aveti in vedere ca exista o asimetrie puternica intre bine si rau, in sensul ca raul lasa urme mult mai adanci decat binele. Cate fapte bune sterg o fapta rea? Nu se stie. In schimb, o singura rautate poate fi ireparabila. Zgarietura unei ghiare pe obraz este vesnica, o mangaiere pe acelasi obraz, se sterge repede. Ca atare, “oastea” binelui” trebuie sa fie suficient de puternica ca sa lupte cu un adversar disproportionat.

      Dar binele e, asa cum ati spus, in alta parte.

      Ceea ce ma surpinde acum, dupa citirea atator comentarii, este ca nu s-a pus deloc problema (si nici d-l Liiceanu nu a facut-o): ce intelegem prin “salvare”? Toata lumea a fost orbita de “frumusete”.

      Aerul pe care il respir imi “salveaza” viata in fiecare minut, apa pe care o beau, in fiecare zi, mancarea are si ea un rol similar.

      Un erou imi salveaza viata daca ma scoate din prapastia in care am cazut, daca ma gaseste in jungla in care m-am ratacit, daca imi face o operatie chirurgicala de mare maiestrie.

      Despre ce vorbim? Despre “salvarea” ca suport, cea care “tine” umanitatea ca umanitate si nu ca turma sau despre salvarea ca fapt eroic?

      Despre ce este “frumusetea” s-a spus ceva dar tot cred ca nu a fost definita clar. A fost echivalata prea usor cu bunatatea, servea binisor demonstratiei dar stim ca nu e doar atat. Nastasia Filipovna era foarte frumoasa. Dorind ca ea sa fie si buna, Miskin facea, evident, o distinctie intre cele doua categorii.

      Dar nu cred ca suntem in postura sa ii vorbim d-lui Liiceanu despre Kant si al sau “Despre frumos si bine”.

  49. Diana D. spune:

    Domnule Liiceanu, asteptam multe asemenea articole de la dvs !
    Este clar ca aveti darul de a starni frumusetea din oameni sau, altfel spus, de a scoate din tacere o multime de oameni frumosi. VA MULTUMESC !

  50. Alfred Singer spune:

    Frumusetea e chipul binelui si astfel garantia ca acesta nu va fi abandonat. In sensul asta, poate salva lumea!

    Interesant cum cuvintele cu pricina l-au dus cu gandul pe dl Liiceanu (doar) la arta si literatura. Deh, deformatie profesionala!

  51. homosexual militant spune:

    Citind acest articol, domnul Liiceanu imi aminteste de teroristul iezuit Naphta din “Muntele Vrajit” a lui Mann…Daca dupa 45 de ani de comunism, ne asteapta inca vreo 50 de ami de misticism legionaroid sustinut de “intelectuali umanisti” precum dumneavoastra inseamna ca nu am invatat nimic din greseli…

    Mi se pare cel putin ciudat cum puteti vorbi de societate deschisa incluzandu-l aici pe Mill ( in articolul precedent ) si in acelasi timp sa-l revendicati pe Miskin ca pe un model viabil de progres…

    Cultura romana are nevoie de alte paradigme….are nevoie si de Aristotel nu doar de Platon, si de Rousseau si Voltaire nu doar de Sfantul Augustin sau de Pascal, si de Borges sau Camus nu doar de Dostoievski si cu permisiunea dumneavoastra si de Marx, Freud sau Fromm nu doar de Nae Ionescu, de Noica sau de Liiceanu

    PS: Abordarea aceasta utopist-mileniarista in care vorbiti de “salvarea lumii” este cel putin comica si va tradeaza apartenenta la acelasi soi de gandire ca cea lui Naphta…Mantuirea este intotdeauna individuala, nicidecum universala, din fericire!

    • gabarelo spune:

      V-as ramane recunoscator daca ne-ati spune unde ati observat acel “legionaroid”, pentru ca eu, recunosc ca nu il vad defel. Ca sa stiu si sa fug iute!

      Apoi produceti un sofism evident: Cultura romana are nevoie si de Aristotel si de ceilalti, desigur. Voiati sa ii bage pe toti pe aceeasi pagina? De ce nu ii aduceti dvs. in prim plan?

      Credeti ca, privind stramb, o sa reusiti sa va “mantuiti indivudual”?

    • Stefan spune:

      “Mantuirea este intotdeauna individuala, nicidecum universala, din fericire!” Exact! De ce aveti pretentia ca “mantuirea” domnului Liiceanu sa includa si “mantuirea” dumneavoastra?
      Domnul Liiceanul a oferit o mica parte a lui, frumoasa. Cine doreste mai mult, un “dar” mai diversificat, sa si-l diversifice. Nu este rolul celui care ofera daruri sa multumeasca pe toata lumea. E deajuns ca daruieste!

  52. bugsy spune:

    pe aceeasi tema, o opinie foarte pertinenta: http://www.mro.org/mr/archive/24-2/articles/beauty.html

  53. Vlad spune:

    @om normal
    Imi pare rau sa te dezamagesc dar Dumnezeu exista. Noi suntem, toti, o manifestare a lui. De obicei ne oprim la noi fara sa ajungem la El. Dumnezeu este viata care a fost inainte sa ne nastem si va continua sa existe dupa ce noi nu vom mai fi. Este inteligenta din spatele materiei care pune lucrurile in miscare.

    • om normal spune:

      Nu este o dezamagire. Este o bucurie.

    • emy grant spune:

      @Vlad.
      Dumnezeu nu este “inteligenta din spatele materiei” ci este “materia insasi”.
      Nu . . . “a existat inainte si dupa” fiecare din noi ci, pur si simplu “exista” (asa cum exista “timpul prezent”, sau momentul “acum”).
      Dumnezeu este o “persoana fizica” (de existenta vizibila) si nu o “persoana de existenta ideatica” (reprezentata mental de fiecare din noi, imaginata).
      Mai intai Cratilos, iar mai apoi Isus, au lansat fiintelor umane invitatia de a nu mai emite judecati (concluzii) bazate pe produse ale reprezentarii mentale (iconos) ci sa isi sprijine judecatile pe “argumente solide” (ca si cum ai traversa o prapastie pe o punte facuta din doua cabluri paralele cu traverse din lemn, unele mai putrede, unele mai “in fire”. Nu te tin cele care iti imaginezi tu ca te tin ci te tin doar acelea care efectiv te tin).
      Daca mergi, evident ca nu faci abstractie de “evidenta”. Oriunde ai fi (“camp deschis” sau “carare alpinistica”) te uiti (chiar daca nu constientizezi tot timpul asta) pe ce, unde, pui urmatorul pas. Nu te tii cu mana de un colt de stanca imaginat ci de unul real, nu calci cu piciorul pe un suport pe care il imaginezi cu mintea ci pe unul de “existenta vizibila”.
      Nu te hranesti cu vre-o vrabie de pe gard (pt ca nu tine de foame) ci cu vreo efectiva radacina pe care o prinzi. Apa, focul, imaginate, nu tin de foame, nu tin de cald.
      Acest mod de a privi lucrurile s-ar numi (se numeste) “obiectivism”.
      Nu e corect sa te bazezi (sa se bazeze individul) pe ceea ce este dincolo de orizont. Dumnezeu, asa cum il vedeti voi, se afla dincolo de orizont (de “orizontul personal” e vorba. Adica eu, sau orice alt individ, daca ma aflu in punctul geografic N 40º25’00, W 3º39’32 nu am “orice fel de orizont” ci “un determinat orizont”, un orizont personal al acelui moment).
      Dumnezeu, asa cum il percep eu, este si ceea exista dincolo de al meu orizont, dar este mai intai “tot ceea ce exista intre centrul a ceea ce insemn eu si al meu orizont”.
      Cat spui “tot”, stii ca “tot” este un “adverb absolut” (fara “grad”).

      Oamenii privesc prin Dumnezeu, ca un om care poarta ochelari, prin sticla ochelarilor, cautand sa-l vada . . . pe Dumnezeu, si nu reusesc sa-l vada desi toata distanta parcursa de privire de la ochi pana la vreun punct de incidenta trece prin Dumnezeu precum o sageata printr-o carne.

      Daca stii spaniola, citeste asta: http://es.wikipedia.org/wiki/Sujeto_de_derecho#Persona
      Te poate ajuta sa intelegi la ce ma refer cand spun “persona de existencia visible” versus “persona de existencia ideal”.

      Si, un “PS” despre “libertate”:
      Libertatea (cea la nivel de individ) poate fi dobandita numai prin participarea “neconditionata si ne-conditonanta”, la jocul asta denumit “Viata”, in acel spirit pe care in sport il numim “fair-play”.
      La nivel de individ fiecare isi obtine (daca isi obtine) libertatea, pentru el. Cu cat mai putin aduce prejudicii lumii in care traieste, cu cat calca (nu doar la modul propriu) pe cat mai putine “cadavre”, cu atat mai liber este.
      La nivel de specie, libertatea va exista doar atunci cand 100% din “membrii existenti” ai ei isi vor trai viata in spirit fair-play (fara fault, fara hent, si fara alte magarii). Cine a dat vreodata cu piciorul in basica stie ca “fair-play” nu inseamna in mod automat “meci egal”, ca nu se poate fara “invingatori” si “invinsi” dar ca se poate pierde (sau castiga) omeneste (sau, “cu fruntea sus”), cu demnitate (a nu se confunda “demnitate” cu “orgoliu”).
      Idealul asta insa, va ramane un ideal. Ceea ce se poate obtine este o continua “imbunatatire a anteriorului record” sau, daca facem analogia cu conceptul “disolutie”, ceea ce se poate obtine este o crestere procentuala a “continutului de libertate” (dintotdeauna si pana acum, disolutia asta a fost extrem de diluata, cam “apa de ploaie”).

  54. “”"Isus n-a mântuit omenirea,…..”"”". Un articol savant, erudit, ancorat in stiinta etc. dar in realitate superficial si utopic. Am vazut acest fenomen repetat la infinit. Oameni cu IQ mult peste medie, care au citit si stiudiat cu asiduitate o viata intreaga si care sunt niste mici genii pe specializarile lor dar care in momentul in care incep sa vorbeasca despre Isus nu ajung cum spunea Tutea nici la nivelul unei babe analfabete si murdare pe picoare.
    Isus aspus foarte clar in Evanghelii ca “imparatia mea nu este in lumea aceasta”. Lumea aceasta nu poate fi mantuita. Doctrina semisecreta de origine luciferica (satanica) care proclama salvarea prin stiinta (transumanism, genetica etc.) si ocultism a lumii materiale si transformarea oamenilor in zei printr-o preudoevolutie este cea care proclama mantuirea omenirii si lumii in care traim.
    Asa ca sa stie si dl Liiceanu sacrificiul benevol al lui Isus ne-a oferit o SANSA de mantuire. Absolut toti oamenii din toata istoria omeniriiau primit aceasta oportunitate de a fi mantuiti (chiar si cei care nu au auzit de Isus sau au trait inaintea lui – stiu ca e paradoxal dar Dumnezeu fiind atotputernic face lejer chestii din astea imposibile pentru noi muritorii spre iritarea perplexa a intelectualilor). In Imparatia Cerului nu e comunism. Binele nu se face cu forta ci doar la cerere. Daca oferta de mantuire este refuzata Isus nu se impune cu forta.
    Imi pare rau pentru utopicii care au inghitit galusca luciferica privind detronarea lui Dumnezeu si crearea de oameni cu puteri divine care isi inchipuie ca se poate crea Raiul pe pamant. Ce repede uita lumea ca doar cu cateva decenii in urma Comunismul ateu a promis Raiul pe pamant si uite unde s-a ajuns.

  55. Sergiu Simion spune:

    Frumusetea va salva lumea ?

    ” Atunci ce iubesti , strainule fara de seaman ?
    - Iubesc norii…norii care calatoresc …acolo… acolo departe … minunatii nori !”
    ( Strainul )
    Charles Baudelaire

    Urmarind aceste discutii foarte interesante generate de un articol captivant , am avut un sentiment de déjà vu . Dupa mai bine de 30 de ani , ele reediteaza seminarele tipice pentru Facultatea de Filozofie din Bucurestiul anilor `80 cand studentii de atunci cultivau in amfiteatrele facultatii , si in egala masura, pe Hegel si Dostoiesvski de exemplu( ceea ce se petrecea dincolo de amfiteatru si de zidurile facultatii respectiv unde Ceausescu & comp isi vedeau de ale lor era ceva , bineinteles, tabu ) cu mentiunea ca opera lui Dostoievski a fost piatra de temelie in cursurile de estetica ale profesorului rusofil Ion Ianosi.

    Lucrurile capata sens daca observam ca si in societatea noastra actorii sociali au tendinta sa joace partituri foarte diferite de rolurile atribuite initial. Biserica ortodoxa a trecut fara menajamente si fara remuscari de la monopolul spiritual la monopolul commercial si presa noastra a relatat cu umor ca acum cativa ani ca la investirea unui mitropolit din Ardeal un prim-ministru i-a urat pur si simplu un : “ Succes in afaceri!“.

    In egala masura , desi lumea nu a stat in loc, personalitati culturale de la noi conferentiaza in secolul 21 despre parabole biblice , scriu tratate despre ingeri , ne descriu in cartile lor “lupta dintre ingeri si diavoli” sau ne vorbesc intr-o forma sau alta despre republica ideala imaginata de Platon in care actioneaza vestita triada ( bine , adevar , frumos ) . Problema este ca triada actioneaza in aceasta republica ideala numai daca filozofii conduc , iar casta gardienilor privilegiati pazeste pe cei care au doar dreptul de a munci…

    Pe de alta parte , reprezentantii tinerei generatii ( unii dintre ei scoliti in Occident ) iau parte si ei la acest Armaghedon virtual discutand despre “semnificatia morala a institutiilor totalitare“ (?!) ca in acest exemplu :

    (1) „ … autenticitatea este bună întotdeauna și că trebuie să o desprindem de efectele ei instituționale. Avem ce admira și la securiști, și la fundamentaliști islamici, dacă sunt autentici. Îi putem iubi și pe unii și pe alții ( s.n.) .” (http://www.contributors.ro/editorial/semnifica%C8%9Bia-morala-a-institu%C8%9Biilor-totalitare/ )

    In acelasi sens , putem sa relaxam intr-o anumita masura si aceasta morala sociala atat de oprimanta pentru unii :

    (2) „ Fraudarea bacalaureatului este raul cel mai mic. Bacalaureatul creeaza deci o problema similara cu faptul ca multe reglementari ale economiei sunt proaste si deci evitarea lor de catre firme si persoane private este benefica social si economic, cu toata ca, strict vorbind, ce fac ei este ilegal. Nu tot ce e ilegal e rau, si nu tot ce e mandatat prin lege e bun!”„Daca vreti o morala mai generala a acestei povesti, ea e urmatoarea: De fiecare data cand o persoana are o reactie moralista legata de coruptie, fabrici de diplome si fraudarea examenelor, reactia cea mai potrivita este sa o suspectati ca nu intelege cauza problemei.”( http://www.contributors.ro/administratie/despre-bacalaureat-si-fraudarea-sa/)

    Daca tot am ajuns pana aici , nu e pacat sa ne oprim aici si sa nu mergem mai departe …adica sa ne intoarcem exact de unde am plecat ?! Sa vedem ce ne poate spune un alt reprezentant al tinerei generatii scolita in Occident , nu la Kremlin :

    (3) ” Rămăşiţele elitei comuniste, din care Securitatea formează un segment important (deşi nu majoritar), sunt exact noua elită de care vorbesc, şi care a câştigat alegerile pe 9 decembrie. Aceasta este clasa conducătoare a României, şi acum, şi în viitor ( s.n.). Problema principală este lipsa sa de maturitate şi responsabilitate, care explică comportamentul uneori primitiv, sfidător şi imoral. Argumentul este că ea trebuie să înceapă să îşi asume rolul de clasă conducătoare cu mai multă seriozitate şi responsabilitate .”
    ( http://www.contributors.ro/editorial/despre-cultura-politica-a-romanilor-iii-regioligarhia/ )

    Sincer, nu vi se pare fascinant ? Doar trei opinii intelectuale si autorizate de pe aceasta platforma au reusit sa faca ţăndări 25 de ani de tranzitie si sa ne intoarca exact de unde am plecat…

    Din acest punct de vedere societatea noastra este una absolut fascinanta in care lucrurile nu sunt ce par a fi deoarece sub ceva se poate ascunde altceva.
    Logic vorbind, singura analogie posibila este cea cu celebra jungla din ontologia lui Alexius Meinong in care poate exista de exemplu “cercul-patrat”.
    Social vorbind, discutam despre una dintre cele mai abstracte lumi posibile, respectiv despre o societate duplicitara de gradul doi sau mai exact despre o societate a diversiunii , in care nimeni nu mai stie nici cu cine sa voteze si nici in ce si in cine sa mai creada .
    Intr-o lume bazata pe diversiune nici nu poate fi altfel . Practic, nu mai exista nici un punct de sprijin. Surprizele se tin lant. Sub “ceva “ se ascunde “altceva”. Nimic nu este ceea ce pare si de aceea totul este “pseudo”. Am ajuns de fapt intr-una din cele mai abstracte lumi posibile. O astfel de lume in care nu poti deosebi stanga de dreapta , susul de jos si prietenul de dusman este incantatoare pe planul fictiunii. Ea seamana cu un spatiu magic in care este posibil orice, dar care devine un cosmar in planul realitatii deoarece genereaza un univers politic, social, moral fara categorii . Altfel spus, criza societatii romanesti este criza de identitate a unei societati adusa in stare de parabioza. In acest tip de societate , indivizii ajung permanent in situatii de imposibilitate pentru ca de fapt nu mai au puncte de reper.

    Poate ca frumusetea va salva lumea si „turma omenirii (cei care se recunosc nu în excelență, ci în însuși spiritul de turmă)” ca sa citez autorul articolului , sau cel putin asa ne place sa speram .
    Dar atunci , si in lipsa reperelor, ce ar mai putea salva societatea romaneasca de aceasta degradare continua a spatiului social si de resetarea sistemului de valori morale si traditionale ? Aceste valori au supravietuit comunismului , dar in mod paradoxal au primit lovitura de gratie dupa disparitia lui deoarece , asa cum au observat inclusiv strainii, romanii nu mai cred in propriile lor valori probabil pentru ca au fost indemnati sa nu mai creada in ele.
    Dincolo de prințul Mîșkin si de lumea ideilor imaginata de Platon , o intrebare formulata de scriitorul si traducatorul Dan Culcer din Franta rezuma perfect si aceasta situatie , si drama unei intregi societati :

    „ Oare romanii mai au cu adevarat ceva in comun ?! ”

    Dupa 25 de ani care au trecut deja , inca nu avem un raspuns.

  56. Vlad spune:

    Exista doua categorii de credinciosi. Cei care cred in Dumnezeu si cei care l-au cunoscut in urma experientelor personale si a intelegerii. Prima categorie de credinciosi sunt habotnicii.

  57. Delia S. spune:

    Spuneti: “Mantuirea este intotdeauna individuala, nicidecum universala, din fericire!”

    Este afirmatia egoismului absolut. Daca mantuirea este pur individuala, presupun ca nu veti avea nicio tresarire cand va veti mantui, iar alti oameni apropiati intr-un fel sau altul dvs., nu !

    Vi s-a intamplat sa iubiti pe cineva ? Ideea “edificiului afectiv”, al legaturilor sufletesti ce se creeaza de la om la om, va spune ceva ? Sau, la momentul mantuirii, va veti elibera cu un singur gest de aceste legaturi, lasandu-i dezinvolt pe ceilalti sa cada in abis, precum mama Sfantului Petru din povestioara Selmei Lagerlof ? (care, btw, desi considera ca numai ea e indreptatita sa se mantuie, NU s-a mantuit , tocmai din cauza egoismului ei…).

    • Delia S. spune:

      Comentariul era adresat lui “homosexual militant”…

      • Adrian rusu spune:

        paposoful care se respecta ar trebui sa stie ca e individiala…mai ales ca zice la Sf. Pavel. (fraza din 1Cor. 3 e tradusa gresit, si mai sunt si alte „surse autorizate” CHIAR de paposofie, zoosofie….si alte vesele anasofii).

  58. Spuneti: “Mantuirea este intotdeauna individuala, nicidecum universala, din fericire!”
    Afirmatia unui cititor care clama nevoia de Aristotei adica de ratiune, logica si stiinta. Bineinteles ca avem nevoie de ei doar ca mantuirea nu se face niciodata prin logica si stiinta (desi un alt paradox ca sa crape intelectualii mantuirea nu este nici contra logicii).
    De exemplu nici logica nici stiinta nici Aristotel nu l-a invatat ca mantuirea nu se face niciodata individual. Ca sa te mantuiesti trebuie sa faci de exemplu fapte bune iar ca sa faci fapte bune trebuie sa le faci unei alte persoane (ca doar nu iti dai de pomana tie insuti) deci pentru mantuire trebuie minim 2 persoane. Ca sa te pierzi de Dumnezeu poti sa o faci si singur.
    Mantuirea nu este globala (pe categorii) si niciodata fortata.

  59. Vlad spune:

    Lumea nu va fi niciodata “salvata”. Asa stau lucrurile. Asta e viata ca sa-i spunem altfel.

  60. Vlad spune:

    Cred ca speranta sincera si suficienta e sa transmiti intelegerea unei singure persoane. Mai multe, da Domnul, toti slavit fie Numele Lui.

  61. Vil Kin spune:

    Lama lui Occam: este replica unui personaj (la baza scriitor-om-si atat).
    Conteaza ceea ce te fascineaza cand poti manipula mental tot atatea obiecte cate poti distinge ca fiind unice.
    Replica asta nu-i unica, mai inainte de Dostoievski a existat “obiectul” reperat mental in sucul pseudoabscons al (din nou) acestei replici. “Dostoievskii” se nasc pentru replicile lor, restul suntem lumea din replica lui Hamlet.

  62. Adrian Rusu spune:

    Ah bon? faptele bune se fac doar in doi? Pai atunci ne vom mantui pe perechi, nu? Vom fi in numar par, la sfarsit. Dumnezeule…cata simplitate.

  63. Mihai spune:

    Dle Liiceanu, lectura lui Dostoyevski nu e completa fara Insemnari din subterana si Visul unui om ridicol. Poti fi estet si ticalos, dupa cum o demonstreaza el bine in prima. In a doua isi dezvaluie credo-ul: lumea se va salva prin credinta in Cristos. Nu am timp sa elaborez. Sapienti sat.

  64. Alin Vara Alin Vara spune:

    Într-adevăr, „frumusețea care face lumea să țină” este/trebuie să fie o temă actuală. Probabil că își poate găsi o articulare metafizică în conceptul de „analogia ființei” și una teologică în creștinism, ca povestea unei creații venite ca nouă inflexiune în dialectul iubirii dintre Persoanele Sfintei Treimi, ca instanță a unei frumuseți infinite, ce deja este plinătate de formă, bucurie, desfătare.

    Despre Isus care nu a mântuit lumea se poate, desigur, vorbi într-un exces retoric și în orizontul strict al observației empirice și al judecății morale fără compromisuri. Atâta doar că, în creștinismul tradițional, gestul său ultim are un rol pedagogic doar într-un sens secundar, prin ricoșeu (tentația doctrinei despre „Isus – exemplu moral” a bântuit Europa, de la Pelagius la istoriile reducționiste ale protestantismului liberal; Nietzsche construiește și el o prăpastie dintre un Isus blând, naiv, aproape eteric și viitorul mizerabil al Bisericii); este vorba însă de un act salvific-ontologic, care învinge moartea, traversând barierele neființei pe care le fabricase creatura. Și, dacă tot suntem la acest subiect: el vine în istorie ca splendoare, persuasiune, iar înțelesul gestului stă în Înviere, în mormântul gol care strălucește irezistibil, ca scandal estetic, ca dreptate făcută celui ucis (și nu „sorții”/„zeilor”), de-a lungul veacurilor.

    Așadar, chiar dacă ar fi adevărat că Biserica înseamnă doar un lung șir de crime (și, desigur, nu e) și că nimic nu s-a schimbat în lume (sfinții și martirii sunt însă dovezi că exemplu lui Isus poate fi imitat), a deduce de aici că „Isus nu a mântuit lumea” e un verdict grăbit, care ignoră înțelesul ontologic menționat mai sus. „Coboară-te de pe Cruce, dacă ești Fiul lui Dumnezeu”, strigau teologii și intelectualii timpului. Împărăția e o realitate discretă, sub semnul lui „deja… nu încă”, crescând timid, dar implacabil.

  65. Sergiu Simion spune:

    ” Nietzsche construiește și el o prăpastie dintre un Isus blând, naiv, aproape eteric și viitorul mizerabil al Bisericii); este vorba însă de un act salvific-ontologic, care învinge moartea, traversând barierele neființei pe care le fabricase creatura. ”

    In acest context foarte interesant ( articolul vorbea totusi despre frumusetea care va salva lumea ) ati putea defini totusi mai clar ce intelegeti prin bariere, nefiinta, si creatura care le-a fabricat ?

    • Adrian Rusu spune:

      Ei, acuma! E traductibil, dar e spus filosoficeste, unde moftul si entuziasmul sunt de rigoare. (Sergiu Simion, pedanteria poate duce oriunde daca-ti pui mintea, si ai rea-voinţă. Iata, ca exemple: Nu e nicio „nefiinţă”, e simpla moarte. Nu „Isus” ci „Christos”, eventual „Isus Christos”. Aduceti-va aminte „Tu esti Christosul, Fiul Celui Binecuvantat?”. „Christos” e o calitate a omului Iisus….etc.etc. etc).

      • Sergiu Simion spune:

        Va rog frumos, se poate ?! Vreti sa distrugeti tot farmecul speculativ(ismului) si sa stricati toate jucariile…:)) La limita , ne rapiti exact placerea unor lecturi fascinante de genul :

        „Se poate observa foarte clar că nu există nicio corespondenţă biunivocă între legăturile semnificative liniare sau arhi-scriere, în funcţie de autor, şi această cataliză mecanică multireferenţială şi multidimensională. Simetria de scară, transversalitatea, caracterul pathic non-discursiv al extinderii lor: aceste dimensiuni ne îndepărtează de logica terţului inclus şi ne consolidează poziţia de respingere a binarismului ontologic criticat anterior.”( Félix Guattari, psihanalist )
        http://cosminmaricari.wordpress.com/2012/05/24/hainele-cele-noi-ale-postmodernismului/

        E clar , ati complotat in umbra cu domnul Mircea Modan :

        „ Exista si o alta categorie de oameni, eu le spun “dibuitorii de cuvinte”. Cand le citesti textele fie obosesti, fie crezi ca esti tampit, atat de des trebuie sa consulti DEX-ul. Basca formularile pretioase. Parca au o placere sadica in a te face prost, fara sa ti-o spuna de-a dreptul, dar simti atitudinea condescendenta atunci cand ceri, ca prostu`, vreo lamurire. De regula n-o ceri, de frica, ce-o zice lumea? te faci ca pricepi , la fel ca ceilalti habauci..
        Citeam deunazi un text economic, zicea cam asa:
        „Debalansarea perspectivei teoretice vine pe o logistică extensivă a forței guvernanței corporative rafinate inițial ca reaganomie”

        „Are loc o desensibilizare a percepției soluției alternative, ca și dezantropizarea viziunii”
        „Activitatea omului ajunge să fie determinată de un mecanism dotat cu voința de putere teleologică a eficienței. Perpetuum mobile ne readuce paradisul!”
        „Poziționările extreme nu sunt specifice gândirii raționale,ci trăirii captivității într-o violentă proiecție distopică.”
        http://www.contributors.ro/cultura/cuvintele-lui-mircea-cartarescu/#comment-171994

        P.S. Este o primavara atat de frumoasa afara… :) )

  66. Mihai spune:

    Domnilor, imi pare rau, dar deraiati serios. Voi chiar nu realizati ca sunteti aidoma unor
    personaje dostoievkiene? Ce inseamna “mantuire”, “salvare”, Bine vs Rau? Suntem in domeniul filozofiei (stiintei) sau e un fel de samanism pe acilea. Voi de Eliade,Jung ati auzit?
    Ce mai iubesc romanii sa pseudofilozofeze! Filosofia e stiinta sec.XIX. Au trecut doua secole de atunci; acum si psihologia s-a rasuflat, iar voi tot ii dati cu acte salvific-ontologice. Voi de unde sunteti? De la seminarii ordotoxe? Bine, mergeti la Putin ca el acum angajeaza la greu din astia.

    • emy grant spune:

      @ Mihai.
      Asa crezi tu Mihai?. Ca gata cu filozofia, ca a venit pana la un anumit punct, a lesinat si a murit (ca sldatul de la Marathon?
      Ce sa faci cu “stiinta si tehnologia” Mihai, pentru ca de un instrument mai puternic decat “deductia logica” omul nu o sa poate sa dispuna niciodata.
      Acolo unde omul e capabil sa ajunga cu ajutorul “deductiei logice” cu altceva nu va ajunge niciodata. Nu vezi (spre un exemplu) de cand a ajuns omul sa deduca distanta de la Pamant la Soare si cat i-o trebui ca sa o parcurga la modul real?
      Iar Soarele e la o aruncatura de bat in comparatie cu alte locuri din univers pana la care s-a ajuns cu . . . gandul.
      Crezi tu ca povestile sunt chiar asa, doar de poveste. Crezi ca degeaba y se dusese faima “gandului” ca ar fi mai rapid decat toate celelate? Depasiram “vantul” dar de depasit gandul, i-ati gandul. “Filozofia” este unul din sinonimele cuvantului “ratiune”, iar de rationat omul nu a rationat dintotdeana (de-abia de la “iesirea din rai” a luat startul asta, al rationarii) dar de oprit din “a rationa” n-o sa se mai opreasca decat cand (vreodata) va disparea. Dar chiar daca nu mai prelucreaza el informatie, asta nu inseamna ca informatia va inceta vreodata sa existe. Universul, Materia, Viata, Dumnezeu, Totul-Tot (sau cum vrei sa ii zici) nu este altceva dacat “informatie”. Noi decat o rafinam, ii producem “imbogatire” (analogic “imbogatirii” uraniului). Prelucram informatia (nu noi ca persoane, ci acea rafinarie care se numeste “minte” si care se afla raspandita prin tot soiul de tartacute, dar, din pacate nu raspandita in mod egal ci “cum a dat domnul”) precum prelucreaza albinele polenul.
      Ca nu toate mustele fac miere, asta e o alta poveste.

  67. Vlad spune:

    @r2

    Dumnevoastra sunteti eficient ?

  68. Vlad spune:

    @Sergiu Simion

    Stiu ca i-ati pus intrebarea domnului Liiceanu dar o sa dau si eu un raspuns.

    Cred ca Nietzche vroia sa spuna ca trebuie sa te straduiesti mult ca sa fii prost si totusi omul reuseste chestia asta cu brio.

    Intr-o alta nota Nietzche era disperat de faptul ca actul sacrificial nu a dus la nimic. Si el cauta cu disperare in exterior si nu gasea nimic care sa-i confirme ca Iisus a avut vreun succes.

    Nietzhche reusise sa intuiasca tiparele sociale, printre care si absurditatea rolului jucat de biserica, care era in vadit contrast cu cel jucat de Iisus. Disperat il declara pe Dumnezeu mort. Conceptul de Dumnezeu, simulacrul lui Iisus (biserica) facusera mai mult rau. Evolutia era deci posibila dincolo de concepte. Dar ce pui in loc ? O intrebare la care Nietzche nu a reusit sa gaseasca un raspuns mental. Vidul conceptual l-a acaparat.

    Raspunsul nu era unul mental. Vacuitatea existentiala se umple existential si nu conceptual.

  69. Vlad spune:

    Aveti dreptate. Nici eu nu eram pe deplin multumit de explicatii dar de fiecare data explicatiile reusesc sa eludeze realitatea. Dumnevoastra ati venit superb in completare si va multumesc.
    Viata nu e chiar un joc. Poate uneori pare si cu siguranta poate fi, e un lucru al naibii de serios pentru ca daca gresesti poti sa mori.

  70. om normal spune:

    Draga Domnule Liiceanu

    Astazi dimineata, pe la 4.30-5.00, am gasit versiunea muzicala si putin mai tanara, a mesajului dumneavoastra.

    Este impresionanta, dar aveti nevoie de rabdare si 30 de minute.
    http://www.youtube.com/watch?v=sM2Ls46XYm0

    Cu dragoste
    Om normal

    • Ana spune:

      Buna ziua.
      Draga “om normal”, iti multumesc pentru link-ul “stand-up for love”. Ce frumos, da, ea este parte activa din Frumusetea prin care Dumnezeu lucreaza incet la salvarea noastra, a lumii. Este impresionanta fata aceasta, cu adevarat! Mersi mult.

  71. Vlad spune:

    @emy grant

    Legat de libertate
    fiecare e liber sa o vada si traiasca cum doreste, altfel nu ar mai fi libertate.

    Ca o constatare totusi ca sa pierzi ceva trebuie ca mai intai sa ai. Iar economia vietii spune ca pentru ca sa primesti trebuie mai intai sa dai.

    • emy grant spune:

      @Vlad

      Libertatea de care vorbesti tu nu este libertate ci “libertinaj”. Nici o specie (nu doar animala) nu traieste in libertinaj ci in cadrul unor reguli. Noua oamenilor ne este mai usor sa exemplificam cu albinele, si facem asta (putem face asta, pentru ca stupul este in un cadru suficient de restrans spre a fi cuprins de om “intr-o privire”. In cazul altor specii “zoom”-ul se mareste atat de mult incat, spre a vedea acelasi lucru in cazul lupilor sau al iepurilor (sa zicem) ar trebui sa te departezi atat de tare incat cand le cuprinzi teritoriul nu mai vezi subiectii.

      La om este o alta poveste pentru ca a mai incetat a fi doar animal, de prea multa vreme. Astfel ca la el nu se mai poate vorbi de acea libertate in care lege este “legea junglei” ci de o libertate care nu poate fi denumita altfel decat “libertate sociala” (adica e de respectat niste reguli de convietuire sociala nu asa din vreun capriciu, ci pentru ca daca respectarea lor ar fi “0″ ne-am asigura disparitia ca specie).

      Viata nu este un joc. Viata este chestia cea mai serioasa care poate exista. Jocurile sunt “diverse incercari de reprezentare a Vietii”, unele mai cuprinzatoare (acopera un mai mare procentaj din “suprafata vietii”, sa zicem un 70%, referindu-ne la sah), iar altele mai sunt mai punctuale (acopera un procentaj mai restrans, sa zicem un 2%, in cazul boxului).
      Acuma tu nu le lua mai mult decat ca metafore, care iti ajuta sa iti faci o “reprezentare mentala” cat de cat corecta a ceea ce vreau sa spun (altfel, n-am facut eu masuratori exacte sa vad daca sahul ar cuprinde 70, 90, 40 sau 20%). Viata e “pe viata si pe moarte”.
      Dincolo de ceea ce vedem (si acceptam noi) Viata este un continuu “din doi, unul”, sau “invingatorul, la masa”.

      Focul (imagineaza-ti-l pe cel de tabara) este o alta buna reprezentare a Vietii. Pentru ca o flacara sa ajunga in varf, trebuie sa inghita toate flacarile pe care le intalneste in cale, iar odata ajunsa in varf devine si ea hrana pentru alta din spate, abia ajuunsa.

      Si noi oamenii avem in noi, programat, sa ajungem in varf. Dar, ca sa nu ne mancam intre noi precum niste caini turbati, experimentand si invatand din datul mereu cu capul in grinda, s-au stabilit niste reguli sociale. Invataram (unii din noi) sa castigam cu demnitate, sau cand pierdem, sa o facem cu aceeasi demnitate. Daca comparam cu maratonul si ne-ar spune cineva ca la capatul celor 42 de km ne asteapta cineva cu o pusca si ca ultimul care va trece lini va fi impuscat, cei fara demnitate ar tine, ar faulta, nu ar juca fair-play, ca sa-si scape pielea. Din punctul lui a facut “orice”. Tot “orice” spre a-si scapa pielea face si un adept neconditionat al “fair-play”-ului, dar acesti doi “orice” au aceeasi forma numai ca sunt diferiti in ceea ce priveste fondul.

      Eu nu spun, prin ceea ce spun, cum ar trebui sa vada lucrurile altii, ci spun cum le vad eu.
      Ca si la rezolvarea unei ecuatii, este posibil ca daca eu iti arat cum am facut (cum am rezolvat-o) de mi-a dat “x” rezultat in timp ce tie ti-a dat “y” sa observi ori tu ori eu, unde este greseala, in caietul tau, sau in caietul meu.
      De multe ori ajungi sa-ti dai cu palma in frunte (eu o spun din a mea experienta, pentru ca nu o data am intalnit lucruri care pareau complicate dar in fond aveau rezolvare simpla).
      Un exemplu simplu ar fi jocurile acelea infantile, cu betele de chibrit, cand trebuia sa scoti “gunoiul” din “faras”. Ce parea complicat cateva secunde inaite, pare extrem de simplu dupa ce “bujia” a dat “scanteia” si a aprins (de data asta in cap) “amestecul”.

      Ma rog, povestea e prea lunga spre a incapea in cateva vorbe. O dezbat oamenii de milenii, n-o sa incapa intr-o postare. Dar eu, in ceea ce ma priveste, nu mai am intrebari sa imi pun.
      Acest fapt, nici nu il pot da, nici nu imi poate fi luat. Exact cum se petrec lucrurile cu o ecuatie, daca tu ai inteles-o iar colegul de banca (sau de clasa) nu, tu nu le poti transfera ceea ce ai inteles. Nici macar daca le spui rezultatul, nu e obligatoriu sa ii ajute. Nici macar daca explici cu toata . . . aplecarea. Pana cand celalalt nu ajunge sa-si dea cu palma in frunte, pana nu ajunge sa-si strige (lui insusi, precum Arhimede) “Evrica”, toate celelalte explicatii, ajutoare, sprijinuri, constrangeri, etc nu-i folosesc.

      Am recitit un pic si mai este strict necesara. Cand vorbim de “legea junglei”, noi (cei ce traim in aceasta contemporaneitate) nu ii mai putem intelege ne-denaturat sensul (decat daca ii acordam o “cuvenita atentie”. Vreau sa spun ca sunt trei tipuri de legi: cele umane (con-venite), cele stabilite de natura (sau “legea din jungla) si cele de “rezervatie naturala” (sau “artificiale”).
      Spre exemplu, unui “animal domestic” omul nu ii mai poate reda libertatea nici sa vrea. Nici macar daca s-ar preocupa urmatorii 5000 de ani numai pentru a parcurge in sens invers drumul care s-a parcurs pana la ceea ce inseamna “animal domestic” azi.
      Intre “cainii fara stapan” (sau “ai strazii”) nu mai “domneste” legea junglei. Au fost deznaturalizati in milenii. “Colt Alb”-ul si “Chemarea strabunilor” ale lui London nu sunt povesti de adormit copii, decat in “forma”. In fond sunt doua filozofii de colosala valoare.
      Cand ne referim la faptul ca in nu stiu ce relatii sau societati umane domneste “legea junglei” trebuie sa ne gandim ca aceea nu este legea junglei decat ca metafora.

      Nu mai stiu daca nu ma repet, dar nu face nimic daca mai spun odata ca ” exemplu pentru ceea ce inseamna “libertatea umana” (cum spueam “libertate sociala”), il regasim jucand fotbal (fiind tu insuti, jucator). Esti liber (te poti exprima cu deplinatatea a ceea ce efectiv esti) in cadrul actului de a juca zisul joc, doar daca nu esti “tinut”, “impins”, mai pe scurt “faultat” si daca nu esti “fentat” prin mijloace ne-sportive. Acele “fente” pe care le numim “dribling”, cand sunt ca ale lui Ronaldinho, fac parte din joc, sunt 100% . . . “sportive”, dar “mana lui Dumnezeu”, precum cea a lui Maradona este o fenta ne-sportiva. Tot ce este “ne-sportiv” incape in cuvantul “viol” (dar pentru ca si acest cuvant a fost denaturalizat intr-atat incat impinge gandul romanului fix spre “violul sexual”) hai sa ii spunem “violare”.
      Gata, Mai lasam si pe alte dati.

      • om normal spune:

        Nu cred ca sensul celor scrise de domnul Vlad a fost cel presupus de dumneavoastra.
        Cititi si comentariile la precedentul articol al domnului Liiceanu si o sa vedeti de ce am zis asta.

        Cu respect

  72. Vlad spune:

    @emy grant

    Mai pusesem un comentariu dar s-a pierdut pe drum. In el va multumeam ca ati completat ceea ce am spus legat de Dumnezeu. Ceea ce spunem reuseste tot timpul sa eludeze realitatea oricat de mult dorim noi sa o surprindem in ceea ce spunem.

    Viata e un joc doar daca o privesti cinic. Probabil pentru unii chiar e, altfel nu am vedea conflicte si tot felul de alte asemenea.

    • emy grant spune:

      @Vlad
      Faci confuzie intre “joc” si “joaca”, Vlad.
      Un “joc” este ceva care se desfasoara in baza unor reguli (reguli ale acelui joc).
      Cand se face afirmatia ca “nu putem schimba regula jocului” trebuie sa te gandesti ca unui meci de fotbal nu ii poti aplica in loc de “regula lui ca joc”, regulile hanbalului, ale boxului sau are oricaruia altui joc.
      Viata, are cele mai dure (dure in sens de “nedeformabil” si nu de “cruzime”) dintre reguli, este cel mai dur (tot in sensul nedeformabilitatii) dintre jocurile pe care omul si le-a putut (cand a putut) imagina.
      “Joaca” este o alta poveste. Daca cineva priveste Viata ca pe o “joaca”, o poate face doar pentru ca “nu stie ce face”. “Joaca” este o “spontaneitate”, este o “efemeritate”.

      Cand Platon spunea: “Se conoce mas a un hombre en una hora de juego que en un año de conversaciòn” / “Pe un om il descifrezi mai usor urmare a unei ore de joc decat urmare a unui an de conversatie” se referea la seriosul . . . “joc” iar cand Schiler spunea: “El hombre es verdaderamente humano cuando juega” / “Omul este cu adevarat uman, cand se joaca”, se facea referire la glumeata . . . “joaca”.
      “Joaca” este acea manifestare care ne asemuie cu “maimuta (oricare din formele de gadilat, combinate cu rasul, . . .) din noi”, in timp ce “jocul” este acea manifestare care ne asemuie “omului din noi”.
      Amandoua formele sunt importante, dar trebuie sa stim cand ni se potriveste una si cand cealalta.

      • emy grant spune:

        “handbal” trebuia sa iasa.

      • Vlad spune:

        @emy grant

        Inteleg ca sunteti foarte versat in ale vietii si ati venit sa-mi explicati ce si cum ca sa ma pot dumiri si eu in timp ce dumnevoastra mai bifati o victorie “fair-play”. Interesant. Aveti nevoie de confirmari pentru ceea ce ati inteles din viata si ati venit sa le testati pe forumul de la contributors cu persoanele cu care vi se pare ca puteti bifa o victorie facila ?

        Ideea este ca ati surprins viata doar in forma nu si in esenta. In forma se bifeaza intr-adevar acele “victorii” dar in esenta acest lucru se intampla pentru ca vrei sa-l ajuti pe celalalt in mod real nu sa bifezi o victorie. Cealalta persoana te intereseaza, o respecti, vrei sa-i fie bine. Dumnevoastra din pacate intelegeti aspectul asta intr-o maniera strict personala.

        • emy grant spune:

          Ce sa fac cu confirmarile Vlad? Si-apoi cine da confirmari pe aici?
          Confirmarile sociale (diplomele) se iau in alta parte, nu aici, si au criteriile lor prestabilite, asigura o “recunoastere sociala”. De-aia crezi tu ca am stat de vorba cu tine?
          Mie mi s-a parut ca am stat doar pentru ca mi s-a parut ca am cu cine. Doar ca dupa cum spui tu aici ceea ce ai spus nu putea suferi atingere pentru ca era adevarul absolut si odata atins s-a spart ca un glob de pom pe care il scapi din maini direct pe ciment.
          Da, venisem ca aveam nevoie de confirmare.
          Mie mi se pare ca un forum (real sau virtual) este un loc in care fiecare isi exprima ale sale convingeri. Adica faci cunoscut te miri ce traznaie si atat. Nu obligi pe nimeni sa o ia de buna, nu ceri nimanui sa sustina extemporale sau teze ca sa il avansezi sau ca sa il decazi.

          Cineva care vrea sa sa predea lectii se face invatator sau profesor, si functioneaza intr-un loc in care preda lectii unor subiecti care trebuie sa ii dea socoteala (ii controleaza daca au bagat la cap ce le-a predat.

          Eu ma gandesc ca lucrurile se intampla altfel. Daca sa zicem discutia este despre cum se poate ajunge de la Bucuresti la Timisoara (pe jos, sau cu masina) si stiu, incerc sa explic ceea ce eu stiu despre asta. Normal ca daca vad ca tu ai pune un post in care ii spui ca cea mai buna varianta esta sa o ia pe Cluj sau pe Iasi, explicatia mea va intra in contradictie cu explicatia ta.
          Apoi omul asta, inchide netul si se duce in drumul lui. Nu vom sti niciodata, nici eu, nici tu nici daca a ajuns, nici ce cale a apucat. Ce confirmare si cui sa o dea?
          Singura confirmare adevarata o primim de la Viata. Abia dupa ce dam coltul. Deocamdata nu a venit nimeni inapoi sa ne spuna ce nota a luat sau la ce clasa a fost repartizat.

  73. Vlad spune:

    Totusi mai vreau sa zic ceva de Dumnezeu. Desi esuam tot timpul sa surprindem cred ca totusi viata ne da posibilitatea sa incercam din nou si din nou.

    Dumnezeu e o energie foarte subtila care apare din nimic din care au iesit planetele, plantele, animalele si … aici procesul evolutiv si creatia raman sa fie completate de om care isi constientizeaza natura lui divina.

    Evolutia ca si involutia sunt procese disponibile in egala masura fiecarei specii. Depinde cum fructifica acest potential. Putem ramane la stadiul de animal biped sau contientizand potentialul si natura noastra divina sa participam la procesul creatiei.

  74. om normal spune:

    Cu placere

    Nu pot sa dezvolt “cu placere” (deci este oricum un sincer “cu placere”) pentru ca nu stiu daca ati citit comentariile de jos in sus sau de sus in jos.

    • Ana spune:

      :) Am citit o data de sus in jos, o data de jos in sus, suficient cat sa inteleg si sa simt la tine optimismul si deschiderea spre dialog si spre respectul fata de opiniile diferite. Personal, sunt un om credincios si profund religios si dinauntrul acestei structuri iti pot transmite cu absoluta sinceritate asa: mi-as dori ca toti “necredinciosii” lumii sa gandeasca si sa actioneze ca tine. Ce bine ar fi atunci…

      • Ana spune:

        p.s. Am vrut sa spun credinciosi sau necredinciosi, a nu se intelege ca am dorit sa impart oamenii ca fiind unii mai buni si altii mai …putin buni. S-a dorit a fi doar o observatie pozitiva la adresa personalitatii tale. Toate cele bune va doresc.

  75. Vlad spune:

    @emy grant

    Tocmai intocmisem un raspuns dar s-a pierdut. Cred ca universul comploteaza :) )

    O sa fiu mai succint acum :) Normele sociale sunt un deziderat respectat din frica prin reprimare sau ipocrizie. Libertinajul inseamna judecata adresata de marea masa a celor care “respecta” celor care nu respecta.

    Libertatea presupune asumarea constienta in traire a valorilor crestine in urma alegerii proprii.

  76. Vlad spune:

    Umanitatea in marea ei masa reprezinta o adunatura de animale constranse mai mult sau mai putin de reguli sociale, religie si uneori, in cazurile fericite as zice, in libertinaj.

    Indivizi evoluati sunt cam cati erau si pe vremea lui Iisus.

  77. Vlad spune:

    Dumnezeu in bunatatea lui ne da posibilitatea sa adoptam valorile sau nu.

  78. om normal spune:

    Emygrant
    No te rindas

    Fiecare avem diferite stari in diferite momente ale zilei.
    Criticile sunt productive si trebuie luate ca atare pentru a crea un EU mai pregatit, mai bun.
    Modul de transmitere difera de zi, om etc dar tu trebuie sa privesti sensul mesajului, nu forma.

    Numai bine!

  79. Lia spune:

    Dante. Gândul m-a dus imediat la Dante. Ce „ține lumea”? Ce „mișcă soare și stele”? (Paradisul xxxiii, 145). Apoi la „Ochii Beatricei” a dlui. Patapievici. După ce bea din Empireu cu ochii, la îndemnul Beatricei, după ce bea cu ochii din substanța însăși a Paradisului, Dante vede. Abia atunci vede cu adevărat – și de neimaginat pentru noi. Vede cu mii de ochi în toate părțile deodată (Eminescu, „Sărmanul Dionis”), și mult mai mult: vede „paradiziac”, se „împaradizează” (firește că aici eu doar parafrazez/trivializez ceea ce dl. Patapievici spune în „Ochii Beatricei”). Vede și simte și sufletul lui se aliniază cu Iubirea divină, cea care „mișcă soare și stele”, care le face să se miște pe cer, care leagă universul, care „ține lumea”. În care Beatrice e inclusă, ea are petala ei în trandafirul divin. Ființa lui se racordează la univers, ființa lui este pusă în mișcare – aceeași mișcare cu a soarelui și a stelelor – de Iubirea divină. El este ca ele. Și, ca și ele, el este viu.

    La scara extrem de măruntă a lumii mele imediate: ce-ar fi ceea ce-mi leagă universul meu și-mi ține lumea mea? Am eu „din ce construi un zid protector de ființe iubite”, fără de care nu aș fi nimic și lumea mea ar înceta să mai țină? Fără de care m-aș destrăma? (am parafrazat cuvintele domnului Liiceanu). Dacă n-aș avea, n-aș mai fi în viață. Cred că se cheamă umanitate („binele” din articol, sau „bunătatea” de care vorbea Mircea Cărtărescu; prin ochii Beatricei se vede numai Paradisul). „Zidul protector de ființe iubite, edificiul afectiv al ființei mele, stratul meu uman de protecție care m-a ajutat să trec prin viață” (formulări-mărgăritar) mi-e construit din oamenii frumoși, ei, cei ai vieții mele, oamenii buni din viața mea; și foarte mult din cărțile care m-au zidit – și care sunt nu mai puțin reale decât rudele sau prietenii; din orice gest de bunătate și din orice operă de artă care mi-a umplut inima (grecii au un cuvânt pentru toate sentimentele dintr-o inimă într-un anume moment – kairos). Din orice mi-a deschis nu „mii de ochi” sau alt fel de ochi, ci un ochi în plus. Așa, ca acest articol.

    „…tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd” (Evrei11:3). Cred că Binele nu se vede niciodată urât. (nu e straniu cuvântul „urât” în limba română?)

  80. eugen spune:

    Frumosul este singurul care care poate salva lumea.. Dar bineinteles ca aceasta nu se va intampla! Frumosul este cel ce ar putea salva lumea… Deci accentul cade pe miracolul frumosului, iar nu pe actul practic, material, stiintific, efectiv, de salvare a lumii. Cine de altfel ar vrea sa salveze lumea? Poate Dumnezeu, chiar si prin lume… Ca orice maxima, aforism, si acesta trebuie inteles cu inima, cu inteligenta, sau mai precis cu sufletul, daca acesta are virtutea estetica necesara. Ca si in credinta, daca nu ai sufletul pregatit nu poti nici accesa partea pragmatica a credintei, adica ajutorul material. Dar sa nu incurcam prea mult lumea sensibila ideilor cu lumea din afara noastra, cea reala. Nu fac eseu aici, as vrea doar sa ii mai propun domnului Liiceanu, omul de care s-a agatat de-a lungul timpului intreaga mea existenta, in sensul de salvarea eului meu, urmatoarea maxima, se pare a lui Leibniz: traim in cea mai buna dintre lumile posibile. Mie, acest aforism, inca mai imi da fiori…

  81. daniel spune:

    Frumos… si adevarat.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Liiceanu


Gabriel Liiceanu

Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)